Lupta, iunie 1931 (Anul 10, nr. 2869-2892)
1931-06-11 / nr. 2876
ANUL X. NO. 2876 CONST. MULG Fost director politic: Decembrie 1921 —Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni ......... 300 Pe Pe6 '3 »*»• 4 PAGINI LESI 3 . 400 200 1N STRANATATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR. CONST. MILLE. 12 (Sarindar) irecţia 358-75 — secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 C. Joi II Iunie 1931 Director EMIL O. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct în Administraţia şelarului şi la toate agențiile de publicitate 3 Lei numărul înjură 6 Lei în străinătate D. preşedinte al Consiliului plânge „pericolul votului universal”. Fata de acest „pericol”* logic este ca alegerile la colegiile corpurilor profesionale — colegii restrânse ale Camerelor Agricole, ale Camerelor de Comerţ şi industrie şi ale celor patru Universităţi din ţară să reprezinte maximum de sănătate politică şi gospodărească, maximum de garanţie împotriva „pericolului” votului universal. Votul universal reprezintă, după concepţia actualului guvern, influenţa demagogiei asupra ţărănimei inculte , deşi în practică, reprezintă azi influenţa fraudei şi violenţei asupra masselor de la sate ca şi asupra celor de la oraşe. Din contră, colegiile restrânse ale Camerelor Agricole, Industriale şi de Comerţ, ca şi colegiile universitare, reprezintă, în concepţia de azi, adevăratele interese economice, cele agricole ale marii majorităţi a plugarilor români, cele industriale şi comerciale ale ţarei şi cele culturale deţinute de cele mai înnalte aşezăminte: Universităţile. Să cercetăm, rând pe rând, alegere cu alegere, cum s-au rostit aceste 16 colegii de elită profesională. Cele patru Camere de Agricultură din Ilfov, Covurlui, Cluj şi Iaşi au ales pe d-nii Virgil Potârcă, Ionel Lupescu, Mihail Şerban şi Dim. Moldovan, toţi patru candidaţi ai partidului naţional-ţărănesc. Din patru locuri, nici unul n’a putut fi luat, deci, de guvern. Cele patru Camere ale colegiului Industrial au ales un liberal la Ilfov, 1 independent la Covurlui, 1 national-tărănist la Cluj şi 1 guvernamental la Iaşi. Iar cele patru colegii ale Camerelor de Comerţ au ales: 1 national-tărănist la Ilfov, alt naţional-ţărănist la Cluj, 1 liberal la Iaşi şi 1 guvernamental la Covurlui. Adică 7 naţional-ţărănişti din 12 aleşi şi numai 2 guvernamentali, 3 fiind liberali. Să trecem la colegiile universitare. La Bucureşti, preşedintele consiliului, Rector al Universitatei recomandă în special pe d. profesor I. Simionescu şi Universitatea alege pe d. Bălăcescu, liberal. La Cernăuţi de-asemenea e ales candidatul liberal. La Cluj de-asemenea. Singur la Iaşi se alege candidatul guvernamental cu 40 de voturi faţă de 31 date candidatului ţărănist d. Paul Bujor. La Cernăuţi candidatul naţional-ţărănist, d. Isopescu-Grecul are un vot mai puţin (23) decât candidatul liberal ales, care are 24. Aşadar, şi la colegiile Camerelor profesionale şi la Colegiile Universitare, din 16 candidaţi guvernamentali numai doi izbutesc. Restul sunt respinşi. Cum rămâne cu „elita” colegiilor cari se rostesc contra guvernului în 14 din 16 locuri? Explicaţia faptului? Foarte limpede şi simplă. La aceste colegii nu poate opera nici jandarmeria, nici „tehnica” urnelor. Evidenţa însăşi. Dacă în massele care reprezintă „pericolul” votului universal, guvernul de azi nu are, deci, rădăcini, iar Camerele de Agricultură, Industrie şi Comerţ precum şi universităţile îi resping candidaţii — unde îşi are rădăcinile acest guvern? L. T. A. Glasul Agriculturei, Industriei, Comerţului şi Universităţilor O telegramă trimisă d-lui Iorga Ne-am ocupat în