Lupta, iulie 1930 (Anul 9, nr. 2590-2616)

1930-07-24 / nr. 2610

V " ANUL IX. NO. 2610 CONST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni....................................800 Pe 6 ,, 400 Pe 3 „ 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administrația BUCUREȘTI STR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar) o tim r --ft uni vers it At -1 a 11 4 PAGINI LEI 3 Direcția 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administrația 358-73 Partidele şi atentatul Este admisibilă o schimbare a situaţiei sub presiunea revolverului? Atentatul de la ministerul de interne este discutat şi co­mentat în diferite chipuri, du­pă atitudinea fie­cărei grupări politice ,sau mai bine zis după acţiunea ei faţă de guvern. De pildă liberalii vintilişti, adversari ireductibili ai naţio­­nali-ţărăniştilor, condamnând sistemul atentatelor fac anu­mite rezerve asupra „metode­lor de guvernare ale regimu­lui de astăzi cari au creat o stare de anarhie”, etc. Liberalii însă nu vorbesc ni­mic de acea desfăţată acţiu­ne, anarhică şi ignobilă, ce o duc anumite foi lăturalnice patronate de partidul liberal şi prin care s’a propovăduit făţiş practica atentatelor. Nu aceasta a fost atitudi­nea liberalilor după atentatul lui Jelea contra lui Ionel Bră­­tianu. ■ Dar e de prisos să mai vor­bim de politicianismul... isto­ric al liberalilor. Sunt incapa­bili să-și schimbe mentalita­tea. Ceia ce ne-a surprins însă e faptul ca în foaia d-lui Iorga atentatul e privit ca un... „epi­log” al legiferărei în favoarea bulgarilor și contra românilor macedoneni pentru a servi interese electorale, în special acele ale d-lui C. Angelescu, şeful organizaţiei naţional-ţă­­răniste din Caliacra. Pentru bulgari şi contra ma­cedonenilor a legiferat rene­gatul Mi­ha­lache şi pentru a-şi asigura un mandat de deputat d. C. Angelescu a îmbrăţişat pe bulgari contra românilor macedoneni ! Cum este admisibil să­ se susţină astfel de enormităţi ? . Guvernul naţional-ţărănist îşi are fixată politica sa faţă de naţionalităţi, înainte de toate ea tinde a soluţiona trep­tat legitimele revendicări mi­noritare, bine­înţeles în spiri­tul suveranităţii noastre na­ţionale, dar şi cu preocuparea ca în interesul consolidărei noastre internaţionale să fa­cem cât mai liniştită şi armo­nică convieţuirea tuturor na­ţionalităţilor de pe pământul românesc. Am pus capăt plângerilor, a­­proape toate nedrepte, adresa­te contra noastră la Liga Na­ţiunilor. Ne ţinem de cuvânt: mino­rităţile de la noi nu mai au a­ se plânge. E drept, românii nu s’au bucurat de acest re­gim în monarchia austro-ma­­ghiara sau în Bulgaria înainte de războiu. Dar tocmai acest regim nefast l-a doborât războiul. Şi de aceia înţeleptul ţăran de la Topoloveni a legiferat satisfă­când anumite revendicări ale minoritarilor din Cadrilater. Aşa s-a procedat şi cu ma­ghiarii ,cu toate naţionalită­ţile. D-nii Mironescu şi Titulescu ne-au vândut ungurilor rezol­vând chestia optanţilor sau au corespuns unor superioare ra­ţiuni de Stat ? Dar un om serios mai poate discuta această problemă din alt punct de vedere ? Interese inavuabile, mizera­bile, de un politicianism ordi­ nar, au împins pe acei cari au desfăşurat în rândurile mace­donenilor lesne încrezători şi inflamabili ,cea mai crimina­lă acţiune. — iată adevărul. Prin urmare nu poate fi vor­ba, cum spun liberalii că se­cul­ege acum ceia ce s’a semă­nat. Liberalii au semănat des­­măţul, iar naţionali-ţărăniştii prea s’au bizuit numai pe popularitatea lor şi n’au pus frâu acţiunilor criminale. Cu atât mai puţin poate fi vorba de... epilog fiind­că con­cluzia nu o poate pune un des­creierat sau un criminal. * Cu totul altfel comentează d. Gr. N. Filipescu odiosul