Lupta, octombrie 1892 (Anul 9, nr. 1822-1846)

1892-10-14 / nr. 1833

LAPTA 4) Respunderea pentru confecţionarea listelor electorale. Listele electorale vor fi alcătuite de or­ganele executive ale comunelor, pe a lor respundere, şi sub însemnate pedepse ce se vor edicta pentru înscrieri sau ştergeri frau­duloase. Consiliele comunale disolvate vor conenua a­dera până la noul alegeri fără a putea fi pe listele electorale. 5) Garanţia magistraturei în alegeri. Judecătorii de tribunal se vor declara inamovibili. Se va admite pentru judecă­torii de instrucţiune înaintarea pe loc. Numirea însă a magistraţilor în genere precum şi înaintarea lor nu va aparţine guvernului. Magistraţii cari vor presida la operaţiu­nile electorale vor avea dreptul de a lua, nu numai în sala de alegeri, dar şi afară la veri­ ce distanţă va găsi de cuviinţă, mă­surile ce vor crede necesare spre a asigura libertatea şi sinceritatea votului. Preşedinţii biurourilor electorale vor pu­tea avea pe lângă dânşii, întru­cât va fi posib­i, suplininţi tot magistraţi, îndată ce mandatul Corpurilor legiuitoare va înceta, fie prin expirarea termenului pen­tru care au fost alese, fie prin disolvarea în virtutea prerogativei Coroanei, puterea executivă nu va mai avea de­cât dreptul unei simple gerări a afacerilor publice, fără a putea nici revoca, nici suspenda pe vre­un funcţionar public de­cât numai dacă va fi comis abateri pentru care va fi şi dat în judecată. Privegherea operaţiunilor electerice va fi încredinţată unei delegaţiuni de trei mem­brii ai Curţei de Casaţiune, aleşi de dânsa în şedinţă plenară a secţiunilor unite, care va primi şi va resolva în mod sumar toate plângerile şi contestaţiunile relative la ale­geri şi va avea dreptul a lua toate măsu­­rile ce va crede necesare pentru a asigura libera şi sincera expresiune a voinţei ţere. Nici unul din membrii acestei delegaţiuni nu va putea fi numit ministru în tot timpul duratei legislature! Corpurilor legiuitoare la alegerea cărora va fi privegiat. II îmbunătăţirea Soartei Ţăranului Crearea unei case rurale Se va crea o casă rurală administrată de un comitet independent de guvern. Locuitorii ţerani dintr’o comună, cari se vor înţelege între dânşii şi vor voi să cum­pere fără licitaţie, fie prin bună învoire, o proprietate rurală privată sau publică se vor adresa la această casă spre a le împrumuta sumele necesare pentru plata acelui imobil. Se vor putea adresa la această casă și comunele rurale cari vor doi să cumpere în total sau în parte imobile rurale publice sau private pentru creare de islazuri, livezi artificiale sau fonduri comunale. Această casă, după ce va verifica condi­­ţiunile vînzărei, va emite scrisuri garantate de Stat, purtând cupoane care să cuprinză dobânda şi amortismentul, şi vor avea la disposiţiunea lor pe agenţii de urmărire ai statului, folosindu-se de leg­ea lor specială pentru a încasa de la cumpărători preţul la care ei vor fi obligaţi. Minimumul ce locuitorii ţerani şi comu­nele rurale vor putea oferi proprietarilor pentru pămîntul ce ar vroi să cumpere, pre­cum şi maximul ce proprietarii vor putea cere de la aceşti cumpărători, se va fixa prin lege. Comunele rurale învecinate cu proprietă­ţile statului puse in vînzare, vor putea cum­păra, în condiţiunile legei existente, întin­derea de pământ ce se va calcula necesară pentru creare de islaz, livezi artificiale sau fond comunal. Asemenea întindere se va rezerva pentru comuna, după moşia pusă în vînzare. Protecţiunea datorită ţăranilor în al­cătuirea tocmelelor agricole 1. In toate contractele de arendare ale moşiilor statului şi domeniilor publice se va fixa ua maximum de învoeli agricole, luând de normă renta pământul­­ după regiuni. 