Lupta, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 1529-1551)
1891-10-14 / nr. 1538
După ce d. colonel Iarca trece regimentele în revistă adună în jurul său pe toţi ofiţerii acestei brigăzi şi face critica şi observaţiile manevrei, iar în rezumat arată mulţumirile sale ofiţerilor acestei brigăzi. După aceasta începe defilarea care se primeşte de d. colonel Iarca, care a rămas pe deplin satisfăcut de aspectul şi regularitatea cu care a defilat trupa. Cu aceasta se termină partea întrucât priveşte manevra esecutată la Alexandria, rămâind a spune ceva şi de consiliul comunal al oraşului Alexandria, care prin buna-voinţa ce a arătat faţă cu ofiţerii şi trupa, rămâne ca faptele să vorbească de la sine fără a fi nevoe de laude în scris, cu toate acestea cred că este nemerit a se şti de restul ţarei, că primirea făcută la 3500 oameni este o laudă orăşenilor din Alexandria, consiliului comunal şi d-luî primar Bădescu Roşiori, care prin un vot unanim al consiliului au dat câte o jumătate cca de vin la fiecare soldat iar în onoarea d-lor ofiţeri a 2 regimente de infanterie şi unul de cavalerie in seara de 7 Octombrie, le-a dat un bal splendid în salonul otelului Iacovachi. încă de la orele 8 seara salonul era feeric iluminat, iar tot ce acest oraş are mai distins în cultură, avuţie, etc. îşi dăduse întâlnire în acest loc pentru a arăta o deosebită plăcere şi consideraţie ofiţerilor sosiţi cu ocazia manevrei. In fine la orele 9 muzica regimentului de Turn începe întâiul vals iar balul se deschide de d. locotenent Panu, comandantul companiei locale cu gentila d-na căpitan Olănescu care purta cu multă graţie un costum de catifea negru. Am observat asemenea cu distincţie pe d-na Bădescu- Roşiori, d-na doctor Lezeanu, d-na Baronescu, d-na Olteanu, d-na Bogdănescu, d-na Nedelcovici, d-na Enescu, d-na Braimberg, d-na Panaitescu, d-na doctor Păucianu, d-na Tincov, d-na Tinţereanu, d-na Manicatide, d-na Casasovici, d-na Predeleanu, etc. etc., iar din frumosul buchet de d-şoare remarc cu deosebire pe gentila şi perfecta dănţuitoare d-şoara Repanovici , d-şoara Hristodorescu, d-şoara Enescu, d-şoara Fraimberg, d-şoara Stoicescu, d-şoara Ştefănescu, d-şoara Nenovianu, d-şoara Sereţianu, d-şoara Gheorghiu şi alte multe care cu regret îmi scapă din vedere. Fracul bine reprezentat, iar din ofiţeri, d. colonel Iarca, d. colonel Bengescu, d. loc.-colonel Murat, d. maior Dimitrescu, d. maior Baidac, d. maior Stoen°scu, precum şi toţi ofiţerii inferiori sosiţi cu ocazia manevrei. Balul în fine se termină la orele 2 noaptea ducând fiecare ofiţer cu sine o mulţumire complectă de modul cum orăşenii Alexandriei a ştiut a primi trupa şi ofiţerii. Onoare dar locuitorilor şi primarului acestui oraş. * Rezervist. Din Argeş Domnule Director, Târziu şi întâmplător mi-a venit la cunoştinţă că în ziarul „Naţionalul* s’a publicat un articol semnat de nişte învăţători din Argeş, ca respuns unui alt articol publicat în yljiwpta,*' intitulat: „Persecuţiunile învăţătorilor din.'- Argeş.* Tn -respuhsul, vce aceşti învăţători dau de şi nu-i privea^ absolut nimic, şi cestiunea în detaliile eît era,—cred,—cunoscută numai d-lui Revisor, — totuşi văd că’şi iau osteneala a răspunde dânşii j prin o serie de „inesactităţi, de calomnii şi laude.