Lupta, decembrie 1932 (Anul 11, nr. 3327-3352)

1932-12-08 / nr. 3333

ANUL XI No. 3333 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 iuni . . ........................ 800 Pe 6 . .................... 400 Pe 3 ...................................................200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Mille. 12 (Sărindar) Sufragiul universal vrea stabilitate " Este caracteristic faptul că de îndată ce a constatat că rezulta­tul alegerilor judeţene marchea­ză o creştere simţitoare a cotei electorale în favoarea partidului de la guvern, faţă de cota din ale­gerile generale parlamentare, a­­postolul „politicei culturale” s’a pus să alimenteze cafeneaua, vor­­bindu-i de „cazanul Satanei” în care s’a fiert şi s’a fript guvernul tehnicienilor. Continuându-şi „politica cultu­rală”, d. Iorga asigură pe oame­nii de cultură că: „văd eu undeva într’o discretă umbră nişte omu­leţi cari mişcă într’un mediu de culise cu lumini verzi şi galbene — oameni mititei cu trup şi oa­meni mititei cu suflet, iar de-a­­supra lor braţele de binecuvân­tare ale unui Şaman mongolic meşter în a juca umbrele”. Mititeii sânt d-nii Goga şi Iu­­nian. Şamanul mongolic e d. Ti­­tulescu — iar „mâinile cari în­vârt meleşteul prin pucioasa a­­prinsă fiind artele” — au­ înţeles ale cui vor fi! Nu ştim de unde îşi ia aposto­lul „politicei culturale” informa­­ţiunile asupra „cazanului Sata­nei”, dar ştim că în momentul de faţă viziunea care-l obsedea­ză e aceea a „Şamanului mongo­lic”. Nu înţelegem însă de ce e ob­sedat de d. Titulescu, întrucât e convins că acesta nu reuşeşte niciodată când e vorba să alcă­tuiască un guvern. Dar care e oare situaţiunea care pune acum în discuţie o schimbare de guvern?. Nu cumva rezultatul alegerilor judeţene? Căci, dacă e vorba să nu ne luăm după vedeniile şi obsesiile d-lui­ Iorga, ci după realităţi, cre­dem că rezultatul acestor alegeri are mai multă importanţă decât „mititeii”, „luminile verzi şi gal­bene” şi „Şamanul mongolic” din proza halucinantă a apostolului „politicei culturale”. Or, rezultatul alegerilor jude­ţene arată că încrederea sufra­giului universal în regimul actual a crescut, cota obţinută în ace­ste alegeri de partidul care de­ţine puterea fiind simţitor supe­rioară celei din alegerile genera­le parlametare. De ce? Fiindcă, fără a face demagogie, regimul actual a pus conversiu­­nea în acord și cu interesele de­bitorilor agricoli și cu cele ale creditului statului. Fiindcă urmărind un plan se­rios de refacere financiară, lu­crează intens la reducerea chel­­tuelilor, la controlul asupra înca­sărilor statului și la creări de ve­nituri fără a încărca categoriile sociale cari abea mai pot supor­ta actualele sarcini. Fiindcă, în fine, există un plan de lucru, se vorbeşte cât mai puţin şi se lucrează mult mai mult în ministere la opera de gos­podărie şi reorganizare a finan­ţelor publice. Şi văzând şi simţind aceasta, massele se dezinteresează de „cazanul Satanei” şi când sânt chemate la vot, spun categoric că nu au nimic împotriva actua­lului regim, căruia acordându-i o şi mai mare încredere, înţeleg să sublinieze prin aceasta că pro­blemele de azi şi activitatea gu­vernului reclamă stabilitate și concursul tuturora la o muncă ale cărei rezultate se întrevăd nu numai în încrederea din lăuntru, ci și în creditul considerabil