Lupta, ianuarie 1925 (Anul 4, nr. 918-942)
1925-01-15 / nr. 929
Anul IV, No. 929 w-keckr Pelita« COMIT. MIILE abonamentul 33 ■ . . 400 lei . . 200 iei 100 iei redacţia si ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str. Sărindar, 12 pe 12 mm pa 6 Luni Pe 3 luni fa?* ****** Acţiunea decizivă a opoziţiei Pregătirea veniio de mâine Luptele politice interne au ajuns acolo încât nu se mai poate vorbi de o concentrare a opoziţiunei absolut necesară pentru a determina răsturnarea guvernului. Liberalii, datorită într’adevăr acţiunii separate a diferitelor grupări opozante, au reuşit să-şi prelungească guvernarea şi peste câteva zile guvernul Brătianu intră în al patrulea an al existenţei sale fără a putea spune că e măcar la începutul misiunea pentru care a revendicat puterea. Falimentul complet al acţiunei economice şi financiare întreprinsă de regimul actual a creiat ţarei o situaţie am cele mai grave. Am pierdut trei ani, ceea ce pentru refacerea unui stat ar echivala cu trei decenii. O concentrare a opoziţiei numai pentru răsturnarea guvernului nu ar fi absolut necesară deoarece regimul actual este definitiv condamnat. Liberalii au mai făcut o experienţă din care celelalte partide trebue să tragă un învăţământ. S-a dovedit că guvernarea unui singur partid, chiar a unui partid care a acaparat viaţa economică, nu mai este posibilă. Aşadar partidele de guvernământ, cari vor să conducă trebile statului, cu mai mult succes şi să aibe un sprijin real in opinia publică, trebue să caute a se întări cu acele grupări politice cari îşi cheltuiesc forţele în chip inutil într-o permanentă acţiune de expoziţie. Partidul naţional este azi partidul de opoziţie care. In decursul guvernărei brătieniste s’a arătat cel mai bine pregătit pentru a lua succesiunea. D. I. Maniu, preşedintele partidului national, s’a declarat de mult contra guvernărilor de partid. In situaţia politică în care se află România nouă, cu noua constelaţie a grupărilor politice,, o guvernare care să reprezinte o concentrare de grupări, prezintă mult mai multe garanţii de izbândă. De aceea d. I. Maniu a păstrat în mod neîntrerupt raporturi bune aproape cu toate grupările opozante. Acum ara ajuns la un moment când o hotărire definitivă trebue repede luată. • Care este situaţia reală ? Partidul naţional, după fuziunea cu takiştii, a urmărit o concentrare şi mai largă. Fuziunea cu ţărăniştii însă n’a fost ratificată, fiind împiedicată de nuanţa stelistă din partidul ţărănist. Zilele acestea, d. Maniu reluând convorbirile cu d. Mihalache, a stăruit ca să se ratifice fuziunea dela Iulie. Dacă ar fi să credem ceeace afirmă un ziar, în confidenţele steriştilor, că fruntaşii ţărănişti, cari s’au întors de la Topoloveni — ţărănişti sau sterişti ? — declară că actualmente raporturile cu partidul naţional sunt inexistente, atunci se va adeveri că într’adevăr steriştii sunt fatali partidului ţărănesc şi că-l duc la o repede descompunere. E regretabil că sterismul a acaparat partidul ţărănesc, dar partidul naţional avizează acum la o altă concentrare, anume la o fuziune cu partidul dlui Iorga. De altfel şi d. Iorga ar fi acceptat oricând o fuziune şi cu ţărăniştii, dar fără sterişti. Peste câteva zile dar situaţia în lagărul opoziţiei se va clarifica. Faţă de apropiatul acord Maniu Iorga, fireşte că steriştii pun la cale multe intrigi, cari însă nu vor avea nici un efect, dar vor pune în evidenţă