Lupta, decembrie 1929 (Anul 8, nr. 2418-2441)
1929-12-08 / nr. 2424
i 1 i i T" r ) -f Industriaşi! Comercianţi! Meseriaşi! grăbiţi-vă să comandaţi Calendare-Reclame cu firma Dr. SOCEC & Co. ş. a. ANUL VIII. No. 2423 4 PAGINILE) Direcția 358-75 — Secretariatul 358-74 - Administrația 3 38-73 Guvernarea partidelor şi rezervele politice S-a putut spune de la tribuna Camerei un lucru care nu mai departe acum un an, ar fi fost posibil, fără a produce zarvă şi chiar uimire. Azi constatarea a părut firească, fiindcă este în simţul general. Vorbind de neparticiparea partidului liberal la şedinţele Parlamentului, d. Petrovici a spus: nu există azi partide indispensabile. In România mică, neparticiparea la şedinţele Parlamentului, a unui partid ca cel liberal, sau ca cel conservator, apărea numaidecât ca o deranjare a mecanismului constituţional-parlamentar. Aceasta, fiindcă mecanismul acesta, redus la două rotiţe, era destul de simplist. Abolirea colegiilor restrânse şi mai ales întinderea hotarelor ţărei până la Tisa şi până la Nistru a adăugat la cele două rotiţe mai mari ale cronometrului nostru politic alte câteva mai mici, dar totuşi destul de importante pentru mersul regulat al trebilor publice — şi astfel neparticiparea minoritadei liberale ori averescane într’un Parlament liber ales şi în care participă la dezbateri reprezentanţii a cinci-şase alte formaţiuni politice nu mai face indispensabilă prezenţa unora din partide, căci nici nu suprimă controlul, nici nu opreşte funcţionarea mecanismului parlamentar. Ar fi însă o greşală de a se crede că se poate lărgi constatarea aceasta că partidele nu sunt indispensabile. Tactica de abţinere a unora ar fie dela şedinţele Parlamentului, fie dela luptele electorale nu este totdeauna gravă pentru partidul dela guvern. In cazul când apare opiniei generale ca o fugă dela discuţiunea parlamentară, sau ca o teamă de înfrângere sigură în lupta electorală, tactica abţinerei, din potrivă, este fatală celor ce recurg la ea. De aci însă până la a se crede că partidele pot fi lesne înlocuite, fie chiar prin reale personalități politice, fie prin diverse academii profesionale, este o eroare pe care aiurea au plătit-o unii ideologi, iar la noi a experimentat-o în dealuris un Petre Carp. Partidele, cu deosebire în ţările tinere, canalizează interesele şi economice şi politice şi culturale, înlesnind considerabil guvernarea. Cu cât progresează o ţară cu atât se face de partide selecţiunea oamenilor de guvern, ca în Anglia, în Franţa, în Germania. La noi, mai cu seamă azi, a se crede că într’o epocă în care prerogativele regale sunt exercitate de o Regenţă, se poate veni cu inovaţia unor guverne de experimente în afara partidelor constituite, după ce de la Cuza-Vodă se guvernează cu partide, de cami nici un moment, nici regele Carol, nici regele Ferdinand nu s’au gândit că s’ar putea despărţi. Se ştie cât au durat sub aceşti doi regi guvernele de tranziţie ca acela al d-lor Theodor Rosetti, general Coandă sau general Văitoianui. In ce priveşte „rezervele politice“ din afară de partide, ele au fost totdeauna destul de rare, dar când au primit sarcina de a guverna, n’au încercat-o niciodată decât tot cu partidele constituite. Avem un exemplu tipic: Nicolae Titulescu, o serioasă rezervă politică, credem? Ei bine, aţi auzit vreodată o pretenţiune