Lupta, iulie 1895 (Anul 12, nr. 2610-2634)
1895-07-22 / nr. 2627
ANUL XII.No. 2627 MOHAMENTE D IU TARA Un an.......................................................................40 lei Sease luni..................................................................20 „ Trei luil.................................................................10 , Pentru învățători pe un an . . . . . . . 30 „ LX strainEtate Un an .......................................................................50 , Șease luni.................................................................25 „ Trei luni.................................................................15, iumeru' 15 Bani ■' A . ............... REDACȚIUNEA: ^>AS4(iI(]L BOMAS No. 13. EDIŢIA A DOUA ORGAN DEMOCRAT-RADICAL bAMM 1 A, 22 iULlh I095 ARIUIICIURI ■ Pe pagina III, 30 litere, corp 7 . . 1 lett linia „ „ IV , , ... 25 bani linia. Inserte şi reclame , , .... 2 lei linia Pentru arinciuni a se adresa: LA Administraţia Ziarului Un nnartr vschiu ADMINISTRATIUNEA STRADA SI ARTI IONIC" In luptă Zeflemele. Cazul din Bordeni Serviciul Medical Asistenta publică Crimele agrare Zigzaguri. Oameni și lucruri. Memoriei Regelui. Z IN LUPTĂ Nimic nu strică mai mult judecata oamenilor ca patima pe care o pun în lupta Asupra oricărei Gestiuni, fie ea cât de importantă, oamenii politici îşi muncesc creerul ca să inventeze o nouă logică, numai ca să poată trage folos pentru partidul lor. In faţa intereselor de partid, dispar principiile, dispare dreptatea şi cu o seninătate uimitoare. Se cer măsuri şi se vorbeşte fără cea mai mică observaţie despre fapte, contrarii legilor şi ideilor pe care le afişează, ca şi cum s’ar vorbi despre cea mai perfectă legalitate, despre triumful celor mai pure principii. Şi ca să ne dăm şi mai bine seama despre acest lucru, nu avem decât să privim atitudinea presei in afacerea de la Galaţi. Şi încă odată trebue să spunem, că presa a dus campania pe: «se zice» şi «se spune», fără ca să aibă vreun fapt pozitiv, fără ca să ştie, dacă sgomotele cari circulau erau sau nu întemeiate. Ce vedem în această afacere ? Ziare dintre acelea cari cer mai mult respectul legilor, cari vorbesc cu mai mult sgomot despre libertatea individuală şi cari se ridică mai grozav în contra bazelor pe cari stă statul modern, când se ocupă de afacerea de la Galaţi, înregistrează cu satisfacţie o serie de măsuri, o mulţime de fapte, cari, dacă s’ar fi luat şi s’ar fi petrecut aşa cum le povestesc aceste ziare, apoi ar constitui o flagrantă călcare a tuturor legilor, o desfiinţare a tutulor garanţiilor pentru cari am luptat zecimi de ani, ca să le putem dobândi. Aşa se vorbeşte, ca de un fapt foarte logic şi foarte legal despre intervenţia directă a ministrului de justiţie şi se cere chiar această intervenţie chiar în instrucţie, ca un fel de garanţie, că dreptatea se va face. Nu este oare aceasta cea mai teribilă falsificare a legilor şi a principiilor cari domnesc în materie de instrucţie, nu constitue această amestecul politicei în justiţie ? Desigur că da. Apoi, dacă, da, cum să face că se găsesc ziare, cari se bucură, când văd introducându-se la noi asemenea moravuri ? Este focul, pasiunea luptelor politice, care întunecă dreapta judecată, care falsifică logica, care face pe om să pue principiile la coşniţă. Mai mult încă, în dorinţa de a vedea suprimaţi nişte adversari politici, merge până a se spune că ministrul a intervenit că ministrul a luat cutare hotărâre, că ministrul doreşte cutare lucru, fără chiar, ca ministrul să se fi gândit. Omul ia, în fierbinţeala patimei, drept fapt împlinit, ceea ce este numai o dorinţă a sa. Nu este vorba aci, de vinovăţia, sau de nevinovăţia celor acuzaţi, negreşit că nimenii nu va spune că un om, pentru că ocupă o poziţiune înaltă sau pentru că e amic personal sau politic, trebue să fie păsuit când e dovedit