Lupta, decembrie 1932 (Anul 11, nr. 3327-3352)
1932-12-08 / nr. 3333
ANUL XI No. 3333 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 iuni . . ........................ 800 Pe 6 . .................... 400 Pe 3 ...................................................200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Mille. 12 (Sărindar) Sufragiul universal vrea stabilitate " Este caracteristic faptul că de îndată ce a constatat că rezultatul alegerilor judeţene marchează o creştere simţitoare a cotei electorale în favoarea partidului de la guvern, faţă de cota din alegerile generale parlamentare, apostolul „politicei culturale” s’a pus să alimenteze cafeneaua, vorbindu-i de „cazanul Satanei” în care s’a fiert şi s’a fript guvernul tehnicienilor. Continuându-şi „politica culturală”, d. Iorga asigură pe oamenii de cultură că: „văd eu undeva într’o discretă umbră nişte omuleţi cari mişcă într’un mediu de culise cu lumini verzi şi galbene — oameni mititei cu trup şi oameni mititei cu suflet, iar de-asupra lor braţele de binecuvântare ale unui Şaman mongolic meşter în a juca umbrele”. Mititeii sânt d-nii Goga şi Iunian. Şamanul mongolic e d. Titulescu — iar „mâinile cari învârt meleşteul prin pucioasa aprinsă fiind artele” — au înţeles ale cui vor fi! Nu ştim de unde îşi ia apostolul „politicei culturale” informaţiunile asupra „cazanului Satanei”, dar ştim că în momentul de faţă viziunea care-l obsedează e aceea a „Şamanului mongolic”. Nu înţelegem însă de ce e obsedat de d. Titulescu, întrucât e convins că acesta nu reuşeşte niciodată când e vorba să alcătuiască un guvern. Dar care e oare situaţiunea care pune acum în discuţie o schimbare de guvern?. Nu cumva rezultatul alegerilor judeţene? Căci, dacă e vorba să nu ne luăm după vedeniile şi obsesiile d-lui Iorga, ci după realităţi, credem că rezultatul acestor alegeri are mai multă importanţă decât „mititeii”, „luminile verzi şi galbene” şi „Şamanul mongolic” din proza halucinantă a apostolului „politicei culturale”. Or, rezultatul alegerilor judeţene arată că încrederea sufragiului universal în regimul actual a crescut, cota obţinută în aceste alegeri de partidul care deţine puterea fiind simţitor superioară celei din alegerile generale parlametare. De ce? Fiindcă, fără a face demagogie, regimul actual a pus conversiunea în acord și cu interesele debitorilor agricoli și cu cele ale creditului statului. Fiindcă urmărind un plan serios de refacere financiară, lucrează intens la reducerea cheltuelilor, la controlul asupra încasărilor statului și la creări de venituri fără a încărca categoriile sociale cari abea mai pot suporta actualele sarcini. Fiindcă, în fine, există un plan de lucru, se vorbeşte cât mai puţin şi se lucrează mult mai mult în ministere la opera de gospodărie şi reorganizare a finanţelor publice. Şi văzând şi simţind aceasta, massele se dezinteresează de „cazanul Satanei” şi când sânt chemate la vot, spun categoric că nu au nimic împotriva actualului regim, căruia acordându-i o şi mai mare încredere, înţeleg să sublinieze prin aceasta că problemele de azi şi activitatea guvernului reclamă stabilitate și concursul tuturora la o muncă ale cărei rezultate se întrevăd nu numai în încrederea din lăuntru, ci și în creditul considerabil pe care guvernarea de azi îl are în afară. L.T. A. - Sensul alegerilor judeţene Rezultatul alegerilor judeţene efectuate Duminică în 16 judeţe din cam toate regiunile ţărei, au dat partidului care e la guvern foarte însemnate majorităţi. Semnificativ apare faptul că, faţă de alegerile generale parlamentare, in multe judeţe cota voturilor obţinute de listele partidului de la putere a sporit simţitor—ceea ce dovedeşte că şi corpul electoral a obosit în tot cazul, dacă nu a băgat chiar de seamă că instabilitatea guvernelor, ca şi a gospodăriilor