Lupta, octombrie 1894 (Anul 11, nr. 2405-2428)

1894-10-26 / nr. 2425

26 OCTOMBRE 1894 uut astă­zi singurii apărători ai libertăţilor po­litice şi ai reformelor economice. Şi pentru că socialiştii bavarezi sunt sin­ceri şi recunosc aceasta, pentru că ei au lăsat pe de o parte principiile absolute, noua metafizică socială şi s’au mărginit într’un program eminamente radical, căruia îi da­­toresc toate succesele lor din Bavaria, pen­tru aceasta socialiştii idealişti i-a tratat ca burghezi democraţi. Cu toate aceste congresul de la Francfort, a dat dreptate d-lui Vollmar. El nu a vo­tat propunerea d-lui Bebel, de­cât cu un amendament pe care socialiştii bavarezi au declarat că-l primesc. Acest amendament ast­fel redactat, „este logic ca reprezentaţii partidului în Land­­taguri să nu poată vota budgetul în totul, dacă acest vot implică o mărturisire de în­credere“ a fost votat cu 131 voturi, contra 103, pe când propunerea d-lui Bribel care spunea pur şi simplu că socialiştii trebue tot­d’a­una să voteze contra budgetului, n’a întrunit de cât 64 voturi, contra 164. Acest vot este o victorie nu numai a sta­telor de la Sud în contra centralismului pru­sian şi a dictaturei conducătorilor berlinezî, dar este în acelaşi timp o victorie a poli­ticei pozitiviste, a politicei rezultatelor in contra politicei idealiste a teoreticianilor cari se consideră ca credincioşi depozitari, ca singurii comentatori autorizaţi ai Epn­­geliei socialiste şi, justificând epitetul de „papi laici“ ce li s’a dat, lansând escomu­nicări contra camarazilor lor independenți cari refuză de a le recunoaște infailibilita­tea în interpretarea dogmelor socialiste. CURIERUL DIMINEŢEI Hamuri şi Hăţuri furate. — Ioşca Be­­nedic a furat de la stăpânul şeii, din strada Dreaptă No. 6, nişte hăţuri şi ha­muri,—şi a plecat cu ele. Sergentul de stradă văzându-l ast­fel încărcat, s’a oferit să-l ajute şi l-a oferit tot deodată loc de odihnă la Secţia 9. Ioşca avea de gând să facă droşca pen­tru piaţă. Dar vorba ceea : «Socoteala de acasă, făr de voia poliţiei, nu se potri­veşte». 600 lei furaţi. — Păun Nicolescu, zis şi Dulea, este un înflăcărat părtaş al idei­lor comuniste. Văzând, că Drăgan Vasilescu din şo­seaua Colentina N. 211, avea 1200 lei, s’a gândit să-şi aplice principiile, şi i-a făcut propagandă prin fapt, împărţind pe din două părăluţele lui Drăgan. Comisarul secţiei 18, un infam bur­ghez, nu e adept al ideilor lui nea Păun, de aceea l-a închis. Protestăm contra acestui atentat la li­bertatea de conştiinţă. Logofăt necredincios. — Solomon A­­ronzon e şi el un fid’al noştri­, comunist». Din principiu fiind contra fabricelor şi profitând că era logofăt la una de lem­nărie, s’a răsbunat, furând mai multe o­­biecte şi mai mulţi bani. Secţia 23 a pus însă ghiara pe el şi acolo personalul caută să-i facă contra­­propagandă. DIN PIATRA Corespondenţa specială a ,Luptei“ drapările politice locale.—D Dr. Cante­­mir. — Pactul ca colonel Rosno­­vana. — Liberalii disidenţi.— D­­r. Cozadini.