I. C. Fundescu: Scarlat (1875)
a cumă o flore simte, trăeşte şi mare pe vârfulu unuî munte, unde nu o ajunge de câtu sufllarea zefirului, cânteculă paserilor şi radele sorelui. El vine pe pamentu cu Dumneeleu în inimă şi totu cu elu în inimă îşi iau sborulă către stele, fără ca se fi culesu laurî pe pamentu. Cânda aia făcuţii cunoscinţa sea, eram într’o serată la una din rudele sale. Ela şedea tristă într- unu colţii ale canapelei, singură şi tacuta. Privea, asculta, cugeta. De câte ore mai bine a tăcea şi a privi în asemenea adunări. Esci sicură că nu vei da ocasiune femeilor, a se sbărli că nu le face micele lor capricii, căci ele suntii capriciose, sau cum elice * Virgil : Varium et mirabile semper femina. Scarlat era fiula unui mica proprietară din dis- trictulă Ilfovă. Părinții sel ședeă mal multă • la țeră, fiind-că starea ioră era prea mică ca să le ajungă a trăi în Bucuresci. Pentru el, înse îngrijise sa’i dea téte mijlîocele spre a’şi face educaţiunea putinciosă în ţara nostră. Făcuse clasele gimnasiale şi pe urmă trecuse la facultatea de litere ; căci, cu tote stărunţele ce încercase pe lângă amicii familiei sale, spre al mijloci mergerea în streinătate pentru complectarea studiului, nu fusese cu putinţă. Elă era prea mândru a se temi la cei mart de la putere şi a se ruga de cei bogaţi cari, în schimbură unul bană, îţi ceră adesea o mişeliă. Dera ceea ce nu făcuse în stăinătate, împlinea l