2. Pentru proprietăţile private, se vor re­cunoaşte prin lege calitatea de persoane mo­rale sindicatelor agricole cari vor urmări mai cu seamă următoarele scopuri: a. Fixarea unui maximum de învoeli a­­gricole, luând de normă renta pământului după regiuni. Decisiunilor acestor sindicate vor fi supuse şi autorităţile publice, întru­cât condiţiunele de dânsele prevăzute în con­tracte ar fi mai grele pentru ţărani. b. Crearea caselor de credit agricol mu­tual, de ajutor mutual şi de asigurare contra riscurilor agriculturei şi mortalităţei vitelor. c. înlăturarea mijlocitorilor pentru vînza­­rea productelor. d. Procurarea de seminţe şi de instru­mente agricole. e. Apărarea intereselor agricole şi res­­pîndirea culturei perfecţionate. îmbunătăţirea soartei muncitorilor in­dustriali şi comerciali 1) In toate fabricele şi întreprinderile industriale şi comerciale ale Statului. Căi ferate, monopoluri, imprimerii şi altele să se creeze cu concursul Statului, case de a­­jutor în cas de boală şi de pensiuni pentru văduve, orfani şi infirmi. Autonomia şi Independenţa Comune­lor şi judeţelor. 1) Comuna şi Judeţul au plenititudinea atribuţiunilor administrative locale. 2) Se va reserva Statului prin lege dreptul de intervenir şi controlul în acele cestiuni care leagă Comuna şi judeţul cu interesele generale ale Statului. 3) Delegaţii cu puterea executivă a aces­tor Consilii: Primarii, Ajutoarele, Preşe­dinţii şi Membrii în Comitetul permanent se vor alege de aceste consilii fără se aibă nevoe de vre­o confirmare din partea puterei generale. 4) Sub-prefecţii se vor desfiinţa şi se vor înlocui prin Revizori administrativi numiţi de Consiliile judeţene. 5) In caz de abateri grave, care se vor enumera prin lege, puterea centrală va putea cere de urgenţă suspendarea organelor exe­­cutive ale Consiliilor comunale şi judeţene de la Tribunal, pentru comunele rurale, de la Curţile de Apel pentru comunele Urbane, de la Curtea de Casaţie pentru Bucuresci Iaşi şi Craiova. Justiţia Bazele organisaţiunei Magistraturei să fie înscrise în Constituţiune. Inamovibi­­litatea tutulor Magistraţilor şi înaintarea pe loc a Judecătorilor de Instrucţie. 1) Intrarea în magistratură afară de ex­­cepţiunile prevăzute de lege pentru vechii avocaţi nu se va putea obţine de­cât prin concurs. 2) înaintările se vor face de pe reco­mandarea corpului judiciar de treaptă su­perioară postului vacant, iar la Cur­t­ea de Casaţiune de Curţile de apel întrunite. 3) . Nici o numire nu se va mai face la înalta Curte de Casaţiune în vre­un loc vacant, numărul Consilierilor trebuind a fi redus la 12. Apantamentele membrilor încetaţi din viaţă sau trecuţi la pensiune se vor îm­părţi între membrii cari funcţionează până ce apantamentele fie­căruia se va urca la 2000 lei pe lună. 4) Revizuirea Codicelor noastre spre a le pune în armonie cu Constituţia şi cu progresul ştiinţei. Femeea să găsească în legile noastre o protecţiune mai eficace a drepturilor sale civile şi o mai mare bu­­curare a acestor drepturi. Revizuirea în deosebi a codului de procedură penală în sensul proectului din 1881 şi celui propus în Senat din iniţiativă parlamentară spre a asigura libertatea individuală. D-na Euphrosina Cobâlcescu doreşte a da lecţiune de piano. Iaşi, Strada Golia No. 57. Scrisori deschise la adresa Mitropolitului MoldoveiIo­­si­f Naniescu „Eu sunt păstorul cel bun; „păstorul cel bun şi ade­vărat sufletul meu îşi pune „pentru 01.