Lupta, ianuarie 1928 (Anul 7, nr. 1836-1856)

1928-01-15 / nr. 1844

ANUL VII. No. 1844 CONST. MILCI Fost director politic, Decembrie 1921 -Februarie 1924 ABONAMENTE P© I» luni . . . . ... 800 £ * ....... 400 P©3 ....... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREȘTI STR. SĂRINDAR, 13 BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII Au pSfit-o aventurierii . Comunicatul prevăzut de „Lupta“ a fost dat o minciună ticluită la Cluj de „intimii“ d-lui Octavian Goga şi a cărei placare nocturnă, pe cale telefonică, n’a reuşit să înşele toate redacţiile din Bucureşti, a slujit insă la prinderea în flagrant delict a aventurierilor avereseani in ce priveşte sistemul lor de a abuza de nume de la Curtea regală, când e vorba de a încerca refacerea unui credit definitiv compromis în opinia publică. Ştirea telefonică de la Cluj punea in spinarea unei doamne de onoare a reginei văduve asigurarea pe care ar fi dat-o d-lui Octavîan Goga, cu prilejul unei vizite la castelul Ciucea, că fostul ministru de interne In cabinetul Averescu, va reveni in curând la putere. Întreaga tîduială se Întemeia pe sugestionarea opiniei publice în sensul că influentele oculte și jocul camarilelor sânt mai tari ca voinţa farei şi organismele politice reale. Aventura avereseaua nu s’a sfiit în cursul scurtei sale dezonorări a Statului să ţese infinite planuri diabolice cari toate trebuiau să reuşească cu concursuri misterioase ,,de sus“» Rezultatul a fost că regele Ferdinand, sătul de experiențele cu aventurierii civilo-militari, a decis să-i concedieze de la putere ca măsură de prudență, cu puțin înainte de moartea sa. Azi aventurierii averescani ar voi să acrediteze mistificarea că vor fi readuși la putere de Curtea regală. O asemenea excrocherie politică merita osteneala de a se obţine o desmintire osânditoare. „Lupta“ şi-a permis să o ceară ministrului palatului. Ea a venit pe calea biroului de Presă al Ministerului de Afaceri străine şi sună astfel : „Un ziar de dimineaţă pe baza unei ştiri a corespondentului său din Cluj, scrie că săptămâna trecută, d-na Procopiu, doamnă de onoare a Al. S. Reginei Maria, „a fost la Ciucea şi a asigurat pe fostul ministru de interne de o apropiată venire la putere. Suntem autorizaţi a da cea mai formală desmintire acestei informaţiuni, pe deantregul inexactă". Credem a fi adus un real serviciu atât asamirei moravurilor politice cât şi instituţiilor şi persoanelor târâte in combinaţiile necinstite ale unor aventurieri şi mistificatori, provocând comunicatul de mai sus. Am trebue tolerat acelor cari au jefuit fara ca în codru, să poată continua a o sfida și mistifica. * „LUPTA“ Cămătărie aestragacerică In clipa in care oficiosul guvernului anunţă că „scăderea dobănzilor va fi reala“ ni se aduc la cunoştinţă cazuri scandaloase de speculă bancară. Sunt bănci in Capitală cari deşi au scont la Banca Naţională, încasează dobânzi de 35 la sută nenorociţilor cari au ghinionul să ajungă clienţii lor pe aceste vremuri de speculă sălbatecă. Dacă instituţiunile particulare cu greu vor putea fi silite să renunţe la fructuoasa speculare a nevoilor obşteşti, nu ne putem opri să ne exprimăm mirarea că guvernul nu a reuşit să impună temperarea dorului de câştig la acele instituţii cari se află sub directul lui control. Ni se aduce la cunoştinţă că la „Muntele de Pietate”, unde împrumuturile sunt garantate cu valori imediat lichidabile, cu beneficii enorme, s’a luat pentru o sumă de 6000 lei o