Lupta, ianuarie 1931 (Anul 10, nr. 2746-2769)

1931-01-15 / nr. 2756

ANUL X. NO. 2756 CONST. MULE Fost director politic, Decembrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni........................ • • • SO Pe O ii 400 Pe 3 ii •«••••••• 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTISTR. CONST. MILLE »? (Sărindar) O concentrare a ideilor nu numai a persoanelor Am subliniat în acest loc tot abuzul care se face de luni de zile cu diferitele „formule” pe tema unui guvern de concentrare — abuz care a izbutit să diformeze așa fel această idee încât n’o mai recunosc nici acei cari au slujit-o cu atâta zel. Am spus cu acest prilej, în acest loc, că pentru a se risipi toate confuziunile rezultate din acest fel de tratare a subiectului, nu există decât un singur mijloc: integrarea temei în simplicitatea ei clasică. Suveranul, când a voit s’o pregătească, spre a fi înţeleasă de toată lumea, a vorbit de „colaborarea tuturor forţelor vii ale naţiunei” şi s’a referit la înţelepciunea populară: „unde’s doi puterea creşte”. Iată ce era simplu şi pe înţelesul tuturora. A venit apoi puzderia de variaţiuni pe tema, ba a concentrărei de personalităţi, ba de concentrare a partidelor, ba de concentrare a personagiilor autorizate de partide, ba a acelor independente de partide, şi s’a făcut un talmeş-balmeş în capul tuturora, din care nimeni nu mai înţelege nimic. Dar iată că tocmai când arătam în „Lupta” că nu trebue complicat ceea ce este simplu, apare o ştire — autentică sau nu, asta nu putem încă şti — că şi d. Vaida-Voevod, la o masă intimă a parlamentarilor ardeleni, la Cluj, şi-ar fi exprimat convingerea că ar fi necesară o înţelegere a tuturor partidelor spre a se stabili un program unitar în ce priveşte armata, justiţia, politica externă, politica statului faţă de minorităţi şi politica economică. Desigur, un guvern de concentrare, fie de partide, fie de reprezentanţi de partide, fie de personalităţi, deschide numaidecât în mentalitatea curentă a lumei noastre politice toate dificultăţile de a împăca o asemenea concentrare cu interesele fiecăruia dintre partide, cu „raportul de forţe” mai mult sau mai puţin electorale şi mai ales cu dimensiunile nemăsuratelor ambiţii ale „personalităţilor”. Pentru a înlătura toate aceste dificultăţi care osândesc de mai înainte orice încercare în vederea unui guvern de concentrare durabil şi deci cu o acţiune unitară, trebue părăsită cu desăvârşire formula guvernului de concentrare a unor personalităţi în afară de partide sau din lăuntrul partidelor şi de văzut dacă înţelegerea în jurul a o sumă de probleme privind politica externă, armata, justiţia, agricultura, finanţele, minorităţile, este realizabilă între partide, în vederea unui guvern stabil cu mandat de a scoate ţara din impasul de azi. D. Vaida, punând înainte problemele, a arătat că o asemenea concentrare sau colaborare nu s’ar putea face decât în jurul unui program în care să fie concentrate ideile comune ale partidelor asupra problemelor noastre vitale. Programele de azi ale partidelor nu sunt în aşa măsură antagonice încât realizarea unei asemenea înţelegeri să fie explusă. Din potrivă, deosebirile şi teoretice şi de metodă sunt departe de a fi fundamentale— aşa că logica şi bunul simţ spun că, sub imperiul necesităţilor naţionale şi de stat, niciodată o asemenea înţelegere nu era mai firească şi mai posibilă. Formula atribuită d-lui Vaida, dacă s’ar autentifica, ar putea alcătui o reală şi solidă bază de discuţiune — şi n’am mai dibui pe întuneric în labirintul versiunilor fanteziste şi confuze. EMIL D. FAGURE Granate Se duce şi barza! Intr’un articol, foarte frumos şi inimos, d-na Manoilescu arată câtă vină au părinţii in educaţia greşită — sau mai bine zis in lipsa de educaţie — care se dă copiilor azi. Intre altele, d-na Manoilescu scrie „Nu creşteţi copiii ferindu-i de cuvântul „dragoste”. Instinctul lor îi face să-l cunoască şi să cugete la el de timpuriu. In casele in cari căsnicia părinţilor a fost clădită pe dragoste, copiii o văd zilnic în faţa lor, căci acum sunt mari şi ştiu că tata şi mama nu sunt rude, cum au crezut când erau mici, şi că s’au luat fiind că s’au iubit. Trebue să înceteze povestea cu barza, pe care nu o mai crede nici un copil de patru ani, şi nu trebue ca copilul să afle marile adevăruri ale vieţii iiltâmplâidr |1 brutal.’