Lupta, ianuarie 1890 (Anul 7, nr. 1017-1039)

1890-01-28 / nr. 1037

. ANUL VII. — SERIA IV. No. 1037. Un an . ABONAMENTE: IN TARA Vi an. . «o 3 luni. . 10 Un an. . IN STREIN­AT ATS 40 lei 50 leî '*/* an. . 25 . 3 luni. . Numărul 15 Bani. ^ REDACȚIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lem­part). Gr. PANIT. . 15 . DIVȚIA A M VA IA BUCUREȘTI, DUMINECĂ 28 IANUARIE 1890 ANUNCIURI. Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . IV. . Inserţie şi reclame : „ 1 lefi linia 25 bani „ 2 lei Pentru anunciuri a se adresa: In Romatnia, la Ag­entia Havas In Frauda, Italia, Austro-U­ngaria si An­glia la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paris, precum şi sucursalele eî. Un Mimier vech­i, 50 Bani. ADMINISTRAȚIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). ATITUDINEA «STILOU FIZIONOMIA CAMEREI RESPUNDEREA MINIŞTRILOR Ui­teri , strălucitele atari ale d-lui Lecomte MĂCELUL EXILAŢILOR IN SIBERIA Un protest CORPURILE LEGIUITOARE ATITUDINEA COLECTIVIŞTILOR Discuţia asupra dărei în judecată a ministerului I. Brătianu continuă. Şi cu această ocazie colectivitatea s’a arătat la ce înălţime de cultură şi demnitate este. Deschideţi coloanele ziarelor lor şi veţi vedea că nici­odată, dar nici­odată injurii mai gro­solane, acuzări mai infame nu au existat în presa română. Citind zia­rele lor ţi se urcă sângele în faţă de ruşine şi de indignare. Eu înţeleg că cei cari ocupă în­tâiul rang în chestia dârei în jude­cată să fie criticaţi şi combătuţi. Nu -mi pot închipui însă cum oamenii cari se pretind culţi, cum fiinţe cari se repeetă să se degradeze până întru atâta, în­cât să mânjească coloanele ziarelor lor cu noroiu, să facă din ele o cloacă de imundicităţi. « Nici­odată, în timpurile cele mai în­cordate ale opoziţiunei­ unite, ziarele noastre nu s’aui scoborât în noroiu. Am fost vehemenţi, am atacat cu o violenţă extra­ordinară pe adversarii noştrii, dar a merge până la infamie aceasta nu am făcut-o. A trebuit ca tot colectivitatea să facă şi în presă ultimul pas şi să o transforme în o presă de ruşine, pe care nu o poate ceti de­cât obişnu­iţii de cafenele şi vizitatorii de lo­curi interlope. Este dat colectivit­ăţii ca tot ce a­­tinge ea să poarte pecetea păcătoşiei, a ignoranţei şi a lipsei de respect de sine. Vedeţi articolele cari s’au scris în contra noastră zilele acestea şi prin ele ve­ţi cunoaşte floarea inteligenţei colectiviste, calităţile lor de publicişti, respectul ce au de cititorii lor, gra­dul lor de cultură, şi de bunăcuviinţă. Aceasta constitue o nedemnitate. Publicul trebue să rămână îmărmu­­rit cum ura, cum pasiunea stupidă după ce a transformat pe ziariştii colectivişti în adevărate fiare sălbatece să năpustesc animaliceşte asupra adver­sarilor lor acoperiţi de noroi, de la cap până la picioare. Nu mai e un caz politic, este un caz pathologic. Cetind insanităţile lor murdare te întrebi dacă ai aface cu oameni de societate, cu reprezentanţi culţi ai unui partid, sau cu tot ce poate fi mai jos şi trivial în fundurile so­­cietăţei. Şi dacă violenţele şi injuriile co­lectiviştilor ar avea vre­un efect!... Dar ele nu au absolut nici unul. Căci evident că injuriile grosolane nu ating pe acel înjurat, după cum înjurătura unui om de stradă nu loveşte în onoarea unui trecător. Aşa pentru ce este înjurat d. Bla­ramberg? Pentru ce? Toată lumea ştie, pentru că deputatul de Brăila urmăreşte şi stărue pentru darea în judecată a ministerului I. Brătianu. Apoi întreb : nu este o adevărată ignominie din partea colectiviştilor când se scoboară la cele mai din urmă, injurii, pentru