Lupta, august 1891 (Anul 8, nr. 1476-1500)
1891-08-05 / nr. 1480
áiimurn—MM.—i-rmMKiriií.iiiii uşierul e chemat din nori, căruia d. director c’un glas ne mai auzit de furios, ’i sbiară: Ce caută ăsta aici? Dă-l afară, scoate-l afară. Uimit d’această mânie instantanee, şi văzând surescitarea afară din calea directorului, am eşit zâmbind, nesciind ce să mai cred. Deşi cetăţean român, om cunoscut în localitate, fost membru în consiliul judeţian, nu cunoscut, pe actualul director, întrebând pe cineva, cum să numeşte acest domn, aflu că, e un d. Rătescu ce mai are şi porecla de Pingea. Asemenea slujbaş sălbatic şi scandalos, mi-am zis, pune o adevărată Pingea în nasul superiorilor săî. Pe când mă găseam la strada principală a oraşului, abia de câteva momente, mă pomenesc c’un d. Ţenovici, pe care-l ştiam dat afară de pretutindeni ca slujbaş, pentru abusurile şi relele sale fapte, vine în faţă-mi, îmi spune că, e comisar la poliţie, odată cu aceasta dă ţignal, şi 4 sergenţi de stradă es. Atunci cu un aer de arnăut în codru, începe a mă înjura cu cele mai ţigăneşti insulte, şi strigă să mă ducă la arest. II întreb pentru ce această arestare din senin ? Drept răspuns, sare asupră-mi, mă loveşte cu ghiontul, mă împinge, dându-mî pumni, aceasta în mijlocul uliţei, şi în faţa celor mai vii protestări a mai multor cetăţeni fruntaşi. Târâş am fost dus şi aruncat în arestul poliţiei de la orele 1 p. m. până la o p. m. de unde n’am putut scăpa de cât numai după ce mai mulţi orăşeni de frunte, au intervenit energic la d. procuror local. Domnule redactor, mă veţi întreba poate, dar, de ce ai fost arestat? Eu răspund: Dacă ştiţi d-voastră cumva causa, spuneţimi-o şi mie ! Aşadar nu mai puţin de un sfert de oră am fost insultat, ultragiat şi dat afară cu dorobanţul din localul prefecture!,, de d. director, care refuză absolut a ’mi asculta cererea de cetăţean. Am fost din nou insultat în stradă, în faţa lumei, am fost înjurat, ghiontuit şi dus pe sus la arest. Am fost arestat arbitrar şi ilegal, de unde n’am eşit decât prin intervenirea cetăţenilor la parchet. Şi toate aceste başbuzucii le-am suferit în oraşul meu, unde şi copii cei mici mă cunosc, din partea autorităţei constituite, în plinul exerciţiu al drepturilor mele. Iată faptele cu care debută in slujba sa de director Rătescu, zis de lume şi Pingea. lata cum ni se garantează de minunat drepturile noastre cetăţeneşti de către locţiitorul d-luî prefect de Argeş ! Am reclamat acesta d-lui procuror local d’ocamdată. Reclam d-luî ministru de interne. Dar ceea ce e mai semnificativ în acest atentat contra libertăţei, să vede în maniera d’a lucra a acestor slujbaşi . Te insultă în localul prefecture! ca şi cum directorul prefecturei ar fi marele Mogol în locuinţa sa, care n’are frică de Dzeri, nici răspundere de legi. Sunt luat pe sus apoi din stradă tot din ordinul său şi arestat. Unde în ce ţară, şi în ce vremurî mucede ne mai găsim noi ? De când cetăţenii în ţara aceasta au devenit jucăria unui Director Pingea ? Şi a unei triste celebrităţi, comisar Ţenovici ? Sărmană opiniune publică românească! Gând vei deveni şi tu marele arbitru al guvernului? Ce s’ar fi ales de Ţenovici şi de Pingerile oficiale să se fi întâmplat aceste fapte Intr’o ţară din Europa civilisata ! Şi cu toate acestea, vom trăi de vom vedea, care va fi sfârşitul acestor mârşevii săvârşite, ziua pe la ameaza mare de slujbaşi in exerciţiul funcţiunelor. Cu aceste procedee barbare, cu aceste maniere Turceşti, cu asemeni atacuri pe stradă şi arestări