Lupta, octombrie 1893 (Anul 10, nr. 2115-2140)

1893-10-28 / nr. 2137

ANUL X. No. 2137 ABONAMENTE IN TARI Un an ..........................................................................40 lil Sea de lunî.....................................................................20 „ Trei luni.....................................................................19 „ Pentru învățători pe un an.....................................S0 „ IN STREINETATE Un an . . . ......................................50 Seare luni ......................25 Trei Inuli *. . . . .».V\......................15 numărul 15 Bani Redacția s Pasagiul Român Do. 2 AHUNCIURII Pe pagina IEI, 30 litere,corp 7 . . 1 lei linia „ „ IV „ „ ; . . 25 haul linia. Inserţe şi reclame Pentru auuneinrl a se adresa: LA Aslraninîstr&ţia SJaasnaSgsi Un nu 50 bani Omogenitate. Din afară. Carnetul meu. Gestiunea română. Oameni şi lucruri. Din Săcele. Madelena Ferat, (forţă). ediţia a doua JOUI 28 OCTOMBRIE 1893. OMOGENITATE Până mai deunăzi, partidele noastre politice, având o organizaţie idilică, întemeiată pe principiul evangelic de o turmă şi un păstor, cestiunea omogenităţeî guvernelor pe care ele le dădeau sau a însăşi acestor partide nu putea fi pusă în discuţiune. Omogenitatea era perfectă : şefii gândeau şi lucrau pentru toţi partizanii lor, iar aceştia nu aveau altă obligaţiune decât de a asculta şi vota. Organizaţiunea aceasta însă, întemeiată mai mult pe un fel de fetişism politic, pe o adevărată idolatrizare a câtorva personagii, nu mai putea fi compatibilă cu progresele săvîrşite, cu independenţa de cugetare pe care o dă cultura, nu mai putea răspunde noilor şi variatelor trebuinţe pe cari societatea începuse să le simtă. Şi ea primi prima lovitură chiar în ultimii ani ai guvernului Ioan Brătianu, prin declararea acelei formidabile disidenţe liberale care şi-a provocat căderea, şi prin formarea unei grupări democratice din care facem parte şi pe care noi o reprezentăm. De atunci, mult cântata disciplină, care forma tăria partidelor, s’a dus, şi asistăm astăzi nu numai la o adevărată dezorganizare a lor, dar chiar a însăşî guvernelor. Şi acesta e un lucru cu desăvîrşire noii: până acum toate discordiile ce puteai recsista în sinul unui partid încetau când el venea la putere, pentru a se declara mai târziu, când el era aproape să cadă. Acum, discordiile, din contră, încep odată cu puterea, ceia ce arată că nu mai e suficient astăzi cunoscutul mijloc de a satisface apetiturile celor mai colţaţi pentru a putea guverna. Cauza acestui fenomen nu este alta, decât că guvernele nu mai pot astăzi a se mărgini numai la expediarea afacerilor curente. Datoria guvernelor s’a agravat în mod simţitor. Cestiuni grave politico-sociale se ivesc în fiecare zi, şi guvernul trebue, cu voie sau fără voie, să le rezolve. Şi e fatal ca, asupra diferitelor soluţiuni pe cari guvernele sunt obligate a le da tuturor nevoilor societăţei, să se nască neînţelegeri, să se provoace frământări, să se declare crize, dacă acei ce formează guvernul nu s’au gândit la ele mai ’nainte, dacă ei n’au căutat să stabilească o înţelegere asupra tuturor cestiunilor acestora înainte de a lua puterea. Aceasta e clar ca lumina zilei . Dacă pleci înainte pe un drum, cu mai mulţi oameni împreună, foarte rar se întâmplă ca să nu te desparţi de ei, dacă nu te-ai înţeles mai nainte asupra locului unde vrei să mergi şi asupra drumului pe cari vrei să -l apuci. Dacă e însă vorba ca să stai pe loc, atunci de sigur poţi sta alături ori de cine, fără frică că vei fi părăsit şi fără să mai ai nevoie de vre-o înţelegere prealabilă. Ei bine, cauza frământărilor şi neînţelegerilor din sînul guvernului şi partidului conservator rezidă tocmai în aceasta, că guvernele nu mai pot azista pe loc. Ele trebue să meargă înainte, trebue să lucreze şi deci trebue