“ (loan Cap. X, 11). înalt Prea Sânţite ! Mulţumită dreptului de revocare ce v-aţi însuşit, fără vre-un motiv bine­cuvântat, în dispreţul tuturor legilor şi a canoanelor, am scăpat din si­­tuaţiunea umilită şi degrădătoare a sclaviei, am scăpat din situaţiunea ce veşnic o pre­dicaţi numai pentru cei mai mici, de „rabdă robul lui Dumnezeu“, prin depunerea chiar în faţa I. P. S. D. a potcapului, a acestui nenorocit simbol, prin care vă însuşeaţi dreptul de robie asupra mea. Doi­spre­zece ani şi mai bine cât am stat sub a Prea Sf. V. Archipăstori­ască stă­pânire, m’am încredinţat în destul că I. P. 3. V. ca şi mulţi alţii din Prelaţii Bis. noastre, sunteţi numai nişte pretinşi urmă­tori ai lui Christos, pentru că ceea ce pro­fesaţi nu se potriveşte de loc cu ceea ce faceţi. Aceasta o zic întemeiat fiind pe prin­­cipiele acelei doctrini sublime, în virtutea căreia micşuraţi budgetul ţărei cu atâtea mii de lei pe lună şi ţineţi o mulţime de lume într’un despotism adevărat oriental. Nu voiţi a mai ţinea samă de preceptul e­­vangelic care zice: „Ştiţi că domnii po­poarelor domnesc pre ei, şi cei mari îl stă­pânesc pe dânşii. Iar întru voi nu va fi aşa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare, să fie vouă slugă. Şi care dintre voi va vrea să fie întuiu, să fie vouă slugă“. (Matei XX, 25—28). Ce vă pasă de ceea ce zice Chr., pe El l’au răstignit semenii voştri fariseii, şi Voi fariseii de azi, urmaţi opera de distrugere, restignind, arzând şi nimicind tot ce a mai rămas din învăţătura şi morala date de El. Zadarnic aveţi veş­nic în gură citate de ale Scripture!; za­darnic toată ipocrizia şi făţărnicia, pentru că între ceea ce spune Sf. Evangelie să faceţi, şi ceea ce faceţi I. P. S. V., e o deosebire ca cerul de pământ—aceasta e clar ca lumina zilei. Şi iată cum numeşte Chr. pe aceia a căror fapte sunt în vrăj­măşie cu învăţătura lui: „Păziţi-vă de prorocii cei mincinoşi, cari vin la voi în haine de oi, iar pe din lăuntru sunt lupi răpitori. Din roadele lor ii veţi cunoaşte pe ei; au doar vor culege din spini stru­guri, sau din ciulini smochine. Aşa tot po­­mul bun, roade bune face; iar pomul rift, roade rele face... etc.“ (Mat. Vil, 15-21). Ce aţi făcut I. P. S. ? Ce fac în genie majoritatea Prelaţilor din înălţimea la care sunt ridicaţi, pentru Biss, română ? Aţi făcut legi peste legi, cari mai de cari­mi draconice, încătuşind pe bietul cler de mir, în sinodul I. P. S. S. V. V. călugăresc. Aţi făcut aceea ce face ori­ce om ignorant, ingust la mine, dar mândru şi îngâmfat. Aţi înlăturat din jurul Vostru tot ce i e cinstit şi meritos, şi v’aţi înconjurat de tot ce e ignorant, servil, linguşitor, intrigant, calomniator, în scurt, cu tot ce poate fi mai degradat şi mai decăzut moralminte, căci nu dorul de Biserică ră­mână, ci dorul numai de pompă deşartă, de a fi ridicaţi şi linguşiţi. Ştiaţi prea bine că numai nişte nulităţi, numai oamenii cari n’au nimic sa­cru, vă vor procura aceste satisfacţii. Dar nu zic eu aceste, le zice un con­frate al vostru, care v’a cunoscut bine, un Archiereu, pe care adesa voia avea ocaziune al aduce aci spre a Vă biciui cu biciu de foc, pe repausatul Archiereu Neofit Scriban, care în plângerile unui Sihastru, vă ca­­racterizază ast­fel: „Barbe lungi și minte scurtă „îmbrăcate în giubele, „Fă-le ponipă cât da multă „Tot sunt proaste vai de ele.