Lupta, ianuarie 1893 (Anul 10, nr. 1898-1920)

1893-01-28 / nr. 1918

smim a bour ANUL X.­­ No. 1918 ABONAMENTE I­IN ȚARĂ Un an . . ......................................... . . Șease luni......................................................... Trei luni......................................................... Pentru Invelatori pe un an.......................... IN STREINETATE Un an.....................­.................................... Șease luni ......................................................... Trei luni......................................................... Numărul 15 Bani Redacţia a Pasagiu! „Bancei Naţionale,, (Casele Karageorgeviel) I Organ Democrat - Radical Administraţia a 40 lei 20 „ 10 „ 30 „ 50 lei 25 „ 15 . JOUÎ, 28 IANUARIE 1893 BBaaagHMflwrm­nM ANUNCIURBI Pe pagina III, 30 litere, corp 7 ... 1 lei­ linia „ „IV „ „ . . . .25 bani linia Inserte şi reclame „ „ .... 2 lei linia Pentru ai înncinu­i a se adresa,­­ iar administraţia, Ziarului Un număr vechi, 50 bani Pasagiul „Bancei Naţionale " (Casele Karageorgeriei) DISCURSUL D-LUI G­. 3? _A. 2n0­­J rostit din şedinţa Senatu­lui de la 19 Ianuarie 1893, cu ocazia discuției gene­rale asupra parpectului de lege a tocmelilor agricole. D. Gh. Panu. Domnilor senatori, înainte de toate vă spun că eu n’am să vorbesc în spiritul în care a vorbit d. Aurelian, căci nu știai dacă în discursul d-lui Aurelian am găsit două, trei, idei generale, de principii, care să se potrivească cu ale mele. Aşa că ved iu adevăr că este bine că deşi amândoi din opoziţie eu să vorbesc după d. Aurelian, eâcî vorbesc contra. Mai intâiu d. Aurelian a spus că idealul d-sale ar fi desfiinţarea tocmelilor agricole, pentru că asemenea legi speciale sunt ceva sălbatic, ceva primitiv, ceva care arată că popoarele cari te au sunt într’o stare de inferioritate. D-ior, o lege de tocmeli agri­cole este departe cu desăvârşire de cea­ ce gândeşte d. Aurelian, şi tendinţa—să’mi dea voe colegul meu sâ’i spun — tendinţa în toată Europa este nu de a intra, când este vorba de raportul diferitelor clase sociale, nn legi generale şi comune, ci de a intra în raporturi speciale şi a le regulamenta din ce în ce mai mult. Mişcarea occiden­tală o dovedeşte şi poate singura lege care există la noi şi care este în spiritul miş­cării occidentale relativ l la uvrieri, indus­triaşi, etc. este aceasta a tocmelilor agricole. Şi d. Aurelian în loc să caute să o a­­mendeze ca să o facă să devină ,în adevăr protectoare pentru ţăran, d-sa propune desfiinţarea ei, şi ce propune în schimb ? Propune un fel de asociaţiune, asociaţi­une între proprietari şi ţărani. Bine, d-lor, aceasta este uşor de spus ; o asociaţiune intre ţărani şi proprietari fără regulamentare şi fără lege, vă întreb, cura ? în ce condiţii va fi asociaţia ? Ca principiu ceea ce propune colegul meu nu are nici o valoare nouă, căci şi acum am dreptul să mă asociez cum vreau şi când vreau, toată lumea are acest drept, dar condiţiu­­nile de asociare cine le va stabili? D. P. R. Aurelian. Părţile. D. Panu. Părţile? Dar aceasta, o repet, există azi, aceasta se numeşte dreptul co­mun. Să-mi daţi voe, nu v’aţi explicat destul de lămurit, căci din două una: Ori voiţi să faceţi asociaţie pe alte case de cât acele ale liberei învoeli şi atunci asociaţiunea între proprietari şi ţărani va trebui să fie