Lupta, octombrie 1894 (Anul 11, nr. 2405-2428)
1894-10-28 / nr. 2426
ANUL XI No. 2426. 40 lei 20 „ 10 , 30 . Redacțiunea Pasagiul R o na â n N o. 2. EDIŢIA A DOUA ORGAN DEMOCRAT-RADICAL fVINERÍ, 28 OCTOMBRE 1804 ABONAHEHTEi AHUHCIURII in ŢARĂ Dn an :........................................................... Şeaae luni................................................ . . Trei luni........................................................... Pentru învSțStori pe un an........................ IN STREINETATE On an............................................................. Se fac luni ............................................................ Trei luni............................................................ Mumerul 15 Bani Pe pa(iu in, 80 litere, corp 7 . . . 1 lefi linia , „ IV „ „ . . . 25 bani linia. Inaerte și reclame , „ .... 2 lei linia Pentru «nuneiuri « se «dresa: LA Zmeului num£r vechiu 50 bani istrafiunea ■ I RomânMo. 2. Reforma impozitelor Moartea ţarului. Concursul de clinică infantilă de la Iaşi. Revizorii şcolari. Higiena publică. Unde va fi înmormântat ţarul. Cronică teatrală. Curierul dimineţei. Buletin Exterior. REFORMA IPOSITELOR Mai sunt câteva zile până la deschiderea oamenilor. Sesiunea viitoare are importanţă faţă de criza care bîntuie ţara. In această sesiune trebue să se hotărască măsurile ce ar trebui luate, ca să se puie odată capăt acestei nenorocite stări de lucruri. Noi ne-am ocupat în diferite rînduri de cauzele cari împiedică progresul în această ţară, de cauzele cari fac imposibilă desvoltarea avuţiei ţărei. Şi am spus întotdeauna că una din cauzele principale este actualul sistem de impozite, stabilite pe nişte baze înguste de nişte oameni fără vederi largi, impozitele noastre sunt pur şi simplu fiscale şi nu ţin de loc seamă de nevoile ţarei, fiind preocupaţi aceia cari le-au stabilit numai de uşurinţa perceperei lor. Şi dacă acum treizeci de ani era permis ca actualul sistem de impozite să fie crezut cel mai bun, azi e o crimă să-l mai lăsăm în vigoare. Acest impozit înseamnă starea pe loc a activităţii publice, imposbilitatea de a merge mai departe în organizarea instituţiilor de stat. Căci nu este de ajuns ca impozitele să răspundă la starea de lucruri dată, ele trebue să ajute şi la propăşirea instituţiilor. Budgetul statului trebue să fie măritîn fiecare an, în raport cu numeroasele nevoi ce nasc in fiecare an pentru un stat, care voeşte să stea printre statele civilizate. Şi pentru moment, după cum se vede, nu ne preocupăm de justiţia şi moralitatea impozitelor, deşi şi aceste două cestiuni sunt foarte importante. Şi procedăm astfel, pentru că ştim care este puntul din care privesc aceste mari cestiuni de reformă clasele dominante şi guvernele lor. Pentru aceste clase culmea egalităţii se află în vestita proporţionalitate. Dar aceea ce în aparenţă poate fi luată drept justiţia însăşi în realitate nu este decât o farsă. Egalitate nu poate să fie numai atunci când părţile cari se iau de stat, de la bogat ca şi de la sărac, sunt egale, este absolută nevoe ca să se ţie seamă şi de ceea ce le rămâne acestor doi contribuabili, pentru ca să-şi ducă traiul zilnic. Şi din acest punt de vedere numai impozitul progresiv realizează adevărata egalitate, în ce priveşte contribuirea la sarcinele statului. Dar sunt atâtea de zis asupra acestei cestiuni şi nu cadrul unui articol poate fi suficient. De acea trecem asupra acestor consideraţii pentru azi şi ne oprim mai mult asupra necesităţei ce se simte de a se schimba actualul sistem de impozite. S’a vorbit mult despre faptul că ţara aceasta se ocupă numai cu agricultura şi după calcule serioase s’a dovedit că ceia ce se arată azi ca criză, din pricina scăderei preţurilor, nu este decît starea permanentă, normală, pentru viitor, iar adevărata stare anormală, era urcarea enormă de preţuri din anii trecuţi. Ce ar fi deci de făcut ? S’a răspuns de mult: e nevoie să se dea o mai mare desvoltare industriei, exploatării