să existe o perfectă omogenitate de vederi între cei cari le compun. Altfel, neînţelegerile isbucnesc la fiecare pas şi criza e fatală. Programele de ocazie, întocmite la luarea puterei, se vede că nu sunt de loc suficiente pentru stabilirea acestei omogenităţi. Iată de ce actualmente asistăm la acest lucru neobicinuit, de a fi ameninţaţi de o criză, provocată de neînţelegeri isbucnite în sînul guvernului, mai înainte chiar ca Camerile să se deschidă. Fenomenul e nou şi el constitue, trebue să recunoaştem, o notă bună pentru guvern. Guvernul fiind hotărît să facă ceva şi lovindu-se în aceasta de deosebirile enorme de vederi ce există între cei cari îl compun, se sileşte ca, cel puţin, să se stabilească o înţelegere între ei asupra chestiunilor celor mai urgente, ca astfel să se poată prezintă oamenilor omogeni, decişi a rămâne uniţi atât în lupta pentru rezolvarea acelor cestiuni cât şi în căderea lor de la putere. Prin aceasta, de sigur, s’ar repara marea greşală pe cari conservatorii au comis’o, necăutând să stabilească această omogenitate în vederi atunci când ei nu erau la putere, şi s’ar cruţa, în acelaşi timp, ţerei, pierderile zadarnice de timp pe cari le cauzează luptele sterile din sânul majorităţei. Nu ştim însă, dacă toţi membrii guvernului vor fi astfel hotărâţi, de a pune probitatea politică pe d’asupra iubirei puterei pentru putere şi dacă, reuşind să se înţeleagă asupra unor noui reforme, vor fi cu toţii ferm hotărâţi să nu cedeze nici unui curent ostil ce s’ar putea forma în Camere, să nu facă nici o concesiune interesată. Ceea ce ştim însă, este, că guvernele nu mai pot astăzi sta la cârmă, dacă nu au capacitatea, puterea şi energia de a realiza reformele fără de cari propăşirea ţerei ar fi periclitată. S’a dus acele timpuri când partidele şedeau la putere până când mureau ele singure de inaniţie şi de inactivitate. Evenimentele acestea confirmă cu tărie dreptatea cererilor noastre. Gât nu s ar fi putut face, în aceşti ani ce au trecut de la căderea guvernului Brătianu, dacă opoziţiuneaunită, sau cel puţin conservatorii, ascultau sfaturile noastre de a’şî forma de atunci un program de reforme. Nici una din numeroasele crize întâmplate n’am fi avut, nici una din regretabilele lupte desfăşurate, ce au compromis atât pe cei mai mulţi bărbaţi politici, nu s’ar fi produs, şi reforme multe şi mari s’ar fi putut îndeplini! Fie ca, cel puţin, întâmplările acestea să serve de lecţiuni pentru viitor. Rezultatele pe cari le-a dat ideia acelora cari susţineai că nu poate fi vorba de principii şi de program atâta timp cât «colectiviştii» nu vor fi răsturnaţi, ar trebui să convingă de grava eroare ce o fac pe acei ce susţin astăzi acelaşi lucru, cum că nu poate fi vorba de idei şi de principii până când «ciocoii» nu vor fi goniţi de la putere. Şi să nu ni se mai vorbească de programul de la Iaşi. Acesta e un program mort-născut, din causa condiţiunilor în care s’a făcut. Probă despre aceasta e, că nimeni azi nu mai vorbeşte de el, şi că aceleaşi desbinări şi neînţelegeri ce existau înaintea lui există şi astăzi. Şi astăzi democraţia acestei ţeri, a cărei unire ar constitui o forţă invincibilă, este împărţită, ca şi mai înainte, în acei cari se mulţumesc cu progresele îndeplinite şi nu mai vor să ştie decât dacă obârşia liberalismului datează de la Tudor Vladimirescu, de la 48 sau de la divanurile ad hoc, şi între acei cari vor să meargă înainte şi pe cari nu-i interesează de loc discuţiunea aceasta de archeologie politică. Şi desbinările nu se mărginesc numai aci. Ele sunt din nenorocire mult mai adinei. Sunt liberali cari nu voesc progresul decât prin aşa zisa libertate, opunându-se oricărei interveniri a Statului; sunt alţii cari îşi închipuesc că fac operă de progres înlocuind arbitrarul altora prin al lor şi dând pentru aceasta ca