Lupta, ianuarie 1926 (Anul 5, nr. 1221-1245)

1926-01-15 / nr. 1231

/ Anul V, No. 1231 Director Poliț. CONSTA MBLIE ABONAMENTUL Pe12 luni . . . ... 400 lei Pe 6 luni ... . . . 200 tel Pe 3 luni ... ... 100 lei REDACTIA SI ADMINIST­A?IA București, Str. Sărindar, 12 Martiriul lucrativ de Mihail Eminescu Există o seamă de spirite, cari au s® sfiesc de-a susţine cum că lu­mea­­ ingrată, că oameni nu re­cunosc nici când meritul adevărat, ba asemenea aserţiuni culminează până şî in Inexactităţile de fapt pre­cum că Hristos ar fi fost răstignit, că Galilei era să fie pus pe foc ş. a. m. d­ Toate acestea sunt pure înven­ţiuni. Martiriul şi lupta pentru prin­cipii sunt meserii tot atât de lucra­tive ca oricare alta şi dacă cineva câştigă cu tăbăcăria mii de galbeni, de ce n’ar câştiga şi prin meşteşu­gul de-a fî fost totdeauna cu naţiu­nea şî în contra reacţiuniî ? Astfel în şedinţa de Duminică sea­ra, intre orele 10 şi 11, pufin îna­intea misteriosului miez al nopteî, camera, după propunerea d-lui Gia­­nî, a votat d-lui X, neînsemnatul ca­pital de 150.000 franci, plătibili în­­­dată plus o recompensă de 1.000 lei pe lună. Octavian August a pus pe Senatul Romei să voteze, pufin im­­intea morţii sale o recompensă na­ţională lui Isus Hristos de 432.000 sesterţi pentru pretinsele sale me­rite de democrat umanitar şi libe­­­ral Ni s’a probat — e prea adevărat că peste vit au murt oameni de foame în vremile acestea e adevărat asemenea că nu mai departe de cât Sâmbătă s’a votat un nou împru­mut de 25.000.000 şi s’a anunţat ofi­­­cial existenta unei datorii fiotante de 64.000.000, a cărei adevărată su­mă o ştie mimai Dumnezeu. C& strică toate acestea ? De geaba, gratis să se lupte cineva contra re­­acţiunii ? Ce este o jumătate de mi­lion de lei vechi ? Nimic. Atârnă de abilitatea detentorului acestui ca­pital, plătibil îndată,, ca să înoească jumătatea de milion şi după cum martiriul e lucrativ, nu ne îndoim că aceasta se va întâmpla cât mai curând. Lord Beaconsfield se desparte de prezidenţia ministerului Engltereî şî nimeni nu se gândeşte a-i vota o recompensă naţională . Gaston* a guvernat şi va guverna încă acea ţară veche şi nimeni nu s’a gândit a-i vota doui bani măcar, necum sute de mii de franci. Dar acestea se întâmplă in Englitera, nu la noi. Englezii sunt sgârciţi şi săraci, noi generoşi şi bogaţi, iată deosebirea. E drept că poporul nostru e bân­tuit de foamete. Lasă-i să moară, căci espiră în conştiinţă că liber­­­tatea, egalitatea şi fraternitatea au fost răsplătite în fondatorul lor cu apanagiu şi pensie reversibilă. Pe această cale e bine şi demn de o naţiune ca a noastră ca să mai afecteze câteva sume în bugetul a­nului 1881 pentru diverse recom­­­pense naţional, a căror listă ne-an­ permite a o prezenta respectuos o­­norabilei Adunări legiuitoare înce­pând-o cu cucernicul Warszawski- Ar fi şi păcat altfel- Pe când armata noastră murea de foame şi ger în câmpiile Bulga­riei, pe cândd stoluri de corbi roteau de­asupra ei, lăsându-se pe pământ spre a muşca din carnea omenea­­­scă, liberalii noştri beau şampanie cu mironosiţele de la caffé-chantant pentru gloria şi reuşita armatei ro­mâne. Cine să plătească cheltuiala? Pa­tria se înţelege. Pe când Basarabia se rupea dela sânul ţării şi oamenii cu lacrimi a­­mare îşi luau rămas bun dela patria lor străveche pentru a nu mai auzi graiul strămoşilor lor şi pentru a vesteji în umbra străinătăţei pe a­­tuncea asemenea liberalii puneau să intre oştirea în triumf în Bucu­reşti şi beau în sănătatea gloriei naţionale. Cine plăteşte cheltuiala ? Patria se înţelege. Dar oare biurourile patente de im­pământenire