Lupta, octombrie 1935 (Anul 14, nr. 4182-4208)

1935-10-27 / nr. 4205

Dec. 1921 — Febr. 1927 D­i­rector EMIL D. FAGURE Redacţia şi ad-ţiar PAGINI ANUL XIV No 4205 CONST. Mi­ULE Fost director politic Bucureşti, str. Const. Miile 12 (Sărindar) TELEFOANE: Direcţia 343-08 4- Secretariat»! 343-06 4 Administraţia 343-04 Am relevat dăunăzi oferta a­­verescană: un guvern de tran­­siţie Averescu-Argetoianu, dată fiind tensiunea dintre guvern şi partidul naţional-ţărănesc. Cum rămâne cu partidul d-lui George Brătianu, cu acel al ra­dicalului d. Gr. Iunian, cu par­tidul naţional-creştin al d-lor Cuza şi Goga, cu partidul d-lui Vaida? Adică numai un guvern Ave­­rescu-Argetoianu are să domi­ne situaţia, are să realizeze de­stinderea între toate partidele şi are să rezolve toate acele pro­bleme dificile la ordinea zilei? Să presupunem că suntem în plină criză, că vom avea o schimbare de regim înainte sau după 14 Noembrie, — ceia ce după informaţii din surse auto­rizate este exclus — să presu­punem totuşi că se va declara o criză de regim. In acest caz Coroana desigur că va recurge la un guvern ca­re să-i amelioreze situaţia inter­nă, nu să i-o complice! Un guvern Averescu-Argeto­­ianu, fără d. Titulescu, care are oroare de combinaţii ministe­riale fanteziste, in afară şi con­tra tuturor partidelor, un astfel de guvern nu va complica nu­mai situaţia internă, ci ne va încurca şi în afară, fiindcă d. mareşal Averescu înclină pen­tru acţiunea externă a dictato­rului de la Roma, iar d. Arge­­toianu n’a avut de la 1914 o li­nie de conduită fermă în poli­tica externă şi în repeţite rân­duri a încercat să torpileze ac­ţiunea d-lui Titulescu, dar n’a reuşit de cât să-şi descopere in­­tenţiunile. Deci, chiar în cazul când s’ar declara acum o criză de guvern sau de regim, tot pe ultimul plan ar rămânea d-nii mareşal Averescu şi Argetoianu. Ce se va întâmpla însă la 14 Noembrie? Avereşcanii ţin morţiş să a­­crediteze că demonstraţiile na­­ţional-ţărăniste şi contra-de­­monstraţia antisemită vor a­­vea loc la 15 Noembrie, adică atunci când Regele se va du­ce să deschidă corpurile legiui­toare. Altă dată s’au proectat în­truniri şi chiar s’a manifestat în ziua de 15 Noembrie pe stră­zile Capitalei. Acum însă întrunirea ţărăni­stă este convocată pentru 14 nu pentru 15 Noembrie, — deci nu poate fi vorba de o presiune­­a străzei faţă de Coroană. De altfel d. Mihalache decla­ră că dacă nu va fi provocat, manifestaţia partidului naţio­­nal-ţărănesc se va desfăşura în ordine. Cum însă contra-manifestaţia ce o organizează partidul anti­semit are de astă dată un vădit caracter de provocaţiune nu fa­ţă de guvern, ci faţă de partidul naţional-ţărănesc, de­sigur că guvernul este răspunzător de menţinerea ordinei. D. Mihalache crede de prisos să se mai înţeleagă cu guvernul, căci întrunirea nu se va amâna şi ea are de obiect cucerirea paterei, — asta o spune franc şeful partidului naţional-ţără­­nesc. Au spus-o totdeauna mai toţi şefii de partid în ajunul u­­nor demonstraţiuni de masse, — cucerirea puterei este un punct de mare atracţie, întrebat fiind ce va face gu­vernul d. Inculeţ a răspuns: —’Va lua o hotărîre de abea în ajunul întrunirei! Intr’adevăr tactica aceasta a ministrului de interne pare a fi cea mai abilă, căci orice ar spune acum va spori agitația celor două partide ce vor să de­monstreze la 14 Noembrie. Să ne fie îngăduit să facem un pronostic: la 14 Noembrie nu se va tulbura ordinea, chiar da­că vor avea loc