Grigore H. Grandea: Vlasia sau ciocoii noi (1887)
Aflînd că este să se vînză prin licitaţie averea mobilă a repauzatului Episcopul X, cunoscut prin amestecul său în afacerile politice şi galante, m-am dus şi eu cu speranţa d-a cumpăra vreuna din frumoasele imamele de chihlimbar ce ştiam că are. Dar vai!... Deşi nu împliniseră nici trei luni de cînd sufletul repauzatului îşi luase zborul din această vale, care fusese pentru preasînţia sa înflorită cu toate plăcerile şi dezmierdările lumeşti, şi mai nimic nu rămăsese din acea mulţime de lucruri cari încîntau ochii prin frumuseţea lor ! Mai toate se topiseră sau se schimbaseră... poate, de dorul repauzatului. Argintul, chihlimbarul, aurul, mărgăritarul, rubinul, smaraldul, prin o minune, care numai cerească nu putea fi, se schimbaseră în metaluri şi pietre proaste. Ceea ce m-a minunat şi mai mult, a fost metamorfozarea frumoşilor săi cai, cam cîteva zile mai înainte mîncau foc, iar acum abia se ţineau pe picioare. Ceva mai mult, se schimbaseră şi la păr. După încheierea cuvenitului proces-verbal în care se constată că sigilele s-au aflat neatinse şi toate lucrurile după inventar la locul lor, începu licitaţia. Telalul, adresîndu-se cu lacrimile în ochi, către portărel şi grefier, ceru să se dea precădere cailor, căci picioarele lor tremurînde reclamau c-o oră mai curînd mila vreunui sacagiu sau căruţaş. Cererea telalului se împlini şi cei şase cai ai p.s.sale Episcopului X, cari fuseseră admiraţi în toată capitala, fură vînduţi cu cîte 50 lei bucata! Nu voiam să plec fără a cumpăra ceva... Dar ce?... Cele mai frumoase lucruri pe cari le admirasem la preasînţia sa, acum nu le mai vedeam, deşi erau toate la facerea inventarului şi punerea sigilelelor... — Un anteriu de atlaz vișiniu, — strigă telalul,— nou nouleț. Cine-1 vrea? Apoi adresîndu-se către mine, care mă uitam înduioșat la acel anteriu, căci de mai multe ori văzusem îmbrăcat cu el pe repauzatul, urmă: — Cumpără-1, domnule, căci ce mai halat ai face dintr-însul!... Ia pipăie materia!...