Lupta, decembrie 1926 (Anul 5, nr. 1501-1525)
1926-12-08 / nr. 1507
ik&ol 's . *3» " Anul V. — No. 1507^ Ou&doi ►‘©Jitie CONST. MILLE ABONAMENTUL. *e fd fun* . , • • . , 800Se Pi 6 [) »»**•• 400 yp Pe 3 p, ...... 200 w iM STRA5NATATE DUBLU * i. REDACTIA Si ADMiNiSTRATIA Bucuresti, St. Sirtadii, 33 an I Lupta de clasă buni cuvinte deochitate- Nu ştiu pentru ce. Partidele adverse, acuza partidul national-tărănist, că ar fî un partid de clasă, iar acesta se apără si că deputat Petre Suciu, în Camera, vorbind la Mesaj, a inventat cuvântul de apărare de clasă, ceea ce în definitiv e tot mia. In ţara românească, până la ratarea împroprietărire şi a forului universal, nu era decât o singură clasă care avea toată puterea în mâinile ei, clasa oligarhică, împărţirea ei, în partide nu are nici o însemnătate, deoarece partidele acestea, în fond, nu se deosebesc decât prin personalitatea șefilor lor. Era deci o singură clasă, clasa stăpânitorilor. Legea electorală îi da acestei clase marea majoritate. Din punctul de vedere legal, ţărănimea nu avea decât dreptul platonic de a avea în Parlament, patruzeci de reprezentanti, ai colegiului al lll-lea. In practică însă, acest drept era iluzoriu. Nu exista, deoarece colegiul al III-lea era colegiul minciună, era zestrea guvernamentală. Ca șî acum, jandarmul era singuru! alegător, fear când putea pătrunde în Cameră un reprezentant adevărat al tărănimei. Deci parlamentul era al clasei stăpânitoare şi croirea vieţei în Statul român se făcea numai pentru această clasă. Toate aşezării vntele erau destinate pentni a înlesni acestei clase o viaţă liniştită, uşoară şi luxoasă. Ţărănime! I se da, din când în cănd, ceva de pomană şi aceasta în chip zgârcit, de formă sî numai în urma răscoalelor ţărăneşti, spre a se închide gura păturii rurale. Clasa oligarhică, clasa stăpânitoare, avea în mână întreaga tară româneasca sî desvoltarea ei era îndrumată spre a o organiza sî mai bine spre folosinţa oligarhiei.* Dar iată că clasa ţărănească — prin ce împrejurare e inutil acum a arăta — a devenit stăpână pe pământul ţarei, şi pe deasupra, e în posesiunea votului obştesc. Ţărănimea formează marea majoritate a populating româneşti. Ea cuprinde aproape 90 la sută din populatiunea tarei. Este clar logic ca ea să aspire a pune mâna pe conducerea statului. Dacă aceasta se va întâmpla, e natural că țărănimea să organizeze statul în vederea intereselor ei si a unei desvoltărî normale si conform putere de care dispune. Eri plutocratia burgheză a stăpânit tara organizând-o în sensul intereselor ei economice, politice şi culturale. Mâine clasa ţărănească va înjgheba viaţa socială română creiând un stat de ţărani, nu de boeri. Nu i se poate cere ca având conducerea statului, să favorizeze interesele altor clase, cari sunt o Infimă minoritate. " A Ce însemnează oare aceasta de cât luptă de clasa şi victoria clasei ţărăneşti, asupra celei suprapuse, a oligarhiei ? E o realitate tristă pentru unii, veselă pentru alţii Dar este o realitate Dece atunci unii acuză şi alţii se apără ca dracul de tămâie ? Că, până acum, această luptă de clasă, nu s’a manifestat decât foarte slab, este iarăşi un adevăr. Până acum clasa oligarhică încă este stăpână pe situaţine. Dar mâine? Mâine, când votul universal va da roade reale, când jandarmul nu va putea să mai aibă influenţă asupra unei ţăranimi deşteptată la viaţa publică, când majorităţile parlamentare vor fi ale ţărănimei. mâine, totul se va schimba în statul român, graţie luptei de clasă între ţărănimea victorioasă şi digarhia de tristă memorie. Const. Mille Armata noastră fi Citpârere de rap am văzut că ,într'o chestiune care’şi are rostul gi însemnătatea ei pentru armata noastră, s’a încercat a se face polticianism şî speculation de ordin cu totul altul de cât militar. S'a anunţat că ministrul de războia pleacă în Franţa să viziteze Instituţiile