ambele manife­staţiuni. Nici la 14 Noembrie şi nici după deschiderea parlamentu­lui nu vom avea o schimbare de guvern sau de regim. Până a­­tunci, probabil că partidul na­ţional-ţărănesc se va încredinţa că nu mai există nici o bănuială că se va înlătura succesiunea la guvern a partidului naţional-ţă­rănesc, atunci când criza se va declara. Şi atunci, după umila noas­tră părere, va fi nevoie ca par­tidul naţional-ţărănesc să evite luarea cârmei contra tuturor partidelor, ci în prealabil să se înţeleagă cu cele democratice, contra grupărilor extremiste de dreapta, spre a putea guverna mai liniştit şi cu mai multă au­toritate* R. P. Manifestaţia şi contra-manifestaţia de la 14 Noembrie Declaraţia d-lui Mihalache şi acea a d-lui Inculeţ SF. DUMITRU O. Costică Argetoianu a stins focul la cazanul Satanei. Constatând că guvernul a ob­ţinut o prelungire a contractu­lui şi că nu se mută nici de Sf. Dumitru, conu­ Costică şi-a mu­tat gândul. E tot ce a putut muta. DREPTUL DE A MURI Se propune în Anglia legife­rarea „dreptului de a muri”... cu ajutorul medicului în caz de boală incurabilă. Cu ajutorul medicului, se poa­te muri şi fără de boală incu­rabilă. GENTLEMANN­ D. Herriot aminteşte că „en­glezul se îngrozeşte de minciu­nă” şi nu ne putem, deci, îndoi de cuvântul unui „gentleman”. ...D’aia e greu să-i duci pe en­­gleji... cu zăhărelu. BOXA Văsilescu-Cantalup interve­nind în discuţie ori de câte ori credea de cuviinţă, preşedintele i-a pus în vedere că atâta timp cât e în boxă, va vorbi numai când va fi întrebat... Cantalup era revoltat: — Cum adică? Un fost candi­dat de deputat să nu poată vorbi când vrea?... Dar ce? Eu sânt acuma ministru, să răspund nu­mai când mă interpelează?... G. F. R. E de prevăzut că, după peleri­nagiile la Maglavit şi după adu­narea naţional-ţărănistă de la 11 Noembrie, Căile Ferate vor pre­zenta un excedent formidabil. Se anunţă că până acum, or­ganizaţiile naţional-ţărăniste au angajat 2000 de vagoane. Dacă s-o ruga frumos de toate partidele, Căile Ferate îşi plă­tesc toate datoriile. RIGOLO Creionul actualităţii Şeful acrobaţilor! — Dar d-ta, coane Costică, de ce vrei să participi la meetingul de acrobaţie aeriană dela Băneasa? D. ARGETOIANU. — Păi mai multă acrobaţie cât am tăcut eu în viaţa mea, n’a făcut nici Detroyat de când e el aviatori Nu ere­de nimeni! D. dr. Urechia, pe care generaţiile tinere de azi, poate nu-l cunosc, dar ale cărui cronici spirituale publi­cate din belşug în decursul câtorva decenii, au fost savurate de mii şi mii de cititori, a eşit din rezerva pe care se pare să şi-a impus-o în ul­timii ani. D-sa publică într’un ziar de dimineaţă un articol intitulat „Minunea de la Maglavit” în care, cu mult humor, dar şi cu multă vio­lenţă, arată ce crimă fac acei cari îndeamnă pe toţi bolnavii să ia dru­mul Maglavitului, de unde se întorc tot aşa când au venit: „Nu e oare o crimă — scrie d-rul Urechia — să, pui pe drumuri, pro­­miţându-le sănătatea, o armată de schilozi, ciungi, damblagii, leproşi, chiori şi orbi; să pui pe drumuri atâţia sărmani ofticoşi, atâţ,la car­diaci cu picioarele butuc, atâţia ne­norociţi mâncaţi de cancer; nu e criminal să pui pe drumuri atâta o­­menire suferindă pe care chiar tu, părinte Ouatu et Comp, ştii bine că n'o poţi vindeca? D-rul Urechia înfierează cu multă vervă şi acele ziare cari în goana după senzaţional, inventează zilnic noui „minuni” săvârşite la Magla­vit. Intre acele minuni pe care d-rul Urechia le atribue