Lupta, octombrie 1935 (Anul 14, nr. 4182-4208)
1935-10-27 / nr. 4205
Dec. 1921 — Febr. 1927 Director EMIL D. FAGURE Redacţia şi ad-ţiar PAGINI ANUL XIV No 4205 CONST. MiULE Fost director politic Bucureşti, str. Const. Miile 12 (Sărindar) TELEFOANE: Direcţia 343-08 4- Secretariat»! 343-06 4 Administraţia 343-04 Am relevat dăunăzi oferta averescană: un guvern de transiţie Averescu-Argetoianu, dată fiind tensiunea dintre guvern şi partidul naţional-ţărănesc. Cum rămâne cu partidul d-lui George Brătianu, cu acel al radicalului d. Gr. Iunian, cu partidul naţional-creştin al d-lor Cuza şi Goga, cu partidul d-lui Vaida? Adică numai un guvern Averescu-Argetoianu are să domine situaţia, are să realizeze destinderea între toate partidele şi are să rezolve toate acele probleme dificile la ordinea zilei? Să presupunem că suntem în plină criză, că vom avea o schimbare de regim înainte sau după 14 Noembrie, — ceia ce după informaţii din surse autorizate este exclus — să presupunem totuşi că se va declara o criză de regim. In acest caz Coroana desigur că va recurge la un guvern care să-i amelioreze situaţia internă, nu să i-o complice! Un guvern Averescu-Argetoianu, fără d. Titulescu, care are oroare de combinaţii ministeriale fanteziste, in afară şi contra tuturor partidelor, un astfel de guvern nu va complica numai situaţia internă, ci ne va încurca şi în afară, fiindcă d. mareşal Averescu înclină pentru acţiunea externă a dictatorului de la Roma, iar d. Argetoianu n’a avut de la 1914 o linie de conduită fermă în politica externă şi în repeţite rânduri a încercat să torpileze acţiunea d-lui Titulescu, dar n’a reuşit de cât să-şi descopere intenţiunile. Deci, chiar în cazul când s’ar declara acum o criză de guvern sau de regim, tot pe ultimul plan ar rămânea d-nii mareşal Averescu şi Argetoianu. Ce se va întâmpla însă la 14 Noembrie? Avereşcanii ţin morţiş să acrediteze că demonstraţiile naţional-ţărăniste şi contra-demonstraţia antisemită vor avea loc la 15 Noembrie, adică atunci când Regele se va duce să deschidă corpurile legiuitoare. Altă dată s’au proectat întruniri şi chiar s’a manifestat în ziua de 15 Noembrie pe străzile Capitalei. Acum însă întrunirea ţărănistă este convocată pentru 14 nu pentru 15 Noembrie, — deci nu poate fi vorba de o presiunea străzei faţă de Coroană. De altfel d. Mihalache declară că dacă nu va fi provocat, manifestaţia partidului naţional-ţărănesc se va desfăşura în ordine. Cum însă contra-manifestaţia ce o organizează partidul antisemit are de astă dată un vădit caracter de provocaţiune nu faţă de guvern, ci faţă de partidul naţional-ţărănesc, desigur că guvernul este răspunzător de menţinerea ordinei. D. Mihalache crede de prisos să se mai înţeleagă cu guvernul, căci întrunirea nu se va amâna şi ea are de obiect cucerirea paterei, — asta o spune franc şeful partidului naţional-ţărănesc. Au spus-o totdeauna mai toţi şefii de partid în ajunul unor demonstraţiuni de masse, — cucerirea puterei este un punct de mare atracţie, întrebat fiind ce va face guvernul d. Inculeţ a răspuns: —’Va lua o hotărîre de abea în ajunul întrunirei! Intr’adevăr tactica aceasta a ministrului de interne pare a fi cea mai abilă, căci orice ar spune acum va spori agitația celor două partide ce vor să demonstreze la 14 Noembrie. Să ne fie îngăduit să facem un pronostic: la 14 Noembrie nu se va tulbura ordinea, chiar dacă vor avea loc ambele