pădurilor şi minelor etc. D. P. P. Carp a făcut deja un proect de lege pentru mine. Natural, că legile acestea speciale sunt foarte necesare şi că ele sunt necesare pentru stabilirea cu siguranţă a bazelor unei exploatări serioase, dar impulsul spre acest nou gen de ocupaţii, spre aceste exploatări cu cari nu s’au îndeletnicit până azi capitaliştii noştri, trebue să vie şi dela legea pentru impozite. Şi am arătat în nenumărate rînduri, marile avantagii, din acest punct de vedere, al înlocuire! impozitului actual pe venit, prin impozitul pe capital. Ideile noastre în materie de impozite, expuse cu toată precisiunea şi absolut fără cel mai mic inconjur, n’au putut fi combătute de nimeni până azi şi chiar cei mai mari duşmani ai impozitului progresiv pe capital au fost siliţi sau să tacă, sau să recunoască dreptatea lui. De acea credem azi, mai mult ca oricând sosit momentul, de a se face o serioasă, o totală schimbare a impozitelor noastre. Orice alte măsuri se vor lua, nu vor fi decât paliative. MOARTEA ŢARULUI Evenimentul la ordinea zilei. Toate ziarele au ţinut să’şî spuie părerea asupra ilustrului reposat. Şi dacă gazetele franceze au făcut elogiile lui Alexandru al IlI-lea, în lungi articole, nici presa noastră n’a remas mai prejos. Trista noutate a străbătut în toate unghiurile ţării şi în zilele din urmă a ajuns chiar şi la Bârlad. Paloda, representanta opiniei publice în această localitate, dă dovadă că Bârlădenii au fost adânc impresionaţi de moartea împăratului tuturor Rusiilor. Ea spune că nu foarte melancolic şi trist a fost sunetul firului electric care, cu iuţeala gândului a răspândit în ambele emisfere ştirea despre sfârşitul trist al dramei de la Livadia“. Urmează o mică notiţă biografică. In floarea vârstei, obştescul sfârşit şi cruntele dureri nu lipsesc, după care vine o declaraţie straşnică, o acusaţie formală contra ştiinţei medicale, toare n'a putut readuce la viaţă pe ilustrul mort, protectorul păcei lumei ??!!» Să învii morţii, e o datorie a medicilor, şi lucrul se impunea cu atât mai mult cu cât răposatul era protectorul păcii lumii. Dar să nu întrerup firul melancolic şi trist al Paladei. «Un vânt distrugător a suflat şi s’a stins gigantul şi a căzut stejarul cel care falnic a umbrit şi părinteşte a protejat poporul seu nenumărat, adăugând încă un coşciug în cavoul preistoricei (?!) falnicî imperiale a ţarilor Rusiei». Doctorul Antoniu poate fi gelos de aceste flori de stil ! «Din Petersburg (nu din Livadia) a fost chiemat la cer», dându-i-se pacea «pe care a iubit-o şi a protejat-o, semănând lume, doliu şi lacrimi !!!» * Acesta era împăratul Rusiei, după Paloda. Nici un ziar din ţară nu l-a plâns cu atâta patos ca bârlădeanul nostru confrate ! Tix. CONCURSUL de clinică infantilă de la Iaşi Concursul pentru catedra de clinică infantilă de la facultatea de medicină din Bucureşti n’a putut da nici un resultat. Causa este aceeaşi ca şi la concursul de istorie ţinut tot la Iaşi, la începutul lunei aceştia. Candidaţii buni n’au lipsit nici la acest concurs. Juriul însă s’a arătat incapabil de a fi imparţial. In timpul din urmă lucrurile degeneraseră într’o luptă între membrii juriului. Nu se mai aveau în vedere candidaţii, ci satisfacerea ambiţiei personale ca cutare membru să se arate mai tare în trucuri şi mai in stare de a se impune. La ultima probă unii din membrii juriului au dat nota 9 şi 10 candidatului Mihnescu care pune la lecţiunea de clinică,—lecţiune decisivă, — un diagnostic complect fals. Juriul a fost unanim să recunoască falsitatea diagnosticului, totuşi sub pretext că este un semn de tărie . putea susţine un diagnostic pe basa argumentelor iscusite, s-a dat de unii notele de mai sus. Doctorul Negel, delegatul ministerului, şi-a trimes demisia juriului care se adunase ieri să cetească ultimele doue probe scrise. Odată cu demisia a anunţat că motivele le va face cunoscut direct la minister. Pentru cele 4 probe orale și cele scrise cel care a întrunit media