Lupta, iulie 1930 (Anul 9, nr. 2590-2616)
1930-07-24 / nr. 2610
V " ANUL IX. NO. 2610 CONST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni....................................800 Pe 6 ,, 400 Pe 3 „ 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administrația BUCUREȘTI STR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar) o tim r --ft uni vers it At -1 a 11 4 PAGINI LEI 3 Direcția 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administrația 358-73 Partidele şi atentatul Este admisibilă o schimbare a situaţiei sub presiunea revolverului? Atentatul de la ministerul de interne este discutat şi comentat în diferite chipuri, după atitudinea fiecărei grupări politice ,sau mai bine zis după acţiunea ei faţă de guvern. De pildă liberalii vintilişti, adversari ireductibili ai naţionali-ţărăniştilor, condamnând sistemul atentatelor fac anumite rezerve asupra „metodelor de guvernare ale regimului de astăzi cari au creat o stare de anarhie”, etc. Liberalii însă nu vorbesc nimic de acea desfăţată acţiune, anarhică şi ignobilă, ce o duc anumite foi lăturalnice patronate de partidul liberal şi prin care s’a propovăduit făţiş practica atentatelor. Nu aceasta a fost atitudinea liberalilor după atentatul lui Jelea contra lui Ionel Brătianu. ■ Dar e de prisos să mai vorbim de politicianismul... istoric al liberalilor. Sunt incapabili să-și schimbe mentalitatea. Ceia ce ne-a surprins însă e faptul ca în foaia d-lui Iorga atentatul e privit ca un... „epilog” al legiferărei în favoarea bulgarilor și contra românilor macedoneni pentru a servi interese electorale, în special acele ale d-lui C. Angelescu, şeful organizaţiei naţional-ţărăniste din Caliacra. Pentru bulgari şi contra macedonenilor a legiferat renegatul Mihalache şi pentru a-şi asigura un mandat de deputat d. C. Angelescu a îmbrăţişat pe bulgari contra românilor macedoneni ! Cum este admisibil să se susţină astfel de enormităţi ? . Guvernul naţional-ţărănist îşi are fixată politica sa faţă de naţionalităţi, înainte de toate ea tinde a soluţiona treptat legitimele revendicări minoritare, bineînţeles în spiritul suveranităţii noastre naţionale, dar şi cu preocuparea ca în interesul consolidărei noastre internaţionale să facem cât mai liniştită şi armonică convieţuirea tuturor naţionalităţilor de pe pământul românesc. Am pus capăt plângerilor, aproape toate nedrepte, adresate contra noastră la Liga Naţiunilor. Ne ţinem de cuvânt: minorităţile de la noi nu mai au a se plânge. E drept, românii nu s’au bucurat de acest regim în monarchia austro-maghiara sau în Bulgaria înainte de războiu. Dar tocmai acest regim nefast l-a doborât războiul. Şi de aceia înţeleptul ţăran de la Topoloveni a legiferat satisfăcând anumite revendicări ale minoritarilor din Cadrilater. Aşa s-a procedat şi cu maghiarii ,cu toate naţionalităţile. D-nii Mironescu şi Titulescu ne-au vândut ungurilor rezolvând chestia optanţilor sau au corespuns unor superioare raţiuni de Stat ? Dar un om serios mai poate discuta această problemă din alt punct de vedere ? Interese inavuabile, mizerabile, de un politicianism ordi nar, au împins pe acei cari au desfăşurat în rândurile macedonenilor lesne încrezători şi inflamabili ,cea mai criminală acţiune. — iată adevărul. Prin urmare nu poate fi vorba, cum spun liberalii că seculege acum ceia ce s’a semănat. Liberalii au semănat desmăţul, iar naţionali-ţărăniştii prea s’au bizuit numai pe popularitatea lor şi n’au pus frâu acţiunilor criminale. Cu atât mai puţin poate fi vorba de... epilog fiindcă concluzia nu o poate pune un descreierat sau un criminal. * Cu totul altfel comentează d. Gr. N. Filipescu odiosul atentat. Am