Lupta, ianuarie 1930 (Anul 9, nr. 2442-2465)
1930-01-15 / nr. 2452
ANUL IX. NO.2452 ” CONST. MiLL£ Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni .... ..... SOO Pe 1 „ 400 Pe 3 „ ......... 200 IN STRAINATATE DUBLU redactia si Administraţia BUCURESTI STR. CONST. MILLE, 12 (Sărindar Problemele României la conferinţa de la Haga — Osia triimisul nostru special - HAGA, 10 Ianuarie Probabil că în momentul cine vor apare aceste rânduri nu se va cunoaşte decât acordul stabilit cu Bulgaria. Celelalte chestiuni, discutate în mod oficios până acum, se vor tranşa până la 17—18 Ianuarie, când se va termina şi această a doua conferinţă. Planul Dawes se cunoaşte, iar planul Young se ştie că a fost întocmit ca să se lichideze totul cu Germania. Prin acest plan Germania a ajuns la o anuitate constantă de 2 miliarde 50 milioane mărci aur pe timp de 37 ani. Datoriile interaliate durează insă mai mult şi atunci s’a ajuns ca prin beneficiile ce le va realiza Banca Internaţională, să se plătească datoriile de război ce rămân dela perioada aceasta înainte. Aşadar, 37 ani plăţile germane vor reprezenta acoperirea datoriilor interaliate şi ale unei sume pentru plata despăgubirilor de războiu, iar dela 1930 înainte beneficiile Băncei Internaţionale vor trebui să fie afectate pentru plata datoriilor interaliate. La prima conferinţă din August, de la Haga, pentru adesiunea în principiu a planului Young, necesară funcţionarei comitetelor technice, puterile creditoare, în special România, au legat aderarea lor la planul Young de soluţionarea reparaţiile orientale. Noi cu deosebire suntem interesaţi a repara întru câtva nedreptatea de la Spa. Protocolul încheiat la Haga institue, între altele, un comitet al reparaţiilor orientale care a lucrat la Paris trei luni. Cum se pune acum pentru noi problema reparaţiunilor? Mai întâi noi vrem să se considere soluţionarea chestiunei reparaţiilor datorite de Austria, Ungaria şi Bulgaria ca indivizibilă, adică nu înţelegem a regula numai cu unul din creditori, ci cu toţi, România cere deci ca să i se plătească reparaţuei şi anularea tuturor creanţelor pe cari eventual Austria, Ungaria şi Bugaria cum şi resortisanţii lor ar avea faţă de noi.Care este însă atitudinea fiecăruia din cei trei debitori din reparaţiile orientale? In ce priveşte Austria ea se află în moratoriu complect până la 1942, rămânând ca după data aceasta să curgă plata reparaţiilor. Ungaria are şi ea un moratoriu parţial, tot până la 1943, în care timp ea trebue să facă plăţi de 10 milioane coroane aur, adică 200 milioane timp de 20 ani. Reparaţiunile Bulgariei au fost fixate prin tratat, spre deosebire de toţi ceilalţi debitori de reparaţiuni, la suma de 2 miliarde 250 milioane h. aur. Prin acordul de la Sofia din 1923 s’a împărţit datoria Bulgariei în două: tranşa A 550 nxutoare fr.aur, plătibilă în 60 ani, şi tranşa B, restul reparaţiilor datorite şi care începea să fie plătită dela 1983 înainte. Ce s’a făcut la Paris? Comitetul reparaţiilor orientale având ca scop să ajungă la o învoială în bună înţelegere a convocat debitorii. Se ştie că Austria a declarat că nu poate plăti. România examinând întrun spirit de comprehenziune situaţia Austriei, a arătat că pe lângă reparaţii are contra Austriei creanţe speciale, cerând să-i fie plătite. Şi cum nu s’a putut ajunge la un acord, chestia a rămas pentru o nouă conferinţă din Haga. Iar în ce priveşte Ungaria, creditorii au cerut a se prelungi tabloul de plăţi pe 37 ani şi plata creanţelor speciale. Şi în acelaş timp s-a cerut ca Ungaria şi resortisanţii ei să renunţe la pretinsele contra creanţe ce le-ar avea contra României. Răspunsul