—Scrisoa­rea d-lui Laza Piatra N. 22 Octombrie 1894. Văzând corespondenţa publicată în «Lup­ta» din 21 a. c. semnată Pion, mi-am zis, şi împreună cu mine toţi ce au citit-o, că ilustrul dv. corespondent nu-şi are nici reşedinţa nici domiciliul politic aice la Piatra, căci alt­fel i-ar fi fost imposi­bil de a scrie această corespondenţă, în care faptele arătate nu au nici o umbră lapja de adever; totul este inexact şi de dome­niul celei mai pure fantezii. S’ar fi potrivit, în parte, o astfel de co­respondenţă acum vr’o 3 sau 4 ani, dar astâzi, totul s’a schimbat; dacă schimbarea, s’a făcut­­în bine sau în refl, aceasta nu voia încerca să arăt. Ceea ce voesc a face, este numai expunerea adevărată a situa­­ţiunei actuale în care se găseşte oposiţia de la bol,­­­ situaţiune care de sigur s’a crezut adevărată şi de către onor, direc­ţiune a «Luptei», când s’a decis a publica corespondenţa în cesiune. Am zis că întreg­ conţinutul corespon­denţei este’­ine exact şi fantezist. Pentru a se vedea aceasta, să luăm pe rînd faptele arătate : Adevărul este ca acum 4 ani s’a în­cheiat de către d-niî : N. N. Albu, Th. Dornescu, E. Zaharîa, liberalî-naţionalî, un pact cu d. colonel Roznovanu — aici mă mărginesc numai la persoanele citate de d. Pion — In acest pact n’a intrat de loc dr. Cantemir care nu numai că n’a încheiat nici un pact, dar la ultimele ale­geri generale, de la februarie 1892, a fost candidatul cel mai înverşunat al d-luî Dornescu,’candidatul susţinut de col. Roz­novanu, în acel timp, la colegiul II de senat. Dr. Cantemir, astăzi, nu face parte din nici o înjghebare politică locală. Adevărul este de asemene că la 1892, în urma pactului, s au ales liberalii Dornes­cu în Senat și N. N. Albu în Cameră, iar indată după aceasta d. Zaharia a fost nu­mit advocat al statului. Astâzi însă, la octombre 1894, pactul cu d. Roznovanu nu mai există ; dovadă este­ că înainte de ultimile alegeri co­munale,­­liberalii conduşi de d-nii Dor­nescu şi N. Albu s’au desfăcut cu totul de col. Roznovanu şi au luptat, punend listă a­parte, dar au căzut la aceste ale­geri. — Aceasta pentru a nu se desfiinţi tradiţionalul guvernamentalism al Pietrei. Apoi şi C. Zaharia, unul dintre căpete­niile pactului, a fost scos, în Septembre a.ac., din advocatura statului. Aici o mică parenteză : D. Pion nici nu pomeneşte de acest lucru; poate o fi făcând vr’o zefle­mea, atunci să me er­e că n’o pricep fiind grozav de fină. Deci pactul astă­zi nu există. Am su­bliniat cuventul, pentru ca să pot întoarce lucrurile şi mâine să avem cine ştie ce combinaţiune, eram să zic ghiveciu. Des­tul numai că principiile (?) să nu sufere ! Şi apoi doar nu Pietreniî, în oposiţie, au să răstoarne guvernul, căci la noi alegă­torii, în mare parte, se ţin încă de cu­ventul sfîntfi al evangheliei «că toată stă­pânirea vine de la D-zeu.» In ce priveşte afirmarea că liberalii in­dependenţi al d-luî Adamescu vor forma o grupare liberală-democrată o parte, cu d-nii Dimitriu, Major Lupaşcu, Semaca, etc., având şef in petto pe d. Gr. Coza­dini, iarăşi nu este exactă, căci d. Ada­mescu cu tot grupul seu şi cu d-nii Di­mitriu, Semaca etc., au fusionat cu libe­ralii N. N. Albu, Dornescu şi cu cei alţi, luptând împreună la alegerile comunale din acest an, alegeri la care d. Cozadini n’a luat absolut nici o parte. Mai mult, zilele acestea întreaga aşa zisă oposiţie­­unită, s’a constituit în partid,­­cu clubul şi comitetul seu executiv. Sfârşind mai relevez încă chestia lumi­­nei electrice şi laudele aduse d-luî con­silier Dim­a Costinescu, cu care îşi î­ncheie d. Pion corespondenţa sa. Am spus mai sus că d. Pion e om de duh şi caută oca­­siunea a-şî da duhul la iveală chiar luând în zeflemea pe un bătrân şi stimat cetă­ţean cum e Dima Costinescu, care, dacă nu este inventatorul lumineî electrice, de sigur că nu rîvneşte nici titlul de inven­tator de corespondențe vaporoase. 