pe care guvernarea de azi îl are în afară. L.T. A. - Sensul alegerilor judeţene Rezultatul alegerilor judeţe­ne efectuate Duminică în 16 judeţe din cam toate regiunile ţărei, au dat partidului care e la guvern foarte însemnate majorităţi. Semnificativ apare faptul că, faţă de alegerile generale parlamentare, in multe judeţe cota voturilor obţinute de lis­tele partidului de la putere a sporit simţitor—ceea ce dovede­şte că şi corpul electoral a o­­bosit în tot cazul, dacă nu a băgat chiar de seamă că insta­bilitatea guvernelor, ca şi a gospodăriilor judeţene şi co­munale, e şi ea una din cauze­le pentru cari nu se poate lu­cra serios la îndreptarea lu­crurilor. Presa liberală relevă că, du­pă listele naţional-ţărăniste, cele ale partidului liberal au întrunit în 3 şi judeţe un im­portant număr de voturi. Fap­tul este exact şi firesc. Corpul electoral a putut con­stata că micile grupări po­litice se frământă de câţiva ani fără a putea realiza nici izolat, nici împreună, o politică de guvern. El se întoarce ast­fel spre partidul de opoziţiune care a mai guvernat şi va mai guverna. Rezultatul acesta confirmă în totul constatarea noastră cum că singur partidul liberal socoteşte serios în ordinea succedării la guvern a organi­zaţiilor politice cu rădăcini în massele electorale. De­ocamdată însă, de­sigur că nu rezultatul alegerilor ju­deţene poate pune în discuţie o schimbare de regim. S. U. R­ Greşala lui Take lonescu Tratativele dela 1821 cu Rusia Sovietică Şefii de partide şi mulţi din­tre fruntaşii politici ştiu cum au decurs tratativele cu Ru­sia sovietică de acum 11 ani. Iniţiativa acestor tratative n’a pornit dela Bucureşti. Take lonescu nu s’a opus. Dar avea convingerea — şi nu s’a înşelat — că pretenţiile guver­nului sovietic ne vor împiedi­ca să ajungem la acord. E a­­devărat că Take Ionescu nu era entuziasmat nici de tratati­ve şi nici de eventualitatea re­uşitei lor. A tratat însă şi in­strucţiunile ce le-a dat au în­credinţat delegaţia sovietică că trampă, tranzacţie pe ches­tia Basarabiei sau a tezauru­lui confiscat de bolşevici, nu­­va admite. D. mareşal Averescu avea însă altă convingere, credea atunci—cum crede şi acum— că se poate ajunge la o înţele­gere cu Sovietele şi că nu tre­buie să ne speriem dacă la Moscova se considera Basara­bia, o chestie în litigiu. S’o considere, cred unii dela noi, cum vor. Noi însă o conside­răm pe veci realipită. Take Ionescu însă n’a ad­mis cu nici un preţ să dăm Rusiei bolşevice vreo batala­­ma recunoscând Basarabia în litigiu şi fiindcă se temea să au ni se întinde vre-o cursă, a rupt tratativele, nu însă înainte ca divergenţa dintre generalul Averescu şi regreta­tul Take lonescu să fi fost su­pusă unui arbitraj. Asupra arbitrului a căzut de acord şi mareşalul Averescu probabil fiindcă Take lonescu a propus pe cel mai redutabil adversar al său, pe Ionel Bră­­tianu, care s-a raliat la punc­tul de vedere al lui Take lo­nescu. Regele Ferdinand a dat dreptate lui Take lonescu şi Ionel Brătianu, iar toată lu­mea politică a aprobat atitu­dinea dela Bucureşti. Şi alia­ţii noştri au fost de acord. Deci nu poate fi vorba de nici o greşală din partea lui Take lonescu, ci de prudenţă şi de o împedecare a unei gre­şeli pe care era s’o comită d. mareşal Averescu. D. Titulescu ştie bine ce s’a petrecut atunci şi de sigur că va apăra punctul de vedere al lui Take lonescu. Ar fi de dorit ca în această chestiune să se procedeze ca acum 11 ani, dacă persistă în­că deosebiri de vederi între șe­fii de partid și să se restabi­lească acordul unanim care totdeauna a existat în marile probleme la ordinea zilei. Lt. 