Lupta, iunie 1932 (Anul 11, nr. 3172-3195)

1932-06-11 / nr. 3179

ANUL XI No. 3179 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE • 99 •••••• •• • • • 800 400 200 .i.v cTBAiuarire niiBLU Redacţia şi Administrciţiei Bucureşti Str. Const. Mille. 12 (Sărindar) Pe 12 luni Pe 6 Pe 3 4 PAGINI LEI 3 Direcția 358-75- secratartob­il 358-14 - Administrația 258-76 Guvern de i Se caută, cu destulă bunăvoin­ţă, motive de a se refuza, din capul locului, credit guvernului de alegeri — şi nu se prea gă­sesc raţiunile, — bine înţeles de acei cari au întrucâtva scrupulul nepărtinirei. Or, guvernul acesta nu s’a în­ghesuit să vâneze puterea. Partidul din care face parte omul care a fost chemat de în­crederea Coroanei să-l formeze, deşi preconizează ideea guver­nelor de partid, a primit sondă­rile d-lui Titulescu pentru alcă­tuirea unui cabinet de concen­trare naţională cu răspunsul că acceptă participarea la un ase­menea cabinet „fără condiţiuni’’. Când partidul liberal a refuzat orice participare la un guvern de concentrare naţională, parti­dul naţional-ţărănesc a pus toate stăruinţele pe lângă d. Titulescu să accepte misiunea de a alcătui un guvern de alegeri. Este a nesocoti realităţile, când se încearcă a se prezenta cabinetul actual ca unul care a făcut totul spre a pune mâna pe putere*. Partidul care a înlesnit alcă­tuirea lui este acela care a ajutat larg Coroana şi pe d. Titulescu în sforţările de a se ajunge la un guvern de concentrare naţio­­nală. El n’a sabotat încercarea cu refuzuri categorice. Din con­tră şi în deosebire totală de par­tidul liberal, a declarat că, fără nici o condiţie, acceptă cabine­tul de concentrare naţională. Când, după răspunderea, deci, ce şi-a asumat partidul liberal, de a zădărnici guvernul de con­centrare, d. Vaida s’a găsit în fa­ta însărcinărei de a forma­ gu­vernul ~ de ce se miră adver­sarii săi că nu s’a dat îndărăt? Simţul datoriei şi bărbăţia nu lipsesc ,d-lui.Haida. ^____' Dacă Regele ar fi voit să dea guvernul partidului national-tă­rănesc putea s’o facă, chemând pe şeful acestui partid. Regele văzând că se zădărni­cește guvernul de concentrare, în scop de a i se impune un anu­mit partid, nu s’a adresat însă nici unuia din șefii de partide, ci a chemat pe d. Vaida să alcă­tuiască un guvern de alegeri, iar d. Vaida s’a adresat tuturor par­tidelor conviindu-le la un cabi­net de prezidare a alegerilor. Şi de astă dată, partidul liberal a dat semnalul refuzului, în spe­ranţa că va rămâne arbitrul real al situaţiei. Coroana a înţeles să uzeze de prerogativele carei rezervă ei arbitrajul. Nimeni, de astă­­­dată, nu con­testă constituţionalitatea soluţio­­nărei crizei. D. Iorga se complace doar în interogative îndoelnice, deşi îşi rezervase sie-şi puterea, lăsând opoziţiei Constituţia, înţelegând că origina cabinetu­lui Vaida e inatacabilă, cei că­rora această soluţie nu le con­vine, pentru cele mai variate motive, se străduesc a-l pre­zenta ca „provizor” într-o situa­ţie care cere stabilitate. „Provizor”, a putut fi conside­rat un cabinet care asumându-şi răspunderea unei situaţii grele, a avut curajul să plece la drum, ştiind că n are nici rădăcini în ţară, nici credit în afară. Oare asta e situaţia ministe­rului Vaida? Este el un minister în afară de partide şi în contra lor? Sau e, din capul locului, susţinut de par­tidul cu cele mai adânci şi în­tinse rădăcini în toate provin­ciile României întregite şi foarte bine văzut în afară tocmai pen­tru, aceasta şi fiindcă,e­ partidul ordinei constituţionale, care am am prezidat la stabilizarea leului şi are o politică economică de a­­propiere între state? De ce, deci insinuarea că gu­vernul acesta de alegeri este condamnat la inacţiune şi provi­zorat pe terenul financiar? Oare un cabinet de militari, de funcţionari, sau de magistraţi care să prezideze alegerile, ar fi fost mai puţin, ori, din contră, mult mai provizor ca acesta? Ar fi avut mai multă iniţiativă, autoritate şi competinţă pe­­ te­­renul financiar? Evident că nu. Dată fiind situaţia financiară, faptul că acest cabinet, înainte de a se cunoaşte care va fi re­zultatul alegerilor, se bucură din capul locului de încrederea şi sprijinul unui mare partid, îl pu­ne tocmai în situaţie de a nu pierde nici timpul cerut pentru alegeri, ci de a se pune pe lucru. Dacă n’ar fi de­cât măsurile cerute de întârzierea în plata le­­furilor şi a soldelor, ca şi cele în vederea examinărei planului Rist spre a folosi concluziunile la cari ajunge — şi încă, sperăm că Timpul până după alegeri poate fi bine întrebuinţat. Şi cre­dem a şti că guvernul Vaida e hotărât a-l întrebuinţa.­­ “ Aşa­dar guvern de prezidare a alegerilor — da. Dar nu de inacţiune pe terenul financiar. S’a pierdut în destul timp, ca să nu se utilizeze acum fiecare ceas. . . . Guvernul de după alegeri va găsi, primul pas făcut în direcţia asigurărei plăţilor pentru­­sluji­torii ţatei şi ai statului, ca şi pentru opera de reorganizare a întregei administraţii a finanţelor publice — izvorul însuşi al,­asa­­nărei acestor finanţe. EMIL D. FAGURE Continuitatea politicei franceze înţeleptele declaraţiuni ale d-lui Herriot * Cele ce s’au petrecut în ultimul timp, în politica internă a Fran­ţei, au îngrijorat streinian». Unii — vorbim de streini, nu de francezi­­— aveau teamă că po­litica externă a Franţei va suferi o schimbare oarecare, o cre­deau chiar amici ai Franţei, alţii, mai ales dintre foştii duş­mani ai Franţei, îşi închipuiau că orientarea spre stânga în­seamnă sfâşierea Franţei şi astfel se explică graba ce au pus na­ţionaliştii germani de-a opune o­­rientaţiunei spre stânga a Fran­ţei, o hotărâtă orientaţiune spre dreapta a Germaniei, — aceasta de abia după un deceniu, de la Constituţia dela Weimar. Or s’au înşelat atât unii cât şi ceilalţi. S’au înşelat atât cei cari au fost stăpâniţi, o clipă, de teama unei schimbări a politicei exter­ne, precum s’au înşelat şi acei cari şi-au închipuit sau aşteptau să împartă Franţa în două, să a­­sistăm la o luptă sfâşietoare în­tre stânga şi dreapta. Dar morţii Franţei stau de ve­ghe. Herriot simte aceasta ca şi Poincaré, ca şi Tardieu, cum au simţit până la ultima lor suflare Clemenceau Şi Briand. De aceia Herriot, cum a primit răspunderea cârmei, s’a dus să se închine la mormântul solda­tului necunoscut.­­ Gestul acesta înseamnă că sfântă este şi pentru toată Fran­ţa acea cauză pentru care s’au jertfit zece milioane de suflete. Iar declaraţia pe care d. Her­riot a cetit-o Marti în noua Came­ră, poate fi semnată de Poincaré, Tardieu şi tot atât de bine de Leon Blum. Nimic nu cuprinde care să de­note o schimbare fie în politica externă, fie măcar în spiritul şi mentalitatea tuturor guvernelor franceze post-belice în ce pri­veşte problemele mari de Stat, în legătură cu tratatele de pace şi cu problemele mari ce le-au creat.