Lupta, ianuarie 1926 (Anul 5, nr. 1221-1245)
1926-01-15 / nr. 1231
/ Anul V, No. 1231 Director Poliț. CONSTA MBLIE ABONAMENTUL Pe12 luni . . . ... 400 lei Pe 6 luni ... . . . 200 tel Pe 3 luni ... ... 100 lei REDACTIA SI ADMINISTA?IA București, Str. Sărindar, 12 Martiriul lucrativ de Mihail Eminescu Există o seamă de spirite, cari au s® sfiesc de-a susţine cum că lumea ingrată, că oameni nu recunosc nici când meritul adevărat, ba asemenea aserţiuni culminează până şî in Inexactităţile de fapt precum că Hristos ar fi fost răstignit, că Galilei era să fie pus pe foc ş. a. m. d Toate acestea sunt pure învenţiuni. Martiriul şi lupta pentru principii sunt meserii tot atât de lucrative ca oricare alta şi dacă cineva câştigă cu tăbăcăria mii de galbeni, de ce n’ar câştiga şi prin meşteşugul de-a fî fost totdeauna cu naţiunea şî în contra reacţiuniî ? Astfel în şedinţa de Duminică seara, intre orele 10 şi 11, pufin înaintea misteriosului miez al nopteî, camera, după propunerea d-lui Gianî, a votat d-lui X, neînsemnatul capital de 150.000 franci, plătibili îndată plus o recompensă de 1.000 lei pe lună. Octavian August a pus pe Senatul Romei să voteze, pufin imintea morţii sale o recompensă naţională lui Isus Hristos de 432.000 sesterţi pentru pretinsele sale merite de democrat umanitar şi liberal Ni s’a probat — e prea adevărat că peste vit au murt oameni de foame în vremile acestea e adevărat asemenea că nu mai departe de cât Sâmbătă s’a votat un nou împrumut de 25.000.000 şi s’a anunţat oficial existenta unei datorii fiotante de 64.000.000, a cărei adevărată sumă o ştie mimai Dumnezeu. C& strică toate acestea ? De geaba, gratis să se lupte cineva contra reacţiunii ? Ce este o jumătate de milion de lei vechi ? Nimic. Atârnă de abilitatea detentorului acestui capital, plătibil îndată,, ca să înoească jumătatea de milion şi după cum martiriul e lucrativ, nu ne îndoim că aceasta se va întâmpla cât mai curând. Lord Beaconsfield se desparte de prezidenţia ministerului Engltereî şî nimeni nu se gândeşte a-i vota o recompensă naţională . Gaston* a guvernat şi va guverna încă acea ţară veche şi nimeni nu s’a gândit a-i vota doui bani măcar, necum sute de mii de franci. Dar acestea se întâmplă in Englitera, nu la noi. Englezii sunt sgârciţi şi săraci, noi generoşi şi bogaţi, iată deosebirea. E drept că poporul nostru e bântuit de foamete. Lasă-i să moară, căci espiră în conştiinţă că libertatea, egalitatea şi fraternitatea au fost răsplătite în fondatorul lor cu apanagiu şi pensie reversibilă. Pe această cale e bine şi demn de o naţiune ca a noastră ca să mai afecteze câteva sume în bugetul anului 1881 pentru diverse recompense naţional, a căror listă ne-an permite a o prezenta respectuos onorabilei Adunări legiuitoare începând-o cu cucernicul Warszawski- Ar fi şi păcat altfel- Pe când armata noastră murea de foame şi ger în câmpiile Bulgariei, pe cândd stoluri de corbi roteau deasupra ei, lăsându-se pe pământ spre a muşca din carnea omenească, liberalii noştri beau şampanie cu mironosiţele de la caffé-chantant pentru gloria şi reuşita armatei române. Cine să plătească cheltuiala? Patria se înţelege. Pe când Basarabia se rupea dela sânul ţării şi oamenii cu lacrimi amare îşi luau rămas bun dela patria lor străveche pentru a nu mai auzi graiul strămoşilor lor şi pentru a vesteji în umbra străinătăţei pe atuncea asemenea liberalii puneau să intre oştirea în triumf în Bucureşti şi beau în sănătatea gloriei naţionale. Cine plăteşte cheltuiala ? Patria se înţelege. Dar oare biurourile patente de