dobândă de 900 Iei pe trei luni. Din această sumă s’a spus tm ■Drumulătoruiui că WO Idi reprezintă taxa de preţuire (fericit preţuitor) iar 700 lei rămâne dobânda pe trei luni, ceea ce face 2800 lei pe an, sau 46,67 lei la sută pe an ! Cum, în genere, acei cari ajung să-şi ducă bijuteriile, lucrurile de valoare, moştenite dela părinţi, comori de amintiri duioase, la „Muntele de Pietate“ sunt oameni ajunşi la extrema limită a răbdării, instituţia este sigură că poate specula în linişte, nestingherită, pentru că nenorocitul „client“ nu are la îndemână altă scăpare. Ne face o deosebită plăcere să stricăm liniştea conducătorilor „Muntelui de Pietate” aducând la cunoştinţa guvernului un caz de neomenoasă exploatare a celor ce sufăr consecinţele unei greşite politici financiare care a ridicat cursul vieţii la un nivel fantastic, în speranţa că se vor lua măsuri pentru îndulcirea dobânzilor la o Instituţie care, după numele înscris pe frontispiciu, ar trebui să fie locaşul pietăţii neprecupeţite. I« R» CREIONUL ACTUALITĂȚII implicaţii diplomatice VSMT1LA 3 Ministrul României n’are ce căuta la Paris când d’ Eriand primeşte o« audienţă na» tionel Mărănişti. MINISTRUL ROMÂNIEI LA PARIS: De ce nu-aţi chemat la Bucureşti, d-te Preşedinte a! Consulului ? 4 PAGINI 3 CEI Direcția 358-75. - Secretariatul 358 74 - Administrația 358-73 SOCIETATEA NAŢIUNILOR şi Înarmările maghiare — Sfârşitul visurilor revanşarde ale Ungariei Darul pe care Ungaria l-a făcut păcii europene de Anul Nou,a tulburat din nou liniştea Europei. După succesul desăvârşit obţinut prin înţelegerea sinceră a popoarelor la Geneva, — succes căruia cuvântările d-lor Chamberlain şi Briand i-au adăugat o strălucire în plus, — primejdia războiului părea înlăturată între statele membre ale Societăţii Naţiunilor. Principiul arbitrajului se dovedise eficace, — litigiile dintre ţări urmau deci să fie rezolvate pe cale paşnică, fără jertfe fără cruzimi şi fără sfâşieri inutile. Nu rămânea decât ca naţiunile să aplice cu sinceritate legea profund omenească şi necesară a păcii. Ungaria — ale cărei tainice pregătiri sunt menite să aprindă din nou focul în Europa centrală, — asigurase Societatea Naţiunilor că are intenţiuni paşnice faţă de vecinii săi. Cele ce s-au petrecut în ultimii ani la Budapesta — începând cu reacţiunea sălbatecă şi sfârşind cu falsificările de monede şi de titluri, aveau să se prescrie cu timpul, — deşi nici o morală nu cunoaşte prescripţiunea pentru păcatele naţiunilor. Ungaria învinsă, îşi reluase locul între ţările libere, — cu toată propaganda de ură şi de revanşă pe care o făcea împotriva statelor Micii Antantei, — în special în vederea revizuirii tratatelor. Campania pentru câştigarea simpatiei opiniei publice mondiale, susţinută de lordul Rothermere, începuse să prindă oarecare teren. Viclenia maghiară izbutise să înfăţişeze în chip cu totul tendenţios starea de lucruri din toate ţările succesoare, şi să canalizeze şi entuziasmul interesat şi pe cel sincer, spre susţinerea revendicărilor reacţiunii budapestene. Iată acum, că în toiul activităţii rothermeeriste, autorităţile austriece descoperă o mare contrabandă de mitraliere destinate Ungariei. Cercetările făcute au arătat că acesta era al zecelea transport de arme pentru, „ungurii care ,se deşteaptă”. Diplomaţia maghiară a încercat să trişeze grosolan, afirmând că mitralierele erau cumpărate de către Polonia, dar guvernul polon o desminte. Manevra maghiară fusese inutilă. Statele