regulamentară, şi deci cazi în sistemul de legi speciale. Ori dacă voeşti să laşi la dreptul comun voinţa părţilor, atunci ceea­­ce faci, d-le Aurelian, nu este o propunere ci un simplu sfat, un simplu îndemn la a­­sociaţie. Şi cel mai bun mijloc de a ajunge la un scop este ca să faci propagandă prin gazete, prin sate, zicând : oameni buni, aso­­ciaţi-vă, asociaţia este lucru bun. De cât luând principiul asociaţiei drept stindard, cum s’a luat principiele creştine de apos­toli şi umblând ca aceştia din sat în sat să îndemnaţi pe ţărani să se asocieze, fie­care ţăran are să vă întrebe: în ce con­­diţiu să să ne asociem? şi când veţi răs­punde: în condiţiunile care veţi putea în­cheia cu proprietarul, apoi are să spună: „aceasta o ştie fie­care şi nu este nevoe să o faceţi pentru aceasta pe propovăduitorul“. Prin urmare, până când d.­­Aurelian nu’şi va formula reforma ce o propune, eu unul n’o înțeleg. D-lor, colegul meu a luat, fără să fie advocat, cu multă căldură apărarea propie­­tarilor. Evident, sistemul e comod când vorbești într’un parlament compus în cea mai mare parte din proprietari. Este și mai comod de a protesta contra cuvîntului de uşurat aruncat proprietarilor, cu atât mai mult cu cât in acelaşi timp pur şi un fel de zizanie Intre o parte a majorităţei şi alta, natural aceasta este de bună poli­tică . îmi place să iau zisele d-lui Aurelian numai pe terenul acesta, că a voit să pună o mică intrigă când zice : nu este bine să puneţi cuvîntul de uşurat, să atacaţi în parlament o clasă întreagă. Apoi de ce nu, d-le Aureliene? De când proprietarii au privilegiu de a nu se întrebuinţa contra iar în parlament nici un cuvînt mai greu ? De ce fulgerile d-voastră contra cuvîntului uzurat ? Nu aţi observat că în expunerea de motive se vorbeşte despre lăcomia ţă­ranului? De ce nu aţi relevat şi acest cuvînt ? D. P. S. Aurelian. L’am relevat şi am condamnat. O. Pana. Când ? a’ara auzit. In tot ca­zul nu aţi relevat acest cuvînt cu atîta re­­liev, dovadă că pe mine m’a frapat lunga protestare a d­v. asupra cuvântului uşurat şi a trecut inperceptibil protestul d­v. con­tra calificativului lăcomie la adresa ţăra­nului. Lăcomia este soră dreaptă cu uşura, ba ceva mai mult, lăcomia te duce nu nu­mai la uşura ci poate cine ştie la ce, este un păcat mai fundamental. D-lor, nu asemenea critici comportă pro­­ectul de faţa ci altele mai capitale. Eu am însă se’i fac d-lui ministru al domenii­lor alt reproşifl, am să’i fac reproşul că numai a cercat să pună unele chestiuni fără să le dea nici o soluţiune. Şi aici iar mă deosebesc de d. Aurelian; d-sa repro­­şază ministrului pentru ce a pus cu ocazia proectului unele chestii arzătoare. D. Au­relian spune ’că chestiunele arzătoare nu trebue să ie puneţi pe faţă, căci sunt un element imflamabil pentru ţăranî. Cum? voiţi d-stra să le daţi un stimulent pentru a face pe ţărani să se răscoale, zice d Aure­lian? Să te vîriţi în cap idei sub­versive, tendenţioase, idei nesănătoase. Eu vă măr­turisesc că nu aşteptam din partea unui înalt representant al partidului liberal să ţină un asemenea limbagiu. Atunci prin ce se deosebesc liberalii de cons­ovatori ? Ei bine d-lor, dar atingerea cestiunilor sociale, când ele să impun este ea oprită ? Ta să zică sistemul e că tot ce se atinge de oare­care bube sociale, tot ce ar putea provoca oare­care curente