Lupta, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 1529-1551)

1891-10-14 / nr. 1538

După ce d. colonel Iarca trece regimen­tele în revistă adună în jurul său pe toţi ofiţerii­ acestei brigăzi şi face critica şi ob­servaţiile manevrei, iar în rezumat arată mulţumirile­ sale ofiţerilor acestei brigăzi. După aceasta începe defilarea care se pri­meşte de d. colonel Iarca, care a rămas pe deplin satisfăcut de aspectul şi regularita­tea cu care a defilat trupa. Cu aceasta se termină partea întru­cât­ priveşte manevra esecutată la Alexandria, rămâind a spune ceva şi de consiliul co­munal al oraşului Alexandria, care prin buna-voinţa ce a arătat faţă cu ofiţerii şi trupa, rămâne ca faptele să vorbească de la sine fără a fi nevoe de laude în scris, cu toate acestea cred că este nemerit a se şti de restul ţarei, că primirea făcută la 3500 oameni este o laudă orăşenilor din Alexandria, consiliului comunal şi d-luî pri­mar Bădescu Roşiori, care prin un vot u­­nanim al consiliului au dat câte o jumă­tate cca de vin la fie­care soldat iar în o­­noarea d-lor ofiţeri a 2 regimente de in­fanterie şi unul de cavalerie in seara de 7 Octombrie, le-a dat un bal splendid în sa­lonul otelului Iacovachi. încă de la orele 8 seara salonul era feeric iluminat, iar tot ce acest oraş are mai dis­tins în cultură, avuţie, etc. îşi dăduse în­tâlnire în acest loc pentru a arăta o deo­sebită plăcere şi consideraţie ofiţerilor so­siţi cu ocazia manevrei. In fine la orele 9 muzica regimentului de Turn începe întâiul vals iar balul se deschide de d. locotenent Panu, comandan­tul companiei locale cu gentila d-na căpi­tan Olănescu care purta cu multă graţie un costum de catifea negru. Am observat asemenea cu distincţie pe d-na Bădescu- Roşiori, d-na doctor Lezeanu, d-na Baro­­nescu, d-na Olteanu, d-na Bogdănescu, d-na Nedelcovici, d-na Enescu, d-na Braimberg, d-na Panaitescu, d-na doctor Păucianu, d-na Tincov, d-na Tinţereanu, d-na Ma­­nicatide, d-na Casasovici, d-na Predeleanu, etc. etc., iar din frumosul buchet de d-şoare remarc cu deosebire pe gentila şi perfecta dănţuitoare d-şoara Repanovici , d-şoara Hristodorescu, d-şoara Enescu, d-şoara Fra­­imberg, d-şoara Stoicescu, d-şoara Ştefă­­nescu, d-şoara Nenovianu, d-şoara Sere­­ţianu, d-şoara Gheorghiu şi alte multe care cu regret îmi scapă din vedere. Fracul bine reprezentat, iar din ofiţeri, d. colonel Iarca, d. colonel Bengescu, d. loc.-colonel Murat, d. maior Dimitrescu, d. maior Baidac, d. maior Stoen°scu, precum şi toţi ofiţerii inferiori sosiţi cu ocazia ma­nevrei. Balul în fine se termină la orele 2 noap­tea ducând fie­care ofiţer cu sine o mulţu­mire complectă de modul cum orăşenii A­­lexandriei a ştiut a primi trupa şi ofiţerii. Onoare dar locuitorilor şi primarului a­­cestui oraş. * Rezervist. Din Argeş Domnule Director, Târziu şi întâmplător mi-a venit la cu­noştinţă că în ziarul „Naţionalul* s’a pu­blicat un articol semnat de nişte învăţători din Argeş, ca respuns unui alt articol pu­blicat în yljiwpta,*' intitulat: „Persecuţiunile învăţătorilor din.'- Argeş.* Tn -respuhsul, vce aceşti învăţători dau­ de şi nu­-i privea^ absolut nimic, şi cestiunea în detaliile eît era,—cred,—cunoscută nu­mai d-lui Revisor, — totuşi văd că’şi iau osteneala a răspunde dânşii j prin o serie de „inesactităţi, de calomnii şi laude.