* Vai, da, povestea cu barza nu mai e de actuautate, nu mai e crezută, in zilele aeroplanelor şi a televiziunii. da avea vaiuoaitate pe vremea diligenţelor şi a malacoanelor, deşi nu s a cercetat niciodată sa se vadă dacă şi strămoşii noştri, pe vremea când aveau patru anişori, credeau reatmeme în ea, sau simulau numai, ca să facă plăcere părinţilor lor. Totuşi, simt o uşoarămelancolie şi înduioşare văzând cum dispare şi barza! Avea atâta irezie chestiunea asta şi era singura legitimare a existenţei acestei simpatice pasări! Va trebui multă abilitate ca s'o putem înlocui, căci barza nu e un simplu diurnist pe care îl poţi înlătura ţară nici o dificultate! Ce vor răspunde mamele când fetiţa de patru anişori le va intreba: — Mamiţico, când imi aduce barza un frăţior? Săraca barză, ea, care servea ca mijloc de transport, înlăturată odată cu directorul general al transporturilor, d. Vidrighin! Desigur că prima înlăturare va stârni ceva mai multe regrete ca cea de a doua! DESCA Essa. Un cuvânt înţelept Intre cei care judecă sănătos şi cuminte, intre oamenii cu răspundere şi cu dragoste de progres (şi nimic nu se poate face în mijlocul frământărilor prerevoluţionare, şi cavalerii revolverului şi grenadelor), s’a stabilit de multă vreme o linie de demarcarie, precisă. Marea mulţime care îşi câştigă existenţa cu preţul unei activităţi pozitive, de fiece zi şi de fiece oră priveşte cu justificată revoltă acţiunea de destrămare săvârşită de o mică parte—rătăcită— a tineretului mai mult sau mai puţin minor. Şi e şi firesc să fie aşa: oamenii cari cunosc viaţa, cari privesc, senin, realităţile şi nu sunt conduşi de patimi nu pot admite extravaganţele, cari nu duc la nimic folositor, ale unor grupuri anarhice... Iată de pildă, cuvântul rostit la radio de d. profesor Constantin Kiriţescu împotriva mişcărilor subversive. Acest vechiu cinstitor al catedrii, pasionat promovator al cauzei naţionale căreia i s’a devotat, patriot autentic, fost secretar general al ministerului instrucţiunii şi actualmente director general al Învăţământului secundar, autor de manuale didactice şi al monumentalei opere. „Istoria războiului României” este, desigur, un mai bun, un mai autentic apărător al naţionalismului decât primul minor, ameţit de exagerările propagandei anarhice. Şi este, acest profesor şi patriot, cel puţin tot atât de bun român ca oricare dintre cruciaţii ecrastiei, dinamitei... Ei bine — şi acest naţionalist s’a ridicat, energic, în contra rătăcirii tineetului. A spus, clar şi răspicat, că profesorilor le e ruşine de lume— de când cu agitaţiile şi nebuniile făptuite de liceeni. A cerut educaţie serioasă din partea părinţilor şi dascălilor. A veştejit faptele urâte ale acelui tineret care a trecut bariera bunului simţ şi a rolului lor de învăţăcei, periclitând liniştea acestei ţări, întregite şi consolidate nu cu aportul lor de sânge şi de lacrificii , ci cu acela al sutelor de mii de luptători anonimi care, hotărât, nu sunt de partea anarhiei.Când şi un asemenea om se rosteşte astfel , mai poate cineva com funda bunul simţ, cuminţenia, caracterul marei masse a naţiei cu infima categorie a agitatorilor? Poporul românesc respinge nebuniile inutile şi sângeroase. In timpul războiului, când s'a produs defecţiunea rusă şi plugarul român a suferit propaganda bolşevicului rus —sufletul lui şi mentalitatea lui au rămas neatinse. Aşa precum a respins fanatismul de stânga — aşa se îndepărtează de crimele şi întunericul de dreapta. Căci nu de drag ai câtorva rătăciţi se va încuraja deslănţuirea catastrofei naţionale. KIX MOSJINSKI directorul general al G. P. U.