demne de epoca arvaţilor, desigur oamenii aceştia vor câştiga pe toată ziua mari simpatii pentru guvern, mulţi partizani convinşi şi entusiaşti, şi vor contribui mai cu seamă la ridicarea prestigiului autorităţei lor, şi la credinţa că, legile şi drepturile in ţara aceasta sunt garantate foarte bine azi. De altfel, voiţi avea răbdarea până în cap, să văd ce satisfacţiune mi să da, ca un cas contrar, să păşesc a pune la iveală, şi alte isprăvi, şi plăcute maniere, ale acestor slujbaşi cu funcţionarii inferiori şi cu lumea, cu osebire faţă de săteni. Cu acest prilegiu, domnule redactor, vă rog, binevoiţi a primi, perfecta mea recunoştinţă, pentru ospitalitatea ce aţi binevoit, a -mi acorda. NiţăGheorghe Din comuna Prundul, judeţul Argeş --------------------------------------------- LAPTA Din T.Ocna Corespondenţă particulară a „Luptei“ Schitul Măgura şi biserica Domnească Drumeţul lasă pentru alt moment dările de seamă de băi şi se îndeletniceşte în astă corespondenţă de lucruri pur istorice, asupra cărora atrage atenţiunea celor curioşi şi interesanţi. Măgura e muntele care domină Târgul - Ocna în partea spre Sud, udat fiind la poale de rîul Trotuş. La călcâiul acestui munte se află băile Anastasaki. Privirea acestui munte este una din cele mai impozante, şi putem zice e singurul munte, care atrage ochiul călătorului, ceilalţi fiind goi şi urâţi. De mult căutam a mă sui la Măgura, dar abia anul acesta a dat sfântul şi norocul, şi regret că n’am cunoscut mai dinainte frumuseţile muntelui. Sosirea la Măgura să face prin 3 locuri, mai toate anevoioase, căci au şi panta foarte mare, apoi stâncărie multă şi mare , căci trebue a spune în dosul Măgurei pe partea către Slănic e vestita carieră de piatră a Ocnei. Un drum e pe la Troiţa, mai înconjur, dar ceva mai tărăgănat; altul e prin grădina băilor Anastasaki, dar drept la deal, ca piciorul Borghizului la Slănic, al treilea pe la Mosoare, care e cel mai pe înconjur şi să zice mai lesnicios. De jos din Târg vezi biserica şi chiliile din deal, şi ţi s’ar părea că aceiaşi privelişte saca şi neinteresată ar fi şi din munte uitându-te în spre târg. Drumul anevoios te face a urî chiar Măgura, căci sudorile curg ca bobul până ce ajungi în vârf. Dar toată oboseala e răsplătită când ajungi sus. Ţi se desfăşură acolo o privelişte din cele mai interesante; vezi dealungul frumoasa vale a Trotuşului, presărată cu sare şi ogoare, printre care şerpueşte apa vânătă de departe a Trotuşului. Ceia ce ochii nu putea zări, o bună lunetă neserivi, cu care am putut vedea în cele mai mici amănunţimi toate mărginile întinsului orizon al vederei noastre. In dos vederea îţi este oprită prin catena de munţi, ce încinge ca un brîu schitul şi opreşte vederea spre Slănic şi Puf. In sus vezi până la Comăneşti, iar Tiroluşul îl vezi şerpuind până ţi se perde din vedere. Ici o poiană mica de tot, e Dofteana. Gu luneta destingi bine casele, vezi bine biserica, şcoala, ba chiar şi oamenii prin sat. Ceva mai la dealaltă poiană pestriţă, sunt Darmăneştii cu frumoasa apă Uzul. Gu ochii liberi nu distingi nimic, abia luneta îţi desluşeşte casele, printre care se arată măreaţa şcoală. O amintire plăcută mi se sugera în minte, anume găzduirea prietenească din 1887 la d. Boureanu învăţătorul din Dărmăneşti, un frumos model de învăţător ca hărnicie didactică şi ca prestigiu moral în comună. In sus de tot zăreşti Văsceştii şi Comăneştii, două sate foarte vechi in care se găsesc urmaşi direcţi de ai lui Ştefan cel Mare, şi însemnate acum prin celebrul proces