numărul de ori de ticăloşia fără seamăn săvârşită în gara Ianca, noaptea, când câteva plutoane de jandarmi s’au repezit cu patul armelor şi cu baionetele asupra unui grup de naţional-ţărănişti, în fruntea cărora se găseau mai piuiţi foşti parlamentari, un fost primar al oraşului Brăila şi un fost secretar general al ministerului de justiţie. Toţi au fost striviţi, umpluţide sânge, loviţi barbar cu armele de jandarmii cari năvăliseră ca asupra unor hoţi de codru înarmaţi. N’a fost un „incident” obicinuit, pe care blazarea politcianismului român să socoată că nici nu trebue să-l mai înregistreze. A fost un atac sălbatec, cu totul excepţional, care n’a cruţat pe nimeni. Or, cu toată gravitatea faptului, cu toată revolta întregului oraş Brăila, cu tot protestul baroului local, prefectul, autorul moral al oribilei ignominii, tronează încă triumfător la locului. . Soţia uneiadin victime, d-na IElena Marinescu a trimis primului ministru această telegramă— elocvent document al „consultării” la care a fost supusă Naţiunea de un guvern de... specialişti, cari vor să introducă o eră nouă . „Soţul meu Ionel Marinescu, fost prefect şi deputat, aflânduse printre cei 60 alegători sdrobiţi în noaptea de 15 spre 6 iunie de jandarmi la Ianca, zace acum plin de răni, plâns de copii şi amici, în casa în care am avut cinstea să vă găzduim cu ocazia centenarului eliberării Brăilei. Crede excelenţa voastră că trebue să se spele asemenea ruşine care se răsfrânge şi asupra obrazului ţării, sau ne rămâne numai speranţa în justiţia imanentă ? Autorii morali sunt prefectul Albu şi deputatul Tino”. Pe ministrul de interne îl ştim prea cuirasat ca să-l mai mişte asemenea telegrame. Dar nici d. Iorga, om de cultură, om civilizat şi occidental, nici d-sa nu mai vibrează ? Şi d-sa e de părere că în politică e îngăduit orice şi că o eră nouă poate începe şi cu asemenea monstruozităţi, abjecte şi vulgare, cari n’au nimic nici mare, nici tragic în ele, ci, ne întorc înapoi la vremurile de glorie ale ciomăgaşilor făuritori de Parlamente ale Naţiunii. Prefectul dela Brăila trebue să rămâie intangibil ?. Exodul „turistic“ spre Budapesta Ardealul se aprovizionează din Ungaria, iar comerţul românesc decade! La prefectura poliţiei din Oradea, ai s’au dat interesante date,asura unui ciudat fenomen „turistic”, un fenomen de osmoză turistică atre România şi Ungaria. Zilnic, din judeţele ardeleneşti t1aurdle Ungariei, pleacă sute de turişti”, — unguri, saşi, evrei şi hiar români, — atraşi de facilităţile turistice excesive, făcute de auorităţile ungare, călătorilor (în speial unguri), ce vin din România. Pleacă uneori zilnic, 380 de călăori unguri din Ardeal, spre Budapesta. Ei obţin prin societăţi uniate de turism, ce fac o intensă propagandă în Ardeal, paşapoarte coective de la autorităţile româneşti; un astfel de paşaport, costă numai 160 lei pentru o mie de oameni. Toţi aceşti „turişti” se duc la Budapesta, beneficind şi de mari reduceri pe căile ferate ungare, îşi fac oate cumpărăturile în Ungaria, — rama lasă trecerea liberă a obiecelor de îmbrăcăminte, de pildă, de călător, — in timp ce comerţul omânesc din marile centre ardeleneşti dinspre graniţă, decade până a faliment. Intre facilităţile „turistice” pe care le face Ungaria pentru călăorii unguri ce vin din România, este de notat costul de 300 lei al unui bilet de tren cl. III, dus şi întors, până la Budapesta! De la graniţă, până la Budapesta, sunt numai 6 ore. Acolo, călătorii se vin în „grupuri turistice”, se bucură de reprezentaţii teatrale gratuite — mai mult sau mai puţin iredentiste, — iar unele societăţi ungare de turism, poate subvenţionate de