manifestaţiuni. Nici la 14 Noembrie şi nici după deschiderea parlamentului nu vom avea o schimbare de guvern sau de regim. Până atunci, probabil că partidul naţional-ţărănesc se va încredinţa că nu mai există nici o bănuială că se va înlătura succesiunea la guvern a partidului naţional-ţărănesc, atunci când criza se va declara. Şi atunci, după umila noastră părere, va fi nevoie ca partidul naţional-ţărănesc să evite luarea cârmei contra tuturor partidelor, ci în prealabil să se înţeleagă cu cele democratice, contra grupărilor extremiste de dreapta, spre a putea guverna mai liniştit şi cu mai multă autoritate* R. P. Manifestaţia şi contra-manifestaţia de la 14 Noembrie Declaraţia d-lui Mihalache şi acea a d-lui Inculeţ SF. DUMITRU O. Costică Argetoianu a stins focul la cazanul Satanei. Constatând că guvernul a obţinut o prelungire a contractului şi că nu se mută nici de Sf. Dumitru, conu Costică şi-a mutat gândul. E tot ce a putut muta. DREPTUL DE A MURI Se propune în Anglia legiferarea „dreptului de a muri”... cu ajutorul medicului în caz de boală incurabilă. Cu ajutorul medicului, se poate muri şi fără de boală incurabilă. GENTLEMANN D. Herriot aminteşte că „englezul se îngrozeşte de minciună” şi nu ne putem, deci, îndoi de cuvântul unui „gentleman”. ...D’aia e greu să-i duci pe engleji... cu zăhărelu. BOXA Văsilescu-Cantalup intervenind în discuţie ori de câte ori credea de cuviinţă, preşedintele i-a pus în vedere că atâta timp cât e în boxă, va vorbi numai când va fi întrebat... Cantalup era revoltat: — Cum adică? Un fost candidat de deputat să nu poată vorbi când vrea?... Dar ce? Eu sânt acuma ministru, să răspund numai când mă interpelează?... G. F. R. E de prevăzut că, după pelerinagiile la Maglavit şi după adunarea naţional-ţărănistă de la 11 Noembrie, Căile Ferate vor prezenta un excedent formidabil. Se anunţă că până acum, organizaţiile naţional-ţărăniste au angajat 2000 de vagoane. Dacă s-o ruga frumos de toate partidele, Căile Ferate îşi plătesc toate datoriile. RIGOLO Creionul actualităţii Şeful acrobaţilor! — Dar d-ta, coane Costică, de ce vrei să participi la meetingul de acrobaţie aeriană dela Băneasa? D. ARGETOIANU. — Păi mai multă acrobaţie cât am tăcut eu în viaţa mea, n’a făcut nici Detroyat de când e el aviatori Nu erede nimeni! D. dr. Urechia, pe care generaţiile tinere de azi, poate nu-l cunosc, dar ale cărui cronici spirituale publicate din belşug în decursul câtorva decenii, au fost savurate de mii şi mii de cititori, a eşit din rezerva pe care se pare să şi-a impus-o în ultimii ani. D-sa publică într’un ziar de dimineaţă un articol intitulat „Minunea de la Maglavit” în care, cu mult humor, dar şi cu multă violenţă, arată ce crimă fac acei cari îndeamnă pe toţi bolnavii să ia drumul Maglavitului, de unde se întorc tot aşa când au venit: „Nu e oare o crimă — scrie d-rul Urechia — să, pui pe drumuri, promiţându-le sănătatea, o armată de schilozi, ciungi, damblagii, leproşi, chiori şi orbi; să pui pe drumuri atâţia sărmani ofticoşi, atâţ,la cardiaci cu picioarele butuc, atâţia nenorociţi mâncaţi de cancer; nu e criminal să pui pe drumuri atâta omenire suferindă pe care chiar tu, părinte Ouatu et Comp, ştii bine că n'o poţi vindeca? D-rul Urechia înfierează cu multă vervă şi acele ziare cari în goana după senzaţional, inventează zilnic noui „minuni” săvârşite la Maglavit. Intre acele minuni pe care d-rul Urechia le