impământenire nu merită recompense ? Daţi mereu înainte căci mare, glorioasă, fericită România va fi luaţi mereu înainte căci un marmură rece şi metal nesimţitor dăm noi, oamenii secolului al nouăsprezecelea, martirilor libertăţii , din contra bani peşin, reversibili. Au aflat James Walt puterea aburului, Galilei heliocentrismul, Newton legea gravitată...? Nebuni şi nemernici cari-şî puneau viaţa şi silinţei întru luminarea ingratei omeniri. Noi am aflat adevăratul articol de industrie universală : martirul lucrativ. Noi, prima naţiune în Orient şi în Univers, răsplătim adevăratele merite Dacă cineva, treizeci de ani de a rândul, a calomniat in modul cel mai ponegritor tot ce a fost maî generos şî mai desinteresat in această ţară, îi votăm recompensă naţională. Dacă cineva, între clase muncitoare, econoame şî cu bun simţ, cari trăiau liniştite lângă olaltă a vârît zădărnicia, ura şi neagra invidie, ii dăm pensie reversibilă. -V' * Dacă cineva treizeci de ani de-a rândul și-a bătut joc de limba noastră străveche, de obiceiele noastre străvechi, de natura noastră dreaptă și îngăduitoare — îi votăm apanagiu. Dar a murit un Eliad în mizerie, un Bolintineanu în spital, un Negri în uitare și sărăcie, respingând cu desgust, nu recompense, ci ceea ce i se cuvenea, dar au rămas copii orfani şi văduve în urma celor căzuţi în răzbelu, dar o cărare nu duce la mormântul unui Mihai Vodă sau unul Matei Basarab, dar toţi oamenii, cari au avut dragoste adâncă pentru acest popor, zac în ţărână vitregă sub uitarea unei generaţii şî maî vitrege ? Ce ne pasă nouă? Martiriul lucrativ să trăiască ! Să trăiască aceia cari cu ovreii ai» fost ovrei, cu Strasberg nemţi, cu Ignatiei ortodocşi, cu Gambetta francezi, cu Ossini carbonari ! Să trăiască liberalii cosmopoliţi de tagma martiriului lucrativ, să trăiască recompensa naţională şi sfântul buget. Sub ecte de actualitate SSSSSR Hârtia Este instrumentul cu care îţi comunici gândul. Hârtia servă la scris şi cu ea se fac gazetele, cari tulbură atât de mult somnul d ln prim ministru. Hârtia se face din celuloză şi din pastă de lemn de brad. Celuloza se fabrică tot din lemn, dar din lemn de molift. Ea se face însă şi din planista, de pildă din trestie, alfa, porumb şi altele. Hârtia este o invenţie relativ nouă. In vechime erau cunoscute papirusul, ori tablele cerate şi altele. Hârtia este albă sau de alte culori. Pentru gazete este albă şi, câteodată, când cenzura operează, este albă cu totul, fără de text. Din hârtie se fac multe lucruri. Dar mai cu seamă ea este materia primă a ziarelor. Ea mai are o întrebuinţare principală : aceea de a furniza averi colosale Brătienilor, cari sunt în trustul de hârtie, ca şi în alte trusturi. Gazetele se mai fac, — dar acestea sunt cu desvârșire secundare — din idei imprimate. Acestea sunt Indiferente guvernului d-luî Brătianu, dacă ideile sunt pe placul d-saie. Dacă nu, el întrebuinţează cenzura, confiscarea, suprimarea cari sunt contrarii legilor ; dar de legi S3 interesează d- Brătianu-cate papucii Maicei Domnului. Hârtia se făcea înainte din cârpe. Astăzi din cârpe nu se fabrică decât hârtia de lux. Cârpele sunt deci ajunse la preţ. Din hârtie se mai fabrică legi. Tot din hârtie e fabricată Constituţia, sunt făcute tratate de tot soiul, cam de multe ori nu-s decât petice de hârtie, se fac cărţi de legi, cari sunt la fel, şi, pe deasupra, sunt făcute cărţi de joc, din cari se clădesc casiste în Spania pentru bătrâni şi tineri, şi apoi se fabrică zmeii, cari dau copiilor iluzia că se pot urca în cer, iluzie care de altfel