N. Rădulescu-Niger: Căpitanul Ropotă (1886)
N. G. Rădulescu-Niger . După ce la fiecare suciturăt a scării se opri ca să răsufle un minut, individul ajunse in sfârşit la capătul ei, de unde începea o sală lungă şi strâmtă. In aceasta se deschidea o mulţime de uşi, aproape deopotrivă depărtate ,unele de altele şi purtând deasupra lor nişte numere albe pe plăci de tablă neagră. Lămpi proaste şi rău luminătoare, aşezate din trei in trei uşi, iţi iu voiau să vezi pe unde calci şi numerile odăilor. La lumina fumegoasei lămpi din capul scărei putem a ne da oarecare socoteală de chipul individului ce urmărim. Este bărbat tânăr, cu mustăţi lungi castanii, încovrigate ca coada purcelului şi ras de curând. Pare un chip ordinar, cu aerul dobitocesc, poate unde e şi beat. Straele-i sunt curăţele, dar nu'ji neorânduială. Pălăria-i neagră e înfundată d’un pumn sau de vr’o altă apăsare şi îndesată pe ceafă, ceea ce lasă să i se vadă un colţ de păr creţ lipit de fruntea lui nu tocmai mare. După ce se opreşte şi se reazămă de perete, priveşte cu ochii rătăciţi şi roşiţi de oboseală şi beţie, înaintea lui, şi gâfle sughiţând. Buzele lui par’că alcătuesc oarecare vorbe, însă nu reuşesc a le face să fie auzite şi înţelese. In urmă se mişcă până la odaia cu numărul 5 şi apasă pe