Lupta, septembrie 1891 (Anul 8, nr. 1502-1526)
1891-09-26 / nr. 1522
CÂTEVA OBSERVAŢII asupra Proiectului d-lui Pont 2) Grădinile de copii Prin art. 16—19 se legiferează instituţiunea grădinilor de copii. Asupra acestor şcoli, a căror importanţă şi necesitate nimenea n’o contestă astăzi, am atâta de zis numai, ca să nu se înfiinţeze înainte de a scoate cea intâin serie de institutrice cu preparaţie specială în şcoalele normale respective. Se ştie că pentru a compromite de la început o instituţiune e de ajuns de a o constitui înainte de a avea personalul trebuincios. Exemplul cu gimnaziele reale a fost un vrednic exemplu citat de însuşi d. Poni în discursul său din Senat. De altmintrelea noi, institutorii urbani, am avut ocazia de a ne convinge de aceasta cu însuşi acele botezate grădini de copil, înfiinţate pe cale privată, de multe ori de cătră nişte nebotezaţi şi cari în loc să ne înlesnească munca ne-o îngreuiaţi pe zece părţi, din cauză că personalul acelor şcoli se pricepea de multe ori mai bine în ciubotărie decât în educaţie şi trebuia să muncim ani de zile până să desrădăcinăm relele deprinderi cu cari ne veneau copii din acele institute. O dată pe cale de a se institui grădinile de copil, sunt de părere ca să începem cu ele mai întăi la ţară, căci nevoia acolo e mai mare decât la oraşele mai cu seamă neindustriale. Ţăranul, astăzi, pleacă dimineaţa cu nevasta sa la câmp şi se întoarce seara. Copil pe lângă că nici vorbă nu e ca în acest timp să primească vreo educaţie, dar remân expuşi de multe ori (cazuri se întâmplă în toate zilele; cetiţi „diversele din Monitoru!“ şi toată pagina a 2-a şi a 3-a „Universului“) român zic expuşi ca să fie, din lipsa de priveghere, arşi, înnecaţi şi mâncaţi chiar de porci. In oraşele mai cu seamă de provincie, această lipsă e mai puţin simţită. Adică me exprim rea, căci simţită e mult, dar de cine? de mamele (?) burgheze care caută să se folosească de grădina de copil pentru a se desărcina pe ele nu de grija educaţiei, căci cu aceasta nu-şi prea bat capul, dar de grija de mamă, şi de a strînge copii de pe drumuri pentru a putea astfel să-şi caute ele în tihnă de vizite, primblări şi... celelalte. Aşadar: Grădinile de copil să nu se înfiinţeze până nu vom avea personalul cu preparaţie specială;— introducerea lor să se facă întâi prin sate şi prin mahalalele oraşelor industriale şi numai la urmă prin centruri şi prin oraşele de provincie. 3.—Şcoala primară elementară rurală Asupra acestui capitol de care se ocupă art. 20-30 din proiect, consecinţe cu cele ce am susţinut când am vorbit despre obligativitate şi de acord pe de o parte cu d-l Poni în privinţa egalizărei programei cu a şcoalei urbane, şi pe de alta cu comisiunea consiliului general în privinţa preparăreî şi retribuirea personalului didactic şi, având în vedere şi greutăţile ce întîmpină un singur înveţător cu prepararea elevilor din 4 clase de o dată, sunt de părere ca : 1. Să se înfiinţeze în fiecare comună o singură şcoală, la trebuinţă cu divizionare prin cătune, cu 4 institutori, la care prin mijloacele propuse la cap, obligativităţea să se adune toţi copii din cătune. Şcoalele să fie mixte şi institutoarele să fie admise a preda şi iele în aceste şcoli. Prin acest mijloc se economisesc o mulţime de localuri, căci comuna în loc de sarcina clădire unul local va avea numai pe aceea a procurăreî trăsurilor cari să transporte copii la şcoală, şi copii vor căpăta o instrucţie egală cu a celor din comunele urbane şi în fond nu numai de formă , iar