Lupta, decembrie 1926 (Anul 5, nr. 1501-1525)

1926-12-08 / nr. 1507

ik&ol 's . *3» " Anul V. — No. 1507^ Ou&d­oi ►‘©Jitie CONST. MILLE ABONAMENTUL. *e fd fun* . , • • . , 800Se Pi 6 [) »»**•• 400 yp Pe 3 p, ...... 200 w iM STRA5NATATE DUBLU * i. REDACTIA Si ADMiNiSTRATIA Bucuresti, St. Sirtadii, 33 a­n I Lupta de clasă buni cuvinte deochitate- Nu ştiu pentru ce. Partidele adverse, a­­cuza partidul national-tărănist, că ar fî un partid de clasă, iar a­­cesta se apără si că deputat Pe­tre Suciu, în Camera, vorbind la Mesaj, a inventat cuvântul de a­­părare de clasă, ceea ce în defini­tiv e tot mia. In ţara românească, până la ratarea împroprietărire­ şi a forului universal, nu era decât o singură clasă care avea toată puterea în mâinile ei, clasa oli­garhică, împărţirea ei, în partide nu are nici o însemnătate, deoare­ce partidele acestea, în fond, nu se deosebesc decât prin persona­litatea șefilor lor. Era deci o sin­gură clasă, clasa stăpânitorilor. Legea electorală îi da acestei cla­se marea majoritate. Din punc­tul de vedere legal, ţărănimea nu avea decât dreptul platonic de a avea în Parlament, patruzeci de reprezentanti, ai colegiului al lll-lea. In practică însă, acest drept era iluzoriu. Nu exista, de­oarece colegiul al III-lea era co­legiul minciună, era zestrea gu­vernamentală. Ca șî acum, jan­darmul era singuru­! alegător, fear când putea pătrunde în Ca­meră un reprezentant adevărat al tărănimei. Deci parlamentul era al clasei stăpânitoare şi croirea vieţei în Statul român se făcea numai pen­tru această clasă. Toate aşeză­rii vn­tele erau destinate pentni a înlesni acestei clase o viaţă liniş­tită, uşoară şi luxoasă. Ţărăni­me! I se da, din când în cănd, ceva de pomană şi aceasta în chip zgârcit, de formă sî numai în urma răscoalelor ţărăneşti, spre a se închide gura păturii ru­rale. Clasa oligarhică, clasa stăpâ­ni­toare, avea în mână întreaga ta­ră româneasca sî desvoltarea ei era îndrumată spre a o organiza sî mai bine spre folosinţa oligar­hiei.* Dar iată că clasa ţărănească — prin ce împrejurare e inutil acum a arăta — a devenit stăpână pe pământul ţarei, şi pe deasupra, e în posesiunea votului obştesc. Ţă­rănimea formează marea majori­tate a populating româneşti. Ea cuprinde aproape 90 la sută din populatiunea tarei. Este clar lo­gic ca ea să aspire a pune mâna pe conducerea statului. Dacă a­­ceasta se va întâmpla, e natural că țărănimea să organizeze sta­tul în vederea intereselor ei si a unei desvoltărî normale si con­form putere­ de care dispune. Eri plutocratia burgheză a stăpânit tara organizând-o în sensul inte­reselor ei economice, politice şi culturale. Mâine clasa ţărănească va înjgheba viaţa socială română creiând un stat de ţărani, nu de boeri. Nu i se poate cere ca a­­vând conducerea statului, să fa­vorizeze interesele altor clase, cari sunt o Infimă minoritate. " A Ce însemnează oare aceasta de cât luptă de clasa şi victoria clasei ţărăneşti, asupra celei su­­pra­puse, a oligarhiei ? E o rea­litate tristă pentru unii, veselă pentru alţii­ Dar este o realitate Dece atunci unii acuză şi alţii se apără ca dracul de tămâie ? Că, până acum, această luptă de cla­să, nu s’a manifestat decât foar­te slab, este iarăşi un adevăr. Până acum clasa oligarhică încă este stăpână pe situaţine. Dar mâine? Mâine, când votul uni­versal va da roade reale, când jandarmul nu va putea