Lupta, decembrie 1893 (Anul 10, nr. 2165-2188)

1893-12-08 / nr. 2170

ANUL X.­­ No. 2170MERCURI 8 DECEMBRIE 1893 ABONAMENTE i­a ȚARĂ (In an : . . ............................................ Șease luni..................................................... Trei luni....................................... Pentru învățători pe un an........................ m strein Etate Un an..................................................... case luni..........................................................25 tel Inul..........................................................15 Numărul 15 Bani EtfiriinAlDCiUA ANUNCIURI I P« pagina HI, 30 litere, corp 7 ... 1 lefi linia * „ IV .........................,25 bani linia. Inierţe­ţi reclame , „ .... 2 lei lima Pentru anunciuri a se adresa: LA Administraţia Ziarului Hm nisrmAn Redacţia ! Pasagiu! Român Administraţia ■ Pasagiu! Român Noi 40 lei 20 „ 10 „ 30 . Discursul D-lui G. PANU Dăm aci importantul discurs rostit de D nu G. Pa­nu în şedinţa Sena­tului de la 1 Decembre 1893, cu oca­­ziunea discuţiei generale asupra pro­­ectului de răspuns la Mesagiul Tronului D. Gr. Panu. D-lor senatori, ve măr­turisesc ca de astă dată am urmărit cu un interes foarte mare desbaterile dintre d­v. Zic dintre d­v.­ fiind­că a fost un adevărat duel, sau un adeverit jurnei între partidul conservator şi cel li­beral. Acest duel s’a preparat cu cea mai mare iscusinţă, guvernul a căutat să-şi ia toate precauţiunile înainte de a se scoborâ în arenă. Intre cele mai ele­mentare precauţiuni sunt: a da cât se poate mai puţină priză adversaru­lui, să fii cât se poate mai acoperit. Acest lucru­­l-a făcut guvernul pre­parând mesagiul. Mesagiul, pe lângă că este o bucată politică, este în ace­laşi timp şi o bucată diplomatică due­­listică. In adevăr, citiţi mesagiul şi veţi vedea câtă abilitate a pus guver­nul in acest scop. Ca un bun luptă­tor şi duelist de prima ordine, ce tre­buia să facă ? Să-­şi descopere com­­lect partea unde după regulele sta­­ilite de arbitru nu e permis adver­sarului a lovi, sau unde nu-’i dă mâna adversarului de a da lovituri, şi din contră unde ştia că adversarul are să caute să lovească cu violenţă, acolo să se acopere, să prezinte cât mai pu­ţin volum, să nu­-şi desfăşure nici­o­­dată pieptul. Şi aşa a făcut. De exemplu guvernul ştia că este o regulă superioară de tactică politică nu numai de a nu zice rău, dar chiar de a zice cel mai mult bine despre cestiunea naşterei fiului moştenitoru­lui, despre dinastie şi despre rege. De aceea el în această chestie s’a descoperit complect, el s’a întins în larg şi în lat cu o vădită neîngrijire de pericol. El mai ştia că adversaru­lui îi este oprit de a da lovituri vio­lente în chestia convenţiei cu Germa­nia, de aceea şi aici nu-­şi prea me­najează fiinţa. Să poftească, ’şi-a zis guvernul in petto, d-nii liberali să atace dacă le dă mâna. Şi nu au ata­cat liberalii. Când însă a fost ca să se prezinte în arenă cu proectele de legi şi cu actele lui proprii, atunci guvernul a căutat să se facă cât se poate de mi­titel şi să prezinte cât se poate mai puţină suprafaţă la lovitura duşma­nului. Şi ca să concretizez, voi lua pe rând fie­care minister. întâi d. ministru al instrucţiei anunţă: am să fac reforma învăţămîntului se­­condar şi superior. Atât şi nimic mai mult, şi aceasta în o frază care