apreciat totdeauna acţiunea politică a d-lui Filipescu, ca a unui român cuminte, ca a unui occidental. D. Filipescu respinge, fără nici o rezervă, practica atentatelor şi merge până la a cere pedeapsa cu moarte spre a stârpi şi la noi — cum a stârpit Mussolini în Italia — sistemul atentatelor. Aşa da. Nu credem că România va trebui să reînfiinţeze pedeapsa cu moarte de care n’am simţit nevoie de un veac încoace. Dar suntem pentru măsurile dictate de împrejurări, — aşa precum o cere şi d. Filipescu. Ce ar fi mai indicat însă în astfel de împrejurări ? Ar fi indicat, ca adversarii guvernului să nu încerce a exploata atentatul, căci nu e admisibilă o schimbare de situaţie sub presiunea revolverului. In asemenea împrejurări se vede care este şi care nu este opoziţia M. S. Regelui. R. X. Granate Salvatori şi trădători Asasinul Beza, după ce terminat isprava, a declarat surâzător ca un prunc: — De-acum va începe o nouă viaţă! Adică o viaţă nouă nu poate începe decât suprimând viaţa altuia! Să-i spunem noi acestui mare amator de o viaţă nouă prin revolver, ce s’ar fi întâmplat dacă omul de treabă, muncitor şi corect care e d. Anghelescu, ar fi căzut victimă laşului atentat, s’ar fi numit un alt subsecretar de Stat la interne şi atâta tot! „Viaţa nouă" ar fi fost tot o veche pe care o cunoaştem. Dacă d. Anghelescu ar fi fost realmente suprimat, nici preţul mondial al cerealelor n-ar fi crescut, nici industria noastră n'ar fi reînviat, nici creditul comerţului nostru nu s’ar fi întărit, — nici una din operaţiunile capitale cari pot înviora azi România, din punct de vedere material şi moral, nu s’ar fi produs. Oricât ar fi vrut d. Anghelescu, dintr’un periplizon pervers, să distrugă ţara pe care voia s’o salveze Beza, d-sa n’avea această putere de Hercule de a împiedica să se reverse asupra României toate aceste fericiri, dacă ele ar fi binevoit să ne viziteze! Dar se vede că după războiu, România e împărţită în două mari tabere: „bătrânii“ cari vor să distrugă ţara şi tinerii legionari, arhangheli codreni şi bezişti, cari s’au pus s’o salveze ! Până la 24 de ani inclusiv eşti salvator; dela 25 de ani în sus, treci la trădare ! Aceasta e educaţia făcută nouilor generaţiuni. Şi e drept că „prin acest semn" vom învinge ! Da, mergem la victorie sigură ! DESCA Iar revizuirea averilor . Unele ziare continuând a discuta necesitatea unei legi pentru revizuirea averilor, oficiosul liberal se preface că ar dori o astfel de lege, dar susţine că tocmai actualul guvern n’ar avea interesul s’o aducă. Cum asta ? Liberalii au guvernat ţara de la 1848. Toate averile mari sunt în partidul liberal. Tot aparatul bancar şi în parte cel industrial, este în mâinile lor şi să se teamă, alţii de revizuire ,nu liberalii ! ? Unde sunt tancrezii, la naţionali ţărănişti sau la lbrali? Dacă angajamentele partidului liberal ar mai avea importanţa de odinioară, i-am cere — i-am mai cerut-o — să se pronunţe categoric, printr' un comunicat autorizat, pentru revizuirea averilor, dar pentru o revizuire integrală şi ne-am mulţumi ca ea să nu înceapă dela 48, ci numai dela 1914 până azi ! Primesc liberalii aceasta ? Dacă da, atunci să nu mai ergoteze în mod fățarnic în jurul chestiei ,ci să se pronunțe respicat, adică să-și dea un asentiment de partid, autorizat. Li T. A. Rolul parlamentarilor în împrejurările actuale Ţărănimea treime ajutată şi lămurită Agitatorii — porniţi la vânătoarea unor situaţii politice uşor de câştigat — au cutreerat ţara, în regiunile în care mizeria materială prezenta teren prielnic. Maramureşul, Bucovina şi Basarabia au fost frământate de marşul triumfal al cetei de oameni fără răspundere şi