­­ In afară de enunţările cu ca­racter financiar, economic, so­cial şi cultural, declaraţia accen­­tuiază că „în politica externă gu­vernul păstrând amintirea servi­ciilor aduse şi a prieteniilor cre­dincioase se va inspira din nece­sitatea urgentă de­ a baza pacea pe organizarea generală a Euro­pei şi a lumei” — operă începută sub guvernul Briand, continuată de acesta sub guvernul Tardieu şi însuşită acum de noul guvern Herriot. Iar în ce priveşte chestia re­­paraţiunilor, în general a drep­turilor ce rezultă din tratate, noul guvern francez declară că Franţa nu poate îngădui să fie contestate, interese universale fiind la­ mijloc, dar „e gata să discute proecte cari, cuprinzând mijloace de compensaţie, ar pu­tea aduce o mai mare stabilitate mondială”. In problema securităţii, a de­zarmării, iarăşi d. Herriot nu se deosebeşte de mentalitatea şefi­lor dreptei. Poate metoda, lim­­bagiul, acţiunea se vor înfăţişa altfel, dar fondul, preocuparea, rămân intacte. D. Herriot asigură toate na­ţiunile mări sau mici că au titluri egale în ochii noului guvern francez în ce priveşte problema securităţii care trebuie soluţio­nată în cadrul şi spiritul pactului Societăţii Naţiunilor. Iată în esenţă, cum a schi­ţat d. Herriot programul noului guvern, constituit într’o atmos­feră de dezarmare morală inter­nă, susţinut de dreapta şi de stânga socialistă, cu toată recen­ta luptă electorală şi deosebirile de vederi ce există între diferi­tele partide. Franţa ne oferă şi acum, în cursul gravei crize mondiale, ca şi în timpul războiului, acea grandioasă ţinută morală şi na­ţională, în faţa căreia toate po­poarele sun în admirație. R. X. VON GAYL noul ministru de interne in guvernul german Creionul actualităţii S-au găsit! D. ARGETOI­ANN­. — l’e ro­) apune-mi yi mie de unde găsişi bani pentru plata salariilor şi pensii­lor? D. G. G. M­R05BESCU.­ Ei, ce vrei, asta e tecto­nica netechnicienilor! . Să se plătească tot! — Aşa vrea d. Iorga — Preluându-şi activitatea cotidi­ană la­ „Neamul Românesc”, d. prof. N. Iorga se ocupă de... da­toria guvernului. E vorba, fi­reşte, şi de problema bănească a visteriei statului. Şi, — în mod fatal, — fostul conducător al guvernului de teh­nicieni şi specialişti, nu numai că e indignat de procedeul ac­tualului regim, dar îl mai şi so­mează să-şi facă „datoria’’ aşa cum crede d-sa... Intr’adevăr, d. prof. N. Iorga nu se mulţumeşte cu faptul că „bunul domn Mironescu promite a doua jumătate a­ salariilor pe Mai şi salariile întregi pe Iunie”. D-sa e curios să afle şi „de un­de’’. Şi mai cu seamă, cere ca „restanţele să nu rămâie în vânt, la priceperea cui va veni după alegeri”! Atitudinea adoptată de fostul prim-ministru e cam ciudată. In faimosul său guvern erau trei exponenţi ai soluţiilor geniale : a) d. G. Argetuianu Laic­u a supărat, la Senat, că i s’a pretins achitarea salariilor slujbaşilor,— bătând cu pumnul în banca mi­nisterială, şi adresând Maturului Corp întreitul şi fiorosul „n’am! n’am! n’am!...” b) un alt fruntaş al acelui gu­vern, care — întrebat fiind când se vor plăti salariile — a răs­puns cu inspirata formulă: „Când o da Dumnezeu!...’ , c) în sfârşit,­ însuşi d. prof. N. Iorga, care a adresat cunoscuta şi drastica sa epistolă către dăs­călime, în ajunul congresului corpului didactic şi în care cu dispreţ vorbea de cei cari au lipsa de obraz de a-şi cere sa­lariul! Prin urmare, d. N. Iorga nu numai că nu e mulţumit că gu­vernul Vaida a şi început plata salariilor pe Malu şi că a luat măsuri ca plata să se facă inte­gral şi pe Iunie. Dar, ca un ve­ritabil campion al genialelor so­luţii arătate mai sus, d-sa pre­tinde, — dintr’odată!, — şi achi­tarea restanţelor! Datoriile lă­sate, de către specialiştii guver­nului Iorga-Argetoianu „nu pot să rămâie în vânt”, — scrie d-sa. Ca să fim sinceri, trebuie să mărturisim că situaţia în care se complace d. prof. N. Iorga nu dovedeşte decât patimă şi... ne­cunoaştere a împrejurărilor. Căci este niţeluş curios ca după o gu­­vLrugiiL «ic putintă ca aceia de care a scăpat ţara de 6—7 zile.. — să se vie cu pretenţii nemă­surate şi cu „somaţii’’!... Recu­noaştem că d. prof. N. Iorga e supărat, — îi înţelegem durerea simţită „în clipa tristei”... căderi, — dar nu ni-l închipuiam așa de imprudent ca să demisioneze gu­vernul tocmai în legătură cu plata salariilor slujbașilor și cu restanțele. Lt. Conducătorul partidului naţio­­nal-ţărănesc a făcut Marţi in sânul comitetului executiv un expozeu asupra situaţiei, menit a lămuri întreaga opinie publică şi a avea un mare răsunet pe toată întin­derea ţarei. Ieşit din sforţările pentru solu­ţionarea crizei cu prestigiul spo­rit al sincerităţei şi căldurei cu care a lucrat pentru realizarea apropierei şi solidarităţei în ve­derea­­dominărei grelelor împre­jurări, d. Mihalache, după ce a reamintit regimul precedent şi sprijinul pe care i l-a dat parti­dul liberal, precum şi felul cum acesta a zădărnicit concentrarea partidelor, a adus la cunoştinţă situaţia reală pe care o lasă gu­vernul I de „technicieni“ 4 miliarde salarii ne­plătite, 5 miliarde datorii nea­chitate. In faţa unui asemenea bilanţ, lumea se va întreba cu groază: ce ar fi însemnat prelungirea, fie şi cu o zi, a unei asemenea gu­vernări? Atrăgând atenţia asupra con­­juncturei dezastruo­se a situaţiei internaţionale cu situaţia finan­ciară la care ne-a adus „ritmul nou“, conducătorul naţionalilor ţărănişti a însoţit-o de declaraţi­uni cari atestă un curaj civic la înălţimea înţelepciunei unui om de stat. Ne­considerând că se­­deschide o campanie electorală, în care partidele care au zădărnicit con­centrarea par dispuse a încerca supralicitaţia făgăduelilor dema­gogice, ţăranul de la Topoloveni, în sinceritatea gândului şi patrio­tismului său, a spus: „Avem o mare răspundere politică de partid. Să nu tre­zim speranțe pe care nu ar fi în stare un guvern să le înde­plinească. împrejurările sunt atât de grele încât nu trebue să le îngreunăm și noi trezind iluzii.­­ „Ajunge zilei greutatea ei" zice scriptura. Manifestul program al par­tidului pentru alegeri, va de­termina cadrul angajamente­lor de care înţelegem să ne ţinem cu sfinţenia unui con­tract..__ , , . . Făcând alegeri cinstite şi arătând situaţia reală, ţara va avea încredere în noi. Ne vom asuma răspunderea dată de ţară. Dar pe angajamente certe. Să ştim că mergem la jertfe ca armata ce se ştie ultima nădejde a ţării“. „Prefer să ieşim reduşi, dar cu cinstea partidului neştirbi­tă, decât să obţinem majorităţi zdrobitoare, prin procedee ca acelea ale căror victime am fost prin angajamente mai pre­sus de puterile de înfăptuire ale guvernului. Vorba aceasta cuminte şi o­­nestă zugrăveşte şi omul şi­ par­tidul în numele căruia vorbeşte şi guvernul pe care-l sprijină. Fapta va fi ca vorba , fiindcă oamenii chemaţi a guverna au înţeles bine că a spune ţărei ade­vărul şi a o ch­ema să conlucreze cu încrederea ei la îndreptarea lucrurilor înseamnă, a-i câştiga su­fletul pentru sforţările comune cerute de greutatea vremurilor. Expozeul d-lui Mihalache des­chide, sub auspicii fericite, cam­pania electorală. ALFA Deschiderea campaniei electorale