a­­proape face coadă unui proect de lege anunţat de ministrul de interne... Ei, ce suprafaţă poţi să dai adversarului când anunţi pur şi simplu că ai să faci reforma învăţămîntului secondar și superior? Toată lumea o să zică: «minunat» știind că este nevoe de această reformă. Dar cum o să fie a­­ceastă reformă ? Nu se știe, pentru că d. ministru nu mai spune nimic. Al doilea, d. ministru al lucrărilor publice zice: cum să vin cu o lege care să stabilească responsabilitatea antreprenorilor faţă cu muncitorii.» Dar cum va fi această responsabili­tate, în ce limite va fi ea, nu spune ni­mic. Nu lasă măcar a se înţelege în ce sens, ceia­ ce este esenţialul. Poţi oare să faci o invinuire minis­trului de lucrări publice numai pentru faptul că prezintă o ast­fel de lege, când nu ştii în ce spirit ea are să fie în­cepută ? Evident că nu. D. Olănescu este dlar acoperit faţă cu adversarul, întocmai cum odineoară am văzut că şi d. Tache Ionescu se acoperise. Aceasta nimeni nu o poate zice. Trec mai departe. D. Ministru de interne se vede că va prezenta modificarea legei electo­rale comunale. Minunat. — Dar în ce sens ? In ce spirit ? Mister. Pas de ar pucă pe d. Catargiu la răfuit pentru că voeşte a modifica legea electorală!.. Chiar d. ministru de finanţe, care pare că s’a descoperit mai mult, chiar d-sa a întrebuinţat aceiaşi tactică. D. ministru de finanţe a avut abili­tatea ca acolo unde este tare, cum e de exemplu cestiunea echilibrărei bu­getului fără impozite, sau a exceden­telor care se con­dată în anul acesta peste prevederile budgetare, numai acolo să se descopere fără nici o teamă, de aceia d-sa s’a întins cu complezenţă în messagiu asupra a­­cestor punte în lungi şi lăudăroase perioade; în cestiunea reformei bazei împositului licenţilor iarăşi nu s’a prea genat, de vreme ce are de gând să mai micşoreze taxa fixă, cea mai nedreaptă şi să ridice cea proporţio­nala, cea mai dreaptă. Când vorbeşte însă de patente, d-sa trece repede a­­supra acestei reforme, căci dânsa pre­­sintă dificultăţi mult mai mări şi are o bază cu totul arbitrară. Va să zică, terenul e ales in mod admirabil faţă de adversari. Să vedem acum ce fac adversarii la rândul lor. Adversarii evident că şi ei se păzesc de a ataca părţile tari. In adevăr, ce fac adversarii, adică opoziţiunea, când este vorba de naş­terea prinţului Carol ? Guvernul anun­­ţând’o arată bucurie. Opoziţia nu să mulţămeşte cu bucurie, ci ea exal­­tează! La unii este o mare bucurie, la cei­lalţi adevărat delir ! Cum vedeţi, aici este un nou gen de luptă, este o concurenţă, o emulaţie, o luptă în care se întrec şi unii şi alţii. Se dă lupta, dar o luptă de întrecere, o luptă în care fie­care voeşte să se arate mai entusiasmat şi în mai delirantă bucurie! (Ilaritate. Aplauze). Ce face opoziţia liberală în chestiu­nea convenţiuneî cu Germania,— un alt teren foarte priincios pentru gu­vern ? D. Aurelian a cam greşit în această chestiune cuvântul de ordine. Cu toate acestea d. Sturza, şeful partidului, îl dase. D-sa în mod direct a aprobat asemenea convenţie. Evident, de vreme ce era vorba de o convenţie cu Ger­mania. Şi aci onor d. Sturza a cău­tat să întindă o cursă guvernului şi în special d-­­uî ministru de externe. D-sa a făcut în termeni călduroşi cle­iul Germaniei, a bunei voinţe ce tot­­­auna această putere ne-a arătat, a