personalul se va putea ţinea sub raportul cultural la nivelul timpului, prin contactul şi înlesnirile reciproce ce-şi vor face cu procurarea operelor nouă şi de valoare relative la pedagogie etc. Ca şcoalele să fie mixte, o susţin din punctul de vedere al moralităţei. Multora li se va părea curios aceasta. Dar, dat fiind faptul că până astăzi aproape unanimitatea şcolilor rurale fiind mixte—şi sub raportul moralităţei în aceste şcoale nimenea n’a avut a se tângui, cred că ar fi mai bine să nu introducem şi la ţară diferenţiarea de sexuri care e la oraşe şi care contribue mai mult la sugerarea ideilor nemorale, decât şcoala mixtă. Dacă se va mai ţinea samă şi de faptul că personalul ce va preda în aceste şcoli, va fi şi , sub raportul cultural şi sub acel al moralităţii cu desăvârşire superior celui actual, cred că oricine va conveni că şcoalile mixte vor trebui menţinute. C. Manoilescu, mare, ar fi o anomalie isbitoare ca să nu se admită şi unificarea şcolilor normale. Nefiind d. ministru Poni present, şedinţa se închide. Şedinţa de seară se deschide la ora 8 şi jumi. sub preşedinţa d-lui ministru Poni. La ordinea zilei discuţia asupra unificării şcolilor normale, D. Arbore susţine şi d. Leonardescu combate unificarea şcolilor normale. D. Gr. Buţureanu accentuează că întâia oară ideia unificării şcoalelor normale vine în desbaterea consiliului, deşi această ideie s’a agitat de doui ani prin comisiunile consiliului. D-sa spune că nici odată ţăranul n’a părăsit satul ca să se aşeze prin oraşe, orăşaniî foarte adeseori se aşează, însă, prin sate. Nenorocirea e, însă, că numai pleava, lepădăturile şi caracterele cele mai perverse din oraş se aşează prin comune. Aceasta, că neputând a trăi prin oraşe se retrag prin sate să exploateze pe ţărani , de aci provine că ţăranul are oroare de orăşanî şi priveşte cu ochi răi în fundul inimei sale chiar şi pe învăţător. Datoria învăţătorului este, însă, ca să dea o educaţie temeinică populaţiunei rurale şi să stabilească o legătură socială şi intelectuală cu orăşenii. Spre acest scop trebue ca statul să deschidă un teren larg învăţătorilor. Unificându-se şcolile normale primare, se stabileşte o firească legătură între corpul didactic din comunele urbane şi cel din comunele’’rurale şi această legătură ar putea să influenţeze în bine relaţiunile dintre săteni şi orăşeni. Dar prin unificarea şcolilor primare şi normale, învăţătorilor rurali li se deschide o carieră oarecare , voind a fi înaintaţi la o şcoală urbană, unde sunt mai bine salariaţi, îşi vor da toate silinţele să binemeriteze această înaintare printr’o activitate prodigioasă. Iacă un stimulent pentru învăţătorii rurali, care numai spre binele populaţiunei rurale poate să fie. Şi cum rămâne, că s’a admis unificarea şcolilor primare şi nu se admite unificarea şcolilor normale ? Aceasta e o ideie antidemocratică, reacţionară, menită spre a accentua şi mai mult deosebirea dintre orăşeni şi săteni. D. Zaharia nu admite unificarea. D. Tăcu din punct de vedere democratic susţine cu căldură ideia şi insistă asupra tendinţei unificării de a stabili o intimă legătură intelectuală între săteni şi orăşeni. D. Gr. Cobălcescu combate din punct de vedere economic unificarea. D. A. A. Bădărău răspunde adversarilor unificării şcolilor normale şi răstoarnă argumentele lor economice, pedagogice şi sociale. Mâine vom publica mai pe larg discursul d-luî Bădărăci. D. Odobescu răspunde în numele ministrului printr’o traseologie superbă, dar... Consiliul respinge unificarea şcolilor