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Creionul actualităţii Sft. Nicolae-Putere n’a adus nimic! — Geaba vii, geaba te duci, Geaba pui nişte papuci! „Agentul provocator Steed“ —I »—— I . ii—I ■ —— Manevrele politicii italiene Am subliniat în câteva rân­duri primejdiile grave ce se acumulează în ultima vreme din nou în Balcani, în acest colţ periculos pentru pacea europeană şi am afirmat că Italia lucrează necontenit la întreţinerea atmosferei tulbu­re în raporturile dintre statele balcanice. Azi chestiunea este din nou de mare actualitate în urma proporţiilor pe cari le-a luat conflictul dintre Iugoslavia şi Bulgaria, din cauza unor in­cidente de frontieră cari s’ar fi putut desigur lesne aplana dacă uneltirile italiene n’ar fi pregătit în mod sistematic tensiunea bulgaro-iugoslavă. Interesant este însă faptul că italienii se străduesc să as­cundă şi să acopere toate ma­nevrele lor oculte, protestând oride câte ori se iveşte câte o personalitate de seamă în A­­pus care să demaşte planurile lor, lăudându-se apoi, ei sin­guri, că duc o politică deschi­să şi „potrivnică diplomaţiei secrete’’. Machiavelismul actualilor guvernanţi ai Italiei este insa atât de neabil încât chiar din apărarea lor reiese clară până la evidenţă dreptatea acuza­torilor. Un exemplu tipic în această privinţă ni-l furnizează cazul celebrului ziarist Wickham Steed care acum câtăva vre­me a desvăluit în presa engle­ză senzaţionalul plan pus la cale de Mussolini împreună cu Goemboes pentru colabo­rarea economică şi împărţirea Europei centrale şi sud-estice după placul blocului statelor revizioniste. Presa italiană „se apără”, calificându-l pe Steed de „a­­gent provocator” iar desvălui­­rile sale le consideră ca o în­cercare de „a eși şi dânsul pentru o clipă din întunericul în care mediocra lui figură e de acum osândită”. Inutil să mai arătăm că Steed este un ziarist de mare­ valoare însă că italienii ii proclamă un „sadic iubitor de mici scandaluri ziaristice” pentru că nu se numeşte Lord Rothermere, care deşi este pa­tronul ziarelor cunoscute ca mincinoase şi mai murdare prin exploatarea scandaluri­lor, este totuşi în graţiile lui Mussolini pentru că susţine mişcarea revizionistă în nă­dejdea că va deveni odată rege al Ungariei. In realitate însă, atitudinea presei italiene şi mai ales a lui „Corriere della Sera” din Milano, inspirat ca toate zi­arele italiene, de guvernul fascist, dovedeşte cât de mult îi supără pe guvernanţii de la Roma faptul că planurile lor au fost demascate înainte de vreme, dovedindu-se astfel în­că odată zelul pe care Italia îl pune în tulburarea Europei şi a lumei întregi. * Dar Italia nu se mărgineşte numai la făurirea acelor pla­nuri ridicole de cari le este ru­şine chiar autorilor lor, epui­zaţi în străduinţele de a între­ţine prin utopii moralul scă­zut al sateliţilor revizionişti. Italia se pregăteşte în mod febril de război şi ia măsuri extraordinare la frontiera care duce spre Balcani. întreaga naţiune e pe picior de război, începând cu