* Intre alte, câteva sunt prea grave pentru a nu le releva. De aceea, eu personal, care am cetit articolul lor, vin a-l întreba prin publicitate, pentru a şti şi a putea înainta justiţiei, să citeze pe acela care anume ’şi-a asumă respunderea acelor calomnii ? Cine este învăţătorul,—spună-î numele,— care n’a fost în stare a analiza o „proposiţiune amplifică,“ din care causă a eşit afară din sală ? “ — FOIȚA ZIARULUI „LUPTA“ — 108 Cravatele Albe PARTEA DOUA şantajul (Urmare) XXXIX Cum punea acum colierul și atingea cu mâinile lui gâtul Rachelei, el vroi să-l atingă și cu buzele lui. Ea se îndepărtă zicându-i: — Nu dau acompturî. Nu fac avansuri. Așteaptă. Privirea care întovărășa aceste cuvinte, era așa de arzătoare că Montbaray se mângâie lesne de a aștepta. De rest, el era, în acel moment, fascinat, magnetisat, hypnotisat de această superbă creatură, de așa de multă vreme dorită. Găteala ei cu diamantele sfârșită, ca să admită câteva momente, pe urma surisând : — Efectul este produs, balul s’a sfârșit. Vroiu să scot toate aceste. .—• Pentru ce mă părăsești? Unde te duc! ? -----------Las Sis------------ LAPTA Cine e învăţătorul, care face propagandă „anti-religioasă 7* Unde, către cine şi când a făcut aceste propagande ? ! Bine este învăţătorul, care s’a chefuit atât,—dupe ce a dobândit concediu că e bolnav,—in cât data de asvârlita cu scaune?! Bine mai ştie acest lucru? Şi cum au văzut toate acestea sub semnătorii articolului de mai sus ? Căruii sau căror învăţători, s’au făcut atâtea anchete care conchidea la depărtarea învăţătorilor anchetaţi şi a remas justiţia nefăcută, fiind nevoiţi,—actualul Revisor, a cere aplicarea acelor pedepse, uitate in cartoanele Revisorilor de Argeş ! Cine sunt acei învăţători atât de josnici încât subsemnătorii articolului se rămână mai presus şi să ceară pedeapsa asupra lor, pentru a spăla onoarea învăţătorilor din Argeş?! Cu ce curaj d. Băloaşan Folescu să intitulează „Preşedinte de conferinţă,* când dânsul a fost toleratul, ca vice-preşedinte,la 15—20 învăţători din 125 de învăţători Argeşeni; 15 învăţători din jurul oraşului Piteşti, sosiră mai de timpuriu în conferinţă şi la dorinţa Revisoruluî îl lăsară în biurou, — vice-preşedinte. Iar noi ceîlalţi, pentru a evita scandalul, ’l-am lăsat în pace. Dar d. Bălăşean Folescu s’a găsit a vorbi de capacitate, de devotament în funcţiunea de învăţător ? ! Cât pentru G. Constantinescu, care ’şi-a făcut de naş pe socrul d-lui Comăneanu, numai pentru a putea dărâma pe un vechiu şi bun învăţător din comnia sa, pentru astfel de fiinţe, care se face instrument electoral spre a-şi nenoroci trun confrate, osândac de sine dată. Acelaşi meschin interes îl avură şi ceilalţi (cu toate că sunt positiv informat că Iordache Marinescu a fost semnat de Balăşean) iscălituri. Noi vom numi la timp pe cei ce sunt sacrificaţi spre a face loc acestor linguşitori obscuri în valore dar cutezători în calomnii. Dacă nu voi avea nici un respuns, iar un respuns precis, complect şi categoric la întrebările mai sus puse, dovedit cu probe necontestate, atunci toate insultele şi bârfelile scrise în acel articol, rămân absolut desminţite, iar iscălitorii lor, rămân nişte josnici calomniatori şi detractori ai colegilor lor, cărora noi nu le vom păstra pe viitor decât cel mai suveran dispreţ. P. S. Gât pentru moralitatea socială, pentru capacitatea, corectitudinea şi caracterul său,de om, de învăţător şi de cetăţean a d-lui Bălăşean, ne ţinem gata ca oricând să dovedim unii ei orbi ce fel de individ este, pentru a se vedea de toată lumea de ce d. Bălăşean se face veşnicul agent electoral, veşnicul vizitiu şi lacheu a revisurilor