singur motiv demonstrativ făptui că din moment ce ei au o părere, apoi această părere fiind singura adevărată, toţi trebue s-o împărtăşească ; sunt alţii cari nu au curagiu să meargă mai departe de jumătatea drumului, cari, de exemplu, cred că vor rezolva chestiunea reformei electorale prin colegiul unic, menţinând votul indirect, precum şi chestiunea reformei impozitelor menţinând temelia false şi nedreaptă pe care ele sunt stabilite ; mai sunt alţii cari pun pe deasupra tuturor problemelor economice şi sociale persoana regelui şi alţii cari cred că nimic nu se va putea face până nu se va sfârşi cu dogma supremă a proprietăţei. Cu toate acestea, multe din aceste grupări s’ar putea înţelege, pentru a forma un partid cu adevărat omogen, care să dea un guvern tare, uniform, capabil de a îndeplini mâine reforme mari şi serioase. Se va profita oare de lecţiunile pe cari prezentul ni le dă ? Nu ştim ! Ştim însă că ţara, actualmente, nici o speranţă nu are şi, de aceea, rămân cu desăvârşire infructuase toate svârcolitele acelora cari vor s’o scoată din impasibilitatea şi indiferenţa cu care ea priveşte la mizeriele luptelor noastre politice, operaţie având a sili scăderea schimbului care se menţine pe aproape de 180, ar avea resultatele cele mai avantagioase pentru desvoltarea schimbului cu străinătatea şi pentru creşterea producţiunei. Cu stabilirea monopolului asupra tabacului şi desafectarea drumului de ferireu- Larissa, a cărei construcţie apasă greu asupra finanţelor Statului, s’ar ajunge a se da o largă satisfacţie creancierilor greciei şi să stabilească un budget bine echilibrat. Cu venituri afective de aproape 100 milioane şi cu reduceri prudente în cheltueli echilibrul budgetului e asigurat, dacă se poate converti datoria, reducându-se interesul la 3 la sută şi scăzând schimbul a cărui urcare e datorită aproape numai cursului forţat.* După toate probabilităţile corespondentul lui „Le Temps* pare a fi prea optimist. OA.mSTIBT’TTH, 1VEETT Instrucţiunea şi profesorii De câţîva ani, de pe vremea când d. Dimitrie Sturza era ministru al instrucţiuneî publice, cercurile conducătoare au început campania în potriva corpului înveţătoresc. Ne aducem aminte cum pe atunci, ministrul naţional liberal perora în contra profesorilor pe cari îi prezenta ca modele de incapacitate, de neîndeplinire a datoriei şi altele. Ne mai aducem aminte că opoziţiunea, ca toate opoziţiunile, lua apărarea celor atacaţi şi cădea, cu toată greutatea loviturilor, asupra ministerului. Dacă s’a schimbat regimul, aceiaşi părere despre profesori, a rămas în sferele dirigente ale instrucţiune! Ministrul, inspectorii generali, pe rând fac rapoarte defavorabile profesorilor, foile oficiale le înserează şi ţara întreagă află, zi cu zi, că învăţătorii copiilor noştri sunt nişte ignoranţi nişte viţioşi şi nişte trântori, ■Socotim că nu vom pretinde prea mult când vom cere ca această stare de lucruri să înceteze. In raportul d-lui inspector Vergolicî am găsit acuzaţiunî oribile, membrii corpului înveţătoresc sunt trataţi afară din cale de rău, acuzaţiunî generale, fără nici o mărginire figrează pe toate liniile, cei bani ca şi cei răi sunt fierţi în aceiaşi oală. D. Dr. Istrate, alt inspector, face aceleaşi observaţiuni, dar, ţinând seamă de furtuna provocată de către raportul colegului d-sale, a avut grija să -şi modereze zelul. Şi d. Istrate atacă pe profesori, însă, adaogă repede că «profesori buni, din fericire sunt mulţi, şi numărul lor creşte necontenit.» Păţania d-luî Vergolicî tot a slujit la ceva iar presa şi corpul înveţătoresc, prin protestările lor, a silit autoritatea şcolară superioară ca să revie la sentimentul lucrului real. Acest lucru fiind lămurit, să transcriem din raportul d-luî Istrate câteva observaţiunî ale d-sale. Vorbind de slăbiciunea candidaţilor la bacalaureat, d-l inspector a înregistrat următoarele răspunsuri comice: Albumina se află în nouri.