7.* In legătură cu cele de mai sus iată și scrisoarea pe cari ni-o adresează d. Lazu , Piatra, 21 Octombrie 1894 La cele spuse de corespondentul d-voastră din Piatra Pion în stimatul d-voastră ziar de astăzi, întâmpin că de șase ani aproape nu mă amestec de fel în politică; la ul­timele alegeri comunale nu am luat parte ; nu fac opoziţie nimănui, fiind­că sunt cu totul desinteresat de tot ce se atinge de politică şi deci nu ştiu nimica despre cele ce spune corespondentul d-voastră, nici nu pricep pentru ce m-a aninat şi pe mine în câte le spune, cu sau fără iluminarea oraşului cu lumină electrică- Gr. N. Lazu. IN­FORMAŢIUNI Erata­ — In articolul 1 iv din mLuptat de eri intitulat Dubla alianţă, sau strecurat câte­va e­­rori. Aşa, la rândul 34, să se ci­tească «ţară istorică», în loc de «istorică» cum s’a tipărit, iar la rândul 80, să se citească «din i­­nima nafiunei» în loc de amâna naţiuneî». Din situaţiilea tezaurului politic, până la 61 August trecut, publicată de ministerul de finance) budgetul sta­tului pe exerciţiul curent prezintă un excedent de peste 16 milioane, faţă cu evaluările budgetare. E drept că veniturile ministerului domeniilor arată un deficit de 1,277,295, in schimb însă contribuţiunile indi­recte daţi un plus de 13,080,000, iar monopolurile statului aproape trei milioane. La concursul pentru catedra de pe­dagogie la şcoala normală de’învăţă­tori, Carol I, cari s’a terminat ieri, a reuşit d. St. Velovan. D-sa a fost re­comandat ministerului de comisiune. Din cei 3 candidaţi, cari reuşiseră la probele scrise în concursul ce se ţine pen­tru­ ocuparea catedrelor de geo­grafie de la gimnaziile din Alexan­dria şi R.­Sărat, au întrunit media de admitere şi la oral d-nii C. Cal­­muschi şi Popescu. Astă­zî un consiliu de miniştrii se va ţinea la ministerul de interne sub preşedinţia d-luî L. Catargiu. După anuarul publicat de rectorul universităţii din Bucureşti, în cursul anului şcolar expirat, au fost înscrişi la diferitele facultăţi 1331 studenţi­.Numărul cel mai mare de studenţi îl are facultatea de drept cu 470 ; vine apoi facultatea de medicină cu 305, cea de litere cu 378 şi ştiinţele cu 196. Cursul de teologie este frecventat numai de 82 studenţi. Citim în Timpul: Juriul pentru ocuparea catedrei de economia politică de la facultatea de drept din Iaşi a hotărât, după îndem­nul d-lor Daniileanu şi Nacu, să su­­puie pe candidaţi la un examen de drept civil, ca să se convingă,că ştiu, economia politică. D. Toni Bacalbaşa de la «Adevărul» găseşte această deciziune admirabilă. Natural. D-nii Daniileanu, Nacu şi Toni Bacalbaşa îşi inchipuiesc că h­­ind­că au fericirea să cunoască drep­tul roman şi dreptul civil sunt mai tari in economia politică de­cât Ghe­­ysson, profesorul de la şcoala de şti­inţe politice din Paris, care este in­giner, de­cât P. Leroy Beaulieu, care a făcut studii de filosofie, de cât Stan­ley Jevons, fostul profesor de econo­mia politică, care studiase ingineria, întrebăm pe d-nii Daniileanu, Nacu şi Toni Bacalbaşa, dacă nu cum­va îşi fac iluzia că