judeţene şi comunale, e şi ea una din cauzele pentru cari nu se poate lucra serios la îndreptarea lucrurilor. Presa liberală relevă că, după listele naţional-ţărăniste, cele ale partidului liberal au întrunit în 3 şi judeţe un important număr de voturi. Faptul este exact şi firesc. Corpul electoral a putut constata că micile grupări politice se frământă de câţiva ani fără a putea realiza nici izolat, nici împreună, o politică de guvern. El se întoarce astfel spre partidul de opoziţiune care a mai guvernat şi va mai guverna. Rezultatul acesta confirmă în totul constatarea noastră cum că singur partidul liberal socoteşte serios în ordinea succedării la guvern a organizaţiilor politice cu rădăcini în massele electorale. Deocamdată însă, desigur că nu rezultatul alegerilor judeţene poate pune în discuţie o schimbare de regim. S. U. R Greşala lui Take lonescu Tratativele dela 1821 cu Rusia Sovietică Şefii de partide şi mulţi dintre fruntaşii politici ştiu cum au decurs tratativele cu Rusia sovietică de acum 11 ani. Iniţiativa acestor tratative n’a pornit dela Bucureşti. Take lonescu nu s’a opus. Dar avea convingerea — şi nu s’a înşelat — că pretenţiile guvernului sovietic ne vor împiedica să ajungem la acord. E adevărat că Take Ionescu nu era entuziasmat nici de tratative şi nici de eventualitatea reuşitei lor. A tratat însă şi instrucţiunile ce le-a dat au încredinţat delegaţia sovietică că trampă, tranzacţie pe chestia Basarabiei sau a tezaurului confiscat de bolşevici, nuva admite. D. mareşal Averescu avea însă altă convingere, credea atunci—cum crede şi acum— că se poate ajunge la o înţelegere cu Sovietele şi că nu trebuie să ne speriem dacă la Moscova se considera Basarabia, o chestie în litigiu. S’o considere, cred unii dela noi, cum vor. Noi însă o considerăm pe veci realipită. Take Ionescu însă n’a admis cu nici un preţ să dăm Rusiei bolşevice vreo batalama recunoscând Basarabia în litigiu şi fiindcă se temea să au ni se întinde vre-o cursă, a rupt tratativele, nu însă înainte ca divergenţa dintre generalul Averescu şi regretatul Take lonescu să fi fost supusă unui arbitraj. Asupra arbitrului a căzut de acord şi mareşalul Averescu probabil fiindcă Take lonescu a propus pe cel mai redutabil adversar al său, pe Ionel Brătianu, care s-a raliat la punctul de vedere al lui Take lonescu. Regele Ferdinand a dat dreptate lui Take lonescu şi Ionel Brătianu, iar toată lumea politică a aprobat atitudinea dela Bucureşti. Şi aliaţii noştri au fost de acord. Deci nu poate fi vorba de nici o greşală din partea lui Take lonescu, ci de prudenţă şi de o împedecare a unei greşeli pe care era s’o comită d. mareşal Averescu. D. Titulescu ştie bine ce s’a petrecut atunci şi de sigur că va apăra punctul de vedere al lui Take lonescu. Ar fi de dorit ca în această chestiune să se procedeze ca acum 11 ani, dacă persistă încă deosebiri de vederi între șefii de partid și să se restabilească acordul unanim care totdeauna a existat în marile probleme la ordinea zilei. Lt. 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Creionul actualităţii Sft. Nicolae-Putere n’a adus nimic! — Geaba vii, geaba te duci, Geaba pui nişte papuci! „Agentul provocator Steed“ —I »—— I . ii—I ■ —— Manevrele politicii italiene Am subliniat în câteva rânduri primejdiile grave ce se acumulează în ultima vreme din nou în Balcani, în acest colţ periculos pentru pacea europeană şi am afirmat că Italia lucrează necontenit la întreţinerea atmosferei tulbure în raporturile dintre statele balcanice. Azi chestiunea este din nou de mare actualitate în urma proporţiilor pe cari le-a luat conflictul dintre Iugoslavia şi Bulgaria, din cauza unor incidente de frontieră cari s’ar fi putut desigur lesne aplana dacă uneltirile italiene n’ar fi pregătit în mod sistematic tensiunea bulgaro-iugoslavă. Interesant