şi adoratorul constant al puterei din orice timp. Vâlsănescu 91—10—6 T. I. Diaconescu învăţător Argeş, datoresc învăţământului public, a releva cele înaintate de citatul d-n, iar nici decum că pretinsa sa critică merită prin ea însăşi vre-un răspuns. Ţin mai înainte de toate a lua asupra mea responsabilitatea complectă a acelor două cărţi : Introducere in ştiinţele naturale şi Mineralogia, făcute de d. Berget şi de mine, şi de a degagia cu totul responsabilitatea d-lui Berget. Corecturile de imprimerie fiind făcute de mine, eram dator să îndrept greşelile de text, cari s’ar fi strecurat în redacţiunea cărţilor. începând cu răspunsul nu voiu urma stilul sui generis a acestui domn, nefiind în obiceiul meu de a mă exprima astfel. Mai întâin, d. Niculescu întitulează cartea Fisiografie, pe când în realitate ea poartă numele de Introducere în ştiinţele naturale. Motivul este că d-sa a publicat însuşi o Introducere în ştiinţele naturale şi lectorii „Luptei* îşi vor aduce aminte că in timp de mai multe luni, la Bibliografie, s’a văzut o carte cu acest nume de d. Niculescu, însoţită de un anunţ, care varia periodic în lungime. Asupra acestei Introduceri a d-sale voiu reveni la finele articolului. D. Niculescu îmi reproşează, că, în’ circulara trimisă profesorilor secundari, când în Septembrie 1890, am început a imprima cele două cărţi, că le am promis că cărţile vor cuprinde descoperirele cele mai noi. Aserţiunea este inesactă : am spus numai că cărţile sunt făcute după un plan nou. Fiindcă este vorba de Introducerea in ştiinţele naturale, am crezut util a introduce chiar de la început noţiunile de lucru mecanic, transformarea lucrului mecanic în căldură şi reciproc ; relaţiunele între diversele forţe fisice etc. şi a întrebuinţa un stil cum este usitat astăzi în cărţile de ştiinţă. O simplă enumeraţiune de paragrafe va putea convinge mai mult decât orice pe cetitor : • Deosebire între fenomene fisice şi chimice. Stările corpurilor. Spaţiu, timp, mişcare. Puteri. Maşine. Lucrul mecanic-kilogrametru. Gravitate. Densitate. Presiunea lichidelor ; noţiuni asupra presei hidraulice şi a nivelei. Principiul lui Archimede. Greutatea aerului. Barometru. Legea lui Mariotte. Căldura. Termometru : temperatură. Cantitate de căldură-calorimetru. Transformaţiunea lucrului mecanic în căldură şi reciproc. Fusiune; vaporisaţiune ; solidificare. Conductibilitate şi radiare. Sunetul şi catităţele sale. Lumina ; reflecţiunea luminei ; oglinzi plane, concave ; focar. Refracţiunea : lentile spectrul solar, culorele. Lumina şi căldura radiantă. Electrostatica : maşina electrică. Pila şi efectele sale. Magneţi ; electromagneţi; telegraf. Fenomene meteorologice. Apa şi aerul. Cărbunele. Metaloizi, metale, acizi, oxizi, seri. Legele Chimiei. Relaţiunele între căldură şi combinaţiunele chimice. Relaţiunele între lumină şi Chimie : fotografia. Descripţiunea metaloizilor şi a compuşilor celor mai importanţi, în , care se trece în revistă hidrogenul, azotul, amoniacul, clorul, sulful, acidul sulfuric, fosforul, arsenicul, cărbunele. Proprietăţile metalelor şi a compuşilor cei mai importanţi. Electrochimie. Noţiuni de Mineralogie şi de Cosmografie. Este evident că din aceste materii profesorul inteligent va şti în predarea cursului a da unor părţi o estensiune mai mare şi pe altele a le suprima chiar. D. Niculescu, în articolul d-sale, nu se ocupă de fel de planul general al cărţei şi de execuţiunea lui. Singurul mod de critică