Lupta, septembrie 1890 (Anul 7, nr. 1210-1233)
1890-09-19 / nr. 1223
LAPTA D. Cazanescu crede că, deşi se dă istoria într’rm mod legendar, dar acestui obiect i se asignează prea multă materie Comparând programa veche cu ceea ce se discută în consiliu, constata că pe când în cea d’intâi se adăugea la fiecare clasă câte un obiect nou, ţinând semnă de versta şi inteligenţa copiilor, în acesta de a doua încă din primele clase, copilul începe aproape cu toate obiectele, şi pentru a dovedi aceasta, spune că în vechea programă, istoria începea abia din clasa IV. Afară de aceasta 15 poezii într’un an pentru clasa II crede că e prea mult şi va fi şi greu, căci sunt diseminate în diferite cărţi. Constată că programa istoriei dovedeşte că e opera meritorie a unui om competent şi spune că i-ar place şi d-sale să audă legendele satelor. Exprimă, terminând, părerea că materia clasei II ar trebui să se pună în clasa III, iar in programul clasei a doua să se pună numai legendele istorice. D. Major Hirjeu găseşte bun programul, dar ar vrea ca să se zică în el nu numai.(legenda unei familii din sat» ci «legenda unei familii din sat sau judeţ» căci se vor găsi cu greu în fiecare sat oameni despre care să se poată vorbi, ceea ce ar face pe învăţător să-l inventeze. D. Haliă crede că d. Căzănescu face confuzie în privinţa istoriei legendare şi susţine că legendele trebue să preceadă istoria bazată pe cronologie şi geografie, căci cu copilul trebue să se urmeze calea pe care a urmat-o omenirea in copilăria ei. Arată apoi că legendele vor fi şi educative şi distractive pentru copil şi conchide că programa, aşa cum e redactată, este foarte bună. D. Buţureatu susţine că programa nu e încărcată în toate părţile sale pentru ca in anul I s’aîi pus puţine poezii. Afară de aceasta, sătenii fiind deprinşi cu povestirile, s’a pus legendele în programă pentru ca să nu se schimbe complect în şcoală mediul în care copilul trăia mai nainte şi pentru a-l deprinde cu istorisirea, fapt ce se oglindeşte in poveştile pe cari le aude în casa părintească. In ceea ce priveşte punerea in program a legendei unei familii din sat, D-sa crede că lucrul e nimerit si că să nu fie teamă că va fi aleasă de ordinar familia primarului, căci rare ori învăţătorul e în buni termini cu primarul. Trecând la obiecţia d-luî Hârjeu, d. Buţureanu o crede întemeiată. Roagă apoî pe d. Căzănescu să-î indice poeziile cele mai lungi, care s’aîi pus în programa diviziuneî la. D. Tăcu declară că va face observări asupra programului în genere. D-sa spune că programul trebue să prevadă obiectele şi împărţirea pe ore, dar crede că nu trebue să regulamenteze propunerile, căci aceasta ar impedica libertatea de procedare a învăţătorului. Constată că spiritul, în care e lucrat programul ce s’a prezentat de comisiune, este cu totul contrar libertăţei de acţiune a învăţătorului, căci, deşi e ştiut că învăţătorul are o educaţie pedagogică, totuşi nu i se dă voe să-şi aranjeze el materia şi orarul potrivit capacităţii elevilor săi. In asemenea condiţii, zice d-sa, el nu poate fi făcut responsabil, în caz când rezultatele ce ar obţine, n’ar fi tocmai satisfăcătoare. Trecând la altă ordine de idei, d-sa zice câ adevărata metodă de predare a istoriei trebue să constea în a spune copilului faptele şi a cere de la el să spună ce a înţeles şi dacă e vorba de biografii, ar trebui aleasă nu biografia unui om din sat, căci această alegere ar putea fi un pericol, ci biografia unui om mare al ţărei. Apoi în privinţa legendei satului, chestiunea aceasta nu se va putea face de învăţător nici o dată, sau se va face foarte târziu, pentru că să poate ca satul să n’aibă legendă sau ca să nu să fi făcut studii speciale în privinţa ei. In