militare şî s’a dat acestui fapt interpretarea că el ar fî în legătură cu anumite măsuri ce s’ar lua în lipsa din ţară a titularului departamentului — ba chiar măsuri cu caracter politic. Or, vizita eventuală a Mînîstruîui de Războia al României în Franţa prezintă un interes cu totul de altă natură. Se pare a se fî uitat de unii prea mult şi prea reped- legăturile stabilite pe câmpul de război a intra armata română şi armata franceză. Dacă aceasta ar fî în adevăr aşa, recenta trecere în cadrele rezervei a generalului Berthelot, şeful misiunei militare franceze în România din timpul războiului, ar fi destul ca să reaşeze la locul cuvenit aceste legături. Dar atenţiunea pe care actualul ministru de război al Franţei, d. Painlevé, a arătat-o ministrului de războiu al României, invitându-l să viziteze localităţile şi instituţiile unde şi azi ofiţeri români îşi complectează cunoştinţele militare, este un act de delicateţă la care titularul departamentului războiului nu poate decât să răspundă ca o egală curtenie şi bucurie. De altfel, o ţara tânără, aliata şi legată cu Franţa prin origină comună, nu are decât de învăţat de la o tradiţie militară şi de bravură ca aceea a armatei franceze, atât în ce priveşte organizarea cât şi în ce priveşte progresele technice, cum sunt, de pildă, cele ale aviaţiei, în care direcţie Franţa nu-ar putea fî de un mare ajutor. Dacă deocamdată generalul Mircescu este reţinut în ţară de proectele ce prepară la departamentul său şi cari trebue să vie înnaîntea Parlamentului şi a trebuit să-şi amâne în acest scop călătoria sa în Franţa nu ne îndoim că de îndată că’i va fî posibil, va răspunde învitaţîunei ministrului de interioiu al Franţei cu mulţumirea pe care o simte intreaua noastră, armata de a vede intrejinându-se, «■•latinulor intim» între cele două armate pe veci legate de luptele, suferinţele şi victoriile trăite împreună. S. U. R. "(GRANATE înlături ! Nici o mişcare idealiştii şi generoasă nu mi-e mal dragă, ca mişcarea dizidentUor unul partid care e la putere, Privîti mişcarea »vechilor cadre averescane”. Yau oamenii complectă sî nemărilată dreptate să „« simtă indismatî s! să declar« că retras, tot concursul lor preţios, sruvermnduî, care n’a ştiut să aprecieze ..sacrificiile”, „lupta”, „devotamentul” si toate acele bunuri sufleteşti si patrie,ticele care totdeauna cadrele Ie pun la dispoziţia partidului în zilele stele ale opoziţiei ? ».Si să nu-mi vîe & Trancu-Ian?, când cel Jertfit tin o furimrre, să plaseze apa chioară a unui discurs. Si aici ca pretutindeni ..să'uliri nu mana! că nu crede flămândului” dar nici nu-1 poate Înţelege. Da, nu cel cu portofolii ministeriale 1* subţioară, nu cel cari au fort împărtăşit! cu toa. ’e bunurile şî bunătăţile pot simt! toată trag edîa zeudtdtoare a celor In.lăturat! dela ospățul atâta vreme Jinduit. — înlături cu voî, borţoşi sătuli, toată simpatia noastră e pentru cadrele „eroice”, cărora 11 s’a Hpît stomacul de sîra spinării! DEȘCA 4 PAGINI 3 LEI «reeflss 53/73. — Seerafariata! 53/74. — Administraţia 38/73. Lealitatea regelui Ferdinand I al României La Libaié“ publică sub titlul de Ferdinand I cel lat‘ frumosul articol de nudos: „Era în luna August^ 191*, timpul asprei lupte, susţinută victorios de armata română la Siret, când un zarist francez, ataşat pe lângă misiuna generalului Berthelot, şi pus în situaţia de a aprecia gesturile regelui României, a decernat lui Ferdinand I, numele de real, pe care istoria i-l va păstra desigur, — omagiu rar, cu atât mai preţios cu cât venea din partea unui martor strein. In momentul când merita acest omagiu, Ferdinand de Hohenzollern, Sigmaringen, văr îndepărtat cu împăratul Germaniei, legat de el prin amintirea unei origini comune și prin strânse legături familiare, se decisese nu fără o sfășiare lăuntrică, sa declare război prietenilor săi din ajun, pentru a