statul ungar, au în tariful lor, călătorii la Budapesta, cu plecarea din Ardeal, pentru suma globală de 1150 lei de persoană, în care intră şi hotelul şi mesele şi toate cheltuelile de drum! Costul călătoriei cu cl. II este de 600 lei! In asemenea condiţiuni, sunt mii de familii din Ardeal, care se abţin tot anul să cumpere vreun obiect necesar, strâng bani, pleacă cu ei la Budapesta, cumpără de acolo tot ce le trebuesc, in timp ce la Oradea, de pildă, negustorii nu mai fac nici un fel de vânzare. Propaganda „turistică” ungară a pătruns la sate, şi toţi sătenii cari veneau în oraşele ardelene după cumpărături, se duc acum la Budapesta, cu banii ce agonisesc, ca să se îmbrace şi să-şi cumpere cele necesare. Culmea este că autorităţile româneşti încurajează acest ciudat exod turistic spre Budapesta, acordând cu cea mai mare facilitate, paşapoarte colective, care, după cum am arătat, sunt foarte eftine. Vă închipuiţi cât revine de persoană, dacă un grup de 1000 de călători, obţin un paşaport colectiv pentru suma totală de 260 lei! Prefectul poliţiei orădane a propus limitarea paşapoartelor colective, pentru ca fiecare călător din grup să plătească o taxă de cel puţin 200 lei. Pentru a spori aceste facilităţi, Ungaria afişează peste tot în Ardeal — se pot vedea sute de afişe turistice de acest fel in vitrine, — că „se organizează călătorii la Budapesta, fără paşaport şi fără viză!” La noi, nu numai că nu se face nimic, pentru a atrage pe streini să călătorească în România, dar încurajăm şi propaganda turistică a altora! S. V. Oamenii zilei RENKIN Noul prim-ministru al Belgiei, care a alcătuit un guvern din partidul liberal şi partidul catolic RIKARDA HUCK celebra scriitoare, prima femeie căreea i s’a acordat zilele trecut premiul literar „Goethe“. Gradate 0 reglementare necesara /Alele trecute, Prezidenţia consiliului mi se pare, a dat un ordin prin care se reglementa arborarea tricolorului naţional. Nu ştiu dacă n’ar trebui o reglementare severă şi pentru utilizarea imnului regal. Acest imn, dacă e să-i păstrămi solemnitatea şi protocolul, apoi n’ar trebui cântat şi banalizat oricând şi oricum, ca un fel de „zumbalai, zumbalai, meştere”! Beta o vreme încoace trăim intr’o serie întreagă de solemnităţi, festivităţi, congrese, în cari se consumă mult „Imn regal”. Dar nu totdeauna obligaţia aceasta melodică are efectul care i se scontează Să dăm un exemplu: Duminică după amiază nu ştiu ce Acţiune sau Uniune Patriotică a organizat o dinastică şi inofensivă demonstraţie pe Calea Victoriei. Grupul era alcătuit din maximum 20 de persoane şi patru drapele. In frunte o muzică militară. In faţa Palatului Regal, în faţa Teatrului Naţional, în faţa Cercului Militar, in faţa Poştei şi desigur tot aşa până la marginea oraşului, grupul se oprea, fiecare din cei 20 rostea un discurs de câteva cuvinte, iar muzica îi trăgea imediat un „Trăiască regele”, deslânat, leşinat, par’că ar fi fost suflat de nişte bieţi soldaţi nemâncaţi. Jfără exagerare, într’o jimătatate de oră, am auzit de vreo 12 ori „Imnul Regal”. Era oribil. Ne-am permite să sfătuim pe cei în drept să nu dea muzicile militare cu uşurinţă şi mai cu seamă „Imnul Regal” să nu facă, prin utilizarea şi repefirea lu,■ nepotrivită, o concurenţă neloială admirabilit’.'" ..zumbalai, zumbalai, meştere”1 DESCA Modificarea bacalaureatului O măsură necesară şi de mult aşteptată . ,r I .1 ■■ Un comunicat al ministerului de instrucţie publică ne anunţă amânarea examenului de bacalaureat, în scopul alcătuirei unei nouă orânduiri în compunerea comisilor de examinare. Aşadar, se modifică bacalaureatul. Să recunoaştem că era şi timpul. Prea se