Lupta, octombrie 1892 (Anul 9, nr. 1822-1846)
1892-10-28 / nr. 1843
ANUL IX. No. 1843 SgggggfflSgggjg------— . ABONAMENTE IN ȚARĂ Sease luni .................................................................1 Trei luni ‘ ) ' * . ' ' * z7 ' Pentru învețători pe un an...................... 30 ” IN STREINITATE Un an.....................• . Fn . . Șease luni . ... , ' w f"' Trei luni . 7" Itmnerul 85 Bani Redacția Pasagiul Jian cel Naționale,, (Casele Karageorgevici) .. wmEimiu Organ Democrat - Radical schiuhk» MIERCURI, 28 OCTOMBRE 1892. ANUNCIURE s Pe pagina III, 30 litere, corp 7 ... 1 leii linia i" ■ , » » • . • .25 bani linia inserie reclame .. ..........................2 lei linia Pentru anuneiuri a se adresa: LA. A «I m I n i s t r ator’ Z ia'^ul —£fg •*.!$ *£ Wn nsiíiíér vechiu 50 Will Administraţia s Pasagiul „Bancei Naționale " (Casele liovrageorgevici) Aii orinci din Dorohoiu Afacerea Bedmar Când, a doua zi după izbucnirea conflitului greco-român, presa opoziţiunei a stabilit o assemanare între afacerea Zappa şi afacerea Bedmar, arătând că în ambele cazuri e vorba de aplicarea art. 7 din Constituţiune, ziarele guvernamentale au primit ordinul de a protesta şi de a susţine că nici o apropiere nu se poate stabili între acele doue afaceri şi că ceea ce le deosebeşte este tocmai faptul că pe când in afacerea Bedmar este în joc art. 7, în afacerea Zappa acest articol n’a putut şi nu poate fi invocat. Acum s’a găsit,un ziar guvernamental care să încerce a elimina art. 7 chiar şi din afacerea Bedmar, explicând faimoasa rezolvare a acestei şi mai faimoase afaceri prin aplicarea unui alt articol din Constituţie care vorbeşte de confiscări. „In afacerea Bedmar“—scrie Constituţionalul — „e vorba de un simplu lucru şi anume: poate guvernul român faţă de un text format d. Constituţiunei, să tolereze confiscarea averei cuiva, sau nu?“ Dacă opozanţii şi d. Dem. C. Popescu ar fi răspuns mai intâiu la această cestiune, continuă „Constituţionalul“, atunci am fi putut discuta cu d-lor; pe cât timp însă, ei evită adevărata cestiune, uită articolul formal al Constituţiei, care opreşte confiscarea averilor, ce se mai poate discuta ? Să intrăm în controversa despre aplicarea art. 7 din Constituţie, unde unul va susţine una şi altul alta? Am satisfăcut imediat pe confraţii de la Constituţionalul şi în numărul nostru trecut am arătat că textul formal din constituţie care vorbeşte de confiscări nu are de loc a face cu chestiunea Bedmar şi nici cu vreo altă chestiune de natura acesteia. Textul formal la care se referă confraţii noştri spune că: „nici o lege nu va putea înfiinţa pedeapsa confiscărei averilor,“ şi în afacerea Bedmar n’a fost vorba de aplicarea nici unei pedepse. Am arătat că pe când cestiunea Bedmar are un caracter pur civil, articolul din constituţie care prohibe pedeapsa confiscărilor priveşte cestiunile de ordine penală. Deşi fineţele ridicole şi sofisticăriile stupide sunt foarte de multe ori caracteristica unor redactori de la Constituţionalul, totuşi înclinăm încă a crede că dacă autorul articolului Jurisconsultii în cestiunea Bedmar ar fi citit textul formal al art. 17 din constituţie pe care-l recomandă opoziţiunei în genere şi d-lui Dem. C. Popescu în deosebi, de sigur că nu l’ar mai fi invocat. Căci pentru ce-l invoacă? — Pentru că el e formal şi nu dă loc la controverse, pe când art. 7 e interpretat în diferite feluri, zice Constituţionalul- Dar oare aşa să fie? Care e articolul din Constituţie asupra căruia să nu