rămâne în mod hotărât credincios determinării luata în interesul poporului său. România tocmai cunoscuse ororile învingerii, invaziei, epidemiilor, precum şi pe acele ale unei ierni excepţional de riguroase. Ţara pierduse 600.000 soldaţi, luptându-se pentru soarta sa şi nuceea a dinastiei sale. Ferdinand I, rămase aliatul sincer, care într’o ţară, unde unanimitatea nu era realizată numai în favoarea aliaţilor, din cauza suspiciunilor destul de legitime, contra Rusiei, susţinea fără să obosească misiunea militară francezii, în opera sa de reorganizare şi de asistenţă. O asemenea atitudine era demnă de elogii şi nu numai prin comparaţie cu aceia, a unor anumiţi suverani balcanici. Există însă o împrejurare, când realitatea regelui Ferdinand I, îşi arata măsura sa, într’un mod strălucit şi de neuitat, pentru acei cari au fost atunci beneficiarii ei imediaţi. Era la începutul lui Martie 1918, România, al cărui front fusese abandonat de trupele ruseşti (alternate cu armatele române) şi care trebuise să se resemneze la armistiţiul de la Focşani, la începutul lui Decembrie 1917, văzuse denunţându-se în mod brusc, acest armistiţiu, de către Mackensen. Acesta osoma să înclece pacea sub ameninţarea reluării ostilităţilor, în condiţiuni, cari trebuiau să aajungă la anihilarea armatei sale şi la o aservire complectă a ţării. In acelaşi timp, Lenin obiectul unei presiuni asemănătoare, respingea ofertele păcii germane, dar decreta demobilizarea rusească, ceea ce procura germanilor prilejul de-a rupe armistiţiul şi să avanseze 100 km. pe tot frontul, cu arma la bretele, confiscând totalitatea materialului rus. Reduşi la o treime din vechiul lor teritoriu, complect izolaţi de aliaţii lor, ducând lipsă, de alimente şi de muniţiuni, expuşi ameninţării austro-gerenane şi îngrijaţi de ruşii ce le puteau cădea în state şî cari s® împăcase cu germanii, românii se resemnară la semnarea păcii In cursul întrevederilor de la Focşani, Czemin şi Emblmann dictau de sus, plenipotenţiarului român condiţiuni de-o asprime rafinată, cari, puţin după aceia constituiau pacea de la Buftea, adică un fel de capitulare, aproape fără condiţiuni. Soarta misiunei franceze, compusă din peste o mie de persoane, ofiţeri, medici, radiografi, infirmiere, soldaţi, specialişti şi surori de caritate, cari timp de un an şi jumătate, făcuse românilor servicii inapreciabile, suferind cu ei într’o ţară înfometată, pradă epidemiilor, soarta acestei misiuni, era în joc, în cursul acestor negocieri. Berthelot decisese,, că misiunea franceză va încerca, pentru a scăpa singura șansă demnă, ce i mai rămăsese, să se înapoeze prin Rusia bolșevizată și poate prin Siberia. Jurase însă să asiste pe români până în ultima clipă, nepărăsindu-i decât în ajunul semnării păcii impuse. Dar pe când cele cinci trenuri armate ale misiunei franceze, aşteptau sub presiune în gara Sokola, generalul Berthelot afla, că germanii, sub pretextul de a restabili ordinea la Odesa, obţinuse transportarea imediată, în automobile a două batalioane sprijinite de un grup românesc pe care, generalul Tstrati, comandantul trupelor de ocupaţie din Basarabia, primise ordinul să le cantoneze. Era deci interceptarea asigurată a căii ferate Iaşi-Rosaielnaia- Odesa, singura linie de retragere pentru misiunea franceză şi capturarea sigură, a acesteia. Generalul Berthelot se prezentă numaidecât regelui, care primi ştirea aceasta cu o stupefacţie indignata. Era seara. El convocă pentru a doua zi consiliul de coroană, la cari asistară regele, prinţul moşiei lor, generalii comandanţi de armată, miniştrii şi generalul Berthelot. Regele şeful suprem al armatelor române, reaminteşte, în acest consiliu, emoţionat, că e păzitorul onoarei sale şi al onoarei ţarei sale. Dacă trupele germane obţin să treacă pe teritoriul rus, înainte ca misiunea franceză să se afle la adăpost, dincolo de Odesa, mai