nu merită recompen­se ? Daţi mereu înainte căci mare, glorioasă, fericită România va fi l­uaţi mereu înainte căci un mar­mură rece şi metal nesimţitor dăm noi, oamenii secolului al nouăspre­zecelea, martirilor libertăţii , din contra bani peşin, reversibili. Au aflat James Walt puterea aburului, Galilei heliocentrismul, Newton le­gea gravitată...? Nebuni şi nemer­nici cari-şî puneau viaţa şi silin­ţei întru luminarea ingratei ome­niri. Noi am aflat adevăratul arti­col de industrie universală : marti­rul lucrativ. Noi, prima naţiune în Orient şi în Univers, răsplătim ade­văratele merite­ Dacă cineva, treizeci de ani de a rândul, a calomniat in modul cel mai ponegritor tot ce a fost maî generos şî mai desinteresat in a­ceastă ţară, îi votăm recompensă naţională. Dacă cineva, între clase munci­toare, econoame şî cu bun simţ, cari trăiau liniştite lângă olaltă a vârît zădărnicia, ura şi neagra in­vidie, ii dăm pensie reversibilă. -V' * Dacă cineva treizeci de ani de-a rândul și-a bătut joc de limba noa­stră străveche, de obiceiele noastre străvechi, de natura noastră dreaptă și îngăduitoare — îi votăm apana­giu. Dar a murit un Eliad în mizerie, un Bolintineanu în spital, un Negri în uitare și sărăcie, respingând cu desgust, nu recompense, ci ceea ce i se cuvenea, dar au rămas copii or­fani şi văduve în urma celor căzuţi în răzbelu, dar o cărare nu duce la mormântul unui Mihai Vodă sau u­nul Matei Basarab, dar toţi oame­nii, cari au avut dragoste adâncă pentru acest popor, zac în ţărână vitregă sub uitarea unei generaţii şî maî vitrege ? Ce ne pasă nouă? Martiriul lucrativ să trăiască ! Să trăiască aceia cari cu ovreii ai» fost ovrei, cu Strasberg nemţi, cu Ignatiei ortodocşi, cu Gambetta francezi, cu Ossini carbonari ! Să trăiască liberalii cosmopoliţi de tag­ma martiriului lucrativ, să trăiască recompensa naţională şi sfântul bu­get. Sub ecte de actualitate SSSSSR Hârtia Este instrumentul cu care îţi co­munici gândul. Hârtia servă la scris şi cu ea se fac gazetele, cari tul­­­bură atât de mult somnul d­ ln­ prim ministru. Hârtia se face din celu­loză şi din pastă de lemn de brad. Celuloza se fabrică tot din lemn, dar din lemn de molift. Ea se face însă şi din planis­ta, de pildă din trestie, alfa, porumb şi altele. Hârtia este o invenţie relativ nouă. In vechime erau cunoscute papiru­sul, ori tablele cerate şi altele. Hârtia este albă sau de alte cu­lori. Pentru gazete este albă şi, câte­odată, când cenzura operează, este albă cu totul, fără de text. Din hârtie se fac multe lucruri. Dar mai cu seamă ea este materia primă a ziarelor. Ea mai are o întrebuin­­­ţare principală : aceea de­ a furniza averi colosale Brătienilor, cari sunt în trustul de hârtie, ca şi în alte trusturi. Gazetele se mai fac, — dar acestea sunt cu desvârșire secun­dare — din idei imprimate. Acestea sunt Indiferente guvernului d-luî Brătianu, dacă ideile sunt pe placul d-saie. Dacă nu, el întrebuinţează cenzura, confiscarea, suprimarea cari sunt contrarii legilor ; dar de legi S3 interesează d- Brătianu-ca­te papucii Maicei Domnului. Hârtia se făcea înainte din cârpe. Astăzi din cârpe nu se fabrică de­cât hârtia de lux. Cârpele sunt deci ajunse la preţ. Din hârtie se mai fabrică legi. Tot din hârtie e fabri­cată Constituţia, sunt făcute tratate de tot soiul, cam­ de multe ori nu-s decât petice de hârtie, se fac cărţi de legi, cari sunt la fel, şi, pe dea­supra, sunt făcute cărţi de joc, din cari se clădesc casiste în Spania pentru bătrâni şi tineri, şi apoi se fabrică zmeii, cari dau co­­­piilor iluzia că se pot urca în cer, iluzie care de altfel a ajuns o reali­tate cu