între răzeşii din Văseşti şi casa Ghica. In fund vederea fie oprită prin culmea înaltă a Garpaţilor, ce servesc ca grasniţă, şi printre care şerpueşte Trotuşul. In spre nord ai ca margină a vederei şirurile de munţi dealuri, care despart valea Tazlăuluî sărat de a Trotuşului, văi care se unesc în jos tocmai la Oneşti. Din această culme fac parte şi munţii cu sare ai Ocnei; până la un loc culmea e acoperită de păduri seculare, formând fel de fel de piscuri, unele mai frumoase decât altele prin forma lor. Ici măgura lui Sion, din trupul Brăteştilor colo munţii vechiului Radiu şi Pleşeşti, două sate, care au avut procese nesfîrşite în suta a XVII-a şi XVIII-a cu rufetaşii Ocnei. Drept în faţă ai Salinele. Dealurile cu sare sunt urîte ca privelişte. Nenumărate movile vinete, ce arată că tot acest pămînt de sute de ani a fost răscolit şi bartolit pretutindenea, pentru a se scoate din măruntaele sale sarea necesară alimentarii ţării şi a marei Rusii. Clădirile moui a Salinelor, acoperite cu tablă roşă, diferitele instalaţiuni ca trenul aerian, moara de măcinat sarea, magaziile de sare, toate toate frumos şi bine construite, arată că acolo în a ei munţi statul încă şi azi caută a scotoci fundul pămîntuluî. In vale târgul e frumos de tot. Te uiţi în el, cumi zice Românul, ca în strachină. Totul vezi micşurat de la înălţimea de vre-o 400 metri ce va fi având muntele. Case, străzi, biserici, livezi, totul ţi se limpezeşte înaintea ochilor, căci înlesnirea ce ai de a privi de sus, e că dealurile mici pare că se turtesc şi vezi toate cotiturile terenurilor. Şi nu se poate lua mai bine planul Târgului-Ocna decât suindu-te în Măgură, il vezi bine şi in vatra lui şi în mahălălile. Pintre povirnişurile dealurilor Ocnei, vezi Vâlcica, apoi Vălenii, ceva în Isus Mosoarele, la picerile muntelui îi gura Slănicului şi Tiseştii. In jos pe partea drăptă a Trotuşului ai pârâul Boghiu cu satul Tută, în stânga Trotuşului ai întinsul imens al Ocnei, care a fost în mare frică cu Trotuşeni, în sata trecută. Vezi Viitoarele la o parte, la alta ai târgul Trotuşului, legat prin o şosea cu Ocna, distanţă de mult 2 kilometri. In jos ai Pogeni, Răcăuţii, apoi vezi Oneştii. In fundul orizonului spre Nord-est ai dealurile, cari despart valea Trotuşului cu afluenţii săi de valea Siretului cu afluenţii săi. Să vede pârâul Caraclăului, vechea margină a pământului gospod de la Ocnă, ce mergea de la Caraclău,în sus până în Doftana, şi de la Brăteşti până în Slănic, la hotarele ţerii : Reşkeşul, Satele Râpele şi Pătraşcanii abia le pot fixa pe câmpul lunetei. Iată un tablou nesăţios, ce cuprinde în sine o rază destul de mare: de la Comăneşti până la Oneşti, cam 50 kilometri. In piscurile munţilor râdică distanţa şi la 100 kilometru, pe când însă priveliştea de la vest la est este lungă, de la sud la nord e îngustă , măgura şi dealurile cu sare. Nu puţine sunt la noi piscurile de dealuri şi munţi, de unde poţi privi departe, în frumoasa noastră ţară îmi aduc aminte de anul trecut că la moşia d-luî V. G. Morţun, Broşteni iar e un deal, pisc de deal, ales ca punct geografic, de unde priveşti foarte departe : în jos până la Bacau, în sus până la Paşcani, la nord până la Ciahlăm şi Piatra, şi de unde vezi 3 târguri: Piatra, Roman şi Bacăui şi 114 sate. Iar, în 1888 ducându-mă în Transilvania la prietenul merc S. Haliţă la Sin-Giorg, am văzut de la Piatra Inăului, 2280 metre ,înălţime, jumătate din Moldova, Bucovina toată şi Transilvania până în Făgăraş Dar acolo priveliştea, fiind întinsă, satele şi