* Intre alte, câte­va sunt prea grave pen­tru a nu le releva. De aceea, eu personal, care am cetit ar­ticolul lor, vin a-l întreba prin publicitate, pentru a şti şi a putea înainta justiţiei, să citeze pe acela care anume ’şi-a asumă res­­punderea acelor calomnii ? Cine este învăţătorul,—­spună-î numele,— care n’a fost în stare a analiza o „propo­­siţiune amplifică,“ din care causă a eşit afară din sală ? “ — FOIȚA ZIARULUI „LUPTA“ — 108 Cravatele Albe PARTEA DOUA ş­antajul (Urmare) XXXIX Cum punea acum colierul și atingea cu mâinile lui gâtul Rachelei, el vroi să-l a­­tingă și cu buzele lui. Ea se îndepărtă zi­­cându-i: — Nu dau acompturî. Nu fac avansuri. Așteaptă. Privirea care întovărășa aceste cuvinte, era așa de arzătoare că Montbaray se mân­gâie lesne de a aștepta. De rest, el era, în acel moment, fascinat, magnetisat, hyp­­notisat de această superbă creatură, de așa de multă vreme dorită. Găteala ei cu diamantele sfârșită, ca să admită câte­va momente, pe urma suri­­sând : — Efectul este produs, balul s’a sfârșit. Vroiu să scot toate aceste. .—• Pentru ce m­ă părăsești? Unde te duc! ? -----------Las Sis------------­ LAPTA Cine e învăţătorul, care face propagandă „an­ti-religioasă 7* Unde, către cine şi când a făcut aceste propagande ? ! Bine este învăţătorul, care s’a chefuit atât,—dupe ce a dobândit concediu că e bolnav,—in cât dat­a de asvârlita cu sca­une?! Bine mai ştie acest lucru? Şi cum au văzut toate acestea sub­ semnătorii ar­ticolului de mai sus ? Căruii sau­ căror învăţători, s’au făcut a­­tâtea anchete care conchidea la depărtarea învăţătorilor anchetaţi şi a remas justiţia nefăcută, fiind nevoiţi,—actualul Revisor, a cere aplicarea acelor pedepse, uitate in cartoanele Revisorilor de Argeş ! Cine sunt acei învăţători atât de josnici în­cât sub­semnătorii articolului se rămână mai pre­sus şi să ceară pedeapsa asupra lor, pentru a spăla onoarea învăţătorilor din Argeş?! Cu ce curaj d. Băloaşan Folescu să inti­tulează „Preşedinte de conferinţă,* când dânsul a fost toleratul, ca vice-preşedinte,l­a 15—20 învăţători din 125 de învăţători Argeşeni; 15 învăţători din jurul oraşului Piteşti, sosiră mai de timpuriu­ în conferinţă şi la dorinţa Revisoruluî îl lăsară în biu­­rou, — vice-preşedinte. Iar noi ceî­l­alţi, pentru a evita scandalul, ’l-am lăsat în pace. Dar d. Bălăşean Folescu s’a găsit a vorbi de capacitate, de devotament în funcţiunea de învăţător ? ! Cât pentru G. Constantinescu, care ’şi-a făcut de naş pe socrul d-lui Comăneanu, numai pentru a putea dărâma pe un ve­­chiu şi bun învăţător din comnia sa, pen­tru ast­fel­ de fiinţe, care se face instru­ment electoral spre a-şi nenoroci trun con­frate, osânda­c de sine dată. Acelaşi meschin interes îl avură şi cei­lalţi (cu toate că sunt positiv informat că Iordache Marinescu a fost semnat de Bală­­şean) iscălituri. Noi vom numi la timp pe cei ce sunt sacrificaţi spre a face loc acestor linguşi­tori obscuri în valore dar cutezători în calomnii. Dacă nu voi­ avea nici un respuns, i­ar un respuns precis, complect şi categoric la întrebările mai sus puse, dovedit cu probe necontestate, atunci toate insultele şi bâr­­felile scrise în acel articol, rămân absolut desminţite, iar iscălitorii lor, rămân nişte josnici calomniatori şi detractori ai co­legilor lor, cărora noi nu le vom păstra pe viitor de­cât cel mai suveran dispreţ. P. S. Gât pentru moralitatea socială, pen­tru capacitatea, corectitudinea şi caracterul său,­de om, de învăţător şi de cetăţean a d-lui Bălăşean, ne ţinem gata ca ori­când să dovedim unii ei orbi ce fel de individ este, pentru a se vedea de toată lumea de ce d. Bălăşean se face veşnicul agent elec­toral, veşnicul vizitiu­ şi