Lupta, octombrie 1893 (Anul 10, nr. 2115-2140)
1893-10-26 / nr. 2136
ANUL X. No. 2136 ■ m ȚARĂ cn an :......................................................................40 lei Șease luni.......................................................................20 „ Trei luni.......................................................................10 B Pentru învățători pe un an......................................30 ., IN STRFINETATE Un an..................................................................50 case luni..................................... 25 ’rei luni..................................... .15 Jurnelul 15 Bani 3S Redacția a Pasagiul Român £3 p. 2 ©perați Besisecpat« Baâieai ABURCIURI ■ Pe pagina^ni, 30 litere, corp zi Inserte și reclame ”, ” . . . 1 lefi lini« 25 bani linia. . 2 lei linia. Fontra ammciurl a so adresa: és* wQölissü 50 bani raţia s o en â n EH o. 2. LA Reformele noastre. Din afară. Carnetul meu. Alegerile din Elveţia. Oameni şi lucruri. Causa naţională. Madelena Ferat, (forţă). Reformele noastre Organul conservator Ţara, spune că reformele preconizate de noi, şi în special introducerea sufragiului universal şi reforma impozitelor, sunt cestiuni «intempestive», cu alte cuvinte că nu e de loc acum timpul de a vorbi de asemenea bazaconii şi că, din această cauză, d-nii de la Ţara nu pot face altceva decât, «să ne privească cu ochianul din depărtare după cum bucureşteniii priveau odinioară exerciţiele d-şoarei Leona Dare de pe bara atârnată de balonul seu.» E cazul de a repeta şi noi d-lor de la Ţara că acest cântec e vechiu, vechiu de tot, toate partidele nil-au cântat ori de câte ori noi am agitat o cestiune ce întrerupea, în mod supărător, armonia de insulte şi înjurături la cari partidele noastre se dedau de atâta timp. Bărbaţii noştrii politici, gravi şi înţelepţi, au transformat într’un adevărat principiu această idee, că nu trebue să se agite nici o cestiune dacă nu există speranţa într-o realizare imediată. Aceasta se numeşte oportunismul în politică, şi graţie acestui oportunism asistăm astăzi la această sterilitate de idei şi la acest spectacol odios, care face pe lume să creadă că toţi oamenii cari fac politică trebue să fie nişte pungaşi ordinari, nişte bandiţi eşiţi din puşcării, după cum zicea eri un organ liberal, despre conservatori, şi după cum zicea alaltăeri ziarele conservatoare despre liberali ! Ei bine, oricât de displăcută ar fi cacofonia care am întroduce-o în această duioasă armonie, noi credem că datoria partidelor cari se formează în numele unor idei și cari nu au alt scop decât realizarea acestor idei, este, înainte de toate, acela de a propaga ideile lor, de a face din ele armele și scopul luptelor politice. Noi ştim bine că dacă agităm azi sufragiul universal, reforma impozitelor, nu vom reuşi să convingem pe conservatori ca să le realizeze îndată, dar mai ştim, în acelaşi timp, că tinerimea cultă şi democrată din această ţară va continua propaganda noastră, care n’are în vedere decât echitatea socială şi propăşirea reală a acestei ţari, şi, mâine poimâine, opiniunea publică, apucată din toate părţile, se va pune să studieze aceste cestiuni şi când ea le va împărtăşi, oportuniştii noştrii, fie ei din orice partid, vor fi siliţi să ’şi puie ochelari. Şi atunci, de unde până aci, din cauza unui adevărat presbitism politic, li se păreau că noi umblăm cu balonul prin nori, o să vadă cât de defectoasă le era vederea şi cum noi am fost şi suntem tot pe pământ.... Când şeful nostru, d. G. Panu, agita chestiunea nevoiei ca partidele să -şi formeze programe clare şi precise despre reformele socialopolitice pe cari le preconisează, tot aşa dnii liberali de la putere şi marele partid conservator întrunit atunci în jurul unei mese verzi, ne priveau cu ochianul indiferenţei şi oportunismului. Noi însă nu ne-am deconcertat de loc, am cântat mereu acelaşi cântec şi azi avem satisfacţiunea de a vedea un guvern conservator vorbind