Lupta, decembrie 1891 (Anul 8, nr. 1578-1599)

1891-12-08 / nr. 1583

ANUL VIII.­No. 1583 ABONAMENTE O FER­TARI (la an................................................* Beaze luni........................................................... Trei luni................................... Pentru învSțStor! pa­na au.................. TS STEEMSTATE Ca­sa ..­­ * • Seass luni ... .............................. Trei luni ....................................... NUMERUL 1E BANI REDACŢIA: Pasagiul „Băncei Naţionale“ (Casele Karageorgevici) Director politic: G. PANN­ ADMINISTRAŢIA: 40 lei 20­­­10 , DUMINECA 8 DECEMBRIE 1891 ANUNCIURI. Pe pagina III 30 litere corpul 7 1 lefi ha « » IV i» » 25 bani „ Inserţie şi reclame 4 „ 2 lei Ptifctra aaaneinri a se mavem i pmitnia k „Agenţia Havas®. In­ Aranda, Italia,’ Austro-Ungaria rn Anglia Is Agenţia» Havas, 8, Place de la Bourse, Paris, precum şi la sucursalele ei. " UN NUMER VECHIU 50 BANI Pasagini „Băncei Naţionale" (Casele Karageorgevici) Escrocherii parlamentare Informaţii exterioare Primul pas Inform­aţiuni politice Efectele Ligei vamale Dare de seamă Revizorul jud. Buzea Ştiri teatrale Femeia ucigaşe 80 , 50 lei 25 .15 . EDITIA A DOUA as*­as Escrocherii parlamentare Sunt nostime de tot motivele pe care le invoacă foile conservatoare pentru a susţine că au drept la o a treia disolvare. Aceste motive sunt de două naturi : unele sunt scoase din o expunere falsă a evenimente­lor din aceşti din urmă trei ani? Altele sunt nişte şiretenii cusute cu aţă albă şi fabricate ad-hoc, în ve­derea unei lovituri parlamentare, proectată de intriganţii şi microbii catargişti. E drept că de la căderea colectiviş­tilor s’au­ făcut două disolvări, zic acum conservatorii. Dar, adaogă eî, de prima disolvare făcută sub gu­vernul junimist prezidat de d. Theo­dor Rosetti, conservatorii n’au­ be­neficiat de loc, în tot cazul acea dizolvare „n’a fost mai mult o fa­voare pentru conservatori de cât pentru liberalii din fosta opoziţiune unităţi Neadevăr, neadevăr sfruntat. Cu toţii ştim că a doua zi după căderea colectiviştilor, cunoscutul Todiriţă- Minciună a conviat pe foştii şefi ai opoziţiunei­ unite la o conlucrare co­mună, între altele pe baza împăr­ţire! prefecturelor în număr egal între disidenţi de o parte şi libe­­ralii conservatori de altă parte. Când însă d. Dumitru Brătianu prezintă lista lui de prefecţi, cuconu Todi­­riţă, de conivenţă cu liberalii-con­­servatori, începu să facă oare­cari obiecţiuni care duseră la o ruptură cu disidenţii. Alegerile din 88 s’au­ făcut deci împotriva tuturor elementelor libe­rale şi în folosul tuturor nuanţelor junimiste, conservatoare şi vernes­­cane. Dovadă că Camerile eşite din aceste alegeri au suportat toate com­­binaţiunile ministeriale în cari au figurat când şefii junimiştilor, când şefii partidului liberal-conservator, când cu toţii la un loc. E dlar o rea credinţă copilărească şi o sfruntare ridiculă din partea con­servatorilor când afirmă că ei n’au beneficiat de disolvarea din 88. Dacă nu ei, daca nu conservatorii de toate neamurile împreună cu vernescanii, pine alt­ă beneficiat d­e acea disol­vare, cine alt s’a folosit de acele faimoase alegeri? Dar foile conservatoare merg mai departe cu nostimadele lor, ele au aerul de a tăgădui chiar şi faptul Că ultima disolvare de sub guvernul I­lorescu-Catargiu s’a făcut esclusiv de către şi în folosul conservatorilor. Ast­fel una din aceste foi scrie : „chiar dacă am admite că partidul „conservator a beneficiat de această „disolvare, nu se poate să nu se „ţină seamă de împrejurările cari „au adus pe generalul Florescu în „capul cabinetului şi de faptul că „d. Catargiu numai după multe stă­ruinţe a primit să intre în acel ca­binet»“ Bietul Catargiu, bieţii conserva­tori! Nici după 12 ani de opoziţie,­­ atunci când un guvern conservator se afla la putere, dânşii tot n’au pu­­­tut să beneficieze de alegerile făcute sub un asemenea guvern. Şi asemenea lucruri se scriu negru pe alb fără pic de ruşine, se afirmă în public cu o îndrăzneală revoltă­toare, fără ca microbii cari le inven­tează să se gândească că e vorba de fapte petrecute