a sa de a guverna fără concursul unui partid, sau al unei concentrări de partide? Cu Take Ionescu, în primul guvern Averescu, în guvernul Brătianu, Titulescu şi-a pus la dispoziţie serviciile în cabinete de partid, iar când înalta Regenţă l-a consultat, în ultima criză, de îndată ce a văzut că nu poate pune de acord partidele de guvern, şi-a depus mandatul şi a făcut loc partidului naţional-ţărănesc. Nici un moment — cu toată suprafaţa sa politică şi vasta sa experienţă — nu i-a venit ideea unei guvernări fanteziste. Alt exemplu a fost d. Barbu Ştirbei, care a primit o răspundere a situaţiei cu un cabinet în care şi-au trimis reprezentanţii ambele partide de guvernământ, dar care a relegat misiunea sa de îndată ce nu a mai avut acordul partidelor. Bunul simţ şi mai ales simţul proporţiilor şi al forţelor de care dispui a fost, şi este una din caracteristicile fericite ale echilibrului la oamenii noştri politici. Graţie acestei mari însuşiri, multe riscuri şiexperimente dureroase au fost cruţate ţărei. Nimic nu arată până acum că sub regimul Regenţei, România ar merge spre primejdia devierei de la calea înţelepciunei şi a experienţei. EMIL D. FAGURE Atitudini neserioase Se miră, poate, partidele din oposifie că mult—trâmbiţatele lor „campanii” de răsturnare nu prind ? Căt marea demonstraţie averescană s-a consumat fără nici o urmare — ca şi nenumăratele congrese regionale liberale ? Că toate solemnele şi indignatele declaraţii ale d-lui Vintilă Brătianu n’au putut impresiona pe nimeni — precum pe nimeni na emoţionat ameninţarea cu războiul civil a d-lui general Averescu ? Liberalii şi acoliţii lor n- ar trebui, totuşi, să fie nedumeriţi. Aceste rezultate fundamental negative ale sgomotoasei lor campanii sunt fatale. Pentru că nici o temă nu este serioasă. Liberalii şi averescanii fac „campanii" pe zece...douăzeci de motive deodată- Opinia publică rămâne calmă şi... indiferentă. In trecut, o campanie de răsturnare se făcea pe o singură şi serioasă chestie. Opoziţia prindea „din aer” problema care, realmente, preocupa mulţimea. Şi tot ce urma era firesc, atacurile nimeriau ţinta. Opoziţia se dovedea autentică. Astăzi ? Liberalii şi averescanii, în lipsa unor chestiuni serioase, — a unor teme susceptibile a impresiona mulţimea, — au luat toate temele, la întâmplare, transformândule în cal de’bătaie împotriva guvernului. Şi uite — aşa, pe nealese, liberalii s’au pomenit atacând chestiunea armatei. Nimeni nu s’a atins de această instituţie. Guvernul Maniu doreşte, în mod sincer, să facă totul pentru propăşirea armatei-Ei bine, liberalii afirmă, negru pe alb, că guvernul, că d. Iuliu Maniu — citiţi bine ! — dă „lovitura de graţie apărării noastre na ionale”! Iată ceea ce se încumetă să afirme un partid pretins serios — ca partidul prezidat de d. Vintilă Brătianu! Nu mai amintim de mentalitatea liberală — cum s’ar fi afirmat ea — Doamne! Doamne! — dacă un alt partid ar fi ţinut acest limbaj al d-lui Vintilă Brătianu! „Antipatriotul acelui partid ar fi fost denunţat cu furie in lungul şi în latul ţârii! ...Dar nu despre acest joc ipocrit e vorba. Ci de altceva : de neseriozitatea temei de campanie opoziţionistă. Poate, într’adevăr, opinia publică să fie convinsă că d. Iuliu Maniu vrea să dea — vorba „Viitorului” — o „lovitură de graţie” armatei ? Armatei româneşti ? Pentru ce ? Ce absurdităţi poate scrie oficiosul unui partid ! Şi atunci, să nu se mai mire prea—patrioţii şi prea—deştepţii opoziţionişti că asemenea campanii nu prind. Atitudinile neserioase n’au avut niciodată vre-o urmare... Oamenii zilei guvernatorul Băncei Reichului, al cării memoriu în chestia planului Young şi a situaţiei financiare a Germaniei, a pus, guvernul german într’o situaţie critică faţă de a doua conferinţă dela Haga D-RUL SCHACHT SOXOLNICOW noul ambasador sovietic la Londra ,care-şi ia astăzi postul in primre , P. Avem nevoie şi de alte partide? Credem util a aminti câte partide şi grupări avem căci lumea a dat cu totul uitărei unele din ele. Avem următoarele partide şi grupări: 1. Liberal-naţional. 2. Naţional-ţărănist. 3. Naponal-democrat, sub şefia d-lui Iorga. 4. Partidul poporului, sub şefia d-lui general Averescu. 5. Partidul social-democrat. 6. Partidul ţărănesc de sub şefia d-lui dr. Lupu. 7. Partidul comunist. 8. Organizaţia „Vlad Ţepeş“ sub conducerea d-lui Gr. N. Filipescu. 9. Grupul radical-naţional de sub şefia d-lui Mândrescu. 10. Partidul ţărănesc basarabean de sub şefia d-lui Stare, actualmente în cartel cu naţional-ţărăniştii. 11. Partidul naţional evreesc. * Apoi avem mai multe grupări minoritare: partid maghiar, partid german, etc. Două partide vechi, istorice: cel liberal şi cel naţional fuzionat cu partidul ţărănesc creiat după războiu ca şi majoritatea celor citate. Acum d. Iarna mai încearcă crearea unui partid... corporativ în genul italo-spaniol al ,d-lor Mussolini şi Primo de Rivera. E adevărat că in România Nouă e loc pentru mai multe partide. Dar dacă avem şi nevoie de mai multe, asta e altă chestie. Unii au zis, atunci cânds’a încăierat lupta cea mare între liberali şi naţionali-ţărănişti, că ar fi nevoie de un partid de centru, căci liberalii ar fi prea la dreapta, iar naţionalii-ţărănişti prea la stânga. Dar de când naţional-ţărăniştii sunt la guvern nu se mai aude de nevoia unui partid de centru, deoarece grupările din stânga se plâng că naţional-ţărăniştii sunt cel mult democraţi moderaţi dar nici decum extremişti. Aşa fiind, adică având reacţionari vechi şi noui, democraţi şi avansaţi, ba chiar grupări extremiste, ce alt partid ne mai lipseşte? Ne lipseşte ceva nou: un partid care să nu aibe nici un caracter politic şi totuşi să fie un partid de guvern, un partid care să înlăture cu desăvârşire politica şi mai ales politicianismul? Nu credem că acum — şi mai ales în România în care orice cetăţean se naşte poet, trăeşte în şi prin politică şi moare pensionar — s’ar putea realiza această mare minune de a se crea un partid nepolitic. Partide apolitice avem, dar partide nepolitice încă nu şi nu credem să avem vreodată. Totuşi d. Iorga, care de câte ori se întoarce din streinătate, vine inspirat de cele ce vede şi cu dorinţa de-a crea ceva nou, e gata să arunce peste bord partidul naţional pentru care reclama mai eri guvernul şi să creieze un partid nou, cu excluderea politicei, pentru.... desigur pentru a veni la guvern. Partid vechi sau nou, — el se compune din oameni. Să vedem ce va eşi din noua alcătuire: partid nou cu oameni vechi sau partid vechiu cu oamenii... noui pe cari îi cunoaştem cu toţii că nu se pot lecui nici de politică, nici de politicianism. R. X. O încercare de intrigă maghiară Budapesta 6(Rador). — In legătură