adoptat de d-sa, este de a cita frase trunchiate cu intenţiune in scop de a scoate erori, sau bucăţi de frase, pe cari, le critică ca stil. Mărturisesc că din toate cele trei articole mici, dacă s’ar reduce citaţiunî, la cari critică turnura frazelor, toată pretinsa sa critică s’ar reduce mai mult de trei pătrimi. Aceea ce, cu părere de reu constat, este că nu e familiarisat cu stilul adoptat în ştiinţă ; de asemenea este foarte redus în cunoştinţele d-sale ştiinţifice. Dar să probăm prin exemple: La pag. 13 se miră cum iau de exemplu pentru a proba principiul lui Archimede o greutate de un metru cubic, care cântăreşte în cele două exemple citate 500 şi 600 kilograme. Răspunsul este că am luat metrul cubic fiindcă este o unitate de măsură. La pag. 15, citează descripţiunea barometrului : „Barometrul este un tub vertical, închis „la extremitatea superioară şi extremitatea „inferioară este cufundată în o cuvetă, „conţinând un metal lichid foarte greu, „mercurul. Tubul fiind absolut vid de aer, „aerul Interior apasă asupra mercurului „cuveteî şi’l face să se sue în tub,dar nu „indefinit, căci stratul de aer care este „deasupra pământului de şi este foarte „inalt dar este foarte uşor, pe când mercurul este aproape de 14 ori mai greu decât apa. D-sa găseşte o eroare, făcând reflecţiuni ce însemnează aerul interior subliniat. Orice om inteligent, vede din cele citate că este cestiunea de aerul exterior, şi poate face corecţiune la lectura textului. Adaoge apoi că de ce nu punem înălţimea la care se ridică coloana mercurială. Dar de aci să vede reaua sa credinţă de a ciunti frazele şi de a cita bucăţi izolate. Iată ce adăugam imediat la cele de sus : „In aceste condiţiuni o coloană de mercur de 76 centimetri, echilibrează presiunea atmosferei. In acest mod fenomenul „chiar a ascensiune a mercurului în barometru, indică şi existenţa presiune! atmosferice şi o măsoară totodată. La pag. 20, d-sa zice că expresiunile termometrul remâne imobil, sau, termometrul nu indică nici o variaţiune de temperatură, nu sunt clare şi trebue a se zice că coloana de mercur din termometru râmâne staţionară. Se vede de aci, că d-sa nu este familiarizat cu expresiunile ştiinţifice. Când un aparat măsoară o constantă fizică, şi când aparatul nu indică nici o variaţiune, să zice că rămâne imobil sau nu indică nici o variaţiune de fenomen ; exemplu, se zice că un electrometru remâne imobil când nu indică existenţa unei puteri electrometrice. Apoi adoptând explicaţiunea d-sale, cum remâne cu termometrul cu aer, cu termometrul metalic etc. (Va urma) D. Negreanu. INTRODUCEREA în Şciinţele naturale de Nepreanulfi şi Berget Domnule Redactor, In jurnalul Lupta din 8, 9 şi 10 Octombrie văd o serie de articole mici de d. Niculescu-Brăilițeanu, relative la Introducerea în şciinţele naturale de Negreanu şi Berget. Acelaş domn promisese o serie de articole asupra Mineralogiei de Negreanu şi Berget, pe care, fiind că n’au apărut până acum, le rezervă probabil pentru mai târziu. Ar fi fost de dorit a’î vedea proza şi asupra acestei din urmă cărţi. Fiind că ediţia întâia a Introducere în ştiinţele naturale este compleetamente secată şi este deja în mâna profesorilor şi a elevilor, ţin, pentru consideraţiunea ce o ----------------- Una Re . De când am avut nenorocita îndrăzneală să nu găsim sublimă, neasemănată, perfectă, admirabilă drama Doamna Kiajna și mai ales de când ne-am permis să spunem că această piesă nu a fost studiată cum