atribue fanteziei bogate a reporterilor, e şi aceea că Maglavitul ar fi făcut pe unii politiciani să restitue banii furaţii Să ne dea voe d-rul Urechia să luăm apărarea confraţilor noştri învinuiţi pe nedrept. Hotărît, au inventat ei multe minuni, dar nici unul n’a mers cu fantezia şi cu îndrăzneala până acolo, încât să scrie că graţie lui Petrache Lupu şi a atmosferei maglavitene, s’ar fi găsit măcar un singur individ îmbogăţit din învârteli politice care să dea banii înapoi! Nu, până acolo n'au mers gazetarii! In definitiv, nu e totul să scrii. Trebue să scrii lucruri pe care lumea să le creadă. Şi chestia cu politicianii e un crocodil pe care gazetarii ştiu că nu l’ar înghiţi nici cel mai naiv cetăţean al României Mari! DEŞCĂ Marea primejdie Strigătul de alarmă al d-lui Winston Churchill Desbaterile asupra politicii externe a Angliei care au ocupat ultimele zile ale Parlamentului britanic a prilejuit o senzaţională intervenţie a d-lui Winston Churchill cu privire la alarmantele pregătiri militare ale Germaniei. Marele bărbat de stat conservator a ţinut să îndrepte atenţiunea opiniei publice şi a lumii politice britanice asupra primejdiei latente pe care o reprezintă pentru pacea internaţională înarmările masive ale celui de-al treilea Reich, în timp ce toate celelalte state europene proclamă şi dovedesc prin acte concrete voinţa lor pacifică. Arătând că Germania a cheltuit numai anul acesta fantastica sumă de 800 miliarde lei „pentru pregătirile militare directe şi indirecte”, d. Churchill a putut cu drept cuvânt afirma, în discursul său că războiul dintre Italia şi Abisinia este de prea mică importanţă faţă de primejdiile pe cari le reprezintă eforturile războinice ale Reichului. Cuvântarea d-lui Churchill înseamnă o chemare la realitate a tuturor oamenilor de stat din lume cari nu trebuie să uite că în timp ce ei îşi concentrează toate energiile şi atenţia asupra conflictului din Africa Orientală, în inima Europei se pregăteşte în ritm precipitat o forţă militară ale cărei proporţii şi tendinţe nu mai pot înşela pe nimeni asupra scopului final pe care îl urmăreşte. Dacă conducătorii Germaniei hitleriste s’au bucurat o clipă că Europa pacifică este buimăcită de activitatea istovitoare ce se desfășoară pentru aplanarea conflictului itabo-abisinian și asurzită de bubuitul tunurilor din Africa Orientală, discursul d-lui Churchill a arătat Berlinului că zângănitul săbiilor germane nu a trecut neobservat de bărbaţii de stat din ţările rămase credincioase Ligii Naţiunilor şi ideii de pace. Dar discursul d-lui Churchill mai este remarcabil şi din alt punct de vedere. Aprecierile elogioase la adresa politicii externe a Franţei arată că frontul pacific anglo-francez este cu mult mai solid decât bănuiau poate complotiştii cunoscuţi ai viitoarelor agresiunii şi războae. Pentru aceştia din urmă, cuvintele d-lui Churchill sunt un avertisment util. Pentru popoarele însufleţite de idealurile păcii şi dreptăţii internaţionale cuvântarea marelui om de stat englez este un îndemn la solidaritate, la vigilenţă şi mai ales la un efort sporit pentru consolidarea Ligii Naţiunilor şi a angajamentelor existente în domeniul securităţii colective. L. T. A. J*CVUc&Ci „Sănătatea publică“ Statisticele recent publicate, în legătură cu starea sanitară a ţării, au pus în discuţiune mizeria în care se sbate populaţia ţării. Lumea nevoiaşă, lipsită de efatul