păceî europene pe care ea o garantează, etc. Spunând acestea onor, şef al libe­ralilor avea aerul de a provoca pe gu­vern şi a-î zice: «să te văd ce ai să faci, «să te văd daca ai să ai curagiul să t­e loveşti aici»... Adversarul, d. ministru de externe? ca să-l dărâme, ca să repurteze şi aci o victorie, a trebuit să caute a-l con­cura, a-1 întrece în laudele aduse Ger­maniei, căci după regulele duelului politic numai acestea trebuiau să fie armele de luptă! Victoriosul trebuea să fie acel care era mai cald entu­siasmat pentru Germania. A reuşit să-l învingă pe d. Sturza ? Aceasta nu pot s’o afirm. (Ilaritate). Atât numai pot spune că amândoi au fost la înălţimea situaţiuneî. (Ilaritate). Până aci lucrurile au mers cât se poate de admirabil. Adversarii guver­nului însă, fertili în­tot­d’auna în expediente, şi-au zis: bine, ne dai tu guvern în mesagiu o bucată parla­mentară duelistică, dar noi nu sun­tem atât de proşti să ne mărginim aci, noi ştim să lărgim arena acestui turnei, şi mai mult încă, noi ştim să te atacăm şi pe alte terenuri. Zis şi făcut. Iată deci opoziţia liberală a­­trăgând pe guvern pe alt­ teren, pe terenul trecutului, unde controversa nu are sfârşit, unde controlul este mai greu şi unde atacurile se pot da mult mai uşor. Odată schimbat terenul, oposiţiu­­nea liberală s’a simţit mai la largul ei, şi cu atât mai la largul ei cu cât epoca aleasă pentru discuţie e mai în­depărtată. Lupta, duelul a început. Să amintesc reprizele cele mai prin­cipale şi loviturele cele mai însem­nate : — Ce aţi făcut voi în această ţară de la Divanurile ad-hoc încoa ? atacă opoziţiunea liberală. -- Noi am fost la Divanurile ad-hoc, nu voi—parează lovitura guvernul. (Ilaritate). Un mic parentez. Trebue să recu­nosc că faptul că­ se ia ca punt de plecare al acestei lupte eroice diva­nurile ad-hoc, constitue deja un pro­gres. Până acum discuţiunea între cele două partide lua ca dată 1848, acum s’a început de la Divanurile ad-hoc, un pas Înainte ! Să sperăm că cu tim­pul, încetul cu încetul, vom ajunge în discuţia mesagiul­ui la tratatul de la 1856 şi la urma urmei va trebui să intrăm şi în era constituţională 1866. (Aplauze). D-lor, duelurile sunt tot­deauna in­teresante, mai ales când nu e nici un pericol de moarte, mai ales când ştim dinainte că nimeni nu are să rămână nici mort, nici rănit. Prin urmare a asista la un duel când, o repet, ştii că n’are să fie nici un pericol, este o adevărată plăcere. Dar o să ’mi ziceţi, cum, simple dueluri inofensive sunt acestea, când ele iau această formă violentă, când ta­berile să ciocnesc cu furie, când toate pasiunele sunt puse în joc ? Da, d-lor, cu toată aparenţa crudă, cu toate că cavalerii par înarmaţi până în dinţi, totuşi ciocnirea dacă este con­dusă strategic şi cu iscusinţă, poate să rămână destul de inofensivă. Acest lucru este cunoscut în istoria mice­lor republice ale Italiei în veacul al 16-lea. A fost în patria lui Machia­vel şi Montecuculi ciocniri între două par­tide ale aceleaşi republice în care s’a întâmplat să moară numai un soldat sau doui, şi aceia... de năduşeală. Prin urmare pot fi două tanere poli­tice cari să se lovească şi cu atâta iscu­sinţă în ceea­ ce priveşte sentimentul de conservaţiune, în­cât publicul să se amuzeze, şi ele la urmaşi iasă foarte sănătoase, lupta să nu aibă nici un resultat