fanteziei bogate a reporterilor, e şi aceea că Magla­­vitul ar fi făcut pe unii politiciani să restitue banii furaţii Să ne dea voe d-rul Urechia să luăm apărarea confraţilor noştri în­vinuiţi pe nedrept. Hotărît, au in­ventat ei multe minuni, dar nici unul n’a mers cu fantezia şi cu în­drăzneala până acolo, încât să scrie că graţie lui Petrache Lu­pu şi a at­mosferei maglavitene, s’ar fi găsit măcar un singur individ îmbogăţit din învârteli politice care să dea banii înapoi! Nu, până acolo n'au mers gaze­tarii! In definitiv, nu e totul să scrii. Trebue să scrii lucruri pe care lumea să le creadă. Şi chestia cu politicia­­nii e un crocodil pe care gazetarii ştiu că nu l’ar înghiţi nici cel mai naiv cetăţean al României Mari! DEŞCĂ Marea primejdie Strigătul de alarmă al d-lui Winston Churchill Desbaterile asupra politicii externe a Angliei care au o­­cupat ultimele zile ale Parlamentului britanic a prilejuit o senzaţională intervenţie a d-lui Winston Churchill cu­ pri­vire la alarmantele pregătiri militare ale Germaniei. Marele bărbat de stat conservator a ţinut să îndrepte a­­tenţiunea opiniei publice şi a lumii politice britanice asupra primejdiei latente pe care o reprezintă pentru pacea inter­naţională înarmările masive ale celui de-al treilea Reich, în timp ce toate celelalte state europene proclamă şi dove­desc prin acte concrete voinţa lor pacifică. Arătând că Germania a cheltuit numai anul acesta fan­tastica sumă de 800 miliarde lei „pentru pregătirile milita­re directe şi indirecte”, d. Churchill a putut cu drept cuvânt afirma, în discursul său că războiul dintre Italia şi Abi­sinia este de prea mică importanţă faţă de primejdiile pe cari le reprezintă eforturile războinice ale Reichului. Cuvântarea d-lui Churchill înseamnă o chemare la re­alitate a tuturor oamenilor de stat din lume cari nu trebuie să uite că în timp ce ei îşi concentrează toate energiile şi atenţia asupra conflictului din Africa Orientală, în ini­ma Europei se pregăteşte în ritm precipitat o forţă militară ale cărei proporţii şi tendinţe nu mai pot înşela pe nimeni asupra scopului final pe care îl urmăreşte. Dacă conducătorii Germaniei hitleriste s’au bucurat o clipă că Europa pacifică este buimăcită de activitatea isto­vitoare ce se desfășoară pentru aplanarea conflictului ita­­bo-abisinian și asurzită de bubuitul tunurilor din Africa O­­rientală, discursul d-lui Churchill a arătat Berlinului că zângănitul săbiilor germane nu a trecut neobservat de băr­baţii de stat din ţările rămase credincioase Ligii Naţiuni­lor şi ideii de pace. Dar discursul d-lui Churchill mai este remarcabil şi din alt punct de vedere. Aprecierile elogioase la adresa po­liticii externe a Franţei arată că frontul pacific anglo-fran­­cez este cu mult mai solid decât bănuiau poate complotiştii cunoscuţi ai viitoarelor agresiunii şi războae. Pentru aceştia din urmă, cuvintele d-lui Churchill sunt un avertisment util. Pentru popoarele însufleţite de idealurile păcii şi drep­tăţii internaţionale cuvântarea marelui om de stat englez este un îndemn la solidaritate, la vigilenţă şi mai ales la un efort sporit pentru consolidarea Ligii Naţiunilor şi a anga­jamentelor existente în domeniul securităţii colective. L. T. A. J*CVUc&Ci „Sănătatea publică“ Statisticele recent publicate, în le­gătură­ cu starea sanitară a ţării, au pu­s în discuţiune mizeria în care se sbate populaţia ţării. Lumea nevo­iaşă, lipsită de efatu­l medicilor, în­treţine focarele