medicilor, întreţine focarele tuturor bolilor, în vreme ce spitalele n’au nici medicamente, nici lemne, nici bani pentru alimentarea suferinzilor!.. Baccilul tuberculoză seceră cu nemiluita vieţile copiilor. Sifilisul macină trupurile sătenilor şi ale orăşenilor. Iar lepra îşi etalează rănile supurându ’prin pieţele publice, răspândind groaza, sub ochii autorităţilor neputincioase... Apelurile desnădăjduite ale celor ce s’au încumetat să încerce o împotrivire asaltului morţii, n’au trezit încă ecoul pe care trebuiau să-l provoace în marile masse. In toamna care-şi desfăşoară pânza rece a ploilor, mortalitatea e mereu în creştere. Astfel, o ţară întreagă se macină de boli. Instituţiile de binefacere au sărăcit, iarintenţiile cele mai bune se lovesc de nepăsarea celor puţini şi fericiţi, cărora viaţa , le-a hărăzit şi avereşi sănătate fizică! Am avut prilejul să asistăm la tragedia unui meseriaş al cărui copil, stors de hemoptizie, îşi vărsa sângele... Trupul micuţ, zguduit de tusea ucigătoare, a colindat, — pe jos, — pe la toate spitalele. Peste tot, pa trotuare, petele purpurii semănau buchete de maci aprinşi. Din când în când,tatăl şi fiul se aşezau pe marginea trotuarului, ca să se odihnească, — până ce un nou hohot împroșcat cu sânge, îi împingea mai departe. Aproape de șosea, pe șoseaua Bonaparte, trupul fără vlagă a rămas întins pe spate. Iar unei servitoare miloase i-a dat în gând să aprindă lumina palidă a unei lumânărele de ceară... Limuzinele elegante, — cele mai frumoase ce se pot vedea prin capitalele lumii, — goneau claxonând strident, purtând pe pernele lor moi fericirea atât de nepăsătoare pentru suferinţa celor mulţi şi umili. Luminile capitalei înfloreau, multicolore şi orbitoare. Iar moartea se cobora, tăcută, peste obrajii copilului, a cărui viaţă a pâlpâit, slabă, ca să se stingă în seara lui Octombrie. Câte „fapte diverse”, de acestea, se petrec în Bucureşti şi în ţară, în fiecare zi, în fiecare clipă? GEORGE SILVIU Duminică 27 SMoffitero 1935 wMMuainBW .Să nu dispreţuim rupti pacifice ale Angliei. „ Englezul se îngrozeşti ciună şi nu ne putem î vântui unui gentleman“. eforturi (D. HE la congresul partidului radical-socialist)" Viitorul prim-ministru Şeful partidului laburist englez şi viitorul prim- ministru al Marei Britanii dacă alegerile generale de la 14 Noembrie vor da o majoritate parlamentară opoziţiei laburiste, ed. Herbert Morrisson. IntrUn interview acordat ziarului „Paris Soir”, şeful laburist a arătat că programul său de guvern, in domeniul intern, prevede între altele socializarea industriilor, și combaterea șomajului cu alte metode ca cele de până acum. HERBERT MORRISSON Vedete de café-concert x.b • : - -.ut, . ■ Cine poate înţelege mecanismul succesului ? Apusul lui Dranem, prinţul cupletului S’a stins zilele trecute la Paris, cel mai de seamă artist din vechea falangă a café-concertiştilor. Octogenarul, irezistibilul, veşnic tânărul Dranem, omul pe care parizienii se obişnuiseră să-l vadă înfruntându-şi în fiecare seară şi cu năvalnică impetuozitate anii şi boala. Istoria teatrului, în ale cărei pagini va fi greu de disociat acest gen, apus în parte, al café-concertului de cariera lui Dranem, va defini şi natura prestigiului prin care marele actor a izbutit să-şi domine atâta vreme publicul. Dotat cu o vervă inepuizabilă, Dranem a cunoscut deja primele debuturi succese pe cari alţii le-ar fi dorit chiar pentru