a ajuns o realitate cu invenţia aeroplanului şi a dirijabilului Hârtia servă şi la scrisori de amor şî reproduce cântece populare. De pildă : Răvaş puică Răvaş dragă Răvaş dela împăratul Sau : Frunză verde de hârtie Sărmana gazetărie Ce-a ajuns in marea brătienie! Pentru mâine : Floarea soarelui. CONST. MILLE agin 1 2 Lai Predica, de pe munte Pogorându-se Iisus de acolo, cu apostolii, a stătut în loc şesiul şi ucenicii şi mulţimea de norod din toată Iudeia şi din Ierusalim şi de pe lângă Marea Torului şi Sidonului cari veniseră să-l asculte şi să se tămăduiască. Şi deschizând gura sa, învăţa zicând: „Fericiţi cei săraci ca duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor■ Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi intereşează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi ca inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei izgoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi, când vă vor ocări şi vă vor goni şi vor zice, minţind, tot cuvântul rău împotriva voastră pentru mine. Bucuraţiivâ şi vă veseliţi, că platar voastră multă este In ceruri „Să nu credeţi că am veiet să stric Legea şi Proorocii, n’am venit să stric, ci sări împlinesc, *. De nu va întrece dreptatea voastră pe a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra intru împărăţia cerurilor. Auzit-aţi că s’a zis celor de demult: să nu ucizi, că cel ce va ucide, vinovat va fi judecăţii. Iar eu zic vouă: tot cel ce se mânie pe fratele său un deşărt vinovat, va fi judecăţii şi cel ce va zice fratelui său raca, vinovat va fi adunării, iar cel ce-i va zice nebune, vinovat va fi focului Gheenei. Deci, deţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi mai intâi de te împacă cu fratele tău, şi apoi, venind, atiu-ţi darul tău. ,Auzit-aţi că s’a zis celor de demult: să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe duşmanul tău. Iar eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, bine-cuvântaţi pe cei ce vă blastemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă necăjesc şi vă hulesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru, cel din ceruri. Că el răsare soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce plată veţi avea? Au nu şi păgânii fac aşa? Voi însă fii desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este". „Luaţi aminte, ca faptele voastre cele bune să nu le faceţi, ca să fiţi văzuţi de oameni, iar de nu, plată nu veţi avea de la Tatăl vostru, care este în ceruri“. „Când faci milostenie, să nu trâmbiţezi înaintea ta, cum fac făţarnicii in adunări şi pe hfiţi, ca să fie slăviţi de oameni. Adevăr zic vouă, că-şi iau piaţa lor. Iar tu, când faci milostenie, să nu Ştie stânga ce face dreapta■ ta, ca să fie milostenia ta Intru ascuns, şi Tatăl tău, cel ce vede întru ascuns, îi va răsplăti la arătare". „Şi când te rogi, nu fii ca făţarnicii, că iubesc să se roage prin adunări şi prin unghiurile uliţelor, ca să fie văzuţi de oameni. Adevăr zic vouă, că-şi iau plata. Iar tu când te rogi, intră în cămara ta şi încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău intru ascuns, şi Tatăl tău, cel ce vede intru ascuns, îţi va răsplăti la arătare■ Şi rugându-vâ, să nu ziceţi multe, ca păgânii, cărora li se pare, că nu mulţimea vorbelor vor fi auziţi. Deci nu vă asemănaţi acestora, că ştie Tatăl vostru de ce aveţi trebuinţă mai ’neinte de a cere„Şi când postiţi, nu fiţi trişti, ca făţarnicii, cari îşi smolesc fetele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevăr zic vouă că-şi iau plata lor, iar tu, când