lacheu a revisuri­lor şi adoratorul constant al puterei din ori­ce timp. Vâlsănescu 91—10—6 T. I. Diaconescu învăţător Argeş, datoresc învăţământului public, a releva cele înaintate de citatul d-n, iar nici de­cum că pretinsa sa critică merită prin ea însăşi vre-un răspuns. Ţin mai înainte de toate a lua asupra mea responsabilitatea complectă a acelor două cărţi : Introducere in ştiinţele natu­rale şi Mineralogia, făcute de d. Berget şi de mine, şi de a degagia cu totul respon­sabilitatea d-lui Berget. Corecturile de im­primerie fiind făcute de mine, eram dator să îndrept greşelile de text, cari s’ar fi strecurat în redacţiunea cărţilor. începând cu răspunsul nu voiu urma sti­lul sui generis a acestui domn, nefiind în obiceiul meu de a mă exprima ast­fel. Mai întâin­, d. Niculescu întitulează car­tea Fisiografie, pe când în realitate ea poartă numele de Introducere în ştiinţele naturale. Motivul este că d-sa a publicat însuşi o Introducere în ştiinţele naturale şi lectorii „Luptei* îşi vor aduce aminte că in timp de mai multe luni, la Bibliografie, s’a văzut o carte cu acest nume de d. Ni­culescu, însoţită de un anunţ, care varia periodic în lungime. Asupra acestei Intro­duceri a d-sale voiu reveni la finele arti­colului. D. Niculescu îmi­ reproşează, că, în’ cir­culara trimisă profesorilor secundari, când în Septembrie 1890, am început a impri­ma cele două cărţi, că le am promis că cărţile vor cuprinde descoperirele cele mai n­oi. Aserţiunea este inesactă : am spus nu­mai că cărţile sunt făcute după un plan nou­. Fiind­că este vorba de Introducerea in ştiinţele naturale, am crezut util a intro­duce chiar de la început noţiunile de lucru mecanic, transformarea lucrului mecanic în căldură şi reciproc ; relaţiunele între di­versele forţe fisice etc. şi a întrebuinţa un stil cum este usitat astă­zi în cărţile de ştiinţă. O simplă enumeraţiune de paragrafe va putea convinge mai mult de­cât ori­ce pe cetitor : • Deosebire între fenomene fisice şi chimi­ce. Stările corpurilor. Spaţiu, timp, miş­care. Puteri. Maşine. Lucrul mecanic-kilo­­grametru. Gravitate. Densitate. Presiunea lichidelor ; noţiuni asupra presei hidraulice şi a nivelei. Principiul lui Archimede. Greu­tatea aerului. Barometru. Legea lui Ma­­riotte. Căldura. Termometru : temperatură. Cantitate de căldură-calorimetru. Transfor­­maţiunea lucrului mecanic în căldură şi reciproc. Fusiune; vaporisaţiune ; solidifi­­care. Conductibilitate şi radiare. Sunetul şi catităţele sale. Lumina ; reflecţiunea lu­­minei ; oglinzi plane, concave ; focar. Re­­fracţiunea : lentile spectrul solar, culo­­rele. Lumina şi căldura radiantă. Elec­trostatica : maşina electrică. Pila şi efec­tele sale. Magneţi ; electromagneţi; telegraf. Fenomene meteorologice. Apa şi aerul. Căr­bunele. Metaloizi, metale, acizi, oxizi, seri. Legele Chimiei. Relaţiunele între căldură şi combinaţiunele chimice. Relaţiunele în­tre lumină şi Chimie : fotografia. Descripţiunea metaloizilor şi a compuşi­lor celor mai importanţi, în , care se trece în revistă hidrogenul, azotul, amoniacul, clorul, sulful, acidul sulfuric, fosforul, ar­senicul, cărbunele. Proprietăţile metalelor şi a compuşilor cei mai importanţi. Electrochimie. Noţiuni de Mineralogie şi de Cosmografie. Este evident că din aceste materii pro­fesorul inteligent va şti în predarea cur­sului a da unor părţi o es­tensiune mai mare şi pe altele a le suprima chiar. D. Niculescu, în articolul d-sale, nu se ocupă de fel de planul general al cărţei şi de execuţiunea