să mai ai­bă influenţă asupra unei ţăran­imi deşteptată la viaţa publică, când majorităţile parlamentare vor fi ale ţărănimei. mâine, totul se va schimba în statul român, graţie luptei de clasă între ţărănimea victorioasă şi digarh­ia de tristă memorie. Const. Mille Armata noastră fi Cit­­pârere de rap am văzut că ,într'o chestiune care’şi are rostul gi însemnătatea ei pentru armata noastră, s’a încercat a se face po­lticianism şî speculation­ de or­din cu totul altul de cât militar. S'a anunţat că ministrul de răz­boia pleacă în Franţa să viziteze Instituţiile militare şî s’a dat aces­tui fapt interpretarea că el ar fî în legătură cu anumite măsuri ce s’ar lua în lipsa din ţară a titula­rului departamentului — ba chiar măsuri cu caracter politic. Or, vizita eventuală a Mînîstru­­îui de Războia al României în Franţa prezintă un interes cu to­tul de altă natură. Se pare a se fî uitat de unii prea mult şi prea reped- legătu­rile stabilite pe câmpul de răz­boi a intra armata română şi ar­mata franceză. Dacă aceasta ar fî în adevăr aşa, recenta trecere în cadrele re­zervei a generalului Berthelot, şe­ful misiunei militare franceze în România din timpul războiului, ar fi destul ca să reaşeze la locul cu­venit aceste legături. Dar atenţiunea pe care actualul ministru de război al Franţei, d. Painlevé, a arătat-o ministrului de răzb­oiu al României, invitân­­d­u-l să viziteze localităţile şi insti­tuţiile unde şi azi ofiţeri români îşi complectează cunoştinţele mi­litare, este un act de delicateţă la care titularul departamentului răz­boiului nu poate decât să răspun­dă ca o egală curtenie şi bucurie. De altfel, o ţara tânără, aliata şi legată cu Franţa prin origină comună, nu are de­cât de învăţat de la o tradiţie militară şi de bra­vură ca aceea a armatei franceze, atât în ce priveşte organizarea cât şi în ce priveşte progresele tech­­nice, cum sunt, de pildă, cele ale aviaţiei, în care direcţie Franţa nu-ar putea fî de un mare ajutor. Dacă de­ocamdată generalul Mir­­cescu este reţinut în ţară de pro­­ectele ce prepară la departamen­tul său şi cari trebue să vie înnaîn­tea Parlamentului şi a trebuit să­-şi amâne în acest scop călăto­ria sa în Franţa nu ne îndoim că de îndată că’i va fî posibil, va răs­punde învitaţîunei ministrului de interioiu al Franţei cu mulţumirea pe care o simte int­reaua noastră, armata de a vede intrejinându-se, «■•latinulor intim» între cele două armate pe veci legate de luptele, suferinţele şi victoriile trăite împreună. S. U. R. "(GRANATE înlături ! Nici o mişcare idealiştii şi generoa­să nu mi-e mal dragă, ca mişcarea di­­zidentUor unul partid care e la pu­tere, Privîti mişcarea »vechilor cadre a­­verescane”. Yau oamenii complectă sî nemărilată dreptate să „« simtă in­­dismatî s! să declar« că retras, tot concursul lor preţios, sruvermnduî, care n’a ştiut să aprecieze ..sacrifi­ciile”, „lupta”, „devotamentul” si toate acele bunuri sufleteşti si patrie,­tice­le care totdeauna cadrele Ie pun la dispoziţia partidului în zilele stele ale opoziţiei ? ».Si să nu-mi vîe & Trancu-Ian?, când cel Jertfit­ tin o fu­rimrre, să plaseze apa chioară a unui discurs. Si aici ca pretutindeni ..să'uliri nu mana! că nu crede flămândului” dar nici nu-1 poate Înţelege. Da, nu cel cu portofolii ministeriale 1* subţioară, nu cel cari au fort împărtăşit! cu toa. ’e bunurile şî bunătăţile pot simt! toată trag edîa zeudtdtoare a celor In.