a­­tentat. Am apreciat totdeauna ac­ţiunea politică a d-lui Filipes­cu, ca a unui român cuminte, ca a unui occidental. D. Filipescu respinge, fără nici o rezervă, practica atenta­telor şi merge până la a cere pedeapsa cu moarte spre a stârpi şi la noi — cum a stâr­pit Mussolini în Italia — sis­temul atentatelor. Aşa da. Nu credem că Ro­mânia va trebui să reînfiinţeze pedeapsa cu moarte de care n’am simţit nevoie de un veac încoace. Dar suntem pentru măsuri­le dictate de împrejurări, — aşa precum o cere şi d. Fili­pescu. Ce ar fi mai indicat însă în astfel de împrejurări ? Ar fi indicat, ca adversarii guvernului să nu încerce a ex­ploata atentatul, căci nu e ad­misibilă o schimbare de situa­ţie sub presiunea revolverului. In asemenea împrejurări se vede care este şi care nu este opoziţia M. S. Regelui. R. X. Granate Salvatori şi trădători Asasinul Beza, după ce ter­minat isprava, a declarat surâzător ca un prunc: — De-acum va începe o nouă viaţă! Adică o viaţă nouă nu poate începe decât suprimând viaţa altuia! Să-i spunem noi acestui mare a­­mator de o viaţă nouă prin revolver, ce s’ar fi întâmplat dacă omul de treabă, muncitor şi corect care e d. Anghelescu, ar fi căzut victimă la­şului atentat, s’ar fi numit un alt sub­secretar de Stat la interne şi atâta tot! „Viaţa nouă" ar fi fost tot o veche pe care o cunoaştem. Dacă d. Anghelescu ar fi fost realmente su­primat, nici preţul mondial al cerea­lelor n-ar fi crescut, nici industria noastră n'ar fi reînviat, nici creditul comerţului nostru nu s’ar fi întărit, — nici una din operaţiunile capitale cari pot înviora azi România, din punct de vedere material şi moral, nu s’ar fi produs. Oricât ar fi vrut d. Anghelescu, dintr’un periplizon per­vers, să distrugă ţara pe care voia s’o salveze Beza, d-sa n’avea această pu­tere de Hercule de a împiedica să se reverse asupra României toate aceste fericiri, dacă ele ar fi binevoit să ne viziteze! Dar se vede că după războiu, Ro­mânia e împărţită în două mari ta­bere: „bătrânii“ cari vor să distrugă ţara şi tinerii legionari, arhangheli codreni şi bezişti, cari s’au pus s’o salveze ! Până la 24 de ani inclusiv eşti sal­vator; dela 25 de ani în sus, treci la trădare ! Aceasta e educaţia făcută nouilor generaţiuni. Şi e drept că „prin acest semn" vom învinge ! Da, mergem la victorie sigură ! DESCA Iar revizuirea averilor . Unele ziare continuând a discuta necesitatea unei legi pentru revizuirea averilor, ofi­ciosul liberal se preface că ar dori o astfel de lege, dar sus­ţine că tocmai actualul gu­vern n’ar avea interesul s’o aducă. Cum asta ? Liberalii au gu­vernat ţara de la 1848. Toate averile mari sunt în partidul liberal. Tot aparatul bancar şi în parte cel industrial, este în mâinile lor şi să se teamă­, alţii de revizuire ,nu libera­lii ! ? Unde sunt tancrezii, la na­ţionali ţărănişti sau la lb­­­rali? Dacă angajamentele parti­dului liberal ar mai avea im­portanţa de odinioară, i-am­ ce­re — i-am mai cerut-o — să se pronunţe categoric, printr' un comunicat autorizat, pen­tru revizuirea averilor, dar pentru o revizuire integrală şi ne-am mulţumi ca ea să nu înceapă dela 48, ci numai dela 1914 până azi ! Primesc liberalii aceasta ? Dacă da, atunci să nu mai ergoteze în mod fățarnic în jurul chestiei ,ci să­ se pronun­țe respicat, adică să-și dea un asentiment de partid, autori­zat. Li T. A. Rolul parlamentarilor în împrejurările actuale Ţărănimea treime ajutată şi lămurită Agitatorii — porniţi la vână­toarea unor situaţii politice uşor de câştigat — au cutree­­rat ţara, în regiunile în care mizeria materială prezenta te­ren prielnic. Maramureşul, Bucovina şi Basarabia au fost frământate de marşul triumfal al cetei de oameni fără răspundere şi