copiii şi sfârşind cu bătrânii. Ziarul iugoslav „Novi List” (ziarul nou) din Susak dă a­­mănunte senzaţionale asupra pregătirilor războinice ale Ita­liei într’un articol intitulat „împotriva cui se înarmează Italia?” In acest articol se scrie, în­tre altele: „.... uzinele de arme lucrează fără întrerupere, şan­tierele italieneşti termină una după alta, noui unităţi pentru marina de război, constituită şi înarmată după technica cea mai modernă. Toate aceste eforturi, cari absorb sume enorme, pe cari nu le-ar putea suporta nici o ţară mai mare şi mai bogată decât Italia, sunt făcute subt presiunea d-lui Mussolini şi a fascismului care glorifică răz­boiul ca o expresie sublimă a energiei naţionale. Este oare posibil să presupunem că Ita­lia fascistă nu are intenţia de a se servi de tot acest mate­rial de război de toate aceste unităţi navale şi de aceste forţe umane?’’ Acelaş ziar aduce apoi pre­cizări asupra lucrărilor de fortificaţii ce se fac la graniţa italo-iugoslavă. Se construesc acolo forturi, drumuri strate­gice, tranşee şi se instalează artilerie grea şi depozite de muniţiuni­Un alt ziar iugoslav, „Vre­me”, arată că fortificaţiile ce se fac pe teritoriul italian, la Zara şi Sneznik au o aseme­nea amploare încât s’ar putea crede că un război este imi­nent. * înregistrând toate aceste a­­mănunte ne gândim cu îngri­jorare la scopurile pe care le urmăreşte Italia, pe de o pate prin uneltirile diplomatice din Europa centrală şi sud- estică iar pe de altă parte prin înar­mările efective ce se fac cu sa­crificii atât de mari. Subminarea sistematică a păcii în acest punct nevralgic al Eur­opei înseamnă o crimă împotriva umanităţii, o ruşine care nu e demnă de trecutul nobilului popor italian. RAT Reacţionarul d. Vlad Un act de indisciplină Faptul că d. Vlad a aderat la ac­ţiunea frontului contra bolşevismu­lui, a determinat pe unii să-l cali­fice de reacţionar, iar pe alţii să-l denunţe ca un nedisciplinat, „care s’a pus cu bâta pe guvern". Ca reacţionar îl denunţă... demo­craţia argetoianistă, iar ca nedisci­plinat ,Radicalul" care a trădat partidul national-ţărănist, inflaţio­nistul d. Gr. Irmian care, prin faptul că împinge la inflationism este un demagog bolşevic, D. Vlad s’a explicat foarte judi­cios, asupra reacţionarismului său. S’a explicat în fata alegătorilor săi in contradictoriu cu oratorii adver­sari. S’a declarat contra conversiu­nii si alegătorii săi l-au ales cu 95 la sută din totalul voturilor. Adver­sarul d-sale, conversionist, n’a ob­ţinut decât 5 la sută. Deci e de pre­supus că d. Vlad este în regulă fa­ţă de alegători pe cari fie că i-a convins că nu se foloseşte la nimic conversiunea, fie că alegătorii au încredere în d. Vlad. Nu vedem din partea d-lui Vlad nici act de indisciplină contra par­tidului din care face parte. Dacă d-sa ar lua poziţie împotriva ac­ţiunii guvernului, ar sabota progra­mul şi ar adopta, de pildă, atitudi­nea d-lui Iunian, atunci fireşte că ar trage consecinţele. Dar faptul că s’a raliat la o miş­care în contra demagogilor, nu nu­mai că nu face act­ele indisciplină, dar ajută guvernul şi el contra de­magogiei. Nu poate fi calificat nici de reacţionar fiindcă şi social-de­­mocraţii sunt contra demagogilor şi bolşevicilor. Fireşte că argetoianiştilor, iuniani­ştilor şi celorlalţi inflaţionişti, nu le convine