Lupta, octombrie 1892 (Anul 9, nr. 1822-1846)

1892-10-28 / nr. 1843

ANUL IX.­­ No. 1843 SgggggfflSgggjg------— . ABONAMENTE­­ IN ȚARĂ Sease luni .................................................................1 Trei luni ‘ ) ' * . ' ' * z7 ' Pentru învețători pe un an...................... 30 ” IN STREIN­ITATE Un an.....................• . Fn . . Șease luni . ... , ' w f"' Trei luni . 7" Itmnerul 85 Bani Redacția­­ Pasagiul Jian cel Naționale,, (Casele Karageorgevici) .. wmEimiu Organ Democrat - Radical schiuhk» MIERCURI, 28 OCTOMBRE 1892. ANUNCIURE s Pe pagina III, 30 litere, corp 7 ... 1 leii linia i" ■ , » » • . • .25 bani linia inserie reclame .. ..........................2 lei linia Pentru anuneiuri a se adresa: LA. A «I m I n i s t r ator’ Z ia'^ul —£fg •*.!$ *£ Wn nsiíiíér vechiu 50 Will Administraţia s Pasagiul „Bancei Naționale " (Casele li­ovrageorgevici) A­ii o­ri­n­­­ci din Dorohoiu Afacerea Bed­mar Când, a doua­ zi după izbucnirea conflitului greco-român, presa opo­­ziţiunei a stabilit o assemanare în­tre afacerea Zappa şi afacerea Bed­mar, arătând că în ambele cazuri e vorba de aplicarea art. 7 din Con­­stituţiune, ziarele guvernamentale au primit ordinul de a protesta şi de a susţine că nici o apropiere nu se poate stabili între acele doue afa­ceri şi că ceea ce le deosebeşte este tocmai faptul că pe când in aface­rea Bedmar este în joc art. 7, în a­­facerea Zappa acest articol n’a pu­tut şi nu poate fi invocat. Acum s’a găsit,un ziar guverna­mental care să încerce a elimina art. 7 chiar şi din afacerea Bedmar, ex­plicând faimoasa rezolvare a acestei şi mai faimoase afaceri prin aplica­rea unui alt articol din Constituţie care vorbeşte de confiscări. „In a­­facerea Bedmar“—scrie Constituţi­onalul — „e vorba de un simplu lucru şi anume: poate guvernul ro­mân faţă de un text format d. Con­­stituţiunei, să tolereze confiscarea a­­verei cui­va, sau nu?“ Dacă opozanţii şi d. Dem. C. Popescu ar fi răspuns mai intâiu la această cestiune, continuă „Constituţionalul“, atunci am fi putut discuta cu d-lor; pe cât timp însă, ei evită adevărata cestiune, uită articolul formal al Constituţiei, care opreşte confis­carea averilor, ce se mai poate discuta ? Să intrăm în controversa despre aplicarea art. 7 din Constituţie, unde unul va susţine una şi altul alta? Am satisfăcut imediat pe confraţii de la Constituţionalul şi în numă­rul nostru trecut am arătat că textul formal din constituţie care vorbeşte de confiscări nu are de loc a face cu chestiunea Bedmar şi nici cu vreo altă chestiune de natura aces­teia. Textul formal la care se referă confraţii noştri­ spune că: „nici o lege nu va putea înfiinţa pedeapsa confiscărei averilor,“ şi în afacerea Bedmar n’a fost vorba de aplicarea nici unei pedepse. Am arătat că pe când cestiunea Bedmar are un caracter pur civil, articolul din constituţie care prohibe pedeapsa confiscărilor priveşte ces­­tiunile de ordine penală. Deşi fineţele ridicole şi sofistică­riile stupide sunt foarte de multe ori caracteristica unor redactori de la Constituţionalul, totuşi înclinăm încă a crede că dacă autorul arti­colului Jurisconsultii în cestiunea Bedmar ar fi citit textul formal al art. 17 din constituţie pe care-l re­comandă opoziţiunei în genere şi d-lui Dem. C. Popescu în deosebi, de sigur că nu l’ar mai fi­ invocat. Căci pentru ce-l invoacă? — Pen­tru că el e formal şi nu dă loc la controverse, pe când art. 7 e inter­pretat în diferite feluri, zice Cons­tituţionalul- Dar oare aşa să fie? Care e articolul din Constituţie asu­pra căruia