ca necinstit sau abuziv, dar şi urmărirea, şi cercetarea unui abuz, trebue să se facă dînd nu numai societăţei, dar chiar şi individului toate garanţiile că justiţia e nepărtinitoare. Dacă d-nii Robescu, Ressu, etc. voiţi vinovaţi, natural că trebue să fie pedepsiţi, dar să fie pedepsiţi pentru că sunt vinovaţi dar nu pentru că ne sunt antipatici sau adversari politici, căci nu e interesul ţăreî, al societăţei ca oamenii politici, rînd pe rînd ajungând la putere să-şi supunadversarii. Pentru a garanta libertatea convingerilor, omenirea luptă de atâta timp să ia garanţii în toate direcţiile în folosul individului. De aceea am spus întotdeauna că patima trebue cu desăvârşire înlăturată in luptele politice, că nu e bine să lăsăm de o parte consideraţiile de ordine generală, principiile mari, care ne călăuzesc, or cât de mică ar fi cestiunea asupra căreia avem să ne pronunţăm. Când luptăm pentru drepturile poporului şi pentru libertatea tuturor, nu răspundem acestor mari idei, dacă lipsim de aceste mari garanţii pe fiecare individ în parte. O asemenea procedure înseamnă că practica nu se potriveşte cu teoria şi poporul în înţelepciunea lui a spus de mult : «Ori te poartă cura ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portu». EFLEMELE ASEDIU, DIVORŢ şi «SERVICIUL CREDINCIOS»!.. E o istorie sublimă cele ce urmează... Locotenentul S. are o nevastă de o filantropie uimitoare. E aşa de frumoasă şi de uşurică .. încât a atras atenţiunea multor din superiori ca să-i afle greutatea specifică... Bietul locotenent, cât era la mijloc chestia nevestei şi a supiriorilor, a fost de o deciuplină exemplară. A venit însă vremea să râvnească şi infiriorii la jumătatea aproapelui. Deci cu prilejul seratelor de la Clubul Militar, un june sublocotenent artilerist, a înţeles îndată că d-na locotenent S. nu’l altceva decât o cetate foarte lesne de luat. In consecinţă începe asediul. Fie că arma sub-locotenentului era din cele noul solide şi cu repetiţie, fie că cetatea, grape numeroaselor asediuri suferite, era cam zdruncinată,— capitularea urmă curând — armele fură depuse * Locotenentul S ... ager ca ’ntot d’auna... convingându-se in fine că sub-locotenentul e inferior, și că cetatea va putea fi răzbunată — se puse pe recunoașteri. Simula — ca ori-care alt cetățean — o plecare in volagiu. Intorcându-se la domiciliul conjugal găsi pe masa din bucătărie «o scrisoare». Biata epistolă era un tractat de tactică, concordie și mai cu seamă de unire, din partea d-nei S. către înfocatul artilerist. Nu mai era nici o îndoială, cetatea fusese luată și cu dânsa se dusese dracului și deciuplină. Ei, asta nu intra la cap locotenentului. — Bine, frate, cu un infirior... ar atunci ce-s astea? spunea locotenentul, arătându-și cele două trese. Ca un deciuplinat, soțul reclamă supiriorilor, dar... pace. Cine mai avea vreme să se mai ocupe de o cetate luată cu asalt, ale cărei fortificații nu mai făceau nici un ban. Cu jalba în proţap o porneşte la tribunalul civil hotărât să-i trimită nevestea, lipsită de demnitatea supiriorului, o declaraţie de răsboi prin portărel. Dar răsboiul nu convinea tocmai acum, când este nevoie de pace... şi atunci rubedeniile şi supiriorii intervin. Don general Z. dă un orden de... noapte ca devorţul să fie retras, ca nu cumva civilii săt se amestece în famelia melitară, iar pentru serviţiile locotenentului, i se promite înaintarea la alegere şi medalia „Serviciului credincios». Locotenentul pleacă însemnata-i, dar mai ales încornorata-i frunte şi pacea se închee. In acelaş timp soţia sa promite a nu lăsa să i se mai calce nici chiar cămăşile, dacă bravul locotenent va da mai puţină atenţie patului Manlicher şi mai multă... patului conjugal !... CAZUL DIN BORDENI Intr’un articolaş asupra răscoalei din Bordeni am susţinut, că acel conflict, dintre arendaşul exploatator şi