în această pri­vinţă, asupra acestora să i se facă o tăcere adâncă. Domnu Aurelian nu voeşte să tul­bure liniştea ce apasă spiritele de la ţară, ba chiar s’a supărat când i-a spus că în parte a fost şi administraţia guvernului liberal vinovată la provocarea răscoalei ţă­răneşti. Eu nu zic aceasta, nu învinovăţesc nici o administraţie de acea răscoală, căci ţăranul este deprins cu administraţii rele. Ceea ce a provocat după mine în cea mai mare parte răscoala au fost tocmai cestiunile agrare ce le desbatem şi pe care nu vo­şte să le recunoască d. Aurelian. Mi aduc a­­minte că am cetit raporturile colonelilor şi celor­l’alţi militari cari au fost prin jude­ţele răsculate, între cari î mi aduc aminte şi de acela al d-lui Lahovari, atunci colo­nel. Ei bine, vă afirm că marea majoritate a raporturilor militarilor, când era vorba de a arăta causa răscoalei, spuneau: lipsa de pământ şi tocmelele apăsătoare agricole; —vedeţi că dacă nu satisfacem prin lege, justele revendicări ale unei mari clase, i­­mediat sguduirea socială să produce. Deci să încetăm cu refrenul că nu trebue să in­troducem idei subversive în mintea sătea­nului. Și ce însemnează idei subversive ? Insamna oare a pune problemele sociale ce să impun și a căuta a le resolvi? însem­nează că dacă guvernul făgădueşte ceva, apoi ţăranul devine şi mai reft ? Ţăranul simpla minte îşi va aduce aminte de făgă­duinţă şi la ori­ce ocasiune va zice: mi-ai făgăduit, dă-mi. Iată totul. Dar mai mult încă, d. Aurelian a pus în legătură răscoala ţăranilor cu făgâdueli de asemenea natură, aducând ca exemplu răscoala ţăra­nilor ca instigaţiune străină, adăogând că d. T. Rosetti a declarat aceasta în Cameră. D. P. Carp, ministru al domeniilor. Nu a spus aceasta în Cameră ci în răspun­sul la o delegaţiune care venise la minis­terul de interne. D. G. Pana.—Mă ertaţi, şi în Cameră a făcut o declaraţie aproape analogă. Vă spuneam adineoară despre raporturile mili­tarilor în care nu să constată urmă de mină străină, ci toate conchid atribuind ca causă a răscoalei starea materială a ţăranului. In acele raporturi să dau exemple clasice de dijme despoetoare, de preţuri exorbitante de arendare a pogonului etc. Dar eu merg mai departe şi zic : Ori­care ar fi fost causa care a stârnit răscoala, şi să admitem că a fost o in­fluenţă străină, dar manifestarea cererilor ţă­ranilor are un caracter social şi economic, aşa că vedeţi d-le Aurelian, că jugănarii şi iconarii cari să pretinde că au existat, ceea­­ce eu contest, nu ar fi isbutit în cazul cel mai rău la nimic, dacă nu găseau un teren inflamabil, o ţărănime gata ca să se răs­coale din causa marei apăsări economice, din causa relelor pe care trebue în cea mai mare parte să le îndrepteze o lege de toc­meli agricole. Prin urm­are vedeţi că cestiunea tocme­­lelor agricole ca lege specială nu este aşa de ne­însemnată în sine, în­cât să se zică că este mai bine a se înlocui prin dreptul comun. Urmează din aceasta că în conclusiune voi­ fi in contra d-lui Aurelian, şi voi fi susţinea că proectul de lege al guvernului aduce cele mai reale îmbunătăţiri ? Din con­tra, declar că proectul de faţă nu aduce nici o îmbunătăţire, în el nu vedem nici o modificare, nici practică nici teoretică sa­tisfăcătoare ; ar fi putut foarte bine ca le­gea veche să nu se modifice întru nimica, şi de sigur că ţăranii