fine, ţinând seamă că comisiunea indică şi poesiile ce au să se înveţe ca legende, fără să se gândească că programele o dată introduse, durează mult aceasta înseamnă că ea reglementează, cel puţin pe 15 ani ce poezii au să se înveţeîn şcoală, fără să observe că in acest interval pot apare poezii mai bune. Din cele zise, d. Tăcu conchide că învăţătorul va găsi programa imposibilă. î). Ponta spune că în programul de istorie prezentat s’a căutat să se proceadă ca cu programele celor-l’alte obiecte, adecă să se facă mai inteiu un înveţămînt real, intuitiv. Copilul nu are la început noţiuni istorice, care sunt reprezentarea unor fapte petrecute ; pentru aceea, conform pedagogiei care zice că trebue să procedăm de la văzul la nevăzut, trebue să punem in capul programei istorisirea faptelor unui om cunoscut — aceasta este istorisirea unui om din sat. Modul cum are să o facă învățătorul are să-l înveţe de la profesorul de pedagogie de la şcoala normală. După această chestie copilul trece la legenda satului, care, oricât de mică va fi, trebue să existe, trece apoi la monumente, dacă există în sat sau în apropiere. Aceste lucruri ’l fac pe copil să ştie ce este istoria. S’au ales după aceea fapte care să’î producă sentimente de care avemnevoe ca Stat să le sădim. Acestea sunt faptele eroice ale străbunilor, care sunt tratate în poesia populară într’o limbă înţeleasă, admirabilă. O dată cunoscut scopul care ne-a animat în alegerea legendelor, dacă vreuna nu corespunde, comisiunea roagă să i se semnaleze. Tot din cauză că comisiunea a avut în vedere un scop, nu ne-a fost permis să nu indicăm mijloacele pentru atingerea lui, adică să ne hotărâm dinainte care legendă credem că ar trebui întipărită în mintea copiilor. Recunosc însă că s’a pus prea multă materie, căci pe lângă biografiiî, într’un an am introdus 8 legende, iar în cel-falt 15. Așa fiind lucrul, mijlocul practic de a descărca programa cred ca ar fi, ca acei ce avem amendamente de propus să ne retragem de o parte si să le formulăm, dacă se va primi în principiu reducerea programei. In firma acestora, cu învoirea consiliului, se suspendă şedinţa pentru 5 minute. La redeschidere continuă discuţia. D. Bădălan zice că dintre obiecţiele ce s’au presentat, numai cele relative la încărcarea programei sunt serioase, obiecţii pe cari de altmintrilea le-a recunoscut juste şi comisiunea. Nu cade însă de acord cu d. Căzănescu, care face o învinuire comisiunea, că a prevăzut istoria cu începere din cl. II, căci un principiu pedagogic spune că, pentru ca copilul să fie interesat la lucru şi deci şcoala să dea roade, trebue ca materia ce i se va preda să fie variată. In ce priveşte observaţiile d-luî Tăcu, d-sa crede că ele sunt puţin interesante deşi se fac comisiuneî în numele libertăţeî, acusând’o că vrea să răpească libertatea de acţiune a învăţătorului. D. Budărăă întreabă pe d. Tăcu, ce ar zice d-sa atunci când, discutându-se chestii de ordin juridic, s’ar susţine câ, prin faptul că, magistraţii sunt fţiutiţî a rămâne riguros în marginele procedure! indicate de lege, li s’a luat libertatea de acţiune, deşi sunt oameni speciali în materie ? Resultâ din acestea, că în chestia care ne preocupă nu trebue să vedem o chestie de libertate sau tiranie, căci programa ar trebui să şi-o facă însuşi învăţătorul, conştient de‘sarcina lui. Eu însumi ’mi-aşî face programă pentru copiii mei, zice d-sa, căci nimic nu trebue să, meargă la întâmplare. Natural că dacă s’ar indica materia pe săptămâni sau ore poate d. Tăcu ar avea atunci dreptate, dar alt-fel nu trebue să vadă în program detailată de cât un ajutor ce aducem învăţătorului. Multă vreme la noi consiliile se mulţumeai! cu programe sintetice, dar aceste au