Lupta, octombrie 1894 (Anul 11, nr. 2405-2428)

1894-10-28 / nr. 2426

ANUL XI No. 2426. 40 lei 20 „ 10 , 30 . Redacțiunea­­ Pasagiul R o na â n N o. 2. EDIŢIA A DOUA ORGAN DEMOCRAT-RADICAL fVINERÍ, 28 OCTOMBRE 1804 ABONAHEHTEi AHUHCIURII in ŢARĂ Dn an :........................................................... Şeaae luni................................................ . . Trei luni........................................................... Pentru învSțStori pe un an........................ IN STREINETATE On an............................................................. Se fac luni ............................................................ Trei luni............................................................ Mumerul 15 Bani Pe pa(iu in, 80 litere, corp 7 . . . 1 lefi linia , „ IV „ „ . . . 25 bani linia. Inaerte și reclame , „ .... 2 lei linia Pentru «nunei­uri « se «dresa: LA Zmeului num£r vechiu 50 bani istraf­iunea ■ I RomânMo. 2. Reforma impozitelor Moartea ţarului. Concursul de clinică infantilă de la Iaşi. Revizorii şcolari. Higiena publică. Unde va fi înmormântat ţarul. Cronică teatrală. Curierul dimineţei. Buletin Exterior. REFORMA I­POSITELOR Mai sunt câte­va zile până la des­chiderea oamenilor. Sesiunea viitoare are importanţă faţă de criza care bîn­­tuie ţara. In această sesiune trebue să se hotărască măsurile ce ar tre­bui luate, ca să se puie odată capăt acestei nenorocite stări de lucruri. Noi ne-am ocupat în diferite rîn­­duri de cauzele cari împiedică pro­gresul în această ţară, de cauzele cari fac imposibilă desvoltarea avu­ţiei ţărei. Şi am spus în­tot­deauna că una din cauzele principale este actualul sistem de impozite, stabi­lite pe nişte baze înguste de nişte oameni fără vederi largi, impozitele noastre sunt pur şi simplu fiscale şi nu ţin de loc seamă de nevoile ţa­rei, fiind preocupaţi aceia cari le-au­ stabilit numai de uşurinţa perce­­perei lor. Şi dacă acum trei­zeci de ani era­­ permis ca actualul sistem de impo­zite să fie crezut cel mai bun, azi e o crimă să-l mai lăsăm în vigoare. Acest impozit înseamnă starea pe loc a activităţii publice, imposbilitatea de a merge mai departe în organi­zarea instituţiilor de stat. Căci nu este de ajuns ca impozitele să răs­pundă la starea de lucruri dată, ele trebue să ajute şi la propăşirea ins­tituţiilor. Budgetul statului trebue să fie mărit­­în fie­care an, în raport cu numeroasele nevoi ce nasc in fie­­­care an pentru un stat, care voeşte să stea printre statele civilizate. Şi pentru moment, după cum se vede, nu ne preocupăm de justiţia şi moralitatea impozitelor, deşi şi a­­ceste două cestiuni sunt foarte impor­tante. Şi procedăm astfel, pentru că ştim care este puntul din care pri­vesc aceste mari cestiuni de reformă clasele dominante şi guvernele lor. Pentru aceste clase culmea egalităţii se află în vestita proporţionalitate. Dar aceea ce în aparenţă poate fi luată drept justiţia însăşi în realitate nu este de­cât o farsă. Egalitate nu poate să fie numai atunci când păr­ţile cari se iau de stat, de la bogat ca şi de la sărac, sunt egale, este abso­lută nevoe ca să se ţie seamă şi de ceea ce le rămâne acestor doi con­tribuabili, pentru ca să-şi ducă tra­iul zilnic. Şi din acest punt de ve­dere numai impozitul progresiv rea­lizează adevărata egalitate, în ce pri­veşte contribuirea la sarcinele statului. Dar sunt