fără conştiinţă, şi focul era gata să cuprindă întreaga ţară pregătind un nou şi trist 1907. Nu ştim pentru ce şi nu căutăm astăzi să stabilim răspunderile, autorităţile locale au fost incapabile să pue stavilă propagandei revoluţionare. Când, însă, s-a văzut că agitaţiile au un caracter mai grav, autoritatea centrală, îngrijorată, a hotărât să ia masuri şi să asigure, cu orice preţ, ordinea internă. Reprezentanţii autorităţilor civile şi militare, de comun acord, concentrate la Cernăuţi sub comanda d-lui V. Cădere secretarul general al ministerului de interne, au pus stavilă agitaţiunilor, au oprit întrunirile convocate pentm aţâţarea populaţiunei la revoltă şi au interzis „marşurile” organizate pentru pescuirea în apele turburi ale sărăciei locuitorilor din ţinuturile alipite, Evident că măsurile de ordin poliţienesc, menite să oprească propaganda agitatorilor, nu sunt suficiente. Guvernul în general şi, în special autorităţile locale, trebue să întregească aceste măsuri cu altele menite să curme radical răul. Plângerile sătenilor trebue să fie cât mai repede ascultate şi pe cât posibil rezolvate. Guvernul are ,de pildă, putinţa să ia dispoziţiuni pentru ca să pue capăt măcar într-o oarecare măsură camerei de care se plâng plugarii noştri. Banca Centrală a cooperativelor ar putea analiza posibilitatea cumpărărei recoltei în regiunile sărace şi cari suferă mai mult, spre a o vinde în condiţiuni mai bune, când se va prezenta momentul. Zelul perceptorilor cari urmăresc pe baza instrucţiilor severe primite de la centru, încasarea la zi a impozitelor, să fie temperat. Ministerul de domenii să organizeze exploatările forestiere în Maramureş dând putinţă braţelor ţărăneşti să lucreze, să producă şi să câştige pâinea necesară. Când pătura ţărănească va vedea că se încearcă în mod serios ajutarea ei, mizerabilele agitaţiuni cari împing la răscoale nu vor prinde, după cum au rămas fără ecou chiar atunci când ele au fost mai abil combinate decât au fost în ultimul timp. ★ Dar nu este numai atât. Noi avem o altă concepţie despre rolul parlamentarului în viaţa Statului. Credem că acest rol nu se reduce la încasarea diurnei de la chestura Corpurilor legiuitoare, la aplauze entuziaste şi la votarea legilor cu conţinut necunoscut, de cele mai multe ori, celor chemaţi să voteze. Socotim că parlamentarul are de împlinit un rol social bine determinat, fiind, în circumscripţia respectivă, un auxiliar preţios al autorităţilor. Liber pe timpul său — în vacanţa Corpurilor legiuitoare— parlamentarul trebue să lămurească opinia publică asupra evenimentelor în curs , să explice cauzele crizei , să dea soluţiuni şi să caute ,cu orice preţ, să contrabalanseze acţiunea incendiară a agitatorilor de profesie cari urmăresc să dea foc ţării. Cu rare excepţii, desigur că parlamentarii noştri nu-şi fac această datorie. In timp ce, la Suceava, de pildă, toţi conducătorii autorităţilor discutau, cu trimişii Centrului, măsurile cari urmau să fie luate pentru a se veni în ajutorul populaţiei, ce credeţi că făceau parlamentarii respectivi cu membrii marcanţi ai partidului naţional-ţărănesc din judeţ ? Se convocase o adunare, agitată de discursuri electorale şi se pregătea o moţiune prin care se cerea guvernului ,nu uşurarea traiului populaţiei, ci în termeni cominatorii readucerea prefectului Tudoraş în fruntea administraţiei, pe care a coidus-o cu neglijenţă şi necompetenţa dovedită ! Cu asemenea înţelegere a rolului lor, nu este de mirare că unii parlamentari lasă terenul liber pentru ca toţi descreeraţii să-şi facă de cap de la un colţ la altul al ţării. RADU MATEI S’au speriat vintiliştii Un comunicat oficios