trebue, esprem în cele mai grozave chinuri, în cele mai teribile torturi colosala noastră îndrăsneală. Ce execuţie doamne ! Ce straşnică răfuială ne trag cronicarii ambulanţi. Dar suferim martirul cu bărbăţie! Cu Dumnezeu înainte! Ana Rov, o actriţă tânără, frumoasă cinstită şi bogată, este amorezată şi iubeşte cu toată aprinderea pe tânărul Armand de Gondy, asupra căruia îşi întinsese odată mrejile şi o altă artistă Matilda Grinchier, învinsă în această luptă de graţioasa Ana. In saloanele Anei Rov vin actorul Balandade de la Odeon, diplomatul Baron Talfeld, distins prin perpetua sa tăcere, Teodor Blenval avocat, un ziarist, Matilda etc. împreună cu Ana care în acea seară obţinuse un nou succes la teatru. Fără să aştepte mult pe fericitul Armand, trec cu toţii în sala de mâncare să supeze. Teodor Bleuval avocat, nu ia parte la prînz, el vroieşte să plece când Armand soseşte. Acesta îi comunică din nou că se desparte de Ana deoarece a doua zi să însoară. El venise ca să ’și ia ziua bună de la ea. Bleuvald povățuește să fie mai serios, mai circumspect, caracterul Anei , foarte violent, putând s’o împingă la acte neplăcute. Ca s’o scurtăm, n’avem de spus de cât că Armand spune Anei că este nevoit să plece pentru câteva zile lângă mama sa care este bolnavă. Şi se despart. Dar Matilda, aştepta de mult să -şi răsbune. Matilda pe care în amor ca şi pe scenă Ana o umilise ardea să se răsbune. Ea ştia de mult proectul lui Armand şi înarmată cu biletele de invitare la cununie pregătea lovitura pe care trebuia s’o dea Anei. Pe când aceasta, aţâţată de atitudinea şi cuvintele Matildei, ’i răspundea că numai Armand o poate atinge, numai el pe care ’l adoră o îngrijeşte, şi că pe cât timp acesta o va iubi — şi o iubeşte — nu ’i pasă de nimeni, Matilda ’i comunică adevăratul motiv al plecăreî lui Armand şi ’i dă dovada, pe care marchizul de Surville, pretendent la mâna domnişoarei de Lussac, logodnica lui Armand, ’i-o trimesese. Ea ’i spune: Dute mâine la castelul de Lussac şi vei vedea celebrându-se căsătoria. Ana o dă afară pe Matilda ş’apoi un ţipăt, un răcnet, şi totul s’a sfârşit. Cortina cade. Dar mai avem actul al doilea. Actul cel mai melodramatic, cel mai plin de sfori şi sforicele, de declamaţii şi lamentaţii. La castelul de Lussac totul e gata pentru oficiarea căsătoriei. Artistul vecinie cu buzunarele goale, face pe curierul pentru o sumă oarecare. Balandade aduce lui de Surville o scrisoare din partea Matildei, prin care aceasta îi comunică că Ana va sosi la Castel. Ce bucurie pentru intriganţi că manevrarea lor reuşeşte ! Ce nerăbdare pentru public să vada marea scenă in care victima va fi in faţa călăului ! Fiori reci străbateau de sigur toată sala. Ana vine, emoţie mare, Bleuval să întîlneşte cu ea, spaimă grozavă. D-ta aci! ? Ce cauţi ? Cum ce caut ? Să răspun onoarea ultragiată ! Tinereţea mea ! Visurile mele ! Fericirea mea. In sfîrşit, cu mare grutate Bleuval reuşeşte s’o vîre în odaia de alături să aştepte sorirea lui Armand. Toată familia intră, apoi după ce defileul s’a sfîrşit, plec în altă cameră—la ce o fi servind defileul nu pricep—Armand vroeşte să plece, Bleuval ’i comunică sosirea Anei şi cere să rămâie să-i vorbească, altfel e primejdie. Armand îşi părăseşte mireasa şi rămâne. Ana apare. Am ajuns la scena cea mare, victima e în faţa gîdelui. Ce se va petrece ? O scenă de explicaţii, amanta trădată furioasă, femeia drăgălaşe transformată în panteră, trădătorul este