adus nenorocire in cultura unor obiecte, prin interpretarea in sens prea strict ori prea larg ; prin urmare, nu mai trebue să continuăm pe această cale. Trecând la altă ordine de idei, d-sa zice că toţi membrii consiliului sunt înţeleşi în ce priveşte sistema şi scopul ce trebue să se admită pentru o programă de istorie ; aşa poesiele vroim să fie legate nu după pagină, ci după materia lor, iar ceea ce vroim să cultivăm cu ele e sentimentul estetic şi sentimentul faptelor mari. S’a zis că nu e bine să se facă istoria unui om din sat şi d. Tăcu a adăogat că aceasta ar fi o primejdie, dacă alegerea eî s’ar face de învăţător, dar atunci cum remâne cu respectul libertăţei de acţiune a învăţătorului pe care d-sa ’l-a invocat, mai sus ? Ttrebue ori să’i recunoascem simţul de alegere a ceea ce ’i e necesar, ori nu. Să admitem chiar că el ar lua drept tip al descrierei pe primar, dar acesta nu poate fi un om care s’a ridicat prin meritul său? Ea aşi admite că dacă nu e o familie vrednică în sat—ceea ce se, va întâmpla rar, căci satul conţine cel puţin 50 familii,— să nu se facă acest capitol, dar n’aşi putea admite să se facă istoria unui om din judeţ, căci aceasta ar fi contra principiilor pedagogice pe cari le-am adoptat noi. In definitiv, ceea ce se poate şi trebue a se face în privinţa programei istoriei, este a se reduce bucăţile puţin cunoscute sau prea lungi. D-sa arată că s’a căzut de acord asupra suprimare! următoarelor legende : legenda Banului Mărăcine, legenda fugei lui Petru Rareș în Transilvania, legenda goanei domnului Elias (Mihul copilul). Asemenea s’a adaos la istoria unei familii din sat parentesa. Dacă e vr’o familie meritorie, D. Arion propune că, dacă se introduce restricţia cerută de comisiune, atunici mai bine ar fi să se suprime, cu totul istoria unei familii din sat. In Ce priveşte legendele ce s’au suprimat, e de părere să se zică că vor 11 notate la cartea de citire. D. Leonardescu aduce mulţumirile sale comisiuneî că s’a inspirat de principiile pedagogiei moderne. Metoada de tratare a istoriei, propusă de comisiune, e nouă şi va produce multă plăcere copiilor. E o temere nechibzuită de a se mai zice acuma că programa e încărcată şi dificilă, sau că restrânge libertatea învăţătorului. D-sa Spune că va remâne numai la tactul învăţătorului ca să predeze istoria aşa ca copilul să o înţeleagă şi nu să o repete de roţi în mod mecanic. D Musicescu ate să se introducă în program poesia imnului naţional. Punându-se la vot programa divisiunei, cu modificările introduse de comisiune şi exprimate prin organul d-luî Badarcv, "se primeşte. Se trece la divisiunea II. D Căzănescu zice că manualele de astăzi nu vor permite a se trece toată programa de istorie a divisiuneî a II-a în 2 ani. Programele actuale de şi simple, totuşi n’au reuşit, de aceea d-sa crede că* în distracţiile ce vor urma programei să se spună că istoria se va predla prin biografii sau monografii, căci altfel programa va fi încărcată. După aceste, în urma unei discuţii urmată intre d-niî Ruvreaua, Viţu şi Badarcv, se convine a se adăugi în program pe lângă perderea Basarabiei, câştigarea Dobrogiei. Cu aceasta modificare consiliul primeşte şi programa divisiunei a 11-a. Şedinţa se ridică la ora II jam., amruunţându-se cea viitoare pe Luni. Congresul studenţilor Domnule Redactor, Congresul studenţilor universitari între alte daruri a avut şi pe acela de a tempera seceta ziaristică, dând sbor nedisciplinei şi fantaziei corespondenţilor. Privitor la corespondenţele relative la congres ce d-voastră aţi avut în special şi presă în general, vă trimet această scrisoare, care până la o amănunţită şi exactă descriere a congresului, poate îndrepta ştirele răspândite greşit