slăbiciunea şi amărăciunea ...intriganţilor. Aşa, de pildă, foaia care are legături sufleteşti cu omul „Luminei“... ameninţă cu o concentrare averescano-ţărănistă. Pentru ce o astfel de concentrare ? Pentru răsturnarea guvernului de azi sau a celui de mâine ? Averescanii constitue azi opoziţia miluită şi ar fi fericiţi să dobândească guvernul prin concursul d-lui Brătianu, adică un guvern camuflat. Prin fuzionarea lor cu ţărăniştii ce situaţie şi-ar creia ambele grupări fuzionate ? Un personaj marcant, un fel de observator politic, spunea deunăzi: — „Dacă s’ar concentra două demagogii automatic s’ar întări orice alt partid serios de guvernământ, dar mai ales o contra-concentrare serioasă. Ţărăniştii nu pot fi remorcaţi la guvern prin orice combinaţie. Nici generalul Averescu nu poate aduce la putere sterismul şi nici omul „Luminei“ nu poate transforma averescanismul într-un partid menit a consolida România nouă. Nu tot astfel se poate spune de partidul naţional, cu care a voit să împartă guvernul d. Ionel Brătianu. Deci o concentrare averescano-steristă va avea darul să clarifice şi mai bine situaţia internă în sensul că partidele fuzionate, prin acordul Maniu Iorga, vor fi politiceşte, un partid de guvern, unicul indicat să ia succesiunea liberalilor“. Ne aflăm dar, o repetăm, în ajunul unei limpeziri a situaţiunei din lagărul opoziţiunei. La redeschiderea parlamentului vom înregistra un fapt nou, îmbucurător pentru acei cari aşteaptă o muncă rodnică, refacerea grabnică şi metodică a Statului. , B. P. Granate Nemaipomenit! O. Ionel Brătianu trebue închis de urgenţă la Jilava! Primul ministru a săvârşit un act atât de revoluţionar, încât lăsarea d-sala în libertate constitue o primejdia permanentă. — Dar ce-a făcut, pentru Dumnezeu ! — veţi exclama dv. înspăimântaţi. — A făcut o inspecţia administrativă la profectura de Argeş — răspundem noi tenebroşi. Acum v-aţi convins că primul ministru se dedă la acte revoluţionare ? Vi-l închipuiaţi dv. pe d. Ionel Brătianu capabil de asemenea fapte ? Când oare a existat vre-o legătură între actualul prim-ministru şi administraţia ţării ? D. Ionel Brătianu e complect chinez în această materie, deşi a trecut polo atâtea departamente şi ar fi fost un dezastru dacă cineva l-ar fi supus celui mai inofensiv examen ! Şi deodată, aşa, din senin, iată-l luând hotărirea extraordinară de a inspecta, o administraţie publică ! Cine ? D. Ionel Brătianu ! Cel mai comod român dintre Tisa şi Nistru! Nu e vorba: de la Florica — unde se găsea primul ministru în momentul când i-a venit extraordinara idee — până la Piteşti a făcut cu automobilul exact şase minute, iar inspecţia a durat patru. Total 10 minute ! Dar, oricum, pentru d. Ionel Brătianu e colosal ! DESCA Criza din Italia D. GINO SARROCHI care a demisionat din guvernul fascist zilele trecute. Stăm prost La Paris stăm foarte prost. S-a creat acolo o atmosferă imposibilă pentru noi. Bani nu căpătăm nici la Paris, nici la Londra, mai puţin încă din Statele Unite. Nu ni se ridică cota de 1 la sută din despăgubirile fixate la Spaa iar raportul experţilor se pare că este injurios şi nedrept pentru noi, căci se vorbeşte acolo de compensaţiuni teritoriale pe cari nu le-am fi meritat. Pe deasupra francezii vor să dea sovietelor flota lui Wranghel şi, — colac peste pupăză — aliaţii, pe lângă că nu vor să ne dea un ban mai mult la despăgubiri, ne cer pe de altă