-ului care, după cum se anunţă din Moscova, se va retrage din această demnitate spre a ocupa o înaltă funcţiune in organizaţiunea Sovietelor. 4 PAuim LEI 3 Direcţia 358-75 — secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Guvernul francez şi Jofffre Generalisimul francez a fost „executat“ in 1916 pe nedrept? Henry Bidou publică în L’Eu- Tope Nouvelle un foarte interesant articol asupra mareşalului Joffre. Redăm în cele ce urmează sfârşitul acestui articol, în care autorul vorbeşte de „execuţia“ la care „neînţelegerea şi nedreptatea“ parlamentului francez l-au condamnat pe Joffre, după bătălia de la Marna. După ce vorbeşte de prima perioadă a războiului, d. Bidou continuă astfel Dacă planul a rămas acelaşi metodele au variat la nesfârşit. Nu este locul să le expunem. Dar dacă luăm în considerare, spre pildă, pregătirea artileriei, apoi in momentul când a izbucnit războiul ea era interzisă de technicieni, artileria susţine atacurile, dar nu le prepară. In 1915, din contra, bătălia de la Champagne a fost deschisă printr-un bombardament intens de trei zile, 22, 23 şi 24 Septembrie. In 1913, înainte de Somme, focul a durat 1 zile; prima poziţie germană a fost în întregime distrusă: ea părea un câmp de arătură. Mai târziu s’a revenit la tirul de câteva ore, de o violenţă extremă. Şi în sfârşit, în 17 Iulie 1918, generalul Mangin, a suprimat complect prepararea atacului de către artilerie Aceleaş schimbări în ce priveşte obiectivele, desfăşurarea atacurilor şi exploatarea succesului, întreaga practică a artei de războiu — dacă nu chiar spiritul ei, a trebuit refăcută, inventată din nou, cu mijloace din ce în ce mai mari, şi cari depăşeau tot ce se imagina până atunci. Omul depăşea în aceste vremuri, tot ce se putea aştepta. Unităţile existau cu pierderi de 75 la sută; înainte de război, se credea că 10 la sută era un maximum de pierderi pe care o trupă nu-l putea depăşi. De fapt, timp de doi ani, cu toate eforturile aliaţilor, ca şi cu toate eforturile germanilor, frontul occidental fu slăbit, dar niciodată rupt. A fost aceasta o amară decepţie. Joffre promisese liberarea teritoriului înainte de sfârşitul primei ierni, şi apoi pentru vara lui 1915. De aci încolo, n’a mai fost crezut. In Iunie 1915, d. Viviani îi spunea comandantului Herbillon: „Totdeauna acelaş lucru: plecăm cu speranţe depline şi suntem opriţi de aceleaşi obstacole. Totul trebue luat de la început. Nu există soluţie posibilă în aceste condiţiuni. Marele cartier acumulase în acest timp împotriva sa tot felul de nemulţumiri. Comandantul nu mai accepta nici un control. El pretindea să acţioneze el însuşi ca un adevărat guvern. Această uşurpare irita câteodată violent pe d. Poincaré. In afară de aceasta, anul 1916 a fost foarte rău: început cu tragedia dela Verdun, continuat cu decepţia dela Somme, el s‘a încheiat cu dezastrul României. Spiritele erau agitate, înseşi calităţile comandantului suprem se întorceau împotriva lui. I se reproşa acest optimism şi acest echilibru care altă dată s‘ar fi numit o magnifică încredere şi un sânge-rece eroic. Se cerea un om nou. D. Millerand nu mai era a ministerul de războiu spre a-l apăra pe Joffre. Dar acesta nu părea să se indoiască de ameninţarea ce plutea deasupra sa. Execuţia a avut loc la 13 Decembrie 1916. Un decret atribuia generalului Joffre rolul de consilier technic pe lângă guvern, în ce priveşte directiva războiului. Titlul de „comandant suprem al armatelor franceze“ i se lăsa, dar comanda efectivă trecea generalului