Curajosul expozeu al d-lui Mifeatache Primeşte direct Administraţia ziarului şi toate agenţiile de publicitate 6 Lei in stresinofai Chiriile funcţionarilor Oricare va fi guvernul indi­cat de alegeri, el va fi poate ne­voit să recurgă la unele econo­mii în administraţia publică. Ar fi bine să se asculte în acea­stă privinţă şi propunerile func­ţionarilor. Or, din chiar rându­rile salariaţilor publici, ni se face o interesantă sugestie. In prezent, toţi funcţionarii primesc alocaţii de chirie,, inde­pendent de faptul că mulţi din­tre ei locuesc în casele lor pro­prii. De asemeni, primesc alo­caţia de chirie, funcţionarii ce locuesc fie în pavilioane sau clădiri ale Statului, şi nu plă­tesc nici o chirie, fie pe baza legii de rechiziţii — mai ales în ţinuturile alipite, — sau pe baza legii de prelungire a contracte­lor. Numărul celor ce locuesc plă­tind chirii la libera tranzacţie, este foarte mic. Or, numai aces­tora li s’ar cuveni alocaţia de chirie. Aşa ar fi logic. Sau, s’ar putea reduce alocaţia de chirie, pentru cei ce nu locuesc la li­bera tranzacţie. Aşa cum fiecare funcţionar este obligat să producă actul de căsătorie sau actul legal dove­ditor de câţi copii are, pentru a obţine anumite sporuri de sa­lariu, tot astfel ar putea fi obli­gat în viitor să producă dovadă contractul de închiriere, pentru a obţine şi alocaţia de chirie, pe lângă salariul său. S’ar putea însă obiecta că a­­ceste alocaţii, de chirie sunt foarte mici, şi economia nu va fi mare. Evident, măsura ar ur­ma să facă parte dintr’un sis­tem întreg de economii, necesa­re pentru a nu se sacrificia în masă, funcționarii. Ab. Partidul liberal a fost nedreptăţit! Partidul d-lui Poca luăndu-şi aere feciorelnice strigă dela un capăt la dicat al ţării Că i s’a fă­cut o mare nedreptate: i s’a ră­pit dreptul de moştenire a răpo­satei , guvernări technicianiste. Bine­înţeles, principalul argu­ment se rezumă la vechea şi me­reu noua exclamaţie a agentului electoral de la Maidanul Dulapu­lui: „ţara e cu noi!“. Poate că nici n’ar m­ai trebui să insistăm asupra acestei ab­surde pretenţii şi nici să mai a­­nalizăm „argumentul“. Totuşi o vom face. Mai întâi o întrebare: dacă ne-a fost dat să pătimim toate câte le-am pătimit de pe urma guvernării Iorga-Argetoianu pare cine poartă vina? Dacă partidul liberal nu ar fi fost cartelat in a­­legeri cu guvernul de aventură — renunțând până și la titulatura lui aproape centenară — oare guvernul Iorga n’ar fi decedat încă de pe când­ era un scutece? Dacă, mai apoi, guvernul tech­­nicienilor s’a putut menţine şi a putut să-şi treacă prin parla­ment potopul de legi’nefaste, a­­ceasta nu se datoreşte tot parti­dului liberal? îşi închipue d. Duca şi cei din jurul său că sunt suficiente ră­­ţcelile din ultima lună pentru ca opinia publică să creadă că par­tidul liberal a fost un partid de opoziţie? Nu, domnilor, nimeni nu poate fi înşelat. Guvernul care s-a dus a obţinut existenţă parlamentară datorită partidului liberal şi a putut dăinui un an de zile datorită sprijinului dat de acelaş partid. Toate nenoroci­rile, toate suferinţele zilei­ de azi, toate poartă girul partidului d-lui Duca. Şi atunci de unde îndrăz­neala de a cere să ţi se dea ţie guvernul, ţie coautor al dezas­trului? • Cât despre voinţa ţării,­­să fim mai măsuraţi in exclamaţii şi in­terjecţii! Voinţa alegerilor măs­luite de d. Argetoianu­, voinţa urnelor furate în miez de noap­te, voinţa tututror ticăloşilor cari au arestat şi au schingiuit pe bietul