cu discursul ţinut la Senat de d. Gr. Gafencu, subsecretar de stat, asupra relaţiunilor româno-ungare, Agenţia telegrafică ungară anunţă că ziarul „Pester Lioyd” remarcă că declaraţiunile sunt în contradicţie cu expozeul făcut de d- Mironescu, ministrul de externe, în ziua de 26 iunie, când d- ministru Mironescu a declarat în aplauzele Camerei că nu s’ar putea să se îndoiască de sinceritatea şi seriozitatea răspunsului ungar, în ce priveşte discursul încriminat al contelui Bethlen. Negocierile în afacerea optanţilor au eşuat, deoarece d. Titulescu a reuşit, convingând guvernul român, să întrerupă aceste negocieri, ţinând seama de conferinţa de la Haga. In ce priveşte negocierile cu Ungaria, d-sa a indus guvernul român în eroare, spunând că va reuşi să facă să se lichideze reclamaţiile ungare, bazate pe articolul 250 din tratatul de pace simultan cu lichidarea problemei reparaţiunilor. De altfel, „Fester Lloyd” scrie că nici o notă a guvernului român nu conţine o cât de mică aluzie că negocierile ar fi fost împiedicate de o tensiune atmosferică a raporturilor româno-ungare. * * * Tendinţa telegramei prin care ni se transmit comentariile din „Pester Lloyd” este vizibilă, o încercare cam meschină de a intriga, mai ales de a prezenta pe d. Titulescu ca responsabil că nu am putut ajunge, printr’o directă înţelegere, la un acord in chestia optanţilor. Cum n’au prins uite manopere maghiare, ceva mai abile, o recunoaştem, asemenea încercări de a pune în contradicţie pe d. Gafencu cu ministrul de externe sau pe d. Titulescu cu d. Mironescu, cari lucrează in perfect acord, nu vor prinde nici in țară și mai puţin in afară unde acțiunea noastră externă se desfăşură la lumina zilei. Lt. C. Duminică 8 Dec. 1929 CONST. MILLE Fost director politic : Decembrie 1921—Februarie 1927 Director EMIL D. FAGURE redacţia şi Administraţia BUCORESC STR. CONST MILLE 12 (Sărindar) Creionul actualităţii Are dreptate d. Vintilă! MADGEARU : Pot să-ți dau o veste bună : budgetul se va prezenta fără deficit. VINTILĂ : Mare scofală ! Eu le-am prezentat toate cu excedent! | __ tir mairesc cîre Guvernul este încolţit din toate părţile. Foarte multe categorii de slujbaşi cer sporirea salariilor, iar contribuabilii cer scăderea impozitelor, cari intr’adevăr sunt prea grele. Guvernul nu vrea să facă nici una, nici alta, deşi nu vedem, ce Vor costa să mărească salariile si să reducă birurile. In definitiv, reţeta este foarte simplă. Ştiţi cum făcea d. Vintilă Brăila,nu când era ministru de finanţe? Lua dificilul bugetar — căci altceva n'avea! —îl băga în cristelniţă Şi pe glasul al optulea, oficia: — Botezatu-te-ampe tine Excedent acum şi pururea şi -n vecii vecilor, amin! (adică căt credea d. Brătianu că vor sta liberalii la putere!) Şi cu acest „excedent” se începea, împărţeala pe hârtie! Se tot spunea ofiţerilor, magistraţilor, profesorilor, că li se vor spori salariile din excedente, iar când au căzut liberalii de la putere, naţional-ţărăniştii au constatat că li se lăsase moştenire nişte excedente cari din tată, un fiu nu erau decât nişte veritabile dificile! Şi acum tot, liberalii cer să se facă minunea pe care n'a săvârşit-o nici Cristos: să se sporească lefurile şi să se scadă birurile! In acelas timp! Eu l-asi aduce azi chiar, la putere, pe d. Brătianu ca să-l văd făcând minunea! Dar cum îl aduci, cum