in această privinţă. Un exemplu de fundamentală ei care este chestiunea pe care corespondentul d-voastră o tratează în numărul de 45— 16 Septembrie, în un pasagiu de corespondenţă, din darea de seamă a congresului, sub titlu de «incidentul Manea». Lucrurile sunt absolut greşit relatate. Cestiunea stă astfel : se supune discuţiuni congresului o cerere către ministerul instrucţiunei publice, prin care să arată lipsurile studiilor în universităţile noastre şi prin care se cere complectarea lor. In şirul facultăţilor ce cereau ,complectarea studiilor erea şi facultatea de Teologie. Propunerea a fost prezentată de d. Meudonicii şi d. Mihail Poncrat. Acest din urmă a luat cuvântul spre a susţine propunerea în teză generală. Mai în urmă, după mai mulţi oratori, am intervenit şi eu stăruind a arăta că facultatea de Teologie nu poate sta alături cu celelalte facultăţi in privinţa progresului şi complectărei studiului lor paralel cu înaintarea cercetărilor ştiinţifice. Atunci s’a ivit natural protestări din partea studenţilor Teologici şi a partizanilor lor, ba chiar unul dintre ei, un preot, în o cuvântare spirituală a putut distrage atenţiunea congresiştilor şi punându-se la vot propunerea modificată după cererea mea — prin care se constată trebuinţa complectărei studiilor la celelalte facultăţi afară de Teologie, **- d. preşedinte a constatat respingerea eî. Negreşit, că discuţiunea s’a urmat cu voiciumea pe care o implică vârsta, temperamentul şi numărul celor ce discutau, dar n’a existat nici o falangă înverşunată din o parte sau din alta, cu atât mai mult nici un Policrat nu a fost în capul evlavioşilor, căci chiar fratele meu, d. Mihail Poncrat, în urma discuţiuneî urmate, a cerut modificarea propunere! în sensul cerut de mine. Am arătat faptele cum s’au petrecut şi vă rămâne d-voastre să relevaţi deosebirea corespondentului d-voastre, precum şi motivul spiritual ce l’a îndemnat să’şi dea drumul fariaziei sale. Un o satisfacere legitimă a celor ce vor citi aceasta, trec acum la incidentul şi urmările produse cu prilejul discuţiuneî propunereî de admitere incongres a studenţilor universitari israeliţî. Propunerea a fost semnată de 150 Studenţi congresişti. Printre cei ce nu semnase mai erau însă câţiva partizani. Numărul celor de idee contrară era cred maî mare de cât al nostru. Constatarea nu s’a putut face, fiindcă votul nu s’a putut face. Când s’a citit propunerea a fost primită de noi cu salve de aplause şi de către opozanţi cu şuerături. Aplausele şi şuerăturile au durat poate un sfert de oră. Culmea tumultului a fost însă, când eu m’am încercat a vorbi spe a cere urgenţa, şi când nereuşind am strigăt: «Jos prejudiţiile, sus ideile umanitare». Atunci a urmat o îmbulzeală provenită din partea studenţilor de Teologie şi a elevilor de farmacie, al căror scop era să ne dea jos după tribună pe cei ce voiam să susţinem propunerea. Desordinea urmată de aci fără îndoială că a produs o vie mişcare şi emoţiune în sală, dar afirm că totul s’a mărginit în partea stângă a scenei și că noi părăsind sala tulburarea a urmat pe un teren sufletesc iar nici de cum brutal. Nu a fost nici o lovire în sală, nici una în loji. Spiritele de sigur erau iritate, lucrul este natural. Peste doue ore a avut loc banchetul, care in adevăr avea mai mult aparenţa unei recreaţiuni decât a unei solemnităţi. Incidentele urmate după banchet nu sunt datorite studenţilor universitari. Un caporal din Botoşani montat de vinul dat de studenţi la banchet însoţit de vreo doi tovarăşi "a produs excesele atât de exagerate in publicaţiunile ziarelor. Acest incident a constatat alături cu mine de prietinii mei d-nii Grigore Cernescu, student în Drept şi Litere, Buc., Ion