Lupta, septembrie 1930 (Anul 9, nr. 2645-2668)
1930-09-03 / nr. 2645
AHOL IX. NO. CONST. MILLE - Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE p© lA WOÎ • * • • • • • # • 800 Pe 6 ,« ........ Pe 3 „ ......... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREȘTI STR. CONST. MILLE, 12 (Sărindar)] Cine sau ce ar putea răsturna guvernul ? Odată cu revenirea din viligiatură a cadrelor militante de la conducerea partidelor, se pun în circulaţie şi prognosticurile asupra... schimbării, fie de guvern, fie de regim, adică, reîncepe jocul datelor, mai mult sau mai puţin fixe, la care fiecare amator de asemenea schimbări doreşte, dacă nu vede, o şansă pentru el şi amicii săi politici. Dacă se pune însă întrebarea: cine răstoarnă guvernul? — răspunsul cam întârzie, sau în orice caz e destulde ezitant. Fiecare din adversari fixează la deschiderea Camerelor, ba Crăciunul, ba Paştele ca epocă de schimbare a guvernului, dar nimeni nu anunţă data, nici programul campaniei de răsturnare. Se atacă guvernul ba pe chestia contractului Stewart, ba pe felul cum ar intenţiona să alcătuiască viitorul budget, dar o serioasă platformă pentru răsturnarea regimului nu se cunoaşte. Partidul liberal ar putea relua, punctul său de vedere — politica economică şi financiară „prin noi vişine” — stabilind ca platformă lupta înpotriva colaborărei cu capitalul străin. De ce n’o face, dacă are sentimentul că ţara Far urma pe acest teren? Iar dacă n’o face, nu este oare indicaţia că nici ţara, nici Coroana nu mar putea încuraja în această direcţie? Cu toate acestea, partidul liberal e singurul care mai socoteşte în jocul partidelor, deci dacă-l scoatem pe el, apoi nimeni nu vede pe adversarul care ar putea răsturna partidul, de la cârmă. ."Să se noteze că nu vorbim nici de situaţia creată partidului liberal de atitudinea sa faţă de noul Suveran, nici de criza internă pe care i-a provocat-o această atitudine. Ceilalţi adversari ai regimului actual, neputându-şi asuma pretenţia de a-1 răsturna, recurg la abilitatea obicinuită: — Regimul actual nu e nevoe să fie răsturnat. II vor răsturna, fie dificultăţile pe cari le întâmpină azi orice guvernare — şi în realitate sânt destule! — fie propriile sale greşeli, sau neînţelegerile sari s’ar ivi în sânul său. Răspunsul acesta ,oricât ar indica slăbiciunea adversarilor, cari dacă ar putea şi ar avea pe ce platformă răsturna guvernul, desigur că ar face-o fără a aştepta să-i răstoarne dificultăţile sau nînţelegerile — totuşi cuprinde o parte de adevăr. Dificultăţile de a rezolva azi vastele şi complexele probleme economice şi financiare pe cari le-a acumulat dezorganizarea şi dibuiala de după războiu, sânt în toate ţările acelea cari mistuie şi macină guvernele. Optsprezece luni au reuşit poate să macine ceva din popularitatea unui regim adus la cârmă de o irezistibilă mişcare populară, întrucât guvernul acesta a fost adus la putere tocmai fiindcă avea ce măcina din popularitatea sa şi fiindcă nici un altul n’ar fi putut aplica măsurile necesitate de situaţia financiară a statului. Dar optsprezece luni de guvernare sunt departe de a fi uzat regimul actual, ale cărui măsuri, legiuiri şi proecte abia sunt în curs de a-şi da rezultatele, după cum o recunosc spiritele cu adevărat obiective. Rămâne clar o singură speranţă a adversarilor. Aceea că neînţelegem, sau să le zicem cu adevăratul nume, rivalităţi personale ar face acum ce face nici situaţia politică, nici dificultăţile problemelor nu pot face — cu alte cuvinte, Guvernul neputând fi răsturnat, el să cadă graţie neînţelegerilor, rivalităţilor şi învrăjbirilor personale. Recunoaştem că ar fi unicul mijloc —dar sigur — ca actualul regim, ca oricare altul,să se răstoarne singur. In Parlament nu s’a manifestat o asemenea stare de lucruri. Acesta e adevărul. Există ea în guvern? Nu odată a desminţit-o şi