aşi resbuna pe un om, care în definitiv pentru ce luptă? Pentru o idee politică, care mai la urmă de ce e vinovat? Cel mult de pasiune politică. Dacă colectiviştii ar fi la un nivel cultural mai superior ei ar înţelege, că este o datorie pentru ei a păstra în astfel de împrejurare sângele rece şi demnitatea personală. Când ei sunt în joc, când asupra capului lor atâr­nă o acuzaţie gravă, cum cred ei că au să producă efect în public ul­­tragind grosolan pe cei ce îi acuză de imoralitate, de corupţiune, de vi­olări de lege, de acte arbitrare ? Atitudinea revoltătoare a colecti­viştilor nu o pot compara de­cât cu a acelor făcători de rele, recidivişti învechiţi în zile­­rele, cari înaintea justiţiei au purtarea arogantă şi scan­daloasă şi cari aruncă preşedintelui curţei cu juraţi sau tribunalului cio­­bota în cap proferînd cele mai tri­viale injurii. Totuşi nu mă mir de loc Căci chiar când aşi vedea colectivitatea coborân­du-se întreagă până în cel din urmă grad al nedemnitaţei omeneşti, încă aceasta nu m’ar mira. Aşa este cul­tura acestor oameni, aşa e şcoala lor, aşa le e educaţia. Gr. Iianu SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţia­ Române" Paris, 7 Februarie. Comisiunea budgetară a ascultat pe d-nii Tirard şi Rouvier în privinţa credi­telor suplimentare. Ministrul de finanţe a adeverit ştirile privitoare la un împrumut nou repro­duse de ziare, căci a vorbit de conso­lidarea obligaţiunilor sexonale şi de ne­cesitatea de a" găsi resurse noul cari să asigure echilibrul serios al budgetului. Guvernul e decis să ceară ţărei sacri­ficiile necesare. După o discuţiune des­tul de confuză, comisiunea a decis să înapoieze guvernului, care a consimţit, proectele sale de credit spre a se cerceta dacă nu se pot reporta căte­va asupra exerciţiului 1891, care după declaraţiu­­nile ministeriale, va fi­­ prevăzut de re­surse îndestulătoare. Roma, 7 Februarie. Răspunzând unei interpelări asupra dezordinelor universitare şi mai cu seamă asupra acelora din Neapole. Guvernul a declarat că atitudinea consiliilor acade­mice din Neapole şi ale celor­lalte uni­versităţi erea pe deplin satisfăcută. In caz de nouă dezordine guvernul şi par­lamentul vor susţine pe autorităţile şco­lare prin măsuri energice. Guvernul speră că universitatea va putea să se redeschidă în curând şi că tulburările nu se vor mai reproduce. — Starea ministrului de rezbel s’a îmbunătăţit. Belgrad, 7 Februarie. Guvernul are de gând să acopere chel­­tuelile de răscumpărare a monopolului sărei printr’un împrumut garantat prin veniturile monopolului şi amortizabil în 10 ani. Negocierile au şi început cu banca na­ţională sârbească şi cu Handelgeselschaft din Berlin; concluziunea definitivă a ra­portului se va face după ratificarea de către scupcina a tratatului de răscum­părare a monopolului. ­ Evenimentele din Bulgaria Sofia, 7 Februarie Intrucţia a confirmat credinţa ca ma­iorul Paniţa decisese cu amicii sei să asasineze pe Prinţul, pe d. D. Stambuloff şi Mutkuroff, locul şi momentul deter­minat pentru asasinarea sunt încă ne­cunoscute, dar instrucţia promite că le va desvalui, s’au descoperit amănunte foarte importante, pare probat că nişte foşti miniştrii de pe timpul primei lovi­turi încercate în contra prinţului Alec­­sandru sunt amestecaţi in­complot. Măsuri energice s’au luat pentru a asigura siguranţa publică şi menţinerea ordinei care de altminterea n’a fost tul­burată, se asigură că Kalopkoff va fi adus la Sofia spre a fi confruntat cu Paniţa, Viena, 7 Februarie. După «­Fremdenblatt» ultimele eveni­mente din Sofia au