se fi ivit controverse iudaice şi să nu fi suferit interpelări silite ? Oare nu e formal art. din Constituţie care zice că lista civilă a regelui e fixată pentru tot timpul domniei sale şi că nu poate fi urcată sub nici un cuvânt? Cu toate acestea s’au găsit unii cari, sub formă de apanagii, votate şi de actualii patroni ai Constituţionalului, au ştiut să eludeze acel articol. Şi pentru a nu ne depărta de cestiune, întrebăm: invocarea art. 17 care vorbeşte de pedeapsa confiscărilor, într’un proces curat civil în care e vorba de revendicarea unei succesiuni, nu va provoca o imensă ilaritate ? Controversele asupra articolelor din constituţie şi diferitele interpretări a acestor articole vor fi cât vor fi şi constituţiunile, de ele nu putem scăpa. In tot caşul nu teama unei controverse poate îndreptăți pe cineva să eludeze cu desăvîrşire articolulcontroversat, mai cu seamă când nu acel cineva e chiemat a interpreta legile. In adever, la obiecțiunea că cestiunea Bedmar găsindu se înaintea justiției, d. Carp nu era în drept a deszista statul din acel proces, Constituţionalul răspunde în mod foarte ciudat că : „Interpretarea art. 7 e un lucru prea grav, e legat cu prea „multe chestiuni şi interne şi externe, ca să nu fie lăsată la voia „oamenilor de a doua şi a treia „mână, fără răspundere şi fără „competinţă“. Mai întâiu constatăm aci o deszriere. De unde Constituţionalul îşi propuse a dovedi că în afacerea Bedmar d. Carp nici nu s’a gîndit la art. 7 ci „la aplicarea textului formal care nu tolerează confiscarea averilor cuiva“ (art. 17)—acum se spune că d. ministru al domeniilor n’a putut lăsa interpretarea art. 7 la voia unor oameni de a doua şi a treia mână, şi s’a însărcinat d-sa cu interpretarea acelui articol. Deci, unde remâne art. 17? Aşa-i că s’a evaporat şi n’a remas de cât tot nenorocitul art. 7 ? Dar, e ceva mai grav în cuvintele Constituţionalului. Acesta ne spune în adevăr că d. Carp şi-a însuşit dreptul de a interpreta legile, pe când un text formal din constituţie hotăreşte în mod lămurit că : „interpretarea legilor cu drept de autoritate nu se poate face decât de puterea legiuitoare“. Aci, cel puţin, ni se pare că nu încape multă controversă şi e în afară de orice discuţiune că d. Carp a sfidat constituţia, procedând în mod abuziv şi arbitrar. Miniştrii nu sunt chemaţi să interpreteze legile şi aci nu poate fi vorba de oameni de mâna întâia sau a doua, după cum îşi permite a clasifica Costituţionalul diferitele puteri ale statului. Oricât de proverbială e suficienţa caracteristică d-lui Carp, nu ne puteam totuşi închipui că d-sa ar îndrăzni vreodată să trateze pe magistraţii ţerei drept oameni de a doua şi de a treia mână... Auziţi, membrii tribunalului de Suceava, membrii Curţei de apel din Iaşi, membrii consiliului de avocaţi de pe lângă ministerul domeniilor, trataţi de d. Carp ca nişte oameni de a treia mână, fără răspundere şi fără competenţă, oameni de a căror păreri şi hotărîri Excelenţa Sa nu e ţinut a ţine seamă !.. Odată pornit pe această cale de a sfida Constituţia şi legile ţarei, ca fiind nişte texte controversate şi controversabile , de a considera justiţia şi pe înalţii funcţionari ai Statului ca nişte indivizi de mâna a treia şi în consecinţă a despreţui hotărîrile lor, e uşor de prevăzut putem ajunge. R. EDITIA A DOUA Procesul Lucaciu Din Sătmar primim următoarele cu privire la procesul d-lui dr Vasile Lucaciu: Intâiu Ungurii vor să ne răpească, să ne întunece steaua, pe Vasile Lucaciu, luptătorul