tuturor bolilor,­­ în vreme ce spitalele n’au nici­ me­dicamente, nici lemne, nici bani pentru alimentarea suferinzilor!.. Baccilul tuberculoză seceră cu ne­miluita vieţile copiilor. Sifilisul ma­cină trupurile sătenilor şi ale oră­şenilor. Iar lepra îşi­ etalează­ rănile supurându ’prin pieţele publice, răs­pândind groaza, sub ochii autorităţi­lor neputincioase... Apelurile desnădăjduite ale celor ce s’au încumetat să încerce o împo­trivire asaltului morţii, n’au trezit încă ecoul pe care trebuiau să-l pro­voace în marile masse. In toamna care-şi desfăşoară pânza rece a ploi­lor, mortalitatea e mereu în creş­tere.­­­­ Astfel, o ţară întreagă se macină de boli. Instituţiile de binefacere au sărăcit, iar­­intenţiile­ cele mai bune se lovesc de nepăsarea celor puţini şi­ fericiţi, cărora viaţa , le-a hărăzit şi avere­­şi sănătate fizică! Am avut prilejul să asistăm la tragedia unui meseriaş al cărui co­pil, stors de hemoptizie, îşi vărsa sângele... Trupul micuţ, zguduit de tusea ucigătoare, a colindat, — pe jos, —­ pe la toate spitalele. Peste tot, pa trotuare, petele purpurii se­mănau buchete de maci aprinşi. Din când în când,­tatăl şi fiul se a­­şezau pe marginea trotuarului, ca să se odihnească, — până ce un nou hohot împroșcat cu sânge, îi împin­gea mai departe. Aproape de șosea, pe șoseaua Bonaparte, trupul fără vlagă a rămas întins pe spate. Iar unei servitoare miloase i-a dat în gând să aprindă lumina palidă a u­­nei lumânărele de ceară...­­ Limuzinele elegante, — cele mai­ frumoase ce se pot vedea prin capi­talele lumii, — goneau claxonând strident, purtând pe pernele lor moi fericirea atât de nepăsătoare pentru suferinţa celor mulţi şi umili. Lu­minile capitalei înfloreau, multico­lore şi orbitoare. Iar moartea se co­bora, tăcută, peste obrajii copilului, a cărui viaţă a pâlpâit, slabă, ca să se stingă în seara lui Octombrie. Câte „fapte diverse”, de acestea, se petrec în Bucureşti şi în ţară, în fiecare zi, în fiecare­ clipă? GEORGE SILVIU Duminică 27 SMoffitero 1935 wMMuainBW .Să nu dispreţuim rupti pacifice ale Angliei. „ Englezul se îngrozeşti ciună şi nu ne putem î vântui unui gentleman“. eforturi (D. HE la congresul partidului radical-socialist)" Viitorul prim-ministru Şeful partidului laburist englez şi viitorul prim- ministru al Marei Britanii dacă alegerile generale de la 14 Noembrie vor da o majoritate parlamenta­­ră opoziţiei laburiste, e­d. Herbert Morrisson. I­ntrUn interview acordat ziarului „Paris So­ir”, şeful laburist a arătat că programul său de guvern, in domeniul intern, prevede între altele socializa­rea industriilor, și combaterea șomajului cu alte metode ca cele de până acum. HERBERT MORRISSON Vedete de café-concert x.b • : - -.ut, . ■ Cine poate înţelege mecanismul succesului ? Apusul lui Dranem, prinţul cupletului S’a stins zilele trecute la Pa­ris, cel mai de seamă artist din vechea falangă a café-concertiş­­tilor. Octogenarul, irezistibilul, veşnic tânărul Dranem, omul pe care parizienii se obişnuise­ră să-l vadă înfruntându-şi în fiecare seară şi cu năvalnică impetuozitate anii şi boala. Is­toria teatrului, în ale cărei pa­gini va fi greu de disociat acest gen, apus în parte, al café-con­­certului de cariera lui Dranem, va defini şi natura prestigiului prin care marele actor a izbutit să-şi domine atâta vreme pu­blicul. Dotat cu o vervă inepuizabilă, Dranem a cunoscut deja pri­mele debuturi succese pe cari alţii le-ar fi dorit chiar pentru anii lor de