­lăturat! dela ospățul atâta vreme Jin­duit. — înlături cu voî, borţoşi sătuli, toată simpatia noastră e pentru ca­drele „eroice”, cărora 11 s’a Hpît sto­macul de sîra spinării! DEȘCA 4 PAGINI 3 LEI «reeflss 53/73. — Seerafariata! 53/74. — Administraţia 38/73. Lealitatea regelui Ferdinand I al României La Libaié“ publică sub titlul de Ferdinand I cel l­at‘ frumo­sul articol de nud­­os: „Era în luna August^ 191*, timpul asprei lupte, susţinută vic­torios de armata română la Siret, când un zar­ist francez, ataşat pe lângă misiuna generalului Berthe­lot, şi pus în situaţia de­ a aprecia gesturile regelui României, a de­cernat lui Ferdinand I, numele de real, pe care istoria i-l va păstra desigur, — omagiu rar, cu atât mai preţios cu cât venea din par­tea unui martor strein. In momentul când merita acest omagiu, Ferdinand de Hohenzol­­lern, Sigmaringen, văr îndepărtat cu împăratul Germaniei, legat de el prin amintirea unei origini co­mune și prin strânse legături fa­miliare, se decisese nu fără o sfă­­șiare lăuntrică, sa declare război prietenilor săi din ajun, pentru a rămâne în mod hotărât credincios determinării luata în interesul po­­porului său. România tocmai cu­noscuse ororile învingerii, inva­ziei, epidemiilor, precum şi pe a­­cele ale unei ierni excepţional de riguroase. Ţara pierduse 600.000 soldaţi, luptându-se pentru soarta sa şi nu­ceea a dinastiei sale. Ferdinand I, rămase aliatul sincer, care într’o ţară, unde unanimitatea nu era­ realizată numai în favoarea alia­ţilor, din cauza suspiciunilor des­tul de legitime, contra Rusiei, sus­ţinea fără să obosească misiunea militară francezii, în opera sa de reorganizare şi de asistenţă. O asemenea atitudine era dem­nă de elogii şi nu numai prin com­­paraţie cu aceia, a unor anumiţi suverani balcanici. Există însă o împrejurare, când realitatea regelui Ferdinand I, îşi arata măsura sa, într’un mod stră­lucit şi de neuitat, pentru acei­ cari au fost­ atunci beneficiarii ei imediaţi. Era la începutul lui Martie 1918, România, al cărui front fu­sese abandonat de trupele ruseşti (alternate cu armatele române) şi care trebuise să se resemneze la armistiţiul de la Focşani, la înce­putul lui Decembrie 1917, văzuse denunţându-se în mod brusc, acest armistiţiu, de către Mackensen. Acesta o­­soma să înclece pacea sub ameninţarea reluării ostilităţilor, în condiţiuni, cari trebuiau să a­­ajungă la anihilarea armatei sale şi la o aservire complectă a ţării. In acelaşi timp, Lenin obiectul unei presiuni asemănătoare, res­pingea ofertele păcii germane, dar decreta demobilizarea rusească, ceea ce procura germanilor prile­jul de-a rupe armistiţiul şi să a­­vanseze 100 km. pe tot frontul, cu arma la bretele, confiscând to­talitatea materialului rus. Re­duşi la o treime din vechiul lor teritoriu, complect izolaţi de alia­ţii lor, ducând lipsă, de alimente şi de m­uniţiuni, expuşi ameninţării austro-ge­renane şi îngrijaţi de ruşii ce le puteau cădea în state şî cari s® împăcase cu germanii, românii se resemnară la semnarea păcii In cursul întrevederilor de la Focşani, Czemin şi Emblmann dic­tau de sus, plenipotenţiarului ro­mân condiţiuni de-o asprime rafi­nată, cari, puţin după aceia con­stituiau pacea de la Buftea, adică un fel de capitulare, aproape fără condiţiuni. Soarta misiunei franceze, com­pusă din peste o mie