necontenit despre programul ce i-a adus şi ’i menţine la putere, şi de a vedea pe liberali, cari într’atâta erau de duşmani ai orî-căruî program in cât rupsese ori ce legătură cu d. Gheorghian, unul din amicii cei mai de valoare ai lor, mtrunindu-se la Iaşi pentru a-şi da un program! Când agitam cestiunea agrară, cu risicul vieţei noastre înseşi, căci d-nii arendaşi şi proprietari ne urmăreaţi cu revolverele până în incinta Camerei şi până în biurourile redacţiunei, tot cu ochia ne eram priviţi de înţelepţii şi prudenţii partidelor noastre politice. Dar n’a trecut de loc multă vreme şi d-nii conservatori, cari nu voiau să admită nici chiar existenţa unei cestiuni agrare în ţara noastră, s’a convins cu prisos că ea nu numai că există, dar este una din cestiunile cele mai arzătoare de la ordinea zilei, a cărei rezolvare se impune imediat. Şi astfel a trebuit să’şi calce pe inimă şi să voteze legea vănzărei moşiilor Statului la ţărani, legea creditelor şi legea tocmelelor agricole, şi atunci s’a văzut că noi eram pe pământ, lângă ei, iar nu în nori, căci concursul nostru absolut dezinteresat, pornit din adâncă convingere dat atât de pe tribuna parlamentului, cât şi prin coloanele acestui ziar, nu puţin a contribuit la realizarea acestor reforme agrare, din cari azi partidul conservator îşi face un titlu de glorie. Ei bine, noi avem ferma convingere că tot aşa, graţie propagandei noastre intempestive de astăzi şi graţie concursului nostru oportun de mâine, democraţia acestei ţări îşi va face, la rândul ei, un titlu de glorie din realizarea acestui sufragiu universal şi din introducerea acestei echităţi şi justiţii în impozitele noastre, pentru cari azi miopii recurg la ochian pentru a privi munca şi propaganda noastră. Statu quo nu este în natura lucrurilor , orice ţară care nu merge înainte, dă îndărăt, şi nu democraţia română va fi aceea care să nu înţeleagă acest simplu şi mare adevăr. affe o formează tocmai picioarele slabe, pe cari se reazemă coaliţiunea. Dacă e vorba, ca cabinetul Taaffe să se retragă dinaintea coaliţiunei, atunci aceasta trebue să poată apuca şi frînele guvernului, de aceia are lipsă de un program positiv, ce trebue să-l aştearnă Coroanei spre aprobare. Cu program vor putea stabili însă nişte elemente atât de eterogene ? Să ne gândim numai la inimiciţia de moarte ce a existat până acum între partida liberală germană şi între clubul Hohenwart. Futea vor aceste două partide să se lepede deodată de principiile lor cele mai însemnate, şi, dacă o fac pentru un moment, fi-va pentru durată o asemenea procedare comună nefirească ? E de înţeles clar, că coroana faţă cu nişte raporturi atât de nefireşti, preferă mai bine de a lăsa ca contele Taaffe să facă o încercare pentru reconstruirea cabinetului său. Germanii cer pe faţă retragerea ministrului-preşedinte. Polonii se zice, ar vrea să-l susţină în post, dar şi unii şi alţîi nu vor să ia conducerea întregei acţiuni, şi au lăsat-o clubului Hohenwart. Ce va fi acum, dacă contele Taaffe ar încerca să se unească cu două partide şi pe a treia să o dea la o parte spărgând coaliţiunea? Pentru moment este atâta constatat, că cele trei partide voesc să răstoarne pe contele Taaffe, dar nici de cum nu s’a constatat, dacă s’au putut învoi asupra unui program comun. Dacă va face, cum se zice, numai o politică nepolitică, lăsând adecă la o parte toate cestiunile politice atunci coaliţiunea nu se va putea ţinea mult. In genere, amândouă combinaţiunile, adecă nici reconstruirea cabinetului Taaffe, nici un minister de coaliţiune nu oferă o garanţie de stabilitate, dar s’ar putea întâmpla şi acel lucru neprevăzut, ca să vie la cârmă un guvern, care să nu între în nici una din combinaţiunile de faţă. Ce priveşte poporul boem, el va lua o atitudine aşteptătoare. Poporul boem nu are nici o causă de a iubi pe contele Taaffe ; ce’i drept, acesta n’a fost un contract al Cehilor, ca Auersperg, Lasser ş. a., dar Cehii au trebuit