invenţia aeroplanului şi a dirijabilului­ Hârtia servă şi la scrisori de a­­­mor şî reproduce cântece populare. De pildă : Răvaş puică Răvaş dragă Răvaş dela împăratul Sau : Frunză verde de hârtie Sărmana gazetărie Ce-a ajuns in marea brătienie! Pentru mâine : Floarea soarelui. CONST. MILLE agin 1 2 Lai P­redica, de pe munte Pogorându-se Iisus de acolo, cu apostolii, a stătut în loc şes­i­ul şi ucenicii şi mulţimea de norod din toată Iudeia şi din Ierusalim şi de pe lângă Marea Torului şi Sidonului cari veniseră să-l asculte şi să se tămăduiască. Şi deschizând gura sa, învăţa zicând: „Fericiţi cei săraci ca duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor■ Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămân­zesc şi intereşează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi ca inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că a­­ceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei izgoniţi pen­tru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi, când vă vor­­ o­­cări şi vă vor goni şi vor zice, minţind, tot cuvântul rău împotriva voastră pentru mine. Bucuraţiivâ şi vă veseliţi, că platar voastră multă este In ceruri „Să nu credeţi că am veiet să stric Legea şi Proorocii, n’am ve­nit să stric, ci sări împlinesc­, *. De nu va întrece dreptatea voas­tră pe a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra intru împărăţia ceru­rilor. Auzit-aţi că s’a zis celor de de­mult: să nu ucizi, că cel ce va ucide, vinovat va fi judecăţii. Iar eu zic vouă: tot cel ce se mânie pe fratele său un deşărt vinovat, va fi judecăţii şi cel ce va zice fra­telui său raca, vinovat va fi adu­nării, iar cel ce-i va zice nebune, vinovat va fi focului Gheenei. Deci, deţi vei aduce da­rul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fra­tele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mer­gi mai intâi de te împacă cu fratele tău, şi apoi, ve­nind, atiu-ţi darul tău. ,Auzit-aţi că s’a zis celor de de­mult: să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe duşmanul tău. Iar eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, bine-cuvântaţi pe cei ce vă blastemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă necăjesc şi vă hulesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru, cel din ceruri. Că el răsare soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce plată veţi avea? Au nu şi păgânii fac aşa? Voi însă fi­i desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru cel din ce­ruri desăvârşit este". „Luaţi aminte, ca faptele voas­tre cele bune să nu le face­ţi, ca să fiţi văzuţi de oameni, iar de nu, plată nu veţi avea de la Tatăl vos­tru, care este în ceruri“. „Când faci milostenie, să nu trâmbiţezi înaintea ta, cum fac fă­ţarnicii in adunări şi pe hfiţi, ca să fie slăviţi de oameni. Adevăr zic vouă, că-şi iau piaţa lor. Iar tu, când faci milostenie, să nu Ştie stânga ce face dreapta■ ta, ca să fie milostenia ta Intru ascuns, şi­ Tatăl tău, cel ce vede întru ascuns, îi va răsplăti la arătare". „Şi când te rogi, nu fii ca făţar­nicii, că iubesc să se roage prin a­­dunări şi prin unghiurile uliţelor, ca să fie văzuţi de oameni. Adevăr zic vouă, că-şi iau plata. Iar tu când te rogi, intră în cămara ta şi încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău intru ascuns, şi Tatăl tău, cel ce vede intru ascuns, îţi va răs­plăti la arătare■ Şi rugându-vâ, să nu ziceţi multe, ca păgânii, cărora li se pare, că nu mulţimea vorbelor vor fi auziţi. Deci nu vă asemănaţi acestora, că ştie Tatăl vostru de ce aveţi trebuinţă mai ’neinte de a cere­„Şi când postiţi, nu fiţi trişti, ca făţarnicii, cari