ţărani, se datoreşte raporturilor existente dintre capitalul şi munca agricolă. Intre altele am susţinut că nu s’a făcut nimic în sprijinul ţăranimeî. Despre aceasta credem, că am argumentat în destul în cele trei articolaşe ale noastre, «Rftscoala din Bordieni», „Conflictele agrare“ şi în numărul de astăzi, în articolul „Crimele agrare“. Constituţionalul se încearcă să ne dea odezminţire, la care de astfel nu mai putem răspunde, căci argumentaţia confratelui este piezişă şi nu, răspunde direct la cele scrise de noi. Vorbind însă de torturile făptuite tot la Bordieni, sub regimul liberal, când ţăranii s'au mai răsculat odată din causa neomenii arendaşului sau proprietarului, nu-mi reamintesc bine—în orice cas tot un infam exploatator—Constituţionalul are o ciudată şi extraordinar de neînţeleasă justificare a celor torturi, cari în gr© zesc încă şi acum pe cel cari mi le amintesc, şi cari formează una din ruşinoasele pete ale regimului liberal. Reproducem întocmai paragraful în cestiune din primul articol al organului junimist de joi, 20 curent, căci el este foarte suggestiv. Dar, spre a fi drepţi, trebue să zicem că nu de gust s’au comis torture pe atunci; era, de sigur, ceva într’aceasta şi temperamentul locuitorilor şi ideea ce au eî de autoritate şi de dreptate; şi dacă azi încă condamnăm cu cea mai mare asprime torturile liberalilor de pe atunci, nu trebue să uităm însă că trebue să existe şi o oareşî care răspundere a sătenilor din Bordeni, in ce priveşte căuşele ocasionale ale deslănțuirei acestor torture. SERVICIUL MEDICAL Incontestabil, astfel cum este organisat serviciul medical în ţară nu corespunde menireî lui, şi în această privinţă nu trebueşte altă argumentaţie spre a constata ineficacitatea lui de cât să constaţi resultatele lui negative, şi maî cu seamă a medicilor de pl&sî, al căror ajutor este ilusoriu, timpul material nepermiţîndu-le nici să visiteze în treacăt toate comunele din raionul plăşeî lor. Idealul ar fi prin urmare ca să fie câte doi medici pe o plasă, astfel ca fiecare din eî să aibe cel mult zece comune de cercetat. Tot asemenea este şi cu medicul primar. Astăzî cu complexitatea lucrărilor de biurou, boală de care suferă în general toată administraţia noastră, acestui funcţionar sanitar îî este peste putinţă ca să poată exercita un control mai eficace asupra modului cum medicii diferitelor servicii îşi îndeplinesc datoriile lor. Prin urmare serviciul nostru sanitar păcătueşte prin grelele atribuţiunî date agenţilor săi şi cari fac imposibil efectuarea lui intr’un mod folositor. A veni prin urmare şi a cere ca să se maî dea acestor funcţionari şi alte atribuţiunî, pe lângă celelalte, în lor, să le mai uşurezi sarcina, este, curată vorbă, o năzdrăvănie. Aşa, un confrate din Capitală, într’un articol de reportagiu, cere nici mai mult, nici mai puţin, decât desfiinţarea vaccinatorilor, şi însărcinarea medicilor primari sau a celor de plasă cu această operaţiune-Părerea lui Medicus ni se pare barocă, în orice cas absolut irrealisabilă şi aceasta pentru cuvintele expuse mai sus, aceşti medici primari şi de plasă fiind deja prea mult încărcaţi, ca să mai poată face şi vaccinarea miilor de copii. Alte propuneri, da. ASISTENŢA PUBLICĂ In mai multe rînduri s'au ridicat plîngeri în contra aşezămintelor noastre de binefacere, şi în special contra administraţiunilor de spitale, din capitală. Causa? Se acuzau aceste administraţii, că, în tasurile nenorocite, cele mai urgente, refuzaseră de a primi pe fiinţele, a căror stare miserabilă îi îndreptau spre spitale. Bineînţeles, acusaţiunile erau întemeiate pe fapte, ce din nenorocire se repetă aproape zilnic. Nu înţelegem de loc această atitudine a celor ce conduc spitalele, şi cu atât mai puţin este de înţeles, selecţiunea ce pare că vroiesc să facă in primirea bolnavilor. Generoşii fondatori şi donatori