târgurile dispăreaţi vedetei noastre, rămânând numai munţii, cari păreaţi jos de tot, faţă cu înălţimea colosală a Inăului. * * * In Măgura nu găseşti decât o bisericuţă, 2 chilii o livadă mică, un iaz cu peşte, raci şi scoici, un şipot, cu cep la burlui, lângă cari sunt făcute 2 mese de mesteacăn ca înlesnire pentru vizitatori. Şi noi ca şi mulţi alţii, cari s’am suit la Măgura am suflecat acolo la izvor un ospăţ copios şi vre-o 7 litruri de vin. Biserica e mică, simplă ca arhitectură, nouă ca clădire cu aer sărăcăcios. Schitul atârnă de Sf. Spiridon din Iaşi, asta din sala trecută încă, şi în bugetul Epitropiei spitalului sunt prescrise 2000 lei pentru întreţinerea unui personal de 6 persoane şi întreţinerea bisericei. Am căutat a afla ceva de vechimea schitului, dar nu zădar, nici o urmă documentară. Pe cât ştiu hârtiile vechi s’ar fi aflând la Sf. Spiridon, iar eu în fugă am văzut acte de o mănăstire de prin 1762, în condica anume făcută de G. Iorga în 1853. Pe frontespicul bisericei găsim această inscripţie, făcută de păr. Grigorie superiorul schitului, igumen care trăeşte şi azi. Inscripţia face aluzie la date vechi, dar nu ştie pe ce se bazează, probabil pe tradiţie. Iată inscripţia, ce o dăm cum este : „ACEST SCHIT, ESTI FOARTE VECHI, BISERICA, 1, HRAM, ÎNĂLŢARE, A 2-a S. G. G., A CĂROR KTITOR, HUSĂŞTI, ŞI 3-a BIS.ESTI, ACEASTA KAROR KT1TOR ST. KOSTAHT, VV. IACOB, SOLTAHA LA 1693, MIHA, RAKOV, 1704. „Această icoană sau făcut prin osârdiea, „păriermonah, Grigori, superioru schitului 1890. Caracterile sunt amestecătură cu cirilice modernizate, şi deşi inscripţia cum să vedem din anul trecut, caracterile sunt cele orăşeneşti, ce se întrebuinţăm în scris până la 1860. Luând inscripţia urmează că am fost 3 biserici, două anterioare anului 1693, călugărul Grigore a avut buna-voinţă a ne arăta şi locul , una în locul grilajului de azi de la coasta bisericei alta în fund mai în poiană. De când fost am făcute acele schituri şi de către cine ? Iată întrebări, care nu pot fi rezolvite istoriceşte, ci numai prin apelul la sentimentul religios al Românului, care din timpuri străvechi a presărat munţii cu mănăstiri, schituri şi sihăstrii spre a face şi din ţară noastră raiul ortodoxiei. Prin suta a XVI-a locul de azi a Ocnei era codru vârginii şi e foarte natural că pe atunci, nişte evlavioşi pasnici să-şi fi ales ca loc de rugă Măgura, unde în adevăr că eşti încântat prin natură. Dacă ar fi să criticăm gustul călugărilor în alegerea locurilor de mănăstire nu le-am găsi nimic de reproşat. Am avut gusturi alese, căci mănăstirile noastre sunt aşezate pe cele mai pitoreşti poziţiuni din munţii noştri. Călugărului din Măgura, trăitor în sută a XVI i se desfăşura înainte frumoasa privelişte a Târgului-Trotuş, oraş vechi şi de reşedinţă a ţinutului Trotuşului şi vechili de când ţara noastră, şi ei—călugării de acolo—am fost mărturii oculari schimbării ce a luat valea Trotuşului în cursul timpului. Ei am văzut primele începuturi ale ocnei cătră finele sec. al XVI-a ; ei am văzut sub ochii lor trecând nesfârşita ţară, care venea la ocnă după sare. Schitul n’are odoare vechi, căci la 1821 Turcii şi aici am prădat totul. Pomelnicul e nori, făcut de Gr. Stoenescu schimonah în 1886, Dec. 29. In el ni se dăm o sumă de nume, din care cetim acestea mai interesante: Constantin Vodă, Mih. Racoviţa Vodă, Ana Doamna, Răducanu Roset şi Lascar Roset, proprietarii Căiuţului şi a Răducănenilor, de la Falchri. Numele celor 2 domni, a lui G. Cantemir 1693 şi a lui M. Racoviţă 1704, arată că el va fi fost sari titori, sab ajutătorii mai însemnaţi ai acestui schit . Cărţi sunt puţine; notarii;acestea : Euhologhion (Moliftelnic) din 7255 (1747), tipărit la Buzări, în vremea lui G. N. Mavrocordat.