Purcăreanu, idem, P. Iterescu, student în medicină Buc., şi alţii al căror nume pentru un moment nu e trebuincios. Din partea propriu , zis a studenţilor universitari nu a fost nici un caz, din partea acelor ce au luat parte la congres sub diferite motive, se pare că s’ar fi produs asemenea fapte. Dar între noi s’a şi deschis ancheta şi constatările cî vor fi franc şi real publicate. Nu pot intra in consideraţiunile ce vă inspiră d-voastre teama de opiniunea Europei în privinţa israeliţilor la noi, dar cred desigur, că cei ce vor cerceta Conştient acest lucru, vor înţelege greutăţile ce întimpină orice idee nouă până ’şi face drumul său. Oprindu-mă aci, vă rog să ertaţi emaging acestei corespondenţe in lipsa onoareî de a vă fi personal cunoscut, onoare ce aştept cu plăcere spre a ve încredinţa de consideraţiunea mea. Dumitru Poncrat 16 Septembrie 1890, București. INFORMAŢIUNI Miniştrii sau reîntors azi de dimineaţă de la Sinaia, şi întrebam pe on. minister al cultelor, cum se face cu S.S. părintele Gonon-Aramesnul-Ironici, continuă de a-şi păstra cele trei funcţii ale sale, pe care le ocupă călcând prescripţiile legei contra cumulului. Asuprii acestei chestii promitem să mai revenim, dacă legea va fi călcată in picioare ca până acum. Ar fi de dorit ca on, minister al instrucţiei publice să, înlocuiască pe actualii suplinitori fură nici un titlu, prin tineri cari au studii universitare, sau a publica la concurs catedrele pe cari le ocupă. „ Aflam ca comisiunea, numită de consiliul general pentru a studia proiectul de program al şcoalelor urbane prezentat de minister, va respinge in totul programa ca imposibilă de realizat şi nelegală, fiind dat faptul că ea extinde prea mult obligativitatea învăţământului, şi se va mulţumi numai a indica bazele pe care ar trebui lucrată o asemenea programă, după ce prealabil s-ar pune nouă baze legale învăţământului urban. „ Cu trenul de aseară a plecat la Iaşi amicul nostru Bădăran, pentru a lua parte la întrunirea ce va avea loc la clubul radical, pentru a se hotărî atitudinea partidului în alegerile comunale. FOITA ZIARULUI „LUPTA“ urs, ci toți tatai.pt MAMA (Urmare) XXXV — Evident. .. Prin urmare, dacă nu e foc tras, nu e se impulsiune, ei bine, susţin că n’a fost foc tras, ci arma de la sine a luat foc. Cum a luat foc 4? Aceasta! ce nu pot să spun, dar oare este imposibil să ’ți închipui, că o armă poate să ia foc, fara că trăgaciul să fi fost tras cu voință ?’ — De asemenea trebue pentru ca să fie rănit, ca arma să fi fost îndreptată contra rănitului. Nu să întâmplă foarte adesea să se rănească cineva singur fără ca să fi îndreptat arma contra sa ? — Domnul unchiul d-tale declară singur că a îndreptat arma contra fiului său. A declarat el aseminea că a îndreptat arma ca să tragă asupra lui? — Nu. Ei bine, atunci domnule, numai credeți in acea impulsiune care admisă, ar conchide fără îndoială la nebunia unchiului meu. Urichîul meu nu ’i nebun de loc, domnule și el n’a fost nici o dată, nici înaintea acestei lovituri de revolver, cum nu ’i nici după aceasta. Tot ceia ce vi se va spune in această chestie, nu poate fi de cât interpretationa oamenilor cari o vor explica rezonabil, ştiinţific, ceia ce este neexplicabil. Mai bine ca ori cine, d-voastră ştiţi ca sunt lucruri neexplicabile că tocmai e o nebunie de a voi să explici... puţin importă cum; astfel e şi cu această lovitură de revolver, plecată din întâmplare fără ca unchiul meu nici vărul meu să ştie el însuşi cum a plecat. — Vărul d-voastră n’a zis el, că tatăl sau a tras asupra lui ca să’l asasineze? Am în această privinţă mărturisirea valetului Edmond. — Aveţi şi pe a mea deasebninea, domnule, dar ce importă ceia ce a zis, ceea ce a crezut vărul meu in primul