d. Maniu şi d. Mihalache. Dacă totuşi ceiace s’a desminţit anul trecut în preajma deschidem Parlamentului şi s’a dovedit că nu există, s’ar dovedi că există acum, fireşte că ar îndreptăţi speranţele adversarilor. Faptul însă că Parlamentul actual nu e dispus a favoriza rivalităţile personale, e o prezumpţie serioasă că, chiar de s’ar găsi elemente cari să încerce în situaţia de azi asemenea politică, ele ar da repede îndărăt în faţa atitudinei Parlamentului. ALFA tratatelor in preajma adunărei Ligei Naţiunilor “ Ca întâmpinare doveditoare a sinceritate cu care a răspuns memorandului pentru alcătuirea Uniunei statelor europene, Germania a asaltat Consiliul Ligei Naţiunilor cu propuneri de revizuire a situaţiei minorităţilor — ceea ce e calea indirectă, dar obicinuită, spre revizuirea tratatelor. D. Poincaré atrage, într’un articol, atenţia statelor ce alcătuesc Liga, asupra acestei atitudini pe care o compară cu o invitaţie pe primblare deasupra unui vulcan. Omul de stat francez are perfectă dreptate când afirmă că edificiul construit după războiu valorează cu siguranţă mult mai mult decât labirintul în care se rătăceau înainte de 1914 naţionalităţile europene în ce priveşte minorităţile. Dacă pentru occident situaţia de azi a germanilor in Alsacia-Lorena e mai bună decât aceea a majorităţii franceze sub stăpânirea imperiului german. E inutil să insistăm, de pildă, pentru Europa de mijloc şi de sud-est, asupra situaţiei ceho-slovacilor, iugoslavilor sau românilor din dualismul austro-ungar faţă de situaţia austro-maghiarilor în statele succesoare ale monarhiei habsburgice. Dacă Liga Naţiunilor vrea să facă un pas pozitiv spre asigurarea păcei europene, înainte de toate ea trebue să arate hotărârea sa fermă de a nu pune datoria sa de veghere asupra drepturilor asigurate minorităţilor la dispoziţia nimănui ca protest pentru aprinderea focului abia stins prin înţelepciunea tuturor. Sântem cu atât mai calificaţi a o spune, cu cât suntem dintre acei cari ştiu care a fost situaţia românilor sub Austro-Ungaria şi care e azi situaţia austriacilor sau maghiarilor în statele Micei înţelegeri. Deosebirea în bine e ca de la cer la pământ. S. U. R. LEI 3 Direcţia 358-75 - Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Se pare că măsurile luate de curând de către guvernul maghiar pentru a preîntâmpina oovitură de stat a legitimiştilor la Budapesta au provocat o îndârjire în atitudinea celor ce lucrează pentru reîntronarea Habsburgilor în Ungaria. Interesant e însă că la întrebarea pusă de unul dintre conducătorii legitimiştilor, contele Johann Zichy care căuta să stabilească răspunderile pentru compromiterea „viitorului” monarch prin faptul că i se atribue intenţii de aventură, nu s-a dat nici un răspuns în cercurile oficiale. Nici unul dintre membrii cabinetului nu a îndrăznit să ia asupra sa răspunderea pentru măsurile de siguranţă luate de poliţie de ziua sfîntului Americ. ATITUDINEA GUVERNULUI Chiar ministrul armatei Quemboes a desmintit acum toate declaraţiile antilegitimiste ce i s’au atribuit în ultima vreme şi refuză categoric să-şi asume răspunderea pentru măsurile luate de poliţie în vederea împiedicării unei încercări de lovitură de Stat din partea lui Otto de Habsburg. PENTRUCE S’A AMANAT LOVITURA DE STAT Situaţia legitimiştilor s-a îmbunătăţit prin retragerea candidaturii arhiducelui Albrecht. Atât arhiducele Albrecht cât şi mama sa arhiducesa Isabella au înţeles să-şi creieze o oarecare popularitate şi realizaseră o sciziune în rândurile înaltei aristocraţii maghiare. Legitimiştii susţin acum candidatura unui singur pretendent. Străduinţele lor se îndreaptă spre consolidarea situaţiei candidatului unic, atât în rândurile populaţiei cât şi, printr’o acţiune diplomatică în streinătate. Dar legitimiştii a afirmă că au şi alte motive pentru a amâna întoarcerea lui Otto. Deşi