să’i scoată fie-care concesiune cu cleştele ; faţă cu postulatele lor mari şi îndreptăţite el tot-d’auna a fost gata de refuz, deşi pentru socialişti s’a arătat prevenitor prin proectata reformă electorali. Nici la un cabinet eventual de coaliţiune nu avem causă să privim cu încredere. Un guvern, în care liberalii germani vor juca rolul întâi nu ne poate umplea, de cât cu adâncă neîncredere. De aceia, ori cum s’ar desfăşura lucrurile, dacă Taaffe va rămânea sau va veni un ministru de coaliţiune, ori ceva neprevăzut, lucrurile sunt puse în mişcare, iară stagnării a trecut şi în cele din urmă greutatea dreptului nostru trebue să-şi câştige valoarea. CABILY ŞI SPANIOLII Credem interesant a complecta şi explica ştirile laconice ale Agenţiei Române, cu privire la răsboiul dintre Spanioli şi Cabyll, arătând origina acestui conflict . In Africa se află o sămânţă de oameni, numiţi Cabyll, cari s’au răsculat şi acum Spania trebue să se gătească de rasboiu cu această seminţie, care nu vrea să ştie de „interesele mai înalte ale păcel lumei“. Caşul acesta a scos iarăşi la iveală cestiunea aşa numită a Marocului. Cearta s’a iscat în Melilia, unde Spaniolii au o mică garnisoană. Melilla este un oraş spaniol aşezat pe coasta nordică a Marocului. In contra garnisoanei din Melilla s’au răsculat locuitorii indigeni, cari sunt renumiţi prin fanatismul lor religios şi prin tâlhăriile ce le săvârşesc. Când Spaniolii voiră să ridice un fort la Melilla, pe un loc unde se află cimitirul mahomedan, Cabylii au năvălit asupra lor şi au ucis o parte din ei. Vestea aceasta a îndemnat pe ministeriul spaniol să trimită ajutoare la Mellila; a poruncit generalului Margalla să meargă acolo în fruntea unei expediţiuni, dar el a fost învins de Cabyli şi a căzut mort pe câmpul de luptă. Acum se telegrafiază din Madrid, că pregătirile de rasboiu ale Spaniolilor au concentrat un corp de armată de 20000, iar proprietarii corăbiilor de comerciu au recomandat guvernului, ca trupele să treacă pe ţărmul Marocului în timp de 20 de ore. Guvernatorul din Mellila a căpătat poruncă, ca să înceapă lupta contra poporaţiunii ţinuturilor muntene. Foile din Madrid atacă mereu pe guvernul englez, pentru că acesta ar ţinea partea Cabulilor. Cele mai multe provoacă pe guvern, să proceadă cu cea mai mare energie, căci Francia şi Rusia vor sprijini pe Spanioli faţă cu pretenţiunile Angliei. A se vedea Ultime Știri pe pag. III. DINAFARA CRIZA DIN AUSTRIA Vorbind despre criza ministerială și parlamentară din Austria, „Politik“ din Praga scrie între altele: Nu trebue să trecem cu vederea, că contele Taaffe este omul de încredere al Coroanei par excellence, că în timp de aproape 50 de ani el-a făcut servicii extraordinare, că şi raporturile sale personale cu Majestatea Sa sunt cu totul neobicinuite, şi că nu se despărţeşte omul aşa uşor de un bărbat de stat, care în aşa lung timp a luptat pentru coroană tot ce a dorit acesta şi ce a aflat a fi neapărat de lipsă în interesul dinastiei şi al statului. Fără îndoială, că contele Taaffe se bucură şi astăzi încă de deplina încredere a împăratului şi e numai firesc lucru, dacă acesta il însărcinează de a tracta cu conducătorii celor trei mari partide şi de a încerca dacă se poate ajunge la o înţelegere, bunăoară pe basa reconstruire a cabinetului său. Această misiune nu se alterează nici decum prin aceea, că conducătorii numitelor partide au fost chemaţi la o audienţă împărătească. S’ar părea din unele semne, zice mai departe foaia boemă, că se doreşte rămânerea contelui Taaffe în oficiu. De altă parte însă declarările contelui Hohenwart care formează azi focularul situaţiunei, sunt aşi de hotărîte şi refuzătoare, încât instinţa celor treimari partide, de a sili pe contele Taaffe să se retragă, este mai pe sus de orice îndoială. Dar tăria contelui Ta EUȚIA A DOUHMAETI 26 OCTOMBRIE 1893. barieră şi aşteaptă cu nerăbdare ridicarea unui picior. Aristocraţia, pretutindeni şi în toate timpurile, a protejat artele !! Memphis. 