alegător, n’a fost şi nu poate fi voinţa ţării. Peste o lună, când se vor cu­noaşte rezultatele alegerilor cin­stite pe care le va face actualul guvern — cinstite ca şi cele din Decembrie 1928 — se va putea vorbi şi despre voinţa ţării. Până atunci partidul liberal n’are drep­tul să vorbească despre „glasul ţării“ şi mai ales n’are de ce se plânge că a fost nedreptăţit. . G. Cr. r Prea târziu! „Ritmul“ nou şi suprimarea primei electorale Calculele făcute în urma ale­gerilor din Decembrie 1928, au arătat că partidul naţi­onal-ţă­­rănesc n’a tras­­ nici un fel de profit de ,per urma primei elec­torale. Popularitatea regimului era atât de mare,­­ încât faţă de numărul uriaş de voturi acor­dat partidului naţional-ţărănesc numărul deputaţilor declaraţi aleşi pe baza calculelor legii e­­lectorale nu diferea de cel de­terminat pe temeiul procentu­lui de voturi obţinut în întrea­ga ţară ! Evenimentele din timpul gu­vernării naţional-ţărăniste, au zădărnicit modificarea legii ac­tuale şi desfiinţarea primei. In opoziţie, — fruntaşii na­­ţional-ţărănişti, — n’au abando­nat lupta pentru suprimarea a­­celui cadou de aproape două sute de mandate, pe care legea în vigoare o face zestre tuturor guvernelor. Dar, cu toate că fostul preşe­dinte al consiliului, d. prof. N. Iorga, şi-a luat angajamentul formal de­ a veni cu modificarea legii,­­ proectul Mirto a fost îngropat cu pompa cuvenită unei operaţiuni reacţionare. „Cărămida” de acum o săptă­mână a surprins „marele” şi „puternicul” partid naţional al d-lui prof. N. Iorga cu legea e­­lectorală... nemodificată.!... A­­bea după ce a părăsit puterea, şeful „ritmului nou” şi-a adus aminte că în şedinţele Parla­mentului s’a discutat eventuali­tatea aducerii unei alte legi ! Aşa se explică „propunerea” făcută de către d. prof. N. Ior­ga, prin scrisoarea adresată lo­cotenentului său d. Topa. Fos­tul premier încearcă o abilitate de ultimă oră, — ca și cum s’ar putea ca actualul guvern să lu­creze cu adăpările „ritmului PDU *• H 'J Suprimarea primei electorale este, așa­dar, una din preocu­pările d-lui N. Iorga. Foarte frumos. Şi foarte emoţionant. Numai că d-sa şi-a amintit cam târziu... Modificarea legei electorale se va face, — dar nu acum, a­­bea după ce se vor fi săvârşit alegeri libere... De nădejdea d-lor Munteanu-Râmnic, Topa şi Chemale e lesne explicabilă ! G. S. f k __ ai.'« _ j ' ■ ■ ■ 4. 14 Granate Scuze ? U. Iorga şi-a convocat eri priete­nii politici şi le-a făcut o expunere asupra situaţiei. Din darea de seamă pe care o pu­blică un ziar, reţinem această fra­ză: „D. Iorga se scuză faţă de amicii săi că n’a guvernat cu ei şi pen­tru ei”. Să nu se supere d. Iorga, dar a fă­cut o inutilă risipă de scuze. Cei in faţa cărora se scuza, au fost toţi căftăniţi cu slujba şi dem­nităţi importante, aşa că n’aveau nici un motiv să-i facă reproşuri d-lui Iorga. De pildă, d. G. Taşcă, a fost ministru, d. Pompeiu, preşe­dinte al Camerei, d. Traian Tino, vice-preşedinte al Camerei, d. Dimi­­triu­ Şoimu, deputat, d. Buzdugan deputat şi subsecretar de Stat, Gheor­ghiu, Puşcariu şi toţi ceilalţi în fa­ţa cărora a vorbit d. Iorga, toţi au avut felia lor, mai mare sau mai mi­că, de cozonac guvernamental! Toţi au fost puşi în situaţiunea de a se... jertfi pentru ţeară! D. Iorga a făcut tot ce a putut pentru­­prietenii d-sale politici şi, slavă Domnului, a putut destul. Că n’a ţinut decât 13 luni, ei, aici nu mai e d-sa vinovat. Dar cât a fost— a fost bine. Scurt, dar îndesat! DEŞCA

Next