mişcarea la care a aderat d. Vlad şi o prezintă ca... reacţio­nară. Dacă ar fi să se aleagă între re­acţionarismul d-lui Vlad si dem­a­­gogistruil d-lor Argetoianu si hi­ntan, credem că orice partid de guvern ar înclina pentru d. Vlad. Natural insă că acţiunea aceasta anti-demagogică trebuie despoliti­­cianizată, cu desăvârşire. Altfel nu se va deosebi de adversarii lor. R. P. Să fugim de politică Asalt împotriva sgomotului Pentru menţinerea liniştei în timpul nopţii, direcţiunea căilor ferate a dat un ordin prin care se interzice ca între orele 10 seara şi 6 dimineaţa, să se stri­ge pe peronul gărilor de către vânză­­tori, titlurile ziarelor, felul alimentelor etc., etc. Spiritul popular de observare se do­vedeşte astfel încă odată: „românul e greu de pornit, — se spune, — dar când s’a pornit e greu de oprit”. Ani de zile, coloanele gazetelor au propus, au rugat, au implorat şi au ce­­rut cu energie autorităţilor poliţieneşti să ia măsuri împotriva celor cari îm­piedică şi lucrul şi odihna printr’un sgomot destrăbălat şi inutil. După stă­ruinţe nenumărate, cu chiu cu vai „ro­­mânul s’a pornit’”. In Capitală, în spe­cial, prin bunăvoinţa înţelegătoare a d.lui prefect de Poliţie, s’a dat şi s’a pus în aplicare o ordonanţă care inter­zice accesele sonore. De atunci încoace, lanţul unor ase­­menea ordonanţe grijulii de liniştea ce­tăţenilor, s-a lungit din ce în ce până a ajuns la interzicerea strigării ziarelor pe peroanele gării. Suntem noi, evident, împotriva sgo­motului, dar in cazul acesta ne intre­­băm: a cui linişte o ocroteşte direcţia căilor ferate prin decizia de mai sus? Găinile ,sunt toate izolate de cartierele locuite şi în nici un caz glasul ţigănu­şului de pe peron, al cărui ecou nu tre­­­ce de câţiva metri, n’ar putea tulbura somnul cetăţenesc. Liniştea călătorilor? Dar atunci ar trebui suprimat şi uruitul roţilor, şi sirena locomotivei, cu nunifre a­i­­t­i­­stice mult mai mari decât organul vo­­cal al umilului vânzător de ziare sau de chifle. Exagerarea nu prea e bună nicăeri. Şi avem impresia că direcţia C. P­­iţ­eanu exagerează. Fiindcă cu sistemul acesta s’ar putea interzice tuturor ne­vestelor să mai vorbească cu soţii. Căci nimeni n’ar susţine că guriţa nevestii nu înseamnă cea mai groaznică... tul­­burare a liniştei bieţilor bărbaţi.A. S. C. Joi 8 Decembrie 1932 Di­rectia­­ D. FAGURE ibucVate Primeşte direct Administraţia ziarulu­­i toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul in țară 6 Lei in străinătate Cu prilejul incidentului, ce s’a is­cat în Camera deputaţilor în legă­tură cu agresiunea săvârşită de d. deputat Cuza-junior în contra dom­nului­­lişu Weissmann, preşedin­tele organizaţiei sioniste din Româ­nia, d. Cuza a adus în discuţie şi chestia patriotismului sioniştilor şi a citat, între altele, teribila crimă a acestora, de a fi solicitat, într’o audienţă pe care am avut-o, d. Weissmann şi cu subsemnatul, la d. ministru al Afacerilor Străine, ca să fie numit la Ierusalim un con­sul-general evreu. Nu intenţionez să polemizez cu maestrul bâtei şi al platitudinilor m­edievale răsuflate, asupra temei, dacă noi sioniştii suntem său nu patrioţi. Dar cred că, din moment ce sa pus chestiunea şi au parti­cipat la această discuţie şi alţi domni deputaţi, nu va fi lipsit de interes, ca să fie ascultată şi păre­rea