îşi smolesc fetele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevăr zic vouă că-şi iau plata lor, iar tu, când posteşti, un­­ge-ţi capul tău şi faţa o spălă, ca să nu te arăţi oamenilor că pos­teşti, ci întru ascuns Tatălui tău, şi Tatăl tău, cel ce vede întru as­cuns, îţi va plăti ţie la arătare. „Intraţi pe uşa cea strâmtă că largă este uşa şi lată este calea ce duce la perzare şi mulţi sunt cei­ce intră printr’insa. Şi iarăş, străin­tă este uşa şi îngustă calea care duce în viaţă şi puţini sunt cei ce o află pe ea. Păziţi-vă de proorocii cei minci­noşi, care vin la voi îmbrăcaţi în piei de oi, iar înăuntru sunt lupi răpitori. Din faptele lor îi veţi cu­noaşte pe ei. Au doar se culege cine­va struguri din spiră, sau smochi­ne din ciulini? Tot pomul bun, roa­de bune tace­ Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău­ să facă roade bune. Tot pomul care nu face roade bune se taie şi un foc se aruncă. Deci din roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu tot cel ce­m­i zice: Doamne, Doamne, va in­tra întru împărăţia cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui meu, care este în ceruri. „Toate câte voiţi să vă facă oa­menii vouă, faceţi şi voi lor ase­menea, că in aceasta se cuprinde legea şi proorocii. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milos­tiv. Nu judecaţii şi nu veţi fi judecaţi , nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi­­ iertat! şî vi se va ierta vouă ; dafi şî vî se va da. Cu ce măsură veţi măsura, cu aceia vi se va măsura". Spusu-le-a Iisus şi pilda aceasta : „Au doară poate orb pe orb să po­­­văţuiască ? Au nu vor cădea amân­doi in groapă ? Nu este ucenicul mai mare decât dascălul său, ci a­­junge ucenicului să fie ca dascălul său. Pentru ce vezi paiul in ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o vezi ? Sau cum poţi zice fratelui tău : frate, lasă să scot pa­­iul din ochiul tău, iar tu nu-ţi vezi bârna din ochiul tău ? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi numai atunci vei vedea să­­scot­ paiul din ochiul fratelui tău !". ' ,,Nu vă adunaţi vouă comori pe rpmănt, unde motile şi rugina le strică şi unde iutii le sapă şi le fu­ră; ci vă adunaţi vouă comori in cer, unde nici moliile, vici rugina­­ nu le strică şi de unde, nici furii nu le sapă, nici le fură; că unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră”. „Tot cel ce ascultă aceste cuvin­te ale mele şi le idee, asemănari­­voi bărbatului înţelept, care ştia zidit casa de peatru, şi când s’a pogorât ploaia, şi au venit râurile, şi au suflat vânturile, şi s’au pornit spre casa aceia, şi n’au dărâmat-o, că era întemeiată pe piatră■ Şi tot cel ce ascultă aceste cuvinte ale mele, şi nu le face, asemănise-va bărbatului nebun, care ştia zidit casa pe nisip. Şi s’a pogorât ploaia şi au venit râurile, şi au suflat vân­turile, şi au lovit casa aceia şi au dărâmat-o, şi a fost căderea­ ei mare”. I Dictatorul Diri Satira a li-a Au prezentul nu ni-i mare? N’o să-mi dee ce-o să cer ?. N o să aflu între-ai noştri vreun falnic juvaer ? Au la Sybaris nu suntem lângă capişteu spoela ? ‘Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafeneii ? N'avem oameni ce se luptă ca retoricete suliţi In aplauzele grele a canaliei de utiu­ ? Panglicari in ale ţârii care joacă ca pe funii, Măşti ca toate de renume din comedia minciunii ? Au de patrie, virtute nu vorbeşte liberalul, De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul ? Nici visezi că m­unte-ţi stă un stâlp de cafenele, Ce îşi râde de-aste vorbe îngănându-le pe ele. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea 'mpăroşată şi la fald umflat şi buget, Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri, La tovarăşii săi spune veninoas­e­ i nimicuri — Toţi pe buze au virtute, iar nu ei monedă calpă, Quintezentă de mizeră dela creştet până ’n talpă . Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască, îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască... Dintr’aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii ! Oameni, vrednici ca să şează in zidirea sfintei Golii In cămăşi cu mâneci lunge şi pe capete scurte, Ne fac legi, ne pun biruri, ne vorbesc de filozofie, Patrioţii- Virtuoşii, ctitorii de­ aşezăminte, Unde spumegă desfrâul in mişcări şi in cuvinte, Cu evlavie de vulpe ca in strane şed pe locuri, Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri. Şi apoi in sfatul Ţării se adun’ să se admire. Bulgăroi ca ceafa groasă, grecotei cu nas subţire — Toate mutrele acestea sunt pretinse de Roman, Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian ! Spuma asta ’nveninată, astă plebe, ăst gunoi, Să pjung’ a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi ? Tot ce 'n ţările vecine e smintit şi stârpitară, Tot ce-i însemnat cu pata putrejimii de natură, Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi floţii, Toţi se scutură aicea şi formează patrioţii, încât fonfii şi flecarii, găgăuşii şi cuşaţii. Bâlbâiţi cu gura strâmbă, sânt stăpânii astei naţii, Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte■ fameni !­­ e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni ! Şi această ciumă ’n lume şi aceste creaturi Nici ruşine nau să fee în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre­ a o face de ocară, îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău, tară / La Paris, in lupanare de cinisme şi de lene, Cu femeile-i pierdute şi 'n orgiile-i obscene, Acolo v'aţi pus averea, tinere­­de la st­os; Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos ? Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă cu pomadă, Cu monoclu 'n ochi, drept armă beţişor de promenadă, Vestejiţi fără de vreme, dar cu creeri de copil. Drept ştiinţă — având în minte vreun vals de Bal-Mdbil. Iar în schimb cu-averea toată vreun papuc de curtezană... O te-admir, progenitură de origine romană ! Şi acum priviţi cu spaimă fata noastră sceptic rece. Vă miraţi, cum de minciuna a­stăzi nu vi se mai trece ? Când vedem că toţi aceia, care vorbe mari aruncă Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă, Azi când fraza lustruită nu ne poate înşela, Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este aşa ? Prea v’aţi arătat arama, sfâşiind această ţară, Pre tăcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, Prea v’aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, Ca să nu s'arate odată, ce sun­teți, nişte mişei ’ Da, câştigul fără muncă, iată singura pornirea Virtutea e-o nerozie, geniul o nefericire ! Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă ’n colb de cronici: Din trecutul de mărire v’ar privi cel mult ironici. Cum nu va­ea Ţepeş-Doamne, ca punănd mâna pe ei, Să-i împarţi în două certe: în smintiţi şi în mişei, şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni. Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni ! M. EMINESCU C Vineri 15 Ianuarie 1926 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 2 LEI NUMĂRUL ÎN ŢARA 4 LEI IN STRĂINĂTATE " Demostene si Clemenceau — O nouă lucrare a „Tigrului“ — Intr’un număr recent, „Le Temps" a publicat un foarte sugestiv articol, vorbind despre ultima operă a fostu­lui prim ministru francez. „Demostene e el Insusi. Demostene a fost monstrul, el (Clemenceau) ti­grul. In fata oceanului, oglindă făcută pe măsura sa, bătrânul solitar, care a şters din zarea sa numele contim­poranilor dispreţuiţi, vede înaintând spre el, din negura veacurilor, eroul, cu care se înrudeşte. Şi fără să fie deloc încurcat, ni-l arată ca pe fra­tele său, într’un gest de orgoliu, care domină Istoria. O COMPARAŢIE înainte de-a deveni un semi-zeu, Demostene a fost şi el un om în car­ne şi oase. Eliberat de şubredele mo­destii ale unei omeniri,, asupra că­­reia îşi aruncă de pe acum cenuşa sa, Clemenceau se numeşte singur egalul modelului, pe care şi l-a ales singur. E în același timp propriul său Plu­­tarc, și cum acest lucru nu supără, pe nimeni, — din contra — faptul este probabil just. D. Clemenceau a scris mult în mis­terul, nu al locului, unde s’a retras, ci în exilul, la care s’a condamnat singur, ca şi când, la jumătatea dru­mului spre cer, furnicile umane îi apar neglijabile. Demosthene, pe care l-a publicat ilustration^e Insă numai ceea ce el a vrut până acum să" publice." E un fel de testament. L’am fi dorit mai direct, mai puţin legat printro ficți­une voluntară de sfâşierile Greciei, cu toate, că acest creuset al civiliza­­t­ei noastre, a fost amalgamat, pen­tru creearea homuncului modern, precum şi tot ce poate fi în firea lui de pasiune şi raţiune, de putere şi slăbiciune. Strâns legat de crizele re­cente, pe care a izbutit să le treacă, „supraomul“ de acţiune, pe care ni-l prezintă d. Clemenceau, ne-ar fi fost mai aproape, poate chiar, mai inteli­gibil. Autorul lui Demoithtae nu s’a în­grijit însă decât de ceea ce este etern, şi n’a vrut să ne dea decât focul său interior, curăţit de orice rămăşiţă de combustibil. OMUL ŞI OFERĂ Să-l luăm aşa cum ne este oferit, pentru a alimenta vetrele noastre. Vor veni destui detractori, cari, dis­cutând opera, vor voi să micşoreze omul. Ceeace trebue să reţinem dintr’o existenţă, ce se termină In nobleţă gândirei, nu sunt îndreptările, ce s’ar putea aduce erorilor sale, ci exem­plul grandoare! sale, chiar dacă ar fi s’o exagerăm. Nimic nu e mai salutar ca atmosfera piscurilor de munţi. Cel care ne invită să ne îmbătăm cu el din această atmosferă, are drepturi preoţeşti. De fapt, niciodată nu va fi desle­­gată întrebarea: mai de energii sunt acelea, cari au dominat evenimentele, ori cari s’au lăsat duse de ele? André Soares, a spus că „Pascal e dintre acei puţini, în cari omul întrece cu mult acţiunile sale1*, pe când toţi cei­lalţi „valorează şi mai puţin decât puţinul pe care îl fac, dovadă fiind greutatea cu care au făcut acea ac­ţiune“. Această dovadă, scoasă din dome­niul spiritualităţei, ar putea să fie tocmai contrarie. Pentru inteligenţa creeatoare, greu­tatea acţiunei e in ea însăşi; pentru păstorul de popoare, ea este în greu­tatea de-a da un suflet massei, pen­­tr’o sforţare, care să multiplieze, să împrăştie, fără s’o scadă însă vreo­dată, tensiunea iniţială a unui curaj un­c. Emerson spune : „dacă Napoleon e Franţa, este pentru că au guvernat Tuicii Napoleoni". Puţine sunt individualităţile în cursul istoriei, care au avut norocul să adune în lăuntrul lor ,, sufletul in­finit“ al naţiunei, cum arborele se agaţă de uragan, prin milioanele sale de forţe sfâşiind prin a-l rezuma. OMUL SUPERIOR, OMUL NECESAR Fie că vrem, fie că nu vrem, d. Clemenceau e unul dintre aceştia. Autobiografia, pe care ne-o dă azi, e pentru a ne spune că un ase­menea merit nu este efectul hazar­dului. In momentul când perversiunea critică, nu are decât o prea pronun­ţată tendinţă pentru a persuada pe leneşi şi pe geloşi, că nu sunt nici oameni superiori nici oameni nece­sari, nu