generală cea mai mare a fost candidatul Tomescu. * Iată cum la Iași, în aceeași lună, 2 jurii au dat 2 lovituri de moarte principiului concursurilor! REVIZORII ŞCOLARI Zilele trecute am atras atenţiunea autorităţii şcolare asupra unor abuzuri săvârşite de revizorul şcolar al judeţului Oltu. Astăzi primim alte plângeri contra acestui revizor, care abuzând de poziţia ce ocupă în învăţământ umileşte şi exploatează pe nenorociţii învăţători, cari nu pot nici refuza pretenţiile revizorului, nici a reclama autorităţii superioare, ştiind că cei ce au reclamat au fost mai pe urmă lăsaţi la discreţia revizorului şi aspru pedepsiţi. Adesea ori am fost nevoiţi a lua apărarea învăţătorilor în contra revizorilor şi mai întotd’auna autoritatea superioară n’a luat măsuri de cât târziu. Revizoratul şcolar este boala de care suferă învăţământul nostru primar şi revizorii sunt pentru înveţămînt ceiace subprefecţii sunt pentru administraţie ; de aceia nu credem fără interes a face o privire generală asupra acestei chestiuni. Revizoratul şcolar ar trebui să aibă un îndoit scop : a instrui şi a controla instrucţiunea. Când învăţătorul a rămas înapoi faţă de progresele realizate în învăţământ, ca ştiinţă şi metodă, revizorul este chemat a ’l instrui, a ’i arăta calea ce trebue să urmeze; cum să facă cursurile fiecărui obiect de studiu, şi cum să se slujească de materialul didactic pus la dispoziţia sa. Când se modifică programele, revizorul trebue să îndrumeze pe învăţător arătându-i chipul cum trebuesc înţelese indicaţiunile programei şi recomandându’i cărţile de care s’ar putea folosi. Pentru aceasta însă ar trebui ca revizorii să fie aleşi dintre institutorii culţi, sau dintre acei cărturari capabili de a face o lecţiune model, de care să profite învăţătorul. Ca administraţie, revizorul trebue să fie un om cinstit; învăţătorul este cu totul lăsat la discreţia autorităţii şcolare ; un simplu raport al revizorului poate asvârli pe învăţător dintr’un judeţ într’altul; un raport al revizorului poate hotărî scoaterea la pensie a învăţătorului înainte de termen, după cum s’a făcut cu foarte mulţi învăţători din Ialomiţa şi Olt, chiar anul acesta. Revizorul şcolar ar trebui dar să fie un om şi cult şi corect, care să nu vază înaintea lui de cât îndeplinirea datorii sale şi interesul învăţământului. Intru cât revizorii noştri îndeplinesc aceste condiţii o ştim cu toţii din chipul cum se recrutează. Acei institutori cari au o rudă influentă sau cari s’au distins la alegeri au un titlu de aspirant la revizorat; de aceia mulţi dintre revizori au fost cei mai slabi institutori; din acei ce au avut necontenit gândul la mijloacele de a parveni, iar nu la meseria pe care n’o pricep şi n’o privesc cu drag de cât din punctul de vedere al folosului. Cu asemeni revizori învăţământul pierde şi învăţătorii sunt umiliţi, învăţătorii, cari sunt la discreţia autorităţii şcolare, sunt siliţi a căuta să intre în bunele graţii ale revizorului, satisfăcând mai mult interesele acestuia decât interesele şcoalei. Iată de ce învăţătorii slabi, neglijenţî, fiind cei linguşitori ştiţi mai bine a plăcea revizorilor şi sunt cei păsuiţi Din contră, învăţătorii harnici, cari ’şi îngrijesc de datoria lor, sunt acei care nu caută a fi favoriţii revizorului şi sunt cei mai expuşi a fi persecutaţi. Ei r dau puterea de a se opune persecuţiunii ■, revizorilor, fiindcă reclamaţiunile lor au puţină şansă de a fi ascultate, Zilele trecute am dat o informaţie prin care arătam că două petiţiuni ale unor institutoare din Slatina în contra revizorului şcolar nu numai că au rămas fără efect, dar le-au atras pedeapsă. Acum sunt chiar alte reclamaţiuni contra aceluiaşi revizor; de aceia rugăm pe d. Ministru să ordone a se face o anchetă severă ca să se curme o dată cu scandalurile acestui revizor. L. Z. cercetările analitice a materiilor alimentare au devenit o necesitate. Intr’un articol viitor vom vedea rolul ce-l au la noi laboratoarele de chimie și rezultatele