Lupta, ianuarie 1925 (Anul 4, nr. 918-942)

1925-01-15 / nr. 929

Anul IV, No. 929 w-keck­r Pelita« COMIT. MIILE abonamentul 33 ■ . . 400 lei . . 200 iei 100 iei redacţia si ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str. Sărindar, 12 pe 12 m­m pa 6 Luni Pe 3 luni fa?* ****** Acţiunea decizivă a opoziţiei Pregătirea veniio de mâine Luptele politice interne au ajuns acolo încât nu se mai poate vorbi de o concentrare a opoziţiunei absolut necesară pentru a determina răsturna­rea guvernului. Liberalii, datorită într’ade­­văr acţiunii separate a diferi­telor grupări opozante, au reu­şit să-şi prelungească guverna­rea şi peste câteva zile guver­nul Brătianu intră în al patru­lea an al existenţei sale fără a putea spune că e măcar la începutul misiunea pentru care a revendicat puterea. Falimentul complet al ac­ţiu­­nei economice şi financiare în­­treprinsă de regimul actual a creiat ţarei o situaţie am ce­le mai grave. Am pierdut trei ani, ceea ce pentru refacerea unui stat ar echivala cu trei decenii. O concentrare a opoziţiei numai pentru răsturnarea gu­vernului nu ar fi absolut nece­sară de­oarece regimul actual este definitiv condamnat. Liberalii au mai făcut o ex­perienţă din care celelalte partide trebue să tragă un în­văţământ. S-a dovedit că guvernarea unui singur partid, chiar a u­­nui partid care a acaparat via­ţa economică, nu mai este po­sibilă. Aşa­dar partidele de guver­nământ, cari vor să conducă trebile statului, cu mai mult succes şi să aibe un sprijin real in opinia publică, trebue să caute a se întări cu acele grupări politice cari îşi cheltu­iesc forţele în chip inutil în­­tr-o permanentă acţiune de ex­poziţie. Partidul naţional este azi partidul de opoziţie care. In decursul guvernărei brătieniste s’a arătat cel mai bine pregă­tit pentru a lua succesiunea. D. I. Maniu, preşedintele partidului national, s’a decla­­rat de mult contra guvernări­lor de partid. In situaţia poli­tică în care se află România nouă, cu noua constelaţie a grupărilor politice,, o guverna­re care să reprezinte o con­centrare de grupări, prezintă mult mai multe garanţii de izbândă. De aceea d. I. Maniu a pă­strat în mod neîntrerupt rapor­turi bune aproape cu toate grupările opozante. Acum ara ajuns la un mo­ment când o hotărire definitivă trebue repede luată. •­­ Care este situaţia reală ? Partidul naţional, după fu­ziunea cu takiştii, a urmărit o concentrare şi mai largă. Fu­ziunea cu ţărăniştii însă n’a fost ratificată, fiind împiedica­tă de nuanţa stelistă din par­tidul ţărănist. Zilele acestea, d. Maniu re­luând convorbirile cu d. Miha­­lache, a stăruit ca să se rati­fice fuziunea dela Iulie. Dacă ar fi să credem ceea­ce afirmă un ziar, în confiden­ţele steriştilor, că fruntaşii ţă­rănişti, cari s’au întors de la Topoloveni — ţărănişti sau sterişti ? — declară că actual­mente raporturile cu partidul naţional sunt inexistente, a­­tunci se va adeveri că într’a­­devăr steriştii sunt fatali par­tidului ţărănesc şi că-l duc la o repede descompunere. E regretabil că sterismul a acaparat partidul ţărănesc, dar partidul naţional avizează acum la o altă concentrare, anume la o fuziune cu partidul d­lui Iorga. De altfel şi d. Iorga ar fi acceptat oricând o fuziune şi cu ţărăniştii, dar fără sterişti. Peste câteva zile dar situa­ţia în lagărul opoziţiei se va clarifica. Faţă de apropiatul acord Maniu Iorga, fireşte că steriş­tii pun la cale multe intrigi, cari însă nu vor avea nici un efect, dar vor pune