Lupta, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 1529-1551)
1891-10-24 / nr. 1546
L * * * r ANUL Vin.No. 1546 ABONAMENTE: DIN ȚARĂ Nn ..........................................................................40 lei Seaae mm..............................................................20 „ Trai luni ...............................................................10 . Pentru învățători pa tui an.................................30 , m BTREMETATE On an..................................................................50 lei Șease luni.............................................................25 „ Trai luni ...................................... 16 „ NUMERUL 15 BAN! REDACŢIA: Strada Academiei, 19, 1 Casa MercuşI) Director politic G. Pi JOI 24 OCTOMBRIE 1891 ANUNCIUPJ: Pe pagina 111 80 litere corpul 7 . . 1 leii lini n n IV ii a ... 25 bani „ Inserţie şi reclame , „ ... 2 lei B Pentru aminei uri a se adresai In Romania la .Agenţia Hawaa*. In Francia, Italia, Austro - Ungaria şi Anglia la Havas, 8, Place de la Bourse, Paria, precum sucursalele ei. UN MER VEGH CU 50 BANI MINISTRATIA: 19. (Casa Mercusi) Viitorul României Ignobilul Sturza Dreptul Regelui de a încheia alianţe Panslavismul şi Românii subjugaţi Polemica lui Crispi Marthra Cronica din Huşi Cravatele Albe EDITIG -A. DOUA t de mo state, iar nici decum penru subjugarea celor independente, prezentul şi viitorul României, ca stat recunoscut independent, este sigur, nu este pus nici în discuţie. Pentru a trăi şi a ne desvolta nu avem nevoe de a ne înhama la carul nimănui, este destul ca să nu ne amestecăm în intrigele dintre marele puteri. Stricta neutralitate este cea mai bună pavăză a independenţei noastre. Dar nu am sfârşit cu această chestie. Gr. ZP-A-oSTT. A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 3 Viitorul României Am sfârşit cu discutarea obiecţiilor ce să fac în contra unei politice de strictă neutralitate, cât tunul nu este în ajun de a vorbi şi cât evenimentele nu să apropie de catastrofa finală. Este o chestie, care mi să pare de nevoe de tratat. Mulţi dintre noi, desigur conduşi de grija unui patriotism agitat, vorbesc cu spaimă de viitorul ţărei, nu au nici o siguranţă în el, şi se tem, la fiecare pas şi în orice împregiurare, ca să nu ne perdem fiinţa, şi mai cu seamă să nu fim înghiţiţi de vreo putere vecină. Unii merg cu pesimismul, până a prevedea în curând o catastrofă. Mărturisesc că, departe de a împărtăşi astfel de sumbre temeri, eu, din contra, am cea mai mare încredere în viitorul terei, şi nu mă tem de o catastrofă. Viitorul să arată pentru mine foarte îmbucurător. Dar are să mi să zică, că optimismul este mai reu decât pesimismul, are să mi să obiecteze că nu este destul de a crede orbeşte în viitorul ţărei tale, ci este nevoe a ţi justifica credinţa. Aşa este şi tocmai aceasta mă voiu sili să fac. De cât, înţelege bine cineva, că asemenea lucruri nu să pot dovedi matematiceşte, ci prin consideraţii generale şi de fapt, în stare de a inspira o convingere, încep dec.: Astăzi nu mai e teama ca harta Europei, cu privire la numărul statelor independente, să se micşoreze, ci, din contră, este o tendinţă ca ea să se mărească. Curentul, cu toate înarmările formidabile, este înspre emancipare, iar nu în spre aservirea popoarelor. Aşa, în veacul acesta şease state şi-au căpătat independenţa şi anume : Grecia, Belgia, Italia, România, Serbia şi Bulgaria. In acelaşi timp nici un popor nu a încetat, politiceşte, de a trăi, nici unul nu şi-a perdut independenţa. Deja acest rezultat nu este tocmai rǎu. Este drept, că avem de semnalat, tot în acest veac, mai multe cazuri de mutilări parţiale, brutale şi nedrepte a câtorva popoare, dar, în acelaşi timp, sunt de înregistrat şi oarecare alipiri fericite şi legitime. Printre cele d’întâiu numeram: Moldova şi, mai acum de curând, România au avut de suferit două mutilări succesive, una la 1812 cealaltă la 1878. Această nenorocire, desigur, nu -şi are justificarea ei în nici un chip, este însă o explicaţie, pe care o amintesc numai pentru ca să arat că acest exemplu nu infirmă tendinţa generala constatată mai sus. La 1812 Ruşii nu au luat propriu zis Basarabia de la noi ci de la Turci, din al cărui imperiu făceam atunci parte în stare de raiale . Un imperii răpeşte de la