—Acid sulfuric bifurcat.— Ferul e un amestec de pământuri. — Sulful şi fosforul sunt carbon, etc. Anul acesta chiar pe lângă că unul a răspuns că Alexandri a trăit în secolul XVIII-lea, dar la chestiunea de a răspunde „ce deosebire este între un erou şi un bard naţional ?“ la doi s’a găsit scris: „Ce deosebire este între un erou şi un par naţional.“ La traducerea latină, pe lângă că unul a dat foia albă, s’a găsit frasa următoare: „Ţipetele oamenilor au topit zăpezile munţilor etiopiei“ ! Cred că e de ajuns ! Acuzaţi unii e în contra unora dintre profesori sunt, în adevăr înspăimântătoare, aşa că rămânem uimiţi de progresele săvârşite de către ţara noastră. Ascultaţi: La gimnasiul de la C. profesorii s-au betut în cancelarie cu cleştele şi lopata de la sobă. La gimnasiul de la B. şi liceul din F. copiii ies din şcoala Statului la 4 ore jumi. pentru a intra la 5 ore în o altă şcoală, unde găsesc tot pe dascălul lor de şcoală de astă dată plătit de el. Pas de al bani şi copil la şcoală să nu-l dai la preparaţie ! Ei fac acolo temele copiilor, pe care le-a dat acestora la şcoală. Aceşti copii, fără muncă, capătă a doua zi nota 8 şi 10, pe când sărmanul ce nu poate plăti, care nu are nici o esplicaţie suficientă în şcoala Statului, căci profesorul ’şi reservă la „bonne bouche“ pentru preparaţii sei, deşi se munceşte toată noaptea singur, nu capătă decât 2,4, cu toate că meritul să fie mai mare, de a fi făcut mult puţin, singur ! La liceul din B, ştiu că’i lasă profesorii corigenţi la musică sau la desemn, pentru a’i prepara în particular în vacanţă, şi corigenţi sunt cel cu bani. La R. S., profesorul de gimnastică, înşală şi fură, altul de la S. e acusat de hoţii în o băcănie, etc.. Mă opresc. Imoralitatea elevilor preocupă tot atât de mult pe distrate. La examenul de Bacalaureat din anul acesta erau şcolari ce au beut faţă cu mine câte 8 ţuici fiecare. înainte de scris, dimineaţa pe la 7 şi jun. mulţi mergeau să ia în colţ câte o idee ! Sermană idee, ce trebue a ne face de viitorul lor şi al ţerei ! Am văzut noaptea băeţi şi fete mai tineri de 12 ani, agăţaţi de ferestrele prostituatelor, pentru a vedea ce se petrece înăuntru ! Aceasta în mijlocul capitalei, în centrul vieţei noastre intelectuale! Sergenţii stat alături liniştiţi, sau prin discuţiile lor murdare, cu aceste femei, infectează mai rea urechia trecătorilor! Iată ce fac paznicii ! Şi aşa mai departe. In raportul d-lui Istrate am găsit multe lucruri drepte de care ar trebui sa se ţină seamă. Neapărat că sunt multe de îndreptat în înveţămînt şi neapărat că sunt mulţi profesori rei cari trebuesc înlocuiţi. Nu trebue uitat, însă, că toţi aceştia sunt productul favoritismului, sunt aceia cari au căpătat o catedră graţie protectorilor de la ministerul şcoalelor ca se ia mesure în potriva profesorilor incapabili, dar cei buni să nu se confunde cu aceştia. Memphis. omAFRA CRIZA DIN AUSTRU Cu privire la criza ministerială din Austria găsim în ziarele din monarchia vecină următoarele: Prinţul Windischgraetz care este însărcinat cu formarea noului cabinet de coaliţiune austriacă, are speranţă, că va reuşi. El se află acum la Viena, unde a conferit mult timp cu contele Taaffe. Clubul Hohenwart şi stânga germană vor da, se zice, tot concursul prinţului Windischgraetz care a fost la Pesta la monarchul. Aci a conferit şi cu ministru-preşedinte Weierle, facându-i împărtăşiri despre programul viitorului cabinet privitor la raporturile cu Ungaria. „P. Lloyd“ zice, că prinţul Windischgraetz e cunoscut şi în cercurile politice maghiare, ca un bărbat cu multe cunoştinţi, serios şi bine iniţiat în raporturile ungureşti; el ştie şi ungureşte, ceia ce, se înţelege, îl poate numai ridica în ochii şoviniştilor unguri. GRECIA