acelora, cari au fost puşi în cauză. Publicul românesc trebue lămurit, odată mai mult, asupra pli­nei chestiuni care, dacă nu are far­mecul noutăţii, este cel puţin me­reu de actualitate chiar şi pentru interesele superioare ale ţării, du­pă cum vom vedea din cele ce ur­mează­ . In primul rând, să ne înţelegem: Sioniştii există în toate ţările din lume, şi nicăeri, dar absolut nicăeri, nu li s’a pus vreodată la îndoială patriotismul. Ar fi fost şi cam greu să se facă aceasta. D. Herbert Sa­muel, membru în organizaţia sio­nistă din Anglia, este fost şi viitor ministru de mâna întâia, al Marei Britanii, până mai ern ministru de interne şi nu cred că englezii l-ar accepta în această înaltă , şi plină de răspundere funcţiune, dacă ar pune un moment la îndoială pa­triotismul său. Răposanul lord Mel­­chett (Alfred Mond), fost ministru liberal în câteva guverne, a fost şi preşedintele organizaţiei­ sioniste din Anglia (adică a deţinut aceiaşi funcţiune pe care o are astăzi d. Mişu Weissmann în România) şi iarăşi nu i s’a făcut imputarea că nu ar fi patriot. D. Weizmann în­suşi, fost preşedintele organizaţiei mondiale sioniste timp de peste un deceniu, este profesor universitar la Manchester, şi a fost, în timpul războiului, conducătorul unui de­partament la ministerul apărării naţionale — se ştie, că o invenţie a prof. Weizmann în materie de explozibile a fost unul din elemen­tele esenţiale în câştigarea răz­boiului de către aliaţi — şi iarăşi, nimeni nu i-a contestat vreodată patriotismul. Aş putea să urmez cu citarea de exemple până la in­finit, din toate ţările din lume. Dar această problemă mai are şi o altă lăture. Mai toate căpeteniile de state, şefii de guverne, oamenii de stat mai ere seamă, din toate ţările ele pe glob, sprijină şi încurajează sionismul. Preşedintele Statelor­ Unite a crezut de a sa datorie să felicite pe evrei de ziua aniversării a 15 ani de la proclamarea declara­ţiei Balfour; oameni ca Painlevé, Briand, Ribot, Gide, Godart, au fost, respectiv sunt membri în co­mitete propalestinene, iar contele Bernstorff, cunoscutul diplomat şi om de stat german, este unul din conducătorii comitetului propalesti­­nean din Germania. Take Ionescu, apoi d-nii I. G. Duca, Mitilineu, Vaida Voevod, Titulescu, Patriar­­chul ţării si multi alti oameni de stat români din elita neamului, au făcut în diferite rânduri declaraţii publice în favoarea sionismului. Dacă într’adevăr sionismul ar fi antipatriotic, dacă sioniştii n’ar fi buni patrioţi, vă închipuiţi oare că întreagă această pleiadă de oameni cu suprafaţă mondială, dela noi şi de aiurea, s’ar încăpăţâna — de dragul cui? — să sprijine o acţiune în contrazicere cu interesele supe­rioare ale propriei lor patrii? ★ Spuneam însă, că sionismul este, în unele din manifestările sale, în interesul ţării româneşti, şi o voi dovedi îndată. Emigranţii evrei­­români, porniţi de pe aici în Pale­stina, au devenit acolo promotorii intereselor române în Orient. Pa­lestina este astăzi o ţară, al cărei debuşeu e căutat de foarte multe şi mari state europene. Datorită muncii şi jertfelor depuse de evreii colonizatori ai Palestinei, această ţărişoară, altădată „moartă“ şi pu­stie, a devenit un centru economic de mare importanţă, un punct e­­senţial în traficul internaţional şi intercontinental, o poartă de intra­re