de persoane, ofiţeri, medici, radiografi, infir­miere, soldaţi, specialişti şi surori de caritate, cari timp de un an şi jumătate, făcuse românilor servi­cii inapreciabile, suferind cu ei într’o ţară înfometată, pradă epi­demiilor, soarta acestei misiuni, era în joc, în cursul acestor nego­cieri. Berthelot decisese,, că misiunea franceză va încerca, pentru a scă­pa singura șansă demnă, ce­ i mai rămăsese, să se înapoeze prin Ru­sia bolșevizată și poate prin Sibe­ria. Jurase însă să asiste pe români până în ultima clipă, ne­părăsindu-i decât în ajunul semnă­­rii păcii impuse. Dar pe când cele cinci trenuri armate ale misiunei franceze, aş­teptau sub presiune în gara So­­kola, generalul Berthelot afla, că germanii, sub pretextul de­ a resta­bili ordinea la O­desa, obţinuse transportarea imediată, în automo­bile a două batalioane sprijinite de un grup românesc pe care, genera­lul Tstrati, comandantul trupelor de ocupaţie din Basarabia, primi­se ordinul să le cantoneze. Era deci interceptarea asigura­tă a căii ferate Iaşi-Rosaielnaia- Odesa, singura linie de retragere pentru misiunea franceză şi captu­rarea sigură, a acesteia. Generalul Berthelot se prezen­tă numai­decât regelui, care primi ştirea aceasta cu o stupefacţie in­dignata. Era seara. El convocă pentru a doua zi consiliul de coroană, la cari asistară regele, prinţul moş­iei l­or, generalii comandanţi de armată, miniştrii şi generalul Ber­­thelot. Regele şeful suprem al armate­lor române, reaminteşte, în acest consiliu, emoţionat, că e păzitorul onoarei sale şi al onoarei ţarei sale. Dacă trupele germane obţin să treacă pe teritoriul rus, îna­inte ca misiunea franceză să se afle la adăpost, dincolo de Odesa, mai bine va rupe armistiţiul, de­cât să pară că se asociază, prin in­acţiunea sa, unei felonii. Amenajarea trenurilor se face în grabă şi două zile mai târziu, — de la memorabila zi de 9 Martie 1918, —­ cinci convoiuri armate părăsesc gara Socola, de faţă fi­ind familia regală şi ducând cu ele peste o mie de combatanţi pe cari Franţa în momentul acela nu putea să-i neglijeze. In acelaşi timp, generalul Is­­trati, comandantul trupelor româ­ne de ocupaţie, din Basarabia care primise ordinul de a facilita trecerea germanilor, devansează intenţiile suveranului sân, arun­când în aer podurile şi stricând şoselele, pentru a asigura france­zilor retragerea. Iată cum într’o împrejurare, unde responsabilitatea sa­­perso­nală nu era direct angajată, rege­le Ferdinand al României nu a ezitat să pună în balanţă în mod generos sacrificarea armatei sale şi soarta dinastiei, pentru a salva onoarea patriei şi renumele ospi­­talităţei sale. Desigur că aceste fapte puţin cunoscute, — pentru a nu spune, că deloc complect ignorate — me­­rită să fie publicate acum, când emoţia cauzată de boala regelui reînvie sentimentele de gratitu­dine a beneficiarilor gestului său nobil, acum când generalul Berthelot, alt actor al dramei de­­atunci, se retrage, zece ani, după formarea acestei misiuni militare franceze în România şi din care a ţinut să tragă un rendement atât de magnific. Regii şi reginele pe cere le-n mustat de SUZANNE LENGLEN • „Neue Freie Presse“ publica următorul spiritual articol al ce­lebrei Suzzanne Lenglen, şamp­­­oana de tenis a Franței: „Nu cred să existe alt sport în lume care să se bucure de favoa­rea regească aşa de mult ca te­nisul. Cele