este însă faptul că italienii se străduesc să ascundă şi să acopere toate manevrele lor oculte, protestând oride câte ori se iveşte câte o personalitate de seamă în Apus care să demaşte planurile lor, lăudându-se apoi, ei singuri, că duc o politică deschisă şi „potrivnică diplomaţiei secrete’’. Machiavelismul actualilor guvernanţi ai Italiei este insa atât de neabil încât chiar din apărarea lor reiese clară până la evidenţă dreptatea acuzatorilor. Un exemplu tipic în această privinţă ni-l furnizează cazul celebrului ziarist Wickham Steed care acum câtăva vreme a desvăluit în presa engleză senzaţionalul plan pus la cale de Mussolini împreună cu Goemboes pentru colaborarea economică şi împărţirea Europei centrale şi sud-estice după placul blocului statelor revizioniste. Presa italiană „se apără”, calificându-l pe Steed de „agent provocator” iar desvăluirile sale le consideră ca o încercare de „a eși şi dânsul pentru o clipă din întunericul în care mediocra lui figură e de acum osândită”. Inutil să mai arătăm că Steed este un ziarist de mare valoare însă că italienii ii proclamă un „sadic iubitor de mici scandaluri ziaristice” pentru că nu se numeşte Lord Rothermere, care deşi este patronul ziarelor cunoscute ca mincinoase şi mai murdare prin exploatarea scandalurilor, este totuşi în graţiile lui Mussolini pentru că susţine mişcarea revizionistă în nădejdea că va deveni odată rege al Ungariei. In realitate însă, atitudinea presei italiene şi mai ales a lui „Corriere della Sera” din Milano, inspirat ca toate ziarele italiene, de guvernul fascist, dovedeşte cât de mult îi supără pe guvernanţii de la Roma faptul că planurile lor au fost demascate înainte de vreme, dovedindu-se astfel încă odată zelul pe care Italia îl pune în tulburarea Europei şi a lumei întregi. * Dar Italia nu se mărgineşte numai la făurirea acelor planuri ridicole de cari le este ruşine chiar autorilor lor, epuizaţi în străduinţele de a întreţine prin utopii moralul scăzut al sateliţilor revizionişti. Italia se pregăteşte în mod febril de război şi ia măsuri extraordinare la frontiera care duce spre Balcani. întreaga naţiune e pe picior de război, începând cu copiii şi sfârşind cu bătrânii. Ziarul iugoslav „Novi List” (ziarul nou) din Susak dă amănunte senzaţionale asupra pregătirilor războinice ale Italiei într’un articol intitulat „împotriva cui se înarmează Italia?” In acest articol se scrie, între altele: „.... uzinele de arme lucrează fără întrerupere, şantierele italieneşti termină una după alta, noui unităţi pentru marina de război, constituită şi înarmată după technica cea mai modernă. Toate aceste eforturi, cari absorb sume enorme, pe cari nu le-ar putea suporta nici o ţară mai mare şi mai bogată decât Italia, sunt făcute subt presiunea d-lui Mussolini şi a fascismului care glorifică războiul ca o expresie sublimă a energiei naţionale. Este oare posibil să presupunem că Italia fascistă nu are intenţia de a se servi de tot acest material de război de toate aceste unităţi navale şi de aceste forţe umane?’’ Acelaş ziar aduce apoi precizări asupra lucrărilor de fortificaţii ce se fac la graniţa italo-iugoslavă. Se construesc acolo forturi, drumuri strategice, tranşee şi se instalează artilerie grea şi depozite de muniţiuniUn alt ziar iugoslav, „Vreme”, arată că fortificaţiile ce se fac pe teritoriul italian, la Zara şi Sneznik au o asemenea amploare încât s’ar putea crede că un război este iminent. * înregistrând toate aceste amănunte ne gândim cu îngrijorare la scopurile pe care le urmăreşte Italia, pe de o pate prin uneltirile diplomatice din Europa centrală şi sud- estică iar pe de altă parte prin înarmările efective ce se fac cu sacrificii atât de mari. Subminarea sistematică a păcii în acest punct nevralgic al Europei înseamnă o crimă împotriva