Micii înţelegeri examinează azi situaţiunea şi au convorbiri pentru a stabili atitudinea şi demersurile ce sunt de făcut. Faţă de felul cum au decurs lucrurile se vor deschide în fine şi ochii celor ce se lăsaseră induşi în eroare de campaniile interesate ale lorzilor maghiarofili. Cele trei instanţe care sunt chemate să se sesizeze de noul scandal provocat de oamenii lui Horthy, sunt: 1) Consiliul ambasadorilor, de care depinde controlul militar 2) Mica Antantă, ale cărei interese sunt lezate prin înarmările războinicei ţări de contrabandişti — şi, în sfârşit, 3) Liga Naţiunilor. Nici hotărârile celor dintâi, nici demersurile Micii înţelegeri nu le putem şti de pe acum Consiliul ambasadorilor ca şi reprezentanţii Iugoslaviei, Cehoslovaciei şi României vor lua desigur măsuri pentru a împiedica Ungaria să calce dispoziţiunile tratatelor de pace. Ceea ce suntem siguri însă, e că Societatea Naţiunior — acest admirabil instrument al păcii, — va trebui să se se sesizeze şi că nu va întârzia să-şi spuie cuvântul în aşa fel încât să curme orice veleitate maghiară de a nesocoti liniştea Europei şi paşnica desvoltare a statelor învecinate. Astfel visurile revanşarde şi gândurile războinice ale falsificatorilor şi contrabandiştilor se vor frânge In faţa voluţii de pace a naţiunilor. Ag. Pribeagul GENERALUL WRANGHEL care după ce a trăit câtva timp în Elveţia, s’a stabilit de curând în Belgia. Zilele acestea a sosit la Luxemburg unde partizanii săi — lucrători în fabrici — i-au făcut o primire entusiastă. Fiscalismul Misiunilor de impuneri Oeirculară ministeriali ignorată Faţă de zelul sumisiunilor de impuneri, a căror preocupare nu s’a dovedit a fi aceia de a aprecia cât mai just cuantumul veniturilor contribuabililor, ministerul de finanţe a fost nevoit să dea o deciziune prin care să precizeze anumite norme care să împiedece nedreptăţile. Administraţiile financiare au fost avertizate, printr’o circulară ministerială că impozitele pe anul în curs nu vor putea fi, în nici un caz, mai mari decât cele din trecut, — şi, ceva mai mult, că in anumite regiuni ele urmează a fi simţitor reduse, Comisîunilede recensământ pentru impunerea veniturilor imobiliare, trebuiau să ţină deci seama de valoarea locativă, pe care s’o aprecieze cât mai aproape de realitate. Or, — cu toate dispoziţiunile ministeriale, şi în pofida circulării dela finanţe, — comisiunile continuă să-şi facă de cap. Cunoaştem numeroase cazuri in care dispozitiunile precise ale circulării n’au fost aplicate. Fie dintr un spirit de fiscalism exagerat, fie din cauza odiosului sistem de şîcanare a contribuabililor, —? comisîunile şi-au permis să nesocotească ordinele ministrului de finanţe şi să sporească în chip neomenos impozitele. Deciziunile ministerului sunt: — după câte ştim noi, — obligatorii şi pentru comisionele de recensământ al veniturilor imobiliare. Ce măsuri s’au luat şi se vor lua, — ce sancţiuni se vor aplica tuturor celor ce n’au aplicat hotărîrile dela centru? Nu vrem să bănuim că această circulară a d-lui Vintilă Brătianu a fost dată numai ca să creadă tara că nu va plăti mai mult decât poate. Impozitele sunt atât de împovărătoare itt actuala criză care sugrumă orice activitate creatoare, — încât urcarea lor a fi Însemnat un adevărat dezastru pentru contribuabilul cinstit. „Administraţiile financiare vor face apeluri in favoarea contribuabililor", — spune circulara, — „acolo unde contrariu dispozitiunilor date, s’ar fi făcut sporiri". Foate just. Dar dacă administraţiile vor neglija să se intereseze de soarta cetăţenilor? Aceasta, in afară de faptul că nimeni nu va despăgubi pe contribuabil de timpul pierdut şi de alergăturile inutile... D. ministru de finanțe are datoria să domolească deîndată zelul comisiunilor care trecând peste ordinele sale, vor să dea de lucru administraţiilor financiare şi instanţelor judecătoreşti şi să şicaneze de florile mărului pe bieţii contribuabili. Granate Ascultă, Octaviaaaane! D. Octavîan Goga tocmai !