să nu se fi ivit contro­verse iudaice şi să nu fi suferit in­­terpelări silite ? Oare nu e formal art. din Constituţie care zice că lista civilă a regelui e fixată pentru tot timpul domniei sale şi că nu poate fi urcată sub nici un cuvânt? Cu toate acestea s’au­ găsit unii cari, sub formă de apanagii, votate şi de actualii patroni ai Constituţiona­lului, au ştiut să eludeze acel articol. Şi pentru a nu ne depărta de ces­tiune, întrebăm: invocarea art. 17 care vorbeşte de pedeapsa confis­cărilor, într’un proces curat civil în care e vorba de revendicarea u­­nei succesiuni, nu va provoca o i­­mensă ilaritate ? Controversele asupra articolelor din constituţie şi diferitele interpretări a acestor articole vor fi cât vor fi şi constituţiunile, de ele nu putem scăpa. In tot caşul nu teama unei controverse poate îndreptăți pe ci­neva să eludeze cu desăvîrşire arti­colul­­controversat, mai cu seamă când nu acel cine­va e chiemat a interpreta legile. In adever, la obiecțiunea că ces­tiunea Bedmar găsindu se înaintea justiției, d. Carp nu era în drept a deszista statul din acel proces, Con­stituţionalul răspunde în mod foarte ciudat că : „Interpretarea art. 7 e un lu­­­cru prea grav, e legat cu prea „multe chestiuni şi interne şi ex­terne, ca să nu fie lăsată la voia „oamenilor de a doua şi a treia „mână, fără răspundere şi fără „competinţă“. Mai întâiu constatăm aci o des­­zriere. De unde Constituţionalul îşi propuse a dovedi că în afacerea Bedmar d. Carp nici nu s’a gîndit la art. 7 ci „la aplicarea textului formal care nu tolerează confiscarea averilor cui­va“ (art. 17)—acum­ se spune că d. ministru al domeniilor n’a putut lăsa interpretarea art. 7 la voia unor oameni de a doua şi a treia mână, şi s’a însărcinat d-sa cu interpretarea acelui articol. Deci, unde remâne art. 17? Aşa-i că s’a evaporat şi n’a remas de cât tot nenorocitul art. 7 ? Dar, e ceva mai grav în cuvintele Constituţionalului. Acesta ne spune în adevăr că d. Carp şi-a însuşit dreptul de a interpreta legile, pe când un text formal din constituţie hotăreşte în mod lămurit că : „in­terpretarea legilor cu drept de au­toritate nu se poate face de­cât de puterea legiuitoare“. Aci, cel puţin, ni se pare că nu încape multă con­troversă şi e în afară de ori­ce dis­­cuţiune că d. Carp a sfidat consti­tuţia, procedând în mod abuziv şi arbitrar. Miniştrii nu sunt chemaţi să interpreteze legile şi aci nu poate fi vorba de oameni de mâna întâia sau­ a doua, după cum îşi permite a clasifica Costituţionalul diferitele puteri ale statului. Ori­cât de proverbială e sufici­enţa caracteristică d-lui Carp, nu ne puteam totuşi închipui că d-sa ar îndrăzni vre­o­dată să trateze pe magistraţii ţerei drept oameni de a doua şi de a treia mână... Auziţi, membrii tribunalului de Suceava, membrii Curţei de apel din Iaşi, membrii consiliului de avocaţi de pe lângă ministerul domeniilor, tra­taţi de d. Carp ca nişte oameni de a treia mână, fără răspundere şi fără competenţă, oameni de a căror păreri şi hotărîri Excelenţa Sa nu e ţinut a ţine seamă !.. Odată pornit pe această cale de a sfida Constituţia şi legile ţarei, ca fiind nişte texte controversate şi con­­troversabile , de a considera justi­ţia şi pe înalţii funcţionari ai Sta­tului ca nişte indivizi de mâna a treia şi în consecinţă a despreţui hotărîrile lor, e uşor de prevăzut putem ajunge. R. EDITIA A DOUA Procesul Lucaciu Din Sătmar primim următoarele cu pri­vire la procesul d-lui dr Vasile Lucaciu: Intâiu Ungurii vor să ne răpească, să ne întunece steaua, pe Vasile