anii lor de supremă ascensiune. Numele de prinţ al café-foncertului i se cuvine tot atât de mult ca şi regretul pentru care, în clipa în care neobositul Dranem păşeşte spre popasurile ticnei, parizienii au impresia acelor amurguri în cari soarele, apunând după o culme de munte, face să sclipească frunzişurile primăverii. Iată-l mort pe titularul Legiunii de onoare, alături de camarazii săi de pe frontul de luptă. Rozeta pe care n’o va mai purta a veglijat la căpătâiul patului său până în ultima clipă. Mângâierea ei i-a dat puterea de a înfrunta mai uşor apropierea beznei în care intra încet, încet. Și poate că nu e Dranem de la Eldorado, nici Dranem de la Opera Comică sau Odeon cel care a fost decorat, ci mai curând Armand Ménard care a îmbrăcat numai pentru scenă masca lui. Dranem, Armand fondatorul casei de retragere din Ris-Orangis, unde bătrâni actori sciatici ori scoşi din cadre, cântăreţe fără voce şi discuri altădată mondeni, aşteaptă în linişte, o feriţi de mizeria neagră care îi pândea din umbră, ziuă la care vor trebui să părăsească definitiv această scenă, păşind alături de marele lor camarad,în aceiaşi beznă de nepătruns. E just că alături de Dranem, au mai fost decoraţi şi alţii, artişti şi artiste de café-concert şi music-hall. Poate într’o zi, medalia va ajunge până şi pe pieptul viguros al lui Maurice Chevalier., Şi de ce nu? se întreabă ironic d. Clement Vautel în „Gringoire”. Când preşedintele Fallieres a inaugurat Ris-Orangis, sau vizita din când în când casa de retragere a actorilor, toată lumea credea că, de fiecare dată, va remite lui Dranem crucea legiunii de onoare. De fapt, pe acea vreme Dranem nu s’a ales decât cu... Meritul agricol. — Meritul agricol? A, da ! Pentru cupletele bucolice pe cari le-am cântat, a încheiat ironic marele comic. Aproape concomitent cu stingerea lui Dranem, s’a întâmplat să apară o carte, un volum de amintiri purtând semnătura lui Ouvrard, o altă vedetă a caféconcertului. Timp de trei patru ani — e vorba de secolul trecut — numele de Earn Hill a făcut mare tapaj, scrie între altele Ouvrard. El se citea pe toate programele marilor café-concerte. Când a părăsit scena, era încă în posesia darurilor sale artistice. Și-a luat adio de la public, pentru că publicul se desinteresa de repertoriul său, pe care nu-l interpretase mai bine în prima zi de succes monstru. Sunt fapte cari se petrec, fără să ai posibilitatea de a le da o explicaţie. Azi poţi să ai succese interminabile şi, mâine să suferi cea mai grea înfrângere. Asta ţine de instabilitatea publicului. Şi cu toate astea, excepţiile nu lipsesc. Un exemplu: Mistinguette câştigă — reţineţi bine — 5.000, cinci mii, de franci pe seară la Moulin Rouge. Şi asta nu pentru tinereţea ci. Mistinguette are cincizeci şi şase de ani. (Ouvrard scria acestea în 1928). Nu cumva veţi afirma, că succesul se datoreşte frumuseţii ei! Presa pariziană a încetat de mult să se mai ocupe de asta. Iar cât priveşte vocea, cu atât mai puţin. Talentul se învârteşte şi el în Continuare în pag. II-a Citiți în pag. 6-a Interview cu d. Mihail Ostrovski, ministrul sovietelor la Bucureşti Cronica muzicală de EMIL D. FAGURE OPERA ROMÂNĂ, deschiderea stagiunei.— „O v. cî*fire furtunoasă”, operă bufă într’iin act (2 tablouri). Libretul după I. L. Caragiale. — Muzica de Paul Constantinescu.