dovedise, acest examen, mai mult un joc al hazardului decât un criteriu de justă apreciere a candidaţilor. Prea dese au fost cazurile când elevii merituoşi au fost respinşi la bacalaureat pentru ca, în schimb, să poată reuşi atâţia nechemaţi, despre a căror lipsă de pregătire se plâng atât de mult dascălii universitari. Prea devenise acest examen un mijloc de tortură pentru tineret, ca să nu ne dăm seama cât era de necesară reforma care ni se anunţă acum. Şi în ce constă această reformă? In primul rând nu se va cere candidaţilor decât acel mănunchi de cunoştinţe generale care să le poată îngădui trecerea mai departe spre învăţământul de specializare. Jongleriile de technică a memoriei vor dispare, desigur spre nemulţumirea acelor dascăli, care vedeau ceva catastrofal în faptul că un candidat nu ştia când a domnit Dabija- Vodă sau dacă Ştefan cel Mare a mâncat sau nu mămăligă. De asemenea va dispare acel gen de interogaţiuni la care ar fi putut fi supusă Putliga. Şi iarăşi să sperăm că va dispare atmosfera de groază in care se ţineau aceste examene. O discuţie, o simplă discuţie în contradictoriu asupra unui subiect oarecare, poate fi un just criteriu de apreciere asupra capacităţii şi cunoştinţelor celui ce aspiră să păşească pragul universităţilor. Dar d. prof. Iorga înţelege să aducă şi alte modificări bacalaureatului. Se ştie că, în special pentru candidaţii minoritari, acest examen devenise un adevărat supliciu, iar numărul celor căzuţi atingea un procent exagerat de mare. Lucrarea scrisă la limba română era pentru aceşti elevi stavilă de neînvins. D. Iorga doreşte să aducă o îndreptare. Alături de textul românesc ei vor putea trata subiectul dat şi în limba lor maternă. Evident că atunci când nu poţi pretinde unui elev român să cunoască limba franceză sau germană cum ar cunoaşte-o un francez sau, respectiv, un german, nu poţi pretinde nici unui elev ungur să ştie româneşte ca un român. Prin urmare, îngăduinţă, cât mai multă îngăduinţă. Compunerea comisiilor de examinare la liceele cu elevi minoritari, se va face astfel încât să nu lipsească din ele şi profesorii cari cunosc limba minoritară respectivă, şi cari, astfel, vor avea putinţa unei mai drepte calificări a candidaţilor. In ceea ce priveşte examenul la limbele moderne, elevii vor avea latitudinea de a alege una către care au simţit mai mare atracţie (franceza sau germana). Desigur că aceste modificări corespundeau unei reale necesităţi, constatată, până la evidentă, în anterioarele sesiuni de examinare. In lumea celor cari urmăresc, progresele noastre pedagogice ele vor fi primite cât se poate de bine. **■ Situaţia d-lui Iuliu Haţieganu Diferite informaţiuni serioase au îndreptăţit pe reporterii mai multor ziare să arate că d. Imiui Haţieganu, ministrul Ardealului, având temeinice motive morale, intenţionează să demisioneze din guvern. Cei cari îl cunosc de aproape pe d. Haţieganu îl prezintă ca pe un om cu sufletul curat, pe care politica, aşa cum se face la noi, nu l-a pasionat niciodată prea mult şi care, cedând inzistenţelor d-lui Iorga, a socotit că solidaritatea ministerială nu-l va obliga să ia asupra firei d-sale oneste apucături şi fapte cari îi repugnă. Aceasta în linii generale. Afară de aceasta, ca fiu al Ardealului, d. Haţieganu ştie ce au înînsemnat în trecut, sub unguri, şi ce înseamnă şi azi, fruntaşii de odinioară ai partidului naţional, azi ai partidului naţional-ţărănesc. D. Haţieganu nu poate gândi şi simţi într’o asemenea chestiune ca foile de scandal cari, înainte de rezultatul alegerilor, jubilau cu anticipaţie că „Ardealul s’a despărţit de conducătorii lui de până ori”. Or, date