Ungariei se cunoaşte, ea susţine că nu poate renunţa la contra creanţele ce pretinde a avea contra României şi în special la reclamaţiile pe care le întemeiază pe art. 250 din tratatul de la Trianon, adică în chestia optanţilor. Dezacordul între creditori şi Ungaria este clar specificat în în raportul comitetului de la Paris înaintat celei de a doua conferinţe de acum, de la Haga, spre a decide. In ce priveşte Bulgaria, creditorii au redus datoria de reparaţiuni la o anuitate constantă de 15 milioane mărci aur, plătibilă timp de 37 ani. România a verit deasemenea plata creanţelor speciale ce le are contra Bulgariei. (Executarea anticipată a tratatului din Bucureşti, biletele Băncii generale, etc). Şi în acelaş timp România a cerut ca să se execute proectul de acord făcut cu Bulgaria privitor la renunţarea la dreptul României de a lichida bunurile supuşilor Bulgari. După lungi discuţiuni şi în faţa imposibilităţei arătată de Bulgaria de-a plăti creditorii, ei au redus anuitatea de plată la 12 milioane fr. aur. Dar Bulgaria tot a refuzat şi fără a indica altă soluţie. Atunci comitetul de la Paris a trimes şi această chestie la Haga. Iată, fără amănunte, cum se prezintă acum la Haga aceste probleme în cari suntem direct interesaţi. A. H. Orasiaire Cinci ani ! Ce rău imi pare că proectul de lege al d-lui lunian referitor la presă, n'a, fost votat si nu e in funcţiu,ne! Era un prilej minunat să-l bdgăm In puşcărie pe d. VintUci Brătianu pe vre-o cinci ani! Ştiţi că după proectul d-lui lunian, despre membrii Hegenţei nu poţi vorbi sau scrie decât dacă eşti îmbrăcat în frac si cu cravată albă şi nu pofi spune altceva decât că sânt depozitarii exclusivi ai celei mai înalg înţelepciuni, prevederi si dragoste de tară si că orice s’ar intâmpla, ci nupot greşi niciodată. Or, d. Virtir Brătianu a publicat In „Viitorul" de aseară un articol în care pune la îndoială toate virtuţile obligatorii ale Urgentei, ba încă mai adaogă că n'o să-i meargă de loc bine acestei institute ani când partidul liberal va porni să salveze tara! Ei, era aici loc de ceva puşcărie pentru d. Vintild Brătianu? Deşi, oricât de intransigent îl ştim pe d. Iunian, probabil că d. Vintilă Brătianu s’ar fi bucurat de imunitate! A, dacă era vorba de un gazetar! Cinci anişori era minimum de pensionare la Văcăreşti! DEŞCA Oamenii zilei ministrul de justiţie al Franţei, care îndreaptă, printr’un articol publicat în „Annales politiques şi litteraires”, un violent atac împotriva lui Litvinov pe care-l califică ca „sector brutal şi inspirând neîncredere” BARTHOU HUGENBERG care se va retrage de la preşidenţia partidului naţional-german spre a se pune capăt demisiunilor în massă ale membrilor săi. Ca sucesor al lui Hugenberg este indicat generalul von Jettow vorbeck u Secţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 538-75 Liberalii şi directoratele . —--- — Rostul campaniei contra legei administrative Conducătorii directoratelor regionale au fost primiţi în audienţă de consiliul de Regenţă. Cu această audienţă ultima speranţă a d-lui Vintilă Brătianu — care credea că Regenţa va impune guvernului, în ultimul moment să renunţe la organele descentralizării administrative — a fost spulberată. In curând, deci, directorii regionali vor fi instalaţi în reşedinţele nouilor circumscripţii administrative şi primul pas, în aplicarea reformei descentralizării reale a serviciilor publice, va fi făcut. Campania liberală împotriva caracterului regionalist al nouilor directorate va continua totuşi. Cam vor fi rezultatele acestei campanii se va vedea în curând. Oricât de paradoxală ar părea afirmaţiunea noastră, rezultatul