altul, în urma unui războini, una din provincii. Iată Aftîn a fost atunci considerat actul în Europa. Nenorocirea a fost că provincia răpită să fie tocmai românească. Din punct de vedere al situaţiei politice de atunci, provincia putea să fie însă turcească, sârbească, şi rezultatul era acelaşi. Adevărata spoliaţiune, pe care nu mă sfiesc a o califica de hoţie, este când Rusia, la 1878, răpeşte de la o ţară proclamată independentă, de la un popor aliat în timp de nevoie, Basarabia de jos, sub pretext că este a sa şi că e i-a fost răpită la 1857, făcându se că uită cu totul pe 1812!.. Actul pe care îl comite Rusia, Cu consimţimântul celor trei aliaţi ai noştri, actualii este aşa de odios, încât ea singură caută să-l şteargă, pe cât e cu putinţă, caracterul de spoliaţiune, oferindu-ne în loc Dobrogea, o provincie care nu era nici măcar a ei. Oricum, aceasta dovedeşte că, în timpurile noastre, chiar când spoliaţiuni se comit, spoliatorii sau caută să le dea un caracter de revendicare naţională, cum a fost cazul cu Alsacia şi Lorena, sau să dea spoliatului un fel de despăgubire, de compensaţie, precum a fost cazul nostru cu Dobrogea. In tot cazul, Basarabia de jos avusese nenorocirea de a aparţine Rusiei, pretextul era deci uşor de găsit pentru un stat lacom şi fără scrupule ca Rusia. Un alt caz de odioasă spoliaţiune în veacul nostru este răpirea de la Danemarca a Sleswiguluî şi a Holsteinuluî de către Prusian. In schimb, însă, unitatea aproape complectă a Italiei, retrocedarea de curând a Veneţiei, constituirea unităţei Germaniei, unirea Moldovei cu Valachia, etc., sunt fapte care dovedesc, odată mai mult, ceea ce ziceam mai sus, cum că veacul acesta a văzut pe terenul politic al popoarelor, mai multe acte bune făcute decât rele. In adevăr, astăzi este foarte cu greu de a face să dispară un popor, de a împărţi o ţară în mai multe bucăţi, sau de a fi aservită de un popor măs puternic. Aceasta s’a putut face în veacul al 18-lea, în acela al 19 lea nu să văd exemple. Şi în veacul nostru s’a văzut desagregarea imperiilor, de exemplu acel al Turcilor. Desfacerea s’a făcut, însă, în genere, nu în favoarea puterilor cari contribuise la dezagregare —cum se obicinuia înainte—ci în favoarea popoarelor subjugate. Din imperiul Turcesc, până acum deja au eșit patru state independente, iar resturile acelui imperii! nu şi le dispută atâta imperiile mai vecine, cât mai cu seamă micele popoare cari au aparţinut conglomeratului turcesc, popoare cari voesc să tragă cât să poate mai multă plapomă turcească pe picioarele lor cam goale. Este drept de a aminti că Austro - Ungaria s’a folosit şi ea în învălmăşeală şi a pus mâna — oh ! în mod provizoriu, cu totul provizoriu !—pe două provincii turceşti, pe Bosnia şi Herţegovina ! Dacă nu în veacul nostru, dar desigur în cel viitor vom vedea dezagregarea şi a imperiului Austro- Ungar. Dar şi de aici, în cea mai mare parte, tot popoarele supuse vor câştiga. Din lichidarea Austriacă vom vedea răsărind încă câteva state independente, poate cam următoarele: Slovacii cu Boemii un stat; Croaţia, Dalmaţia şi Corintia, alt stat; Serbii şi Românii să vor alipi fiecare către centru naţionalităţilor lor, Ungurii alt stat, Austriacii vor intra în marele imperiu german, etc. Când deci toată discuţia şi lupta este astâzi pentru liberarea popoarelor supuse şi pentru constituitei Ignobilul Sturza Descleştat de trenul cu care s’a întors regele, d. Dim. Sturza n’a perdut vremea in zadar ei s’a pus să’şi descrie sentimentele-i intime în limba nemţească şi prin mana a treia, prin ziaristul Fischer din Berlin, să le trimită ziarului Koelnische Zeitung. Iată câteva mărgăritare din ideile acesteî reptile, care are ambiţiunea să parvie in curând in fruntea afacerilor ţării. Am spus-o de mai multe ori că nici o amelioraţiune nu este de sperat în actuala stare de lucruri, cât timp guvernanţii actuali, separaţi între ei prin pofte, vor rămâne la putere. Elementele opoziţionale, a acelei opoziţii care fiind la guvern a dat multe dovezi de devotament pentru politica pacifică aputerilor centrale, nu mai sunt puse la adăpostul reproşurilor. Prin încurcături şi discordii, ei fac grea reconstituirea singurului partid de a guverna cu tărie şi de a continua politica străină inaugurată de Ion Brătianu. Astăzi e sigur