parte, pentru foştii duşmani, despăgubiri pentru teritoriile luate şi plata către ei a datoriilor de război! C. Vîntilă Brătianu a plecat la Paris, tocmai In situaţiunea în care e astăzi România, a plecat cu firea d-sale suplă şi împăciuitoare ca să aplaneze toate aceste dificultăţi ! Nu vsîÎ'i oare d-sa că toată această reputafiune nefavorabilă de care ne bucurăm, se datoreşte, în cea mai mare parte, tot d-sale şi politicei sale xenofobe şi lipsite de orice amabilitate ? Şi pe când noi stăm atât de rău în toată Europa şi în America, în timp ce nu găsim nici un sfanţ ca să ne împrumutăm, pe când zadarnic umblăm cu limba scoasă şi după un împrumut da stat şi după capitaluri pentru comercializările liberate, pe când leul nostru este ca vai de el, priviţi ce se întâmplă cu alte ţări cari stau mult mai rău decât noi. Aşa, de pildă, regatul iugoslav pe care îl ameninţă, de altfel, o revoluţie, găseşte la Paris banii cari ne sunt refuzaţi nouă, iar dinarul cotează în Elveţia 7 centime, pe când noi nu am ajuns nici la 3! Grecia, nenorocita Grecie, a putut contracta două împrumuturi, cari ne sunt refuzate nouă, cu toate vizitele d-lui Vinilă Brătianu şi ale oamenilor săi, cu toate vagoanele d-sale de rapoarte prin cari se încearcă să dovedească marii finanţe străine că România este ţara cea mai potrivită pentru plasamentul lor. Nu înţelege însă d. Vintilă Brătianu un singur lucru esenţial. Acela de a pleca de la putere, unde a încurcat totul şi ne-a creat relaţii mizerabile cu toată lumea. A. B. 1 6 Făgial 2 Lsl ILUZIILE Ungariei reacţionare Un paragraf Introdus în raportul experţilor financiari, care reglementează aplicarea planului Dawes, a dat presei maghiare prilejul să-şi strige bucuria că în sfârşit dreptatea îşi face drum în opinia publică occidentală, şi că ceasul, când actualele fruntarii ale Ungariei vor fi suprimate, se apropie. Amănuntele telegrafice n’au întârziat însă să precizeze, ca nu despre fruntarii era vorba în acel paragraf, ci despre protocolul dela Innsbruck, şi că de altfel chiar şi acest paragraf a fost scos din raportul experţilor cu aprobarea unanimă în şedinţă plenară. De altminteri, din capul locului ne-am exprimat îndoiala că aliaţii ar fi putut subscrie un text, care ar pune in discuţie tratatele de pace, chiar pe calea unor aprecieri de ordin financiar. Bucuria de la Budapesta a fost deci neîntemeiată. Ea confirmă însă încă odată că Ungaria hortystă şi reacţionară, consideră actuala stare de drept şi da fapt ca foarte tranzitorie. Se adevereşte astfel că toate declaraţiile de realitate şi de pacifism, cari pornesc de la oficialitatea maghiară, ascund de fapt speranţa că foarte curând va veni ziua revanşei şi a reîntrupării vechei Ungarii. Şi se mai adevereşte încă odată, ce greşală mare a săvârşit d. Ion Brătianu, atunci când, stăpân la Budapesta, a făcut totul ca să zădărnicească instaurarea unui regim democratic. Căci atâta vreme cât forţele democraţiei ungare vor fi înnăbuşite înlăuntrul ţării sau exilate peste graniţă, nici unul din statele, care pe ruinele imperiului habsburgic şi-au realizat unitatea naţională, nu poate compta pe pacifismul Ungariei. Hortysmul şi revanşa sunt două elemente complimentare. Şi dacă nu se cuvine ca România să se amestece în trebile lăuntrice ale Ungariei, nu ne putem ascunde nădejdea că democraţia ungară va birui în cele din urmă, înlesnind astfel colaborarea cu toţi vecinii săi la