demonstrat că gu­vernul e la înălţimea situaţiunii şi cu mult mai superior adversarilor sei, cât timp guvernul va şti să inăbuşească ten­tativele făcute pentru a tulbura liniştea ţevii, toţi amicii păcii din Bulgaria şi din cele­l­ alte ţări ’, dator­esc respect şi simpatie. Curtea a luat doliu pentru 12 zile cu prilejul morţii ducelui de Montpensier. Fiume, 7 Februarie. O îmbunătățire ușoară s’a produs în starea comitetului Iuliu Andrassy. --------------------------------------­ Fizionomia Camerei Tribuna­lri la Cameră a fost toată zioa ocupată de d. Blaremberg, care s’a decis să răspundă la toate obiecţiunele îndreptate contra raportului. Este cunoscut modul de a vorbi, de a procede al d-luî K­laig­nb­erg. El începe cu cate­ va consideraţii, cari il duc in mod natural la combaterea unei aserţiuni sau susţineri a adversarului. După ce aduce un număr de argumente preliminare a­­supra chestiei apoi pentru a întări sus­ţinerile sale el recurge la deosebite au­torităţi, face citaţii din diferiţi autori cu renume. In fine numai după ce ispră­veşte şi cu această parte, nu­mai după acea intră în desvoltarea şi dovedirea ce­lor susţinute, aruncându-se în tot felul de consideraţii, invocând tot felul de ar­gumente şi storcând subiectul până la miez. In cursul acestei operaţii intelectuale de dovedire, deputatul de la Brăila nu uită de loc pe adversari, pe contradic­torii săi. Mai ales dacă vre-unul din ei l’a atacat oratorul găseşte tot-d’a­una ocazie de a arunca săgeţi veninoase la adresa aceluia. Un exemplu ni l’a dat alaltă­eri; d. T. Ionescu vorbise înaintea d-lui Blarem­berg şi cu o mare discreţie şi rezervă criticase raportul. Cuvântarea deputatului de la Craiova fusese ca tot­dea­una plină de elocvenţă şi de talent. Ia cuvântul după aceea d. Blaremberg şi cu ce începe? începe a constata că în ţară sunt talente ceea ce lipseşte insă sunt caracterele. Aceasta în teză gene­rală, pe urmă deputatul de Brăila pen­tru a viza pe d. T. Ionescu adauge «de «altminterea sunt două feluri de talente: «virile şi femeeşti.... Cele femeeşti se «înţelege că au graţia sexului insă au «în acelaşi timp şi slăbiciunile». A­­luzia este directă la d. T. Ionescu fără însă ai pronunţa numele; apoi pentru aşi complecta bine ideea, sau mai bine pentru aşi vărsa cu totul bila, d. Bla­remberg adăugă «de altmintrelea unele «talente seamănă cu acele ale soprani­­­lor de la capela sixtină»... Se ştie că acei soprani aparţin castraţilor!...” Eri d. Blaremberg toată ziua a restabi­lit erorile şi neadevărurile îndreptate în contra raportului. O lucrare cam fas­tidioasă, însă absolut necesară. Să înţe­lege că pronunţarea unui frumos discurs concis şi sobru de detalii, este mai uşor de ascultat. Dar şi analizarea pagină ca pagină a actului de informaţie este tot de atâta însemnătate. De altminterea d. Blaramberg a spus’o foarte bine , ne­­ştiind care va fi rezultatul acestei afa­ceri e bine ca ea să fie elucidată în toate amănunţimele ei pentru ca poste­ritatea să decidă cine a avut dreptatate. De alminterea autoritatea d-lui Bla­ramberg este așa de mare în­cât Camera asculta cele mai lungi digresiuni fără să murmure fără să arate impaciență. Ea simte că ceea ce face d. Blaramberg este o datorie, pe care e obligat să o înde­plinească până in capăt. ------------a«©»»®©»-----------­ Răspunderea miniştrilor Un colţ din strălucitele atari ale d-lui Leconte Când liberalii au votat legea respon­­sabilităţei ministeriale au făcut-o inspi­raţi de cele mai frumoase sentimente pentru binele obştesc, pentru crearea u­­nor cinstite moravuri