liberal Un confrate a anunţat că d. Vintilă Brătianu ar fi primit ori, tot prin d. Argetoianu, o veste nu tocmai plăcută şi anume că Regele n’ar avea nimic de obiectat dacă actualul şef al liberalilor ar rămâne la conducerea partidului, dar de revenit la guvern să nu se mai gândească, fiindcă d. Vintilă Brătianu e sperietoarea capitalurilor streine!.... Credem că e vorba de o simplă glumă. Mai întâiu Regele, care din primul ceas a dovedit înţelepciune şi mult tact politic, nu s’a amestecat şi nu se amestecă in luptele dintre partide. Treaba deci a liberalilor pe cine vor să aibe şef. In ce priveşte apoi chestiunea revenirei liberalilor la cârmă, ea nu este de loc de actualitate. Ceea ce însă a trecut în domeniul legendei, e faptul că d. Vintilă Brătianu ar mai fi vreo sperietoare pentru cineva şi mai ales pentru capitaliştii streini, acum după rezolvirea crizei dinastice ! S’a isprăvit cu această sperietoare. Cea mai bună dovadă e că, după ameninţările d-lui Vintilă Brătianu că va anula toate contractele cu streinii, Morgan a venit şi a semnat concesia telefoanelor, iar după Morgan au venit olandezii şi vor mai veni probabil şi alţii... Deci din acest punct de vedere d. Vintilă Brătianu a devenit inofensiv şi Regele — mai ales Regele — nare absolut nici o grije. Chestiunea se pune cu totul altfel şi anume: este posibil ca Regele să facă apel la un partid care trece printr’o criză cum trece acum partidul liberal ? Să așteptăm clar rezolvirea crizei. Lt. Centenarul Belgiei HYMANS ministrul de externe al Belgiei, care a primit pe oaspeţii străini veniţi să ia parte la serbarea centenarului independenţei belgiene „Tren de plăcere“ „Trenul de plăcere” este cea mai paradoxală apariţie în această carte a adevărurilor relative care se numeşte „Mersul trenurilor“. Desigur că multă lume îşi închipuie că acest tren, decretat în mod oficial „de plăcere”, este cretat de Stat ca o răsplată binemeritată pentru contribuabilii obosiţi. Şi lumea dă năvală la „trenurile de plăcere”. Ştiţi la ce oră pleacă, de pildă, trenul de plăcere spre Braşov ? La orele 5.20 dimineaţa ! Ce plăcere mai e asta când trebuie să te scoli cu noaptea în cap pentru a alerga la gară, la o oră când nici tramvaiele nu circulă? Cu diferenţa pe care o plăteşti pentru maşina care te duce la gară, îţi poţi permite „luxul” să călătoreşti cu oricare tren obicinuit. Dar spectacolul din gară e mult mai trist. Sâmbătă şi Duminică, adică în zilele în care aceste trenuri sunt mai populate, e imposibil să găseşti un loc, în vagoanele oricărei clase. Din cauza numărului insuficient de locuri la clasa a doua, cei mai mulţi pasageri cari au plătit biletele pentru această clasă, sunt nevoiţi să se mulţumească în cazul cel mai bun cu un loc la clasa a treia, dacă nu chiar cu unul pe o platformă oarecare. Calamitatea cea mai mare este însă rezervată călătorilor la vizarea biletelor de băi în staţiunile respective. Am avut tristul prilej de a verifica personal această pacoste în gara Buşteni unde posesori de bilete de băi „petrec” ore întregi făcând coadă în faţa unei singure casse de bilete care deserveşte toate clasele şi în plus face şi vizarea biletelor de băi. Desigur că verificând printr’un control felul cum se face această viză d. director general al căilor ferate va ajunge şi d-sa la convingerea că formalitatea aceasta, în fond atît de simplă, s’ar putea face de către un funcţionar oarecare al gărei respective, descongestionându-se astfel cassa de bilete insuficientă pentru traficul de călători sporit din timpul sezonului. Cazul de la Buşteni nu este izolat. Pe toate liniile călătoria in „trenurile de plăcere” este o adevărată calamitate