pacificarea şi reconstrucţia Europei centrale. Li O punere la punct In jurul „misiunii11 d-lui I. Încuie! Oficiosul guvernului publică următoarele: „Unele ziare continuă să susţină că d. Inculeţ ar avea o misiune din partea guvernului la Paris de a trata cu reprezentanţii Sovietec, deşi au primit o categorică desminţire. „Ţinem să arătăm încă odată că ştirea nu corespunde întru nimic adevărului. Trecem peste redacţiunea notiţei de mai sus ca să facem următoarele precizări: 1. Ziarele nu au susţinut nici o clipă că d. Inculeţ ar avea vreo misiune la Paris. 2. Chiar dacă d. Inculeţ ar fi fost însărcinat cu această misiune ne-am fi exprimat mirarea că d. I. Inculeţ a fost expediat la Paris să trateze cu sovietele atunci când in Capitala Franţei avem ca ministru plenipotenţiar pe d. C. Diamandi mai vechi , mai abil diplomat decât este sau ar putea fi ministrul Basarabiei. 3. Cu acelaş scepticism am fi primit şi ştirea plecărei d-lui I. Inculeţ în misiune specială la Roma ca să tratese cu d. Mussolini ratificarea tratatului unirii Basarabiei. 4. Nu ziarele au susţinut că d. Inculeţ ar avea o misiune din partea guvernului la Paris ci chiar d. Inculeţ, ministrul Basarabiei care A CAUTAT pe reprezentanţii presei ca să le comunice „fericitul" eveniment. Scena s’a petrecut la departamentul justiţiei. D. I. Inculeţ s’a întâlnit cu unul din redactorii ziarului nostru că mia i-a spus faţă de martori: 1. Că pleacă la Paris; 2. Că a fost chemat telegrafic de d. Vintilă Brătianu; 3. Că la Paris se va întâlni cu d. Krassin, reprezentantul sovietelor în capitala Franţei, care, din motive de ordin politic a solicitat pe d. C. Diamandi, prin diferiţi oameni politici să înceapă tratative pentru aranjarea chestiunilor litigioase dintre România şi Rusia; 4. Că, dela Paris, se va duce la Londra ; 5. Că va merge la Roma ca să trateze cu d. Mussolini ratificarea unirii Basarabiei. D. I. Inculeţ a fost felicitat, acolo la ministerul justiţiei, de cei prezenţi la convorbire şi i s’a urat izbândă desăvârşită. D. I. Inculeţ a mulţumit, a zâmbit, s-a asigurat că ştirea „misiunii“ d-sale va apare în ziarele de după amiază şi a plecat la domiciliu să-şi facă bagajele pentru Paris. „Viitorul" ţine să arate, încă odată, că aceste ştiri nu corespund adevărului. Luăm act. D. ministru I. Inculeţ a indus în eroare presa născocind o misiune în străinătate, misiune cu care nu a fost însărcinat. Desminţirea oficiosului guvernului nu poate privi, in nici un caz presa, ci ea priveşte direct pe d. ministru I. Inculeţ reprezentantul Basarabiei in guvernul d-lui loan I. C. Brătianu. Şi cu aceasta, punct. RADU MATEI Apărătorii d-lui Titulescu Apărătorii sterismului au sărit să-l apere pe d. N. Titulescu. Dar cine-l atacă pe ministrul de la Londra? E comică atitudinea foaei care de necaz că nu poate reabilita pe sterişti se căzneşte să ţese intrigi în speranţă că va zădărnici combinaţiile politice cari nu-i convin. Acei cari au dat în vileag o scrisoare autentică sau plăsmuită a d-lui Titulescu, într’un anumit scop, se ridică acum şi afectează o indignare înpotriva acelor cari duc campanie contra d-lui Titulescu. Cine duce campania? Nu vedem nici o campanie. Cei vizaţi prin scrisoarea care se atribuie d-lui Titulescu, au răspuns. Atât. Unde-i campania? Dar care-i rostul de-a intra, duce acum în luptele politice interne pe ministrul de la Londra? Pentru ce anume s’a publicat acea