posteşti, unge-ţi capul tău şi faţa o spălă, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci întru ascuns Tatălui tău, şi Tatăl tău, cel ce vede întru ascuns, îţi va plăti ţie la arătare. „Intraţi pe uşa cea strâmtă că largă este uşa şi lată este calea ce duce la perzare şi mulţi sunt ceice intră printr’insa. Şi iarăş, străintă este uşa şi îngustă calea care duce în viaţă şi puţini sunt cei ce o află pe ea. Păziţi-vă de proorocii cei mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în piei de oi, iar înăuntru sunt lupi răpitori. Din faptele lor îi veţi cunoaşte pe ei. Au doar se culege cineva struguri din spiră, sau smochine din ciulini? Tot pomul bun, roade bune tace Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. Tot pomul care nu face roade bune se taie şi un foc se aruncă. Deci din roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu tot cel cemi zice: Doamne, Doamne, va intra întru împărăţia cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui meu, care este în ceruri. „Toate câte voiţi să vă facă oamenii vouă, faceţi şi voi lor asemenea, că in aceasta se cuprinde legea şi proorocii. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţii şi nu veţi fi judecaţi , nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi iertat! şî vi se va ierta vouă ; dafi şî vî se va da. Cu ce măsură veţi măsura, cu aceia vi se va măsura". Spusu-le-a Iisus şi pilda aceasta : „Au doară poate orb pe orb să povăţuiască ? Au nu vor cădea amândoi in groapă ? Nu este ucenicul mai mare decât dascălul său, ci ajunge ucenicului să fie ca dascălul său. Pentru ce vezi paiul in ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o vezi ? Sau cum poţi zice fratelui tău : frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, iar tu nu-ţi vezi bârna din ochiul tău ? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi numai atunci vei vedea săscot paiul din ochiul fratelui tău !". ' ,,Nu vă adunaţi vouă comori pe rpmănt, unde motile şi rugina le strică şi unde iutii le sapă şi le fură; ci vă adunaţi vouă comori in cer, unde nici moliile, vici rugina nu le strică şi de unde, nici furii nu le sapă, nici le fură; că unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră”. „Tot cel ce ascultă aceste cuvinte ale mele şi le idee, asemănarivoi bărbatului înţelept, care ştia zidit casa de peatru, şi când s’a pogorât ploaia, şi au venit râurile, şi au suflat vânturile, şi s’au pornit spre casa aceia, şi n’au dărâmat-o, că era întemeiată pe piatră■ Şi tot cel ce ascultă aceste cuvinte ale mele, şi nu le face, asemănise-va bărbatului nebun, care ştia zidit casa pe nisip. Şi s’a pogorât ploaia şi au venit râurile, şi au suflat vânturile, şi au lovit casa aceia şi au dărâmat-o, şi a fost căderea ei mare”. I Dictatorul Diri Satira a li-a Au prezentul nu ni-i mare? N’o să-mi dee ce-o să cer ?. N o să aflu între-ai noştri vreun falnic juvaer ? Au la Sybaris nu suntem lângă capişteu spoela ? ‘Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafeneii ? N'avem oameni ce se luptă ca retoricete suliţi In aplauzele grele a canaliei de utiu ? Panglicari in ale ţârii care joacă ca pe funii, Măşti ca toate de renume din comedia minciunii ? Au de patrie, virtute nu vorbeşte liberalul, De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul ? Nici visezi că munte-ţi stă un stâlp de cafenele, Ce îşi râde de-aste vorbe îngănându-le pe ele. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea 'mpăroşată şi la fald umflat şi buget, Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri, La tovarăşii săi spune veninoase i nimicuri — Toţi pe buze au virtute, iar nu ei monedă calpă, Quintezentă de mizeră dela creştet până ’n talpă . Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască, îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască... Dintr’aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii ! Oameni, vrednici ca să şează in zidirea sfintei Golii In cămăşi cu mâneci lunge şi pe capete scurte, Ne fac legi, ne pun biruri, ne vorbesc de filozofie, Patrioţii- Virtuoşii, ctitorii de aşezăminte, Unde spumegă desfrâul in mişcări şi in cuvinte, Cu evlavie de vulpe ca in strane şed pe locuri, Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri. Şi apoi in sfatul Ţării se adun’ să se admire. Bulgăroi ca ceafa groasă, grecotei cu nas subţire — Toate mutrele acestea sunt pretinse de Roman, Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian ! Spuma asta ’nveninată, astă plebe, ăst gunoi, Să pjung’ a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi ? Tot ce 'n ţările vecine e smintit şi stârpitară, Tot ce-i însemnat cu pata putrejimii de natură, Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi floţii, Toţi se scutură aicea şi formează patrioţii, încât fonfii şi flecarii, găgăuşii şi cuşaţii. Bâlbâiţi cu gura strâmbă, sânt stăpânii astei naţii, Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte■ fameni ! e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni ! Şi această ciumă ’n lume şi aceste creaturi Nici ruşine nau să fee în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre a o face de ocară, îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău, tară / La Paris, in lupanare de cinisme şi de lene, Cu femeile-i pierdute şi 'n orgiile-i obscene, Acolo v'aţi pus averea, tinerede la stos; Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos ? Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă cu pomadă, Cu monoclu 'n ochi, drept armă beţişor de promenadă, Vestejiţi fără de vreme, dar cu creeri de copil. Drept ştiinţă — având în minte vreun vals de Bal-Mdbil. Iar în schimb cu-averea toată vreun papuc de curtezană... O te-admir, progenitură de origine romană ! Şi acum priviţi cu spaimă fata noastră sceptic rece. Vă miraţi, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece ? Când vedem că toţi aceia, care vorbe mari aruncă Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă, Azi când fraza lustruită nu ne poate înşela, Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este aşa ? Prea v’aţi arătat arama, sfâşiind această ţară, Pre tăcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, Prea v’aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, Ca să nu s'arate odată, ce sunteți, nişte mişei ’ Da, câştigul fără muncă, iată singura pornirea Virtutea e-o nerozie, geniul o nefericire ! Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă ’n colb de cronici: Din trecutul de mărire v’ar privi cel mult ironici. Cum nu vaea Ţepeş-Doamne, ca punănd mâna pe ei, Să-i împarţi în două certe: în smintiţi şi în mişei, şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni. Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni ! M. EMINESCU C Vineri 15 Ianuarie 1926 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 2 LEI NUMĂRUL ÎN ŢARA 4 LEI IN STRĂINĂTATE " Demostene si Clemenceau — O nouă lucrare a „Tigrului“ — Intr’un număr recent, „Le Temps" a publicat un foarte sugestiv articol, vorbind despre ultima operă a fostului prim ministru francez. „Demostene e el Insusi. Demostene a fost monstrul, el (Clemenceau) tigrul. In fata oceanului, oglindă făcută pe măsura sa, bătrânul solitar, care a şters din zarea sa numele contimporanilor dispreţuiţi, vede înaintând spre el, din negura veacurilor, eroul, cu care se înrudeşte. Şi fără să fie deloc încurcat, ni-l arată ca pe fratele său, într’un gest de orgoliu, care domină Istoria. O COMPARAŢIE înainte de-a deveni un semi-zeu, Demostene a fost şi el un om în carne şi oase. Eliberat de şubredele modestii ale unei omeniri,, asupra căreia îşi aruncă de pe acum cenuşa sa, Clemenceau se numeşte singur egalul modelului, pe care şi l-a ales singur. E în același timp propriul său Plutarc, și cum acest lucru nu supără, pe nimeni, — din contra — faptul este probabil just. D. Clemenceau a scris mult în misterul, nu al locului, unde s’a retras, ci în exilul, la care s’a condamnat singur, ca şi când, la jumătatea drumului spre cer, furnicile umane îi apar neglijabile. Demosthene, pe care l-a publicat ilustration^e Insă numai ceea ce el a vrut până acum să" publice." E un fel de testament. L’am fi dorit mai direct, mai puţin legat printro ficțiune voluntară de sfâşierile Greciei, cu toate, că acest creuset al civilizatei noastre, a fost amalgamat, pentru creearea homuncului modern, precum şi tot ce poate fi în firea lui de pasiune şi raţiune, de putere şi slăbiciune. Strâns legat de crizele recente, pe care a izbutit să le treacă, „supraomul“ de acţiune, pe care ni-l prezintă d. Clemenceau, ne-ar fi fost mai aproape, poate chiar, mai inteligibil. Autorul lui Demoithtae nu s’a îngrijit însă decât de ceea ce este etern, şi n’a vrut să ne dea decât focul său interior, curăţit de orice rămăşiţă de combustibil. OMUL ŞI OFERĂ Să-l luăm aşa cum ne este oferit, pentru a alimenta vetrele noastre. Vor veni destui detractori, cari, discutând opera, vor voi să micşoreze omul. Ceeace trebue să reţinem dintr’o existenţă, ce se termină In nobleţă gândirei, nu sunt îndreptările, ce s’ar putea aduce erorilor sale, ci exemplul grandoare! sale, chiar dacă ar fi s’o exagerăm. Nimic nu e mai salutar ca atmosfera piscurilor de munţi. Cel care ne invită să ne îmbătăm cu el din această atmosferă, are drepturi preoţeşti. De fapt, niciodată nu va fi deslegată întrebarea: mai de energii sunt acelea, cari au dominat evenimentele, ori cari s’au lăsat duse de ele? André Soares, a spus că „Pascal e dintre acei puţini, în cari omul întrece cu mult acţiunile sale1*, pe când toţi ceilalţi „valorează şi mai puţin decât puţinul pe care îl fac, dovadă fiind greutatea cu care au făcut acea acţiune“. Această dovadă, scoasă din domeniul spiritualităţei, ar putea să fie tocmai contrarie. Pentru inteligenţa creeatoare, greutatea acţiunei e in ea însăşi; pentru păstorul de popoare, ea este în greutatea de-a da un suflet massei, pentr’o sforţare, care să multiplieze, să împrăştie, fără s’o scadă însă vreodată, tensiunea iniţială a unui curaj unc. Emerson spune : „dacă Napoleon e Franţa, este pentru că au guvernat Tuicii Napoleoni". Puţine sunt individualităţile în cursul istoriei, care au avut norocul să adune în lăuntrul lor ,, sufletul infinit“ al naţiunei, cum arborele se agaţă de uragan, prin milioanele sale de forţe sfâşiind prin a-l rezuma. OMUL SUPERIOR, OMUL NECESAR Fie că vrem, fie că nu vrem, d. Clemenceau e unul dintre aceştia. Autobiografia, pe care ne-o dă azi, e pentru a ne spune că un asemenea merit nu este efectul hazardului. In momentul când perversiunea critică, nu are decât o prea pronunţată tendinţă pentru a persuada pe leneşi şi pe geloşi, că nu sunt nici oameni superiori nici oameni necesari, nu e