lui. Singurul mod de cri­tică adoptat de d-sa, este de a cita frase trunchiate cu intenţiune in scop de a scoate erori, sau bucăţi de frase, pe cari, le critică ca stil. Mărturisesc că din toate cele trei articole mici, dacă s’ar reduce citaţiunî, la cari critică turnura frazelor, toată pretinsa sa critică s’ar reduce mai mult de trei pătrimi. Aceea ce, cu părere de reu constat, este că nu e familiarisat cu stilul adoptat în ştiinţă ; de asemenea este foarte redus în cunoştinţele d-sale ştiin­ţifice. Dar să probăm prin exemple: La pag. 13 se miră cum iau de exem­plu pentru a proba principiul lui Archi­mede o greutate de un metru cubic, care cântăreşte în cele două exemple citate 500 şi 600 kilograme. Răspunsul este că am luat metrul cubic fiind­că este o unitate de măsură. La pag. 15, citează descripţiunea baro­metrului : „Barometrul este un tub vertical, închis „la extremitatea superioară şi extremitatea „inferioară este cufundată în o cuvetă, „conţinând un metal lichid foarte greu­, „mercurul. Tubul fiind absolut vid de aer, „aerul Interior apasă asupra mercurului „cuveteî şi’l face să se sue în tub,­­dar nu „indefinit, căci stratul de aer care este „de­asupra pământului de şi este foarte „inalt dar este foarte uşor, pe când mer­curul este aproape de 14 ori mai greu de­­cât apa. D-sa găseşte o eroare, făcând reflecţiuni ce însemnează aerul interior subliniat. Ori­ce om inteligent, vede din cele citate că este cestiunea de aerul exterior, şi poate face corecţiune la lectura textului. Adaoge apoi că de ce nu punem înălţimea la care se ridică coloana mercurială. Dar de aci să vede reaua sa credinţă de a ciunti frazele şi de a cita bucăţi izolate. Iată ce adău­gam imediat la cele de sus : „In aceste condiţiuni o coloană de mer­cur de 76 centimetri, echilibrează presiu­nea atmosferei. In acest mod fenomenul „chiar a ascensiune a mercurului în baro­­­metru, indică şi existenţa presiune! at­mosferice şi o măsoară tot­odată. La pag. 20, d-sa zice că expresiunile termometrul remâne imobil, sau, termo­metrul nu indică nici o variaţiune de temperatură, nu sunt clare şi trebue a se zice că coloana de mercur din termometru râmâne staţionară. Se vede de aci, că d-sa nu este fami­liarizat cu expresiunile ştiinţifice. Când un aparat măsoară o constantă fizică, şi când aparatul nu indică nici o variaţiune, să zice că rămâne imobil sau nu indică nici o variaţiune de fenomen ; exemplu, se zice că un electrometru remâne imobil când nu indică existenţa unei puteri electrometrice. Apoi adoptând explicaţiunea d-sale, cum remâne cu termometrul cu aer, cu termo­metrul metalic etc. (Va urma) D. Negreanu. INTRODUCEREA în Şciinţele naturale de Ne­preanu­lfi şi Berget Domnule Redactor, In jurnalul Lupta din 8, 9 şi 10 Oc­tombrie văd o serie de articole mici de d. Niculescu-Brăilițeanu, relative la Introdu­cerea în şciinţele naturale de Negreanu şi Berget. Acelaş domn promisese o serie de ar­ticole asupra Mineralogiei de Negreanu şi Berget, pe care, fiind că n’au apărut până acum, le rezervă probabil pentru mai târ­ziu. Ar fi fost de dorit a’î vedea proza şi asupra acestei din urmă cărţi. Fiind că ediţia întâia a Introducere­ în ştiinţele naturale este compleetamente se­cată şi este deja în mâna profesorilor şi a elevilor, ţin, pentru consideraţiunea ce o -----------------­ Una R­e . De când am avut nenorocita îndrăzneală să nu găsim sublimă, neasemănată, perfectă, admirabilă drama Doamna Kiajna și mai ales de când ne-am permis să spunem că această piesă