fă­ră conştiinţă, şi focul era gata să cuprindă întreaga ţară pre­gătind un nou şi trist 1907. Nu ştim pentru ce şi nu cău­tăm astăzi să stabilim răspun­derile, autorităţile locale au fost incapabile să pue stavilă propagandei revoluţionare. Când, însă, s-a văzut că a­­gitaţiile au un caracter mai grav, autoritatea centrală, în­grijorată, a hotărât să ia ma­suri şi să asigure, cu orice preţ, ordinea internă. Reprezentanţii autorităţilor civile şi militare, de comun a­­cord, concentrate la Cernăuţi sub comanda d-lui V. Cădere secretarul general al ministe­rului de interne, au pus stavi­lă agitaţiunilor, au oprit în­trunirile convocate pentm a­­ţâţarea populaţiunei la revol­tă şi au interzis „marşurile” organizate pentru pescuirea în apele turburi ale sărăciei locuitorilor din ţinuturile ali­pite, E­vident că măsurile de or­din poliţienesc, menite să o­­prească propaganda agitatori­lor, nu sunt suficiente. Gu­vernul în general şi, în special autorităţile locale, trebue să întregească aceste măsuri cu altele menite să curme radical răul. Plângerile sătenilor trebue să fie cât mai repede asculta­te şi pe cât posibil rezolvate. Guvernul are ,de pildă, putin­ţa să ia dispoziţiuni pentru ca să pue capăt măcar într-o oarecare măsură camerei de care se plâng plugarii noştri. Banca Centrală a cooperative­lor ar putea analiza posibili­tatea cumpărărei recoltei în regiunile sărace şi cari su­feră mai mult, spre a o vinde în condiţiuni mai bune, când se va prezenta momentul. Zelul perceptorilor cari urmăresc pe baza instrucţiilor severe pri­mite de la centru, încasarea la zi a impozitelor, să fie tempe­rat. Ministerul de domenii să organizeze exploatările fores­tiere în Maramureş dând pu­tinţă braţelor ţărăneşti să lu­creze, să producă şi să câştige pâinea necesară. Când pătura ţărănească va vedea că se încearcă în mod serios ajutarea ei, mizerabilele agitaţiuni cari împing la răs­coale nu vor prinde, după cum au rămas fără ecou chiar atunci când ele au fost mai abil combinate decât au fost în ultimul timp. ★ Dar nu este numai atât. Noi avem o altă concepţie despre rolul parlamentarului în via­ţa Statului. Credem că acest rol nu se reduce la încasarea diurnei de la chestura Corpu­rilor legiuitoare, la aplauze entuziaste şi la votarea legilor cu conţinut necunoscut, de cele mai multe ori, celor che­maţi să voteze. Socotim că parlamentarul are de împlinit un rol social bine determinat, fiind, în cir­cumscripţia respectivă, un au­xiliar preţios al autorităţilor. Liber pe timpul său — în va­canţa Corpurilor legiuitoare— parlamentarul trebue să lă­murească opinia publică asu­pra evenimentelor în curs , să explice cauzele crizei , să dea soluţiuni şi să caute ,cu orice preţ, să contrabalanseze acţiu­nea incendiară a agitatorilor de profesie cari urmăresc să dea foc ţării. Cu rare excepţii, desigur că parlamentarii noştri nu-şi fac această datorie. In timp ce, la Suceava, de pildă, toţi conducătorii autori­tăţilor discutau, cu trimişii Centrului, măsurile cari ur­mau să fie luate pentru a se veni în ajutorul populaţiei, ce credeţi că făceau parlamen­tarii respectivi cu membrii marcanţi ai partidului naţio­­nal-ţărănesc din judeţ ? Se convocase o adunare, agitată de discursuri electorale şi se pregătea o moţiune prin care se cerea guvernului ,nu uşura­rea traiului populaţiei, ci în termeni cominatorii readuce­rea prefectului Tudoraş în fruntea administraţiei, pe ca­re a co­idus-o cu neglijenţă şi necompetenţa dovedită ! Cu asemenea înţelegere a rolului lor, nu este de mirare că unii parlamentari lasă tere­nul liber pentru ca toţi des­­creeraţii să-şi facă de cap de la un colţ la altul al ţării. RADU MATEI S’au speriat vintiliştii Un comunicat oficios