în eviden­ţă slăbiciunea şi amărăciunea ...intriganţilor. Aşa, de pildă, foaia care are legături sufleteşti cu omul „Luminei“... ameninţă cu o con­centrare averescano-ţărănistă. Pentru ce o astfel de concen­trare ? Pentru răsturnarea gu­vernului de azi sau a celui de mâine ? Averescanii constitue azi opoziţia miluită şi ar fi fe­riciţi să dobândească guvernul prin concursul d-lui Brătianu, adică un guvern camuflat. Prin fuzionarea lor cu ţărăniştii ce situaţie şi-ar creia ambele grupări fuzionate ? Un personaj marcant, un fel de observator politic, spunea deunăzi: — „Dacă s’ar concentra două demagogii automatic s’ar întări orice alt partid serios de guvernământ, dar mai ales o contra-concentrare serioasă. Ţărăniştii nu pot fi remorcaţi la guvern prin orice combina­ţie. Nici generalul Averescu nu poate aduce la putere ste­rismul şi nici omul „Luminei“ nu poate transforma averesca­­nismul într-un partid menit a consolida România nouă. Nu tot astfel se poate spune de partidul naţional, cu care a voit să împartă guvernul d. Ionel Brătianu. Deci o concen­trare averescano-steristă va avea darul să clarifice şi mai bine situaţia internă în sensul că partidele fuzionate, prin a­­cordul Maniu­ Iorga, vor fi po­liticeşte, un partid de guvern, unicul indicat să ia succesiu­nea liberalilor“. Ne aflăm dar, o repetăm, în ajunul unei limpeziri a si­­tuaţiunei din lagărul opoziţi­unei. La redeschiderea parlamen­tului vom înregistra un fapt nou, îmbucurător pentru acei cari aşteaptă o muncă rodnică, refacerea grabnică şi metodi­că a Statului. , B. P. Granate Nemaipomenit! O. Ionel Brătianu trebue în­chis de urgenţă la Jilava! Primul ministru a săvârşit un act atât de revoluţionar, încât lăsarea d-sala în libertate con­stitue o primejdia permanentă. — Dar ce-a făcut, pentru Dum­nezeu ! — veţi exclama d­v. în­spăimântaţi. — A făcut o inspecţia admi­nistrativă la profectura de Ar­geş — răspundem noi tenebroşi. Acum v-aţi convins că primul ministru se dedă la acte revolu­ţionare ? Vi-l închipuiaţi d­v. pe d. Io­nel Brătianu capabil de aseme­nea fapte ? Când oare a existat vre-o le­gătură între actualul prim-mi­­nistru şi administraţia ţării ? D. Ionel Brătianu e complect chinez în această materie, deşi a trecut polo atâtea departa­mente şi ar fi fost un dezastru dacă cineva l-ar fi supus celui mai inofensiv examen ! Şi deodată, aşa, din senin, iată-l luând hotărirea extraordi­nară de a inspecta, o admini­straţie publică ! Cine ? D. Ionel Brătianu ! Cel mai comod român dintre Tisa şi Nistru! Nu e vorba: de la Florica — unde se găsea primul ministru în momentul când i-a venit extraordinara idee — până la Piteşti a făcut cu automobilul exact şase minute, iar inspecţia a durat patru. Total 10 minute ! Dar, ori­cum, pentru d. Ionel Brătianu e colosal ! DESCA Criza din I­talia D. GINO SARROCHI care a demisionat din guvernul fascist zilele trecute. Stăm prost La Paris stăm foarte prost. S-a creat acolo o atmosferă im­posibilă pentru noi. Bani nu căpătăm nici la Paris, nici la Londra, mai puţin încă din Statele­ Unite. Nu ni se ridică cota de 1 la sută din despăgu­birile fixate la Spaa iar rapor­tul experţilor se pare că este injurios şi nedrept pentru noi, căci se vorbeşte acolo de com­­pensaţiuni teritoriale pe cari nu le-am fi meritat. Pe deasupra francezii vor să dea sovietelor flota lui Wranghel şi, — colac peste pupăză — aliaţii, pe lângă că nu vor să ne dea un ban mai mult la despăgubiri, ne cer pe de altă