— Ohtosh din 1758 tipărit la Râmnicul Vâlciî sub Gr. Ghica Vodă, Neofit Mitropolit Virgro-Vlahiei, şi Grigorie episcop de Râmnic .—Cazanie, ruptă fila iniţială, dar tradusă şi tipărită de Neofit Mitropolitul.— Leturghiar din 7276 (1768) în Râmnicul Vâlciî sub Alex. Scârlat Ghica Vodă. Cartea această s’a tipărit de la Oct. 15—Dec. 18 (1767). Notăm spre ştiinţă anul. Pe cuperla e veleatul de la Adam 7276 ; iar în Epilog tipograful pune anii de la Crist. 1767. Tipograful a luat anul nori la Septembrie căci Oct. şi Dec. 7276 «ram lunile a 2-a şi a 4-a din anul nori 7276, iar din 1767 a 10-a şi a 12-a—Antologhion la 1786 în Râmnicul-Vâlciî sub I. N. Petru Mavrogherii, şi Filare! Episc. Râmnicului. S’a tipărit de la 25 Ntembre—6 Maici. * * * Stând de vorbă cu păr. Grigore, mi-a atras atențiunea că din bisericile din târg Sf. Paraschiva din Văleni e cea mai veche, zice-se de la Stefan-Vodă. Curios de aceasta noutate am ținut numaidecât ca a doua zi să vizitez această bisericuță de lemn să văd ce ar avea vechimi, ori mai ales, care căutam a şti totul de originile acestui târg şi de vechimea lui, căci am întreprins un studiun amănunţit şi documentat asupra Tirgului-Ocneî, studiu care va apare în Archiva soc. st. şi literare din Iaşi. Tîrgu-Ocna pe cât ştim are 14 biserici, din aceste multe sunt nouă . Precista de prin suta a XVII, făcută de Gh. Ursaki (1680) ; Răducanu la 1762 de Răducanu Racoviţă, Sf. Paraschiva e cea mai veche. Iată inscripţia acestei biserici de lemn, săpată pe stâlpul de lemn de la uşă, inscripţie, ce o dăm cu litere latine : Leat 7233. Ap. 30 (1725). Această sfântă biserică sau prefăcut în zilele Mării sale Io Mihail Racoviţ voevod şi Doamna lui Ana în Iunie , cu cheltuial dumisal Dediului vel spat. şi giupanes. d-sale Rucsanda părinţii domii Ani.—Şi prin osteneai dumisal ihnitori log... .dumisal Dediuluî spat şi cu giupănes. Dumisar Catrina. C.... g... pisai ( a scris) Radul. Biserica azi serveşte ca Cimitir, şi are multe monumente. Preut n’are, căci la 14 biserici sunt numai 8 preuţi, şi aici servesc cu rândul preuţiî d,e, la Precista. Intre monumente 2 sunt frumoase : a Previstereî Ioana socia icon. C. Grumăzescu (1830—1889) şi a Paraschivei Enescu cu astă frumoasă inscripţie, ce ne aminteşte pe cea a lui Gh. Lazăr, făcute de Carol Rosetti: Trecătorule nu trece şi te gândeşte Căci ce eşti acu Am fost ori Paraschiva Enescu Vei fi şi tu. Prin bine-voinţa păr. Ionică am putut vedea biserica şi a citi petrele mormântale. In 1725 biserica să repară, să preface, de Dediul spătarul, deci ea a trebuit să fie mai veche. Acest Dediul a fost socrul lui M. Racoviţă, care a ţinut în căsătorie pe Ana, fata Dediului Spat, de la Bârlad. In genealogia Codreneştilor de la Bârlad am dat de toate aceste nume, ce le voim utiliza la vreme, dar să vede că Codreneştii şi Racoviţeştii eram localnici şi în Ocna, unde fac biserici: Domneasca şi Măgura. Că Domneasca e mai veche de 1725 ne arată între altele şi 3 petre mormântale, 2 cu inscripţii slavone, una cu inscripţia românească. Cea mai veche piatră mormântală e ştearsă mai toată. După formă şi după o bănuială în cetire pare a fi din suta a XVI, cam din 7087; zic numai bănuim căci slovele sunt şterse, şi numai urmele lor se pot abia zări. Citim pe ea : Cnearhinea Paraschivei........