—I,Constantin Brâncoveanu”, mister de Sabin Drăgoiu, pe versuri extrase din „Acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov”, de Sandu Tudor. Opera Română a deschis aseară stagiunea cu un spectacol care rezumă într’însul însăşi misiunea ei specială. Căci, odată cu iniţiarea publicului nostru în literatura universală a muzicei dramatice, chemarea Operei, Române este de a sluji creaţiunile româneşti cari alcătuesc aportul nostru la patrimoniul universal al muzicii dramatice. Două lucrări de caracter cu totul diferit, vin să arate că tânăra şcoală muzicală de la noi, cu toată vitregia vremurilor pentru producţia artistică, este în plină gestaţiune. Cea dintâi e îndrăzneaţă şi originala încercare a unui tânăr muzician din urbea lui Conu Leonida, atât de dragă vervei lui Caragiale, de a pune în muzică „Noaptea furtunoasă”. Compozitorul, d. Paul Constantinescu, a rezolvat, din instinct, problema extrem de grea, de a găsi eroilor lui Caragiale şi atmosferei periferice a mediului de la mahala, limbagiul muzical adequat. Şi l-a găsit în chip fericit atât în dialogul vocal cât şi în comentariul polifonic al orchestrei. Dramatismul muzical are un limbagiu convenţional care, cu infinite variante, alcătueşte lexiconul muzicianilor în genere. Humorul muzical, afară de unele calapoade tehnice, reclamă mult mai multă personalitate — ceea ce explică raritatea partiţiunilor de muzică bufă. Cu atât mai interesantă apare, din acest punct de vedere, partiţiunea tânărului compozitor al „Nopţii furtunoase”. Scriitura ei nu s’a, putut sprijini pe nimic convenţional şi pe nimic anterior. Autorul a trebuit să găsească expresia muzicală a lui Jupan Dumitrache, a lui Nae Ipingescu. Chiriac. Rică Venturiano, ca şi a coanei Vela şi a Ziţei. A trebuit să nimerească tonul periferic din Dealu Spirei şi l’a nimerit — nu din întâmplare, ci printr’o adâncă convieţuire spirituală cu humorul lui’Caragiale şi o delicioasă intimitate cu eroii lui. Autorul „Nopţii furtunoase", care era muzical până in vârful degetelor, s’ar fi distrat împărăteşte ascultând pe Jupan Dumitrache cântând că ■ţine „la o adică, la onoarea sa de familist”, pe Ziţa rugându-se să mai fie dusă odată „la Iunion” şi pe Veta suspinând „Intr’un moment de fericiire”... S'au distrat, de altfel, toţi cei ce trăesc în intimitatea eroilor lui Carageale. Din nefericire, creşte pe fiecare zi numărul celor ce nu ştiu să răspundă ’ la bacalaureat cari sunt eroii lui Carageale şi de aceia constaţi în sălile de spectacol un sentiment tot mai crescând de „terra incognita”... Cunoscătorii însă s’au declarat, atât cu dialogul vocal al d-lui Paul Constantinescu cât şi cu verva comică a comentariilor sale muzicale în orchestră. Simfonia „nopţii furtunoase” zugrăvind „perfecţiunile” prin care trec eroii, culoarea locală a versagiului de mahala cu armonica, „orologiul” şi „ cucul” sânt câteva mostre de humor muzical de cea mai aleasă extracţiune. Pentru o primă lucrare, compozitorul se prezintă cu bogate tăgădueli. Primirea pe care i-a făcut-o publicul confirmă încrederea pe care i-a arătat-o Opera Română, reprezentându-i „Noaptea furtunoasă”. D. Niculescu-Bastia(Jupan Dumitrache), d. Oprişan (Ipingescu), d. Gâlman (Chiriac), d. Lucian Nana (Rică Venturiano) d-na Costescu-Duca (Veta), şi d-ra Emilia Gufianu(Ziţa) au reînviat galeria carageiească, sub sugestia autentică a d-lui Vasile Enescu. D. Perlea a ţinut în mâini ferme conducerea muzicală. (Uitlţi continuarea în naţi. II-a) D. SABIN DRAGOI