parte, pentru foştii duş­mani, despăgubiri pentru teri­toriile luate şi plata către ei a datoriilor de război! C. Vîntilă Brătianu a ple­cat la Paris, tocmai In situa­­ţiunea în care e astăzi Româ­nia, a plecat cu firea d-sale suplă şi împăciuitoare ca să aplaneze toate aceste dificul­tăţi ! Nu vsîÎ'i oare d-sa că toată această reputafiune nefavora­bilă de care ne bucurăm, se datoreşte, în cea mai mare parte, tot d-sale şi politicei sale xenofobe şi lipsite de ori­ce amabilitate ? Şi pe când noi stăm atât de rău în toată Europa şi în A­­merica, în timp ce nu găsim nici un sfanţ ca să ne împru­mutăm, pe când zadarnic um­blăm cu limba scoasă şi după un împrumut da stat şi după capitaluri pentru comercializă­rile liberate, pe când leul no­stru este ca vai de el, priviţi ce se întâmplă cu alte ţări cari stau mult mai rău decât noi. Aşa, de pildă, regatul iugo­slav pe care îl ameninţă, de altfel, o revoluţie, găseşte la Paris banii cari ne sunt refu­zaţi nouă, iar dinarul cotează în Elveţia 7 centime, pe când noi nu am ajuns nici la 3! Gre­cia, nenorocita Grecie, a putut contracta două împrumuturi, cari ne sunt refuzate nouă, cu toate vizitele d-lui Vinilă Bră­tianu şi ale oamenilor săi, cu toate vagoanele d-sale de ra­poarte prin cari se încearcă să dovedească marii finanţe străine că România este ţara cea mai potrivită pentru pla­samentul lor. Nu înţelege însă d. Vintilă Brătianu un singur lucru esen­ţial. Acela de a pleca de la putere, unde a încurcat totul şi ne-a cre­at relaţii mizera­bile cu toată lumea. A. B. 1 6 Făgial 2 Lsl ILUZIILE Ungariei reacţionare Un paragraf Introdus în ra­portul experţilor financiari, care reglementează aplicarea planului Dawes, a dat presei maghiare prilejul să-şi strige bucuria că în sfârşit dreptatea îşi face drum în opinia publică occidentală, şi că ceasul, când actualele fruntarii ale Unga­riei vor fi suprimate, se a­­prop­ie. Amănuntele telegrafice n’au întârziat însă să precizeze, ca nu despre fruntarii era vorba în acel paragraf, ci d­espre protocolul dela Innsbruck, şi­ că de altfel chiar şi acest pa­ragraf a fost scos din rapor­tul experţilor cu aprobarea u­­nanimă în şedinţă plenară. De altminteri, din capul lo­cului ne-am exprimat îndoiala că aliaţii ar fi putut subscrie un text, care ar pune in dis­cuţie tratatele de pace, chiar pe calea unor aprecieri de or­din financiar. Bucuria de la Budapesta a fost deci neîntemeiată. Ea confirmă însă încă odată că Ungaria hortystă şi reacţio­nară, consideră actuala stare de drept şi da fapt ca foarte tranzitorie. Se adevereşte ast­fel că toate declaraţiile de realitate şi de pacifism, cari pornesc de la oficialitatea ma­ghiară, ascund de fapt spe­ranţa că foarte curând va veni ziua revanşei şi a reîntru­pării vechei Ungarii. Şi se mai adevereşte încă odată, ce greşală mare a să­vârşit d. Ion Brătianu, atunci când, stăpân la Budapesta, a făcut totul ca să zădărniceas­că instaurarea unui regim de­mocratic. Căci atâta vreme cât forţele democraţiei ungare vor fi în­­năbuşite înlăuntrul ţării sau exilate peste graniţă, nici u­­nul din statele, care pe ruine­le imperiului habsburgic şi-au realizat unitatea naţională, nu poate compta pe pacifismul Ungariei. Hortysmul şi revanşa sunt două elemente complimentare. Şi dacă nu se cuvine ca Ro­mânia să se amestece în tre­bile lăuntrice ale Ungariei, nu ne putem ascunde nădejdea că democraţia ungară va birui în cele din urmă, înlesnind ast­fel colaborarea cu toţi vecinii săi la