0 ^^3STjBT'TJ3L, 1VEEXT Bustul bucureştean Este foarte cunoscuă înclinarea Românilor pentru tot ce este franţuzesc şi parisian. Un român care se respectă trebue să facă toate lucrurile ca la Paris, o româncă autentică trebue să fie încă şi mai parisiană. In unele cercuri înalte şi nobile aceasta se chiamă civilizaţie, rafinare, dovadă de gust, de subţirime, delicateţă şi altele. In realitate, însă, totul nu e decât o spoială foarte superficială, forme plăcute fără fond, una din multele uşurinţe ale societăţei noastre. La Bucureşti, vestitul gust al înaltei societăţi este un moft ca ori care altul. Gustul artistic de pildă. Fiind dat—deoarece alţii au spus lucrul mai de mult—că aristocraţiile au susţinut întotd’auna artele, iată că şi aristocraţii noştrii au pozat în artafiu. Teatrul şi muzică, în special, au fost îndrăgostiţi, n’a trecut artist strein prin Bucureşti care să nu fi fost aclamat, n’a trecut cabotin căruia înalta noastră societata să nu-i fi făcut ovaţiuni. Odinioară Opera italiană era la modă Toată aristocraţia mergea la Operă, la Opera italiană era întâlnirea lumei elegante, aci se afişau graţiile, frumuseţile, averile, luxul, aci trebia să vie tot omul bine născut. Vizitarea Operei era un certificat de civilizare şi de rafinare a gustului. Tot asemenea, cu căldură şi cu entuziasm au fost primiţi alţi vestiţi artişti streini. Când Sarah Bernard a jucat pentru întâia oară în Bucureşti, a fost o adevărată nebunie. Preţurile cele mai enorme au fost acoperite cu anticipaţie, toată lumea ţinea să vază pe Sarah, toate femeile au vrut să-şi arate farmecile şi diamantele mai mult sau mai puţin false sau luate cu chirie. Teatrul Naţional a fost feeric în acea împrejurare. De la parter până la galerie, în orchestra, pe scenă, în toate colţurile, în tot spaţiul, pretutindeni, numai lux, numai aur şi pietre scumpe, numai etalogia de avere şi prosperitate. Cunoaştem femei cari au închiriat diamante de la giuvaergii pentru a se împodobi cu ele, cunoaştem alte persoane carişi-au vândut lucruri din casă pentru a putea vedea pe Sarah Bernard măcar de la statul I-iu Oare nu sunt acestea toate dovezi de cultură şi de patimă pentru artă? Oare o asemenea elită nu este o podoabă a ţerei sale ? Ei bine, nu. Totul nu e decât moft şi spoială. Societatea noastră înaltă n’are absolut nici o cultură, pasiunea artistică îi lipseşte, precum lipseşte putinţa de a proteja şi a încuraja pornirile propăşitoare. Exibiţiunile la Opera italiană, la Sarah Bernard etc. nu erau decât setea de reclamă, dorinţa de a fişagiri, uşurinţa proverbială a unei clase veselă dar uşoară. Când Bucureştii n’aveau alte petreceri publice în afară de teatrul român şi de opera italiană, evident că elita trebuia să meargă la Operă. Emoţiunile sfinte ale artei nu Ie-a simţit nici odată elita, patima adîncă şi absorbitoare pentru muzică n’au avut’o vre-odată membrii elitei, dar la Operă era randez-vous-ul lumei elegante şi aci trebuia să fie toţi cei eşiţi din pulpa marelui zeu. Priviţi astăzi cum se dă de gol aristocraţia română. Avem în Bucureşti multe spectacole bune, avem un teatru românesc unde se joacă escelent de foarte multe ori, avem o trupă de operă cum nu putem avea mai bună în Bucureşti, avem opereta franceză cu anişti parizieni de mâna întâia, şi cu toate acestea înalta nobilime merge la Cafaşantant. Da, numai la Hugo o întâlnim pe înnalta nobilime. Aci vin miniştrii cu familiile, aci personagiile cele mai grave, aci înalţii demnitari ai Statului, aci, la Hugo, urmaşii din atâtea familii domnitoareşi ilustre. Boerimea a uitat ca teste datoare artelor şi civilisaţiunei, boerimea va mai merge la Opera, piaţa cu afişarea graţielor şi a giuvaerurilor s’a mutat din sala Teatrului Naţional în Teatrul Carageorgevicî. Reclama, iată principalul. La Operă, la operetă—căci despre teatrul românesc nu mai pomenim — aristocraţia este absentă, dar la pulpe goale şi la