nu a fost studiată cum tre­bue, esprem în cele mai grozave chinuri, în cele mai teribile torturi colosala noastră îndrăsneală. Ce execuţie doamne ! Ce straşnică răfu­ială ne trag cronicarii ambulanţi. Dar suferim martirul cu bărbăţie! Cu Dumnezeu înainte! Ana Rov, o actriţă tânără, frumoasă cin­stită şi bogată, este amorezată şi iubeşte cu toată aprinderea pe tânărul Armand de Gondy, asupra căruia îşi întinsese odată mrejile şi o altă artistă Matilda Grinchier, învinsă în această luptă de graţioasa Ana. In saloanele Anei Rov vin actorul Balandade de la Odeon, diplomatul Baron Talfeld, dis­tins prin perpetua sa tăcere, Teodor Blen­­val avocat, un ziarist, Matilda etc. împre­ună cu Ana care în acea seară obţinuse un nou succes la teatru. Fără să aştepte mult pe fericitul Ar­mand, trec cu toţii în sala de mâncare să supeze. Teodor Bleuval avocat, nu ia parte la prînz, el vroieşte să plece când Armand soseşte. Acesta îi comunică din nou că se desparte de Ana de­oare­ce a doua zi să însoară. El venise ca să ’și ia ziua bună de la ea. Bleuval­d povățuește să fie mai serios, mai circumspect, caracterul Anei , foarte violent, putând s’o împingă la acte neplăcute. Ca s’o scurtăm, n’avem de spus de cât că Armand spune Anei că este nevoit să plece pentru câte­va zile lângă mama sa care este bolnavă. Şi se despart. Dar Ma­tilda, aştepta de mult să -şi răsbune. Ma­tilda pe care în amor ca şi pe scenă Ana o umilise ardea să se răsbune. Ea ştia de mult proectul lui Armand şi înarmată cu biletele de invitare la cununie pregătea lovitura pe care trebuia s’o dea Anei. Pe când aceasta, aţâţată de atitudinea şi cu­vintele Matildei, ’i răspundea că numai Ar­mand o poate atinge, numai el pe care ’l adoră o îngrijeşte, şi că pe cât timp acesta o va iubi — şi o iubeşte — nu ’i pasă de nimeni, Matilda ’i comunică adevăratul mo­tiv al plecăreî lui Armand şi ’i dă dovada, pe care marchizul de Surville, pretendent la mâna domnişoarei de Lussac, logodnica lui Armand, ’i-o trimesese. Ea ’i spune: Dute mâine la castelul de Lussac şi vei vedea celebrându-se căsătoria. Ana o dă a­­fară pe Matilda ş’apoi un ţipăt, un răcnet, şi totul s’a sfârşit. Cortina cade. Dar mai avem actul al doilea. Actul cel mai melo­dramatic, cel mai plin de sfori şi sforicele, de declamaţii şi lamentaţii. La castelul de Lussac totul e gata pen­tru oficiarea căsătoriei. Artistul vecinie cu buzunarele goale, face pe curierul pentru o sumă oare­care. Balandade aduce lui de Surville o scrisoare din partea Matildei, prin care aceasta îi comunică că Ana va sosi la Castel. Ce bucurie pentru intriganţi că manevrarea lor reuşeşte ! Ce nerăbdare pentru public să vada marea scenă in care victima va fi in faţa călăului ! Fiori reci străbateau de sigur toată sala. Ana vine, emoţie mare, Bleuval să în­­tîlneşte cu ea, spaimă grozavă. D-ta aci! ? Ce cauţi ? Cum ce caut ? Să răspun onoarea ul­tragiată ! Tinereţea mea ! Visurile mele ! Fericirea mea. In sfîrşit, cu mare grutate Bleuval reu­şeşte s’o vîre în odaia de alături să aştepte sorirea lui Armand. Toată familia intră, apoi după ce defileul s’a sfîrşit, plec în altă cameră—la ce o fi servind defileul nu pri­cep—Armand vroeşte să plece, Bleuval ’i comunică sosirea Anei şi­­ cere să rămâie să-i vorbească, alt­fel e primejdie. Armand îşi părăseşte mireasa şi rămâne. Ana apare. Am ajuns la scena cea mare, victima e în faţa gîdelui. Ce se v­a petrece ? O sce­nă de explicaţii, amanta trădată furioasă, femeia drăgălaşe transformată în panteră, trădătorul