“ (Gât. IV, pag. 43). Incunjurat de o aseminea camarilă era cu neputinţă ori­cărui preot cinstit să se a­­propie de I. P. S. V. şi cu care am avut curajul de a vă arăta în diferite rânduri abusurile şi nedreptăţile ce se petrec în ju­rul scaunului Mitropolitan, am fost dispre­ţuit şi alungat, căci: „Când cei buni cer dreptate „Ei le fac imputări, „Ei asupresc pe frate Trăind in desfrinări.“ (Cânt. I, pag. 91. Ast­fel am văzut că nu e cu putinţă fi­ind în cler a spune adevărul, că nu-ţi e îngăduit a cere dreptate. De aceia am fost silit să părăsesc misiunea preoţească, spre a arăta abusurile şi nedreptăţile săvârşite de cei mai mari ai clerului, prin care se ruinează biserica creştină. ’Mi-am luat libertatea pentru­ că ast­fel să vă pot trage la bara tribunalului inco­ruptibil al opiniunii publice prin ajutorul presei, pe care nu o puteţi suferi şi pe care care altă daltă o aţi şi numit-o „ter­felită“ şi „femee de stradă.“ Fără îndo­ială vă e urâtă presa, căci ea vă dă pe faţă abuzurile şi fără de­legile, ea nu cruţă im­­moralitatea, fie ea întronată chiar pe scau­nul Mitropolitan. Vă e urâtă căci sunteţi dintre acei cari : „Pui lumina sub obroape „Şi’ntunerecul pe masă „Baţi pe dreptul ce nu’ţî place „Iar pe hoţi îi ţii în casă.“ (Cânt. IV, pag. 41) Cum se nu vă fie urâtă, dacă şi ea este un resultat al „civilizaţiei apusene“? Am auzit că atunci când cu retragerea mea din cler, aţi fi aruncat vina acestui fapt asupra civilizaţiei apusene. Dar vă în­treb, întru ce e de vină civilizaţia apusană ? Şi ce aţi voi în locul ei ? inquisiţia, ori cnutul rusesc, mijloacele cele mai duşmane ale libertăţei şi toleranţei? Va să zică v’aţi arătat arama; v’aţî arătat duşmanul cultu­­rel şi al luminei; v’aţi arătat partizanul incarnat al ignoranţei şi al unor timpuri de sălbătăcie în care unui preot nu i se cerea mai mult de cât ceaslovul şi psalti­rea. Da­r nu vă trebue cultură, vă supără lumina, pentru­ că numai la întunerec pu­teţi domina mai bine; v’ar mai trebui cen­­sura şi cnutul, pentru­ că orî­cine e sub ar­h­­­păstoreasca stăpânire a I. P. S. U. să o simtă întru adevăr. O­­ blândule Isuse de ce nu revii Tu să vezi pe acei cari se pre­tind a fi urmaşii Tei? De ce nu revii Tu care ziceai „ca să luăm pildă de la Tine că eşti blând şi umilit cu inima,“ Tu care te-ai înjosit până acolo în­cât ai spălat şi picioarele ucenicilor tei. Tu care ai suferit pentru sdrobirea tiraniei, să revii să vezi cum falşii tăi urmaşi o reînviază mai rau de­cât în timpul păgânismului ! Nu ! civilisaţia apusană în potriva căreia strigaţi, nu te de vină pentru retragerea mea din cler, ci abusurile şi nedreptăţile Mitropolitane; dar civilisaţia apusană Ie de vină după mine că v’afi lăsat încă destulă putere pentru a înjosi pe cei mai mici, iar după I. P. S. V. e de vină pentru­ că v’am răpit acea putere inquisitorială prin care acum, când am curagiul de a scrie acestea, m’aţi putea zdrobi. Cu această corecţiune sunt de acord cu I. P. S. V. că fără civilisaţia apusană eu azi n’aşî fi putut deveni liber şi prin urmare n’aşi fi putut a ve sili să vă