guvernamentale,pen­tru a pune un frâu serios miniştrilor necinstiţi cinici şi dispreţuitori ai le­gilor. Ori­ce ar zice d. Carp, a fost o fru­moasă epocă a liberalizmului aceea, când liberalii înălţaţi deasupra preocupărilor vulgare care­­i-au compromis în ultimile vremuri, cautau să dea o aplicaţiune practică unei părţi a idealului lor poli­tic şi votau legea de răspundere minis­terială. Pe vremea aceea liberal­ijiştul era pur şi conştiincios, pe vremea aceia în capul partidului pentru a’l conduce şi a’l inspira era G. A. Rosetti iar nu Garada cu Stătescu şi cu Radu Mihai, pe vre­mea aceea liberalii considerau ca o da­torie de onoare ca să îndeplinească a­­ceia ce au făgăduit, ca să facă o politică cinstită şi altruistă dând garanţii cetă­ţenilor şi în potriva omnipotenţei minis­teriale. Teoria d-lui Carp, cum că miniştrilor nu trebue să li se facă procese politice este şi dezastruoasă şi imorală. După d. Carp miniştrii ar trebui să formeze o clasă de inviolabili, de oa­meni puşi mai pe sus de legi cărora să le fie permis ori­ce necorectitudine, ori­ce fără de lege, ori­ce crimă. In ţara a­­ceasta, unde toată lumea traeşte sub im­­periul legei, unde fie­care cetăţean, de la Vlădică până la opincă, poate fi lovit de lege, numai miniştrii singuri ar tre­bui puşi la adăpostul lor, numai miniş­trii singuri pot săvârşi toate abuzurile siguri fiind de impunitate. Unde mer­gem oare, cu teoria aceasta? Cu chipul acesta un ministru rău, i­­moral, poate lăsa un frâu slobod tutu­­ror pornirilor sale pătimaşe şi bolnave. Cu chipul acesta ori­ce ministru imoral îşi va putea bate joc de ţară, încredin­ţat fiind că nimenea nu se va putea a­­tinge de dânsul, că singura pedeapsă ce’l aşteaptă, o dată şi o dată, este răstur­narea de la putere, soartă care loveşte şi pe ministrul bun ca şi pe cel reu. Noi unii nu putem admite o asemenea perspectivă pentru că este consacrarea despotismului ministerial, este încura­­gjarea guvernelor rele şi corupte. Şi dovadă cum că, pentru o opiniune publică slabă căderea unui guvern rău nu este de loc sinonimă cu o condam­nare a lui, e faptul că colectiviştii, cari au căzut în chipul cel mai ruşinos, şi supt cele mai energice reprobări ale naţiunei, în loc de a fi zdrobiţi primesc încrederea de la un număr însemnat de alegători interesaţi. Iată proba irefuta­bilă a bunătăţei teoriei d-lui Carp. Dacă soluţiunea d-sale ar fi cea suve­rană cea singură dătătoare de roade bune, ar fi trebuit ca colectivitatea să se resimtă de căderea ei de la putere, să primească pedeapsa meritată şi toată lumea să-şi întoarcă faţa de la dânsa; ceea ce nu este, graţie numărului mare de interesaţi, de păsuiţi, de favoriţi pe cari şi’i face un guvern reu, conrupt detestabil. Din potrivă partidul conservator a primit resplata meritată în urma căderei sale din 1876, nu pentru că a căzut de la putere, dar pentru că ministerul Las­car Gatargiu a fost dat în judecată. Dacă ministerul acesta nu erea tri­mes înaintea Curţii de casaţiune evi­dent că conservatorii n’ar fi stat doi­­spre­zece ani în opoziţiune, ca semn al marelui discredit în care căzuse după regimul de orgii şi de selbatăcii politice care a început în Martie 1871. Iată cum platonizmul d-lui Carp nu are nici un preț. -----------—...........................................................................................................