sunt mai mari eco­nomişti de­cât toţi aceia cari au a­­flat principiele chiar ale acestei şti­inţe şi au pus fundamentale ei pen­tru tot­d’auna şi cari habar n’aveau de dreptul roman ? * Quesnay, care era medic, Adam­ Smith, care era profesor de literatură şi studiase teologia, Maltas, care era papă, Ricardo, care era bancher, J. B­­ray, care studiase filosofia şi literile, Turgot şi Stuart Mill, cari făcuseră studii de teologie, au­ răm­as de râs pe lângă iluştrii Daniileanu, Nacu şi Toni Bacalbaşa, fiind­că au avut nenoroci­rea să nu ştie dreptul roman! Trebue să fie cin­e­va de o ignoranţă fenomenală în economia politică pen­tru ca să-şi inchipuiască că ea se ba­zează pe cunoştinţa dreptului roman şi civil! Mai uşor s’ar putea cere candidaţi­lor cunoştinţe de matematice superiore, căci cel puţin sunt economişti cari au­­introdus calculul integral in esplicarea teoriei bogăţielor, ca Cournot, Jevons şi Walras. Ne aşteptăm ca la un viitor concurs de economia politică onorata comisi­une să ceară candidaţilor cunoştinţa paşilor de balet! Confratele nostru, d. Anton Bacal­başa, are cuvântul. De la 9—14 Noembrie va avea loc concursul de admitere în şcoala de architectură a soc­ie­tă­ţii Architecţilor români, instalată în str. Scaune 36.— Concursurile şcoalei încep­ la 10 Noem­brie. Sunt înscrişi 30 elevi pentru con­cursul de admitere. înscrierile se mai primesc până la 30 Octombrie. Ori comisiunea pentru sculptură şi pictură, de la Expoziţia Cooperatori­lor, a decernat premiile: Sculptură. Medalia de aur nu s’a dat. Medalia de argint cl. I s’a dat d-luî Mirea. Medalia de argint cl. II d-lor Bălă­­cescu şi Constantinescu. Medalie de bronz d-luî Pietro Dose şi menţiune d-luî Lambadites. Kt Pictură română: Medalia de aur s’a dat d-luî Şoldănescu. Medalia de ar­gint cl. I nu s’a dat. Medalia de argint cl. II s’a dat d-lor Nestorescu, Bardasare, Poenaru, Bălă­­nescu şi Jiquidi. Medalia de bronz d-lor I. Voinescu, Angelescu, Marines­cu, Constantinescu, Dămian şi d-nelor Eliescu, Mureşanu şi Emilia­n. Menţiune : d-lor dr. Elian, Gheantu, D-rei Carni Dieudomé, Şcoaleî Var­lam, şcoaleî secundare No’ 2 din capi­tală şi gimnaziului Şincai. * Pictură streină. — Medalia de aur d-luî Lanccoto. Medalia de argint cl. Iiiî d-lui Galeoto. Med. de arg. cl, Ila d-lui Giovani Roi şi Guparini. Meda­lii de bronz, d-lor Rochi, Alberti și Dare. 1) G. de Villaret op. citat. TELEGRAME ANARHIŞTI UCIŞI Paris 4 Noembre.—O telegramă din Cayena a­­nunţă că printre anarhiştii ucişi în revolta de la închisoarea din insula Salut se află Léauthier, Mar­­paux şi Simon Biscout. NOUL MINISTER SPANIOL Madrid 4 Noembre.— Regina regentă a agreat pro­punerile pentru formarea noului cabinet, care este ast­fel compus : D. D. Sagasta, preşedinte, ministru fără porto­foliu. Groizari, afacerile străine. Amos Salvador, finanţe. Capdeon, interne Lopez Dominiquez, rez­bel. Abarzuza, colonii. Mura, justiţie. Pengierver, lucrări publice şi instrucţiunea publică. Amiralul Pasquien, marina. Miniștrii au depus jurământul azi. No.2425 PATRIARCHUL ARMENILOR Roma 4 Noembre. — Ambasadorul Turciei dez­minte prin «Agenţia Ştefani» ştirea despre pretin­sul refuz al guvernului otoman, de a autoriza pe patriarchul armean Azarian, de a veni la Roma. Monseniorul Azarian însuşi a amânat plecarea. DIN EGIPT Cai­' 4 Noembre. — Un decret al Kedivului, nu­meşte pe D. Gorst, consilier la ministerul de in­terne şi desfiinţează organizaţia actuală a poliţiei. D. Gorst nu va avea nici o atribuţiune executivă şi va fi în raporturi numai cu Nubar Paşa. PENTRU M­­OARTEA ŢARULUI Moscova, 5 Noembrie.