ce au dat până în prezent cele existente. S. HYGIENA PUBLICĂ Ce atâţi doctori şi paradoctori ? înainte nu mai erau atâtea învăţaţi şi slavă Domnului, lumea era mai sănătoasă! Nu mai beam şi mâneam lucruri analizate şi totuşi nu erau atât de falsificate ca azi ! Astfel de vorbe se aud mai în fiecare zi, chiar de la acei cu oarecare cultură. Dacă veţi întreba de curiositate pe vreo babă oarecare, uitată de moarte, cam de câţi ani e, nu-ţi va spune direct, căci nu ştie, dar îţi va răspunde că : la holera cea mare era de doui ani, apoi la ciuma cea d’întăi ei i-a murit un frate, pe urmă când a venit Turcii era cam de 10 ani, apoi la holera cea mică era de atâta, mai apoi la ciuma de a doua, când i-a murit o soră mai mică, era de atâta; când s’a măritat în anul acela a dat peste ţară o molimă, de nici doftorii nu ştieau ce-i aceea, de mureau de laolaltă mari şi mici. Cam aşa îţi va răspunde, de oarece epidemiile se ţineau lanţ în acele bune timpuri. Acuma, graţie progresului ştiinţei şi măsurilor energice şi raţionale de hygienă, suntem scutiţi de multe boale, numai mulţumită acestor măsuri energice am fost scutiţi în ultimii ani de holeră; dar unii totdeauna nemulţumiţi îţi răspund : «dar aceasta nu-i holera de altă dată» ; în adevăr, efectele ar fi fost şi acum tot atât de dezastroase, dacă procedeurile ar fi fost ca altă dată : o aglomeraţiune peste măsură în nişte carantine infecte şi o mică afumare ; azi dacă bietul microb mai poate scăpa ca prin urechile acului, focului, varului, acidului fenic și altor desinfectante, apoi e sărmanul atât de slăbănogit, că nu-i în stare să producă decât o mică desinterie. Variola care mai înainte făcea ravagii, mai bine de un secole redusă aproape la zero, prin vaccinu animal. Turbarea care era totdeauna mortală, azi e perfect curabilă. Anghina difterică, al cărui tratament a fost acum descoperit, precum şi alte multe maladii cari se considerau ca incurabile, azi nici nu se mai discută descută despre acţiunea lor violentă, multe maladii au fost distruse chiar la origina lor. Trecând la substanţele de nutriment, îmbrăcăminte, etc., vedem pe când populaţiunea nu era atât de deasă, când trebuinţele erau mici şi obiectele, mai cu seamă productele naturale de nutriţiune, erau în mare abundenţă, făcea ei ca ele să nu fie falsificate; dar azi când cererile sunt mai mari decât producţiunea naturală, când lupta pentru existenţă e atât de înverşunată, fiecare va căuta să producă cât se poate de eftin, fie ori cum ar fi, numai să se poată vinde şi să supoarte concurenţa, de aici falsificarea şi denaturarea productelor alimentare. A face din producte proaste şi deja stricate producte de calităţi fine, bineînţeles numai în aparenţă, a face pe cale artificială producte similare celor naturale, aceste sunt în scurt efectele cererei celei mari în raport cu mica producţiune naturală. A adăugi laptelui apă şi a introduce în el scrobeală, făină şi altele, numai ca să mascheze frauda, a face din un vin prost şi oţeţit, prin introducerea de substanţe mai mult sau mai puţin vătămătoare, vinuri consumabile; a introduce în numeroase producte de purificaţiune diferite materii colorate galbene spre a massa onle, şi alte substanţe minerale spre a mări pondera, a amesteca uleurile cu alte uleuri de o calitate mult mai ordinară şi deci mai eftină, a prepara numeroase liquoruri numai din esenţe sintetice, a ţi se da în loc de petrol benzină, în loc de lână bumbac, în loc de mătasă cânepă, în loc de piele carton, în loc de diferite pietre preţioase sticle bine imitate; toate acestea se produc graţie unei concurenţi nechibzuite şi mai cu seamă graţie lipsei unui control sever. Recunoaşterea, a tuturor acestor fraude ori a productelor artificiale, numai prin mijlocul simţurilor noastre, nu sunt suficiente. Laboratoarele de chimie analitică nu mai sunt un lux, ci sunt absolut necesare tocmai acolo unde populaţiunea este mai deasă şi consumaţiunea mai mare; deci CAMERA LORZILOR Lordul