normale primare. Şedinţa se ridică la ora 12, situaţiunea Românilor din Transilvania şi Ungaria. Mă folosesc de această ocasiune pentru a vă ruga ca să faceţi cunoscut studenţilor României simpatia mea vie şi să v î informaţi, că voi fi totd’auna la disposiţiunea lor, pentru a-i ajuta în vulgarisarea tuturor lucrurilor, care privesc ştiinţa şi progresul patriei lor. Cât pentru d-voastră, domnul meu, vă mulţumesc cordial, pentru că aţi binevoit a vă aduce aminte de micele mele studii şi voiu scrie şieste câteva zile domnului Cobălcescu, profesor la universitatea din Iaşi. Primiţi, vă rog, scumpul meu domn, asigurarea devotamentului meu sincer. ■--------h-*—f--------- — FOIȚA ZIARULUI „LUPTA“ — 98 Consiliul general de INSTRUCŢIUNE Şedinţa de la 24 Septembrie Prima şedinţă se deschide la ora 3 p. m. şi se votează articole 42—50 fără multă discuţie. La articolul 51 d. Bădărău ia cuvântul şi recomandă consiliului articolul modificat de comisiune. Articolul 51 precisează modul cum se împart şcolile normale primare. Acest articol prevede înfiinţarea de şcoli normale primare de institutori, şcoli normale de institutoare, şcoli normale de învăţători şi şcoli normale de învăţătoare şi institutoare pentru gradinele de copii. Comisiunea a modificat acest articol , prevăzând crearea numai de şcoli normale primare de institutori, şcoli normale pri- j mare de institutoare şi şcoli normale pri- j mare de institutoare pentru grădinele de copii. Odată admisă ideia unificării şcolilor pri- ’ LAPTA Memoriul studenţilor romi ŞI DANEZII D. Emilie H-Blangsted, savant danez, membru al societăţii etnografice din Paris, trimete următoarea scrisoare a unui membru al Ligei din Paris, privitoare la memoriul studenţilor români: Paris, 16 Septembrie 1891 Domnul meu, Sunt însărcinat din partea societăţii regeşti de geografie din Copenhaga de a vă mulţumi pentru trimiterea celor două exemplare din memoriul studenţilor relativ la . --------ocX»o------- Ecourile zilei Din Capitală După Monitor. Sunt admişi ca fii de militari în şcoalele Iaşi şi Craiova următorii elevi : Şcoala Iaşi Stârcea Traian, Efstatiadi Dumitru, Ion Botez Diculescu, Dimitrescu Romulus, Ronea Artur, Racoveanu Virgiliu, Ştefănescu Aurel Niculae, Stavrescu Constantin, Cerchez Leon, Mitulescu Petru, Școala Craiova Georgescu Ion, Basarabescu Gheorghe, Urdăreanu Nicolae, Seinescu Marin, Stoilov Constantin, Frunzescu Traian, Stoian Vasile, Botescu Ion. * * * Elevii Palada Dimitrie, Ghica Gheorghe, Neculau Gheorghe, Vojen F. Alexandru, Stroja Gheorghe, Mavrichi Constantin şi Gorjan Jacques sunt admişi definitiv în el. I a şcoaleî de fii de militari din Iaşi , iar elevii Plopşoreanu N. Dimitrie, Bărbulescu Gheorghe şi Urseanu Grigore în clasa 1 a şcoaleî de fii de militari din Craiova, pentru complectarea vacanţelor in acea clasă în ambele şcoli. Elevii Ionescu Theodor, Thimotei V. Nicolae, Ginghină Karalambe, Păun Constantin, Finichi Dumitru, Cavciov Alexandru, Dimitrievicî Ion, Nedelcu Octav, Popilian Constantin, Stancov Gheorghe, Popovicî Alexandru şi Negrutzi Petru, conform decisiunei No. 200, sunt admişi în clasa II a şcoalei de fii de militari din Iaşi, iar elevii Negrei Gavril, Gorschi Alexandru şi Ion Alexandru în clasa III aceeaşi şcoală. Din Districte După Secolul: Ne informăm că liberalii locali s’au despărţit în Stolojenişti şi anti-stolojenişti. Aceşti din urmă vor scoate un ziar în curând. Sâmbătă d. a. s’a făcut înmormântarea comerciantului M. Kitzu. Cortegiul era însoţit de o mulţime imensă şi aleasă. Repausatul