care transformă denumirea amăgitoare dată acelor trenuri într’o crudă ironie aruncată bieţilor călători. zi A. ■ Excesul fiscal Executările forțate Subiectul nu e, desigur, nou. Faptele sunt, însă, mereu actuale şi ne obligă să revenim asupra chestiunii. In Bucovina, în Basarabia, în Ardeal ca, dealtfel, în toată ţara, agenţii fiscului, în pofida diverselor circulări, procedează adeseori câineşte cu bietul contribuabil amărât. Se vând lucrurile din casa omului cu o asprime şi cu o indiferenţă dea dreptul revoltătoare. Se desconsideră, aproape cu cinism, starea de grea mizerie în care se sbat toate categoriile sociale. Agenţii fiscului — mari şi mici— fac, mai precis: continuă să facă exces de zel. Şefii lor, de la directori până la ministru au intervenit în câteva rânduri, domolind... canibalismul subaltern. Dar „domolirea“ belicoşilor fiscalişti a fost de scurtă durată. Astăzi înregistrăm, din nou, plângeri în contra chipului barbar în care sunt executaţi contribuabilii. Nimeni nu va nega nevoile Statului. Nimeni nu va îndemna populaţia la neplata impozitelor. Cetăţenii sunt obligaţi să-şi facă, iu chiar propriul lor interes, intreaga datorie faţă de visteria sleită a Statului. Decât, există şi un mod de a proceda faţă de lumea pe care agenţii fiscului nu-l cunosc. Rezultatul e groaznic: lumea e exasperată. Şi nu aceasta e dorinţa factorilor răspunzători. Executările forţate trebuiesc amânate de la caz la caz. Se impune o îndulcire, o umanizare a procedeelor utilizate de agenţi faţă de publicul producător şi plătitor, şi aceasta cât mai curând. RIX . C. Joi 24 Iulie 1930 Director EMIL O. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct In Administraţia şelarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In ţară 6 Lei în străinătate Creionul Actualităţii Când faci o lege... MINISTRUL. — Iată, d-le director, proeesul de lege şi expunerea de motive, să le trimiţi la Consiliul Legislativ. DIRECTORUL. — Trebue să adăugaţi şi testamentul dv., d-le ministru, că aşa se guvernează azi. Pentru ce se cer audienţe miniştrilor şi subsecretarilor de Stat? Un sistem care există numai apoi Odiosul atentat asupra persoanei d-lui subsecretar Angelescu a emoţionat şi indignat, precum era şi firesc, întreaga opinie publică a ţării. Criminalul sau criminalii —dacă se va dovedi că atentatorul a avut complici — îşi vor primi, sperăm, pedeapsa cuvenită, iar atenţia guvernului se va îndrepta mai cu încordare asupra acelor demenţe de anarhie, cari, sub scutul unor aşa zise „idei” şi al unei mantii de naţionalism „integral”, provoacă fel de fel de scandaluri, tulburări şi dezordini. . Dar nu acesta este scopul rândurilor de mai jos. Vreau să mă ocup de o altă lăture a vieţei noastre publice. Anume, de plaga audienţelor. Sistemul ultracentralist al guvernărilor noastre face, ca orice belea, bucluc, neplăcere sau nedreptate, ce p resimte vreun cetăţean din orice colţ al ţării, să nu poată fi rezolvită decât de însuşi ministrul acelui departament. De la înfiinţarea subsecretariatelor de stat, aceşti sub-miniştrii au primit, în parte, rolul de paratrăsnet, canalizând asupra lor o parte din „audienţele” ce ar trebui să cadă în capul domnului ministru. E extrem de interesant de văzut care este, în majoritatea cazurilor, obiectul acestor audienţe, solicitate uneori cu o insistenţă şi tenacitate demne de cauze mai bune. Cutare doamnă vine să obţină „un bileţel” pentru un protejat al ei; un grup de studenţi vin să ceară o subvenţie; un cetăţean necăjit vine să ceară păsuirea executării unei hotărîri şi-i trebue sprijinul d-lui ministru. Domnişoara S vine pur şi simplu să ceară un post, iar d. V