lucru că partidul liberal-naţional n’a făcut bine împăcându-se cu disidenţii conduşi de Dim. Brătianu. Neînţelegele între partizanii eminentului şef al partidului naţionalliberal şi camseiul cosidiaşi de fratele seu amforfisss ' dar ÎBlCapateil sunt foarte mari în ceea ce priveşte mai cu seamă politica exterioară. Nimeni deci n’a fost surprins văzând pe „Românul“ publicând scrisoarea d-lui Grădişteanu, în care acesta se pronunţă cu violenţă în contra propunerea Voinţei Naţionale de a adera la tripla alianţă. Este evident că d-nu Brătianu şi amicii sei, cari aşteaptă servarea de la Franţa şi Rusia, se vor înţelege mai de grabă cu guvernul decât cu un partid care-şi face onoare de a respecta testamentul şefului său regretat. Este deci de dorit ca unirea nenaturala a naţional-liberalilor cu disidenţii să înceteze cât mai curând, cac starea adata de lucruri nu permite opoziţiei de a constitui un guvern viabil. Dreptul Regelui a Xias.Ce rtitudinea Românului în unele chestii ne surprinde, fără însă a ne face să eşim în zadar, din rezerva care ne-am impus faţă cu acest ziar. Dacă astăzi eşim din obicinuita rezervă, o facem fiindcă credem a aduce un servicii Românului scoţându-i din o eroare, de sigur involuntară, care o comite relativ la prerogativele regelui. Iată despre ce este vorba : Ziarul Le Temps ocupându-se de voiagiul regelui zice între altele, cităm după Românul: „mum că daftă n’fi fost generalul de a „Florescu cu Carol I, acesta nu a putut „să ia nici un angajament, căci suveranul României e un rege constituţional“. La care iată ce replică decanul ziarelor noastre : Noi nu voim să ne ocupăm astăzi dacă regele a luat vr’o asigurare de la împăratul Germaniei sau dacă a dat vr’o promisiune. Această cestiune am tratat-o altă dată şi am arătat opiniunile noastre. Voim numai să constatăm că foaia franceză se îmegailă dacă crede că RegeleRomâniei nu poate să primească asigurări şi să promită în numele Romăniei. El poate să facă şi una şi alta. Rămâne ca promisiunile sale, când se vor pune în practică, să fie sancţionate de ţară. Convenţiunile şi tratatele politice nu se publică de cât cu câteva zile înainte de începerea acţiuneî. Toţi şti că convenţiunea de la 1877 era încheiată mai d’inainte şi nu s’a votat de Corpurile noastre legiuitoare de cât când s’a declarat războiul între Turci şi Ruşi. Să nu fie cu supărare venerabilului ziar, în această chestie Le Temps are dreptate. Regele nu poate face nici una nici alta, regele nu poate angaja ţara nici măcar pe calea promisiunilor cu rezerva aprobărei oamenilor. Asemenea lucru ii este absolut oprit după Constituţie şi ne mirăm că bătrânul ziar, care din când în când se zice democrat, ignorează acest lucru. Ne facem o datorie de veneraţie pentru a depune slabele noastre lumini la picioarele validului organ. Iată : Binevoiască respectatul organ, prin canalul stimaţilor sei redactori, să deschidă Constituţia la articolul 93 (ediţia veche) la capitolul Despre rege. Acolo, fără mare greutate, va găsi următorul alineat : „El (regele) închee cu Statele streine „convenţiele necesare pentru comerţi „navigaţie şi alte asemenea „Insă pentru ca aceste acte să aibă „autoritate îndatoritoare, trebue mai „intuiti a fi supuse putere! legislative şi aprobate de ea“. Iată, venerate confrate, cum că Constituţia nu -1 autoriză a încheia, sub rezerva aprobărei Camerilor, decât tractate de comerţ, de navigaţie şi alte asemenea. Credem că prin cuvintele şi alte asemenea nimenea nu va putea sub înţelege, alianţe, tractate de pace şi de războiţi. Dar ideia constituantei noastre reese şi mai bine dacă comparăm textul Belgian al acestui articol, de unde a fost tradus, cu textul Constituţiei noastre. Să ne dea voe decanul presse! ca să reproducem textual in româneşte articolul 68 corespunzător din Constituţia Belgiei. Iată ’1 : „Regele comandă forţele de uscat „şi de mare, declară războiţii face ii tractate de pacei de alianţă şi „de comei*ţ. El face cunoscut „desprea acestea Camerilor, îndată „ce interesul şi siguranţa Statului „permit. ii Tractatele de comerţ şi acele „cari ar putea îngreuia Statul „sau lega individual pe Belgieni, „nu au efect decât după ce au „primit aprobarea Camerilor Acum că avem texturile înainte, să discutăm puţin cu seniorii de la Românul. Dupa constituţia