bine va rupe armistiţiul, decât să pară că se asociază, prin inacţiunea sa, unei felonii. Amenajarea trenurilor se face în grabă şi două zile mai târziu, — de la memorabila zi de 9 Martie 1918, — cinci convoiuri armate părăsesc gara Socola, de faţă fiind familia regală şi ducând cu ele peste o mie de combatanţi pe cari Franţa în momentul acela nu putea să-i neglijeze. In acelaşi timp, generalul Istrati, comandantul trupelor române de ocupaţie, din Basarabia care primise ordinul de a facilita trecerea germanilor, devansează intenţiile suveranului sân, aruncând în aer podurile şi stricând şoselele, pentru a asigura francezilor retragerea. Iată cum într’o împrejurare, unde responsabilitatea sapersonală nu era direct angajată, regele Ferdinand al României nu a ezitat să pună în balanţă în mod generos sacrificarea armatei sale şi soarta dinastiei, pentru a salva onoarea patriei şi renumele ospitalităţei sale. Desigur că aceste fapte puţin cunoscute, — pentru a nu spune, că deloc complect ignorate — merită să fie publicate acum, când emoţia cauzată de boala regelui reînvie sentimentele de gratitudine a beneficiarilor gestului său nobil, acum când generalul Berthelot, alt actor al dramei deatunci, se retrage, zece ani, după formarea acestei misiuni militare franceze în România şi din care a ţinut să tragă un rendement atât de magnific. Regii şi reginele pe cere le-n mustat de SUZANNE LENGLEN • „Neue Freie Presse“ publica următorul spiritual articol al celebrei Suzzanne Lenglen, şampoana de tenis a Franței: „Nu cred să existe alt sport în lume care să se bucure de favoarea regească aşa de mult ca tenisul. Cele mai multe din familiile domnitoare, simt sau partizane entuziaste ale tenisului, sau arată cel mai viu interes acestui sport. Motivul poate să fie si faptul că tenisul a fost totdeauna considerat, drept cel mai „sic” joc. In călătoriile mele de la un match la altul, dintr’o tară în alta, am întâlnit multe persoane de sânge regal. Multe au apărut chiar la „curtea” mea: caurtm de tenis. Cel mai însemnat dintre acești monarhi, e fără îndoiala, regele Angliei, care ia partea de obîceîu, a descinderea WimbledoauM. Când i-ar fi fost pentru prima oara prezentată, eram foarte nervoasă, fiindcă nu știam sigur cum sa mă comport. Totus după prima reverență mi-am revenit si am fost foarte degajată. Poate sa pară banal dacă voi afirma că regele Angiei e englezul tipic. Extraordinar de politicos, totus nu excesiv. Atitudinea sa e demnă, calmă si modestă. Vocea sa plăcută și bună. Totdeauna avea ceva amabil să-mi spună, mărturisind că e bucuros să mă vadă jucând. Cu toate acestea păstrează totuș o anumită distantă șî rezerva, care dupa cum am mai spus, îl face să fie englez. E bărbatul cel mai bine îmbrăcat din câți am întâlnit. Lecţiuni folositoare — Insulte fără răspuns — La noimai zilele trecute, cu prilejul unei discuţiuni din Cameră, un deputat a avut la adresa Societăţei Naţiunilor în al cârd consiliu România a fost de curând aleasă pe un period de trei ani, graţioasa calificare că este un instrument al evreimeî internationale. Părerile sunt scutite de vamă si nu e de mirare că o asemenea părere a unui , Jiakenkreuzer" de la Berlin, a ajuns si la noi. Nu e de mirare nici că poate fi adusă în Cameră -- dar ce este fără precedent e ca presedintele Camerei să n’o fi respins imediat si ca guvernul să nui fi opus răspunsul meritat. ~~a~ Deputatul comunist din Camera franceză, d. Cachin, a formulat zilele acestea o serie de critici la adresa Societăţei Naţiunilor, care se ştie că este pentru guvernul din Moscova dihonia neagră. D. Cachin vede în Societatea Naţiunilor bastionul „reactiuni" europene, fiindcă e garanţia ordinei si pacei europene. Deputatul comunist a avut toată libertatea de critică, dar răspunsul guvernului n’a întârziat. D. Briand T a dat prompt cu tot humorul si toată fineţea