luptei partidului liberal împotriva aplicării reformei administrative depinde, esclusiv, de activitatea pe care o vor desfăşura directorii regionali. Şi tocmai de această activitate se teme conducerea partidului liberal, care, astăzi mai mult decât ieri, când speranţa renunţării la directorate avea danii să calmeze campania, este de părere să se dea un ritm mai violent luptei pentru răsturnarea guvernului. Partidul liberal — cu prilejul retragerii dela lucrările Corpurilor legiuitoare—s’a angajat să abroge reforma administrativă imediat ce d. Vintilă Brătianu va fi însărcinat cu formarea Cabinetului. Şeful partidului liberal înţelege să-şi ţie cuvântul. Iată de ce d. Vintilă Brătianu nu vrea să fie pus în situaţia să nu-şi ţie angajamentul politic pe care şi l-a luat. Dacă directoratele regionale vor corespunde unei necesităţi reale; dacă directorii, luându-şi misiunea în serios, vor lucra, judeţ cu judeţ, rezolvând toate problemele curente care, astăzi, îngreuiază viaţa colectivităţii; dacă, în fine, directoratele vor însemna o uşurare în viaţa administrativă a ţării, desfiinţarea lor va fi o problemă greu de rezolvat pentru guvernul viitor. Cetăţenii , siliţi, astăzi, să întreprindă călătorii costisitoare la Bucureşti, pentru rezolvarea celor mai neînsemnate chestiuni, trebue să găsească, mâine, la directorate, funcţionarul administrativ competinte să pue rezoluţia salvatoare. Mecanismul referatelor urmează să fie simplificat la maximum posibil prin stabilirea răspunderii funcţionarului superior cărruia un regulament precis trebue să-i impue să hotărască repede asupra tuturor chestiunilor care îi vor fi supuse spre aprobare. Recursul la administraţia centrală iarăşi nu trebue reglementat printr’o rigur’oasă triare a cererilor cari intră în competinţa directoratelor şi spectacolelor dureroase ale anticamerelor ministeriale pline de lume astăzi când x numai miniştri şi secretarii generali puteau pune rezoluţii în cele mai mici chestiuni, trebue să fie curmat. Iată de ce se teme partidul liberal. Presiunea politică asupra cetăţenilor, siliţi de împrejurări să ia contact cu autoritatea administrativă centrală, va înceta în momentul în care fiecare îşi va găsi dreptatea la directoratele regionale. In ciuda juriştilor partidului libe al caii caută, la cercul de studii, formule pentru evitarea proceselor în contencios caii vor fi intentate de acei cari vor avea dreptui câştigate de apărat prin abrogarea refomei administrative, directoratele vor trebui menţinute dacă ele vor corespunde unei necesităţi şi dacă opinia publică le va socoti absolut indispensabile pentru modernizarea aparatului administrativ al statului. In această teamă rezidă motivul primordial al campaniei partidului liberal împotriva reformei administrative. Celelalte argumente referitoare la principiul constituţioonal al unităţii Statului şi la spiritul regionalist al reformei, sunt argumente pentru galeria politică care nu rezistă unei analize serioase. T. C. Taci ca al: i s ir Pini şi străinătate In momentu! de faţă se cunesc bine, mai ales de către cine trebue să Ie cunoască, atât intrigile încercate cu prilejul complectărei Regenţei cât şi cele din ajun de anul nou cu privire la născocirea despre o descomplectare a Regenţei. Conducătorii adversarilor regimului au fost puşi în cunoştinţă de şansele ce există pentru încheierea unei serii de angajamente cu străinătate în vederea unor mari lucrări menite să aducă importante capitaluri, să contribue la o considerabilă reducere a şomajului şi să absoarbă cantităţi însemnate de materiale din ţară. Deasemenea au fost în măsură să afle că colaborarea capitalului