ai acestor aşezăminte le au făcut pentru toţi aceia, pe care greutăţile vieţei şi diferitele împrejurări îi silesc să ceară sprijinul şi ajutorul artei pentru vindecarea durerilor lor, in aceste instituţiuni. In sufletul lor umanitar n'au intrat unei reserve, nici spiritul de selecţiune, cu atât mai mult calculul meschin. Suntem siguri, ca Eforii acestor insti tuţiuni n'au cunoştinţă de cele ce se petrec şi de modul cum subalternii lor pricep a pune in practică"ordinele ce au. Le atragem atenţiunea, fiind siguri intr'o curîndă îndreptare. ZIGZAGURI DATORNICUL MEU Dacă am vre-o „datorie» Pot să n’am nici un * venit* Fac ei creditorii toate Să mă vadă împlinit... Am și eu un biet datornic, Dar în van îl iau cu zorul Nu’i chip să mi’l văd ca lumea împlinit odată... dorul î Piron CRIMELE AGRARE Caracterisarea ce o face ziarul Jara, faptului de la Bordieni, unde ţăranii au ciomăgit sdravăn pe arendaşul Eliescu, de crimă ordinară, şi cu care ocaste confratele trage şi un frecuş ziarelor democrate, a readus în discuţie crimele agrare. Aceste fapte se întâmplă foarte des şi analele justiţiei noastre sunt pline de astfel de crime, începând de la 1864, cu ocazia delimitărei pământurilor, când ţăranii s’au dedat la acte violente contra membrilor diferitelor comisiuni de parcelare, cari împingeai spiritul de dreptate până a da sătenilor terenurile cele maî miserabile, şi necontenit până astăzi, fie cu opasiunea delimitărilor ulterioare, a nouelor distribuiri de pământuri, dar maî cu seamă din cauza raporturilor dintre capital şi muncă, aceste acte s’au repetat în răstimpuri, şi dacă suntem drepţi, dacă spiritul de clasă şi mai cu seamă acel spirit meschinn de politicianism nu ne orbeşte, trebuie să recunoaştem, că întotdeauna ţăranul, deşi criminal, a fost însă victimă.* Şi nu trebuie să ne dăm prea mare osteneală ca să constatăm veracitatea acestor fapte. Este destul ca să cunoaştem situaţia de la sate, ca să ne facem idee, daca ţăranul este sau nu îndreptăţit sa apuce ciomagul şi să dea. De la cel mai înalt funcţionar judeean şi până la vătăşel şi geandarm rural, toţi îl exploatează, fiecare în diferite moduri, arendaşul şi proprietarul prin învoieli agricole şi prin tot felul de daravere, cari resultă din raporturile de muncă, autorităţile prin sprijinul ce acordă acestor exploatatori. Să ni se arate un singur caz, în care arendaşul sau proprietarul a fost năpustuit, chiar pe buna dreptate, în folosul ţăranului, pe când nenumărate sunt cazurile când ţăranul a fost năpăstuit în favoarea exploatatorilor lui. Ar fi fost de mirare, dacă ţăranii Ciorpeni, desperaţi de o luptă neegală între ei şi nesăţiosul Petrovici-Armis, s’ar fi dedat la acte violente? Ar fi fost o crimă, dacă ţăranii după toate moşiile, unde munca le e furată, s’ar fi răsvrâtit ? Şi fiindcă vorbim de răscoală, apoi represiunea îngrozitoare a celor întâmplate la Bordeni acum 10—12 ani, n’ar fi fost un exemplu teribil pentru locuitorii de acolo, din cari mulţi au simţit pe spinare asprimea legilor ? Dar se vede, că exploatarea neumană, erijată în sistemă şi poate ca pedeapsă expiatoare, a înăbuşit într’ânşiî simţimântul conştiinţei de cele ce-i aşteaptă, şi în desperarea mizeriei lor, s’au dedat din nou la violenţe. *■ * * Aceste crime agrare es din domeniul comun. Aci n’avem a face cu crime ordinare, mai mult sau mai puţin condiţionate de împrejurări, ci asistăm la isbucnirea unei lupte de clase, lupta desnădăjduită dintre exploatat şi exploatator, căci Bordelenii sunt quintesenţa unei întregi clase năpăstuite, iar Eliescu, al unei întregi legiuni, al unei numeroase clase de exploatatori miserabili. Cât timp aceste raporturi nepotrivite vor exista intre munca şi capitalul agricol, cât timp aceşti intermediari nesăţioşi nu vor dispare, crimele agrare se vor repeţi necontenit, căci ele sunt o consecinţă inevitabilă