ori alaltă­eri şi pe cari le cunosc şi copiii. Să trecem însă înainte, să vedem şi un alt motiv pentru care faimo­şii noştri­ conservatori se cred în drept a uza de o nouă dizolvare. După aproape patru ani de cer­turi şi neînţelegeri, zic el, am ajuns în sfârşit să ne împăcăm cu toţii şi să eliminăm din mijlocul nostru mă­rul discordiei, elementul vernescan. S’a despărţit Catargiu de Vernescu, deci ţara trebue acum consultată dacă aprobă împăcarea grupurilor conser­vatoare şi despărţirea lor de vernes­­cani. dar de când decapitarea, fracţio­narea unui partid este un motiv de a se înlesni uneia din aceste frac­ţiuni întărirea la putere? De când oare o ţară întreagă poate fi expusă la frământări şi agitaţiuni numai în scopul de a se vedea dacă aprobă dezbinările, certurile, alianţele sau împăcăciunile dintre diferitele gru­puri ale aceluiaşi partid ? Apoi cu mijlocul acesta un par­tid se poate perpetua la putere, în tot cazul poate, provoca alegeri ge­nerale ori când voeşte şi să se folo­sească de ele. Pentru aceasta e des­tul ca acel partid să simuleze o des­­binare, o disidenţă, să simuleze o îm­părţire in mai multe grupuri şi fie­care din acestea să ceară pe rând câte o disolvare, sub cuvânt de a con­sulta ţara dacă e cu grupul rămas sau cu cel eliminat de la guvern. De la 84 până acum am avut un partid liberal-conservator care ca a­­tare a luptat în opoziţiune, ca atare a venit la cârma ţârei, ca atare s’a folosit de două disolvuri, ca atare în fine s’a arătat incapabil de a se menţine la guvern. Dacă astăzi a­­cest partid s’a­­desfăcut, s’a fracţio­­nat şi nici una din aceste fracţiuni nu poate guverna ţara cu Camerile alese chiar de acest partid, atunci să facă bine să se retragă, căci au perdut dreptul de a mai frământa ţara cu noul alegeri. Cimentarea impăcâciunei dintre elementele conservatoare se va face de asemenea mai bine în opoziţiune, unde vor avea şi vremea a se gândi la avantagiile sau dezavantagiile de­­barasărei lor de vernescani. A pretinde însă, că tocmai această desfacere a partidului liberal-conser­vator e un motiv de a se da disol­varea elementului conservator rămas la guvern, însamnă o tocire a bu­nului simţ şi a dreptei judecăţi. Şi dacă bătrânul vulpoi crede că punând pe microbii guvernamen­tali să lanseze asemenea pretenţii ast­fel motivate, va reuşi să capti­veze pe rege şi să înşele opinia pu­blică, dânsul se înşală, se înşală amar. Pretenţiile conservatorilor vor întimpina, suntem siguri, o protestare generală. Dar să vede că însăşi guverna­mentalii au început să se convingă că în situaţia actuală guvernul nu poate îndrăzni măcar sa propună regelui o disolvare, de aceea dânşii au început să pună în circulaţie — ce e drept cam pe la răspântii — o nouă teorie. De Catargiu, spun con­servatorii, nu va cere disolvarea de­cât la primul conflict parlamentar. Pe bizantinism se ascunde sub această nouă teorie, poate judeca ori­cine. Se ştie, în adevăr, că con­flictele parlamentare provin în ge­nere prin deplasarea majorităţei gu­vernamentale din cauza vre­unei ches­tiuni i­mportante, cum ar fi o refor­mă socială sau economică propusă de guvern în desacord cu majorita­tea lui. In acest caz, guvernul poate pro­pune regelui o disolvare, pentru a vedea dacă ţara aprobă sau aun re­forma proectată de guvern. Cine nu ştie însă, că provenienţa con­flictelor parlamentare de sub regi­mul conservator stă în intrigi mes­chine, în trageri pe sfoară neruşinate, în ambiţiuni personale, etc. ? Cine nu ştie că aceste conflicte se provoacă cu aprobarea şi încurajarea chiar a guvernului? Oare ultima criză mi­nisterială provocată prin alegerea d-lui Alexandru Catargiu ca vice­preşedinte al Camerei în contra d-lui Ilariu Izvoranu, n’a fost rezultatul unei prealabile înţelegeri între bă­trânul vulpoi şi partizanii săi? Dacă este aşa, şi aşa este, nu vede ori­cine că asemenea conflicte par­lamentare se pot înscena ori­când, punând pe câţi­va din partizanii gu­vernului să voteze intr’o anume ches­tiune cu opoziţia? E dar copilăresc lucru de a încerca să invoci ast­fel de proteste şi să recurgi la asemenea expediente, căci in acest cas