gesturi pornografice, aristocraţimea vine în per. Aci, în loji şi în fotoliuri, femei tinere şi betrane, junime fluşturatică şi moşnegi respectabili (?) cu toţii, aplecaţi pe balustrade sau întinşi pe scaune, sorb cu lăcomie toate vorbele unui repertoriu de Alegerile din Elveţia Resultatul alegerilor trienale a consiliului naţional suiteran, n’a schimbat de loc situaţiunea anterioară. Radicalii-democraţî păstrează enorma lor majoritate. Ei au cedat de bunăvoe două locuri moderaţilor în cantonul Vaud şi au pierdut trei scaune în Geneva, dar au câştigat tot atâtea in Tessin. Partidul radical are, de pe acum, în noua Cameră 92 deputaţi (dintre cari 13 înaintaţi), liberalii moderaţi (conservatori) 21, clericalii 29, Români 1 independent, 1 deputat al ligei ţăranilor şi 2 balotagii, al căror resultat nu-l cunoaştem. Partea interesantă a acestor alegeri a fost de astă-dată intrarea in luptă a socialiştilor, cari, îmbătaţi negreşit de victoria coreligionarilor lor din Germania, cu cari s’au întâlnit la congresul din Zurich, au rupt cu partidul radical şi au presentat singuri candidaţi în doue-sprezece arondismente din cincî-zeci şi două. Nici unul din aceşti candidaţi n’a reuşit, şi cifra voturilor pe cari le-au obţinut e cu mult inferioară tuturor aşteptărilor. Ei n’au întrunit în total 30000 voturi din 600000 câte senumără în întreaga confederaţie. Acest rezultat face pe ziarul radical «La Réforme» să observe cu drept cuvânt următoarele : se vorbeşte adesea de dictatura socialistă pe care o vă aduce sufragiul universal. La ce se reduce această gogoriţă se vede din exemplul Elveţiei care practică sufragiul universal de la constituirea ei ca stat federal şi unde propaganda socialistă se bucură de libertăţi cu mult mai complecte decât acelea pe cari socialiştii le cer in celelalte state ale Europei. Partidul socialist păstrează in Camera Elveţiană pe unicul seu deputat, d. Vogelsanger, ales la Zurich pe lista radicală. Un alt socialist care combatea această listă, a căzut cu 1700 voturi mai puţin decât întrunise cu prilejul unei alte alegeri. Tot aşa la Lausanne socialiştii au perdut mult teren. La Geneva, unde alianţa pe care radicalii o încheiaseră cu socialiştii era una din căuşele victoriilor succesive ale conservatorilor, candidatul socialist cel mai favorisat nu a avut decât 978 voturi din peste 1300 votanţi. Numai la Bale candidaturele socialisto-conservatoare auutut pune în balotaj pe unul din foştii deputaţi radicali şi victoria la balotaj depinde de atitudinea clericalilor. In cele două cantoane unde socialiştii s’au presentat uniţi cu clericalii, Soleure şi Fribourg, radicali au eşit învingători. S’a întâmplat chiar ca la Fribourg, deputatul clerical care credea că poate juca testa liberalilor presentându-se cu un socialist, să-şî piardă scaunul său din cameră. Tot aşa la Berne, agitatorul clerical demagog, Duhrrenmatt a căzut. • Consiliul naţional pierde pe unul din membrii săi democraţi cei mai înaintaţi şi mai capabili, d. Favon, din Geneva, unul din iniţiatorii întrunirea conferinţei internaţionale pentru legislaţia munceî, propusă de Elveţia şi reluată de Wilhelm îl. Dar d. Favon va fi negreşit ales ţară luptă la Geneva în locul d-luî Lachenal, care va fi reales consilier federal. Din contră, d. Curţi, deputatul democrat radical din Zurich, şi d. Decurtius, deputatul democrat catolic din Grisons, au fost realeşî fără luptă,—deoarece în multe din arondismentele cele mari partidele s’au abţinut de a lupta pentru toate locurile, făcend ele singure un loc oposiţiuneî. Aceasta dovedeşte cât de mult e simţită nevoia represent trei proporţionale pe care o cer democraţii elveţieni şi pentru alegerile consiliului naţional şi care ar da fireşte acelaş rezultat, cu mai multă exactitate şi dreptate, mai ales pentru socialişti, cari ar avea dreptul la patru sau cinci deputaţi, şi pentru liberali cărora li se refuză acum orice representare în micile arondismente catolice*