atâtea de zis asupra a­­cestei cestiuni şi nu cadrul unui ar­ticol poate fi suficient. De acea trecem asupra acestor con­sideraţii pentru azi şi ne oprim mai mult asupra necesităţei ce se simte de a se schimba actualul sis­tem de impozite. S’a vorbit mult despre faptul că ţara aceasta se ocupă numai cu a­­gricultura şi după calcule serioase s’a dovedit că ceia­ ce se arată azi ca criză, din pricina scăderei preţu­rilor, nu este de­cît starea perma­nentă, normală, pentru viitor, iar a­­devărata stare anormală, era urcarea enormă de preţuri din anii trecuţi. Ce ar fi deci de făcut ? S’a răs­puns de mult: e nevoie să se dea o mai mare desvoltare industriei, ex­­ploatării pădurilor şi minelor etc. D. P. P. Carp a făcut deja un proect de lege pentru mine. Natural, că legile acestea speciale sunt foarte necesare şi că ele sunt necesare pen­tru stabilirea cu siguranţă a bazelor unei exploatări serioase, dar impul­sul spre acest nou gen de ocupaţii, spre aceste exploatări cu cari nu s’au îndeletnicit până azi capitaliştii noştri­, trebue să vie şi dela legea pentru impozite. Şi am arătat în nenumărate rîn­­duri, marile avantagii, din acest punct de vedere, al înlocuire! impozitului actual pe venit, prin impozitul pe capital. Ideile noastre în materie de im­pozite, expuse cu toată precisiunea şi absolut fără cel mai mic inconjur, n’au putut fi combătute de nimeni până azi şi chiar cei mai mari duş­mani ai impozitului progresiv pe ca­pital au fost siliţi sau să tacă, sau să recunoască dreptatea lui. De acea credem azi, mai mult ca ori­când sosit momentul, de a se face o serioasă, o totală schimbare a impozitelor noastre. Ori­ce alte mă­suri se vor lua, nu vor fi de­cât pa­liative. MOARTEA ŢARULUI Evenimentul la ordinea zilei. Toate ziarele au ţinut să’şî spuie pă­rerea asupra ilustrului reposat. Şi dacă gazetele franceze au făcut elogiile lui A­­lexandru al IlI-lea, în lungi articole, nici presa noastră n’a remas mai prejos. Trista noutate a străbătut în toate un­ghiurile ţării şi în zilele din urmă a a­­juns chiar şi la Bârlad. Paloda, representanta opiniei publice în această localitate, dă dovadă că Bâr­­lădenii au fost adânc impresionaţi de moartea împăratului tuturor Rusiilor. Ea spune că nu foarte melancolic şi trist a fost sunetul firului electric care, cu iuţeala gândului a răspândit în ambele emisfere ştirea despre sfârşitul trist al dramei de la Livadia“. Urmează o mică notiţă biografică. In floarea vârstei, obştescul sfârşit şi crun­tele dureri nu lipsesc, după care vine o declaraţie straşnică, o acusaţie formală contra ştiinţei medicale, toare n'a putut readuce la viaţă pe ilustrul mort, pro­tectorul păcei lumei ??!!» Să învii morţii, e o datorie a medici­lor, şi lucrul se impunea cu atât mai mult cu cât răposatul era protectorul pă­cii lumii. Dar să nu întrerup firul melancolic şi trist al Pala­dei. «Un vânt distrugător a suflat şi s’a stins gigantul şi a căzut ste­jarul cel care falnic a umbrit şi părin­teşte a protejat poporul seu nenumărat, adăugând încă un coşciug în cavoul pre­istoricei (?!) falnicî imperiale a ţarilor Rusiei». Doctorul Antoniu poate fi gelos de a­­ceste flori de stil ! «Din Petersburg (nu din Livadia) a fost chiemat la cer», dân­­du-i-se pacea «pe care a iubit-o şi a pro­tejat-o, semănând lume, doliu şi lacrimi !!!» * Acesta era împăratul Rusiei, după Pa­loda. Nici