fiind alegerile ruşinoase cari s’au făcut în cele mai multe judeţe din Ardeal, dată fiind prigoana făţişe pornită pentru distrugerea politică şi morală tocmai a acelora cari simbolizează Ardealul, era firesc ca cei cari cunosc structura sufletească a d-lui Iuliu Haţieganu, să socoată ca foarte serioase ştirile cari vorbesc despre apropiata demisie a ministrului Ardealului. Or, „Neamul Românesc” de aseară publică un interview pe care d. Haţieganu l-a acordat ziarului unguresc „Uj Kelet” în care d-sa desminte că e hotărît să plece din guvern. Ministrul Ardealului ar fi mulţumit cu rezultatul alegerilor — spune „Uj Kelet” — şi-şi dă cuvântul de onoare că la Făgăraş „s’au făcut alegerile cele mai curate”. Nu vrem să-l şicanăm pe d. Iuliu Haţieganu şi-i credem cuvântul de onoare în ceea ce priveşte Făgăraşul. Dar d-sa nu garantează cu cuvântul d-sale de onoare alegerile din‘întreg Ardealul şi nici n’ar putea s’o facă. D-sa ştie ce a fost în Ardeal, ştie precis că, dacă şi campania electorală şi alegerile ar fi fost libere şi corecte „Uniunea Naţională” ar fi fost zdrobită. Sepoate ca d. Haţieganu să rămâie în guvern. Politica are ispitele şi curiozităţile ei. Dar nu credem că-l vom vedea pe d. Iuliu Haţieganu apărând în Parlament, în numele Ardealului, curățenia alegerilor făcute de d. Argetoianu. .. Ghimpi MOTTO : Introducerea orei Europei Centrale. Aştept efectul „erei noi” Cu fapte mari şi nu cuvinte; Căci dând doar timpul înapoi Nu merge ţara... înainte. ALBION Creionul actualităţii Explicaţia exactă face crm pierdut atâtea a colegiile industriale, ce-Va trebui să modificăm camdată jandarmii nu restrânsei D. IORGA. — Cum se locuri la Universitate simerciale şi agricole? D. ARGETOIANU. — legea electorală, căci deo pot vota la aceste colegii Străinătatea şi „Uniunea Naţională — Eticheta n’a înşelat pe nimeni — Din toate aprecierile lui Le Temps asupra situaţiei guvernului actual în România, reproduse textual de ziarul nostru, desigur că cea privitoare la „Uniunea Naţională” este aceea care dovedeşte că înşelarea străinătăţei cu gogoşi nu mai este azi posibilă. „Le Temps” cunoaşte adevărul exact şi spune astfel: „D. Titulescu voise să realizeze o largă uniune naţională în care ar fi intrat principalele partide, naţional-ţărăniştii ca şi liberalii. S’a păstrat eticheta Uniunii Naţionale, dar din însuşi faptul că naţional-ţărăniştii cari reprezintă o forţă populară considerabilă în Transilvania nu fac parte din blocul guvernamental, această etichetă n’ar putea face iluzie”. Este străinătatea exact informată? Cine poate spune că nu, citind cele de mai sus? Eticheta „Uniunei Naţionale” a fost şi rămâne o tristă şi îndrăzneaţă minciună. Dar ceea ce este de constatat e că însăşi eticheta mincinoasă a fost a doua zi după alegerile de Cameră denunţată de acei cari s’au slujit de ea pe timpul propagandei electorale. Comunicatul partidului liberal a pus capăt falsei etichete, tratând de „inadvertenţă stilistică” calificarea de „neutri” dată de ministrul de interne deputaţilor liberali şi anunţând că partidul liberal şi-a reluat libertatea de acţiune. Dar important în aprecierile lui Le Temps nu e numai faptul că dezminte mincinoasa legendă a „Uniunei Naţionale”, ci cunoştinţa celuilalt fapt că această etichetă nu ar putea face iluzie din moment ce „naţional-ţărăniştii” cari reprezintă o forţă populară considerabilă nu fac parte din blocul guvernamental”. Când se va cunoaşte mâine în afară de dezastrul electoral al guvernului la alegerile Camerelor de Agricultură, Industrie, Comerţ şi la cele patru Universităţi şi când se va afla că din 12 locuri la Camerele de Agricultură, Industrie