neobosit, care la 12 Noembre n. a. c. să ne presinte înaintea curţii cu juraţi din Dobriţin, unde—nu ne îndoim, are să fie condamnat. Iar apoi Ungurii vor să ne întunece soarele, dând în judecată pe întreg comitetul naţional, pentru că şi făcut şi respândit Memorandul. Va să zică, procesul d-lui Lucaciu este preludiul marelui proces, ce Ungurii l’au intentat întregei naţiuni româneşti, deoarece comitetul naţional este represintantul întregului popor român din Ardeal şi Ungaria , numai din însărcinarea conferinţei generale comitetul a făcut şi dus Memorandul la Viena. Şi Vasile Lucaciu, când a protestat în contra barbariilor de la Turda, Şimleu şi Arad—pentru care a fost dat judecăţii—a exprimat şi el vederile întregului neam românesc. Procesul ce i se intentează deci curajosului luptător, este al nostru al tuturor Românilor din regatul Satului Ştefan. De aceea noi toţi suntem nu îngrijaţi, dar revoltaţi vezând turbarea maghiară, care crede că va putea repune, prin aruncarea în temniţă a lui Lucaciu, pe întreg poporul românesc de aici Peste şase zile iubitul nostru preot va fi dus între baionetele gendarmilor maghiari înaintea curţii cu juraţi din Dobriţin, compusă din cele mai mizerabile elemente maghiare. Vom însoţi sute şi mnii pe agerul preot, voind a dovedi iubirea ce păstrăm celor, cari pentru ale naţiunii drepturi pătimesc. Şi când uşile temniţii se vor închide în urma lui Lucaciu, noi vom cuprinde în inimile noastre pe vecie idealul pentru a cărui realizare el luptă cu atâta dispreţ faţă de duşmanii noştri: ruperea lanţurilor sclăviei, după cum rupe-vom şi lacătele puse pe uşa temniţii martirului nostru naţional. Da, iubiţilor fraţi din România liberă, prin asupririle şi călcările zilnice ale Ungurilor, noi ceşti de aici am ajuns până la aşa revoltă a sufletului, încât numai un pas şi sângele are să boteze, să sfinţească lupta noastră dreaptă. Aici şi pretutindeni lumea este agitată cum n’a mai fost. Dobriţinul abea o să încapă pe românii mulţi cari vor însoţi nu la judecată, ci la temniţă pe V. Lucaciu. Ungurii sunt şi ei în culmea agitaţiuni , cred că arestând pe Lucaciu, o să oprime mişcarea naţională română. Rămâne să le dovedim, că Lucaciu este un apostol, din ale cărui cuvinte nici unul n’a fost rostit în deşert. Apărător în proces îi va fi lui Lucaciu avocatul din Cluj, dr. Coroianu. DIN AFARA Sufragiul universal în Belgia Bruxelles, 5 Noembre.—Uniunea liberală a hotărât să primească pe Regele. Marţi, la sosirea sa la Cameră, prin strigăte de : „Trăiască subagiul universal !“ Se asigură că discursul Tronului pentru deschiderea Camerei va fi foarte scurt.—Va constata că relaţiunile cu puterile străine sunt foarte cordiale şi va face apel la înţelepciunea şi uniunea Camerelor spre a resolva chestiunea revizuirei conform adevăratelor interese ale ţării. Bruxelles, 7 Noembre.—S’au ţinut mai multe întruniri în favoarea sufragiului universal, s-au rostit discursuri de aţâţare. Numeroşi manifestanţi au străbătut apoi stradele cu drapele roşii şi cântând şansonete revoluţionare. Primarul a reamintit organizatorilor încetingului de mâine pe calea publică că asemenea întruniri sunt cu desăvârşire interzise în împrejurimile din Bruxelles. Mersul holerei Belgrad, 5 Noembre Un soldat din artilerie s’a îmbolnăvit erî la Semendria cu simptome suspecte. La Belgrad chiar nu este decât un singur bolnav în barace. La Dradujevaţî nici un cas nou. Budapesta, 5 Noembre In cele 24 de ore până astă seară la 6 ore, 11 caşuri