liberal Un confrate a anunţ­at că d. Vintilă Brătianu ar fi primit ori, tot prin d. Argetoianu, o veste nu tocmai plăcută şi anume că Regele n’ar avea nimic de obiec­tat dacă actualul şef al liberali­lor ar rămâne la conducerea partidului, dar de revenit la gu­vern să nu se mai gândească, fi­indcă d. Vintilă Brătianu e spe­rietoarea capitalurilor streine!.... Credem că e vorba de o sim­plă glumă. Mai întâiu Regele, care din pri­mul ceas a dovedit înţelepciune şi mult tact politic, nu s’a ames­tecat şi nu se amestecă in luptele dintre partide. Treaba deci a liberalilor pe ci­ne vor să aibe şef. In ce priveşte apoi chestiunea revenirei liberalilor la cârmă, ea nu este de loc de actualitate. Ceea ce însă a trecut în dome­niul legendei, e faptul că d. Vin­tilă Brătianu ar mai fi vreo spe­rietoare pentru cineva şi mai a­­les pentru capitaliştii streini, a­­cum după rezolvirea crizei dinas­tice ! S’a isprăvit cu această sperie­toare. Cea mai bună dovadă e că, după ameninţările d-lui Vintilă Brătianu că va anula toate con­tractele cu streinii, Morgan a ve­nit şi a semnat concesia telefoa­nelor, iar după Morgan au venit olandezii şi vor mai veni probabil şi alţii... Deci din acest punct de vedere d. Vintilă Brătianu a devenit ino­fensiv şi Regele — mai ales Re­gele — nare absolut nici o grije. Chestiunea se pune cu totul alt­fel şi anume: este posibil ca Re­gele să facă apel la un partid ca­re trece printr’o criză cum trece acum partidul liberal ? Să așteptăm clar rezolvirea cri­zei. Lt. Centenarul Belgiei HYMANS ministrul de externe al Belgiei, care a primit pe oaspeţii străini veniţi să ia parte la serbarea centenarului independenţei belgiene „Tren de plăcere“ „Trenul de plăcere” este cea mai paradoxală apariţie în a­­ceastă carte a adevărurilor rela­tive care se numeşte „Mersul trenurilor“. Desigur că multă lume îşi în­chipuie că acest tren, decretat în mod oficial „de plăcere”, este cretat de Stat ca o răsplată bine­meritată pentru contribuabilii o­­bosiţi. Şi lumea dă năvală la „trenu­rile de plăcere”. Ştiţi la ce oră pleacă, de pildă, trenul de plăcere spre Braşov ? La orele 5.20 dimineaţa ! Ce plă­cere mai e asta când trebuie să te scoli cu noaptea în cap pen­tru a alerga la gară, la o oră când nici tramvaiele nu circulă? Cu diferenţa pe care o plăteşti pentru maşina care te duce la gară, îţi poţi permite „luxul” să călătoreşti cu oricare tren o­­bicinuit. Dar spectacolul din gară e mult mai trist. Sâmbătă şi Duminică, adică în zilele în care aceste trenuri sunt mai populate, e imposibil să gă­seşti un loc, în vagoanele orică­rei clase. Din cauza numărului in­suficient de locuri la clasa a doua, cei mai mulţi pasageri cari au plătit biletele pentru această clasă, sunt nevoiţi să se mulţu­mească în cazul cel mai bun cu un loc la clasa a treia, dacă nu chiar cu unul pe o platformă oa­recare. Calamitatea cea mai mare este însă rezervată călătorilor la vi­zarea biletelor de băi în staţiu­nile respective. Am avut tristul prilej de a ve­rifica personal această pacoste în gara Buşteni unde posesori de bilete de băi „petrec” ore în­tregi făcând coadă în faţa unei singure casse de bilete care de­serveşte toate clasele şi în plus face şi vizarea biletelor de băi. Desigur că verificând printr’un control felul cum se face această viză d. director general al căilor ferate va ajunge şi d-sa la con­vingerea că formalitatea aceas­ta, în fond atît de simplă, s’ar pu­tea face de către un funcţionar oarecare al gărei respective, des­congestionându-se astfel cassa de bilete insuficientă pentru tra­ficul de călători sporit din tim­pul sezonului. Cazul de la Buşteni nu este i­­zolat. Pe toate liniile călătoria in „trenurile de plăcere” este o ade­vărată