pacificarea şi reconstruc­ţia Europei centrale. Li O punere la punct In jurul „misiunii11 d-lui I. Încuie! Oficiosul guvernului publi­că următoarele: „Unele ziare continuă să susţină că d. Inculeţ ar avea o misiune din partea guver­nului la Paris de a trata cu reprezentanţii Sovietec, deşi au primit o categorică desminţire. „Ţinem să arătăm încă oda­tă că ştirea nu corespunde întru nimic adevărului. Trecem peste redacţiunea notiţei de mai sus ca să facem următoarele precizări: 1. Ziarele nu au susţinut nici o clipă că d. Inculeţ ar avea vre­o misiune la Paris. 2. Chiar dacă d. Inculeţ ar fi fost însărcinat cu această misiune ne-am fi exprimat mirarea că d. I. Inculeţ a fost expediat la Paris să trateze cu sovietele atunci când in Capitala Franţei avem ca mi­nistru plenipotenţiar pe d. C. Diamandi mai vechi , mai abil diplomat decât este sau ar putea fi ministrul Basara­­biei. 3. Cu acelaş scepticism am fi primit şi ştirea plecărei d-lui I. Inculeţ în misiune specială la Roma ca să trate­­se cu d. Mussolini ratificarea tratatului unirii Basarabiei. 4. Nu ziarele au susţinut că d. Inculeţ ar avea o misiune din partea guvernului la Pa­ris ci chiar d. Inculeţ, minis­trul Basarabiei care A CAU­TAT pe reprezentanţii presei ca să le comunice „fericitul"­ eveniment. Scena s’a petrecut la depar­tamentul justiţiei. D. I. Incu­­leţ s’a întâlnit cu unul din re­dactorii ziarului nostru că­ mia i-a spus faţă de martori: 1. Că pleacă la Paris; 2. Că a fost chemat tele­grafic de d. Vintilă Brătianu; 3. Că la Paris se va întâlni cu d. Krassin, reprezentantul sovietelor în capitala Franţei, care, din motive de ordin poli­tic a solicitat pe d. C. Diaman­di, prin diferiţi oameni politici să înceapă tratative pentru a­­ranjarea chestiunilor litigioase dintre România şi Rusia; 4. Că, dela Paris, se va du­ce la Londra ; 5. Că va merge la Roma ca să trateze cu d. Mussolini ra­tificarea unirii Basarabiei. D. I. Inculeţ a fost felicitat, acolo la ministerul justiţiei, de cei prezenţi la convorbire şi i s’a urat izbândă desă­vârşită. D. I. Inculeţ a mulţumit, a zâmbit, s-a asigurat că ştirea „misiunii“ d-sale va apare în ziarele de după amiază şi a plecat la domiciliu să-şi facă bagajele pentru Paris. „Viitorul" ţine să arate, în­­că odată, că aceste ştiri nu corespund adevărului. Luăm act. D. ministru I. In­­culeţ a indus în eroare presa născocind o misiune în străi­nătate, misiune cu care nu a fost însărcinat. Desminţirea oficiosului gu­vernului nu poate privi, in nici un caz presa, ci ea pri­veşte direct pe d. ministru I. Inculeţ reprezentantul Basa­rabiei in guvernul d-lui loan I. C. Brătianu. Şi cu aceasta, punct. RADU MATEI Apărătorii d-lui Titulescu Apărătorii sterismului au sărit să-l apere pe d. N. Titu­lescu. Dar cine-l atacă pe mi­nistrul de la Londra? E comi­că atitudinea foaei care de ne­­caz că nu poate reabilita pe sterişti se căzneşte să ţese in­trigi în speranţă că va zădăr­nici combinaţiile politice cari nu-i convin. Acei cari au dat în vileag o scrisoare autentică sau plăsmuită a d-lui Titules­cu, într’un anumit scop, se ri­dică acum şi afectează o in­­dignare înpotriva acelor cari duc campanie contra d-lui Ti­­tulescu. Cine duce campania? Nu vedem nici o campanie. Cei vizaţi prin scrisoarea care se atribuie d-lui Titulescu, au răspuns. Atât. Unde-i campa­nia? Dar care-i rostul de-a intra, duce acum în luptele politice interne pe ministrul de la Londra? Pentru ce anume s’a publicat acea scrisoare? In