practic. Efectul acesta mi l-a făcut desbaterile din Senat. Eu, d-lor, mă hotărîsem la început să fac un lucru, mă apucasem ca să notez de câte ori fie­care parte va face mouche şi touchi. Şi trebue să constat că guvernul dar şi liberalii au primit foarte multe lovituri; touchi era şi dintr’o parte şi dintr’alta (ilari­tate). Dar cine a rămas victorios? Nu sunt destul de competent spre a-mi da hotărîrea. Ceea­ ce ştiţi este că loviturele au fost aşa de numeroase şi de o parte şi de alta, în­cât la urmă am renun­ţat de a le mai număra. D-lor, să-mi daţi voe să ilustrez cu câte­va exemple observaţia mea şi să pun în relief câte­va lovituri din acest turnei măreţ, despre care sunt sigur că nu va vorbi posteritatea. Gel intuiu care începe, d. Sturdza, şeful partidu­lui liberal, atacatorul, dă în cestiunea economică o bună lovitură «Aţi făcut, zice el conservatorilor, convenţiunea de la 1875 cu Austro-Ungaria,» va să zică touchi, la cared, ministru de externe ri­postează : «da, am făcut-o, dar voi aţi ra­tificat-o.» iar touchi­ apoi o pausă (ilar.). Primul luptător atacă din nou: «da, dar noi am făcut tariful autonom de la 1886 ca să apărăm industria ţărei», iar tou­chi, la care combatantul guvernului re­plică : «aşa este, dacă aţi voit cu tariful şi de la 1886 să apăraţi industria naţio­­­nală, de ce l’aţi făcut inutil, înche­­­ind cu Germania o convenţie co­­­mercială până la 1891 ?». Din nou touchi — (ilaritate). D. Al. Lahovari după această pausi strălucită să re­trage. D. D. Sturdza neobosit provoacă pe un alt adversar, pe d. Ghermani. Acesta intră în arenă. Iată doi luptători eminenţi pe te­renul de luptă al finanțelor. — In timpul guvernului liberal, al nostru, zice d. Sturdza, am făcut împrumuturi de 250 milioane.. . — Pardon, ceva mai mult, rectifică d-na Ghermani. — De­ficit n’am avut, afirmă domnul Stur­dza. — Ba ați avut, întâmpină dom­nul Ghermani. — Anuitatea era atâta sub guvernul liberal, zice domnul Sturdza. Irmediat d, Ghermani ripos­tează cu o nouă rectificare. Lupta este strînie, adversarii sunt încleştați, lo­viturile sunt mici, dar numeroase. In invălmăşala luptei să întâmplă ceva, cele opt milioane de agiu anual să rătăcesc, li se pierde urma (ilaritate, aplause), dar într’un suprem atac d. Ghermani cată să-şi restabiliească si­­tuaţiunea şi in sfârşit găseşte şi agiul; şi nu numai că-1 găseşte, dar îi gă­seşte şi locul lui, ceia­ ce era încă mai important. Ei bine, d-lor, în cestiunea libertă­ţilor statului român s’a dat o serie de lovituri care au fost parate cu multă abilitate de campionii guvernului . —Noi am înfiinţat statul român, noi am dat toate libertăţile, atacă liberalii. —Dar noi unde eram? ripostă conserva­torii. —Eraţi şi voi, e drept, dar eraţi în minoritate, răspund liberalii. — Foarte bine, dar fără noi minoritatea aţi fi putut d-v. face asemenea lucruri ? re­plică conservatorii. Şi aşa a mers dis­cuţiunea pe toate terenurile, în toate chestiile, până la sfârşit, şi s’a cheltuit cu ea o mulţime de timp şi de forţă intelectuală. In adevăr s’a arătat de o parte şi de alta o măestrie pentru apărarea intereselor fie­ cărui partid. De cât, eu mă întreb: Aceasta este oare discuţiunea răspunsului la me­sagiu? Oare aşa ar trebui să fie? In aceste schimbări brilante de lovituri trebue să consiste lupta între partide, ele nu pot găsi oare