Lucaciu, luptă­torul neobosit, care la 12 Noembre n. a. c. să ne presinte înaintea curţii cu juraţi din Dobriţin, unde—nu ne îndoim, are să fie condamnat. Iar apoi Ungurii vor să ne în­tunece soarele, dând în judecată pe întreg comitetul naţional, pentru­ că şi făcut şi res­­pândit Memorandul. Va să zică, procesul d-lui Lucaciu este preludiul marelui proces, ce Ungurii l’au intentat întregei naţiuni româneşti, de­oare­ce comit­etul naţional este represintantul în­tregului popor român din Ardeal şi Unga­ria , numai din însărcinarea conferinţei ge­nerale comitetul a făcut şi dus Memorandul la Viena. Şi Vasile Lucaciu, când a protestat în contra barbariilor de la Turda, Şimleu şi Arad—pentru care a fost dat judecăţii—a exprimat şi el vederile întregului neam ro­­mânesc. Procesul ce i se intentează deci cura­josului luptător, este al nostru al tuturor Românilor din regatul Satului Ştefan. De aceea noi toţi suntem nu îngrijaţi, dar revoltaţi vezând turbarea maghiară, care crede că va putea repune, prin arun­carea în temniţă a lui Lucaciu, pe întreg poporul românesc de aici Peste şase zile iubitul nostru preot va fi dus între baionetele gendarmilor maghiari înaintea curţii cu juraţi din Dobriţin, com­pusă din cele mai mizerabile elemente ma­ghiare. Vom însoţi sute şi mnii pe agerul preot, voind a dovedi iubirea ce păstrăm celor, cari pentru ale naţiunii drepturi pătimesc. Şi când uşile temniţii se vor închide în urma lui Lucaciu, noi vom cuprinde în ini­mile noastre pe vecie idealul pentru a cărui realizare el luptă cu atâta dispreţ faţă de duşmanii noştri: ruperea lanţurilor sclăviei, după cum rupe-vom şi lacătele puse pe uşa temniţii martirului nostru naţional. Da, iubiţilor fraţi din România liberă, prin asupririle şi călcările zilnice ale Un­gurilor, noi ceşti de aici am ajuns până la aşa revoltă a sufletului, în­cât numai un pas şi sângele are să boteze, să sfinţească lupta noastră dreaptă. Aici şi pretutindeni lumea este agitată cum n’a mai fost. Dobriţinul abea o să în­capă pe românii mulţi cari vor însoţi nu la judecată, ci la temniţă pe V. Lucaciu. Ungurii sunt şi ei în culmea agita­ţiuni , cred că arestând pe Lucaciu, o să oprime mişcarea naţională română. Rămâne să le dovedim, că Lucaciu este un apostol, din ale cărui cuvinte nici unul n’a fost rostit în deşert. Apărător în proces îi va fi lui Lucaciu avocatul din Cluj, d­r. Coroianu. DIN AFARA Sufragiul universal în Belgia Bruxelles, 5 Noembre.—Uniunea li­berală a hotărât să primească pe Re­gele. Marţi, la sosirea sa la Cameră, prin strigăte de : „Trăiască sub­agiul universal !“ Se asigură că discursul Tronului pentru deschiderea Camerei va fi foarte scurt.—Va constata că relaţiunile cu puterile străine sunt foarte cordiale şi va face apel la înţelepciunea şi uniu­nea Camerelor spre a resolva chestiu­nea revizuirei conform adevăratelor interese ale ţării. Bruxelles, 7 Noembre.—S’au ţinut mai multe întruniri în favoarea su­fragiului universal, s-au­ rostit discur­suri de aţâţare. Numeroşi manifestanţi au străbătut apoi stradele cu drapele roşii şi cân­tând şansonete revoluţionare. Primarul a reamintit organizatori­lor înceti­ngu­lui de mâine pe calea pu­blică că asemenea întruniri sunt cu desăvârşire interzise în împrejurimile din Bruxelles. Mersul holerei Belgrad, 5 Noembre Un soldat din artilerie s’a îmbolnăvit erî la Semendria cu simptome sus­pecte. La Belgrad chiar nu este decât un singur bolnav în barace. La Dradujevaţî nici un cas nou. Budapesta, 5 Noembre In cele 24 de ore până astă­ seară la 6 ore, 11 caşuri de