dorinţa de-a pune pe d. Titulescu la adăpostul ori că­ror critici sau tocmai pentru a provoca o campanie de di­­versiune ? Totul s’a mărginit insa la un răspuns de către cei vizaţi şi cari s'au conside­rat ca jigniţi. Faptul însă că steliştii Vau luat în braţe pe d. Titulescu ne face impresia naufragiaţi,­lor cari imploră un colac de salvare. Foaia care s’a erijat în apă­rătorul din oficiu, al minis­trului de la Londra, nu știe însă să salveze măcar aparen­țele, R. X. Muşamaua, sireaca! S’a scumpit muşamaua pe piaţa noastră din cauză că gu­vernul întrebuinţează prea multă. Afacerea „Petrolului Naţional“ a început să miroase rău a muşama. Instrucţia se prelungeşte­­ încetul cu încetul şi pe rând mai toţi inculpaţii sunt lăsaţi liberi, pe cauţiune morală, dacă poate fi vorba de morală in această afacere. Se prelungeşte instrucţia, ca totul să fie dat uitării. Aşa s’a urmat în toate afa­cerile delicate. De pildă se ştie ce senzaţie a făcut excro­­cheria acelei doamne Leones­­cu, cu cecurile false dela Ban­ca Naţională. Această cucoană era prote­guită de un înalt personagiu şi muşamaua a intrat aci în func­ţiune cu o exemplară prompti­tudine. Cu „Petrolul Naţional“, în­cetul cu încetul vor fi scoşi din cauză miniştri, pe cari­­îi arată opinia publică ca fiind implicaţi în această afacere şi totul se va reduce la vinovă­ţia personagiilor de mică im­portanţă. In orice caz, rivalitatea po­litică dintre cei doi miniştri, Mârzescu şi Văitoianu, de la care a plecat afacerea şi a că­pătat importanta ei, această rivalitate pare ca acum s’a a­­planat aşa că toată afacerea a pierdut mult din acuitatea ei. In orice caz, muşamaua, mu­şamaua, sireaca !i I. I. P­ro! 13 Januar. 1925 corecttorr­lEMIL EL FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct la Administraţia ziarului şi la toate Agenţiile de publicitate 2 LEI SUMARUL W TARA 4 LEI I STRACTATATE CREIONUL ACTUALITATE „State cu interese limitate" INVALIDUL ROMAN (camarazilor săi din Marea An­tantă) : Dacă aţi face voi poli­tică, iar nu oamenii de stat, n’aţi socoti piciorul meu pierdut la Mărăşeşti de un interet mai... limitat ca cel pe care l’aţi lăsat voi la Verdun sau Piave!­i Nota aliaţilor şi criza de guvern germană Preşedintele Reichului prelungind criza încearcă un şantaj pentru obţinerea evacuărei Coloniei „Le Temps“, vorbind des­pre persistenţa crizei guver­namentale germane, scrie : Probabil că politica germană va începe să se precizeze, dat fiind că Marx e obligat sa ia atitudine clară, pus în fata e­­ventualităţilor determinate de către politica generală a Rei­­chului. Toate uneltirile ger­mane din ultimele săptămâni nu aveau decât­­ o singura ţintă : exercitarea unei pre­siuni asupra puterilor pentru obţinerea, în pofida oricărei încercări, a evacuărei zonei de la Colonia, la data de 10 ia­nuarie. Pentru aceste motive, negociatorii germani, au tă­­răgănit tratativele relative la încheerea unui tratat de co­merţ Şi tot din această cauză, nu vor să audă nici măcar de încheerea unui simplu modus vivendi, care ar permite tre­cerea, fără riscuri, atât dintr’o parte cât şi din cealaltă, a co­­titurei periculoase, de la data de 10 ianuarie. Se pare că tot din cauza aceasta, preşedintele Ebert, nu se grăbeşte deloc să favorizeze constituirea unui mi­nister nou, eventualitatea unui cabinet, orientat fie spre dreap­ta, fie spre stânga, constitue un mijloc de şantaj pentru ob­ţinerea unei soluţii favorabile tezei germane, în chestiunea