un teren de luptă, de emulaţie, mai larg şi mai fecund ? Constituţiunea zice că la deschide­rea Corpurilor legiuitoare se va face de guvern o descriere a stării­­erei. A­­ceasta este originea mesagiului şi a răs­punsului la mesagiu la noi. Apoi drept vorbind, aşa trebue să se înţeleagă această prescripţie constitu­ţională cum se înţelege de guvern ? Şi poate cine­va afirma că mesagiul de faţă, banal şi superficial ca toate, poate să fie luat un moment drept descrierea stărei­­erei). Evident că nu. De aseme­nea au fost foarte interesante discuţiu­­nile urmate, s’au cheltuit mult talent şi cunoştinţe, dar pentru cine credeţi că au fost interesante? Pentru toată lu­mea? Nu. Pe cine ele interesează? In general ne interesează pe noi, pă­tura superficială, noi politicianii, noi cancanierii politici care urmărim pe fie­care om politic în mişcările lui, care căutăm să ne răsturnăm unii pe alţii. Dar interesul ce punem noi in ast­fel de discuţii, nu înseamnă de loc că ele au o însemnătate reală generală. Nu sunt oare saloane în care un mic cancan interesează o societate întreagă, inteligentă şi cultă? Cancanul este însă tot cancan. Aş pute zice că şi par­lamentul în această privinţă este un mare salon cu cancanurile şi intri­­gele lui. Dar întreb, afară, în ţară, oare tot ast­fel se interesează lumea ? Ve mărturisesc că foarte puţini. Cine se mai gândeşte la divanul ad-hoc, la convenţiunea comercială din 1875 ? Acestea sunt lucruri trecute. Cine se mai gândeşte la greşelile partidului conservator dinainte? Vorbesc de marea mulţime. Aproape nu ne mai gândim nici noi chiar la greşelile partidului liberal, la care este mai natural să ne gândim, fiind mai recente. Eu aş crede un lucru, că trebue să menţinem răspunsul la Mesagiul regal—chiar dacă ei nu ar fi în consti­­tuţiune—însă să-i dăm acea amploare de vederi şi de discuţiune care să in­tereseze întreaga ţara, nu numai pe noi. Şi ştiţi de ce aş menţine mesa­giul şi discuţiunea lui? Mai intâiu pen­tru ca guvernele să aibă datoria odată pe an să facă o largă dare de seamă asupra stărei generale a ţărei, nu in fraze banale şi bombaste. Al doilea fiind că cred că pentru parlament este o necesitate ca să fie în fie­care an câte­va şedinţe, în care să se abordeze probleme generale şi să se discute pă­rerile fundamentale ale partizilor pri­vitoare la unele chestiuni socialo-eco­­nomice. De alminterea este şi o nece­sitate pentru ca să nu cadă în lenevie spiritul de generalizare, de observaţii de ansamblu, absolut trebuitor parla­mentelor moderne. In cursul sesiuni­lor, diferite legi speciale ne deprind spiritul a vedea lucrurile izolat, uni­lateral; din această pricină de multe ori ne scapă legătura care ţine ca un lanţ deosebite interese sociale şi economice.­­ Apoi mai este altă­ceva, avem pre­­tenţiunea că, nu numai facem poli­tică, dar facem şi ştiinţă politică, noi dăm viaţă ştiinţei de stat, nevoia de a sintetiza aceasta se impune. După cum s’a simţit în toate ramu­­rele de cunoştinţe, trebuinţa de sinte­tizare din care au eşit încercările de sociologie şi de biologie, tot asemenea, şi mai mult poate, în ştiinţele de stat şi în practica parlamentară vederile generale de ansamblu sunt absolut necesare. Fiind aşa, discuţiunea la Me­sagiu ar fi, după mine, întâlnirea care­­şi-ar da partidele să arate vederile lor largi în