şi Ion Ştefan?) Voevod. Pe alta, ce e în temelia bisericei şi ruptă citim că-i pentru fiul ei Gavril in an. 7162 luna Sept. 5. (1653). Iar a 3-a piatră cu inscripţia română zice : această piatră am făcut şi ăm înfrumuseţat Rusu cu femeia sa.... leat 7188— 1680 ghen. 12. După aceste 3 petre biserica să stie sus de tot ca vechime, şi numele de Domnească arată că vreun domn a fost întemeietorul ei, cum ne arată şi pietrele mormântale şi inscripţia. Acum biserica aceasta a slujit mai mult pentru ţigani, care serveam la ocnă, căci in ceata rufetului eram şi ţiganii ferari, care dregeam instrumentele cu care se spărgea sarea. Avut-am însă norocul că ţiganii din Ocnă să aibă biserică, pe când neamul ţigănesc n’a avut biserică nici o dată, că şi-am mâncat-o. Oricare ar fi data sigură a acestei pietre, ea e anterioară anului 1600, deci în secolul al XVI era satul Ocna, cu corporaţiunea rufetului constituită, cu biserică — FOIŢA ZIARULUI „LUPTA* — 71 Cravatele Albe PARTEA DOUA ȘANTAJUL ) (Urmare) X — Ei bine ! zise marchizul d’Arnage, după ce ea sfârşi tu poţi să te lauzi c’aî lucrat bine. — Da nu-i aşa, vizita mea la acel juvaergiu ? — Ei! eu nu îţi vorbesc de asta... Dacă tu crezi că vreau să ’ți adresez complimente! N’am poftă, te asigur... Iţi vorbesc de introducerea la tine a lui Robert de Chatel. — Oare eu ştiam !... Voi,i îmi cereţi, voiţi voiţi cu orice preţ, cineva care ar putea să ne servească... un bărbat tânăr, activ, care ar fi să atârne de noi. Şi tu ai luat pe cel înlitit venit, fără să te îngrijeşti de unde ese el... Tu te-ai pus la fereastra ta din strada Chausséed’Antin. Tu ai văzut în faţa, la rândul de jos, un cap care ’ţi plăcea. Te-ai dus să-l găseşti şi ea-î zis: „Vino, d-ta nai face frumoasă figură în salonul meuc...“ Şi se întâmpla ca acest cap ar fi putut să facă să cadă capetele noastre, dac’ar fi venit cu zece ani in urmă. Montbaran și Prudența avură un tremur și nu răspunse. D’Arnage urma, agitat, plimbându-se în lungul și latul fumuarului. — Astăzi noi numai suntem amenințați să ni să tae capetele, dar vom avea necazuri destul de serioase... V’am spus’o, Armand Forestier va fi neîmblânzit. L’am văzut nu mă înşel asupra oare«şî care fisionomii... El ne va ucide ca pe nişte cânî, şi să va explica în urmă cu justiţia... Tot ceea ce s’a petrecut nu ne dovedeşte câtu-i de primejdios1? Ce stăruinţă în ideii cât de bine m-a gonit, fără să se obosească, cu toate şireteniile noastre... Acum, el e la uşa vizuinei, şi tu, voi amândoi, i-aţi pregătit cânele de vânătoare, ogarul destinat să ne urmărească şi să ne ducă asupra lui. Prudenţa încercă să se apere zicând cu o voce timidă. — Eri am luat informaţiuni despre obiceiurile lui, despre familia sa. — Ce puteam să’ţi spue acestea ? zise el întrerupând’o. . . . Trebue să cunoşti, cu cine se înjură, relaţiile lui, cu cine-i amic... Ce neglijenţă? . . . Ştii tu măcar unde locueşte ? — Da, bulevardul Haussmann. No... — Tocmai, casa vecină cu cea unde a murit d-na Forestier şi in care locueşte fiul său. Tu n’ai luat seamă la asta...Dar, staţi puţin...Robert de Chatel. Eri cunosc acest nume . . . Da, gazetele am vorbit, în vremea aceia, de un oareşi care doctor care a luat pe fiul victimei şi i-am dat ca tovarăși de copilărie pe copii săi. Robert alteri este tocmai fiul doctorului adică amicul intim al lui Armand Forestier. Și, înaintând spre ea, vorbindui foarte de aproape. — Spune că tu nu te-ai gândit o singură dată să faci să spue, de unde sosești, când vine la tine, și unde se duce când pleacă!...