calamitate care transfor­mă denumirea amăgitoare dată acelor trenuri într’o crudă ironie aruncată bieţilor călători. zi A. ■ Excesul fiscal Executările forțate Subiectul nu e, desigur, nou. Fap­tele sunt, însă, mereu actuale şi ne obligă să revenim asupra chestiunii. In Bucovina, în Basarabia, în Ar­deal ca, dealtfel, în toată ţara, a­­genţii fiscului, în pofida diverselor circulări, procedează adeseori câi­­neşte cu bietul contribuabil amărât. Se vând lucrurile din casa omului cu o asprime şi cu o indiferenţă dea dreptul revoltătoare. Se descon­sideră, aproape cu cinism, starea de grea mizerie în care se sbat toate categoriile sociale. Agenţii fiscului — mari şi mici— fac, mai precis: continuă să facă exces de zel. Şefii lor, de la directori până la ministru au intervenit în câteva rân­­duri, domolind... canibalismul sub­altern. Dar „domolirea“ belicoşilor fiscalişti a fost de scurtă durată. Astăzi înregistrăm, din nou, plân­geri în contra chipului barbar în ca­re sunt executaţi contribuabilii. Ni­meni nu va nega nevoile Statului. Nimeni nu va îndemna populaţia la neplata impozitelor. Cetăţenii sunt obligaţi să-şi facă, iu chiar propriul lor interes, intreaga dato­rie faţă de visteria sleită a Statului. Decât, există şi un mod de a pro­ceda faţă de lume­a pe care agen­ţii fiscului nu-l cunosc. Rezultatul e groaznic: lumea e exasperată. Şi nu aceasta e dorinţa factorilor răspunzători. Executările forţate trebuiesc amânate de la caz la caz. Se impune o îndulcire, o umanizare a procedeelor utilizate de agenţi faţă de publicul producător şi plă­­­titor, şi aceasta cât mai curând. RIX . C. Joi 24 Iulie 1930 Director EMIL O. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct In Administraţia şelarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In ţară 6 Lei în străinătate Creionul Actualităţii Când faci o lege... MINISTRUL. — Iată, d-le director, proeesul de lege şi expunerea de motive, să le trimiţi la Consi­liul Legislativ. DIRECTORUL. — Trebue să adăugaţi şi testa­mentul dv., d-le ministru, că aşa se guvernează azi. Pentru ce se cer audienţe miniştrilor şi subsecretarilor de Stat? Un sistem care există numai a­poi Odiosul atentat asupra persoa­nei d-lui subsecretar Angelescu a emoţionat şi indignat, precum era şi firesc, întreaga opinie pu­blică a ţării. Criminalul sau cri­minalii —dacă se va dovedi că atentatorul a avut complici — îşi vor primi, sperăm, pedeapsa cuvenită, iar atenţia guvernului se va îndrepta mai cu încordare asupra acelor demenţe de anar­hie, cari, sub scutul unor aşa zise „idei” şi al unei mantii de naţio­nalism „integral”, provoacă fel de fel de scandaluri, tulburări şi dezordini. . Dar nu acesta este scopul rân­durilor de mai jos. Vreau să mă ocup de o altă lăture a vie­­ţei noastre publice. Anume, de plaga audienţelor. Sistemul ul­­tracentralist al guvernărilor noastre face, ca orice belea, bucluc, neplăcere sau nedrep­tate, ce p resimte vreun cetă­ţean din orice colţ al ţării, să nu poată fi rezolvită decât de însuşi ministrul acelui departament. De la înfiinţarea subsecretariatelor de stat, aceşti sub-miniştrii au primit, în parte, rolul de paratrăs­net, canalizând asupra lor o par­te d­in „audienţele” ce ar trebui să cadă în capul domnului minis­tru. E extrem de interesant de văzut care este, în majoritatea cazurilor, obiectul acestor audien­ţe, solicitate uneori cu o insisten­ţă şi tenacitate demne de cauze mai bune. Cutare doamnă vine să obţină „un bileţel” pentru un protejat al ei; un grup de stu­denţi vin să ceară o subvenţie; un cetăţean necăjit vine să ceară păsuirea executării unei hotărîri şi-i trebue sprijinul d-lui minis­tru. Domnişoara S vine pur şi simplu să ceară un post, iar d. V din