fusese mai mult timp preşedinte al Gamer ei de comerţ, etc. Ca principii politice, era liberale. Citim în Ialomiţeanul: Venitul bâlciului Călăraşi s’a urcat anul acesta la suma de 34,294 lei, 34 bani, adică mai mult ca totd’auna. Cheltuelele au fost de 5,294 lei, bani 34, aşa că a rămas un profit net pentru comună de 29 mii lei. In judeţul Bacau s’au petrecut următoarele cazuri : — In ziua de 1 Septembre a. c., copila Catinea, de 3 ani, fiica lui Manolachi Bujor, din comuna Spîritu, apropiăndu-se de focul ce era în curtea casei, s’a aprins ar zându’i hainele, din care cauză, la 7 Septembre, a încetat din viaţă. — In ziua de 9 Septembre a. a., a izbucnit foc la baia de păcură din comuna Solunţa, proprietate a „societăţi române pentru industria şi comereiul de petrol". Paguba aproximativă este de 5.000 lei. — In ziua de 13 Septembre a. c., locuitorul Stefan Bortoş, din comuna Onești, a fost apucat intre puțurile vagoanelor, la gara Onesci, din care cauză, după ciouă ore, a încetat din viață. LUCRĂTOARELE DRĂGUŢE Ve uităţî cu ochii galeşi la drăguţe lucrătoare Admiraţi nuni din faţă şi mişcările uşoare Cin’le dă nurii aceştia, graţii, farmec, n’aţî ştiut? Congo este dătătorul — săpunul neîntrecut ! Săpuneria Victor Vaissier, Paris. Agenţi generali pentru România : J. Posmandic & C-ie, str. Smârdan, 2, București. Din Bârlad Profesorii de la şcoalele secundare din Berlad ne trimite spre publicare protestul ce au înaintat d-luî Ministru al Instrucţiunei publice în afacerea permutărei d-luî Titu Procopian . D-le Ministru, Permutarea precipitată a domnului Titu Procopian, profesor la liceul din Bărlad, provenită în urma conflictului ce a avut loc între d-sa şi un elev al liceului sprijinit de părintele său cu ocasiunea examenului de cprigere — conflict degenerat în scandalul ce vă este cunoscut — ne face să venim cu respect a vă supune la cunoştinţă, că această pomutare, in împrejurările în care s’a săvârşit, poate să aibă cele mai funeste consecinţe pentru nivelul învăţământului, disciplina şcolară şi demnitatea profesorilor. Vechiul regulament şcolar prevedea comisiuni examinatoare atât la examenul general cât şi la cel de corigere şi astfel punea pe profesor la adăpost în faţa stăruinţelor şi a nemulţumirilor părinţilor şi elevilor; noul regulament însă nu dă aceste garanţii. In atare situaţiune, orice profesor ce-şi îndeplineşte cu exactitate, imparţialitate şi conştiincios datoria nu poate să nu atragă asupră-i nemulţumiri, imputări şi chiar ameninţări din partea părinţilor şi a fiilor lor rămaşi repetenţi. Astfel este caşul d-luî Titu Procopianu. Un elev rămâne corigent la examenul din Iunie ; in Septembrie nu reuşeşte să-şi corecteze nota ; elevul şi părintele ameninţă în public pe profesor, ba încearcă să-l bată în cancelaria liceului, şi de unde oricine, în urma unui aga de mare scandal, se aştepta la o anchetă locală, deodată profesorul conştiincios este pedepsit cu permutarea. Această procedare fiind cu totul în detrimentul instrucţiunei şi lovind in demnitatea întreg corpului profesoral, subsemnaţii profesori al şcoalelor secundare din Bărlad, cu respect venim a protesta contra acestei permutări, deoarece in chipul acesta, după exemplul urmat şi Încoronat de succes, fiecare din noi în atari împrejurări se poate aştepta la astfel de consecinţe: de a fi insultaţi şi pedepsiţi fiindcă ne-am făcut datoria. Primiţi, vă rugăm d-le ministru ele. Berlad, 1891 Septembre 19. C. Arghir, Stroe Belloescu, P. Ghenciu, D. Cernătescu, S. M. Haliţa, Gh. Constantinescu-Rim., Iosif