nu ar fi fost mai desavantagiaţi. In această privinţă, adică în critica proectului de faţă sunt de acord cu d. Aurelian, şi să îmi daţi voe să propun şi eu­ o oare­care soluţiune. Dat fiind­că acest proect, în adevăr ’şi are istoria lui, cum foarte bine a relevat d. Aurelian, o istorie de 5 ani, o istorie care tinde a deveni le­gendă, în care toţi cari au contribuit la dânsa au să devină eroi, de aceia să’mi daţi voe mai întâi şi să vă arăt fasele prin care a trecut proectul actual. D-lor, d. Aurelian să scandaliza de cuvântul uzurat la adresa proprietarilor care există în expunerea de motive a ministrului de domenii. Trebue să vă spun că din expunerea de motive a proectului primitiv da la 1888 aproape acest cuvânt a scăpat de censura și suprimările ulterioare la care a fost su­pusă pe urmă acea faimoasă expunere de motive. Aşa ca să vă citez câte­va pasaje din aceia ca să va scandalizaţi mai cu fe­­meia. Eu declar e pe acuma că aprob expunerea de atunci. D. G. Mârzescu. S’a schimbat la faţă. D. G. Pana. Am găsit în jurnalul Lupta de la 1888, expunerea de motive de care e vorba. Să -mi daţi voe să fac o mică compara­ţia în ceea ce priveşte expunerea de motive din proectul primitiv, din acela al prinţului Ştirbeiu şi în fine din actualul. Veţi vedea lucruri nostime. O observaţie de la început. D-na Aurelian crede că d-na Carp era mult mai larg în proiectul dintâi de­cât în cel de astăzi. Eroare. Erau aproape aceleași modificări, deosebirea e în expunerea de motive cere este o adevărată capo d’operă democratică, iar d. Carp vorbea în ea cu acea libertate de spirit cu care trebue să vorbească cei ce să ocupă de cestiunile so­ciale. Iată cum începea acea expunere de motive : ,,Aplicaţia legei tocmelilor agricole a pus „în evidenţă un număr de neajunsuri cari „cer o grabnică îndreptare dacă nu voim „să transformăm in lege de asuprire o „lege menită a uşura raporturile dintre „proprietar şi sătean.­" Acest pasagiu în proiectul Prinţului Ştir­­bey este mai atenuat. Iată ce se zice acolo: „Aplicarea legei pentru tocmelile de luc­­­rări agricole din 1888 a pus in evidenţă „mai multe neajunsuri a căror grabnică în­dreptare se cere, dacă nu voim ca rapor­­­turile dintre proprietarul mare şi micul „,cultivator să devie din ce în ce mai di­daile, în dauna ambelor părţi.“ P­ie­ care poate vedea deosebirea, cuvin­tele o lege de asuprire, au dispărut şi au fost înlocuite prin raporturi dificile în dauna nu a ţăranului, ci a ambelor părţi. Să vedem acum ce a devenit frasa din 1888 în proiectul actual al d-lui Carp. Iată ce cetim : „Aplicarea lege! pentru tocmelile agricole „din 1882 a dat loc la mai multe neajun­suri, a căror îndreptare va face mai in­­­tim­e şi mai folositoare pentru ţară rapor­turile dintre marea şi mica proprietate.“ Chestia socială toată să reduce la nişte simple neajunsuri (ilaritate). Dar, d-lor, este o fericire că frasa a­­ceasta, deşi ciuntită şi schilodită, a remas, dar sunt alte frasa din espunerea de motive a d-lui Carp de la 1888 cari au fost su­primate cu desăvîrşire, nu s’a conservat nici ca amintire măcar un cuvânt. De exemplu a doua frază din următorul pasagiu : „Aceste neajunsuri s’au ivit, mai ales cu prilejul învoelelor pentru închirieri de pă­mânturi, în care disproporţiunea între valoa­rea de locaţiune şi preţul obţinut de la să­teni dau acestor contracte un caracter uşu­rar. Nu puţine sunt cazurile unde arenda unui pogon se ştie la 40, 50 şi pînă la 60 de lei, preţuri cari se obţin abia în­gori cu cultură intensivă, şi cu o popu­­laţiune îndoit de deasă de cât a noastră.