—Municipalitatea a cerut autorizaţia de a oficia un ser­viciu funebru în faţa corpului lui LALexan­­dru al IIl-lea, de a depune o coroana pe cosciug şi de a trimete delegaţi la St. Petersburg la înmormântare, ca să mani­feste ast­fel sentimentele de nestrămutare, fidelitate şi supunere a oraşului. Cracovia, 5 Noembrie.—Ziarul Graş a­­flă din Varşovia că 30 de representanţi ai nobleţei şi al burgheziei au rugat pe generalul Gurko să exprime familiei im­periale regretele lor eterne pentru moar­tea Ţarului Alexandru III şi sentimen­tele lor de fidelitate şi devotament şi vor ruga pe Dumnezeu, ca să dea Ţarului Ni­­colae puteri necesare pentru a face feri­ciţi pe supuşiii sei. Paris, 5 Noembrie.—Preşedinţii au ci­tit la cele doue camere o scrisoare a d-lui Dupuy, care aminţă moartea lui Alexan­dru al lll-lea şi doliul naţiunii franceze, căreia reposatul Ţar i-a manifestat în îm­prejurări memorabile preţioase dovezi de simpatie. Trimiţând împăratului Nicolae condoleanţe sincere şi urările cele mai fierbinte, guvernul este sigur că a fost interpretul fidel al sentimentelor ţării şi ale­­ parlamentul­ui. Preşedinţii au rostit discursuri foarte aplaudate. Ei au făcut elogiul lui Ale­xandru III care a conjurat resbelul şi a făcut cunoscut tuturor că Franţa, cu toate rănile sale, nu este singură în lume. Terminând, D. Chalemel Lacour a fă­cut urări pentru ca înţelepciunea să, con­ducă pe Nicolae II şi sa fie demn de ta­tăl seu.­—Şedinţele au fost ridicate în semn de doliu. Cetinie, 5 Noembrie.—Un parastas a a­­vut loc ieri pentru reposatul Ţar în pre­­senţa principelui, principesei, miniştrilor, demnitarilor curţii, a corpului diploma­tic şi a funcţionarilor superiori. Prinţul şi principesa au visitat, apoi pe ministrul Rusiei D. Argiropole. Roma, 5 Noembrie.—Un parastas s’a oficiat la capela rusească pentru Ţarul Alexandru III. D. Crispi representa pe regele. Au asistat de asemenea miniştri, corpul diplomatic de pe lângă Vatican și Quirinal. Copenhaga, 5 Noembrie. — Folkelhoug. Preşedintele face elogiul Ţarului Alexan­dru III ca păzitor al păcii Europei. Per­­derea sa­­constituie o mare nenorocire mai cu seamă pentru familia imperială. Po­porul danez va păstra amintirea defunc­tului, Ia o parte la doliul văduvei Ța­rului. EDIŢIA II* Ultime Informaţii Afacerea Paraschiv Înalta Curte de Casaţiune, sec­ţiunea II, sub preşedinţia d­lui C. Schina, prim-preşedinte, a cerce­tat azi, după o diverginţă făcută deja de înalta Curte, recursul fă­cut de procurorul general al Cur­­ţei de Apel din Iaşi, contra deci­­siunei acelei Curţi, care găsise că există autoritatea lucrului FOIŢA ZI­ARULUI „LUPTA“ CRONICA DE MARŢI EXTREMUL ORIENT Dai Nippon-Ni-hon încă una din trăsurile caracteristice care stabileşte o adâncă deosebire între japonezi şi vecinii lor despre apus este şi modul de a -şi fi alcătuit credinţa lor în puterea supra-naturală. Şi aci nimic asemănător cu Chinezii. Nici Confucius, nici cei­ l’alţi filosofi chi­nezi şi nici vre-una din tradiţiile acestui popor n’au avut înrîurire