Dintr’o corespondenţă pe care „Le Temps“ o primeşte din Athena extragem următoarele cu privire la un nou program financiar al guvernului: „Se crede că guvernul are de gând să presinte camerei un întreg şir de măsuri având menirea de a contribui la ridicarea economică şi financiară a ţării. E vorba, pare-se, de un nou program financiar la aplicarea căruia ar contribui finanţa parisiană ajutată şi de finanţa altor ţări pe unde se găsesc obligaţiunile împrumuturilor elenice. Cu acest concurs guvernul ar putea amortisa datoria flotantă şi să procedeze la retragerea gradată a cursului forţat. Această --------,-o-oSO-c-.--------- Gestiunea română (Contra mistificării d-lui I. Slavici). In numărul din 29 Sept. (11 Oct.) al Voinţei Naţionale, s’a publicat un articol la această cestiune semnat de d. I. Slavici. D. Slavici voeşte să dovedească în acest articol „că lupta, în regatul ungar, nu e înscinsă între maghiari, ca popor, şi ceî-lalţi „concetăţeni ai lor, ci într’o tabără se află „popoarele asuprite, iar în cea-l’altă nobilimea maghiară cu clientela ei, compusă „din elementele venale şi slugarnice ale tuturor popoarelor. Şovinismul mult combătut nu e pentru nobilimea maghiară de „cât un mijioc ca să angajeze masele mari „ale poporului maghiar, scopul adevărat „este continuarea esploatărei în o nouă „formă, prin falsificarea aşezămintelor constituţionale, asigurarea pentru slugile sale „a bunului trail din roadele munceî săvârşite de alţii.* Va să zică, între români, ca popor de-o parte şi între maghiari ca popor de altă parte nu-i o neînţelegere, nici o ceartă, nici o duşmănie, maghiarii ca popor nu cer nimic de la români, nu-i năpăstuesc întru nimic, nui-au despoiat de nici un drept, în scurt sunt cu totul nevinovaţi, ci totul se reduce la nişte apetituri boereşti ale ciocoimei maghiare de a avea pe bunii, pacinicii şi inteligenţii români ca clienţi, ca slugi. Mai mult, maghiarii au „aşezăminte constituţionale “ şi numai nobilimea maghiară le falsifică, şi nu pentru altceva, ci numai ca să-şi asigure „pentru sine şi pentru slugile sale bunul train.“ Va să zică nu mai este vorbă, că doară Maghiarii adecă nobilimea ar despoia pe români de drepturi, de limbă, de şcoale, de copii luaţi în asiluri ca să-i maghiariseze etc. etc., ci din contra, românii chiar când ar intra şi ei în clientela nobilimei maghiare au să-şi aibă „asigurat bunul train * Şi acest bun train pentru români este foarte simplu, şi foarte puţin are să coste el pe nobilimea maghiară, căci tot d. Slavici a făcut deja de mult lista acestui train bun când se afli ca director la ziarul Tribuna, tribuna în Sibiu, căci d-sa declarase în ziar, ca românii nu cer drepturi, ci numai tihnă și mămăligă. *)• D. Slavici în articolul în cestiune vine și-şi complectează programa spunând că, această tihnă şi mămăligă pentru poporul român nu o cere de la poporul maghiar, ci numai de la nobilimea maghiară. Programa politică mai lămurită, mai eftină nici că se poate- Atunci, după programa d-lui Slavici, lucrul este împăcat. Nobilimea maghiară umblă numai după slugi, cărora le asigură traiu bun, iar românii nu cer altceva decât tihnă și mămăligă ! Pacea-i gata. Sermană cestiune română! Se vede, că nu trebue să ne mirăm, că de secol eşti învălmăşită ! Una din căuşele pentru care toate luptele românilor de peste munţi au rămas până azi nu numai fără resultat, dar situaţia s’a agravat din ce în ce mai mult, a fost, tot-d’auna şi mistificările. Tot-d’auna s’au aflat oameni, care, fie din nepricepere, fie din interese, invidii sau pură răutate, au *) Cuvintele d-lui Slavici în Tribuna No. 30 din a. 1885, sună: „Românul atât aici cât şi peste Carpaţi nu umblă după idei : el vrea să aibă hrana de toate zilele, adăpostul lui sigur și tigna lucrării pacinice, nu-i trebue nici un drept dacă le are pe acestea !