« pregătea să lansete o nouă bombiţă, că, cineva, de undeva (nu tot tasul persoană foarte însemnată) a venit intr’o noapte (nu spun care) ţi pe furie a intrat (nu spun unde) ţi când a bătut in tumul catedralei bătrânul orologiu orele 1$, a spus prelungit definitiv. — Octaviaaaane! Ţine minte ce-ţi spun. In curând ţi se va încredinţa iar bugetul Statului! la seama să-l dichiseşti in rate, iar nu intr'o singură noapte, ca să nu te mai afle câinii din anumita presă. Şi tocmai când era să lanseze bombiţa, vine desminţirea oficială că în afară de covoarele turceşti fără vamă şi obiectele de artă din castelul ducesei de San Marco, nimeni important n’a mai intrat de mult la Ciucea! — Octatdaaaane! A seslăbi că nu mai prii Hnice?*! ------- ' PESO.» C. Duminică IS ianuarie 1928 »S treci o» EMIL O. FAGURE Pil?* LICITATE uimește «Urect m administraţi» de publicitate 3 Les numărul in țară 0» Lei în straiitat«5»e De ce nu e potrivit la noi ii Inspectorat general a! Armatei --------------- NUBI -------------- - Sub rasele Ferdinand. — Sub reţele CeroL — Organzaţia militară în Franţa ?i la noi. —Quasabrila. — S'ar putea susţine că numirea unui Inspector general al armatei ar fi echivalent cu desemnarea în timp de pace a comandantului armatei (Generalisimul) la mobilizare. Aceasta ar fi o greșală, spun adversarii Inspectoratului general mai întâi pentru că nu este bine să ne legăm anticipat de o anumită persoană și apoi, în ultima analiză, el poate fi desemnat în mod tacit, cum sunt desemnaţi oarecum tacit, Inspectorii generali de armată ca comandanţi de armată la mobilizare. Măsura este mai prudentă şi mai logică. Regele Ferdinand când i s-a prezentat înaltul decret al înfiinţării Inspectorilor generali de armată, a refuzat să-i denumească Comandanţi de armată, ceeace era prevăzut, motivând refuzul că prin aceasta s'ar lega să le dea în mod absolut comenzi de armată la o eventuală mobilizare, ceeace nu era în gândul Său, fiindcă numirile din timp de pace — spunea Regele — se fac şi din alte considerente şi influenţe cari nu întotdeauna răspund la o desemnare a priori a Inspectorului general de armată, ca un bun comandant de armată la mobilizare. In concluzie, când există toate aceste organe cu o activitate legală şi intrată de mult în obiceiurile noastre, când aceste organe au avut şi au o acţiune de coordonare şi de temperare a omnipotenţei unei singure persoane, — Ministrul derăzboiu — sau Şeful Marelui Stat Major ~ în special când Ministrul este civil, — când activitatea acestor organe au asigurat şi asigură o colaborare atât de activă, rodnică şi supraveghiată reciproc, fără atingere de susceptibilităţi, fiindcă nu sunt persoane în joc, şi anumite organe, pune întrebarea dacă mai e nevoe şi unde s’ar mai putea suprapune funcţia de Inspector general al armatei 7 SUB REGELE CAROL Pentru a discuta această chestiune pe toate fetele sub care a fost discutată voiu spune câteva cuvinte privitoare şi la următorul argument dat: „Regele Carol simţind că a îmbătrânit, a găsit de cuviinţă să numească pe Principele Moştenitor Ferdinand ca Inspector general al armatei". Comparaţiunea este cu totul nepotrivită. Mai întâiu, prin această desemnare, Regele Carol nu cedase nimic, din prerogativele Sale de Şef al armatei, cum vom arăta mai la vale. Apoi o asemenea desemnare în persoana Principelui Moştenitor, comparată cu aceia a desemnărei — astăzi a unui general în acelaş post, este nelogică şi deplasată, fiindcă mai întâiu, cu tot ce se dă lui Jupiter se cuvine şi oricărui alt muritor şi apoi fiindcă Principele Moştenitor reprezintă pe viaţă, pe viitorul Rege, Şef al armatei şi Generalisimul un caz de războiu, iar generalul, simplu cetăţean, n’are în principiu altă perspectivi decât să părăsească oştirea la limita de vârstă şi să cedeze locul altui general ce ar fi desemnat. Dar discutând cazul Principelui Moştenitor în calitate de Inspector general al armatei, o istorisire făcută de Regele Ferdinand va pune în adevărata lumină, la ce se poate reduce drepturile Inspectorului general al armatei în cadrul legiuirilor noastre. Era pe vremea când generalul Manu era Ministru de războiu Principele Ferdinand ca Inspector de armată. In Consiliul Inspectorilor generali de pe acele vremuri s’a opus la înaintarea la gradul de general a colonelului Manole Lăzărescu, propus şi susţinut de către Ministrul de războiu. „Alteţă Regală — fu răspunsul generalului Manu — eu sunt răspunzător în faţa Parlamentului şi voiu înainta pe colonelul Lăzărescu la gradul da general”. Regele Carol — deşi Consiliul Inspectorilor generali nu-l admisese pe tabloul de înnaintare (pe colonelul Lăzărescu) — s-a raliat la raportul generalului Manu şi a admis punerea pe tabel şi înnaintare a colonelului Lăzărescu la gradul de general. ORGANIZAŢIA MILITARĂ FRANCEZĂ Se dă în sprijinul înfiinţărei Inspectorului general de armată, organiizaţiuneasimilară din armata franceză. ■ S’odiscutăm: Mai întâi, postul Mareşalului Petain în armata franceză —• post denumit „Vice Preşedinte al Consiliului Superior de războiu” a fost creat cu mult înaintea războiului mondial şi răspunde neted la desemnarea în timp de pace a viitorului comandant al armatei franceze in timp de războiu. Am arătat mai sus motivele cari s’ar opune la acest sistem în ţara noastră cu regim Monarhic. In mod logic, la mobilizare, cel puţin nominal, Principele Moştenitor ar fi Şeful armatei ştiut fiind că in realitate, conducerea operaţiunilor revine Şefului Marelui Stat Major care devine după legile noastre. Şeful de Stat Major general al armatelor de operaţiuni. Aşa a fost sub vremea Regelui Carol in campania din 1913 când conducerea operaţiunilor a fost încredinţată generalului Averescu devenit Şef de Stat Major general al armatei, aşa a fost sub Regele Ferdinand in campania din 1916- 1918 când conducerea operaţiunilor a fost încredinţată generalului Prezan devenit Şef de Stat Major general al armatei. Dacă această soluțiune ar părea insuficientă într’un eventual războiu, de sigur s’ar găsi mijloace de remediare, fie stabilind în ordinea de bătaie ca Șef de Stat Major general al armatei un oarecare general, cazul Hindenburg în Germania în urma diferitelor eșecuri avute în marele războiu, fie ceeace ar fi mult mai logic şi natural, numindu-se acest general în postul de comandant al armatei, Şeful de Stat Major general al armatei rămânând la postul său, — cazul numirei generalului Prezan, comandant al