umanităţii, o ruşine care nu e demnă de trecutul nobilului popor italian. RAT Reacţionarul d. Vlad Un act de indisciplină Faptul că d. Vlad a aderat la acţiunea frontului contra bolşevismului, a determinat pe unii să-l califice de reacţionar, iar pe alţii să-l denunţe ca un nedisciplinat, „care s’a pus cu bâta pe guvern". Ca reacţionar îl denunţă... democraţia argetoianistă, iar ca nedisciplinat ,Radicalul" care a trădat partidul national-ţărănist, inflaţionistul d. Gr. Irmian care, prin faptul că împinge la inflationism este un demagog bolşevic, D. Vlad s’a explicat foarte judicios, asupra reacţionarismului său. S’a explicat în fata alegătorilor săi in contradictoriu cu oratorii adversari. S’a declarat contra conversiunii si alegătorii săi l-au ales cu 95 la sută din totalul voturilor. Adversarul d-sale, conversionist, n’a obţinut decât 5 la sută. Deci e de presupus că d. Vlad este în regulă faţă de alegători pe cari fie că i-a convins că nu se foloseşte la nimic conversiunea, fie că alegătorii au încredere în d. Vlad. Nu vedem din partea d-lui Vlad nici act de indisciplină contra partidului din care face parte. Dacă d-sa ar lua poziţie împotriva acţiunii guvernului, ar sabota programul şi ar adopta, de pildă, atitudinea d-lui Iunian, atunci fireşte că ar trage consecinţele. Dar faptul că s’a raliat la o mişcare în contra demagogilor, nu numai că nu face actele indisciplină, dar ajută guvernul şi el contra demagogiei. Nu poate fi calificat nici de reacţionar fiindcă şi social-democraţii sunt contra demagogilor şi bolşevicilor. Fireşte că argetoianiştilor, iunianiştilor şi celorlalţi inflaţionişti, nu le convine mişcarea la care a aderat d. Vlad şi o prezintă ca... reacţionară. Dacă ar fi să se aleagă între reacţionarismul d-lui Vlad si demagogistruil d-lor Argetoianu si hintan, credem că orice partid de guvern ar înclina pentru d. Vlad. Natural insă că acţiunea aceasta anti-demagogică trebuie despoliticianizată, cu desăvârşire. Altfel nu se va deosebi de adversarii lor. R. P. Să fugim de politică Asalt împotriva sgomotului Pentru menţinerea liniştei în timpul nopţii, direcţiunea căilor ferate a dat un ordin prin care se interzice ca între orele 10 seara şi 6 dimineaţa, să se strige pe peronul gărilor de către vânzători, titlurile ziarelor, felul alimentelor etc., etc. Spiritul popular de observare se dovedeşte astfel încă odată: „românul e greu de pornit, — se spune, — dar când s’a pornit e greu de oprit”. Ani de zile, coloanele gazetelor au propus, au rugat, au implorat şi au cerut cu energie autorităţilor poliţieneşti să ia măsuri împotriva celor cari împiedică şi lucrul şi odihna printr’un sgomot destrăbălat şi inutil. După stăruinţe nenumărate, cu chiu cu vai „românul s’a pornit’”. In Capitală, în special, prin bunăvoinţa înţelegătoare a d.lui prefect de Poliţie, s’a dat şi s’a pus în aplicare o ordonanţă care interzice accesele sonore. De atunci încoace, lanţul unor asemenea ordonanţe grijulii de liniştea cetăţenilor, s-a lungit din ce în ce până a ajuns la interzicerea strigării ziarelor pe peroanele gării. Suntem noi, evident, împotriva sgomotului, dar in cazul acesta ne intrebăm: a cui linişte o ocroteşte direcţia căilor ferate prin decizia de mai sus? Găinile ,sunt toate izolate de cartierele locuite şi în nici un caz glasul ţigănuşului de pe peron, al cărui ecou nu trece de câţiva metri, n’ar putea tulbura somnul cetăţenesc. Liniştea călătorilor? Dar atunci ar trebui suprimat şi uruitul roţilor, şi sirena locomotivei, cu nunifre aitistice mult mai mari decât organul vocal al umilului vânzător de ziare sau de chifle. Exagerarea nu prea e bună nicăeri. Şi avem impresia că direcţia C. Piţeanu exagerează. Fiindcă cu sistemul acesta s’ar putea interzice tuturor nevestelor să mai vorbească cu soţii. Căci nimeni n’ar susţine că guriţa