simu­lacrele de conflicte parlamentare de­vin niște adevărate escrocherii par­lamentare. A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 8 Informaţii exterioare Din camera austriacă. Cu ocaziunea desbaterilor asupra buge­tului ministerului afacerilor străine din Austro-Ungaria, mai mulţi deputaţi ţineau să vorbească despre raporturile Austriei cu Ungaria. Discursul deputatului Lueger fiind important şi fiind foarte mult comentat de către presa austro-ungară, il resumăm in cele următoare : „Aşi dori—zise el—­ca nici în Ungaria să nu fie naţiuni asuprite. Aşi dori să spun cancelarului german, general Capnin, ca să studieze istoria Austriei şi atunci va afla, că naţiunile, pe cari le tractează el numai aşa peste picior, adecă Slovenii, Ro­mânii, Slovacii şi Croaţii, într’un timp foarte critic, prin care a trecut Austria, ’şi-au jertfit copiii şi sângele lor, pentru ca să câştige tocmai coroana ungară pen­tru tronul Habsburgilor (Vile aplause din partea Cehilor şi Slovenilor). ’I­aşi aduce aminte generalului Caprivi să citească o vorbire, pe care a ţinut-o deputatul ma­ghiar, mai bine deputatul jidano-maghiar Eötvös, vestitul apărător în procesul de la Tisza-Eszlar. Acest mare Maghiar a zis : „Nu putem renunţa la amintirile glorioase ale jertfe­lor şi triumfurilor anului 1849, şi până când monumentul Hentzi stă încă înaintea ministerului de honvezi, până când citadela de la Bloksberg priveşte asupra capitalei, până când consciinţa noastră naţională e vătămată prin steaguri negre-galbene şi prin imnul împărătesc în ziua de Sf. Şte­fan şi prin fel de fel de germanizări, tre­bue să cultivăm pe faţă aceste amintiri pline de glorie. (Auziţi ! Auziţi!). Aceştia sunt Maghiarii, pe cari cancela­rul german îl priveşte ca pe acel isvor, din care poate trage bune informaţiuni a­­supra Austro-Ungariei şi trebue să ştim ce îngâmfare zace în aceste vorbe, trebue să ştim, cum Germanii în Ungaria sunt asupriţi în mod ne­mai auzit de către Ma­ghiari şi cum sunt desnaţionalizaţi. Aceasta trebue să se scie, pentru ca să se cuprin­dă cu mintea trufia, ba chiar indrăsneala neruşinată a acestui om, care lăsa să fie sedus la o ast­fel de espresiune. Spre care ţintă firească se îndreptează influenţa noastră politică şi economică ? In Germania nu mai avem nimic de a face politicesce. In Italia şi Elveţia asemenea nu. Direcţiunea noastră firească trebue să fie îndreptată spre peninsula balcanică, a­­colo este a se căuta teremul pentru a des­face productele industriei şi meseriilor noastre. Românii, Sârbii, Bulgarii nu in­­tuesc de a se face Ruşi. Dacă dar aceste popoare privesc la Austria ca la aliatul lor natural, ce văd aici? Ei văd aici pe conaţionalii lor asupriţi în modul cel mai neauzit, văd copii de 3 ani formând obiecte de încercare pen­tru naţionalizare şi maghiarizare. (A­­plauze la Cehii tineri, Antisemiţi, Sloveni şi Croaţi.) Nu trebue să zică el atunci, că acolo, unde se procede ast­fel în contra supuşilor celor mai credincioşi, în contra Românilor, Croaţilor şi Sârbilor, că într’un asemenea stat nu se poate căuta scut pen­tru naţionalitatea lor? Politica interioară maghiară esercită o influenţă fatală asupra politicei exterioare. Trebue să o rupem cu această politică, dacă voim să mai visăm ceva despre vre-o influință in peninsula balcanică. Informaţii politice G­uvernul face toate sforţările pen­tru a reuşi ca la votul de încredere să aibă majoritate cât de slabă, fie de un vot sau două. Iată care este tactica şi speranţa guvernului : D. L. Catargiu caută a evita cu ori­ce preţ la întâiul vot un blam, care ar avea o consecinţă aproape sigură chiar pentru d-sa: căderea guvernului şi a partidului conserva­tor de la putere. Căci chiar cei mai optimişti nu pot spera, că regele le va da disolvarea în urma unui ca­tegoric vot de blam. Din contra, ei sperează, ba chiar au siguranţa, că şeful Statului le va acorda o disolvare în caz când, în cursul lucrărilor parlamentare, peste două sau trei săptămâni, s’ar naşte în Cameră un conflict de o importanţă secundară sau s’ar or­ganiza un fel de obstrucţionism, care să pună în poziţie pe guvern de a se