aruncaţi masca şi să vă arătaţi publicului aşa precum sun­teţi , vendicativ şi ustudios, şi să aretaţi cari erau mobilele şi sentimentele secrete ce ve însufleţaă şi călăuzaă în campania ne­milostivă şi surdă ce aţi întreprins contra mea ? Să ştie de mult că presenţa I. P. S. V. în capul eparchiî, ca acea a Mitropoliei Moldovei, e o umilinţă ş’un desfid aruncat inteliginţei şi culturei ţârei şi în special a clerului de mir; că ea crează o anoma­lie ş’un adevărat anacronism, o evocare a trecutului celui mai trist şi mai prozaic ; dar să dau iar cuvântul archiereului Scriban : „Ţară !.. cu simţiri ingrate ILTot ce’î nobil şi e mare. „Ce urăşti cuvioşia ! „Stă gonit ca asasinii !... „Ai pus la Episcopate !­„Unde e virtutea care „Ignoranţa şi beţia! ||„A uimit cînd­va vecinii? „’Ţi aduci aminte totul !... „Zici Vreau barbe nu persoane „Statul palma barba cotul „Să’ţi servească de coloane. (Crnt. IV, pag. 34) Se credea de către unii, că bunul simţ, francheţa şi caracterul, devenite atât de rari la Prelaţii noştrii, rescul apără la I. P. S. V. absenţa totală a restului. Sunt sigur, că astă­zi chiar cei mai fanatici, chiar acei cari mai aveau vreo ilusiune despre falsa bonomie şi buna credinţă numai aparentă a I. P. S. V., sunt şi vor fi pe deplin edi­ficaţi şi asupra naturalului îndărătnic şi a­­supra sentimentelor vendicative ce ve ca­­ractiză. Aţi făcut şi voiţi să faceţi din Mi­tropolia Moldovei, o adevărata speculă şi simonie, despre care voiti vorbi mai pe urmă, precum şi o secţiune poliţienească. Aţi făcut şi faceţi din preoţii de mir nişte instrumente joasnice şi servile până la umilinţa cea mai degrădătoare, din care cauză ori­ce presti­­giu şi moralitatea le e decăzută, şi credeţi că ei nu trăesc de­cât numai din mila şi graţia chiriarchilor lor respectivi şi în spe­cial a I. P. S. U. Şi mai aveţi curajul a ve plânge pe toate tonurile, că lumea pro­fană şi laică, nu vă mai dă respectul cu­venit, că nu mai vine la biserică, că sim­­ţimântul religios s’a răcit; şi că toate a­­ceste nu sunt de cât resultatul civilisaţiu­­nei apusene a secolului al 19-lea? Toate acestea lamentaţiuni nu sunt de cât nişte făţărnicii. Credeţi că lumea e naivă ca în­trecut—„crede şi nu cerceta“—când liber­tatea conştiinţei nu exista; mai mult, când chiar faptele scandaloase ale representan­­ţilor bisericei, erau cu totul interzise da fi criticate şi date pe faţă la lumină; cu alte cuvinte, deplângeţi acele timpuri de tristă amintire, când ve era subordonată, pe lângă puterea spirituală şi cea tempo­rală. „O temporal O mores! S’au trecut acele timpuri, nu se vor mai întoarce nici o dată. Causa principală a decăderei prestigiului religiunei creştine şi a representanţilor ei, nu e nici de cura alta de­cât, că nu e nici o deosebire între fariseii şi cărturarii iu­deilor şi între actualii representanţi ai re­ligiunei creştine; şi se deosebesc numai într’atâta, că cel dintâiu au trăit cu două mii de ani înaintea acestor din urmă ; doc­trina şi faptele vă sunt simile, una profe­saţi şi alta faceţi, nu sunteţi consecinţi nici cu preceptele evangelice, nici cu voi înşi­ve. Iată adevărata şausă a decăderei prestigiului religiunei creştine şi a repre­sentanţilor ei, în trăsuri generale. Despre această vi se voi­ mai vorbi, şi va trebui să shiţez, cel puţin în treacăt, marile is­prăvi ce aţi făcut de când sunteţi Mitro­polit şi să sprijin cu documente aserţiunile mele; cred însă că aţi obosit­ deja şi nu vreau să abuzez de puterile şi bătrîneţele I. P. S. V. De aceea cer Archipăstoreasca bine-cu­­vântare a I. P. S. V. pentru a continua cu o altă scrisoare. Ioan Popovici Student în drept „Episcopii îa urmă „Din toţi mai tîritori. „Nu apără pe turmă „De lupii răpitori. 