Rosebery, primul-ministru al Marei Britanii, a eşit din reserva care atâta timp o păstrase, pentru a face pe placul coreligionarilor săi politici, asupra intenţiunilor sale relativ la Camera Lorzilor. In discursul pe care l-a pronunţat săptămâna trecută la Bradford, şi-a luat agajament de a depune, chiar în sesiunea de est-timp, un proect de reformă al camerei ereditare, care a devenit, de la venirea actualului guvern, un simplu club tory. Nimeni, de altfel, chiar unii conservatori, nu mai contestă necesitatea unei reforme în constituirea şi funcţionarea camerei lorzilor, cu toată adînca veneraţie ce se păstrează în Anglia pentru tradiţiuni şi cu toată recunoştiinţa pentru serviciile ce a adus camera lorzilor în trecut, este peste putinţă de a se recunoaşte, că menţinerea mai departe a acestei instituţiunî vechi, împiedică şi paralisează mersul regulat al maşinei guvernamentale şi este un obstacol la desvoltarea paşnică a democraţiei. Odată simţită şi admisă necesitatea unei reforme, cestiunea este de a se şti în ce sens şi prin procedeuri s’ar reforma camera lorzilor. Radicalii cer pur şi simplu suprimarea ei, pe când o fracţiune importantă a partidului liberal ţine morţiş la sistemul celor două camere şi se mărgineşte a reclama numai suprimarea privilegiilor bătrânei adunări. Lordul Roseberry s’a unit cu părerea cea din urmă, şi din această părere nu i se poate face o crimă, dat fiind că el însuşi face parte din acea cameră. Afară de aceasta lordul Roseberry este consecinţe cu el însuşi, căci el nu face altceva decât să urmărească indicaţiunile, reclamate de chiar dînsul, de la amicii lui politici. Se ştie, că conferenţa delegaţilor liberali, ţinută la Leeds acum câteva luni, s’a pronunţat aproape în unanimitate pentru suprimarea dreptului de vot ce are Camera lorzilor. Deja din anul 1678, Camera lorzilor nu mai avea dreptul de veto şi chiar de a discuta în toate cestiunile relative la budget şi la controlul banilor publici. Soluţiunea lordului Roseberg consistă a acorda Camerei Comunelor, în toate celelalte cestiuni, aceleaşi prerogative ce are în materie financiară. De fapt, aceasta echivalează cu supresiunea Camerei lorzilor, dar pentru iubitorii de vechituri, pentru acei cari profesează cultul tradiţiilor, rămâne numele. Reforma propusă de lordul Roseberg este mai practică şi presintă mai multe avantagii, decât transformarea democratică a Camerei privilegiate, care infusându-i un sânge nou, îi va reda in acelaş timp viaţa şi rigoarea şi i-ar permite să se împotrivească cu mai multă putere şi cu mai multe şanse de succes Camerei populare. In faţa atentatului ce se pregăteşte contra ei, ce va face camera lorzilor ? Se va lăsa ea oare să fie decapitată? Această întrebare a pus-o şi lordul Salisbury, adevăratul şef al ei în răspunsul său la discursul primului ministru. Ce mijloace se vor întrebuinţa ca să o constrângă ? In ţările constituţionale nu există decât unul: suveranitatea populară, înaintea căria trebuie să se plece orice opoziţie, mai cu seamă aceea care emană de la un corp restrîns de privilegiaţi. Asemenea mijloc propune şi lordul Roseberry. Proectul de reformă adoptat de Camera comunelor va fi supus aprobaţiunei Camerei lorzilor. Dacă aceasta îl va respinge, guvernul va face apel la popor: naţiunea va fi chemată în ultima intanţă, prin referendum, a tranşa conflictul, şi verdictul său nu poate fi îndoios. UNDE VA FIINMORMAMTAT ŢARUL înconjurat de golful mărei finice şi vecinie gemând de valurile Nevei, se înalţă la câţiva metri fortul Petru-Paul, loc, unde va fi înmormântat Ţarul Alexandru III. Aici se află mausoleul Romanovilor, în biserica catedrală a sfinţilor apostoli Petru şi Pavel. E pe o mică insulă acest fort, care a fost ocupat în 1702 de Petru cel Mare de la Svedleni. Doîsprezece ani mai târziu, în 1714, s’a început zidirea catedralei, care s’a continuat timp de trei generaţiuni. Colosala zidire s a finit numai sub împărătăsa Ecaterina. Lungimea catedralei e de 210