iti trage ,chiulul! DESGA Agitaţiunile confesionale nu prind Declaraţiunile d-lui Sever Bocu, ministrul Banatului d Dupa cum se ştie, acum două săptămâni, fostul ministru averescan, părintele Lupu», a făcut poezie politică, la congresul naţional bisericesc, la unison cu d-nii Silviu .Dragomir Şi Octavian Guga, reprezentanţii grupării averescane la acest congres. Pr. Lupaş a susţinut în versuri: „Că azi ca si 'n. trecut De fur' de legi Ardealul fieme, Efiind Bucovina de blestema Şi geme Basarabia sub Knut’’ Şi suferinţele la cari face aluzie fostul ministru al sănătăţii publice, ar fi de ordin religios în special în Ardeal unde ortodoximnea finef' secutata'di'greco-catalici, cunoscută în trecutul neamului românesc. Atacurile împotriva, guvernului „protector al greco-catolicilor” nu au cunoscut margini. Asupra lor am cerut lămuriri d-lui ministru Sever Bocu bun cunoscător al problemei religioase de dincolo de Carpaţi. D. ministru al Banatului ne-a făcut declaraţiunile de mai jos asupra atacurilor din consiliul superior bisericesc: „ORTODOXUL VASILE GOLDIŞ’ — Atacurile averescanilor sunt, ne-a spus d. Sever Bocu, fără importanţă şi fără urmări. •• • „Poporul nostru cunoaşte bine pe „ortodoxii“ Lupaş, Goga, Goldiş. „încercarea deslănţuirii luptelor religioase nu este nouă. In 1926 d. Vasile Goldiş a pus bazele unui partid ortodox în Transilvania. Ştiţi dv. în ce împrejurări. D. Goldiș figurase, în acel an, pe toate trei liste ministeriale câte s’au dat Regelui Ferdinand pentru rezolvarea crizei politice de atunci — pentru ca, astfel, oricare ar fi fost alegerea Suveranului d-sa să fie ministru. „Dacă Regele Ferdinand alegea lista prezentată de d. Iuliu Maniu. d. Vasile Goldiş ar fi fost ministrul cultelor în guvertul partidului naţional. Fiindcă regele a ales lista d-lui general Averescu, d-sa a devenit ministrul cultelor în guvernul partidului poporului. Ca să dea o justificare „teoretică“ imiptrismului d-Goldiş,şi-a făcut un partid ortodox, care a trăit, de joi până mai apoi, pentru că poporul nostru este absolut refractar agitaţilor religioase şi ia la goană pe turburătorii cari, astăzi, s’au cuibărit în congresul naţional bisericesc. CINE SUNT AGITATORII „Cine sunt agitatorii ? — a continuat d. Sever Bocu. — Liberalii şi averescanii împreună cu câţiva arhierei cunoscuţi liberaloizî sau averescans. Ce importanţă merită campania religioasă pe acest timp de cumplită criză economică — criză (Citiţi continuarea în pag. 6-a) (continuare in pag. 2-a) Situaţia femeii fu noua Rusie In loc de dragoste — drepturi şi obligaţii Faptul este arhicunoscut că, înainte chiar ca marea revoluţie socială şi morală care a răsturnat în proteica şi ortodoxa Rusie toate aşezămintele familiare şi toate ierarhiile, femeea rusă se distingea de semenele ei europene (de cele.. transoceanice mai puţin) printr’o vădită diferenţiere de conformaţie sufletească, printr’o independenţă de spirit şi de trup care nu avea nimic fals ori afectat în forma de exteriorizare şi printr’o frumuseţe de ţinută şi de graiu în, care era aproape fără rivală. Ce a făcut războiul din aceste admirabile aparate de inteligenţă vie şi de energie, e greu de ştiut. Cum e greu de ştiut care a fost transformarea obştească pe care a încercat-o poporul rus. E prea timpuriu, orice s’ar spune, de a cataloga starea de spirit