mai multe din familiile domnitoare, simt sau partizane entuziaste ale tenisului, sau arată cel mai viu interes acestui sport. Motivul poate să fie si faptul că tenisul a fost totdeauna consi­derat, drept cel mai „sic” joc. In călătoriile mele de la un match la altul, dintr’o tară în al­ta, am întâlnit multe persoane de sânge regal. Multe au apărut chiar la „curtea” mea: caurtm de tenis. Cel mai însem­nat dintre acești monarhi, e fără îndoiala, regele Angliei, care ia parte­a de obîceîu, a descinderea WimbledoauM. Când i-ar fi fost pentru prima oara prezentată, eram foarte ner­voasă, fiindcă nu știam sigur cum sa mă comport. Totus după prima reverență mi-am­ revenit si am fost foarte degajată. Poate­ sa pară banal dacă voi afirma­ că regele Angiei e en­glezul tipic. Extraordinar de po­liticos, totus nu excesiv. Atitu­dinea sa e demnă, calmă si mo­destă. Vocea sa plăcută și bună. Totdeauna avea ceva amabil să-mi spună, mărturisind că e bucuros să mă vadă jucând. Cu toate acestea păstrează to­­tuș o anumită distantă șî rezer­va, care dupa cum am­ mai spus, îl face să fie englez. E bărbatul cel mai bine îmbrăcat din câți am întâlnit. Lecţiuni folositoare — Insulte fără răspuns — La noi­mai zilele trecute, cu prilejul unei discuţiuni din Came­ră, un deputat a avut la adresa Societăţei Naţiunilor în al cârd consiliu România a fost de cu­rând aleasă pe un period de trei ani, graţioasa calificare că este un instrument al evreimeî inter­nationale. Părerile sunt scutite de vamă si nu e de mirare că o asemenea părere a unui , Jiakenkreuzer" de la Berlin, a ajuns si la noi. Nu e de mirare nici că poate fi adusă în Cameră -- dar ce este fără precedent e ca presedintele Camerei să n’o fi respins imediat si ca guvernul să nu­i fi opus răs­punsul meritat. ~~a~ Deputatul comunist din Came­ra franceză, d. Cachin, a formulat zilele acestea o serie de critici la adresa Societăţei Naţiunilor, care se ştie că este pentru guvernul din Moscova dihonia neagră. D. Cachin vede în Societatea Naţiunilor bastionul „reactiuni" europene, fiindcă e garanţia ordi­nei si pacei europene. Deputatul comunist a avut toa­tă libertatea de critică, dar răs­punsul guvernului n’a întârziat. D. Briand T a dat prompt cu tot humorul si toată fineţea cari ii sunt proprii. Societatea Naţiunilor este azi, ca ori­ce alt stat, o suveranitate cu un statut precis si o suverani­tate în care se rezuma suverani­tatea marei majoritati a statelor de dincoace si dincolo de Ocean. Statele cari fac parte dintr’insa ar însemna să se lase ele singure insultate nerelevând insultele ce se încearcă la adresa ei. Cu toate acestea am văzut cum s’a proce­dat la noi. De aceea am relevat procedarea din Camera franceză. Cât despre comunitatea de ve­deri dintre comimişti, antisemiţi şî guvernul dîn Moscova cu privi­re la rolul Societăţei Naţiunilor ea prezintă frontul spiritului de ură, negaţie şi distragere care raliază toate neputinţele şi toate elementele de dezordine împotri­va spiritului constructiv care a­­nima Europa de după războiu. P. O. REGINA ANGLIEI De obîceîu la Wimbledon vine şi maiestatea sa regina, care din unele puncte de vedere, o găsesc cu totul diferită de soţul său. Pe când într’o convorbire cu regele George, viu ai impresia unui monarh, regina Mary ră­mâne regină fără să-şî ia obo­seală sau să-și ia vreo poză. Chiar dacă ar călători pe aco­perişul