scrisoare? In dorinţa de-a pune pe d. Titulescu la adăpostul ori căror critici sau tocmai pentru a provoca o campanie de diversiune ? Totul s’a mărginit insa la un răspuns de către cei vizaţi şi cari s'au considerat ca jigniţi. Faptul însă că steliştii Vau luat în braţe pe d. Titulescu ne face impresia naufragiaţi,lor cari imploră un colac de salvare. Foaia care s’a erijat în apărătorul din oficiu, al ministrului de la Londra, nu știe însă să salveze măcar aparențele, R. X. Muşamaua, sireaca! S’a scumpit muşamaua pe piaţa noastră din cauză că guvernul întrebuinţează prea multă. Afacerea „Petrolului Naţional“ a început să miroase rău a muşama. Instrucţia se prelungeşte încetul cu încetul şi pe rând mai toţi inculpaţii sunt lăsaţi liberi, pe cauţiune morală, dacă poate fi vorba de morală in această afacere. Se prelungeşte instrucţia, ca totul să fie dat uitării. Aşa s’a urmat în toate afacerile delicate. De pildă se ştie ce senzaţie a făcut excrocheria acelei doamne Leonescu, cu cecurile false dela Banca Naţională. Această cucoană era proteguită de un înalt personagiu şi muşamaua a intrat aci în funcţiune cu o exemplară promptitudine. Cu „Petrolul Naţional“, încetul cu încetul vor fi scoşi din cauză miniştri, pe cariîi arată opinia publică ca fiind implicaţi în această afacere şi totul se va reduce la vinovăţia personagiilor de mică importanţă. In orice caz, rivalitatea politică dintre cei doi miniştri, Mârzescu şi Văitoianu, de la care a plecat afacerea şi a căpătat importanta ei, această rivalitate pare ca acum s’a aplanat aşa că toată afacerea a pierdut mult din acuitatea ei. In orice caz, muşamaua, muşamaua, sireaca !i I. I. Pro! 13 Januar. 1925 corecttorrlEMIL EL FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct la Administraţia ziarului şi la toate Agenţiile de publicitate 2 LEI SUMARUL W TARA 4 LEI I STRACTATATE CREIONUL ACTUALITATE „State cu interese limitate" INVALIDUL ROMAN (camarazilor săi din Marea Antantă) : Dacă aţi face voi politică, iar nu oamenii de stat, n’aţi socoti piciorul meu pierdut la Mărăşeşti de un interet mai... limitat ca cel pe care l’aţi lăsat voi la Verdun sau Piave!i Nota aliaţilor şi criza de guvern germană Preşedintele Reichului prelungind criza încearcă un şantaj pentru obţinerea evacuărei Coloniei „Le Temps“, vorbind despre persistenţa crizei guvernamentale germane, scrie : Probabil că politica germană va începe să se precizeze, dat fiind că Marx e obligat sa ia atitudine clară, pus în fata eventualităţilor determinate de către politica generală a Reichului. Toate uneltirile germane din ultimele săptămâni nu aveau decât o singura ţintă : exercitarea unei presiuni asupra puterilor pentru obţinerea, în pofida oricărei încercări, a evacuărei zonei de la Colonia, la data de 10 ianuarie. Pentru aceste motive, negociatorii germani, au tărăgănit tratativele relative la încheerea unui tratat de comerţ Şi tot din această cauză, nu vor să audă nici măcar de încheerea unui simplu modus vivendi, care ar permite trecerea, fără riscuri, atât dintr’o parte cât şi din cealaltă, a cotiturei periculoase, de la data de 10 ianuarie. Se pare că tot din cauza aceasta, preşedintele Ebert, nu se grăbeşte deloc să favorizeze constituirea unui minister nou, eventualitatea unui cabinet, orientat fie spre dreapta, fie spre stânga, constitue un mijloc de şantaj pentru obţinerea unei soluţii favorabile tezei germane, în chestiunea