de holeră şi 2 decese. Liege, 5 Noembre S’au înregistrat 3 coşuri de holeră şi 2 decese. Anvers, 5 Noembre Proveninţele Holandei nu vor fi stimse decât la o simplă inspecţie, aceea ale Balticei ruseşti la o observaţie de 24 de ore. Observaţia pentru proveninţele din Hamburg ’s’a redus la 2 zile. Budapesta, 7 Neombre 9 caşuri de holeră şi 3 decese s’au constatat într’o moşie la Szechsany (Banat). La Szegedin de Sâmbătă până astă seară ia o ore un singur deces. Berlin, 7 Noembre Monitorul oficial. •— Stingendu-se holera la Hamburg, măsurile de precauţiune luată în contra teritoriului Hamburg sunt cu desăvârșire desființate. --------Í=2JÍ>E=Í--------• Crimele din Dorohoi ANCHETA mí\ MUTICE RAPORT Subsemnaţii: Alexandru V. Beldiman, directorul ziarului „Adevărul“, Vasile G. Morţun, deputat, director al revistei „Critica Socială“ şi reprezentant al „Democraţiei Sociale“, Ioan Bacalbaşa, redactor la ziarul „Lupta“, Alexandru Ionescu, membru în comitetul de redacţie al ziarului „Munca“, şi Ioan N. Roman, prim-redactor al ziarului „Adevărul“, faţă cu diferite versiuni ce circulau asupra chipului cum locuitorul Gheorghe Tihon, din satul Păltiniş, judeţul Dorohoia, a fost împuşcat la 26 iulie 1892 în satul Cuzlan din comuna Horodiştea, jud. Dorohoia, de către soldaţii cari faceau parte din cordonul sanitar, însărcinat cu paza frontierei, precum şi asupra chipului cum au fost împuşcaţi locuitorii Vasile Topală şi Toader Rusu din satul Cuzlan la 31 August 1892 de către soldaţii aceluiaşi cordon sanitar în pădurea de la Teioasa, voind a avea prin noi înşine convingerea în această privinţă, ne am hotărît să facem o cercetare la faţa locului, în scopul de a putea informa publicul în mod exact despre cele petrecute şi de a putea cere pedepsirea vinovaţilor, în cazul când am fi statornicit cu dovezi că aceste împuşcări s’au făcut cu nesocotirea legilor scrise, fără ca soldaţii din escortă să se fi găsit în una din acele împrejurări, în care li se impune trista datorie şi necesitate de a face uz de arme, trăgând focuri. Ceea ce cu deosebire ne-a făcut să ne credem datori faţă cu publicul de a face o asemenea cercetare, e faptul că versiunea guvernului, înregistrată într-un comunicat de „Monitorul Oficial“ de la 27 Septem- Ibre, se întemeiază pe neexactităţi şi dena- 5 turări de fapte uşor de controlat, şi pe care le-au recunoscut atât autorităţile ju- I decătoreşti civile, însărcinate cu ancheta, * cât şi însuşi d. ministru de justiţie în audienţa ce a acordat d-lui Alexandru V. , Beldiman, directorul ziarului „ Adevărul“, în ziua de 10 octombre 1892, fără însă să le rectifice în mod oficial. Aşa, — pentru ca să nu amintim decât un singur fapt,—comunicatul oficial pretinde „ că Vasile Topală şi Toader Rusu „prinşi în flagrant delict de contrabandă au fost trimişi sub escortă de la Rădăuţi la Dorohoia, şi că, pe când se apropiaţi de pădurea Teioasa, „căutând a fugi de sub escortă au fost împuşcaţi în urmărire, în momentul de a intra în pădure.“ Această aserţiune, departe de a fi adeverată, dovedeşte o absolută necunoaştere a situaţiei topografice din acele părţi,—şi iată cum : Intre Rădăuţi şi Dorohoia sun două drumuri: unul—cel mai scurt—pe care ar fi fost logic ca Topală şi Rusu să fi fost transportaţi şi care vine direct de la Rădăuţi la Dorohoia, trecând prin satele : Redeiu, Bivol, Mileanca, Gârbenî, Havîrna, Cracaia (Liveni) şi Trestiana; al douilea — cel mai lung—pe care ar fi fost mai puţin logic ca acei două oameni să fie transportaţi, din cauza înconjurului, şi care trece prin localităţile : Păltiniş, Darabani, Iludeştii Mari, Lişna, Ibăneşti şi Trestiana. Din aceste doue drumuri însă, pe care se face circulaţia între Rădăuţi şi Dorohoia, nici unul nu trece prin pădurea Teioasa, pentru ca Topalău şi Rusu să fi putut fi împuşcaţi „în momentul de a intra în pădure.