Belgiană, dedarea de războiţi, tractatele de pace şi de alianţă, sunt exclusiva prerogativă a regelui. Acesta este obligat numai să le facă cunoscut, la momentul oportun, Camenilor. Notaţi că Camerile nici au căderea de a se pronunţa asupra lor, ci numai de a lua cunoştinţă. Aceste acte însemnate au fiinţă, fără să fie nevoe de aprobarea ulterioară a parlamentului. Numai tractatele de comerţ şi de alte sarcini de această natură, nu au valoare decât după ce Camerile le aprobă. Odată acest lucru constatat, să vedem care este sistemul respectabilului organ al democraţiei Române, aşa cum Românul iubea odată a se numi. In ce categorie pune decanul presse dreptul regelui de a încheia allanis? Dacă îl pune în categoria prerogativelor pe cari le are regele Belgiei, de a declara războiu şi a face pace, atunci, in acest caz, nu mai este nevoe de loc de aprobarea ulterioară a Camenilor. Regele are deci in mod absolut acest mare drept. Ar fi de întrebat de unde Românul ii dă acest drept, dar in definitiv acesta ar fi un sistem. Dar Românul pune dreptul regelui de a încheia alianţe in categoria prerogativei care are de a încheia tratate de comerţ. Aceasta este inadmisibil. Constituţia Belgiei face o deosebire capitala intre aceste două feluri de tractate — tractate de comerţ şi cele politice—iar Constituţia noastră nu vorbeşte decât numai de cele de comerţ, ca fiind supuse la o ulterioară aprobare a parlamentului. Cum şi ce fel amestecă aceste, două lucruri ? Evident ca este o confuzie, evident că bătrânului organ memoria i-a făcut defect. Nu, regele nu are dreptul de a încheia alianţe, şi dacă are acest drept, să nu sa arate de unde şi cum — in acest caz aprobarea Camenilor este de prisos, de vreme ce Constituţia noastră nu vorbele că astfel de tractate sunt supuse nici la aprobarea nici la cunoştinţa măcar a parlamentului. Ori le hotărăşti a Le pronunţa venerate părinte pentru un drept absolut şi divin in persoana regelui, ori dacă nu, nu mai căuta să incurel lucrul, supuind la aprobarea Camenilor un lucru care nu există şi despre care nu vorbeşte măcar Constituţia. Ce D-zeu, fă odată un efort eroic şi eşî stimate decan, măcar odată, din tergiversare, măsuri indoelnice şi condiţionate. Cât despre precedentul pe care ni-l aminteşte cu convenţia de la Livadia, el nu are valoare, de vreme ce nu regimul liberal-colectivist şi regele Carol pot servi de model de corectitudine constituţională. Iartă-ne, venerate, că ne-am permis odată a’ţî adresa aceste umilite observații. PANSLAVISMUL şi Românii subjugaţi In numărul nostru de ieri insistând asupra gogoriţei colectiviştilor de baştină, asupra panslavismului, am arătat înde-ajuns că orice mişcare independentă a subjugaţilor din Transilvania este gratificată cu epitetul de panslavism, de către colectivişti şi de către Slavicii Cis şi Transcarpatini. Astfel să ne reamintim numai plecarea unei deputaţiunî româneşti la exposiţia boemă de la Praga. Ziarele sturdziane, „Voinţa“, „Liberté şi Tribuna“ din Sibiu s’au pronunţat cu vehemenţă în contra acestei vizite, pe motivul că contactul cu Boemii ar putea să producă impresia în Viena şi Berlin că Românii s’au înhămat în carul panslavismului. Şi, ca culmea stupidităţii, colectiviştii au hazardat fără nici un scrupul ideia, că Boemii, şi în special jumbehî, sunt apostolii propovăduitori aî panslavismului in imperiul Habsburgian. Ne-am ocupat pe larg de vizita de la Praga şi credem de prisos a mai reveni asupra vederilor noastre în această cestiune. Dacă relevăm, însă, din nou vizita de la Praga, e ca să punem în vederea cetitorilor noştri ideile de cari a fost călăuzită deputăţia română, când a întreprins această Întrevedere politică cu Boemii. D. dr A. Mureşanu, organizatorul şi conducătorul deputaţiunei, explică în numărul din urmă al „Gazetei Transilvaniei“ în următorul mod, scopul vizitei la Praga : Ne trăgea inima să dăm şi noi o ziuă bună fraţilor Boemi cu ocaziunea esposiţiei lor reguicolare. Simţiam, că n’ar fi lucru cu cale, dacă între cei mulţi, cari aduceau tributul luide admirare şi de simpatie roadelor muticei, seculare, ale culturii şi ale progresului poporului boem, nu s’ar afla şi Românii asupriţi din partea de dincoace a monarchiei Vedeam, că sub raporturile in cari h’-i deschis expoziţia din Praga, această nu