Coloniei. Acum, că nota Alia­ţilor a ajuns la Berlin şi că di­riguitorii Reichului, au fost puşi în faţa faptului îndeplinit, ei vor putea să arunce masca. CE CONŢINE NOTA ALIATA Nota puterilor aliate e con­formă acelor ce se aşteptau, după ultima întrunire a amba­sadorilor, în conferinţă. Nu nu­mai că această notă afirmă că Germania nu a îndeplinit încă şi­ nici nu va putea îndeplini până la 10 Ianuarie, condițiu­­nile fixate de art. 429 al trata­tului de la Versailles, aşa încât ea nu va putea beneficia de clauza evacuărei parţiale, an­ticipate, dar ea mai subliniază în mod foarte exact, ceia ce germanii, nu au făcut, în acea­stă ordine de idei. Prin violarea art. 160 al tra­tatului de pace, marele stat major german, a fost reconsti­tuit, sub o formă nouă ; prin violarea art. 174, s-a procedat la recrutarea şi instruirea an­gajaţilor voluntar, pe termen scurt; prin violarea art. 168, nu a fost realizată transfor­marea uzinelor pentru fabrica­rea materialului de război şi tot prin violarea art 162, cât şi prin aceia a deciziilor con­ferinţei de la Boulogne din 1920, nu a fost nici măcar în­cepută reorganizarea poliţiei de stat. MOTIVUL’ NEEVACUAREI Reichul nu a luat şi deci nu a dus la îndeplinire, reformele administrative şi legislative, comuniîcate guvernului german, prin nota din Septembrie 1922. Aliaţii nu vor evacua zona dela Colonia, pentru toate a­­ceste motive. Numai după ce se va lua cunoştinţă de rapor­tul general al comisiei contro- lului­ militar interaliate, vor nu­­tea determina, prin comunica­rea ce o vor face Reichului, ce trebue să mai facă Germania, ca să fie considerată că s-a îndeplinit obligaţiile.­­ (Citiți continuare în pag. 6 a) Le topis eti fllistide Bruant. Le bruent itfexandrs. Yvette­­inliheri. Cercul socialiştilor români din Paris Fosta „tinerime generoasa“ Ziarele pariziene de zilele trecute, ne-au adus ştirea re­venirii pe scenă a unor cele­brităţi de acum treizeci de ani. Astfel Aristide Bruant, cântă­reţul pitoresc al lumei bulevar­delor exterioare, poetul peşti­lor şi al femeilor de stradă de ultima speţă, este scos din umbră şi se anunţă că va da o serie de câteva reprezentaţii pe scena unui teatru de va­rietăţi. Va cânta din vechiul său repertoriu : A Bib­bi, A Saint-Lazare, A la Bastille, A la Roquetts, A Bellville și altele. Acum treizeci de ani, Aris­tide Bruant era o celebritate pariziană. Instalat într’o pră­vălie scundă, nu departe de Place Blanche, nu era pari­zian, provincial, străin, care să nu se ducă măcar odată să-l vadă și să-l asculte. El trona într’un fel de cârciu­mă, în tovărăşia câtorva poeţi din Montmartre. Te primeau cu o ploaie de înjurături, cari deveniseră celebre, îţi ofereau, bine­înţeles cu plată, un pa­har de bere şi un volum de versuri, îmbrăcat într’un cos­tum original, pe cap cu o pă­lărie cu borduri mari, cu cis­­me în picioare, cu pantaloni scurţi de catifea, haină flotan­tă şi cravată roşie, el îşi cân­ta repertoriul, cu o voce ră­­guşită şi pe o arie compusă tot de el. Dar toate trec. Şi gloria lui a trecut. Cârciumarul-poet de altădată, s’a făcut apoi autor de romane-foiletoane, proba­bil în colaborare cu vre­un negru al presei zilnice. Ne­gru însemna şi însemnează autorul necunoscut, care are talent, dar nu şi renume şi care este tocmit, cu preţ de nimic ca să scrie, iar altul cu renume să semneze şi să înca­seze. Acest obiceiu datează de mult şi este cunoscut cazul lui Marquet, care a scris cea mai mare parte din opera lui