un ziar din ţară nu l-a plâns cu atâta patos ca bârlădeanul nostru con­frate ! Tix. CONCURSUL de clinică infantilă de la Iaşi Concursul pentru catedra de clinică in­fantilă de la facultatea de medicină din Bucureşti n’a putut da nici un resultat. Causa este aceeaşi ca şi la concursul de istorie ţinut tot la Iaşi, la începutul lunei aceştia. Candidaţii buni n’au lipsit nici la acest concurs. Juriul însă s’a arătat incapabil de a fi imparţial. In timpul din urmă lu­crurile degeneraseră într’o luptă între mem­brii juriului. Nu se mai aveau în vedere candidaţii, ci satisfacerea ambiţiei perso­nale ca cutare membru să se arate mai tare în trucuri şi mai in stare de a se impune. La ultima probă unii din membrii ju­riului au dat nota 9 şi 10 candidatului Mih­nescu care pune la lecţiunea de cli­nică,—lecţiune decisivă, — un diagnostic complect fals. Juriul a fost unanim să re­cunoască falsitatea diagnosticului, totuşi sub pretext că este un semn de tărie . putea susţine un diagnostic pe basa argu­mentelor iscusite, s-a dat de unii notele de mai sus. Doctorul Negel, delegatul ministerul­ui, şi-a trimes demisia juriului care se adu­nase ieri să cetească ultimele doue probe scrise. Odată cu demisia a anunţat că mo­tivele le va face cunoscut direct la mi­nister. Pentru cele 4 probe orale și cele scrise cel care a întrunit media generală cea mai mare a fost candidatul Tom­escu. * Iată cum la Iași, în aceeași lună, 2 jurii au dat 2 lovituri de moarte prin­cipiului concursurilor! REVIZORII ŞCOLARI Zilele trecute am atras atenţiunea autorităţii şcolare asupra unor abu­zuri săvârşite de revizorul şcolar al judeţului Oltu. Astă­zi primim alte plângeri contra acestui revizor, care abuzând de poziţia ce ocupă în învă­ţământ umileşte şi exploatează pe ne­norociţii învăţători, cari nu pot nici refuza pretenţiile revizorului, nici a reclama autorităţii superioare, ştiind că cei­ ce au reclamat au fost mai pe urmă lăsaţi la discreţia revizorului şi aspru pedepsiţi. Adesea ori am fost nevoiţi a lua apărarea învăţătorilor în contra revizorilor şi mai în­tot­d’a­­una autoritatea superioară n’a luat măsuri de cât târziu. Revizoratul şcolar este boala de care suferă învăţământul nostru primar şi revizorii sunt pentru înveţămînt ceia­­ce subprefecţii sunt pentru adminis­traţie ; de aceia nu credem fără inte­res a face o privire generală asupra acestei chestiuni. Revizoratul şcolar ar trebui să aibă un îndoit scop : a instrui şi a con­trola instrucţiunea. Când învăţătorul a rămas înapoi faţă de progresele realizate în învăţă­mânt, ca ştiinţă şi metodă, revizorul este chemat a ’l instrui, a ’i arăta ca­lea ce trebue să urmeze; cum să facă cursurile fie­cărui obiect de studiu, şi cum să se slujească de materialul didactic pus la dispoziţia sa. Când se modifică programele, revi­zorul trebue să îndrumeze pe învăţă­tor arătându-i chipul cum trebuesc înţelese indicaţiunile programei şi re­­comandându’i cărţile de care s’ar pu­tea folosi. Pentru aceasta însă ar trebui ca re­vizorii să fie aleşi dintre institutorii culţi, sau dintre acei cărturari capa­bili de a face o lecţiune model, de care să profite învăţătorul. Ca administraţie, revizorul trebue să fie un om cinstit; învăţătorul este cu totul lăsat la discreţia autorităţii şcolare ; un simplu raport al revizo­rului poate asvârli pe învăţător din­­tr’un judeţ într’altul; un raport al revizorului poate hotărî scoaterea la pensie a învăţătorului înainte de ter­men, după cum s’a făcut cu foarte mulţi învăţători din Ialomiţa şi Olt, chiar anul acesta. Revizorul şcolar ar trebui dar să fie un om şi cult şi corect, care să nu vază înaintea lui de cât îndepli­nirea datorii sale şi interesul învăţă­mântului. Intru cât revizorii noştri­ îndepli­nesc aceste condiţii o ştim cu toţii din chipul cum se recrutează. Acei insti­tutori cari au o rudă influentă sau cari s’au distins la alegeri au un ti­tlu de aspirant la revizorat; de aceia mulţi dintre revizori au fost cei mai slabi institutori; din acei ce au avut necontenit gândul la mijloacele de a parveni, iar nu la meseria pe care n’o pricep şi n’o privesc cu drag de cât din punctul de vedere al folosului. Cu asemeni revizori învăţământul pierde şi învăţătorii sunt umiliţi­, în­văţătorii, cari sunt la discreţia autori­tăţii şcolare, sunt siliţi a căuta să in­tre în bunele graţii a­le revizorului, satisfăcând mai mult interesele a­­cestuia de­cât interesele şcoalei. Iată de ce învăţătorii slabi, neglijenţî, fi­ind cei linguşitori ştiţi mai bine a plăcea revizorilor şi sunt cei păsuiţi Din contră, învăţătorii harnici, cari ’şi îngrijesc de datoria lor, sunt acei care nu caută a fi favoriţii revizoru­lui şi sunt cei mai expuşi a fi per­secutaţi. Ei r dau puterea de a se opu­ne persecuţiunii ■, revizorilor, fiind­că reclamaţiunile lor au puţină şansă de a fi ascultate, Zilele trecute am dat o informaţie prin care arătam că două petiţiuni a­le unor institutoare din Slatina în contra revizorului şcolar nu numai că au rămas fără efect, dar le-au atras pedeapsă. Acum sunt chiar alte reclamaţiuni contra acelu­iaşi revizor; de aceia rugăm pe d. Ministru să ordone a se face o an­chetă severă ca să se curme o dată cu scandalurile acestui revizor. L. Z. cercetările analitice a materiilor alimen­tare au devenit o necesitate. Intr’un articol viitor vom vedea rolul ce-l au la noi laboratoarele de chimie și rezultatele ce au dat până în prezent cele existente. S. HYGIENA PUBLICĂ Ce atâţi doctori şi para­doctori ? îna­inte nu mai erau atâtea învăţaţi şi slavă Domnului, lumea era mai sănătoasă! Nu mai beam şi mâneam lucruri analizate şi totuşi nu erau atât de falsificate ca azi ! Ast­fel de vorbe se aud mai în fie­care zi, chiar de la acei cu oare­care cultură. Dacă veţi întreba de curiositate pe vre­o babă oare­care, uitată de moarte, cam de câţi ani e, nu-ţi va spune direct, căci nu ştie, dar îţi va răspunde că : la holera cea mare era de doui ani, apoi la ciuma cea d’întăi ei i-a murit un frate, pe urmă când a venit Turcii era cam de 10 ani, apoi la holera cea mică era de atâta, mai apoi la ciuma de a doua, când i-a murit o soră mai mică, era de atâta; când s’a măritat în anul acela a dat peste ţară o molimă, de nici doftorii nu ştieau ce-i a­­ceea, de mureau de la­olaltă mari şi mici. Cam aşa îţi va răspunde, de oare­ce epi­demiile se ţineau lanţ în acele bune tim­puri. Acuma, graţie progresului ştiinţei şi măsurilor energice şi raţionale de hygi­­enă, suntem scutiţi de multe boale, numai mulţumită acestor măsuri energice am fost scutiţi în ultimii ani de holeră; dar unii tot­dea­una nemulţumiţi îţi răspund : «dar aceasta nu-i holera de altă dată» ; în a­­devăr, efectele ar fi fost şi acum tot atât de dezastroase, dacă