“ D. Aurelian nu -şi explica cuvîntul uşu­rar şi interpela pe d. miniştrii pentru a dovedi ceea ce afirmă. Şi avea dreptate colegul meu, eu însă aveam esplicaţiunea acelui cuvînt căci ştiam că este originar din expunerea de motive a d-lui Carp de la 1888, unde cuvîntul este ilustrat cu e­­xemplele pogonului care se ridică până la 60 lei de arendă. Dar sunt passage cu de­săvîrşire suprimate şi iată unul de care vă veţi scandaliza, d-le Aurelian : „Pe când în urma crizei generale, care a lovit agricultura europeană, venitul şi prin urmare valoarea proprietăţei funciare a scăzut cu 20 la sută în Moldova, unde se lucrează în bani, moşiile din Valahia nu numai că nu au rămas staţionare dar au văzut crescând veniturile lor, ca să nu fiţi însă nedrept, voia recunoaşte că îmbună­­ţirea culturei a contribuit şi ea în parte la acest fenomen, dar nu mai puţin and­b­il în adever, când afirm că proprietatea cea mare a aruncat exclusiv pe spatele săteanului pagubele isvorîte din criză, pa­gube cari trebuiau să lovească pe amân­­douia. Vedeţi cum d. Carp esplică înlăturarea crizei generale, o chestiune aşa de compli­cată şi grea. D-sa declară că dacă pro­prietarii de dincoare de Milcov au putut-o evita şi chiar prospera, aceasta se datoreşte faptului următor : cu căt proprietarii s’afi văzut mai strîmptoraţî cu atât ridicai­ pre­ţurile pentru pămînt şi cu atât puneau condiţiuni mal teribile, mai grele, la dij­mă şi altele sătenilor. De acest pasagiu nu găsim nici o urmă nici în proectul prin­ţului Ştirbei, nici în proectul acesta. D-lor, nu voesc să mai continuă cu com­­paraţiunea între diferitele expuneri de mo­tive. Expunerea de motive din 1888 res­piră pentru mine, vă mărturisesc, un spi­­­rit de adevăr, pentru d­v. un spirit de ca­lomnie. Expunerea de motive cea vechie este un rechizitoriu in contra proprietari­lor, nu în contra tuturor proprietarilor, dar la o bună parte pentru ei şi în con­tra arendaşilor cari sunt, o plagă şi mai teribilă de­cât proprietarii pentru motive cari se esplică uşor. Acum să mă întreb, d-lor, de ce d. ministru al domeniilor şi-a schimbat pă­rerile asupra legei acesteia propriu zisă, şi a schimbat şi redacţiunea expunerei de motive ? D. G. Mar­a eseu. —A făcut un pas în­dărăt cu d. Catargiu. D. G. Panu.— Natural că această espli­­caţie să impune, în tot caşul probabil că d. ministru va da una. Acum, d-lor, să viu la reforma, la îmbu­nătăţirea ce se aduce printr’această lege. După mine, trei sunt punctele a căror îm­bunătăţire se urmăresc şi se caută a se re­­solva iată-le : 1. valoarea locativă nu co­respunde cu preţul ce dau sătenii pe pă­­mînt ; cu alte cuvinte, de multe ori aren­daşii sau proprietarii închiriază pământ ţă­ranilor mai scump de cât valorează pămin­­tul. Al 2-lea că la păşunat adesea ori se dă pămînt prea mic, prea strîmpt pentru marele număr de vite ce au sătenii; al 3 lea că legea trecută prevedea contractele între arendaşi sau proprietari şi săteni nu­mai pentru trei ani, lucru insuficient, pe când acum d. ministru al domeniilor ridică termenul la 5 ani. Cele două puncte dinteiu, sunt chestiuni foarte