I. Pop Florantin: Horea (1885)
12 Ceriul i-a binecuvântat casa, dându-i un înger de copilaş, căruia i-a pus numele Vasile. Acest copil eră bucuria albăcenilor; toţi povestiau despre vioiciunea ochilor şi frumuseţa infăţoşării lui. Aşa ochi limpezi şi arzători şi aşa obraji rotunjori nu venluse Bihorul. Când ajunse Vasile copilandru, nu găsea o varga bună, să nu incalece pe ea, şi să nu zbore in galop prin crânguri şi dumbrăvi. Adesa el se urcă pe coste in sus, şi tot mai sus, pană chiar pe Vîrvul- Vîrvului, şi strigă de acolo: să scie tot satul, că el vre să se facă căpitan ! Odată veniră nesce unguri să ieie de la tatăl seu zeciuiala de robaj. Când Florea eră afară, şi dedea ungurilor, ce aleseseră, micul Vasile intra in casă cu fuga, şi zise mamei sale: — Mamă, mamă! ieşi şi bate pre pintenatul. — fugi, şi-l bate, mamă! — Da ce-i? ce s’a intemplat, drăguţii mamei? — Pintenatul a strigat la tata! du-te, mamă, şi-l bate, căci eu am vrut să-l bat, şi el m’a bătut pe mine. — Ah! dragul mamei, ce aş pute eu să fac? Eu nu pot, decât să plâng. — Mamă, da petru ce-i aşa de reu guleratul ? — Pentru că noi suntem români, şi el e ungur spurcat. — Ah! mamă, de ce nu sunt eu mare! Când m’oi face eu mare, am să-l bat. Omenii se uitau la fața lui Vasile ca la o minune, și-i ziceau serafim, nu copil. Biata mumă-sa ânsa nu se prea bucura de asemene vorbe, și oftă așa : — Au să mi-l desche omenii, copilașul mamei ! — Apoi ii schimba numele din Vasile in „Ursu“, să nu-1 găsăscă necuratul. El venlând cu ochii / // •es _