este rece, impasibil, vorbeşte fără emoţie. Ce deosebire între victimă şi călău. Surville e după uşe, aşteaptă desnodă­­mîntul ca să sune toba şi trîmbiţa să vie toată lumea. Amanta desperată cere trădă­torului să renunţe la căsătorie, el refuză cu hotărîre. Atunci pumnalul intervine, trebuia să intervie, autorul piesei fiind italian. Dar ce pumnal! Nu e un pumnal ca toate pum­nalele, acest pumnal trebue să hotărască nu numai asupra vieţei Anei, dar şi asupra o­­noarei lui Armand. Ana se omoară pe ea, nu fiind­că i s’a urît cu viaţa, dar pentru ca să dezonoreze pe Armand. De acea îm­prăştie mai întîi pe jos scrisorile ce acesta îi scrisese și apoi își înfige pumnalul, pe care autorul avusese grija să graveze nu­mele lui Armand de Gondy. Surville sună din tobă și nunta este aci. Tot el se grăbește să facă rechizitoriul, a­­dunînd probele cari dovedesc că Ana a fost ucisă de Armand, iar socrul, care este şi prefect, după ce Ana întrebată cine a lo­vit’o neputînd răspunde face numai un gest, întinzînd mâna spre Armand, îl arestează. Inscripţia după cuţit ’şi-a făcut efectul Armand este ameninţat să fie desonorat. Lucrul nu se sfîrşeşte aci însă. Bine a spus cine a spus că femeea are nouă suflete ca pisicile. Autorul cînd a fă­cut această piesă ,și-a pus de sigur în cap să demonstre adevărul de mai sus. De acea în actul al 3-lea Ana reînviază. Să așteaptă luarea interogatorului, Bleuval avocatul lui Armand, după ce a vorbit mai întîii­ cu a­­cesta, are o întîlnire cu Ana și făcînd apel — Alăturea... în camera mea de cul­care... Vei veni să mă găseşti. Şi îndată, apropiindu-se, vorbindu-i la ureche, arzându’l cu suflarea ei : — Crezi tu că vreau să ’ţi scap ? Dar aduţi aminte de ce ţi-am spus ieri, şi pri­­veşte-mă bine... N’am­ eu aceleaşi dorinţi ca tine? —• Dute, dute, zise el împingând d o el însuși, arătându-i odaia. — Las ușa deschisă, zise ea, tu vei pu­tea încă să mă vezi și să mă auzi. Zece minute trecură, pe urmă, din odaia de culcare, un glas strigă : — Tu poţi veni. Și Montbaray, încântat, triumfal, trecu din cabinetul de toaletă în cabinetul întu­necos, unde Robert de Chatel, ascuns în­­tr’un colţ, reţinânduşî răsuflarea, îl pândea. XL. Nenorocul lui d’Arnage la jocul de cărţi nu fusese nici o dată aşa de însemnat, aşa de stăruitor ca in timpul din urmă. Era de ajuns se atingă o carte ca ea să devie rea, se ponteze ca se peardă tabloul şeii., El o ştiea, îşi da foarte bine seamă, şi juca cu mai multă furie, ca toţi jucătorii, care, câte o dată, iar, se opresc când perd, dar pe când perderea nu ştie să-l oprească până când ruina nu-î complectă. Cum d’Arnage avea încă mijloace de a juca, fiind că s’a văzut, în cea din urmă şedinţă la club, sfârşind tot creditul lui la casă şi la colegii lui? E că ceialaltă casă, aceia a societăţei Cravatelor albe, primise oare-g. Care văr­semi iute şi că îndată ce lua partea sa, o aducea la bacarat. El reuşi ast­fel a lupta, a se apăra până in ziua de a doua întâlnire dată de Rachela lui Mont­­baran. Dar, în acea sală, după o luptă amerită, începută la cinci ore dupe amează, fu o­­bligat se’şi ardă cam pe la opt ore cea din urmă cartuşă. Şi, totuşi, zgomotul se răs­pândea printre jucători, care se împărţeau­ ca să cineze, că partida va fi superbă la mezul nopţei, mulţămită unui bancher des­tul de cunoscut, care sosise dimineaţa din Anglitera, şi a căruia bănci deschise era în general, nenorocite. D’Arnage ’şi amintea în adevăr că-î câştigase altă dată, in zilele cele bune, o sumă considerabilă. Cum