prezent şi viitor, modul lor de a privi chestiunile mari sociale şi economice, remediere la relele so­ciale, direcţia activităţei lor. Mesagiul să nu fie, cum am zis, o inşirare de fraze banale şi diplomatice, ci des­crierea vie, crudă, a situaţiei, arătarea marelor lipsuri legislative, tendinţa generală a guvernului. Opoziţia să vie şi ea la acest rendez­vous, cu programa ei, să arate solu­­ţiile ei, să complecteze descrierea si­tuaţiei ţărei, să-­şî spună aspiraţiunile eî, să arate ce gândeşte în chestia marelor probleme socialo-economice care trebue să fie preocupaţia capitală a oamenilor politici; atunci discuţiu­nea ar interesa nu numai pe noi, dar ţara întreagă, păturele adânci sociale. Dezbaterile la mesagiu ar fi consul­taţia solemnă a nevoelor ţărei, ar fi congresul parlamentar al poporului. Discuţiunile ar fi largi şi fructuoase. Dar îmi veţi zice: ce vroeşti mai mult ? Oare în dezbaterile actuale nu s’a tr­atat chestiunea economică,—trac­tatul de comerţ cu Germania—şi ches­tia financiară ? Da, s’au tratat ase­menea chestii şi cu mare talent de d-nii Sturza şi Aurelian de o parte, şi de d-nii miniştrii de externe şi de fi­nanţe de cea­l­altă,­­ de cât terenul a fost micşorat. D-lor, în cestiunile economice tra­tatele de comerciu sunt ca să zic aşa incidente. Gestiunea economică nu este de la popor numai la popor ci de la popor în popor. Aceasta preo­cupă acum pe toată lumea, cum să tratezi cestiunile economice în interio­rul ţărei, cum să te ocupi de soarta cutărei categorii de muncitori şi de producători, care sunt relele, ce mij­loace de îndreptare, etc.; partea acesta a rămas nediscutată. Ba ceea­ ce e mai mult, îndată ce nu te ocupi de chestia economică interioară, de regulare a raporturilor între diferite pături sociale, atunci forţaminte când închei trac­tate economice cu alte state, rişti de a sacrifica interesele claselor ne­­gligente şi a nu te gândi de­cât la acelea a unei clase. Acesta e caracte­rul tuturor convenţiilor noastre jude­cate din punctul de vedere a deose­bitelor categorii de muncitori din ţară. Cestiunea financiară a fost tot ast­fel tratată. D-nul Ghermani a fost în adevăr victorios când a arătat că defi­cit nu avem, împrumuturi nu am fă­cut peste forţile noastre, impozite nu am pus. D-sa avea aerul de a zice : «ce vroiţi mai mult ? Puteţi să-­mi «cereţi ceva mai mult?» Oare cestiu­­nea financiară numai în aceasta con­stă ? Da, e mare lucru, este de o bună administraţie ca să faci budgetul e­­chuilibrat, este de o bună administra­ţie să nu ai deficite. Insă mai este o cestiune. Care este baza bugetului tău echilibrat şi fără deficit ? Cu ce-­ţi ali­mentezi bugetul cu care te lauzi ? Cu impozite. Apoi nu vedeţi că chestiunea bugetului să reduce la o chestie de im­pozite? Gestiunea impozitelor este deci cestiunea importantă, capitală. Aceasta este chestia de fond, cele­l­alte sunt de suprafaţă, de administraţie. Evident că, pentru o ţară, lipsa de dificii, equi­­librarea budgetului sunt lucruri pre­ţioase. Pentru un guvern sau un stat care nu-­şi are equilibrul budgetar este o calamitate, dar nu urmează de aci că dacă o ţară are­ budgetul equi­­librat, apoi este idealul şi că un mi­nistru de finanţe nu mai are nimic de făcut. De exemplu Rusia nu este o ţară care stă rea financiarminte, are budgetul equilibrat aproape, şi cu

Next