Coloniei. Acum, că nota Aliaţilor a ajuns la Berlin şi că diriguitorii Reichului, au fost puşi în faţa faptului îndeplinit, ei vor putea să arunce masca. CE CONŢINE NOTA ALIATA Nota puterilor aliate e conformă acelor ce se aşteptau, după ultima întrunire a ambasadorilor, în conferinţă. Nu numai că această notă afirmă că Germania nu a îndeplinit încă şi nici nu va putea îndeplini până la 10 Ianuarie, condițiunile fixate de art. 429 al tratatului de la Versailles, aşa încât ea nu va putea beneficia de clauza evacuărei parţiale, anticipate, dar ea mai subliniază în mod foarte exact, ceia ce germanii, nu au făcut, în această ordine de idei. Prin violarea art. 160 al tratatului de pace, marele stat major german, a fost reconstituit, sub o formă nouă ; prin violarea art. 174, s-a procedat la recrutarea şi instruirea angajaţilor voluntar, pe termen scurt; prin violarea art. 168, nu a fost realizată transformarea uzinelor pentru fabricarea materialului de război şi tot prin violarea art 162, cât şi prin aceia a deciziilor conferinţei de la Boulogne din 1920, nu a fost nici măcar începută reorganizarea poliţiei de stat. MOTIVUL’ NEEVACUAREI Reichul nu a luat şi deci nu a dus la îndeplinire, reformele administrative şi legislative, comuniîcate guvernului german, prin nota din Septembrie 1922. Aliaţii nu vor evacua zona dela Colonia, pentru toate aceste motive. Numai după ce se va lua cunoştinţă de raportul general al comisiei contro- lului militar interaliate, vor nutea determina, prin comunicarea ce o vor face Reichului, ce trebue să mai facă Germania, ca să fie considerată că s-a îndeplinit obligaţiile. (Citiți continuare în pag. 6 a) Le topis eti fllistide Bruant. Le bruent itfexandrs. Yvetteinliheri. Cercul socialiştilor români din Paris Fosta „tinerime generoasa“ Ziarele pariziene de zilele trecute, ne-au adus ştirea revenirii pe scenă a unor celebrităţi de acum treizeci de ani. Astfel Aristide Bruant, cântăreţul pitoresc al lumei bulevardelor exterioare, poetul peştilor şi al femeilor de stradă de ultima speţă, este scos din umbră şi se anunţă că va da o serie de câteva reprezentaţii pe scena unui teatru de varietăţi. Va cânta din vechiul său repertoriu : A Bibbi, A Saint-Lazare, A la Bastille, A la Roquetts, A Bellville și altele. Acum treizeci de ani, Aristide Bruant era o celebritate pariziană. Instalat într’o prăvălie scundă, nu departe de Place Blanche, nu era parizian, provincial, străin, care să nu se ducă măcar odată să-l vadă și să-l asculte. El trona într’un fel de cârciumă, în tovărăşia câtorva poeţi din Montmartre. Te primeau cu o ploaie de înjurături, cari deveniseră celebre, îţi ofereau, bineînţeles cu plată, un pahar de bere şi un volum de versuri, îmbrăcat într’un costum original, pe cap cu o pălărie cu borduri mari, cu cisme în picioare, cu pantaloni scurţi de catifea, haină flotantă şi cravată roşie, el îşi cânta repertoriul, cu o voce răguşită şi pe o arie compusă tot de el. Dar toate trec. Şi gloria lui a trecut. Cârciumarul-poet de altădată, s’a făcut apoi autor de romane-foiletoane, probabil în colaborare cu vreun negru al presei zilnice. Negru însemna şi însemnează autorul necunoscut, care are talent, dar nu şi renume şi care este tocmit, cu preţ de nimic ca să scrie, iar altul cu renume să semneze şi să încaseze. Acest obiceiu datează de mult şi este cunoscut cazul lui Marquet, care a scris cea mai mare parte din opera