împlineşte în octombrie 18 ani şi devine prin aceasta major, legitimiştii îl consideră pe Albrecht încă mijit prea tânăr pentru a i se putea încredinţa conducerea statului, în împrejurări atât de grele. Intertant e că legitimiştii şi presa care-i susţine atât în Ungaria cât şkm..Austria manifestează o vădită ostilitate împotriva fostei’ împărătese Zita, mama lui Otto. Fostei împărătese i se reproşează, îrn cercurile legitimiste, că nu a înţeles să se apropie de poporul maghiar şi că nici până azi nu a învăţat încă limba ungară. Faţă de actualii conducători ai guvernului maghiar, Zita a păstrat până acum o atitudine arogantă refuzând orice apropiere sau contact cu aceste cercuri conducătoare. CRIZA ECONOMICĂ Intr’un interesant reportaj publicat de „Neue Freie Presse” corespondentul din Budapesta al cotidianului vienez scrie că motivul cel mai puternic care a determinat temporizarea acţiunei legitimiştilor ar fi criza economică. Poporul maghiar suferă atât de mult în actuala criză economică internaţională încât nici nu se poate gândi la chestiunea monarhică. COMPLICAŢII EXTERNE După arătările corespondentului aceluiaş ziar vienez cercurile maghiare sunt vădit îngrijorate şi de atitudinea străinătăţei. Se încearcă actualmente asigurarea sprijinului lui Mussolini Ducele ar fi şi el de părere că problema monarhică nu poate fi soluţionată în Ungaria decât prin instalarea lui Otto. Legitimiştii aşteaptă însă ca într’o zi Mussolini să proclame problema monarhică în Ungaria ca o chestiune internă. În acea clipă — spun legitimiştii — Ungaria nu par mai teme de complicaţii externe.. De sigur însă că şi în această privinţă optimismul legitimiiştilor este exagerat. Oricum, trebuie menţionat faptul că problema monarhică din Ungaria se menţine în actualitate prin străduinţele necontenite ale legitimiştilor. Amţtt . Legitimiştii maghiari îşi intensifică acţiunea Se întoarce Otto de Habsburg ? Atitudinea guvernului maghiar.Mussolini şi legitimiştii EX-VaRATEASA ZITA Să fugim de politică Aristide Demetriad —■ A fi, sau a muri Acela care, după Grigore Manolescu, a fost cel mai de seamă Hamlet al teatrului românesc, şi-a pus desigur, în ultimii 2—3 ani, faţă în faţă cu conştiinţa sa, de multe ori această întrebare, cu o nesfârşită tristeţă. „A fi însemna pentru el a crea, a munci, a realiza, aşa cum a realizat, rând pe rând, pe Răzvan, pe Vlaicu- Vodă, pe îndrăgostitul naiv din „Trandafirii roşii“, şi in ultimul timp pe d-rul Rang din „Nora“ lui Ibsen. A nu mai putea apare în întrupările sale, însemna pentru el a nu mai fi — şi niciodată n’am citit o mai gravă şi mai sfâşietoare tristeţă ca în ochii lui, atunci când, după reprezentaţia de retragere, l-am întâlnit, în ajun de a pleca să-şi caute de sănătate. Nu de sănătate — de meseria lui, de Arta lui ar fi voit să-şi caute — căci nu vârsta l-a pus la retragere, ci boala. S’ar fi zis că nu şi-o ierta. Clocotea într’insul o revoltă surdă împotriva acestui musafir nepoftit, care a pătruns în casa lui lăuntrică, nechiemat şi înainte de vreme. De câteva ori s’a ridicat în friguri de pe patul de suferinţă şi s’a dus să joace, până a căzut într’o seară neputându-şi termina rolul. A luptat piept la piept cu Moartea nedreaptă şi necruţătoare. A fost răpus — dar ceea ce nefiinţa lui fizică nu va putea nimici sunt amintirile calde, vii, ale întrupărilor sale Şi astfel fictivul se prelungeşte în viaţă, supravieţuind realului, care se frânse odată cu lutul. S. D. F. ARISTIDE DEMETRIAD * Viaţa Directoratelor Continuă să fie mereu punctul de discuţie al diverselor autorităţi şi chiar de discordie între ele. Căci viaţa Directoratelor suferă de inaniţie. Marea reformă a organizării administraţiunilor locale se dovedeşte, în ce priveşte latura specială a regiunilor, dificilă... Deşi s’a hotărît definitiv care sunt atribuţiunile Directoratelor, ministerele