Nivelle pentru Franţa, şi generalului Sarrail pentru Orient. Chiar şi acest serviciu de consilier technic a fost suprimat, în mai puţin de 15 zile de generalul Lyautey, devenit ministru de finanţe. Titlul de „comandant suprem1 cembrie însă ,generalul Joffre a fost făcut mareşal. ★ Scurgerea vremurilor permite o judecată mai echitabilă. Nu ne putem gândi să tăgăduim greşelile, dintre cari unele se pot imputa celor din jurul mareşalului, şi eşecurile cari se datoresc în parte destinului. însuşi Joffre păstrează şi va păstra fără îndoială pentru totdeauna ceva misterios şi secret. In cuvintele sale, se găseşte totdeauna un reflex neliniştitor, şi nu se poate şti dacă ele sunt naive sau profunde. Acei cari le-au cunoscut bine, n‘au distins nici odată exact dacă era un om cu totul superior sau numai un om de mijloc dar dintr’o bucată. Nimeni nu contestă bunul său simţ, luciditatea şi clarviziunea sa. Ştia să vadă în ansamblu şi de departe. Foarte gelos de autoritatea sa, el a exercitat-o cu o curajoasă intransigenţă. Departe de a declina răspunderile, el le-a purtat cu seninătate. Şi în sfârşit — restul nu înseamnă nimic pe lângă aceasta — el a purtat pe umerii săi largi, destinul Franţei. E unul din acei oameni fericiți care rămân în istorie ca salvatori ai patriei lor. „L’lndépendance roumaine“ si pamfletul lui Tancred Continuăm a semnala reflexiile oficiosului francez al partidului liberal asupra cazului special al pamfletului imund finanţat şi dirijat de Tancred Constantinescu. Intr'un nou articol publicat aseară, spune: „Se găsesc, desigur, ci râioase în toate categoriile de meserii... „De ce am pune însă un joc libertatea presei, ori de câte ori unul din confraţi cade în eroare, depăşind cuviinţa, corectitudinea sau respectul datorit aproapelui ?.... „De ce ordinea morală n'ar fi salvgardată în lăuntrul corporaţiei noastre, de către înşişi ziariştii ? „Un Consiliu de disciplină format după modelul celui, ce funcţionează la baroul avocaţilor, ar putea evoca toate cazurile în care un confrate ar fi depăşit regulele demnităţii profesionale. „Am putea regina astfel la moralitatea în propria noastră casă .. „Să urmărim şi să pedepsim pe cei ce compromit renumele corporaţiei noastre, dar să refuzăm a admite orice măsură care ar putea stingheri, oricât, libera expresie a gândirei”. Cum s-ar putea să nu subscriem cu amândouă mâinile aceste păreri şi îndemnuri mai cu seamă spre a le reproduce ori de câte ori guvernele liberale ar repeta faţă de ele atitudinile sale de până azi ? Dar de ce nu s-au îndeplinit toate aceste deziderate înainte de a fi ajuns la ruşini ca acelea ale pamfletului lui Tancred Constantînescu ? Şi de acum înainte, e sigur că oile râioase vor fi scoase din rândurile ziariştilor cari ştiu ce este cuviinţa, corectitudinea şi respectul aproapelui şi că vom avea în acest scop concursul neşovăelnic al confraţilor fără deosebire de păreri politice? Suntem gata a acţiona. Lt. Toate categoriile de funcţionari resimt consecinţele curbei de sacrificiu care a început să se aplice la salarii din luna ianuarie. Reducerea lefurilor este cu atât mai simţită cu cât consecinţele diminuării puterii de cumpărare a zecilor de mii de funcţionari nu au început să-şi producă efectele asupra cursului costului vieţii. Chiriile au rămas la acelaşi nivel, pentru că toate contractele de locaţiune expiră la Sf. Gheorghe sau la Sf. Dumitru. Procentul de ieftenire abia în primăvară va începe când fiecare salariat îşi va strânge gospodăria la minimum posibil şi când multe apartamente vor rămâne neînchiriate. Tot la preturi ridicate au rămas şi produsele industriei nationale pentru că, pe de o parte, nu s’au luat măsuri pentru diminuarea preturilor, în raport cu avantagiile protectiunii vamale pe care o acordă Statul, iar pe de alta, pentru că procesul scăderii