nevestii nu înseamnă cea mai groaznică... tulburare a liniştei bieţilor bărbaţi.A. S. C. Joi 8 Decembrie 1932 Directia D. FAGURE ibucVate Primeşte direct Administraţia ziarului toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul in țară 6 Lei in străinătate Cu prilejul incidentului, ce s’a iscat în Camera deputaţilor în legătură cu agresiunea săvârşită de d. deputat Cuza-junior în contra domnuluilişu Weissmann, preşedintele organizaţiei sioniste din România, d. Cuza a adus în discuţie şi chestia patriotismului sioniştilor şi a citat, între altele, teribila crimă a acestora, de a fi solicitat, într’o audienţă pe care am avut-o, d. Weissmann şi cu subsemnatul, la d. ministru al Afacerilor Străine, ca să fie numit la Ierusalim un consul-general evreu. Nu intenţionez să polemizez cu maestrul bâtei şi al platitudinilor medievale răsuflate, asupra temei, dacă noi sioniştii suntem său nu patrioţi. Dar cred că, din moment ce sa pus chestiunea şi au participat la această discuţie şi alţi domni deputaţi, nu va fi lipsit de interes, ca să fie ascultată şi părerea acelora, cari au fost puşi în cauză. Publicul românesc trebue lămurit, odată mai mult, asupra plinei chestiuni care, dacă nu are farmecul noutăţii, este cel puţin mereu de actualitate chiar şi pentru interesele superioare ale ţării, după cum vom vedea din cele ce urmează . In primul rând, să ne înţelegem: Sioniştii există în toate ţările din lume, şi nicăeri, dar absolut nicăeri, nu li s’a pus vreodată la îndoială patriotismul. Ar fi fost şi cam greu să se facă aceasta. D. Herbert Samuel, membru în organizaţia sionistă din Anglia, este fost şi viitor ministru de mâna întâia, al Marei Britanii, până mai ern ministru de interne şi nu cred că englezii l-ar accepta în această înaltă , şi plină de răspundere funcţiune, dacă ar pune un moment la îndoială patriotismul său. Răposanul lord Melchett (Alfred Mond), fost ministru liberal în câteva guverne, a fost şi preşedintele organizaţiei sioniste din Anglia (adică a deţinut aceiaşi funcţiune pe care o are astăzi d. Mişu Weissmann în România) şi iarăşi nu i s’a făcut imputarea că nu ar fi patriot. D. Weizmann însuşi, fost preşedintele organizaţiei mondiale sioniste timp de peste un deceniu, este profesor universitar la Manchester, şi a fost, în timpul războiului, conducătorul unui departament la ministerul apărării naţionale — se ştie, că o invenţie a prof. Weizmann în materie de explozibile a fost unul din elementele esenţiale în câştigarea războiului de către aliaţi — şi iarăşi, nimeni nu i-a contestat vreodată patriotismul. Aş putea să urmez cu citarea de exemple până la infinit, din toate ţările din lume. Dar această problemă mai are şi o altă lăture. Mai toate căpeteniile de state, şefii de guverne, oamenii de stat mai ere seamă, din toate ţările ele pe glob, sprijină şi încurajează sionismul. Preşedintele Statelor Unite a crezut de a sa datorie să felicite pe evrei de ziua aniversării a 15 ani de la proclamarea declaraţiei Balfour; oameni ca Painlevé, Briand, Ribot, Gide, Godart, au fost, respectiv sunt membri în comitete propalestinene, iar contele Bernstorff, cunoscutul diplomat şi om de stat german, este unul din conducătorii comitetului propalestinean din Germania. Take Ionescu, apoi d-nii I. G. Duca, Mitilineu, Vaida Voevod, Titulescu, Patriarchul ţării si multi alti oameni de stat români din elita neamului, au făcut în diferite rânduri declaraţii publice în favoarea sionismului. Dacă într’adevăr sionismul ar fi antipatriotic, dacă sioniştii n’ar fi buni patrioţi, vă închipuiţi oare că întreagă această pleiadă de oameni cu suprafaţă mondială, dela noi şi de aiurea, s’ar încăpăţâna — de dragul cui? — să sprijine o acţiune în contrazicere cu interesele superioare ale propriei lor patrii? ★ Spuneam însă, că sionismul este, în unele