din fundul Moldovei are nevoie de o recomandaţie către autoritatea cutare, pentru a-şi regula nişte treburi, şi-i trebuie negreşit cuvântul d-lui ministru. Nu vreau să insist; lucrurile sunt arhicunoscute. Vă închipuiţi oare că asemenea „audienţe” s’ar putea cere, în străinătate, nu unui ministru, dar unui simplu director în minister ? Credeţi că există undeva un sistem de guvernământ, unde să se ceară ministrului ţării să-şi piardă energia şi nervii cu asemenea întrevederi ? Poftiţi în sala de aşteptare a unui minister, la noi, şi veţi vedea o adevărată întrunire publică. Sute de oameni aşteaptă, ore, uneori zile întregi pentru a da în sfîrşit ochi cu d. ministru sau cel puţin cu d. subsecretar de stat. Ei revin a doua zi, dacă nu au reuşit să fie primiţi în prima, şi chiar şi mai multe zile în şir. Până când, exasperat de atâta perseverenţă, directorul cabinetului, care ştie că acesta este mersul „normal” al lucrurilor găseşte un moment liber ca să introducă pe solicitatori. Şi astfel, toate dimineţile şi uneori şi după amiezile şi chiar serile miniştrilor se pierd cu asemenea „audienţe”, cari, în marea majoritate a cazurilor, sunt absolut inutile şi superflue. Veţi spune: şi ce ne facem cu democraţia ? Să o aplicăm, însă în mod chibzuit şi în interesul adevărat al poporului. Căci de ce nu s’ar putea regula chestiunile cari privesc provinciile, de către directorul ministerial respectiv, ca să nu mai spunem de către autorităţile judeţene, de unde este jărbarul ? De ce să se tocească nervii miniştrilor ţării cu cereri de subvenţii, recomandaţii sau chiar posturi, lucruri cari nu depind de ei şi nu-i interesează, respectiv nu trebue să-i intereseze? De ce nu s’ar introduce sistemul civilizat şi practic, ca solicitatorii de audienţe să prezinte directorului de cabinet cererea lor, iar acesta să aibe căderea de a tria şi repartiza chestiunile, trimetând pe fiecare solicitator la departamentul respectiv, unde însă — şi acesta este esenţialul — cererile să poată într’adevăr fi soluţionate un timp util ? Dacă audienţele s’ar acorda după o triare cât de superficială, sute, ba chiar mii de convorbiri inutile şi răpitoare de timp ar fi luate de pe umerii ministrului sau ai subsecretarului de stat şi date resortului de care depind de drept. Dacă s’ar inaugura sau introduce efectiv şi s’ar respecta acest sistem, numărul audienţelor s’ar reduce simititor, numărul celor ce se prezintă la audienţe deasemenea, aşteptările imposibile în hallurile ministerelor ar înceta şi miniştrii n’ar mai trebui să primească fel de fel de oameni, cari, cum au arătat tristele împrejurări ale atentatului de la interne pot fi uneori pur și simplu agitatori sau criminali. Vrei o suvenție? Lasă cererea la directorul cabinetului și mâine sau în 48 ore vei avea răspunsul. O recomandație? Nu e de resortul ministrului. Nu e treaba lui sau a subsecretarului de stat să dea recomandaţii particulare. Un post la direcţia personalului, certificatele de studii, de lucru şi de bună purtare să fie unicele recomandaţii ale candidatului. In nici un caz ministrul nu trebue să fie necăjit, până cedează şi creiază precedente infinite, cari îi amărăsc apoi lui şi altor miniştrii zilele.Simplificaţi şi descentralizaţi administraţia, debarasati-vă de audienţe şi de intervenţii inutile şi nelalocul lor, economisiţi-vă nervii şi timpul — căci acestea aparţin marilor nevoi şi interese ale ţării şi nu solicitatorilor de favoruri şi subvenţii — şi atunci vor fi imposibile pe viitor, împrejurările şi prilejurile cari pot face cu putinţă să pătrundă la miniştrii indivizi cu mentalitatea şi „ideile” criminalului de alaltăeri. Dr. A. MIRASHAN #•