supremă ascensiune. Numele de prinţ al café-foncer­­tului i se cuvine tot atât de mult ca şi regretul pentru care, în clipa în care neobositul Dra­nem păşeşte spre popasurile tic­nei, parizienii au impresia a­­celor amurguri în cari soarele, apunând după o culme de mun­te, face să sclipească frunzişu­rile primăverii. Iată-l mort pe titularul Legiu­nii de onoare, alături de cama­­­razii săi de pe frontul de luptă. Rozeta pe care n’o va mai pur­ta a veglijat la căpătâiul patu­lui său până în ultima clipă. Mângâierea ei i-a dat puterea de a înfrunta mai uşor apropi­erea beznei în care intra încet, încet. Și poate că nu e Dranem de la Eldorado, nici Dranem de la Opera Comică sau Odeon cel care a fost decorat, ci mai cu­rând Armand Ménard care a îmbrăcat numai pentru scenă masca lui. Dranem, Armand fondatorul casei de retragere din Ris-Orangis, unde bătrâni actori sciatici ori scoşi din ca­dre, cântăreţe fără voce şi di­­scuri altădată mondeni, aşteap­tă în linişte, o feriţi de mizeria neagră care îi pândea din um­bră, ziuă la care vor trebui să părăsească definitiv această scenă, păşind alături de marele lor camarad,în aceiaşi beznă de nepătruns. E just că alături de Dranem, au mai fost decoraţi şi alţii, ar­tişti şi artiste de café-concert şi music-hall. Poate într’o zi, me­dalia va ajunge până şi pe piep­tul viguros al lui Maurice Che­valier., Şi de ce nu? se întreabă iro­nic d. Clement Vautel în „Grin­­goire”. Când preşedintele Fallieres a inaugurat Ris-Orangis, sau vizi­ta din când în când casa de re­tragere a actorilor, toată lumea credea că, de fiecare dată, va remite lui Dranem crucea le­giunii de onoare. De fapt, pe a­­cea vreme Dranem nu s’a ales decât cu... Meritul agricol. — Meritul agricol? A, da ! Pentru cupletele bucolice pe cari le-am cântat, a încheiat i­­ronic marele comic. Aproape concomitent cu stin­gerea lui Dranem, s’a întâmplat să apară o carte, un volum de amintiri purtând semnătura lui Ou­vrard, o altă vedetă a café­­concertului. Timp de trei patru ani — e vorba de secolul trecut — nu­mele de Earn Hill a făcut mare tapaj, scrie între altele Ou­­vrard. El se citea pe toate pro­gramele marilor café-concerte. Când a părăsit scena, era în­că în posesia darurilor sale ar­tistice. Și-a luat adio de la pu­blic, pentru că publicul se de­­sinteresa de repertoriul său, pe care nu-l interpretase mai bine în prima zi de succes monstru. Sunt fapte cari se petrec, fără să ai posibilitatea de a le da o explicaţie. Azi poţi să ai succese interminabile şi, mâine să su­feri cea mai grea înfrângere. Asta ţine de instabilitatea pu­blicului. Şi cu toate astea, excepţiile nu lipsesc. Un exemplu: Mis­­tinguette câştigă — reţineţi bi­ne — 5.000, cinci mii, de­ franci pe seară la Moulin Rouge. Şi asta nu pentru tinereţea ci. Mistinguette are cincizeci şi şase de ani. (Ouvrard scria a­­cestea în 1928). Nu cumva veţi afirma, că suc­cesul se datoreşte frumuseţii ei! Presa pariziană a încetat de mult să se mai ocupe de asta. Iar cât priveşte vocea, cu atât mai puţin. Talentul se învârteşte şi el în Continuare în pag. II-a Citiți în pag. 6-a Interview cu d. Mihail Ostrovski, ministrul sovietelor la Bucureşti Cronica muzicală de EMIL D. FAGURE OPERA ROMÂNĂ, deschiderea stagiunei.— „O v. cî*fire furtunoasă”, operă buf­ă într’iin act (2 ta­blouri). Libretul după I. L. Caragiale. — Muzica de Paul Constantinescu.