se câştige astă­zi ? Cum se învingă pe acest adversar mare, când el nu putea nici se’l atace? Nimic, de astă-dată, nici asupra lui, nici la dânsul acasă, nici la casa asociaţiei! Casa ! Dar diamantele nu erau închise acolo ? Pentru ce le-ar lăsa el să doarmă într’o ladă de fer, fără profit pentru ni­menea ? Pentru ce nu le-ar utiliza, îm­prumutând pe ele câte­va mii de franci pe care el­­i-ar da tovr­ăşilor săi mai târ­ziu­, din dividendele sale ? In vreme ce el se gândea ast­fel în sala de mâncare a clubului, unde obişnuinţa mai mult decât pofta de mâncare îl duse, el zări pe un oareşi­care evreu-german care cunoştea la pietre preţioase şi de asemenea în­­împru­muturi cu camătă. El mânca iute, tot pân­dind pe evreii, pe urmă se duse la dânsul se aşeză lângă el şi’l spuse că ar fi foarte fericit de a împrumuta, în acea sală chiar vr’o două­zeci de mii de franci, amanetând nişte diamante care prețuesc peste o sută de mii franci. — Aveți diamantele la d-voastră ? îl întrebă. — Nu, dar pot să mă duc să le aduc. Nu­mai nu mă deranjați pentru nimica ; spuneți-mi mai intei, dacă afacerea e cu putință. — Ea e făcută dacă diamantele sunt frumoase­, și dacă ne va veni la socoteală. D’Arnage își dădu întâlnirea la zece ore, la club chiar, cu împrumutătorul, care tre­buia să’și procure banii până atuncia. Pe urmă el eși, se sui într’o trăsură și se duse la Montbaran. Prudența nu primea ; trebuia să se fi dus, după obiceiul său, să petreacă sara la iubitul ei. El îi va găsi bot la bot, le va explica afacerea și nu se îndoia de graba lor de a-’î face plăcere. El se’nșela . Montbaran nu era acasă. — Crezi d-ta că va veni îndată ? în­trebă el pe servitorul care-i deschise. — Nu pot se răspund sigur d-lui mar­chiz ; dar e probabil că domnul nu va in­­târziea. De obiceiu, el mă previne când trebue se lipsească toată sala. — Atunci, îl voiu aștepta un moment. — D­onnul marchiz e la d-lui. Un sfert de oră trecuse, d’Arnage începu a se neliniști, a nu mai avea răbdare. Ora Intâlnicei se apropia. Dacă va lipsi. Dacă cele două­zeci de mii franci ii scapau ! Două­zeci mii franci, nu mai mult. Nu era el sigur că va caştiga, in astă noapte, de a scoate afir pe noul bancher ! La urmă pentru ce ar aştepta el maiţ vne ? Casa societăţei era depusă la dânsul, dar ea le aparţinea la trustrei cu acelaş titlu, de o­potrivă. Fie­care ştiea unde era ascunse, aici în acest cabinet, sub acea draperie. Fie­care cunoștea, literile, cuvân­tul, secretul care permitea s’o deschidă. Pentru ce d’Arnage s’ar jena el tovarășii săi? El nu socotea se vândă diamantele. Vroia numai se împrumute o sumă care nu re­prezenta încă de sigur a treia parte din va­loarea reală, adică partea sa. Atunci el se îndreptă către o mică odaie de alăturea cu salonul, dădu la o parte o mobilă, ridică draperia, descoperi lada care era vîrîtă în zid, şi după câte­va apipăiri reuşi s’o deschidă. Dar de­geaba, se uită în toate părţile, umblă cu mâinile pe toate poliţele, căută în toate colţurile, el nu văzu, nu găsi nimic. Lada era deşartă de bani şi de diamante. Ce vra să zică aceasta? Montbaran, fu­sese el furat fără ca să ştie? Furase el însuşi? Sau, în sfîrşit Prudenţa şi­ aman­tul ei dispusase de diamante fără să pre­vină pe tovarăşul lor ? In ori­ce altă împrejurare, abil cum era el, d’Arnage ar fi ştiut să aştepte pentru ca să lumineze acest mister. Dar el perdea ori­ce abilitate când i se făcea împotrivire patimei sale de joc... şi alergă la Prudenţa. (Va urma) A X . A ­. X T V X X

Next