rece, impasibil, vorbeşte fără emoţie. Ce deosebire între victimă şi călău. Surville e după uşe, aşteaptă desnodămîntul ca să sune toba şi trîmbiţa să vie toată lumea. Amanta desperată cere trădătorului să renunţe la căsătorie, el refuză cu hotărîre. Atunci pumnalul intervine, trebuia să intervie, autorul piesei fiind italian. Dar ce pumnal! Nu e un pumnal ca toate pumnalele, acest pumnal trebue să hotărască nu numai asupra vieţei Anei, dar şi asupra onoarei lui Armand. Ana se omoară pe ea, nu fiindcă i s’a urît cu viaţa, dar pentru ca să dezonoreze pe Armand. De acea împrăştie mai întîi pe jos scrisorile ce acesta îi scrisese și apoi își înfige pumnalul, pe care autorul avusese grija să graveze numele lui Armand de Gondy. Surville sună din tobă și nunta este aci. Tot el se grăbește să facă rechizitoriul, adunînd probele cari dovedesc că Ana a fost ucisă de Armand, iar socrul, care este şi prefect, după ce Ana întrebată cine a lovit’o neputînd răspunde face numai un gest, întinzînd mâna spre Armand, îl arestează. Inscripţia după cuţit ’şi-a făcut efectul Armand este ameninţat să fie desonorat. Lucrul nu se sfîrşeşte aci însă. Bine a spus cine a spus că femeea are nouă suflete ca pisicile. Autorul cînd a făcut această piesă ,și-a pus de sigur în cap să demonstre adevărul de mai sus. De acea în actul al 3-lea Ana reînviază. Să așteaptă luarea interogatorului, Bleuval avocatul lui Armand, după ce a vorbit mai întîii cu acesta, are o întîlnire cu Ana și făcînd apel — Alăturea... în camera mea de culcare... Vei veni să mă găseşti. Şi îndată, apropiindu-se, vorbindu-i la ureche, arzându’l cu suflarea ei : — Crezi tu că vreau să ’ţi scap ? Dar aduţi aminte de ce ţi-am spus ieri, şi priveşte-mă bine... N’am eu aceleaşi dorinţi ca tine? —• Dute, dute, zise el împingând d o el însuși, arătându-i odaia. — Las ușa deschisă, zise ea, tu vei putea încă să mă vezi și să mă auzi. Zece minute trecură, pe urmă, din odaia de culcare, un glas strigă : — Tu poţi veni. Și Montbaray, încântat, triumfal, trecu din cabinetul de toaletă în cabinetul întunecos, unde Robert de Chatel, ascuns într’un colţ, reţinânduşî răsuflarea, îl pândea. XL. Nenorocul lui d’Arnage la jocul de cărţi nu fusese nici o dată aşa de însemnat, aşa de stăruitor ca in timpul din urmă. Era de ajuns se atingă o carte ca ea să devie rea, se ponteze ca se peardă tabloul şeii., El o ştiea, îşi da foarte bine seamă, şi juca cu mai multă furie, ca toţi jucătorii, care, câte o dată, iar, se opresc când perd, dar pe când perderea nu ştie să-l oprească până când ruina nu-î complectă. Cum d’Arnage avea încă mijloace de a juca, fiind că s’a văzut, în cea din urmă şedinţă la club, sfârşind tot creditul lui la casă şi la colegii lui? E că ceialaltă casă, aceia a societăţei Cravatelor albe, primise oare-g. Care vărsemi iute şi că îndată ce lua partea sa, o aducea la bacarat. El reuşi astfel a lupta, a se apăra până in ziua de a doua întâlnire dată de Rachela lui Montbaran. Dar, în acea sală, după o luptă amerită, începută la cinci ore dupe amează, fu obligat se’şi ardă cam pe la opt ore cea din urmă cartuşă. Şi, totuşi, zgomotul se răspândea printre jucători, care se împărţeau ca să cineze, că partida va fi superbă la mezul nopţei, mulţămită unui bancher destul de cunoscut, care sosise dimineaţa din Anglitera, şi a căruia bănci deschise era în general, nenorocite. D’Arnage ’şi amintea în adevăr că-î câştigase altă dată, in zilele cele bune, o sumă