N. D. Popescu: Prizonierul român de la Plevna (1879)
— 5 — — Ia păcate; unu vecinu ’m- a călcat moşia şi iată ellu me străgănesce pre la curtea de Cassație. — A! iată in sfirşit gara! — Să ne pregătim; unde ve sunt bagajele ? — Eu n’am nici un bagajii. — Cum se pote ? esclama vecinulu uităndu-se chiondoris și cam bănuitor spre necunoscutul care voiagia și venea chiar din străinătate fără să aibă cu cilii măcar unii sacii de пор te. — Am vrut să fiu mai uşiure. Unde o să trageți? — Ei, nu soră, să vedem, adio, răspunse zăpăcit vecinul și silinduse d’a eși că i se păre mai iute din vagon de sirenul însă nu stătuse. —■ Crede că sunt vreun vagabond, vre-unii aventurier, pdte unii pungaşii, plisse in sine necunoscutul scoţindă un lungii suspine. Incaî bine că am sosit, adaosse sărind uşturel din vagon şi alergând să se arunce intr’iă trăsură de birje. Exteriorul luî nu mulţumi nici pre birjar, căci cum am spusă nu era de loc arătos, dar fiind că nu era îmbulzeală de mușterii il lăsa să se sue și pleca din gară cam la pasă. — Mişcă mai iute birjară, strigă necunoscutul din trăsură; birjarul se făcu că nu aude şi nu ’șî schimbă morsulă. — Iţî daă patru franci dacă me vei duce intr’un cart de oră in strada Fetiţelor. — Injece minute coconaşă, răspunse birjarul scoţind din peptă şi biclă ună sunet particular şi făcând să sbăre trăsura pre pavagiul de Gncis al 1 ă stradei Griviţa ca şi pre raiurile unui drum de fieră.