se încăpăţânează şi nu vor să cedeze nimic din vechile lor atribuţiuni. Cetăţeanul nu numai că nu e facilitat, dar, adesea constată că biroucratismul a sporit şi metoadele lui s’au complicat. Nu avem încă o viaţă administrativă descentralizată — precum era în intenţia legiuitorilor. Rezultatul? O hârtie rătăceşte şi meci mult prin sertare iar colectivitatea suferă îndoit. Chestiunea a fost examinată cu atenţie şi sărguinţă. Deocamdată nu i s’a dat încă soluţia. Factorii cu răspundere care îşi dau seama în ce măsură se compromite o reformă de o aşa importanţă socială se străduiesc să rezolve problema cât mai curând. Constatând lipsa de mişcare —lipsa de viaţă a Directoratelor — nu înţelegem să ne alăturăm criticilor cu orice preţ — corului nemulţumiţilor sau interesaţilor. Concepţia care stă la baza reformei e bună. In toate marile state civilizate ea se aplică în chip mulţumitor. Principiul descentralizării nu e, doar, o invenţie autohtonă, ci o necesitate a timpurilor moderne. Arătând, însă, ceea ce e rău—ţinem să sugerăm celor în drept şi mijloacele de îndreptare. Trebue să renunţe ministerele la tendinţele centraliste, — nelegale. Cei din fruntea lor (oamenii — de !) să facă abstracţie de micile lor venituri şi să aibe mereu în vedere interesul obştesc. Când se va ajunge la această... desinteresare — Directoratele vor deveni ceea ce teoretic sunt: administraţii practice şi capabile a rezolva prompt. Capacitatea de rezolvare — iată ceea ce trebuie să se acorde acestor organisme căzute prematur în desuetudine. Nădăjduim că în interesul general cei în drept vor realiza dezideratul întregii opinii publice și vor da viață Directoratelor. _L. Vrăjmaşii democraţiei Aţi observat? Oameni fără ocupaţie sau cu prea multă; desamăgiţi politici care, după o lungă escursiune prin toate partidele au ajuns la capătul sforţărilor precum au început; palavragii simpli de cafenea; toată lumea banală care nu-şi verifică prea minuţios impresiile şi convingerile a pornit... ofensiva contra democraţiei. I se impută regimului parlamentar câte în lună şi în stele Domnii care se agită în contra democraţiei de care sunt „sătui” cer, cu ostentaţie, instaurarea dictaturii, — un act de „autoritate” — înlăturarea legilor și o... mână forte ! Cântecul e monstru. Opinia publică l’aude de câteva luni. Nu vom mai insista. Dar concluziei îi vom opune această precizare : am avut pâna azi un regim cu adevărat democratic ? Am avut noi într’adevăr parlamentarism onest? Trăit-am noi, realmente sub domnia legilor ? Hotărît, — nu ! Cum au avut domnii cu pricina prilejul să se... plictisească de democraţie şi să tune şi să fulgere în contra ei— când, repetăm, democraţia d’abea a început în România ? Trebuie să lăsăm ca regimul democratic, d’abea la începutul său în România — să-şi dea roadele. _ • Vrăjmașii democrației care se fac purtătorii orbi de cuvânt ai unei mode să binevoiască a-și revizui „doctrina”." BIX. I C. Miercuri 3 Sept. 1930 Director EMIL C. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct In Administrarea ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In țară 6 Lei In străinătate Creionul actualităţii Amânare de comun acord VINTILA : Cu toată intransigenţa mea, am putea cădea de acord spre a amâna schimbarea de guvern până ce voiu putea să viu eu. MANIU: Asta însă, m’ar putea sili să stau la putere mai mult de cât aş vrea ! Continuare în pag. 2 a Cmbustibilul pentru C.F.R de ING. ȘT. MIHAIESCU Deputat Am arătat în „Lupta” din 22 August, că una din cauzele deficitului C. F. R. este costul exagerat al combustibilului. Voiu cita câteva fapte, pentru a dovedi cât e de scump combustibilul c. f. r.: a) In 1928—1929, preţul cărbunilor la diferite căi ferate era: 700 lei tona în Polonia; 800 lei în Belgia; 930 în Germania; 1300 lei în Franţa şi 1375 în Cehoslovacia, socotind cărbunii