3 Partea Economică Petersburg, 22 Octombre.­­ Primele 8 luni ale exerciţiului actual au dat ca im­­pozite achitate de ţărani 28,600,000 ru­ble, adică 31,7 la sută din prevederile a­­nuale; in cele înalte state proporţia este de 38,2 la sută. Veniturile acestui an în Ru­sia sunt foarte puţin mai mici de­cit ace­lea din anul trecut. Raportul controlorului anunţă că 180 milioane 900.000 ruble sunt acoperite de fondurile disponibile ale tesaurului impe­riului. Constantinopol, 24 Octombre. —„Levant Herald” publică un articol asupra regula­tei chestiune şi pare că vrea să favoriseze într’un mod exorbitant locurile cu prime trase la sorţi în detrimentul majorităţii po­sesorilor. Se asigură din sorginte oficială că con­siliul de administraţie al datoriei nu a fost înştiinţat de această chestiune şi este puţin probabil ca el să dea consimţimântul său. DOUE CRITICE Perioada întăia de activitate lite­rară a lui Eminescu e tratată mai blând puţin, pentru că, zice criticul idealele înalte nu dispăruse încă pe vremea aceia, pentru a face loc unui pesimism incapabil de a inspira o o­­peră mare. Slabele încercări poetice publicate de d. Morţun, încercări al căror merit e aproape numai istoric şi care pot aduce plăcere numai u­­nui biograf al lui Eminescu, mai muncitor şi mai conştiincios de­cât cei de pană acuma, capătă imbielşu­­gate elogii. „Ce-ţî doresc eu ţie dulce Românie* e o poezie de merit; e re­gretabil că „ Junii conrupţî* nu şi-au aliat pereche în cele scrise mai târ­ziu­ de poet. Aceste zori trecătoare n’aduseră după ele răsărirea deplină a talentului sau „geniului“ poetic al celui ce le scrisese. Mizerabilul de Schopenhauer, cea mai vrednică de despreţ din toate făpturile de pe pă­mânt, apăru şi Eminescu pluti în cu­rând pe balta neagră şi otrăvitoare a pesimismului celui mai desăvârşit, i România e înlocuită ca ideal cu E­giptul şi alte asemenea feri păgâneşti a cărora cântare arată detestabilul cosmopolitism al autorului: ori­ce va­loare morală dispare din poeziile sale, spre mai marea bucurie a cercului „Junimii*1). Cea ce distinge cartea de faţă e că, fără valoare aproape în sine, ea ri­dică o mulţime de chestii interesante asupra formaţiei şi naturei talentului pe care vrea să-l şteargă de pe faţa pământului. De aceea această, operă nulă e foarte interesantă, ca una ce face pe cititor să cugete la o mulţi­me de lucruri pe care autorul le-a priceput rău sau n’a vrut să le pri­ceapă mai bine. Una din aceste ches­tii e şi legătura dintre Eminescu din «Familia» şi cel din „Convorbiri»; o alta, influenţa pe care ar fi avut-o «Junimea“ în această schimbare de ideal, dacă este schimbare la mijloc. Aşa cum se prezintă în revista d-lui Vulcan, Eminescu nu e un optimist desăvîrşit, ca Alexandri de pildă sau Mureşanu din imnul naţional. Lăsînd îa­­n parte declamaţiile fără fond şi fără limbă, exerciţiile de şcolar îm­bătat de cadenţa versurilor, puţinele bucăţi mai solide, clocotesc de indig­nare contra „junilor i conrupţî», egu­menilor groşi în burtă­ şi­­a cate­gorii sociale. Bucăţi nepublicabile în­­tr’o revistă serioasă, sau pe atunci în revista serioasă a Convorbirilor,­­ele nu cuprindeau încă manifestarea u­­nui talent deosebit. Nu ştim­ dacă ele au fost trimise revistei din Iaşi, cei ce o conduceau însă, ar fi avut dreptate refuzînd publicarea lor. Una din cele d’întăiei poezii ce a­­părură în organul „Junimii“, Epigo­nii, superioară ca formă, de­şi aceasta e greoae încă şi confuză, — aparţine foarte puţin ca fond celor publicate de (.