importante, şi care daca s’ar resolva ar fi o adevărată fericire pentru ţăran. D. ministru domeniilor P. P. Carp. Chestiunea dijmuitului. J­. G. Panu. Chestiunea dijmuitului după planul meu de discuţie o cuprind cum veţi vedea în puntul întâi. Incep cu acest în­tâi punt. Ce se propune pentru ca contractele să nu ia caracterul uşurat in privinţa pămân­tului ce se arendează sătenilor ? Se pro­pun două lucruri: suprimarea prestaţiu­­nilor în natură (gâini, ouă , pui etc.) şi o mai mare lămurire în stabilirea pre­ţului, a dijmei, a muncei. D-lui Aurelian i-a scăpat acest din urmă remediu, sau probabil că voeşte să vorbească asupra lui la articolul privitor; d-sa ne-a vorbit numai despre prestaţiile ce se dau de să­teni ca gâini, pui, ouă, gâşte şei.; ne-a spus că nu crede că se îngreunează mult preţul pogonului cu aceste mici prestaţii; că în tot cazul ţăranul îşi dă seama de ce trebue s adaoge sau să seadă când dă a­­tâtea gâini, ouă şei. D-lor măsura propusă de guvern este bună. Asemenea dări tre­bue a se desfiinţa, căci este umilitor şi de­gradator şi pentru acela care dă şi pentru acela care ia. D. Aurelian ne-a mai adaos că nu este ceva important daca s’ar păstra sau daca s’ar şterge asemenea prestaţii, pentru că şi în Franţa şi în Italia se mai păstrează o­­biceiul acesta. Dar daca acest obiceiu a existat în evul­ mediu, când raporturile d­in­­tre ţărani şi nobili nu se puteau face bă­neşte, şi chiar daca Italia şi Franţa mai păstrează încă acel obiceiu vechiu care nu este alt­ceva de­cât un fel de servitute din timpi de robie, este bine a-i menţine? Foarte bine dar se face a se desfiinţa. Dar v-am spus că aceasta nu este ches­tiunea cea mai importantă, este o altă ches­tiune care, ne zice ministrul, zăpăceşte pe ţărani în calculile lor. In legea veche se prevedea că pământul luat în arendă de ţărani, să poată fi plătit în bani, muncă, sau recoltă, fie în parte fie cumulativ; şi d.­m­nistru al Domeniilor vine acum şi ne zice următorul lucru : trebue să se pună mai multă limpiditate în mintea ţăranului pen­tru a vedea cât plăteşte el în realitate. In acest scop d-sa prevede la art. 1, ali­neatul c ca arendaşul sau proprietarul să preei­eze pentru cutare pogou plata să se facă în muncă, pentru un altul în bani şi pentru altul în recoltă, iar nu să le a­­m­estece unele cu altele pentru a produce confusiune în spiritul ţăranilor. Dar ia să citez textual : „Aceste trei forme se vor putea combina „cu condiţie de a se determina prin con­­­tract partea de loc dată în dijmă, partea „de loc dată pe muncă şi partea de loc „dată pe bani Aceasta este soluţiunea care o dăd. Mi­nistru al domeniilor pentru ca ţăranul să nu plătească prea mult, pământul. Respunde ea care la scopul propus ? De loc, ţăranul ori cât de primitiv ar fi chiar când propietarul sau arendaşul amestecă toate acesta dăm­ la un loc, nu poate el să-şi dea socoteală de ce are să plătească? Să ne închipuim ci nu şi că mai multă claritate Îi va deschide mai bine ochii; urmează de aici că s’a rea­lizat vre-o îmbunătăţire ? De loc. Apoi cine va putea sili pe arendaşii sau propietari să nu facă şi ei micul lor calcul, şi să ridice la fie­care pogou echivalentul ce ar pierde prin modificarea aceasta. Şi trebue să ne punem în această ipoteză, d-le ministru, fiind­că introducând asemenea dispoziţii avem în vedere pe oameni de