care stăpâneşte suflarea ruseasca de astăzi. Mai ales că s’au scris atâtea flagrante prăpăstii, tocmai despre acest nou fenomen etnic, care este poporul rus post-revoluţionar. Găsim totuşi plin de interes tabloul pe care-l prezintă un gazetar german, dr. Otto Deutsch despre situaţia femeei în Uniunea sovietică. II reproducem mai jos pentru logica planului şi noutatea ideilor expuse: In nici un stat al Europei, femeile n’au atâtea drepturi şi obligaţii ca în Uniunea sovietică. In momentul când păşeşti pe pământul rusesc, apare, pregnant rolul esenţial al femeii, încă din trenul care pleacă din Narva’ (Islanda) spre Leningrad, apare o femeie ca conductoare. Pe străzile oraşelor se întâlnesc femei gardişti cu steguleţe roşii, albe şi verzi (ultimele servesc în locul semnalelor noastre de lumină) iar conductoarele de tramvaye şi autobuze surprind tot atât de puţin ca şi femeile cari lucrează asfaltul ori factorii poştali. In organizaţii, femeile servesc drept tâlmaciu, iar în fabrici fac manipulările cele mai dificile. Drepturile femeii sunt deci absolute. Numai în dragoste s’a săvârşit o detronare complectă a acestui superb idol al vieţii. FEMEEA IN TIMPUL REVOLUŢIEI In primul timp al revoluţiei, femeea era un obiect de pradă al bărbaţilor. Puţinele comuniste active, cari au colaborat printre cele dintâi falange de luptători la realizarea revoluţiei, erau trecute de vârsta tinereţii, — iar generaţia tânără s’a năpustit năvalnic în partid. Ca şi la bărbaţi, şi printre tinerele fete erau numeroase aderente în partid şi ca primă inovaţie a nouilor membri s’a proclamat libertatea desăvârşită a raporturilor sexuale. A durat o vreme până ce tinerele comuniste îşi descoperiră propria-le individualitate şi conştiinţa crescândă de sine se trezi la celelalte femei de la oraşe. înainte vreme era cunoscut mai ales tipul superb al rusoaicei aristocrate. Femeea de astăzi este fundamental diferită de acest tip. Pe străzile oraşelor nu se mai întâlnesc frumuseţi, iar la ţară numai în cazuri extrem de rare. Nu le lipseşte femeilor numai posibilitatea îmbrăcămintei, putinţa de a se găti şi împodobi, ci acea frăgezime naturală care le făcea odinioară farmecul. Foarte rar mai întâlneşti un chip rumen şi graţios, cum de obiceiu se poate întâlni la femeile şi fetele de pe continent. Aproape toate femeile acestea îmbrăcate, în paltoane decolorate, în haine prefăcute din cele bărbăteşti şi şaluri, cenuşii, cu tulpane înoşii, albe şi negre, au buzele văpsite exagerat de mult, îşi fac manicula cu lac de un roşu sângeriu,—adesea apare dintr’un şal roşu, o mască lividă, văpsită strigător. Dar aceste violentări ale înfrumuseţării nu pot înşela asupra faptului că majoritatea femeilor ruse nu găsesc nici un interes în această solemnitate a sulemenirii şi nici n’au vreme pentru aşa ceva. Dar pentru ce ar depune femeea rusă atâta grijă în îngrijirea trupului ei şi a îmbrăcămintei? Şi aşa găseşte destulă preţuire la bărbaţi şi rar se găseşte o femee care să se teamă că va muri singuratică ori măritată numai o singură dată! Şi totuşi femeea rusă nu e fericită. E capabilă de atâta devotament încât e mult mai fidelă decât femeea altor naţiuni. Numai puţine rusoaice tânjesc după schimbarea permanentă a camaradului de viaţă. Cele mai multe dintre ele suferă din cauza nestatorniciei, a lipsei vieţii de familie.