străin la întemeierea Creditului Agricol e pe cale să fie obţinută. Din toate aceste realizări, ca şi din aceea a restului de recoltă, e lesne de prevăzut şi piaţa şi situaţia generală s’ar resimţi în bine, ceea ce, împreună cu rezultatul alegerilor judeţene şi comunale asupra căruia adversarii regimului nu’şi fac iluzii, ar arăta cât de iluzorie apare credinţa intr’o zdruncinare a actualului regim. In consecinţă, s’a pus la cale un program de „bombe” lansate la scurte intervale, ba cu privire la schimbări în Regenţă, ba cu privire la încordarea raporturilor dintre partide, în scopul de a alarma străinătatea şi a provoca ezicaţiuni din partea cercurilor care negociază colaborări în România. Tactica e bazată pe timorarea străinătăţei, care nu prea luînd în considerare ameninţările directe ale şefului liberalilor, se speră că va fi mai sensibilă la intrigile şi născocirile prin cari se urmăreşte a se semăna impresia că România este ţara nestabilităţei în care străinul nu trebue să se hazardeze a pune piciorul. Dacă această mizerabilă tactică balcanică nu va reuşi, meritul va fi întreg al celor ce se informează şi de aiurea decât din foile faptului că ticăloşia alarmelor pentru uzul străinătăţei a început să se uzeze de-a binelea. S. U. R. După audienţa la Regentă Ameninţările şefului liberalilor Cine cunoaşte felul de a face politică al d-lui Vintilă Brătianu, care nu diferă azi de acela de pe vremea lui Dimitrie Sturdza, a înţeles din articolul apărut aseară în oficiosul d-sale că şeful liberalilor a ieşit foarte pesimist de la audienţa sa la înalta Regenţă. Nimeni nu i-a cerut să divulge aceasta. Se vede însă că crede că divulgând pesimismul său, violenţa cu care ameninţă va emoţiona forul constituţional sau dacă nu, cel puţin guvernul, în preajma alegerilor judeţene şi comunale — căci aceasta ţinteşte, în definitiv, tactica şefului liberalilor. Incălecând, din nou, pe gogoriţa „voinicilor“, d. Vintilă Brătianu vorbeşte de o „reacţiune“ pe care ar aştepta-o „opinia publică“, pentru a profesa apoi următoarea ameninţare a d-sale: „„Şi dacă nu se va produce acolo unde trebue să se dea mai întâi pildă de grijă şi hotărîre în apărarea patrimoniului naţional, atunci reacţiunea va porni dela acei cari îşi au partea lor de răspundere prin chiar rolul important pe care l-au jucat in înfăptuire a idealului acţiunea de naţional. Partidul naţional-liberal va dovedi încă odată că ştie să-şi facă datoria către ţară, cu orice sacrificii va trebui să-şi impună pentru aceasta. Ultima formalitate în acest scop s'a făcut. Rostul va urma”. Cum s’ar zice, audienţa la Regenţă a fost doar o „ultimă formalitate", încolo şeful liberalilor e pus pe „reacţiune“, adică pe violenţe şi scandal spre a pregăti de pe acum acoperirea pentru o retragere strategică din alegeri sau chiar din campania electorală. O să treacă şi acest truc destul de cunoscut în trecutul partidului liberal şi şeful acestui partid va trebui să avizeze la alte mijloace de „reacţiune“, fiindcă ameninţările emoţionează pe cei slabi şi fără nici o rădăcină politică în ţară şi asta când vin de la adversari tari şi cu rădăcini in nouile pături sociale ale ţarei. Când însă e vidversa, ameninţările sfârşesc în ridicol şi rezultatele reale se impun. P. O. Agita|iiteresale De câtva timp asistăm la o recrudescenţă a mişcărilor de stradă, provocată de aşa zişii „comunişti“. Grupuri mai mult sau mai puţin compacte se postează în faţa câte unei faimei, încearcă să propage printre muncitori, — autorităţile intervin spre a opri demonstraţia — şi scandalul e gata. „Manifestanţii“in marea lor majoritate imberbi — se comportă belicos cu