cari ii sunt proprii. Societatea Naţiunilor este azi, ca orice alt stat, o suveranitate cu un statut precis si o suveranitate în care se rezuma suveranitatea marei majoritati a statelor de dincoace si dincolo de Ocean. Statele cari fac parte dintr’insa ar însemna să se lase ele singure insultate nerelevând insultele ce se încearcă la adresa ei. Cu toate acestea am văzut cum s’a procedat la noi. De aceea am relevat procedarea din Camera franceză. Cât despre comunitatea de vederi dintre comimişti, antisemiţi şî guvernul dîn Moscova cu privire la rolul Societăţei Naţiunilor ea prezintă frontul spiritului de ură, negaţie şi distragere care raliază toate neputinţele şi toate elementele de dezordine împotriva spiritului constructiv care anima Europa de după războiu. P. O. REGINA ANGLIEI De obîceîu la Wimbledon vine şi maiestatea sa regina, care din unele puncte de vedere, o găsesc cu totul diferită de soţul său. Pe când într’o convorbire cu regele George, viu ai impresia unui monarh, regina Mary rămâne regină fără să-şî ia oboseală sau să-și ia vreo poză. Chiar dacă ar călători pe acoperişul unui autobuz, pe străzile Londrei, încă, ai recunoaşte-o, cine e. Ea îşi poartă rangul cum altul şi-ar purta mănuşile. Vorbeşte perfect franţuzeşte fără nici iun fel de accent. Dar nu ştiu ce mă face să cred, că niciunde regina Mary nu se simte mai bine, decât în mijlocul familiei sale. REGELE SPANIEI Un contrast evident cu suveranii Angiei, îl fac acei ai Spaniei. Caracteristica regelui Alfons este o cordialitate irezistibilă. Iţi strânge mâna aşa de cald, vine spre tine cu atâta vioiciune, încât îţi vine să crezi că vrea să te îmbrăţişeze. După două minute de convorbire, ai impresia că îi cunoşti de când lumea ! E un sportsman important, un bun dansator şi-i plac anecdotele bune. E mereu gata să asculte sau să istorisească una. Face parte din cei mai adorabili oameni, pe cari i-am cunoscut. Odată pe când jucam la San Sebastian, cu prilejul unui garden party, m’am simțit rău din cauza căldurii și am trebuit să-mi întrerup jocul. Regele fu primul care sări să mă sprijine, dându-mî să beau un pahar de coniac. După acela îmi puse la disnozie automobilul său spre a mă duce acasă, iar suveranul plecă cu un simplu taxi. Regina Spaniei e una din cele rai frumoase femei ale Europei si vorbeşte ca si regele, perfect franţuzeşte. In afară de mama mea e singura femee, căreia îi pot săruta mâna. Mi-a dăruit o splendidă geantă de piele, împodobită cu iniţialele sale şi insigna regală. MANUEL AL PORTUGALIEI Oare la lista regilor, pot să adaug şî pe ex-regele Manuel al Portugaliei? Totuş în toate ţările europene, în afara de ţara sa, el trece ca rene autentic tfiraptor EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Se primeşte direct la administrafie statului şi la toate agenţiile de publicitate 3 m mmmui m taba 6 XsSI ® BmaMaT&m Creionul actualităţii Impozitul pe... afaceri ItâANOILESC&Js Ce trebue să se înţeleagă prin cuvintele că pe wîitaw impositiul pe cifra ^dfe afaceri se va nercepe chiar la lacul de producţie? LAPERATU s Adică chiar la.» ministere şi trag nădejde să avem pe urma acestui impozit un exce»dent de câteva miliarde._____________ _______ Femeile, cititoare de literatură Titlurile, singura atracție Intr’o librărie din centru a to trat nu de mult o doamnă și a cerut, convinsă: Dati-mî, vă rog, romanul Doamna Bovary de Rădulescu- Niger. — Pardon, d-nă, a zâmbit vânzătorul, e de Flaubert. Sprânceniie cuconiței nostime se arcuiră contrariate: — Cum? Nu-i de... Apoi, pentru a salva aparențele: — Aida, îl confundasem pe domnul Flaubert cu... Am fost asigurați că doamna în chestiune avea o ținută prezentabilă și că limba franceză nu-i era streină: librăria îi furniza de altminteri câteva reviste de... modă, franţuzeşti. Anecdota ne serveşte pentru demonstra, întâi, pregătirea celor cari întră în