armatei, cu prilejul armistiţiului. De fapt legea de organizare a armatei prevede că Regele poate trece comanda întregei armate în caz de războiu, unui general pe care-l va desemna atunci. Dacă pentru timpul de pace, vice-preşedintele consiliului superior de războiu în Franţa (Preşedintele acestui consiliu, este tot Ministrul) are şi atribuţiunea sau mai bine zis dreptul de inspecţie permanentă a trupelor, aceasta se datoreşte pur şi simplu faptului că în Franţa nu există Inspectori generali de armată ca la noi, cărora le revin aceste atribuţiuni, bine definite prin lege. Membrii Consiliului superior de războiu în Franţa (10 generali de divizie, inclusiv şeful marelui stat major) primesc anual de la ministru în urma propunerei Inspectorului general al armatei (vicepreşedintele consiliului superior de războiu) însărcinarea de a inspecta corpurile de armată, diferitele arme, să conducă manevrele, călătoriile de comandament etc. Prin urmare, în Franţa, aceşti generali nu’au aceste însărcinări permanente ca la noi, ci vremelnice. DEOSEBIREA DE REGIM In organizarea noastră Inspectorii generali de armă, inspectează armele respective Inspectorii technici şi de servicii inspectează stabilimentele, corpurile de trupă, armele, serviciile în ultimă instanţă. Tot ei sunt desemnaţi de Ministru în urma avizului Consiliului superior al armatei, să conducă călătoriile de comandament Iată prin urmare deosebirea de regim care există între armata franceză şi armata noastră, motivată bine înţeles pe deosebirea de organizare. Ca realizare se ajunge insă absolut la acelaş rezultat prin adaptarea regimului în funct de organizare Am putea afirma cu adâncă convingere că sistemul nostru este mult mai preferabil pentru că exclude omnipotenţa persoanelor — lucru important faţă de educaţiunea şi moravurile noastre profund diferite de cele franceze cari au la bază o disciplină în educaţie de peste 500 de ani. Consiliul superior al armatei şi Marele Stat Major la noi supune persoanele fie chiar pe Ministru — la un control, la o disciplină în măsurile luate și în diferite hotărîri, cu aceste organe cari funcţionează normal de aproape 10 ani, organe cari prin noua lege de organizare a Ministerului de războiu li s’au mai mărit drepturile să asigure continuitatea, colaborarea şi controlul activităţei în conducerea armatei. Pentru a termina vom atrage atenţiunea că actualmente în Franţa autoritatea Mareşalului Pétain care a comandat în timpul marelui războiu toată armata franceză la un moment dat, este nediscutată. Nu ştim ce va fi când va trebui să se găsească un înlocuitor Mareşalului Pétain, dar ştim că înainte de marele războiu, fluctuaţiunile în desemnarea vice-preşedintelui Consiliului suprem de război au fost de aşa natură încât intr’un interval destul de scurt au fost schimbaţi — dacă nu ne înşelăm — 3-4 vice-preşedinţi ai Consiliului suprem de războiu. Aceste fluctuaţiuni sunt un criteriu pentru a judeca dacă regimul nostru nu este mult mai preferabil decât cel din armata franceză. bain suveran . De când suveranii au devenit piai pretutindeni umbre de suverani, o regalitate nouă se înalţă pe ruinele monarhiilor perimate. Ea aparţine câtorva mari cântăreţi, câtorva stupefianţi artişti de cinema. Cu toată valuta noastră mizeră, am avut şi noi în ultimele luni, vizitele a doi potentaţi ai artei. Cel dintâi a fost Şaliapin. Pentru un singur concert la Eforie, a primit suma de 650.000 lei. Auziţi? Pentru o oră de vocalize, fie