­.Familia'». Profuzia fie icoane e aceiaşi, necumpătarea in grămădirea lor tot atât de mare, dar de la aceas­tă epocă încă («Epigonii fu publicată în „Convorbiri» in­ anul 1871), chipul cum va vedea lumea poetul e stator­nicit deja. La sfirşit, o profesie de credinţă destul de limpede arată că „Junimea“ nu mai putea inveţa ni­mic pe autor. Noi reducem tot la praful, azi la noi, mâne în ruină. Felul de privi lumea e hotărit, nu însă şi idealul. Acest ideal a fost pentru Eminescu o mai târzie câştigare; şi acesta în­să, adoptarea vederilor schopenhau­­riane şi dorul indic de odihnă, ur­mează foarte consecvent din cele spu­­se în «Epigonii». Văzînd lumea ca o părere, o clădire de praf, in curând nimicită­, poetul nu putea de cât sau să creadă în vre-o mîngîietoare explica­îi Ci' j v» •« ,, ţie religioasă sau să aştepte fierbinte sfirşirea acestei comedii prin moar­tea ’ nimicitoare de dureri. Prin par­tea sa de adincă observaţie, de ana­liză fină şi adevărată, sistemul lui Schopenhauer l-a sedus şi ca şi ma­estrul său, Eminescu a vezut obârşia durerii în acele dorinţi veşnic neis­tovite pe care moartea singură le po­toleşte, nimicind fiinţa. Cu acest sistem filosofic, popular atunci în ţările germane, Eminescu s-a familiarizat de­sigur în timpul şederii sale în Austria, pentru studii şi cei ce au cunoscut pe autorul „Glo­ss­er“, ca şi cei ce ştim­ să respecte cre­dinţele altora, vor recunoaşte că o înrîurire personală, ori­cât de inteligen­tă şi de prietenoasă, n’ar fi putut să-i schimbe ideile purtindu-i sufletul ca o ceară moale. Iar cât despre consi­deraţii de interes în adoptarea aces­tei filosofii, autorul însuşi nu se va mira dacă refuz să le discut. Ast­fel, printr-o dezvoltare naturală omul acesta, peste ale căruia senzaţii şi sentimente boala nervoasă latentă a trebuit să arunce o umbră de la început, şi-a mulţumit spiritul cu a­­cele răspunsuri care i-au părut că explică mai bine marile probleme. Acest idei pe care le-a înţeles şi le-a simţit adine, au format pentru cât a trăit, temelia vieţii sale intelectuale. Un pesimism înalt şi rezervat, rece, în adevăr, şi nesimţitor pentru dure­rile g­ltgra, dar mut pentru ale sale proprii; o concepţie largă, de­şi tris­tă, a vieţii, care se simte în dosul tu­turor cuvintelor sale şi le dă un ră­sunet adine şi mândru. Indiferenţa sa morală se explică şi se rescumpără prin înălţimea de la care viaţa era privită de dânsul. Ea vine de atât de sus, de­asupra vieţii, în­cât n’are nimic comun cu sfaturile celor ce trăesc într’insa, cu gîndul ca şi cu trupul. Pentru autor, pesimismul acesta e înţeles numai şi nu simţit, aşa că el nu poate inspira o producţie este­tică. La această obiecţie se poate răs­punde numai prin citirea celui învi­novăţit de receală. (Va urma­ Neculai Iorga. 1). Am reprodins în No. de azi această parte finală din foiletonul de eri, din causa mai multor erori tipografice ce se strecurase şi care o făcea neînţeleasă. *­rT I­­nl

Next