—I,Constantin Brâncoveanu”, mister de Sabin Drăgoiu, pe versuri extrase din „Acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov”, de San­du Tudor. Opera Română a deschis a­­seară stagiunea cu un spectacol care rezumă într’însul însă­şi misiunea ei specială. Căci, odată cu iniţiarea publicului nostru în literatura universală a muzi­­cei­ dramatice, chemarea Ope­rei, Române este de a sluji crea­­ţiunile româneşti cari alcătuesc aportul nostru la patrimoniul u­­niversal al muzicii dramatice. Două lucrări de caracter cu totul diferit, vin să arate că tâ­năra şcoală muzicală de la noi, cu toată vitregia vremurilor pentru producţia artistică, este în plină gestaţiune. Cea dintâi e îndrăzneaţă şi o­riginala încercare a unui tânăr muzician d­in urbea lui Conu Leonida, atât de dragă vervei lui Caragiale, de a pune în muzică „Noaptea furtunoasă”. Compozitorul, d. Paul Con­­stantinescu, a rezolvat, din ins­tinct, problema extrem de grea, de a găsi eroilor lui Caragiale şi atmosferei periferice a me­diului de la mahala, limbagiul muzical adequat. Şi l-a găsit în chip fericit atât în dialogul vo­cal cât şi în comentariul polifo­nic al orchestrei. Dramatismul muzical are un limbagiu convenţional care, cu infinite variante, alcătueşte lexi­conul muzicianilor în genere. Humorul muzical, afară de unele calapoade tehnice, recla­mă mult mai multă personalita­te — ceea ce explică raritatea partiţiunilor de muzică bufă. Cu atât mai interesantă apa­re, din acest punct de vedere, partiţiunea tânărului compozitor al „Nopţii furtunoase”. Scriitura ei nu s’a, putut sprijini pe nimic convenţional şi pe nimic anteri­or. Autorul a trebuit să găsească expresia muzicală a lui Jupan Dumitrache, a lui Nae Ipinges­­cu. Chiriac. Rică Venturiano, ca şi a coanei Vela şi a Ziţei. A trebuit să nimerească tonul peri­feric din Dealu Spirei şi l’a ni­merit — nu din întâmplare, ci printr’o adâncă convieţuire spi­rituală cu humorul lui’Caragia­le şi o delicioasă intimitate cu eroii lui. Autorul „Nopţii furtu­noase", care era muzical până in vârful degetelor, s’ar fi dis­trat împărăteşte ascultând pe Jupan Dumitrache cântând că ■ţine „la o adică, la onoarea sa de familist”, pe Ziţa rugându-se să mai fie dusă odată „la Iuni­­on” şi pe Veta suspinând „In­­tr’un moment de fericii­re”... S'a­u distrat, de altfel, toţi cei ce trăesc în intimitatea eroi­lor lui Carageale. Din nefe­ricire, creşte pe fiecare zi numărul celor ce nu ştiu să răspundă ’ la bacalaureat cari sunt eroii lui Carageale şi de aceia constaţi în sălile de spectacol un sentiment tot mai crescând de „terra incognita”... Cunoscătorii însă s’au declarat, atât cu dialogul vocal al d-lui Paul Constantinescu cât şi cu verva comică a comentariilor sale muzicale în orchestră. Sim­fonia „nopţii furtunoase” zugră­vind „perfecţiunile” prin care trec eroii, culoarea locală a ver­sagiului de mahala cu armonica, „orologiul” şi „ cucul” sânt câ­teva mostre de humor muzical de cea mai aleasă extracţiune. Pentru o primă lucrare, com­pozitorul se prezintă cu bogate tăgădueli. Primirea pe care i-a făcut-o publicul confirmă încre­derea pe care i-a arătat-o Opera Română, reprezentându-i „Noap­tea furtunoasă”. D. Niculescu-Basti­a(Jupan Dumitrache), d. Oprişan (Ipin­­gescu), d. Gâlman (Chiriac), d. Lucian Nana (Rică Venturiano) d-na Costescu-Duca (Veta), şi d-ra Emilia Gufianu­­(Ziţa) au reînviat galeria carageiească, sub sugestia autentică a d-lui Vasile Enescu. D. Perlea a­­ ţinut în mâini ferme conducerea muzicală. (Uitlţi continuarea în naţi. II-a) D. SABIN DRAGOI

Next