N. Rădulescu-Niger: Căpitanul Ropotă (1886)

N. G. Rădulescu-Niger . După ce la fie­care suciturăt a scării se opri ca să răsufle un minut, individul a­­junse in sfârşit la capătul ei, de unde în­cepea o sală lungă şi strâmtă. In aceasta se deschidea o mulţime de uşi, aproape de­opotrivă depărtate ,unele de altele şi purtând de­asupra lor­ nişte numere albe pe plăci de tablă neagră. Lămpi proaste şi rău luminătoare, aşe­zate din trei in trei uşi, iţi iu voiau să vezi pe unde calci şi numerile odăilor. La lumina fumegoasei lămpi din capul scărei putem a ne da oare­care socoteală de chipul individului ce urmărim. Este bărbat tânăr, cu mustăţi lungi castanii, în­covrigate ca coada purcelului şi ras de cu­rând. Pare un chip ordinar, cu aerul do­­bitocesc, poate unde e şi beat. Straele-i sunt curăţele,­ dar nu'ji neorânduială. Pălă­­ria-i neagră e înfundată d’un pumn sau de vr’o altă apăsare şi îndesată pe ceafă, ceea ce lasă să i se vadă un colţ de păr creţ lipit de fruntea lui nu tocmai mare. După ce se opreşte şi se reazămă de pe­rete, priveşte cu ochii rătăciţi şi roşiţi de oboseală şi beţie, înaintea lui, şi gâfle su­ghiţând. Buzele lui par’că alcătuesc oare­care vorbe, însă nu reuşesc a le face să fie auzite şi înţelese. In urmă se mişcă până la odaia cu numărul 5 şi apasă pe

Next