Al. Pelimon: 1821 (1864)
— 10 — vânt de-a fi strâns legaţi şi amestecaţi cu Românii.— Este adevărat că mulţi din aceşti aventurieri sai sparveniţi, au devenit, nişte călăi. Din aceasta s’a născut o luptă perpetuă între Români şi Fanarioţi, între cei mici cu cei dela putere, între tot ce se zice opincă şi cei ce poartă albăstrime , taxându-i cu numele ce le dete de ciocoi, de lipitori, de tirani, de lingăi şi altfel ; fiindcă mai adeseori poporul a suferit de la aceşti oameni, ţara mai de multe ori a fost pradă lor şi dreptatea speculată de dânşii... Pentru că se făcuse nedreptate ţăranului şi poporului, de aceia şi poporul se uita cu ochii mânioşi la toţi cei de mai sus. Nu vom nega însă, că cei orbiţi de ură, n’au dreptate de a socoti de inamic pe acela ce nu poartă iţari şi nu este încălţat în opincă ; şi iarâş, nu putem uita că în cele mai grele timpuri, unii din boieri s’au făcut apărătorii drepturilor patriei, reazemul naţionalităţii. Ce e drept însă, oameni se pot găsi buni şirăi în toate clasele, în toate condiţiunile, cât şi în toate naţiunile. A fost o mare calamitate ori şi când s'a ivit pe scena patriei noastre fiinţe păcătoase, tirani,, oameni cruzi, răpitori, cupizi, despoietori ; şi tot asemenea nefericire fu şi ori de câte ori, sau din intrigă, sau din diferite împrejurări, Românul s’a făcut instrumentul străinului, când a voit a-şi răzbuna în contra cuiva, a-şi satisface ura, sau,, ce e mai mult, în rătăcirea sa, a strivit pe aproapele său... Vom iniția pe cetitor, introducându-l în amănuntele acestei istorii,astfel după cum le-am putut afla, de la martori oculari"la acea teribilă catastrofă.