procedeurile ar fi fost ca altă dată : o aglomeraţiune peste mă­sură în nişte carantine infecte şi o mică afumare ; azi dacă bietul microb mai poate scăpa ca prin urechile acului, focului, va­rului, acidului fenic și altor desinfectante, apoi e sărmanul atât de slăbănogit, că nu-i în stare să producă de­cât o mică desinterie. Variola care mai înainte făcea ravagii, mai bine de un secole redusă aproape la zero, prin vaccinu animal. Turbarea care era tot­dea­una mortală, azi e perfect cu­­rabilă. Anghina difterică, al cărui trata­ment a fost acum descoperit, precum şi alte multe maladii cari se considerau ca incurabile, azi nici nu se mai discută des­­cută despre acţiunea lor violentă, multe maladii au fost distruse chiar la origina lor. Trecând la substanţele de nutriment, îm­brăcăminte, etc., vedem pe când popula­­ţiunea nu era atât de deasă, când trebu­inţele erau mici şi obiectele, mai cu seamă productele naturale de nutriţiune, erau în mare abundenţă, făcea ei ca ele să nu fie falsificate; dar azi când cererile sunt mai mari de­cât producţiunea naturală, când lupta pentru existenţă e atât de înverşu­nată, fie­care va căuta să producă cât se poate de eftin, fie ori cum ar fi, numai să se poată vinde şi să supoarte concu­renţa, de aici falsificarea şi denaturarea productelor alimentare. A face din producte proaste şi deja stri­cate producte de calităţi fine, bine­înţeles numai în aparenţă, a face pe cale artifi­cială producte similare celor naturale, a­­ceste sunt în scurt efectele cererei celei mari în raport cu mica producţiune na­turală. A adăugi laptelui apă şi a introduce în el scrobeală, făină şi altele, numai ca să mascheze frauda, a face din un vin prost şi oţeţit, prin introducerea de substanţe mai mult sau mai puţin vătămătoare, vi­nuri consumabile; a introduce în nume­roase producte de purificaţiune diferite ma­terii colorate galbene spre a massa onle, şi alte substanţe minerale spre a mări pondera, a amesteca uleurile cu alte u­­leuri de o calitate mult mai ordinară şi deci mai eftină, a prepara numeroase li­­quoruri numai din esenţe sintetice, a ţi se da în loc de petrol benzină, în loc de lână bumbac, în loc de mătasă cânepă, în loc de piele carton, în loc de diferite pie­tre preţioase sticle bine imitate; toate a­­cestea se produc graţie unei concurenţi nechibzuite şi mai cu seamă graţie lipsei unui control sever. Recunoaşterea, a tuturor acestor fraude ori a productelor artificiale, numai prin mijlocul simţurilor noastre, nu sunt su­ficiente. Laboratoarele de chimie analitică nu mai sunt un lux, ci sunt absolut necesare tocmai acolo unde populaţiunea este mai deasă şi consumaţiunea mai mare; deci CAMERA LORZILOR Lordul Rosebery, primul-ministru al Ma­rei Britanii, a eşit din reserva care atâta timp o păstrase, pentru a face pe placul coreligionarilor săi politici, asupra intenţiu­­nilor sale relativ la Camera Lorzilor. In discursul pe care l-a pronunţat săptămâna trecută la Bradford, şi-a luat a­gajament de a depune, chiar în sesiunea de est-timp, un proect de reformă al camerei ereditare, care a devenit, de la venirea actualului gu­vern, un simplu club tory. Nimeni, de alt­fel, chiar unii conserva­tori, nu mai contestă necesitatea unei re­forme în constituirea şi funcţionarea came­rei lorzilor, cu toată adînca veneraţie ce se păstrează în Anglia pentru tradiţiuni şi cu toată