reprezentanţii forţe, executive şi tot tămbălăul se termină în faţa justiţiei. Scenele reîncep după câteva zile de voit „relache“. Afacerea asta se repetă aproape sistematic. Se mai adaugă întâmplării câte notă dramatică: greva foamei, declarată de „martiri“ — cântece revoluţionare răsunând sub cupola sălii Poliţiei sau imprecaţiuni teribile svârlite Statului, Dinastiei, Regenţii, Guvernului, etc. etc. etc. Ce vor, mă rog, să realizeze tinerii aceştia grozavi? îmbunătăţirea soartei lucrătorilor noştri? Curmarea şomajului? Sporirea salariilor sau ameliorarea condiţiunilor de muncă? Dar în acest caz „demonstranţii“ reuşesc tocmai contrariu. Agitaţiile lor fac rău muncitorimii, care ştie — ea singură — în ce mod să-şi reclame drepturile şi să-şi impue revendicările Nu prin „manifestaţii“ prerile şi zgomotoase — precum le „organizează“ spontan domnii comunişti se pot satisface doleanţele lucrătorilor. Dar suntem convinşi că forţăm uşi deschise. Băeţaşii comunişti ştiu perfect de bine că „manifestaţiile” lor nu folosesc clasei producătoare. Dacă, însă, ei continuă agitaţia şi prin ea agravează soarta muncitorimei — aceasta o fac din interese pur politice. Grupurile de comunişti trebue să „lucreze* ‘pentru ca Moscova să vadă că există în România... ceia ce nu există: un curent extremist, — o agitaţie bolşevică, — o mişcare violentă... Dar dacă aşa stau lucr’urile — şi aşa stau! — muncitorii conştienţi — ca şi întreaga opinie publică — sunt datori să acorde atenţia care se cuvine falsorilor : o atenţie concretizată printr’un simplu surâs pe buze. Prin urmare, nici autorităţile să nu întindă coarda, transfor’mând puricele în elefant şi nici muncitorii cu mintea limpede să nu cadă în cursă. Totul e o simplă comedie de prost gxuxst pentru cei de peste Nistru. ...O comedie care n'are sorţi să prindă. RIX. C.Miercuri 15 Ianuarie 1830 EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct in Administrat!** ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul in fara 6 Le! In străinătate Director Creionul actualităţii „Pericol national“ Voinicii sunt un pericol national VINTILĂ VINTILĂ: Dar ce e antrenamentul ăsta, d-te profesor? PROFESORUL: Ca să-i facem voinici! VINTILĂ: Să ştii că cum pui veni la putere, desfiinţez catedra d-tale. (Continuare în pagina II-a) Cronica medicali Higiena inimii, sau ce trebuie să facă orice bolnav din inimă Ziarul „Neue Freie Presse“ reproduce pe larg o comunicare făcută la Radio din Viena de una din somităţile medicale vieneze, d-rul Max Herz, un gânditor dublat de un neobosit cercetător in domeniul celor mai noui investigaţii ştiinţifice, care stabileşte, în lumina datelor recente ale terapeuticei, posibilităţile de tratament ale acestei inelectabile ce puţin aşa părea până acum, afecţiuni interne, boala de inimă. Ceea ce a stârnit unanimul interes al lumei ştiinţifice şi al presei germane, este faptul că declaraţiile docentului Herz, constitue un breviar admirabil pentru îngrijirea cotidiană a bolilor de inimă Şi fără a prognostica un panaceu savantul vienez, pune la dispoziţia bolnavilor de toate vârstele şi toate categoriile sociale un catechism domestic ce poate prelungi cât mai multă vreme viaţa celor cu cordul compromis. In credinţa că observaţiile universitarului vienez vor găsi interes şi în lumea bolnavilor de la noi, reproducem un rezumat al acestei comunicări. A existat multă vreme, la Viena, un „nihilism terapeutic” care s’a arătat, repede, ca neîntemeiat Natura nu există de loc pregătită să semneze condamnări la moarte, pe simplul temeiu al unui sgomot suspect la inimă ori a unei îngreutări de respiraţiune ori de circulaţiune. Majoritatea