considerabilă. Cum se câştige astăzi ? Cum se învingă pe acest adversar mare, când el nu putea nici se’l atace? Nimic, de astă-dată, nici asupra lui, nici la dânsul acasă, nici la casa asociaţiei! Casa ! Dar diamantele nu erau închise acolo ? Pentru ce le-ar lăsa el să doarmă într’o ladă de fer, fără profit pentru nimenea ? Pentru ce nu le-ar utiliza, împrumutând pe ele câteva mii de franci pe care eli-ar da tovrăşilor săi mai târziu, din dividendele sale ? In vreme ce el se gândea astfel în sala de mâncare a clubului, unde obişnuinţa mai mult decât pofta de mâncare îl duse, el zări pe un oareşicare evreu-german care cunoştea la pietre preţioase şi de asemenea înîmprumuturi cu camătă. El mânca iute, tot pândind pe evreii, pe urmă se duse la dânsul se aşeză lângă el şi’l spuse că ar fi foarte fericit de a împrumuta, în acea sală chiar vr’o douăzeci de mii de franci, amanetând nişte diamante care prețuesc peste o sută de mii franci. — Aveți diamantele la d-voastră ? îl întrebă. — Nu, dar pot să mă duc să le aduc. Numai nu mă deranjați pentru nimica ; spuneți-mi mai intei, dacă afacerea e cu putință. — Ea e făcută dacă diamantele sunt frumoase, și dacă ne va veni la socoteală. D’Arnage își dădu întâlnirea la zece ore, la club chiar, cu împrumutătorul, care trebuia să’și procure banii până atuncia. Pe urmă el eși, se sui într’o trăsură și se duse la Montbaran. Prudența nu primea ; trebuia să se fi dus, după obiceiul său, să petreacă sara la iubitul ei. El îi va găsi bot la bot, le va explica afacerea și nu se îndoia de graba lor de a-’î face plăcere. El se’nșela . Montbaran nu era acasă. — Crezi d-ta că va veni îndată ? întrebă el pe servitorul care-i deschise. — Nu pot se răspund sigur d-lui marchiz ; dar e probabil că domnul nu va intârziea. De obiceiu, el mă previne când trebue se lipsească toată sala. — Atunci, îl voiu aștepta un moment. — Donnul marchiz e la d-lui. Un sfert de oră trecuse, d’Arnage începu a se neliniști, a nu mai avea răbdare. Ora Intâlnicei se apropia. Dacă va lipsi. Dacă cele douăzeci de mii franci ii scapau ! Douăzeci mii franci, nu mai mult. Nu era el sigur că va caştiga, in astă noapte, de a scoate afir pe noul bancher ! La urmă pentru ce ar aştepta el maiţ vne ? Casa societăţei era depusă la dânsul, dar ea le aparţinea la trustrei cu acelaş titlu, de opotrivă. Fiecare ştiea unde era ascunse, aici în acest cabinet, sub acea draperie. Fiecare cunoștea, literile, cuvântul, secretul care permitea s’o deschidă. Pentru ce d’Arnage s’ar jena el tovarășii săi? El nu socotea se vândă diamantele. Vroia numai se împrumute o sumă care nu reprezenta încă de sigur a treia parte din valoarea reală, adică partea sa. Atunci el se îndreptă către o mică odaie de alăturea cu salonul, dădu la o parte o mobilă, ridică draperia, descoperi lada care era vîrîtă în zid, şi după câteva apipăiri reuşi s’o deschidă. Dar degeaba, se uită în toate părţile, umblă cu mâinile pe toate poliţele, căută în toate colţurile, el nu văzu, nu găsi nimic. Lada era deşartă de bani şi de diamante. Ce vra să zică aceasta? Montbaran, fusese el furat fără ca să ştie? Furase el însuşi? Sau, în sfîrşit Prudenţa şi amantul ei dispusase de diamante fără să prevină pe tovarăşul lor ? In orice altă împrejurare, abil cum era el, d’Arnage ar fi ştiut să aştepte pentru ca să lumineze acest mister. Dar el perdea orice abilitate când i se făcea împotrivire patimei sale de joc... şi alergă la Prudenţa. (Va urma) A X . A . X T V X X