către imensele ţinuturi, încă ne­­desvoltate ale Asiei apusene şi centrale. România, datorită activi­tăţii sioniştilor din ţară, a putut să ocupe un loc foarte însemnat pe piaţa Palestinei, importul produse­lor româneşti în Palestina se urcă astăzi la 360,000—100,000 Lst. pe an, iar România ocupă, pe lista ţă­rilor cari fac export în Palestina, locul al cincilea. Nu mai departe decât cu doi ani în urmă, nu ocupa decât locul al 9-lea. Acest progres uriaş, care însemnează,­­transfor­mat în realităţi, o sursă de prospe­ritate pentru ţara românească, este datorit, în primul rând, sioniţtilor din această ţară, cari dovedesc ast­fel că sunt patrioţi cu mult mai buni decât adepţii lui Hitler şi ai lui Goemboes, revanşarzii­ revizio­­nişti, cărora cuziştii noştri nu mai ştiu cum să le imite gesturile şi „ideile“, la orice ocazie şi cu orice preţ. Nu s-a gândit niciodată d. Cu­za, că între un sionist, care dore­şte ca o parte din poporul evreu să-şi refacă patria străveche şi lu­crează pentru ridicarea şi desvol­­tarea acelei ţărişoare, dar în acelaş timp poartă grija, ca patria româ­nească să ocupe, în economia Pa­lestinei, un joc cât mai important, şi între un antisemit, care jură pe Hitler şi pe simbolul urii între oa­meni şi popoare, făcând, în realita­te, jocul periculos al unor tendinţe antiromâneşti şi antipatriotice, este o deosebire fundamentală? Ni s’a reproşat de către acelaş domn George Cuza — am avut cinstea să fiu şi eu citat de d-sa în apărarea sa, — că am avut îndrăz­neala de a cere, ca la Ierusalim să fie numit un consul evreu-român! Ce crimă de lese... cuzism! Dar în Palestina există 14 consuli evrei ai diferitelor state. Bulgaria, Belgia, Cehoslovacia, Germania, Iugosla­via, Polonia, Letonia, ş. a. au re­prezentanţi­­ diplomatici evrei în Palestina! Ce oroare! Toate aceste Tribuna liberă Sionîştîi şi patriotismul ! de dr. A. MIRASHAN D. WEIZMANN D. HERBERT SAMUEL (Citiţi continuarea în pag. II-a) Grasa arte Curcani­“ Confratele Cezar Petrescu publi­că în „Curentul” un articol intitulat „Ai carte, ai parte”, în care face câ­teva interesante consideraţiuni în jurul faptului că la concursul pen­tru ocuparea posturilor de gardişti, s’au prezentat aproape numai baca­laureaţi, absolvenţi de şcoli comer­ciale, normale, etc., cei mai mulţi ofiţeri de rezervă. Eu cred că lucrul acesta trebue să ne bucure. Până mai acum câţi­va ani, Capitala n’avea „gardieni pu­blici”, ci „sticleţi”, „curcani”, oa­meni cari abea ştiau să se iscăleas­că, fără nici un prestigiu, mari con­sumatori de chipftele prin bucătă­rii, ignoraţi sau dispreţuiţi de pu­blic, care adeseori îi înjura de ma­mă în momentele cele mai solemne ale exerciţiului funcţiunii lor! De câţiva ani, „curcanii” au dis­părut. Corpul sergenţilor de oraş se prezintă altfel şi dacă merge tot aşa, vom avea, cum spune şi d. Cezar Petreşdu, cel mai de elită corp al gardienilor publici. Vom asista la scene când ex-„sticleţii” vor da pie­tonilor lămuriri în franţuzeşte sau englezeşte, punăndu-te în situaţia de a nu te mai putea apropia de ei, fără un doctorat în buzunare, ca să nu rămâi mai prejos! In definitiv, nu e nici o ruşine şi avem gardişti bacalaureaţi. E destul că nu se cere nici o diplomă şefilor de partide şi miniştrilor, ca cel pu­ţin faţă de gardişti să putem fi cât mai exigenţi! DESCA 99

Next