a unor condițiuni economice detectabile. OAMENI ŞI LUCRURI INTERESUL ŞI AMORUL PROPRIU în EDUCAŢIUNE Sub acest titlu cunoscuta revistă parisiană Echo de la semaine, publică un interesant articol datorit d-luî B. N. Gausseron. Importanţa cestiuneî ce se tratează în acest articol, ne face să-l comunicăm cititorilor noştri, mai cu seamă că, cestiunea educaţiuneî este la ordinea zilei şi la noi. Când Guizot, la începutul carierei sale, redita Analele educaţiuneî, el scria următoarele : „Din nenorocire copiii sunt conduşi ca şi oamenii, mai mult prin defectele, decât prin calităţile lor. Vroeşte cineva să fie ascultat ? Se serveşte de slăbiciunea lor. Este vorba de a’î face să’şi îndeplinească o datorie ? Se întrebuinţează toate seducţiunele interesului». Aceasta’i adevărat, din nenorocire. Defectele copiilor trebuesc combătute şi stârpite. La oamenii mari, în cari defectele au prins rădăcini, ce nu să mai pot smulge, pot fi exploatate, daca e cu putinţă, pentru a trage orice foloase. înţeleg chiar că această metodă demoralizătoare să impune, până la un punct oarecare, învăţătorului care conduce şi instrueşte un mare număr de copii de o dată, fără a avea timp, nici mijloace de a face să se simtă asupra fiecărui din el, în particular, influenţa sa personală, făcându-se stăpân pe toate resorturile nobile şi generoase ale acestor spirite tinere. Dar recurgând la asemenea mijloace când nu eşti absolut forţat,în educaţia particulară sau în educaţia din familie,— daca pentru copil aceasta e i o nenorocire, din partea educatorilor este o crimă. Cu toate acestea, pentru a urmări pe Guizot până la capăt şi pentru a nu părea falşi în indignaţiunea noastră, trebue a stabili dacă slăbiciunea copilăriei, de o parte, şi simţul interesului personal, de alta, sunt în sine două defecte. Eu nu o cred. Copilul e slab : aceasta e i chiar condiţiunea vârstei sale şi a gradului seu de desvoltare. Daca el ascultă pentru rezonul că el se sinte în faţa unei forţe fizice şi morale superioare, nu ved în aceasta de cât ceva foarte natural, şi sănătos. Cât pentru că este simţitor interesului personal, se poate ceva mai natural? maî necesar şi deci mai legitim ? Ce este instinctul conservaţiunei, dacă nu primordiala şi inreductibila manifestaţie a interes lui personal ? Acesta e i un mobil care nu-i de loc blamabil, cu condiţie a nu conrupe natura şi al menţine la înălţimea sa. Omul lucrează din interes, în vederea profitului ce va trage, pentru el şi pentru ai sei. Nimic nu’i maî conform cu datoria şi cu onoarea. Pentru ce, acelaşi principiu de acţiune care’i bun pentru om, ar fi rea pentru copil ? Aceasta nu vrea să zică că eu cred bine a face din interes mijlocul unic şi chiar principal în educaţiunea micilor copii. Dar fără a intra într’o târgueală, în care părţile contractante nu vor fi niciodată egale, pentru resonul că eu pot să limitez sau să lărgesc ofertele mele după voe, în timp ce dacă copilul este liber a le refuza, el nu se poate împotrivi de a ’şi îndeplini însărcinarea ce’i o impun,— nu voiu putea eu a’l face să înţeleagă că el are interes a’şî îndeplini datoria, pentru că din datoria împlinită va decurge tot-d’auna un bine pentru el ? Nu voiu zice eu copilului meu : «fă aceasta şi mâine te voiu lua cu mine la ţară». Ci ’i voiu zice: „Iată ce tu trebue să faci, dându’i explicaţia rezonabilă, daca îl cred capabil să o înţeleagă. Şi când el va fi făcut ce’î am prescris, eu ’î voiu manifesta plăcerea ce mi-a procurat, procurându-i și eu una, la rândul meu FRANCEZII IN MADAGASCAR Havre, 31 Iulie. — Miniștrii s’au întrunit în consiliu sub preşedinția d-luî Faure. Ministrul de resbel a anunțat că generalul Duschene a părăsit la 21 Iulie Suberbieville pentru a pleca la Andgiege, in capul brigadei Oyrine. Planul de operațiuni convenit inainte de plecarea expedițiunii se urmează în mod normal.