librării nu numai ca să cumpere un articol de papetărîe, voiaj sau toaletă. (Librăriile noastre au, cele maî multe, aspectul pitoresc al dughenelor dîn provincie: sunt înzestrate cu geamantane, oglinzi, maşini de ras, parfumuri, văpsele şi chiar cu cărţi). FEMEILE CITITOARE Vrem deasemeni să arătăm că majoritatea cititorilor de literatură e constituită de femei. Constatarea s’a făcut şi aiurea iar cea maî temeinică exulipatte stă desigur în faptul că femeile dispun de mai mult timp liber decât băr bat;*. Inebrnate spre romantism, gustând intriga sentimentală, cău tând într’o operă analiza care s’adoarmă spiritul, femeile, contingent de lectori respectabil, — determină orientarea și a edi torilor și chiar a scriitorilor caii dacă urmăresc succese de tiraj, sunt datori să lanseze pe piaţă ceea ce piaţa cere. Aşa se explică ediţiile repetate, în Franţa de exemplu, ale romanelor lui Prévost înaintea, războiului, şi, — după război, —« ale romanelor luî Paul Morand, Victor Marmeritte, Maurice De*kobra. (Romanul acestuia din urmă, La Madone des Steelingsi s’a tras în peste 400.000 de exemplarel). La noi, am arătat se vând operele George Sandei, ale lui Zola cari sunt citite pentru îndrăznelile lor, etc. Și de aceea, dintre scriitorii români, au mulți admiratori, mai bine zis admiratoare, d-nîî Vasile Pop şi Niger. Din ediţia de 6000 exemplare a romanului Viaţă de Artistă de d. Rădulescu- Niger s’au vândut într’un singur an 4000 exemplare. CATEVA EXEMPLE Cazul cucoanei care-l confumdase pe Flaubert cu un autohton e instructiv şi pentru a dovedi că scriitorii români n’au un public devotat lor. Sunt urmărit pentru titlul, pentru coperta cărţii. Cititorul care să strângă în biblioteca sa toată opera unui scriitor e o pasăre rară. Exemple: Paraziţii lui Delavrancea au exercitat prin titlu o atracţie deosebită. Volumul e aproape epuizat în timp ce alte scrieri ale povestitorului, apărute în aceeaş editură, s’au vândut mult mai puţin. Din poeziile d-lui Minulescu Romanţele pentru mai târziu atrag mult mai multi cititori decât al douilea volum De vorbă cu mine însumi. Scrisorile unui răzeş ale d-luî Cezar Petrescu au lăsat mult în urmă Drumul cu Plopi. Neavând un public an său pe care să conteze scriitorul român n’are nici editor. Dealtminteri atracţia titlului se observă şi în ce priveşte opera scriitorilor mari, streini. „Cultura Naţională” a tipărit două volume din Tagore: Sadham şi Naţionalismul. Ei bine, cel dintâi a fost epuizat. Al douilea este încă departe. Papini, scritor subtil, a avut la noi un răsunător succes de librărie pentrucă titlul scântei toare î luî satire. Un om sfârşit, presupunea pentru cii totul amator de senzaţional un om sfârşit la... cărţi sau în aventuri de Don Juan. De aceea editori cu simţ practic mai dezvoltat prezintă în vitrine opere de Zola, Maupassant, Daudet, intitulate: O iubire fatală, Dragoste şi trădare, Iluzii spulberate, etc., etc. p. a. s. Dacă vreodată s’ar aranja un match de tenis, pentru rege, eu aș paria pentru regele Manuel. Cu mine face pe doctorul, prescriindu-mi ce să mănânc și ce nu. La Cannes, îmi plăcea să fac pe „Kibitul“ când juca baca rat. Nu e niciodată enervat. Câștigă și pierde, cu un sânge rece nemaipomenit. Niciodată n'am întâlnit un sot mai atent, maî drăguț, ca regele Manuel- Niciodată nu iese fără regina sa, care e o doamnă fină, simpatică șî atât de grafoasă. MOȘTENITORUL ITALIEI Pe regele si regina Italiei nu i-am întâlnit niciodată. Pe de altă parte, de câte ori am fost în tara acela, am întâlnit pe prinţul moştenitor. E desigur cel mai frumos bărbat din casele domnitoare ale Europei. Odată mi-a spus, că va da ordin să facă „courturi” de tenis, la toate palatele regale, spre a putea juca odată cu mine. Caracteristica lui e dragostea pentru copii. Când vede un copil în apropierea sa, notă pe toţi ceilalţi din jurul sâ. Fria librării