moment de spaimă, după o scena violenta care de sigur nu’i lăsase sângele seu rece? Trebue să’l întrebați cred; ei bine, sunt sigură că el nu va spune azi că el crede, că tatăl seu a vrut sa’l asasineze. El este aici voieștî să fi’l aduc ? — Ve rog a mi’l trimete, zise procurorul, apăsând pe cuvântul trimete. Aceasta nu voia Antoneta, care făcând această propunere spera să fie de faţă cu Victorien şi să-i răspundă contradictor, dar era cu neputinţă de a se împotrivi la o cerere care care, era un ordin, ea se duse in vestibul unde era vărul seu cu donma Gonbarrien. - Procurorul republice! vroeşte să te întrebe îi zise ea privindul in faţă să te întrebe dacă şi azi tu crezi adică, cum ai zis luni in îmbinarea ta, că tatăl teu a voit să te asasineze...el te aşteaptă. Dar Victorien n’ar fi putut răspunde la o întrebare puse în aceşti termeni, pentru a fi metodic şi complect, procurorul îi ceru o istorisire, din momentul când a intrat la tatăl său până când glonţul la lovit, şi el putu aranja lucrurile, cum vroi, luând atitudinea ce-i plăcea să ’şi ea. Se arată* foarte moderat şi foarte desolat. — In adevăr, în prima tulburare, ameţit prin rana sa, ne ştiind dacă era rănit de moarte sau numai uşor, perduse puţin capul, au putut zice că tatăl său trăsese asupra lui ca să asasineze. Dar acesta fusese o vorbă inprudentă, care nu să poate explica decât prin scena violentă ce suferise. Câteva minute de linişte ii ajunse pentru ca să înţeleagă acea ce, dintr’un tain, nu se prezentase spiritului său , adică că tatăl sau fusese lovit de un acces subit de nebunie, care explică tot așa de bine schimbarea sentimentelor sale, ca și lovitura de revolver. Dar această lovitură n’ar fi putut pleca ea singură, din întâmplare și să nu fi fost trasă? întrerupse procurorul. — Dă’mî voie d’a vă.a răspunde că aceasta ar fi explicația ce prezența d-v. aici m’ar face să adoptez, dacă ar fi trebuitoare pentru a face petatul meu neresponsabil , un accident, nimic de cât un accident ; din nefericire, această neresponsabilitate este mai bine demonstrata încă prin simplul adevăr, care este, că trăgând, el a fost împins de o pornire căreia nu i se putea împotrivi, astfel că el nu-i mai justiţiarii, înaintea magistratului şi înaintea medicului; de alt fel doctorul Southyrarme, în vizita sa de erî, ne-au făcut să aflăm că această pornire, care izbucni pentru noi subit, fusese precedată de syndrome, după dânsul caracteristice, şi care’l făcea oareşîcum fatal predispus la nebunie. Pentru asta el ne trimeteaa astă dimineaţă un medic alienist şi doi infirmieri cari, chiar ar fi trebuit să fie deja sosiţi. Însărcieviaţi de a priveghia asupra totului meu, astfel ca el să nu fie primejdios, nici lui însuşi, nici altora. Din aceste răspunsuri şi din aceste observaţiuni contradictorii nu reieşia nimic limpede şi precis pentru procuror. D. Conbarrieu era el responsabil? întrebarea era pusă, şi fiindcă alieneştii erau deja amestecaţi in afacere cel mai bine, din puntul lui de vedere, era de a aduce şi pe alţii noni, cari, dacă nu vor limpezi cu totul afacerea din, ceia ce rămânea obscur, va aduce cel puţin justiţiei o bază de apreciaţie : el ar fi făcut ceva, şi de altă parte nu vroia să se aventureze. Iată ce anunţă el doamnei Conbarrieu. — Sunt de părere că o nouă examinare este trebuitoare, pentru a ne putea pronunţa în cunoştinţă de cauză, medicii vor 11 trimeşî pentru a proceda la o nouă examinare, in aşteptare bolnavul rămâne încredinţat îngrijirilor d-voastră. Gând trăsură sa ajunse la grija parcului, ea încrucişa brescul în care el zări medicul ce era aşteptat, şi cele două ajutoare ale sale toate măsurile erau deci luate, bolnavul va fi sub bună pază. (Va urma). 4 4 4 V A 4 4L