unui autobuz, pe străzile Londrei, încă, ai recunoaşte-o, cine e. Ea îşi poartă rangul cum altul şi-ar purta mănuşile. Vorbeşte perfect franţuzeşte fără nici iun fel de accent. Dar nu ştiu ce mă face să cred, că niciunde regina Mary nu se simte mai bine, decât în mijlo­cul familiei sale. REGELE SPANIEI Un contrast evident cu suvera­nii Angiei, îl fac acei ai Spani­ei. Caracteristica regelui Alfons este o cordialitate irezistibilă. Iţi strânge mâna aşa de cald, vi­ne spre tine cu atâta vioiciune, încât îţ­i vine să­ crezi că vrea să te îmbrăţişeze. După două minute de­ convorbire, ai impresia că îi cunoşti de când lumea ! E un sportsman important, un bun dansator şi-i plac anecdo­tele bune. E mereu gata să ascul­te sau să istorisească una. Face parte din cei mai adora­bili oameni, pe cari i-am cunos­cut. Odată pe când jucam la San Sebastian, cu prilejul unui gar­den party, m’am simțit rău din cauza căldurii și am trebuit să-mi întrerup jocul. Regele fu primul care sări să mă sprijine, dându-mî să beau un pahar de coniac. După acela îmi puse la disnoz­ie automobilul său spre a mă duce acasă, iar suveranul plecă cu un simplu taxi. Regina Spaniei e una din ce­le r­ai frumoase femei ale Eu­ropei si vorbeşte ca si regele, perfect franţuzeşte. In afară de mama mea e sin­gura femee, căreia îi pot săruta mâna. Mi-a dăruit o splendidă geantă de piele, împodobită cu iniţialele sale şi insigna regală. MANUEL AL PORTUGALIEI Oare la lista regilor, pot să adaug şî pe ex-regele Manuel al Portugaliei? Totuş în toate ţări­le europene, în afara de ţara sa, el trece ca rene autentic tfiraptor EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Se primeşte direct la administrafie statului şi la toate agenţiile de publicitate 3 m mmmui m taba 6 XsSI ® BmaMaT&m Creionul actualităţii Impozitul pe... afaceri ItâANOILESC&Js Ce tre­bue să se înţeleagă prin cuvintele că pe wîitaw imp­ositiul pe cifra ^dfe afaceri se va nercepe chiar la lacul de producţie? LAPER­ATU s Adică ch­iar la.» ministere şi trag nădejde să avem pe urma acestui impozit un exce»­dent de câteva miliarde._____________ _______ Femeile, cititoare de literatură Titlurile,­­ singura atracție Intr’o librărie din centru a to trat nu de mult o doamnă și a ce­rut, convinsă:­­ Dati-mî, vă rog, romanul Doamna Bovary de Rădulescu- Niger. — Pardon, d-nă, a zâmbit vân­zătorul, e de Flaubert. Sprânceniie cuconiței nostime se arcuiră contrariate: — Cum? Nu-i de... Apoi, pentru a salva aparen­țele: — Aida, îl confundasem pe domnul Flaubert cu... Am fost asigurați că doamna în chestiune avea o ținută pre­zentabilă și că limba franceză nu-i era streină: librăria îi fur­niza de altminteri câteva reviste de... modă, franţuzeşti. Anecdota ne serveşte pentru demonstra, întâi, pregătirea ce­­lor cari întră în librării nu nu­mai ca să cumpere un articol de papetărîe, voiaj sau toaletă. (Li­brări­ile noastre au, cele maî mul­te, aspectul pitoresc al dughene­­lor dîn provincie: sunt înzestrate cu geamantane, oglinzi, maşini de ras, parfumuri, văpsele şi chiar cu cărţi). FEMEILE CITITOARE Vrem deasemeni să arătăm că majoritatea cititorilor de litera­­tură e constituită de femei. Cons­tatarea s’a făcut şi aiurea iar cea maî temeinică exulipatte stă de­sigur în fap­tul că femeile dispun de mai mult timp liber decât băr bat;*. Inebrnate spre romantism, gustând intriga