Şi eri mă lăsam pe tine despre aceste detaile. Ei bine ! tu îngrijeai detailele, să vorbim. — Pentru o greşală ce am comis, eşti prea aspru. — Nu sunt în destul, fiindcă această greşală ne perde...Dacă vom muri tustreî!.. Da, toţi trei— Tu eşti tot aşa de compromisă ca şi noi. Fiindcă tu te numeşti astăzi d-na Fontenay sous Raches, nu uita că eşti vechia negustoreasă de evantalii însărcinată de a găsi pe asasin, şi că după ce l’ai găsit, tu ai trăit cu dânsul douăzeci şi cinci ani...Ah ! dacă tu crezi că omul nostru, a cărui omoare o cunosc, nu te va face să plăteşti scump această lungă coabitaţiune, această complicitate. Dar, de odată, stăpânindu-şi mânia sa, şi devenind stăpân pe dânsul, cum el ştia deveni când simţea că sângele-i rece îi era trebuitor, el se opri brusc la sobă, se adresa şi Mse Cu o voce mai liniştită : — Destule reproșuri! Ne perdem vremea. Să ne gândim mai bine și se căutăm un mijloc ca se scăpăm... Parerea la Montbaran ‘? — Oh ! eri zise Montbaran, foarte galbăn de la începutul acestei vorbiri, ori mă întreb dacă nu trebue se lăsăm totul și se fugim in străinătate. — M’așteptam la asta, răspunse marchizul, bonbănind acum, c’un suris luător în râs pe buze... Şi cum vom trăi noi în străinătate?.. Ce avem în casă? O sută mii franci. Mult putem s’o ducem trei cu astă sumă !.. Oamenii pe care-i ţinem, voi o ştiţi bine, tributarii societăţei noastre se poartă către noi, cum ni-am purtat şi noi până astăzi cu Robinet. Ei n’am fost aşa de proşti ca să ne dee de o dată sume mari. Ei ne dăm pensiuni, rente, şi dacă noi dispărem, frica lor va zbura... şi banii noştri aseminea... Pe urmă, dispărând, fugând, arătăm lui Forestier, care trebue se aibă ochii asupra noastră, că noi suntem vinovații. — D-ta crezi că el nu știe încă ? Întrebă Montbaran. — Fierește, că nu, din fericire !... Dacă el ar şti, pre noi am mai fi aici, se vorbim trustreî liniştit ? Azi am fi dus dracului pormiana, scumpul melc.... Dacă el ar şti, pentru ce s’ar perde vremea, cu toate aceste detalii, cu aceşti mici şiretănii, cu aceste copilării de cumpărări, de substituţiunî de bijuterii?... El caută încă, e evident. El n-a mirosit numai. Noi trebue s’el deturnăm din cale, se fim mai şereţi, de cât densul. Noi am fost până aici cei mai tari, pentru ce n’am fi încă? — Asta-i drept, zise d-na Fontenay. — Să vedem, se rezonăm, relua d’Arnage. Ore Robert de Chatel a avut ideia de a se introduce la Prudența ? Nu, ea s’a dus se’l caute, ea l’a adus la noi cu nevinovăție, de mână. Măcar ni-a găsit el? Nimic nu o arată. El a trebuit numai să’și zică : „Gaşă, suspectă. Sunt în loc bun. Aici trebue să caut“... El s’a păzit mai cu samă de Rachel pe care io aruncaţi prea brusc în cap, şi, în ziua in care ea ia cerut ca să amaneteze diamantele, el a primit. Pentru ce când era așa de simplu se refuze curat ? Fiindcă dacă el ar fi refuzat s’ar fi păzit de dânsul, cum el se păzeşte de noi... El vrea se rămâe amantul Racheleî, amicul Prudenţei, obişnuitul casei tocmai ca să poată mirosi, cânta, în plină sarcina ce ia încredinţat, amicul sări. El se opri, şi primindu-l. — Găsiţi se ziceţi ceva la această părere ? .. Oh ! nu ne jurați, faceți observațiile noastre. Eri cred să am dreptate, dar nu sunt infailibil. — Nu, răspunse Montbaran, care-șî reluase curajul. Asta îmi pare logic,e bine dedus. — Fără îndoială, adaugă Prudența dar voi uitați pe Clara Meret... Ea n’are decât un cuvânt se spue pentru ca Robert de Chatel se nu mai aibă de căutat și ca Armand Forestier se fi găsit. (Va urma.) . A . X X X y V