asupra credinţei poporului japonez. El ’şi-a format singur cărtul său propriu şi tradiţiile lui îi apar­ţin într’un mod exclusiv. Confucius este considerat ca un moralist de prima ordine şi alt nimic. ?1n Religia naţională, ab-origine, a japo­nezilor este cultul lui Shinto, doctrina zei­lor „Kami“. Forma primitivă a acestei cre­dinţe se reducea la cultul strămoşilor, iar puţin câte puţin, după cum aceşti strămoşi picase din cer şi după cum în cer rezidă toate forţele naturei, rînd pe rînd aceste forţe, soarele, luna, vânturile şi toate me­teorele, fură deificatii. Ca să impună po­porului respectul fără margini, cel mai ve­­chiu strămoş al celui d’intâiu mikado, era căzut din soare. In afară de aceste zeităţi, se mai adăogară în urmă, anul câte unul, toate personagiile marcante din timpurile legendare, personagii cari adusese oare­cari servicii poporului. Aceştia se adora­u sub forma de semi-zei sau eroi. Cu alte vorbe un fel de mitologie bi­zară şi confusă, o cosmogonie mai mult, în care rolurile divinităţilor nu era bine de­finit, care îţi total nu exprima nimic, care nu rezolva nici una din problemele sufle­tului şi c­are, prin urmare, nu răspundea nici unu­i ideal. O religie particulară, primitivă, religie ai cărui sfinţi, conducători ai poporului spre bine, nu sunt în mare parte de cât nişte foşti împăraţi şi eroi, cari s’au distins în răs­­boaie „Kami“. Aceşti „Kami“ sunt câte o dată nişte fiinţe rele, geloase şi răzbunătoare, cari nu se pot îndulci de cât prin daruri de tot felul şi rugăciuni.­­ Rugăciunile se fac de asemenea într’un mod cu totul particular. Când cine­va are ceva de implorat de la vre-una din divi­nităţi, — şi rolul acesta este rezervat mai mult femeilor — acest cine­-va se opreşte înaintea templului, bate din palme, făcând să resune un gong, şi chemând ast­fel aten­ţia divinităţei, îşi formulează în minte do­rinţa, aruncă câte­va monede mărunte şi pleacă. Acestea toate se petrec în câte­va secunde­­). „Ramii“ sunt şi masculini şi femenini. Emblema celor d’îatâiă este o sabie, aceea a celor femenini o oglindă. Ambele aceste embleme sunt închise într’o cutie, care se află în sanctuarul invizibil pentru nimeni altul de­cât pentru preot. Se înţelege că printre aceşti Kami sunt unii mai puternici de­cât alţii, de­şi o ie­­rarchie sistematică nu este stabilită. Cu cât însă un Kami este mai puternic, cu atât locaşul lui este mai depărtat şi mai puţin accesibil picioarelor de muritori. De aci, din când în când, pelerinagii de credincioşi în mase, către vârfurile mun­toase „Yama“, cari constituesc nişte ade­­adevărate sărbători populare. Această credinţă îmbătrânise. Poporul japonez făcea paşi repezi şi zi cu zi im­­presiunile deveneau mai vii, mai nume­roase, mai conştiente. Inteligenţa lui se desvolta şi fenomenele ce se produceau îm­prejurul lui incepeau a fi înţelese. Ajunsese deci un moment când Shintoismul nu mai putea îndestula nici inima nici mintea şi, după cum un reformator nu apărea de ni­­căeri, locul era larg deschis unei invazii din afară. Ceea ce se şi întâmplă. In câte­va secole Buddhismul trecuse frun­tariile Indiei. Această doctrină, care înu­­meră astă­zi cei mai mulţi credincioşi, tre­cuse peste­­Himalaia, se urcase în sus peste munţi şi pătrunsese până în Turkestan şi Mongolia. De aci se lăţise peste toată