sentimentală, cău tând într’o operă analiza care s’adoarmă spiritul, femeile,­­ contingent de lectori respectabil, — determină orientarea și a edi torilor și chiar a scriitorilor caii dacă urmăresc succese de tiraj, sunt datori să lanseze pe piaţă ceea ce piaţa cere. Aşa se explică ediţiile repe­­tate, în Franţa de exemplu, ale romanelor lui Prévost înaintea, războiului, şi, — după război, —« ale romanelor luî Paul Morand, Victor Marmeritte, Maurice De*­kobra. (Romanul acestuia din urmă, La Madone des Steelingsi s’a tras în peste 400.000 de exem­plarel). La noi, am arătat se vând o­­perele George Sand­ei, ale lui Zola cari sunt citite pentru în­drăznelile lor, etc. Și de aceea, dintre scriitorii români, au mulți admiratori, mai bine zis admiratoare, d-nîî Va­sile Pop şi Niger. Din ediţia de 6000 exemplare a romanului Via­ţă de Artistă de d. Rădulescu- Niger s’au vândut într’un singur an 4000 exemplare.­­ CATEVA EXEMPLE Cazul cucoanei care-l con­fum­dase pe Flaubert cu un autohton e instructiv şi pentru a dovedi că scriitorii români n’au un public devotat lor. Sunt urmărit­ pentru titlul, pentru coperta cărţii. Citi­torul care să strângă în bibliote­ca sa toată opera unui scriitor e o pasăre rară. Exemple: Paraziţii lui Dela­­vrancea au exercitat prin titlu o atracţie deosebită. Volumul e a­­proape epuizat în timp ce alte scrieri ale povestitorului, apă­rute în aceeaş editură, s’au vân­­dut mult mai puţin. Din poeziile d-lui Minulescu Romanţele pentru mai târziu a­­trag mult mai multi cititori decât al douilea volum De vorbă cu mine însumi. Scrisorile unui ră­zeş ale d-luî Cezar Petrescu au lăsat mult în urmă Drumul cu Plopi. Neavând un public an­ său pe care să conteze scriitorul român n’are nici editor. Dealtminteri atracţia titlului se observă şi în ce priveşte opera scriitorilor mari, streini. „Cultu­ra Naţională” a tipărit două vo­­lume din Tagore: Sadham­ şi Naţionalismul. Ei bine, cel dintâi a fost epuizat. Al douilea este încă departe. Papini, scritor subtil, a avut la noi un răsunător succes de li­brărie pentrucă titlul scân­tei toa­re î luî satire. Un om sfârşit, pre­supunea pentru cii totul amator de senzaţional un om sfârşit la... cărţi sau în aventuri de Don Juan. De aceea editori cu simţ prac­tic mai dezvoltat prezintă în vi­trine opere de Zola, Maupassant, Daudet, intitulate: O iubire fa­tală, Dragoste şi trădare, Iluzii spulberate, etc., etc. p. a. s. Dacă vreodată s’ar aranja un match de tenis, pentru rege, eu aș paria pentru regele Manuel. Cu mine face pe doctorul, pres­­criindu-mi ce să mănânc și ce nu. La Cannes, îmi plăcea să fac pe „Kibitul“ când juca baca rat. Nu e niciodată enervat. Câș­tigă și pierde, cu un sânge rece nemaipomenit. Niciodată n'am întâlnit un sot mai atent, maî drăguț, ca regele Manuel- Niciodată nu iese fără regina sa, care e o doamnă fină, simpatică șî atât de grafoasă. MOȘTENITORUL ITALIEI Pe regele si regina Italiei nu i-am întâlnit niciodată. Pe de altă parte, de câte ori am fost în tara acela, am întâlnit pe prin­ţul moştenitor. E desigur cel mai frumos băr­bat din casele domnitoare ale E­­uropei. Odată mi-a spus, că va da or­din să facă „courturi” de tenis, la toate palatele regale, spre a putea juca odată cu mine. Carac­teristica lui e dragostea pentru copii. Când vede un copil în apro­pierea sa, notă pe toţi ceilalţi din jurul sâ. Fria­ librării

Next