e decât foarte folositoare a­­ceastă învăţătură. ,,Nu înseamnă nimic, exclama d. Clemenceau, să te arăţi bărbat cura­jos şi cu voinţă, în faţa mulţimei nesigure, care căutând o călăuză, o întâlneşte, dar n’o recunoaşte ? Nu înseamnă nimic a fi cucerit pute­rea fără josnicie, a fi exercitat-o fără teamă, iar după înfrângere, — noi citim victorie—, s’o fi părăsit odată cu viaţa, fără remuşcări, fără păreri de rău? Nu înseamnă nimic, a nu te fi plecat în mijlocul furtunilor, caii înclină prea multe frunţi? Nu înseamnă nimic, că ai aprins şi ai purtat, fără să tremuri, torţa, ce va fi farul generaţiilor viitoare ?"# Să aibi pretenţia să pronunţi In mod legitim, o asemenea apostrofă, nu e oare suprema recompensă, a unei v­eţi mari? Cu toate acestea din fundul acestei conştiinţe, ’ se ridică un fel de amărăciune. O ceată izola­toare, întunecă apoteoză. D. Clemen­­ceau nu găseşte graţie în ochii aces­tora, de cari s’a despărţit prea de v­e­­gie. Lăsându-i în voia soartei lor, nu poate să pretindă că a găsit odihna, fiindcă niciodată nu a lucrat mai mult, la o vârstă, când cei mai vaș­­nicii se refugiază în del­­iile egoiste ale apusului unei zile frumoase. Sustrăgându-se în felul acesta, ori­cărui contact cu tovarășii săi de lup­tâ, d. Clemenceau avea nevoie să în­frunte ingratitud­nea care înalţă ? mai mult gloria. Ne reaminteşte azi aventura dela Washington, un afec­tat încă de imputările, ce i s’au fă­cut atunci, când a „preferat mormân­tul, presidenţiei”. Această mândră renunţare la demnităţile inferioare meritului său d. Clemenceau o consi­deră mai conformă liniei, pe care a urmărit-o. Poate! Nu admiră decât „omul“, a­­dică un caracter oțelit, intangibil, inalterabil. „Demosthéne, spune Clemenceau, a fost un om. E destul ? Dacă priviți mai bine, vedem că e mult Da, dar Demosthéne nu a cunoscut bătrâ­neţea, bătrâneţea ace­a, când dai ce­lor tineri lecţii de bunătate şi de generositate impersonală. Renan ne-a lăsat acest testament filosofic, care prin cultul raţiunei, suprima în iima omenească singu­rul ferment al nenoroc­irei sale pen­tru ea însăşi şi pentru ceilalţi: am­biţia. E drept, că e fermentul vieţii, a cărui mizerie nu o vedem, de cât, când plecăm aiurea. De aceea,, e Ci­neva superior „omului“, bătrânul ca­re a învăţat înţelepciunea şi învăţă­mântul ca pe secretul unei fericiri incompatibile cu viaţa, ce luptă. D. Clemenceau, căruia nu-i place Renan, e departe de-a adoptat un a­­semenea punct de vectoe D. Cle­menceau nu e încă un moșneag. Va fi vreodată așa ceva ? »­­**^9M**’ - Granate Subiect subversiv Ce si scria, acum când d. maior Holi­ecim, comisar regal a ajuns tartorul presei românești? — Asta se poate? — Nul — Dar asta? — Nix! — Dar astălaltă? — Si mai pujinl — Atunci asta? — Ei aşii — Dar asta cred ca merge. — Serios? •­a u.î — Atunci cel puţin ăsta. — Mai puţin ca oricare. — A, stai, ara găsit­ asta. E tin su­biect inofensiv. — Inofensiv zici de ta? Este ceva teribili­u. Atunci știi ce? Voi scrie » , nată“ despre influența descot cartofilor asupra romantismului fran­ces. Merge? — Merge, dacă nu e Insă tn tură ca evenimentele la ordinea — Asta rămâne la aprecierea tei dv. competenjs. Acum sunt In așteptare. Să vedem trece sau nu, acest subiect arhl-i versiv?... DESCA HerM a EEtM! I Inal­redare­­­sub soi| BERLIN, 13. (Rador)­ — Du­pă ce au fost primiţi şefii partidului din centru Fehrenbach şi şeful partidu­lui democrat Koch de către preşeţii LUTHER dintele Reichului şi i-au comunicat ca formarea, unui guvern de coaliţie nu este posibil, preşedintele Reichu­lui a încredinţat formarea guvern­­ului fostului cancelar Ruthen t

Next