şi Comerţ, 7 au fost date cu mari majorităţi naţional-ţărăniştilor atât in vechiul regat cât şi în Ardeal — se va înţelege şi mai bine înşelătoria etichetei de „Uniune Naţională” fără partidul naţional-ţăranesc: S. U. R. Drepturi „Guvernul surprizelor”, cum l-a numit chiar şeful lui, nu-şi desminte acest nume eufemistic, ţinând să dea ţării zi de zi câte un real motiv de stupoare. Până acum nici o surpriză plăcută, ci din cutia Pandorei noastre se răzleţesc zilnic roiuri de lăcuste, care rod tot verdele aşezămintelor şi credinţelor noastre. Şi ziua de azi surpriza obligatoare ne-o dă tocmai de Iorga. Şi ne-o dă mai ales nouă ardelenilor, lovind brutal, cu toporul, nu numai în ideologia naţională care ne-a însufleţit de veacuri, dar deschizând nădejdi primejdioase pentru drepturile noastre asupra Ardealului românesc. De aceia, chiar dacă avem siguranţa deziceţei de mâine —singura consecvenţă a d-luii Iorga — nu putem lăsa fără protestul nostru hotărât, următoarele declaraţiuni, textuale, pe care prim ministrul de azi al ţării le-a aruncat uşuratec la Cernăuţi în ziua de 25 ort. Iată ce a spus d. prim-ministru al României din care face parte şi Ardealul românesc: „Suntem siliţi să păstrăm bisericuţa Ardealului, fiindcă acolo există un drept istoric al naţiunei maghiare”. Şi ca să fie mai lămurită nenorocita d-sale idee, continuă: „Aici în Bucovina nu pot să ţin seama de drepturi istorice, ce nu sunt, şi de cuceriri, care nu s’au făcut niciodată”. Nu vrem să punem azi în discuţie existenţa „naţiunei” maghiare în hotarele politice ale României. Poate o vom face altădată. Dar vrem să negăm cu îndârjire şi cu toată convingerea, că ungurii, fie individual, fie ca o naţionalitate, fie ca „naţiune“, ar avea — şi ca urmare şi-ar putea însuşi vreun drept istoric în cadrele aşezării noastre de stat. Dar ce drepturi istorice le poate recunoaşte primul ministru, ungurilor din Ardeal? Au aceşti cetăţeni români, privilegiaţi, dreptul de a ne iobăgi ţăranii şi satele, în temeiul veacurilor de iobăgire amară sub care am suferit? Acest „drept istoric” poate însemnează reînvierea celor trei naţiuni recunoscute în Ardeal: ungurii, saşii şi săcuii, cu excluderea politică a românilor? Sau doar ungurii au un „drept istoric” asupra Ardealului, pe care ni l-au stăpânit încorporat în Ungaria? Sunt întrebări cari se pun în mod logic după declaraţiile de la Cernăuţi, neputând noi găsi un alt conţinut unor drepturi acordate ungurilor internetul stărilor şi faptelor fixate în răbojul zbuciumatei istorii a acestui petec de lume. Sunt singurele întrebări logice, oricât de înspăimântătoare ar fi presupunerea, chiar, că un om de stat român le-ar putea da un răspuns afirmativ. Nu, noi nu cunoaştem nici un drept nici pentru unguri, nici pentru saşi, nici pentru alţii, care şi-ar avea originea în înjugările şi nedreptăţile din care se însufleţeşte istoria de veacuri a Ardealului. Părinţii noştri şi moşii noştri au suferit cumplit, au luptat de multe ori cu moartea la gură, subt zidurile acestei blestemate cetăţi a „drepturilor istorice” ale ungurilor din Ardeal. Pe pietrele dărâmăturei acestei imense temniţe a românismului din Ardeal, mai regăsim ceva şi din stropii noştri de lacrimi şi de sânge, alături de şiroaiele vărsate de cei de mult săvârşiţi. Şi nu vom admite niciodată, ca din dărâmăturile temniţei noastre, să se ridice vre-o „bisericuţă” chiar, duşmană drepturilor de azi ale neamului românesc. Ungurii din Ardeal, şi singurateci ca cetăţeni, şi corporativ ca unitate etnică, îşi au drepturile lor. Şi nu noi vom fi aceia cari să călcăm în picioare prin(Continuare în pagina 11-a). storice ungurești