prezenta la rege şi a zice că de­şi au majoritatea totuşi sunt împe­­dicaţi în lucrările parlamentare. Deci să ştie deputaţii, că votul de încredere care -l vor da guvernu­lui nu -î va scăpa de disolvare, de vreme ce guvernul a hotărât moar­tea acestei Camere. Votul de încre­dere dat de deputaţi nu va avea de rezultat, de­cât să pună pe guvern în situaţie ca să poată el singur a­­lege momentul unui conflict şi să smulgă regelui o disolvare în dauna deputaţilor şi în avantagiul lui. Aceasta este, o mai repetăm, cel puţin speranţa guvernamentalilor. Lucru ce noi nu credem că regele va face chiar în condiţiile de mai sus. PRIMUL PAS Guvernele conservatoare, adică cele cari s’au succedat de la căderea na­­ţionalilor liberali şi până astă­zi,­­şi­­au făcut o glorie din ameliorarea situaţiunei financiare. Aşa, junimiştii şi cei-l’alţi conser­vatori revendică suprimarea agiului, desfiinţarea datoriei flotante, desfiin­ţarea contului curent la Banca Na­ţională, împuţinarea unor impozite etc. etc. Şi în adevăr, nu fără drep­tate sunt mândrii de aceste adevă­­rate succese. Dar se vede că vremurile frumoa­se au­ trecut, că expedientele finan­ciar au dat tot ce puteau da în timp de doi şi trei ani, şi că regimul conservator se va afla, în curând, tot în punctul de unde a plecat, dacă nu şi mai reu. Precum s’a mai spus în acest ziar, strâmtorarea actuală în care ne gă­sim nu provine din scăderea credi­tului Statului, ci mai mult din îm­prejurări streine, din situaţiunea ne­sigură a pieţelor unde figurează hâr­tiile noastre, etc. etc. Astăzi, însă, un nou factor—şi acesta datorit nu­mai relei administraţiunî a ultimu­lui guvern—a îngreunat şi mai mult situaţiunea şi a deschis din nou era datoriei flotante. Se ştie că Corpurile legiuitoare au votat, în sesiunile trecute, o mulţime de lucrări publice, dând autorizare ca pentru acoperirea lor să se emită rentă. îndată ce a căpătat votul Ca­merelor, ministrul de lucrări publice a încheiat contractele cu antrepre­norii şi lucrul a început mai înainte ca renta să fie plasată. Evident că, în măsură ce lucră­rile înaintau, ministerul de lucrări publice emitea mandate pe cari mi­nisterul de finance trebuia să le a­­chite. Dar de unde bani ? Ministrul de finance s'a încercat să plaseze renta autorizată de Camere, dar, si­tuaţiunea pieţelor unde operăm nu mai puteau suporta mari emisisiuni. Atunci lucrările au fost plătite din alte resurse. Dar la 1 Decembrie, stil vechiu, a venit scadenţa cuponului de 9 mi­lioane ce datorim Berlinului asupra datoriei, convertite. Lăzile visteriei ereau goale. Căci banii destinaţi la plata cuponului cât şi escedentul ce trebuia să dea bugetul anului curent, au fost absorbiţi de lucrările cari s’au pus în executare mai înainte ca renta să fie plasată. In faţa acestei stări n’a rămas ministrului de finance de cât să emită bonuri de tesaur pentru suma de 9 milioane şi să le depuie la Banca Naţională cu 4 la sută. Iată, deci, cum regimul conser­­vator, graţie neprevederei şi inca­­pacităţei miniştrilor săi, a făcut primul pas pentru redeschiderea da­toriei flotante, a căreia desfinţare s’a realizat cu atâtea osteneli şi cu atâtea sacrificii. Neglijenţa şi incum­a d-lor miniş­trii vor avea urmări îndelungate pentru bugetul nostru. Mai întâiui, nu ştim cum se va echilibra buge­tul anului viitor, din momentul ce toate resursele extra­ordinare au fost consumate într-un mod atât de neprevă­­zut; al doilea, tare ne e teamă că, pentru a scăpa de năpastea datoriei flotante şi a contului curent, conser­vatorii, a cărora predilecţiune pen­tru împrumuturi este cunoscută, să nu alerge la mijloace extreme, la împrumuturi plasate în condiţiuni pă­gubitoare. Faptul real este că, de la 1 De­cembre am intrat într’o fază nouă financiară, fază nenorocită, fază pe­riculoasă. Ce zic conservatorii ? Const. C. Bacalbașa. EFECTELE LE VAMALE Primim spre publicare următorul articol care cuprinde unele observa­­ţiuni foarte juste cu privire la efec­tele pe cari le vom simţi noi în urma sancţionărei legei vamale : Tratatele comerciale încheiate intre Ger­mania, Austro-Ungaria si Italia, — tratate

Next