Gatul, A. Frăţilă, I. Galin, Oscar Hinke, Lascar Hergescu, D. Mironescu, I. Popescu, G. Onişor, Gh. R. Radoveanu. Cravatele Albe PARTEA DOUA şantajul ) (Urmare) XXXII Această conversaţie condusă cu abilitate de d. de Beuvret, ajunse în punctul unde el voia s’o ducă. Toate informaţiunile, toate indiciile asupra luî d’Arnage şi a lui Monttaran, îi erau aduse de Robert de Ghatel şi departe de a le primi cu grăbire, el le discuta, se îndoia de valoarea lor, necrezând în utilitatea lor. Mulţumită acestui chip de procedare, Robert îşi putea atribui toate meritele descoperirilor sale, şi se credu că el le-a făcut, nu numai fără concursul d-lui de Beuvret dar încă cu toate numeroasele lui obiecţiuni. — Ideia de a ne adresa unuia din vechii şefi ai siguranţei, reluă Robert de diatei, ’mi-a fost sugerată de comisarul de poliţie pe care Armand îl cunoaşte ca particular şi care, într'un clipi oficios adesea l’a ajutat în cercetările lui. D. X., mi-a zis el, adoră vechiul său meşteşug la care evenimentele politice singure l’a făcut să renunţe. Memoria lui e excelentă. Dacă d-voastră îi arătaţi în adevăr pe vechea negustoreasă de evantaliî cu care el s’a aflat în raporturi altă dată, el vă va spune: „Este ea, şi’l veţi putea crede. Eu vă voiu da un cuvânt pentru el, şi sunt sigur că el vă va da cu voie bună concursul meu“. Incuragiat astfel, cu scrisoarea în buzunar, m’am dus la Vincennes, unde s’a retras de multă vreme d. X... In câteva cuvinte l’am pus în curentul situaţiuneî. El ’şi-a adus aminte perfect afacerea Forestier, a deplâns nesuccesul său, pe care ’l avea încă pe inimă, și s’a grăbit de a se pune la dispoziția mea. — Armand, a avut cunoștință de demarsa d-voastră‘? întrebă d. de Beuvret. — Nu ! asta-î cu totul de curând. Am crezut că nu trebue să’î vorbesc lui deloc, fiindcă era convenit între d-voastră că el renunţă personal, pentru moment, la orice urmărire... și v’am păstrat întâitatea acestei noutăţi. — Care e o adevărată surpriză, zise d. de Beuvret cu un zimbet. D-voastră vă ascundețî bine jocul d-voastră. Până în ziua in care’l arăt, în care’l întind pe masă, răspunse Robert. Pentru ce se spui dinainte că ai cărţi bune, când ele pot să devie rele?.. Eu urmez. După ce a consimţit să se ducă imediat la d-na de Fontenay, pentru ca s’o privească în faţă şi să mă informeze despre ea, d. X... Se părăsi pentru câteva minute, sub pretextul de aşi schimba îmbrăcămintea şi să-şi facă un cap apropiat împrejurărilor. — Cum el avea deci altădată obişnuinţa de a se străvesti ? — Da, după exemplul lui Vidocq, lui Claude, cei dinaintea lui. Vechii şefi ai siguranţei nu erau aceia ce sunt aceştia noui. Ei nu se înjoseaui amestecându-se cu subalternii lor, inspectori, brigadiri, de a opera cu ei, secret, sub mască, de a pune într’un cuvânt mâna la treabă. Ei erau atunci numai şefii unui serviciu special, d’un ordin cu totul particular, invăliţi în oareşi care umbră şi trăgând foloase bune din această umbră. N’aveau nici un mandat bine distinct, bine definit, nici un titlu oficial. Pentru ca să lucreze în cea mai mare parte de cazuri, le trebuia concursul unui comisar de poliţie, care erarhie erau d’asupra lor. S’a schimbat toate aceste, se pare. Şefii siguranţei au devenit personaje alese dintre comisarii de poliţie care fac funcţiune de magestraţî. Ei au câştigat în respectabilitate, dar serviciul lor, tot părându-i-se că s’a mărit, s’a micşorat poate; el a perdut in orice caz originalitatea sa de altă dată. Siguranţa nu mai este de cât un mare