ele divine, aproape trei sferturi de milion. Vâslaşul de pe sVolga, privighetoarea roşie, care ani de zile a încântat de pe scenele Rusiei sovietice urechile tovarăşilor comunişti pentru un hering afumat şi o farfurie de zeamă spartană, rescumpără magnific orele sale de privaţiuni şi de entusiasm integral... Tenorul Fletha a fost plătit mai puţin: 800.000 lei pentru două concerte, plus întreţinerea la Athénée- Palace. Pentru banii de mai sus, oricum celebrul cântăreţ îşi putea plăti singur ouăle pochés Chartres şi piersicele à La Melba!... Dar exigenţele acestor meteori au devenit aşa de exorbitante, încât impresarul, care se temea de alte pretenţiuni şi mai greu de satisfăcut, i-a oferit la fiecare masă un supliment de dessert. Intr’una din serile sale libere, intre cele două concerte i-a parvenit o invitaţiune de a cânta la serata dată de un mare bancher bucureştean, împreună cu cele mai apăsate asigurări că nu se va deranja decât pentru o sumă destul de importantă Desfăcând plicul, Flotha întreabă pe o persoana din apropierea sa: — Cine este acest domn X. care mă invită la d-sa? — Unul din cei mai mari şi mai bogaţi bancheri din Bucureşti, maestre. — Da? Şi ce avere posedă?— Cam două miliarde, maestre. — Eu am trei miliarde — îl invit la mine cu toţi musafirii săi. Şi fiul hangiului dintr’un sat pierdut din Andaluzia, rupse invitaţia cu un gest suveran. CADET ROUSSEL Sa rugim de politică Obscurantism rural Intre teoria lui Radu Rosetti, care susţine că iobăgia este o instituţie posterioară înfiinţării principatelor dunărene şi între teoria lui Giurescu, care afirmă că această iobăgie e mult mai veche şi că a existat chiar în epoca formării naţionalităţii române, teoria doua îmi pare cea mai verosimilă. Şi nu de altceva decât pentru faptul că altfel nu ne-am putea explica — fără ipoteza unei lungi, nespus de lungi şi de apăsătoare robii — spiritul eminamente conservator pe care îl au încă ţăranii noştri. Pasivitatea sufletească a păturii rurale trebuie, aşadar, explicată prin influenţa factorilor de natură politică şi social-economică. In tot cazul mentalitatea aceasta prezintă încă aspecte care pe noi oamenii radiofoniei, ai aburului şi ai cinematografului şi poate ai marilor cuceriri aie gândirii, trebuie să ne uimească cu totul. Se petrec la ţară unele lucruri, care ar cadra prea bine cu felul de a fi al oamenilor din îndepărtatele timpuri aie evului mediu, iar nu cu ritmul gândului contemporan. Astfel intr'un sat din Oltenia, intr'o noapte geroasă da dinainte de Crăciun, zece gardişti au stat în tot cursul nopţii in localul primăriei şi s'au afumat, cu tămâie de frica... dracilor. Ce se întâmplase ? De cu ziua o babă din sat, vestită vrăjitoare (vrăjitori ca pe vremea caldeenilor) a ameninţat pe bieţii gardişti că in noaptea aceia le va trimite draci la primărie, ca să-i pedepsească pentru că ei prinseseră pe fiul ei, un beţişor de găini şi-l daseră pe mâna jandarmilor. Şi ţăranii aceştia, oameni în toată firea, vlăjgani spătoşi şi puternici, cari, vorba ceia, ar sfărâma piatra cu mâna, au crezut aşa prostie şi îngroziţi au dârdâit o noapte întreagă sub imperiul halucinaţiilor şi al panicei. A doua zi ei declară că intr'adevăr au văzut draci pe şosea şi, amănunt picant, dracii aveau opinci în picioare şi jucau hora. Nu ştiu dacă şi aceasta face parte din bagajul de teme favorite ale celor cu „datinile” și cu „specificul românesc”. In tot cazul faptul acesta, dove» (Gottnnars te psaina a U»«!