din manifestările sale, în interesul ţării româneşti, şi o voi dovedi îndată. Emigranţii evreiromâni, porniţi de pe aici în Palestina, au devenit acolo promotorii intereselor române în Orient. Palestina este astăzi o ţară, al cărei debuşeu e căutat de foarte multe şi mari state europene. Datorită muncii şi jertfelor depuse de evreii colonizatori ai Palestinei, această ţărişoară, altădată „moartă“ şi pustie, a devenit un centru economic de mare importanţă, un punct esenţial în traficul internaţional şi intercontinental, o poartă de intrare către imensele ţinuturi, încă nedesvoltate ale Asiei apusene şi centrale. România, datorită activităţii sioniştilor din ţară, a putut să ocupe un loc foarte însemnat pe piaţa Palestinei, importul produselor româneşti în Palestina se urcă astăzi la 360,000—100,000 Lst. pe an, iar România ocupă, pe lista ţărilor cari fac export în Palestina, locul al cincilea. Nu mai departe decât cu doi ani în urmă, nu ocupa decât locul al 9-lea. Acest progres uriaş, care însemnează,transformat în realităţi, o sursă de prosperitate pentru ţara românească, este datorit, în primul rând, sioniţtilor din această ţară, cari dovedesc astfel că sunt patrioţi cu mult mai buni decât adepţii lui Hitler şi ai lui Goemboes, revanşarzii revizionişti, cărora cuziştii noştri nu mai ştiu cum să le imite gesturile şi „ideile“, la orice ocazie şi cu orice preţ. Nu s-a gândit niciodată d. Cuza, că între un sionist, care doreşte ca o parte din poporul evreu să-şi refacă patria străveche şi lucrează pentru ridicarea şi desvoltarea acelei ţărişoare, dar în acelaş timp poartă grija, ca patria românească să ocupe, în economia Palestinei, un joc cât mai important, şi între un antisemit, care jură pe Hitler şi pe simbolul urii între oameni şi popoare, făcând, în realitate, jocul periculos al unor tendinţe antiromâneşti şi antipatriotice, este o deosebire fundamentală? Ni s’a reproşat de către acelaş domn George Cuza — am avut cinstea să fiu şi eu citat de d-sa în apărarea sa, — că am avut îndrăzneala de a cere, ca la Ierusalim să fie numit un consul evreu-român! Ce crimă de lese... cuzism! Dar în Palestina există 14 consuli evrei ai diferitelor state. Bulgaria, Belgia, Cehoslovacia, Germania, Iugoslavia, Polonia, Letonia, ş. a. au reprezentanţi diplomatici evrei în Palestina! Ce oroare! Toate aceste Tribuna liberă Sionîştîi şi patriotismul ! de dr. A. MIRASHAN D. WEIZMANN D. HERBERT SAMUEL (Citiţi continuarea în pag. II-a) Grasa arte Curcani“ Confratele Cezar Petrescu publică în „Curentul” un articol intitulat „Ai carte, ai parte”, în care face câteva interesante consideraţiuni în jurul faptului că la concursul pentru ocuparea posturilor de gardişti, s’au prezentat aproape numai bacalaureaţi, absolvenţi de şcoli comerciale, normale, etc., cei mai mulţi ofiţeri de rezervă. Eu cred că lucrul acesta trebue să ne bucure. Până mai acum câţiva ani, Capitala n’avea „gardieni publici”, ci „sticleţi”, „curcani”, oameni cari abea ştiau să se iscălească, fără nici un prestigiu, mari consumatori de chipftele prin bucătării, ignoraţi sau dispreţuiţi de public, care adeseori îi înjura de mamă în momentele cele mai solemne ale exerciţiului funcţiunii lor! De câţiva ani, „curcanii” au dispărut. Corpul sergenţilor de oraş se prezintă altfel şi dacă merge tot aşa, vom avea, cum spune şi d. Cezar Petreşdu, cel mai de elită corp al gardienilor publici. Vom asista la scene când ex-„sticleţii” vor da pietonilor lămuriri în franţuzeşte sau englezeşte, punăndu-te în situaţia de a nu te mai putea apropia de ei, fără un doctorat în buzunare, ca să nu rămâi mai prejos! In definitiv, nu e nici o ruşine şi avem gardişti bacalaureaţi. E destul că nu se cere nici o diplomă şefilor de partide şi miniştrilor, ca cel puţin faţă de gardişti să putem fi cât mai exigenţi! DESCA 99