— De câtă­va vreme, un freamăt surd şi general circulă în public asupra unor nereguli grave ce s’ar fi descoperit în verificarea socotelilor de regie pentru lucrările executate la Curtea de Argeş de d. Lecomte de Nouy, deja faimosul architect al restaurărilor-darâmuri de monumente naţionale. Se ştie că d. Lecomte a fost autorizat a lucra în regie, adică a da în între­prindere lucrările speciale separat. Intre altele se anunţase ministerului de culte că zugrăvitul’biserici, s’a dat în întreprindere unui pictor celebru din Paris, cu un preţ destul de exagerat. Când lucrarea a fost gata, d. Lecomte a prezentat ministerului, drept acte jus­tificative şi un cont de 80.000 lei sub­scris Oudinot, şi cu menţiune că, acest Oudinot ar fi fost pictorul ce a­­ lucrat biserica. Cercetând afacerea am găsit însă, că acest domn Oudinot, era socrul d-lui Lecomte şi de profesie geamgiu de sticle colorate, la Paris. Lucrarea de zugrăveală a fost făcută, pe sub mână, de d. Lecomte, cu preţuri foarte ridicole, de către diferite persoane şi lucrători angajaţi cu ziua sau cu bucata de d Lecomte pe socoteala­­, sa proprie. Persoanele ce au luat parte la aceste lucrări, cum e şi d. Eduard Grand, pic­tor; d. Renouar, pictor la Orleans, şi alţii au declarat în mod formali că nici n’au cunoscut veni­odată pe acel Oudinot, de­cât din vedere.. Actele probătoare vor fi prezentate la trebuinţă, şi chiar parte din corespon­denţa d-luî Lecomte, de unde reese cele ce se afirmă mai sus. * * * De 15 ani şi mai bine, se strecoară milioane de lei, printre degetele acestui d. Lecomte, care a reuşit să acapa­reze câte­va personaje sus puse, cu in­fluenţa cărora a putut merge fără con­trol atâta vreme. Pentru culmea batjocoreî, aflăm că mi­nisterul cultelor, nu numai că vrea să dea cu buretele peste toate gheşefturile d-luî Lecomte, dar sub presiuni’de sus vrea să ceară încă aproape trei mili­oane ca să le dea in gura aceluiaşi lup care le-a înghiţit şi pe cele-l’alte. Dacă în vinele reprezentanţilor ţârei, mai circulă o picătură de sânge româ­nesc, trebue ca să se ridice cu toţii cu o singură suflare spre a pune o dată capăt unui scandal ce ne face de râs înaintea lumii întregi de mai bine de 15 ani. Cerem anchetă, dar anchetă neşovăi­toare, care să dea la lumină toată a­­ceastă serie de gheşefturi comise sub masca de restaurări de monumente na­ţionale. De se va opune stânci de influenţe cât de înalte, să le învingem, ca să scăpăm odată tura de aceste desenuri patronate în scop de a ne arăta lumea civilizate ca pe nişte sălbateci de exploatat. Vom reveni. felul era filflp la Sita III Boată scrisorile celor condamnaţi la moarte scrise câte­va ceasuri înaintea morţei către tovarăşi lor. Scrisoarea lui Nicolae Zotov, îmbrăţişez sărut pe toţi, pe toţi tova­răşi, fraţii! In acest moment toţi îmi sun­teţi ca şi fraţi! Am vrut să scriu încă ieri, tuturor, tuturor, am vrut să şerifi, dar... era cu neputinţă... Etă-ve voinţa mea din urmă dragii mei fraţi, întrebuin­ţaţi toate forţele voastre şi,sub impresia proaspătă finalului acestor asasinate, e­s­­ploataţi din toate puterile cu toate pute­rile această dramă acest esemplu colos al cruzimeî, neomenirea despotismului rusesc şi sistemei lnui. Scrieţi în toate colţurile ţârei noastre, mama noastră tuturor, ma­ma vitrigă, şi în streinătate scrieţi la toţi kenani *) Aceasta trebue s’o faceţi, acâ­­sta e unicul lucru prin care să rescum­­părăm perderile acestui măcel. Eu scriu tare rău, dar mă veţi înţelege, fiind­că fie­care din voiu gândeşte asemenea. *). Kenan e corespondentul unei gazete ameri­cane, care a trecut toată Siberia studiând chestia nihilistă şi pe urmă a scris o carte despre mişcare nihilistă. Studiând adânc chestia nihilistă, el a de­venit un apărător grozav în streinătate­a cauzei nihiliștilor.

Next