comisariat central de poliție, care face umbră comisariatelor de cartier, și este foarte pismuit de ei... Vă cer ertare, scumpe domnule, de această parenteză care n’a înaintat în nimic istorisirea mea. — E bine tot-d’auna ca cineva să învețe ceva, răspunse foarte politicos d. de Beuvret. Ce travestire îşi făcuse d. X...? — Oh! nu era, la dreptul vorbind, o travestire ţinută serioasă, a unui mic rentier, a unui mic proprietar. Capul singur era de necunoscut : perucă albă, barbă. Cineva i-ar fi putut da mai mult de şaptezeci ani, şi el e mult mai tânăr. El ţinea mai cu samă la aceea că Prudenţa să nu recunoască în el pe vechiul şef al siguranţei, cu care ea a avut de a face altă dată... Venind la mine, îmi zise : „Am luat note asupra mai multor afaceri importante caremi-au trecut prin mâini, altă dată. Ele sunt clasate, catalogate, şi îmbrăcându-mă, am aruncat o ochire asupra crimei după bulevardul Hausmann. Acesta-i titlul pe care i l-am dat. Şi bine mi-a prins căci am găsit numele unei fete Clara Meret, care a jucat în aceasta oareşt-care rol, şi care îmi va servi îndată, în aşteptare, ca se ne servească mai bine la întreţinerea cu d-na d-voastră de Fontenay... Eu am zis : „Aşteptând ca ea să ne serve mai bine, fiind-că Prudenţa este in adevăr vechea negustoreasă de evantalii, şi după cum d-v. presupuneţi, metresa unuia din asasini şi tovarăşa celuilalt, mi s’a părut greu ca Clara Meret, să nu fie în curentul situaţiei, fiind ca era deşteaptă parc’o văd... Pentru moment, mă duc, după vechea mea obicinuinţă, se joc totul pentru tot se atac în faţă pe adversar. Nu risc nimic... Să plecăm.“ — Eu aveam o trăsură bună la poartă. După trei sferturi de oră eram pe bulevard, în colţul şoselei d’Antin. D. X... se scoborî, îmi dădu întâlnire într’o cafenea, şi se îndreptă spre locuinţa Prudenţei. Iată istorisirea exactă a vizitei sale. Inchipuiţivă că el vorbeşte : „Sun, întreb pe d-na de Fontenay, îmi răspunde ca ea nu-i vizibilă. Stăruesc spunând că-i vorba de afaceri grave, şi in fine mă introduce lângă stăpâna locului... In adevăr, ea-i vechea negustoreasă de evantiilii, foarte îmbătrânițit, foarte IngrofâULo Dar asta nu-mi ajunge de a o recunoaşte Ochii pot să se înşele, chiar ai mei care sunt încă excelenţi. Hotărâse, în mine, că ea va sfârşi prin a-mi mărturisi ea însăşi, cine este ea, sau mai bine cine a fost. „Doamnă îi zic eu, vă cer ertare de stăruinţa mea ca să fiu primit de d-voastră ; dar d-voastră puteţi să-mi faceţi un aşa de mare serviciu. Astfel după cum mă vedeţi, am fost nedemn înşelat de o femee, pe care d-voastră o cunoaşteţi, una care se numeşte Clara Meret.—Clara Meret ! Nu cunosc acest nume.—Dar, amintiţi-vă... de vechea domnişoara de la tejghea, când d-voastră ţineaţi acel frumos magazin de evantalii.—Eu, am ţinut un magazin! Domnule, faceţi greşală. Eu mă numesc d-na Fontenay sous Roches ! — Astăzî, o știu bine, dar altă-dată. Nu pot să mă înșel, v’am văzut așa de adesea, in vremea când mă duceam seara, se vorbesc cu Clara Meret... Sunteți tot-d’auna aceiași. Nici o schimbare. Așa de frumoasă ca acum doue-zecî de ani.—Vă mulțumesc, domnule ; dar nu știu ce voiți se ziceți. Eu n’am vândut nici o dată evantaliî.—Oh ! d-voastră negați un lucru despre care sunt sigur. La ce vă servește asta? Nu vreți să vă fac rău, eu; nu pun credință pe calomniile fostei domnișoare de magazin. Vin numai să vă cer un serviciu pe care cineva nu poate sâ’l refuze unui om onorabil ca mine, tată de familie, negustor. —Dar în sfârșit, ce serviciu? (Va urma). A *