lui Alexandru Dumas-tatăl, al cărui negru era. Așa „Cei Trei Muschetari“, capodoperă a lui Alexandru Dumas, a fost scrisă pe deantregul de Marquet. * Tot zilele acestea a apărut pe scenă cântăreața, de acum treizeci de ani, Yvette Guilbert pe care a cunoscut-o şi bucureştenii. La fostul teatru Hugo din str. Karagheorghevici, bucureştenii au avut ocaziunea de a asculta şi gusta pe faimoasa artistă. Teatrul Hugo a dispărut de mult, a ars chiar, şi astăzi, acolo unde domnea cântecul uşor şi unde balurile mascate făceau să domnească intriga şi câteodată desfrâul, acum se fac afacerile băneşti ale unei bănci. Yvette Guilbert, care a făcut deliciul tinereţelor noastre şi care a devenit o celebritate pariziană, reapare pe scenă. întrebarea pe care ne-o punem este dacă cei doi cântăreţi ai altei lumi, de acum treizeci de ani, vor găsi succesul de altădată ? Pentru mulţi aceste două nume, nu sunt decât vagi amintiri, mulţi de altfel nu au cunoscut, nici pe unul, nici pe altul. Apoi alte moravuri, alte preocupări, alte gusturi, altă mentalitate artistică. Aşi voi să fiu acum la Paris, ca să-mi dau seama prin mine însumi, de efectul şi succesul pe care l-au avut aceşti doi artişti celebri altădată. De departe nu pot şti dacă cei doi strigoi reveniţi între noi, au avut succesul de odinioară, neputând judeca ca la faţa locului aceasta. Din ecoul ziarelor, de multe ori simple reclame plătite, nu pot să-mi fac o părere.* Reapariţiunea pe scenă a lui Bruant, îmi aminteşte timpurile de altădată, petrecute la Paris în tovărăşia membrilor Cercului socialiştilor români de acolo. Cu ei mă duceam la toate petrecerile din Paris, din Montmartre, cu ei am vizitat de atâtea ori cârciuma lui Bruant, de atâtea ori am vizitat Le Chat Noir, unde trona cârciumarul-poet Rodolph Salis. Câţi au rămas din aceşti tineri veseli şi entuziaşti ? Dr. Radovici, ftizie, în ultimul grad, s’a aruncat în mare, pe când era dus să aspire aerul Siciliei. George Diamandi a fost şi el aruncat în Marea Nordului, mort pe vaporul care îl ducea din Norvegia în Anglia şi Franţa, în timpul războiului; Ion Procopiu, fost liberal şi directorul ziarului „Viitorul“, mort şi el în timpul ocupaţiei germane ; mort şi Deodat Ţăranu, modest avocat din Galaţi ; mort după războiu şi Dionisie Manu, omul cât un munte şi savantul economist. Mai trăeşte încă dr. Irimescu, care munceşte să organizeze lupta contra tuberculozei şi care mai ieri, trimiţându-mi un raport al său, îmi scria : „In amintirea unor idealuri comune, din care păstrăm încă destul pentru ca să aducem sprijinul nostru operilor de asistenţă socială“. Trăeşte de asemenea şi George Racoviţă, savantul de la Paris care, de la Sorbona, a venit la Cluj să dea o strălucire mai mare Universităţii de acolo, al căreia senator de altfel este. Constantin Diamandi, ministrul nostru de la Paris, e în viaţă şi a ajuns pe treptele diplomaţiei celei mai mari. Mai trăieşte, probabil, bătrânul doctor Filibiliu, stabilit de mult în Franţa, la început la Paris, acum de mult în sudul Franţei, la Grasse. Dar veselul Matza? El ne cânta în mod măiestrit, cântecele lui Bruant şi celelalte de actualitate atunci. S’a căsătorit cu fiica lui Alexandra Dumas-fiul. A rupt orice relaţiuni cu românii, trăeşte în marea societate pariziană, atâta ştiu de el, a ajuns un medie celebru, un medic mondamn foarte reputat.* De atâtea dispariții mă a-Citiți continuare In Pag. II-a.