“ Drumul fîntîit se află la o depărtare de 14—15 kilometrii depădurea Teioasa; al douilea, la o depărtare de4—5 kilometri. Fără a mai releva alte neexactităţi de fapte, cuprinse în comunicatul oficial, aceasta singură era de ajuns pentru a ne duce la bânuiala că, nu fără nici un interes de a se ascunde starea adevărată a lucrurilor, se denaturează astfel chiar faptele care cad sub cel mai nemijlocit control, şi pentru a ne determina să procedăm la o cercetare conştiincioasă, bazată pe informaţiuni culese de noi înşine la faţa locului. In acest scop, subsemnaţii: Alexandru V. Beldiman, Ioan Bacalbaşa,Alexandru Ionescu şi Ioan N. Roman, am plecat din Bucureşti Joi, 15 octombre, cu trenul de 10 seara, la Ploeşti am fost întâmpinaţi de colegul nostru d. Anton Bacalbaşa, primul redactor al ziarului „Democaţia Socială“, cu care am continuat împreună drumul până la staţia Galbeni, unde eram aşteptaţi de D. Vasile G. Morţun, deputat şi Director al Criticei Sociale, care de asemenea a primit să ne însoţească, şi în’sfîrşit, în staţia Leorda, am întâlnit pe D. Scipione I. Bădescu, Directorul ziarului Curierul Român din Botoşani, care, la învitaţiunea ce i s’a făcut, s’a hotărît să ne întovărăşască şi d-sa. Cu noi aveam pe Alexa Teodorescu, care a trăit mai multă vreme în Cuzlan şi care venise în cele din urmă la Bucureşti, deoarece— după cum ne spunea—se temea că la Cuzlan o să fie împuşcat, ca unul ce a făcut să se observe că Gheorghe Tihon a fost asasinat de sergentul Pleşoianu, nu pe când se încerca să fugă de sub escortă, ci după ce a petrecut cu el mai multă vreme, bend rachiu, în casa lui Constantin Romaşcu. Am crezut că lămuririle ce ni le putea da acest martor nu putea fi fi decât folositoare scopului nostru de a face cercetările cele mai minuţioase. La Dorohoiu am ajuns cu toţii la Dorohoiu Vineri 16 octombrie la orele 2 p. m., şi am descins la Hotelul Zoller. In seara aceleiaşi zile ni s-a înfăţişat Constantin Romaşcu, care se afla în Dorohoia şi înaintea casei căruia a fost împuşcat Gheorghe Tihon. Când martorul a intrat în odaia No. 12, ocupată de noi, cel dintâiul lucru ce ne -a impresionat a fost spaima ce era zugrăvită pe faţa lui. L’am rugat să ne spue cum s’au petrecut lucrurile cu împuşcarea lui Gheorghe Tihon. La început a refuzat, zicând că nu poate să ne spue nimic, de oarece el ştie că dacă ne-ar spune tot adevărul, o să fie împuşcat. Am insistat pe lângă dânsul mai multă vreme, încredinţându-i totodată că îşi face numai spaimă cu împuşcarea,—şi, după multe hesitaţiunî, Constantin Romaşcu s’a înduplecat să ne facă următoarea declaraţie, pe care o transcriem din osebita foaie ce am încheiat-o atunci, iscălită de martor prin punere de deget şi de toţi reprezentanţii presei, fapte care, în originalul ei, s’a dat în păstrarea D-lui Alexandru V. Beldiman. Declaraţia lui Constantin Romaşcu „Stăm acasă şi pe la amiază a venit la mine cumnatul meu Tihon, căruia îi datoram 20 de lei, ca să-mi ceară aceşti bani. I-am dat,îţi el mi-a dat 50 de bani, ca să iau rachiu. M’am dus la crîşmă, am luat rachiul şi m’am întors. Pe când beam cu Tihon intră sergentul Pleşoianu, însoţit de un rus.