fundul Moldovei are nevo­ie de o recomandaţie către auto­ritatea cutare, pentru a-şi regula nişte treburi, şi-i trebuie negreşit cuvântul d-lui ministru. Nu vreau să insist; lucrurile sunt arhicu­noscute. Vă închipuiţi oare că aseme­nea „audienţe” s’ar putea cere, în străinătate, nu unui ministru, dar unui simplu director în mi­nister ? Credeţi că există undeva un sistem de guvernământ, unde să se ceară ministrului ţării să-şi piardă energia şi nervii cu ase­menea întrevederi ? Poftiţi în sala de aşteptare a unui minis­ter, la noi, şi veţi vedea o adevă­rată întrunire publică. Sute de oameni aşteaptă, ore, uneori zile întregi pentru a da în sfîrşit ochi cu d. ministru sau cel puţin cu d. subsecretar de stat. Ei revin a doua zi, dacă nu au reuşit să fie primiţi în prima, şi chiar şi mai multe zile în şir. Până când, e­­xasperat de atâta perseverenţă, directorul cabinetului, care ştie că acesta este mersul „normal” al lucrurilor găseşte un moment liber ca să introducă pe solicita­tori. Şi astfel, toate dimineţile şi uneori şi după amiezile şi chiar serile miniştrilor se pierd cu a­­semenea „audienţe”, cari, în ma­rea majoritate a cazurilor, sunt absolut inutile şi superflue. Veţi spune: şi ce ne facem cu demo­craţia ? Să o aplicăm, însă în mod chibzuit şi în interesul ade­vărat al poporului. Căci de ce nu s’ar putea regu­la chestiunile cari privesc provin­ciile, de către directorul ministe­rial respectiv, ca să nu mai spu­nem de către autorităţile jude­ţene, de unde este jărbarul ? De ce să se tocească nervii miniş­trilor ţării cu cereri de subven­ţii, recomandaţii sau chiar pos­turi, lucruri cari nu depind de ei şi nu-i interesează, respectiv nu trebue să-i intereseze? De ce nu s’ar introduce sistemul civilizat şi practic, ca solicitatorii de au­dienţe să prezinte directorului de cabinet cererea lor, iar acesta să aibe căderea de a tria şi repar­tiza chestiunile, trimetând pe fie­care solicitator la departamentul respectiv, unde însă — şi acesta este esenţialul — cererile să poa­tă într’adevăr fi soluţionate un timp util ? Dacă audienţele s’ar acorda după o triare cât de su­perficială, sute, ba chiar mii de convorbiri inutile şi răpitoare de timp ar fi luate de pe umerii mi­nistrului sau ai subsecretarului de stat şi date resortului de care depind de drept. Dacă s’ar inaugura sau intro­duce efectiv şi s’ar respecta a­­cest sistem, numărul audienţelor s’ar reduce sim­ititor, numărul ce­lor ce se prezintă la audienţe de­­asemenea, aşteptările imposibile în hallurile ministerelor ar înce­ta şi miniştrii n’ar mai trebui să primească fel de fel de oameni, cari, cum au arătat tristele îm­prejurări ale atentatului de la in­terne pot fi uneori pur și simplu agitatori sau criminali. Vrei o suvenție? Lasă cererea la direc­torul cabinetului și mâine sau în 48 ore vei avea răspunsul. O re­­comandație? Nu e de resortul mi­nistrului. Nu e treaba lui sau a subsecretarului de stat să dea re­comandaţii particulare. Un post­ la direcţia personalului, certifi­catele de studii, de lucru şi de bună purtare să fie unicele reco­mandaţii ale candidatului. In nici un caz ministrul nu trebue să fie necăjit, până cedează şi creiază precedente infinite, cari îi amă­­răsc apoi lui şi altor miniştrii zi­lele.Simplificaţi şi descentralizaţi administraţia, debarasati-vă de audienţe şi de intervenţii inutile şi nelalocul lor, economisiţi-vă nervii şi timpul — căci acestea aparţin marilor nevoi şi interese ale ţării şi nu solicitatorilor de favoruri şi subvenţii — şi atunci vor fi imposibile pe viitor, împre­jurările şi prilejurile cari pot fa­ce cu putinţă să pătrundă la mi­niştrii indivizi cu mentalitatea şi „ideile” criminalului de alaltăeri. Dr. A. MIRASHAN #•

Next