holeră şi 2 de­cese. Liege, 5 Noembre S’au înregistrat 3 coşuri de holeră şi 2 decese. Anvers, 5 Noembre Proveninţele Holandei nu vor fi sti­mse decât la o simplă inspecţie, ace­ea ale Balticei ruseşti la o observaţie de 24 de ore. Observaţia pentru proveninţele din Hamburg ’s’a redus la 2 zile. Budapesta, 7 Neombre 9 caşuri de holeră şi 3 decese s’au constatat într’o moşie la Szechsany (Banat). La Szegedin de Sâmbătă până astă seară ia o ore un singur deces. Berlin, 7 Noembre Monitorul oficial. •— Stingendu-se holera la Hamburg, măsurile de pre­­cauţiune luată în contra teritoriului Hamburg sunt cu desăvârșire desfiin­țate. --------Í=2JÍ>E=Í--------• Crimele din Dorohoi ANCHETA mí\ MUTICE RAPORT Sub­semnaţii: Alexandru V. Beldiman, directorul ziarului „Adevărul“, Vasile G. Morţun, deputat, director al revistei „Cri­tica Socială“ şi reprezentant al „Democra­ţiei Sociale“, Ioan Bacalbaşa, redactor la ziarul „Lupta“, Alexandru Ionescu, mem­bru în comitetul de redacţie al ziarului „Munca“, şi Ioan N. Roman, prim-redac­­tor al ziarului „Adevărul“, faţă cu diferite versiuni ce circulau asupra chipului cum locuitorul Gheorghe Tihon, din satul Păl­tiniş, judeţul Dorohoia, a fost împuşcat la 26 iulie 1892 în satul Cuzlan din comuna Horodiştea, jud. Dorohoia, de către soldaţii cari faceau parte din cordonul sanitar, în­sărcinat cu paza frontierei, precum şi a­­supra chipului cum au fost împuşcaţi lo­cuitorii Vasile Topală şi Toader Rusu din satul Cuzlan la 31 August 1892 de către soldaţii aceluiaşi cordon sanitar în pădurea de la Teioasa, voind a avea prin noi în­­şi­ne convingerea în această privinţă, ne am hotărît să facem o cercetare la faţa lo­cului, în scopul de a putea informa publi­cul în mod exact despre cele petrecute şi de a putea cere pedepsirea vinovaţilor, în cazul când am fi statornicit cu dovezi că aceste împuşcări s’au făcut cu nesocotirea­­ legilor scrise, fără ca soldaţii din escortă să se fi găsit în una din acele împrejurări, în care li se impune trista datorie şi ne­cesitate de a face uz de arme, trăgând focuri. Ceea ce cu deosebire ne-a făcut să ne credem datori faţă cu publicul de a face o asemenea cercetare, e faptul că versiunea guvernului, înregistrată într-un comunicat de „Monitorul Oficial“ de la 27 Septem- I­bre, se întemeiază pe neexactităţi şi dena- 5 turări de fapte uşor de controlat, şi pe­­ care le-au recunoscut atât autorităţile ju- I decătoreşti civile, însărcinate cu ancheta, * cât şi însuşi d. ministru de justiţie în au­­­­dienţa ce a acordat d-lui Alexandru V. , Beldiman, directorul ziarului „ Adevărul“, în ziua de 10 octombre 1892, fără însă să le rectifice în mod oficial. Aşa, — pentru ca să nu amintim de­cât un singur fapt,—comunicatul oficial­ pretinde „ că Vasile Topală şi Toader Rusu „prinşi­­ în flagrant delict de contrabandă au fost trimişi sub escortă de la Rădăuţi la Doro­­­­hoia, şi că, pe când se apropiaţi de pădurea Teioasa, „căutând a fugi de sub escortă au fost împuşcaţi în urmărire, în mo­mentul de a intra în pădure.“ Această aserţiune, departe de a fi adeve­­rată, dovedeşte o absolută necunoaştere a situaţiei topografice din acele părţi,—şi iată cum : Intre Rădăuţi şi Dorohoia sun două dru­muri: unul—­cel mai scurt—pe care ar fi fost logic ca Topală şi Rusu să fi fost tran­sportaţi şi care vine direct de la Rădăuţi la Dorohoia, trecând prin satele : Redeiu, Bivol, Mileanca, Gârbenî, Havîrna, Cracai­­a (Liveni) şi Trestiana; al douilea — cel mai lung—pe care ar fi fost mai puţin logic ca acei două oameni să fie transportaţi, din cauza înconjurului, şi care trece prin loca­lităţile : Păltiniş, Darabani, Iludeştii­ Mari, Lişna, Ibăneşti şi Trestiana. Din aceste doue drumuri însă, pe care se face circulaţia în­tre Rădăuţi şi Dorohoia, nici unul nu trece prin pădurea Teioasa, pentru ca Topală­u şi Rusu să fi putut fi împuşcaţi „în momen­tul de a intra în pădure.