rea credinţă, căci pen­tru oameni de bună credinţă suntem siguri că nu se gândesc la aşa ceva ! Atunci dar, în cazul acesta care va fi folosul ? Cum se vor suprima preţurile uzu­­rate? Ţăranii sunt nevoiţi să accepte toate condiţiile propietarilor şi arendaşilor, căci nu au în­cotro, de vreme ce nu au pă­­mînt, trebue să muncească alminterea mor de foame. Cel mult el vor ţipa, că s’a desfiinţat articolul privitor la cumulul ace­lor angarale, dar că s’a ridicat preţul pă­mântului în bani, în muncă şi în recoltă, ceia ce revine la acelaş lucru. Dar ce le vor folosi acestea ? Nimic. Deci, unde este reforma ? unde este bi­nele care se face ? S’a schimbat ceva în a­­parenţă, dar nu s’a pus nici o îngrădire a­­rendaşilor sau proprietarilor faţă cu ţăranii singurul lucru eficace. Rezolvirea cestiunei a doua relativă la păşune sau imaş este tot atât de ilusorie, şi d. Aurelian a tratat foarte bine această chestiune. Dar înainte de a zice câte­va cu­vinte asupra ei, daţi-mi voe să citez pasa­giul relativ din expunerea da motive de la 1888. Iată ce zice aci, şi aceasta o repet pen­tru usul parlamentului din 1893 . „O altă cauză de nedreptate a fost şi „modul cum se închiria pământul pentru „păşune. In cele mai multe cazuri proprie­tarul se obligă să dea săteanului păşune, „stipulând un preţ pentru fie­care vită ce „se primea la imaş, fără să contracteze tot „d’o­dată şi întinderea pământului cores­punzător cu acest preţ. Rezultatul practic „era că se primea un numâr de vite în dis­­„proporţiune cu întinderea pământului, de „unde izvora, pe de o parte, o nutrire ne­îndestulătoare a vitelor de muncă, şi pe „de altă parte, un preţ de locaţiune ce în­trecea cu m­ult valoarea pământului­. Va să zică d. ministru admitea atunci principiul că pentru fie­care preţ de cap de vită să se fixeze şi o întindere de pă­mînt corespunzător cu acel preţ. Se fixa deci pământul în proporţie cu numărul vi­telor, era o reformă serioasă. Acest principiu din întâmplare se păs­trează şi în expunerea de motive a proec­tului actual, căci iată ce citim în ea : „O altă nedreptate a isvorit adesea ori din modul cum se închiriază păşunea. In multe cazuri se stipula un preţ pentru fie­care vită ce se primea la imaş, fără ca să se stipuleze tot o dată şi în­ întinderea pă­mântului în proporţiune cu numerul vi­telor admise la păşune. „Rezultatul era să se acumuleze pe imaş un numer de vite cu totul disproporţio­nat cu locul de păşune, de unde isvora o nutrire neîndestulătoare şi, pe de altă parte, un preţ de locaţiune mult prea mare pentru folosinţa acordată în schimb“. Concluzia logică ar fi fost ca în proiec­tul actual să se fixeze intinderea de păşune pentru un număr fix şi determinat de vite, ea se impunea din premisele stabilite. Ei bine! când d. ministru vine la articolul privitor, constatăm cu mirare că proporţia a dispă­rut; în articol se spune că contractele de păşunat nu se vor putea încheia de­cât pe cap de vită, atât şi nimic mai mult; pro­porţia despre care S3 vorbeşte în expunerea de motive s’a volatilizat; în adevăr iată tex­tul articolului 3 din proect: „Art. 3 Contractele pentru păşune (islaz) „nu se vor putea încheia pe cap de vită, „de­cât cu indicaţiunea întinderei de pămînt „pentru care se face închinarea“. Dar cine va împiedica pe arendaşii sau proprietari să fixeze o întindere de păşune

Next