cardif a 8500 calorii. C. F. R. plăteau în 1928: 1040 lei tona cardif, locomină. b) Pe când cărbunii de Petroşani, cari au o putere de circa 5500 calorii, au costat în 1929 circa 10.000 lei vagonul la comină, păcura cu o putere calorifică de peste 10.060 calorii, a costat sub 10.000 lei vagonul. Totuşi C. F. R. a consumat în ultimii ani câte cel puţin 2 milioane tone pe an cărbuni scumpi şi deabia 250—300 mii tone păcură anual, deși păcura costă pe calorie jumătate din costul cărbunilor. Iar amestecul de lignit cu păcură a costat în anul 1928, lei 150 pe tona de apă vaporizată, pe când cărbunii de Petroșani au revenit la 250 lei pe tona de apă vaporizată. Totuși în anii 1927—1929 s’au consumat câte 1.400.000 tone cărbuni de Petroşani şi doar 350 mii tone de lignit. ■c) Comparând costul combustibilului C. F. R. dinainte şi de după războiu, găsim acelaş rezultat dezastruos pentru administraţia postbelică: o locomotivă pentru a parcurge 1 kilometru ardea 12,7 kgr în 1914 şi 18,3 kgr. cărbuni în 1928! d) Pentru a favoriza Petroşanii, s’au transportat cărbuni din Valea Jiului în regiunea unde se găseau alte mine. Spre pildă: In nordul Transilvaniei, unde se află minele Jibou, Şorocani, etc.; în Moldova unde se află minele Comăneşti; la Braşov unde sunt minele Codlea, etc. Din această cauză costul combustibilului revine încă şi mai scump, deşi el era foarte scump chiar dacă se consideră preţul loco minal Pentru a învedera cât se cheltueşte cu aceste transporturi în regie, de al căror cost nu a ţinut seama nimeni, e destul să arătăm că pe când la noi costul transporturilor1 în regie revine la 21 la sută din totalul transporturilor C. F. R., în cele mai multe ele revine la 5—10 la sută! e) In fine ca o sinteză turcr’ argumentelor de mai sus, avem faptul că pe când în alte țări combustibilul reprezintă 7—13 la sută din totalul cheltuelilor de exploatare, la noi reprezintă 19 la sută. CE ECONOMIE S’AR PUTEA REALIZA a) Dacă s’ar reduce preţul cărbunilor la preţul raţional, adică la media preţului din ţările învecinate, şi care este de circa 1000 lei tona-cardii, am avea o economie anuală de 500 milioane lei. Intr’adevăr, o tonă-cardif este plătită acum de C. F. R. cu circa 1500 lei, deci cu 500 lei mai scump decât prețul din străinătate. Cum C. F. R. consumă circa 1 milion tone-cardif pe an, economia ce s’ar putea realiza normalizând prețul cărbunilor ar fi de 500 milioane lei anual. b) Dacă s’ar merge mai departe cu raţionalizarea şi s’ar consuma în fiecare depou de locomotive cărbunele din mina cea mai ieftină, — ţinând seamă şi de costul transportului cărbunilor de la mină la depoul de consumaţie — s’ar mai obţine o economie de circa 100 milioane pe an. c) In fine dacă s’ar face încă un pas şi s’ar consuma păcură, oriunde ea revine mai eftină decât cărbunele (bineînţeles păcura se va amesteca şi cu lignitul necesar) s’ar mai realiza următoarele economii: Costul unei tone de apă vaporizată cu amestec de păcură şi lignit este mai mic decât costul aceleiaşi tone de apă vaporizată cu cărbuni, cu circa: 220—170—50 lei pe tonă de apă vaporizată. In anii precedenţi diferenţa a fost mai mare. Amestecul de păcură cu lignit este deci cu 23 la sută mai eftin decât cărbunele singur. Dacă s’ar înlocui 400 mii tone cărbuni, prin amestec de păcură şi lignit, s’ar putea obţine încă o economie de 400.000X1500X0,23.138 milioane lei. In total s’ar putea obţine prin raţionalizarea preţului cărbunilor c. f. r. o economie de circa 700 milioane lei, la un total de 1.800 milioane lei anual. Deşi cifra şi proporţia oftenirii s’ar părea poate exagerate, ele sânt în domeniul normalului. Am arătat că în 1914 combustibilul costa 0,70 lei aur pentru un tren-km, iar în 1928 a costat 1,10 lei aur. •Pentru a ajunge la acelaşi cost,va trebui să se realizeze pe lângă economiile arătate mai sus și economii la canti-