celor în cauză trăia, şi trăeşte mai departe, bine sau prost ca toţi ceilalţi muritori. Ştiinţa a recunoscut pe dată eroarea punctului său de vedere şi a schimbat prompt, macazul. S-a renunţat de a se mai frânge păţul pe capul aşa numitului bolnav de inimă. Se ştia de-acum că o inimă, în care clapele nu sunt chiar anormal orânduite, mărite ori transformate, poate totuşi asigura durata vieţii şi îndeplini funcţia ei într’un chip destul de mulţumitor. Că, în esenţă, nu e vorba decât despre capacitatea de pompaj a inimii, datorită căreia circulaţiunea sângelui poate fi distribuită suficient la fiecare organ în parte. Şi la aceasta se reduce totul— nu se poate accentua energic — fie că e vorba de deranjarea clapelor, de dilatarea inimii, calcinare ori de presiunea sângelui, căci toate afecţiunile sunt temperate ,şi chiar regularizate prin aşa numita compensaţiune ori acomodare, încât boala de inimă se reduce, finalmente, la un imperceptibil defect de frumuseţe- Sumedenie de aşa numiţi „bolnavi de inimă” sunt nişte deprimaţi şi ipohondri. Ii sâcâie necurmat gândul că sunt eliminaţi din societatea celor sănătoşi, şi sunt măcinaţi de nemulţumire, care s-ar putea numi astăzi sentimentul de inferioritate. Şi totuşi mulţumirea de sine este pentru bolnavi de inimă un principiu de sănătate atât de eficace, şi de susţinător în lupta vieţii, încât toate obiceiurile oamenilor cari nu vor să sufere de inimă ar trebui să fie coordonate după acest principiu. Avem motive temeinice să credem că tot ce e indispoziţie, e vătămător inimii; tot ceea ce necăjeşte, îmbolnăveşte în acelaş timp. Medicul insă, care cată să-l înveţe pe pacient arta de a trăi mulţumit, nu predică uniformitatea seacă, nici lâncezeala, vampirul acesta îngrozitor al trupului şi sufletului, ci dimpotrivă o variaţie plină de voioşie, căci schimbarea produce bucurie şi bucuria înseamnă sănătate. Că în vorbele acestea nu intră şi ideea de excese, cred că e limpede pentru orice om raţional DEZORDINEA PRIVAŢIUNILOR E de netăgăduit că medicul e mult stânjenit în lupta sa contra neînduplecrii pacientului. Fiecare se uită în primul rând chiorâş la lucrurile iritante Şi totuşi faptul că pentru o inimă bolnavă nu e vătămătoare cafeaua, ci, dimpotrivă constitue un mijloc de vindecare, e în afară de orice discuţie. Are cineva pasiunea fumatului ori a băuturii, — trebue lăsat cu orice preţ la aceste plăceri, căci altfel este subminat sufleteşte şi trupeşte. Acelaşi considerent trebuieşte de avut şi faţă de regimul care, pentru bolnavii de inimă, ordonă suprimarea cărnii ori îngăduirea numai a cărnii albe. O greşală imensă este de a îi lăsa pe bolnavii de inimă să jinduiască ceva. Pacienţii cari vor să-şi reducă doza lor de lichide, îşi închipuie că prin aceasta asigură o activitate a inimii mai lesnicioasă, că arterele se întăresc în funcţionarea lor şi că circulay 'toţiţsusţuţ os injoSuns nouniţ a ceste închipuiri sunt pur şi simplu •■gltor nznq o piu evst Mii de oameni mor aproape de sete, fără ca prin aceasta să obţină altceva decât o neplăcută curăţire a organismului de lichidele lui. Foarte rare sunt cazurile unde însuşi doctorul este de părere să se suprime acumularea de lichide în organismul unui bolnav. In fantezia diletanţilor medicali mai joacă încă un mare rol „grăsimea la inimă“. Deşi prin subrănire inima slăbeşte.Tuturor acestor fanatici ai dietei trebue să i se impună legea supremă a regimului: „Bolnavului de inimă îi este interzis, tot ce îi displace”. DESPRE GURA PE CARE NU ŞI-O POATE INGADUI ORICINE Se deosebeşte un tratament care menajează inima şi altul care o exercitează. Mijlocul cel mai radical al cu