Ale­xandru Dumas-tatăl, al cărui negru era. Așa „Cei Trei Mus­chetari“, capod­operă a lui A­­lexandru Dumas, a fost scrisă pe deantregul de Marquet. * Tot zilele acestea a apărut pe scenă cântăreața­, de acum treizeci de ani, Yvette Guilbert pe care a cunoscut-o şi bucu­­reştenii. La fostul teatru Hu­go din str. Karagheorghevici, bucureştenii au avut ocaziunea de a asculta şi gusta pe fai­moasa artistă. Teatrul Hugo a dispărut de mult, a ars chiar, şi astăzi, acolo unde domnea cântecul uşor şi unde balurile mascate făceau să domnească intriga şi câteodată desfrâul, acum se fac afacerile băneşti ale unei bănci. Yvette Guil­bert, care a făcut deliciul ti­­nereţelor noastre şi care a de­venit o celebritate pariziană, reapare pe scenă. întrebarea pe care ne-o pu­nem este dacă cei doi cântă­reţi ai altei lumi, de acum trei­zeci de ani, vor găsi succesul de altădată ? Pentru mulţi a­­ceste două nume, nu sunt de­cât vagi amintiri, mulţi de alt­fel nu au cunoscut, nici pe unul, nici pe altul. Apoi alte moravuri, alte preocupări, alte gusturi, altă mentalitate artis­tică. Aşi voi să fiu acum la Paris, ca să-mi dau seama prin mine însumi, de efectul şi succesul pe care l-au avut aceşti doi artişti celebri altădată. De de­parte nu pot şti dacă cei doi strigoi reveniţi între noi, au a­­vut succesul de odinioară, ne­putând judeca ca la faţa lo­cului aceasta. Din ecoul zia­relor, de multe ori simple re­clame plătite, nu pot să-mi fac o părere.* Reapariţiunea pe scenă a lui Bruant, îmi aminteşte timpurile de altădată, petrecute la Paris în tovărăşia membrilor Cercu­lui socialiştilor români de aco­lo. Cu ei mă duceam la toate petrecerile din Paris, din Mont­martre, cu ei am vizitat de a­­tâtea ori cârciuma lui Bruant, de atâtea ori am vizitat Le Chat Noir, unde trona cârciu­marul-poet Rodolph Salis. Câţi au rămas din aceşti tineri ve­seli şi entuziaşti ? Dr. Rado­­vici, ftizie, în ultimul grad, s’a aruncat în mare, pe când era dus să aspire aerul Sici­­liei. George Diamandi a fost şi el aruncat în Marea Nor­dului, mort pe vaporul care îl ducea din Norvegia în Anglia şi Franţa, în timpul războiului; Ion Procopiu, fost liberal şi directorul ziarului „Viitorul“, mort şi el în timpul ocupaţiei germane ; mort şi Deodat Ţă­­ranu, modest avocat din Ga­laţi ; mort după războiu şi Dionisie Manu, omul cât un munte şi savantul economist. Mai trăeşte încă dr. Irimescu, care munceşte să organizeze lupta contra tuberculozei şi care mai ieri, trimiţându-mi un raport al său, îmi scria : „In amintirea unor idealuri co­mune, din care păstrăm încă destul pentru ca să aducem sprijinul nostru operilor de a­­sistenţă socială“. Trăeşte de­­ asemenea şi George Racoviţă, savantul de la Paris care, de la Sorbona, a venit la Cluj să dea o strălucire mai mare U­­niversităţii de acolo, al căreia senator de altfel este. Con­stantin Diamandi, ministrul nostru de la Paris, e în viaţă şi a ajuns pe treptele diploma­ţiei celei mai mari. Mai trăie­şte, probabil, bătrânul doctor Filibiliu, stabilit de mult în Franţa, la început la Paris, acum de mult în sudul Franţei, la Grasse. Dar veselul Matza? El ne cânta în mod măiestrit, cântecele lui Bruant şi celelal­te de actualitate atunci. S’a căsătorit cu fiica lui Alexan­dra Dumas-fiul. A rupt orice relaţiuni cu românii, trăeşte în marea societate pariziană, a­­tâta ştiu de el, a ajuns un me­­die celebru, un medic mondamn foarte reputat.* De atâtea dispariții mă a-Citiți continuare In Pag. II-a.

Next