cererii faţă de constanta ofertei, nu a început încă să se resimtă. Dar, dacă toate categoriile de funcţionari se acomodează mai uşor nouei situaţii materiale, magistratura suportă cu greu sacriiciul ce i se cere pentru echilibrarea budgetului general al Statului. Un profesor secundar poate da lecţii particulare, dublând efortul intelectual ca să-şi asigure pâinea; un funcţionar administrativ îşi poate întrebuinţa timpul liber în îndeletniciri lucrative, etc. Magistratul trebue să se mărginească exclusiv la salariu căci prestigiul dreptăţii nu îngădueudecătorului să ocupe alte funduri particulare. Şi, în afară de această singularizare în ocupaiuni, absolut indispensabilă pentru prestigiul corpului magistraa fost deasemeni abolit. La 26 de lurii, judecătorii sunt ţinuţi să Salariile magistraţilor aibă relatiuni sociale costisitoare şi să se prezinte in fata justitiariilor în condiţiuni ireproşabile. Roba nu poate, nu trebue să acopere vestminte sdrenuite şi, in afară de templul in care se împarte dreptatea, ţinuta magistratului trebue să fie ireproşabilă. Să mai vorbim de imperioasa necesitate a consultării cărţilor juridice atât de costisitoare, de abonamentele la revistele de specialitate, necesare pentru ca magistratul să fie în curent cu jurisprudenţa nouă şi cu problemele juridice cari se desbat în toate ţările? Magistraţii nu mai pot citi nimic şi cum ar putea fi altfel când un judecător are 7000 lei salariu pe lună şi un preşedinte de tribunal 12.000? Se poate închipui un budget echilibrat pentru familia unui preşedinte de tribunal, budget în care intră chirie, hrană, luminat, încălzit, spălat, etc. cu 12.000 lei pe lună? Evident nu. Şi consecinţele lipsei strictului necesar existenţei se vor resimţi asupra mersului normal al justiţiei. Un organism debilitat de lipsa unei hrane suficiente, nu poate da funcţiunii toată puterea de muncă de care este capabil, şi un magistrat, preocupat, zilnic, de coşniţa familiei şi de grijile inerente mizeriei materiale nu poate avea mintea limpede indispensabilă unei drepte judecăţi. Iată de ce, în interesul justiţiei, se impune ca prima categorie de funcţionari ale căror salarii vor fi majorate, în ipoteza unui excedent budgetar, trebue să fie magistratura pentru că, altfel, se sdruncină temeliile unei instituţii care, pururea, a fost fala ţării trecând, neprihănita, prin toate împrejurările şi rezistând tuturor tentaţiilor. RADU MATEI 36 C. Joi 15 ÎBiruarie 1931 Director EMIL O. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct In Administraţia statului «i la toate agențiile de publicitate Lei numărul in tot’d Lei in strâinâtale Creionul actualităţii S*a eltenit! — Conaşule, cu o sută de lei să cumpăr eu foaia lista asta ? MAREŞALUL AVERESCU. — Cum ? Nu s’a citit încă in piaţă manifestul meu prin care anunţam eftenirea vieţii ? ! „Cadastrul în România“ de PAUL NEGULESCU profesor da drept public la DTnivarsHat«« din București Intr’un articol precedent, referindu-ne la organizarea nepotrivită pe care o au serviciile chemate să satisfacă interesele generale și dând ca exemplu organizarea serviciilor cadastrale, am arătat, în treacăt, că există mai multe servicii care se ocupă cu lucrări de cadastru, că fiecare are sistemul său deosebit de a face lucrări de planuri, aşa că un expert francez chemat de d. ministru I. Mihalache ca să examineze posibilităţile organizării unui cadastru general pe întreaga ţară, după ce a cercetat activitatea acestor numeroase servicii, s-a minunat de formidabila risipă ce se face şi de rezultatele dezastruoase ce se obţin. Suntem recunoscători d-lui ing. Ch. Ştefănescu-Gună din Direcţia Cadastrului de la Ministerul de Agricultură şi Domenii care, intr’un articol publicat de ziarul „Lupta” de la 8 ianuarie 1931, arătând că informaţiile noastre sunt eronate, ne da