decât foarte folositoare această învăţătură. ,,Nu înseamnă nimic, exclama d. Clemenceau, să te arăţi bărbat curajos şi cu voinţă, în faţa mulţimei nesigure, care căutând o călăuză, o întâlneşte, dar n’o recunoaşte ? Nu înseamnă nimic a fi cucerit puterea fără josnicie, a fi exercitat-o fără teamă, iar după înfrângere, — noi citim victorie—, s’o fi părăsit odată cu viaţa, fără remuşcări, fără păreri de rău? Nu înseamnă nimic, a nu te fi plecat în mijlocul furtunilor, caii înclină prea multe frunţi? Nu înseamnă nimic, că ai aprins şi ai purtat, fără să tremuri, torţa, ce va fi farul generaţiilor viitoare ?"# Să aibi pretenţia să pronunţi In mod legitim, o asemenea apostrofă, nu e oare suprema recompensă, a unei veţi mari? Cu toate acestea din fundul acestei conştiinţe, ’ se ridică un fel de amărăciune. O ceată izolatoare, întunecă apoteoză. D. Clemenceau nu găseşte graţie în ochii acestora, de cari s’a despărţit prea de vegie. Lăsându-i în voia soartei lor, nu poate să pretindă că a găsit odihna, fiindcă niciodată nu a lucrat mai mult, la o vârstă, când cei mai vașnicii se refugiază în deliile egoiste ale apusului unei zile frumoase. Sustrăgându-se în felul acesta, oricărui contact cu tovarășii săi de luptâ, d. Clemenceau avea nevoie să înfrunte ingratitudnea care înalţă ? mai mult gloria. Ne reaminteşte azi aventura dela Washington, un afectat încă de imputările, ce i s’au făcut atunci, când a „preferat mormântul, presidenţiei”. Această mândră renunţare la demnităţile inferioare meritului său d. Clemenceau o consideră mai conformă liniei, pe care a urmărit-o. Poate! Nu admiră decât „omul“, adică un caracter oțelit, intangibil, inalterabil. „Demosthéne, spune Clemenceau, a fost un om. E destul ? Dacă priviți mai bine, vedem că e mult Da, dar Demosthéne nu a cunoscut bătrâneţea, bătrâneţea acea, când dai celor tineri lecţii de bunătate şi de generositate impersonală. Renan ne-a lăsat acest testament filosofic, care prin cultul raţiunei, suprima în iima omenească singurul ferment al nenorocirei sale pentru ea însăşi şi pentru ceilalţi: ambiţia. E drept, că e fermentul vieţii, a cărui mizerie nu o vedem, de cât, când plecăm aiurea. De aceea,, e Cineva superior „omului“, bătrânul care a învăţat înţelepciunea şi învăţământul ca pe secretul unei fericiri incompatibile cu viaţa, ce luptă. D. Clemenceau, căruia nu-i place Renan, e departe de-a adoptat un asemenea punct de vectoe D. Clemenceau nu e încă un moșneag. Va fi vreodată așa ceva ? »**^9M**’ - Granate Subiect subversiv Ce si scria, acum când d. maior Holiecim, comisar regal a ajuns tartorul presei românești? — Asta se poate? — Nul — Dar asta? — Nix! — Dar astălaltă? — Si mai pujinl — Atunci asta? — Ei aşii — Dar asta cred ca merge. — Serios? •a u.î — Atunci cel puţin ăsta. — Mai puţin ca oricare. — A, stai, ara găsit asta. E tin subiect inofensiv. — Inofensiv zici de ta? Este ceva teribiliu. Atunci știi ce? Voi scrie » , nată“ despre influența descot cartofilor asupra romantismului frances. Merge? — Merge, dacă nu e Insă tn tură ca evenimentele la ordinea — Asta rămâne la aprecierea tei dv. competenjs. Acum sunt In așteptare. Să vedem trece sau nu, acest subiect arhl-i versiv?... DESCA HerM a EEtM! I Inalredaresub soi| BERLIN, 13. (Rador) — După ce au fost primiţi şefii partidului din centru Fehrenbach şi şeful partidului democrat Koch de către preşeţii LUTHER dintele Reichului şi i-au comunicat ca formarea, unui guvern de coaliţie nu este posibil, preşedintele Reichului a încredinţat formarea guvernului fostului cancelar Ruthen t