Magazin Sălăjean, ianuarie 2001 (Anul 6, nr. 1-20)

2001-01-15 / nr. 8

Lumini și umbre (partea a Promiteam și speram să revin cu partea a doua a miniserialului despre luminile și umbrele străzilor din orașul ce este, cu onor, reședință a județului nostru, într-un material mai amplu și mai bine documentat. Iată însă că "efectele" părții întâi a materialului m-au determinat să revin asupra deciziei. Aminteam acum câteva zile că, din bezna ce domenște în spatele clădirii Casei de Cultură a Sindicatelor, se "desprinde", prin forma sa haioasă, un stâlp de electricitate, nefuncțional, strâmb, și cu "pălăria" într-o zână. Peste noapte însă, stâlpul cu pricina a devenit mai drept ca bradul și mai luminos ca gardul (pardon, soarele!). De unde se vede treaba că, așa cum spunea una din primele reclame post-decembriste, "dacă vrei cu adevărat, poți!”, în concluzie, recomand călduros atât șoferilor cât și pietonilor, să folosească cu încredere zona mai sus menționată, atât pe timp de noapte, cât și pe timp de zi, deoarece în ambele situații, lucșii (parcă așa se numesc în fizică) sunt mai mult decât suficienți. Nu pot să închei înainte de atrage atenția că W­C-ul public ce se înființase spontan în zonă, în regimul trecut, s-a mutat. Unde? Nu știu nici eu. ■ S.O. Sucursala PECO SĂLAJ PETROM Esența mișcării Zalău, str. Depozitelor nr.4 Tel. 060 / 661084 Fax 060 / 661572 VA AVEA LOG O RESTRUCTURARE DE PERSONAL LA TRANSURRIS . Această întrebare apare pe bazele multora, ca urmare a situației economice destul de grea cu care se confruntă această unitate. Actualul director comercial al societății, Ion Puiu ne-a declarat în acest sens că în cazul în care problema pe care o întâmpină societatea, vis-a-vis de concurența neloială a maxi-taximetriștilor - concurență care aduce mari pierderi financiare unității - nu va fi rezolvată în timp scurt, mulți dintre salariații Transurbisului vor fi nevoiți să-și găsească de lucru altundeva. "Dacă activitatea de Maxi-Taxi continuă să aducă mari pierderi în bugetul Transurbisului, un program de restructurare va fi iminent", a susținut Ion Puiu. Acesta a specificat că, deocamdată, nu există un program de restructurare de personal la nivelul societății, dar acesta va exista dacă problema mai sus menționată nu va intra pe lista de priorități a administrației publice locale. Tocmai de aceea, nu se știe câți oameni vor fi puși pe liber și care vor fi aceștia. De asemenea, în cazul în care societatea se va moderniza și va trece la un program de autotaxare, ceea ce ar însema că se va renunța la serviciile actualelor taxatoare, este po­sibil să mai auzim de câteva disponibilizări. Dar, deocamdată acest lucru nu se va întâmpla, cel puțin așa ne asigură conducerea Transurbisului. Cât despre creștrea prețului la biletele de transport în comun, se pare că aceasta este "iminentă", deoarece Transurbisul nu a făcut modificări în acest sens în ultima perioadă, chiar dacă prețul la combustibili a crescut vertiginos. Ion Puiu susține că o creștere a prețurilor de bilete se va face cu acordul Consiliului local al municipiului Zalău, nemaifiind nevoie de avizul favorabil al Oficiului Concurenței.Acest fapt, din punctul nostru de vedere este unul benefic populației municipiului, deoarece este mult mai bine ca cei ce gospodăresc "ograda" să fie "taxați" pentru anumite neregului ce pot să apară. ■ Olivian VĂDAN S.C. METRONOM S.R.L ZALĂU str. Tudor Vladimirescu, bl.P68, parter VINDE •Hârtie copiator A4, A3 - hârtie imprimantă A4, A3 (toate tipurile) • Role fax, riboane • Tonere, cartușe imprimantă • Produse birotică, papetărie Toate produsele sunt din import, la prețuri foarte avantajoase. Pentru comenzi - telefon 060­ 612909. ȘTIRILE ZILEI 9 ■ "Unii 11 juriști "învață" cum pot schimba președintele CJ Sălaj La ceremonia de instalare a prefectului de Sălaj, președintele Consiliului Județean Sălaj, Leontin Bordaș, i-a sugerat noului prefect că va trebui să știe să-și stăpânească angajații. Y pagina 4 ■ Silcotub Zalău s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Cupelor Echipa de handbal feminin. Silcotub Zalău a învins sâmbătă seara, în deplasare, echipa portugheză Sport Clubs da Madeira, calificându-se astfel în optimile de finală ale Cupei Cupelor. O pagina 10 ■ 0 angajată a ADP- ului cerșește în­­­­ timpul concediului medical Vineri, o angajată a ADP-ului se afla la cerșit împreună cu fiica ei. Din câte am reușit să aflăm, mama minorei se află în aceste zile în concediu medical. Y pagina 12

Next