posibilitatea de a reveni pentru a preciza şi stabili stările de fapt. Autorul articolului porneşte dela ideia că România este lipsită de o instituţie a cadastrului pentru simplul motiv că încă nu este votată de parlament legea cadastrului, de fapt există această direcţiune, înfiinţată pe lângă Ministerul Domeniilor, care a executat şi are încă de lucru pentru definitivarea lucrărilor technice în legătură cu exproprierea, iar acum în urmă cu lucrările din Cadrilater şi căreia i-ar reveni de drept executarea planurilor necesare viitorului Cadastru, atunci când el se va fi legiferat. Ni se atrage atenţia asupra confuziei rezultând din faptul că la Ministerul de Industrie şi Comerţ există o direcţiune a cadastrului zis minier, având după d-sa, titulatura improprie şi care, după credinţa autorului articolului, dobândită fără citirea legei minelor, s’ar ocupa cu identificarea, cu ridicarea în plan şi cu păzirea integrităţii drepturilor de proprietate a terenurilor Statului din regiunea minieră, după cum procedează şi Casa Pădurilor cu domeniul silvic al Statului pe care-l administrează; în sfârşit se dă relaţiuni asupra rostului serviciului technic al Direcţiei pescăriilor cum şi asupra rolului Serviciului Geografic al Armatei în lucrările pentru harta ţării. După ce se dă explicatiuni asupra metodelor de lucru pe cari le aplică diferitele servicii, anume metoda grafica cu planşeta topografică la Serv. Geografic al Armatei, metoda fotogrametrică la Cadastrul minier şi metoda numerică la direcţia cadastrului din Ministerul de Agricultură şi Domenii, se scot în relief avantagiile metodei numerice, care ar fi cea mai precisă, cea mai simplă, cea mai rapidă şi cea mai eftinâ, cu autoelogiile autorului de a fi stârnit admiraţiunea delegaţiilor ţărilor streine la un congres internaţional de la Zuerich prin expunerea D-sale în faţa congresului, căpătându-şi convingerea de a fi noi singura ţară de pe glob unde perfecţiunea — ca metodă şi aplicare — a fost dusă atât de departe...! In sfârşit rectifică autorul articolului calificativul „dezastruos” cu privire la rezultatele obţinute în lucrările de cadastru executate până în prezent la noi în ţară şi aduce imputare expertului francez, d-l H. Roussilhe, de a nu fi avut cel puţin curiozitatea să primească de la d-sa explicaţiile menite a-l convinge de superioritatea metodei numerice, pentru a nu mai recomanda vechea metodă greoaie şi puţin precisă, metoda grafică, utilizată şi astăzi de cadastrul francez. Ţinem să precizăm că ne însuşim în totul constatările făcute de d. Ing. H. Roussille cu privire la diversitatea serviciilor, ce execută lucrări technice de cadastru, la eforturile disperate, la metodele diverse, la complecta lipsă de legătură şi prin consecinţă la rezultatele negative obţinute astfel, mai cu seamă când se raportă la sumele efectiv cheltuite. Noi socotim că expertul francez a procedat foarte ştiinţific, când, după ce a luat informaţiuni personale, vizitând toate serviciile a adresat tuturor serviciilor cadastrale anunţate chestionare. La aceste întrebări precise formulate de expert, s’a răspuns de servicii cu memorii detailate dintre cari menţionăm pe acele ale direcţiei cadastrului: 1. Memoriul cu anexe trimis de Direcţiunea Cadastrului cu Nr. 21365 din 13 XI 1929. 2. Memoriul personal al D-lui Director General al Cadastrului. 3. Memoriul personal al d-lui Sub Director General al Cadastrului, Ing. Ins. G-l Gh. Ştefănescu Guna (prezentat în şedinţa din 9 XI 929, a comisiunei de studii, din care am făcut parte). Constatăm că, din partea unei instituţiuni, — care se presupune a avea o singură normă de lucru — se răspunde atât de cel în drept, de directorul general, cât şi de subdirectorul general fără a se potrivi în aprecieri. Mai mult încă, însuși directorul ge-ICItiti continuarea in pag. II-a)