recunoştiinţa pentru serviciile ce a adus camera lorzilor în trecut, este peste putinţă de a se recunoaşte, că menţinerea mai departe a acestei instituţiunî vechi, împiedică şi paralisează mersul regulat al maşinei guvernamentale şi este un obstacol la desvoltarea paşnică a democraţiei. Odată simţită şi admisă necesitatea unei reforme, cestiunea este de a se şti în ce sens şi prin procedeuri s’ar reforma camera lorzilor. Radicalii cer pur şi simplu suprimarea ei, pe când o fracţiune importantă a par­tidului liberal ţine morţiş la sistemul celor două camere şi se mărgineşte a reclama numai suprimarea privilegiilor bătrânei a­­dunări. Lordul Roseberry s’a unit cu părerea cea din urmă, şi din această părere nu i se poate face o crimă, dat fiind că el însu­şi face parte din acea cameră. Afară de aceasta lordul Roseberry este consecinţe cu el însu­şi, căci el nu face alt­ceva de­cât să urmărească indicaţiunile, re­clamate de chiar dînsul, de la amicii lui politici. Se ştie, că conferenţa delegaţilor liberali, ţinută la Leeds acum câte­va luni, s’a pronunţat aproape în unanimitate pen­tru suprimarea dreptului de vot ce are Ca­mera lorzilor.­­ Deja din anul 1678, Camera lorzilor nu mai avea dreptul de veto şi chiar de a dis­cuta în toate cestiunile relative la budget şi la controlul banilor publici. Soluţiunea lordului Roseberg consistă a acorda Came­rei Comunelor, în toate cele­l­alte cestiuni, aceleaşi prerogative ce are în materie finan­ciară. De fapt, aceasta echivalează cu su­­presiunea Camerei lorzilor, dar pentru iu­bitorii de vechituri, pentru acei cari pro­fesează cultul tradiţiilor, rămâne numele. Reforma propusă de lordul Roseberg este mai practică şi presintă mai multe avan­tagii, de­cât transformarea democratică a Camerei privilegiate, care infusându-i un sânge nou, îi va reda in acelaş timp viaţa şi rigoarea şi i-ar permite să se împotri­vească cu mai multă putere şi cu mai multe şanse de succes Camerei populare. In faţa atentatului ce se pregăteşte contra ei, ce va face camera lorzilor ? Se va lăsa ea oare să fie decapitată? Această întrebare a pus-o şi lordul Salis­bury, adevăratul şef al ei în răspunsul său la discursul primului ministru. Ce mijloace se vor întrebuinţa ca să o constrângă ? In ţările constituţionale nu există de­cât unul: suveranitatea populară, înaintea căria tre­buie să se plece ori­ce opoziţie, mai cu seamă aceea care emană de la un corp restrîns de privilegiaţi. Asemenea mijloc propune şi lordul Roseberry. Proectul de reformă adoptat de Camera comunelor va fi supus aprobaţiunei Came­rei lorzilor. Dacă aceasta îl va respinge, guvernul va face apel la popor: naţiunea va fi chemată în ultima intanţă, prin refe­rendum, a tranşa conflictul, şi verdictul său nu poate fi îndoios. UNDE VA FIINMORMAM­­TAT ŢARUL înconjurat de golful mărei finice şi veci­nie gemând de valurile Nevei, se înalţă la câţi­va metri fortul Petru-Paul, loc, unde va fi înmormântat Ţarul Alexandru III. Aici se află mausoleul Romanovilor, în biserica catedrală a sfinţilor apostoli Petru şi Pavel. E pe o mică insulă acest fort, care a fost ocupat în 1702 de Petru cel Mare de la Svedleni. Doî­spre­zece ani mai târziu, în 1714, s’a început zidirea catedralei, care s’a continuat timp de trei generaţiuni. Co­losala zidire s a finit numai sub împărătăsa Ecaterina. Lungimea catedralei e de 210

Next