China şi Coreea. In secolul VI, o mie de ani în urma apariţiunei lui în India, năvăli în Ja­ponia şi, cu toată opoziţia preoţilor veche­ religii naţionale, el îşi făcu repede loc în poporul japonez, şi aceasta cu atât mai re­pede cu cât preoţii cei noui avură abilita­tea de a îmbrăţişa pe cei mai distinşi „Kami“ din vechea religie, întroducându-i în cea cea nouă şi înconjurându-l cu un fast ne­cunoscut încă până acum. Patru secole au fost de ajuns pentru ca buddhismul să­­se întindă şi să se stabi­lească în toată Japonia, timp în care el avu să lupte cu o răbdare, de care numai ado­ratorii lui Buddha sunt capabili. Ei au reuşit să stabilească cultul, dar au fost nevoiţi să cedeze mult spre a căpăta puţin, aşa că buddhismul japonez aproape nu mai seamână cu cel indian. In multe punte chiar se află în opoziţie directă. Ceea ce a atras mult atenţia japonezilor a fost­­luxul templelor buddhiste şi bogăţia imaginelor. Una printre altele multe a con­tribuit mai mult la conversiunea mulţimei. Aceasta era delta „Misericordia“ cu cele o mie de mâini de ajutor, al cărui cap este înconjurat cu o coroană de copii. O parte din clasa inteligentă cu câţi­va daimio (şefi feudali), au îmbrăţişat această credinţă. Poporul în mare parte, condus încă de influenţa preoţilor religiei Shinto, a ră­mas multă vreme refractar. Pentru ca să-l convertească misionarii buddhişti au mers până acolo, în­cât a permis să se oficieze în pagodele buddhiste ceremonia vechei re­ligie­ni. Astfel, o bună parte din templele budhiste sunt mixte. Cele două sanctuarii sunt despărţite printr’o simplă pânză albă, iar credincioşii pot asista la ambele cere­monii în acelaşi timp. Un fapt caracteristic este graba cu care japonezii au îmbrăţişat creştinismul. In se­colul XVI misionarii portugezi debarcară în insula Kiu-siu. Francois Xavier, Torres şi Fernandez fură cei d’intăi misionari. După dânşii sosiră alţii şi la 1553 Jesuiţii fon­dase deja un seminar în Sudul imperiului. La început poporul japonez nu văzu în noua lege creştină de­cât o nouă formă a buddhismului, iar în călugării catolici o nouă sectă buddhista. Bunătatea însă şi de­votamentul noilor preoţi făcu asupra popo­rului japonez o impresie atât de adâncă, în­cât numărul proseliţilor se mări cu o repe­ziciune uimitoare. Faţă cu anarchia şi politică şi civilă şi religioasă in care poporul înnota de atâta vreme, fără să li se prezinte cel puţin ilu­zia unei uşurări sufleteşti, noua doctrină fu îmbrăţişată cu o ardoare fără seamăn, numai pentru faptul că făgăduia liniştea sufletului şi dreptate pentru cei desmoşteniţi. In scurt timp portul Nagassaki, cel prin care intrase misionarii catolici în Japonia, deveni centrul de activitate şi de propa­gandă al catolicismului, iar în scurtul spa­ţiu de 50 de ani peste 40,000 de japonezi îmbrăţişase noua religie. Mulţi daimio se aflau printre noii convertiţi şi la rândul lor, devenise el însu­şî nişte apostoli cari de­terminau curentul. In Nord feudalii, toţi budhişti, spăimîn­­taţi de progresele religiuneî catolice, pe care nu o cunoşteau încă, exortaţi în ace­­laş timp de preoţii lui Buddha, înconjurară tronul şi făcură pe împăratul Tak­o-Sama să ia măsuri serioase in contra acestei in­vazii care ameninţa—ziceau ei—însă­şi e­­xistenţa Statului. Intre acestea aviditatea misionarilor ca­

Next