“ Drumul fîn­­tîi­t se află la o depărtare de 14—­15 ki­lometrii de­­pădurea Teioasa; al douilea, la o depărtare de­­4—5 kilometri. Fără a mai releva alte neexactităţi de fapte, cuprinse în comunicatul oficial, a­­ceasta singură era de ajuns pentru a ne duce la bânuiala că, nu fără nici un interes de a se ascunde starea adevărată a lucrurilor, se denaturează ast­fel chiar faptele care cad sub cel mai nemijlocit control, şi pentru a ne determina să procedăm la o cercetare conştiincioasă, bazată pe informaţiuni culese de noi înşi­ne la faţa locului. In acest scop, sub­semnaţii: Alexandru V. Beldiman, Ioan Bacalbaşa,­­Alexandru Ionescu şi Ioan N. Roman, am plecat din Bucureşti Joi, 15 octombre, cu trenul de 10 seara, la Ploeşti am fost întâmpinaţi de colegul nostru d. Anton Bacalbaşa, pri­mul redactor al ziarului „Democ­aţia So­cială“, cu care am continuat împreună dru­mul până la staţia Galbeni, unde eram aş­teptaţi de D. Vasile G. Morţun, deputat şi Director al Criticei Sociale, care de ase­menea a primit să ne însoţească, şi în’sfîr­­şit, în staţia Leorda, am întâlnit pe D. Scipione I. Bădescu, Directorul ziarului Cu­rierul Român din Botoşani, care, la învi­­taţiunea ce i s’a făcut, s’a hotărît să ne întovărăşască şi d-sa. Cu noi aveam pe A­­lexa Teodorescu, care a trăit mai multă vreme în Cuzlan şi care venise în cele din urmă la Bucureşti, de­oare­ce— după cum ne spunea—se temea că la Cuzlan o să fie împuşcat, ca unul ce a făcut să se observe că Gheorghe Tihon a fost asasinat de ser­gentul Pleşoianu, nu pe când se încerca să fugă de sub escortă, ci după ce a petrecut cu el mai multă vreme, bend rachiu, în casa lui Constantin Romaşcu. Am crezut că lămuririle ce ni le putea da acest mar­tor nu putea fi fi de­cât folositoare sco­pului nostru de a face cercetările cele mai minuţioase. La Dorohoiu am ajuns cu toţii la Dorohoiu Vineri 16 octombrie la orele 2 p. m., şi am descins la Hotelul Zoller. In seara aceleiaşi zile ni s-a înfăţişat Constantin Romaşcu, care se afla în Doro­hoia şi înaintea casei căruia a fost împuş­cat Gheorghe Tihon. Când martorul a intrat în odaia No. 12, ocupată de noi, cel dintâiul lucru ce ne -a impresionat a fost spaima ce era zugrăvită pe faţa lui. L’am rugat să ne spue cum s’au petrecut lucrurile cu împuşcarea lui Gheorghe Tihon. La început a refuzat, zicând că nu poate să ne spue nimic, de oare­ce el ştie că dacă ne-ar spune tot adevărul, o să fie împuşcat. Am insistat pe lângă dânsul mai multă vreme, încredinţându-i tot­odată că îşi face numai spaimă cu împuşcarea,—şi, după multe he­­sitaţiunî, Constantin Romaşcu s’a înduplecat să ne facă următoarea declaraţie, pe care o transcriem din osebita foaie ce am înche­iat-o atunci, iscălită de martor prin punere de deget şi de toţi reprezentanţii presei, fapte care, în originalul ei, s’a dat în păs­trarea D-lui Alexandru V. Beldiman. Declaraţia lui Constantin Romaşcu „Stăm acasă şi pe la amiază a venit la mine cumnatul meu Tihon, căruia îi datoram 20 de lei, ca să-mi ceară aceşti bani. I-am dat,îţi el mi-a dat 50 de bani, ca să iau rachiu. M’am dus la crîşmă, am luat rachiul şi m’am întors. Pe când beam cu Tihon intră sergentul Pleşoianu, însoţit de un rus.

Next