Magazin Sălăjean, octombrie 2004 (Anul 9, nr. 193-213)

2004-10-14 / nr. 202

Edithrial Se-ngroașQ Bara Surprinzător sau nu, Radu Liviu Bara nu mai figurează pe lista PSD Sălaj la Camera Deputaților, pentru parlamentarele de luna viitoare. Și nici nu știm dacă subiectul mai figurează pe vreo listă.... După câteva zile de stres,­în care "enoriașii" și angrenații într-ale politicii pesediste și-au dat, mereu, cu presupusul, marți după-amiază, au apărut și listele definitive ale PSD Sălaj, însă, lovitură de grație! Acolo unde se credea că va exista veșnicul parlamentar Radu Liviu Bara, adică pe primul loc la Cameră, și cel mai eligibil, figura un cu totul alt personaj. "Ali" este un fel de-a spune, atâta timp cât atenția noastră se îndreaptă spre președintele PSD Sălaj, Iuliu Nosa. Șocat după vestea primită, Bara de-abia mai poate îngăima câteva cuvinte, declarându-ne că problema e prea "caldă" să poată fi gustată, așa că ne muțumim cu puținul ingrimat de deputat; în schimb, de cealaltă parte, Noia, am putea spune cu speach-ul pregătit, spune că decizia a fost luată de la "centru", ca urmare a rezultatelor bune obținute de pesediștii sălăjeni pe plan politic și administrativ. Dacă este să le analizăm, pe fiecare în parte, politic, PSD Sălaj a cam luptat-o la alegerile locale, pierzând trei orașe din patru, printre care Zalăul și Șimleu Silvaniei. Apoi, din punct de vedere administrativ, îi las pe sălăjeni să facă aprecierile de rigoare, că eu m-am cam săturat să bat apa în piuă. Așa stând lucrurile, trag concluzia că, Iuliu Nosa a ajuns cap de listă pe fondul unei crize de "potentă " pesedisto-sălăjeană. Păi, care altul putea să ajungă acolo, atâta timp cât "greii" și-au luat deja feria de tort. Singurul, neconsolat, încă, după pierderea Primăriei, cu toate că a primit postul de vice la Consiliul Județean, a fost Iuliu Nosa. Și, chiar credeți că Nosa, președinte de partid cu acte in regulă, ar fi înghițit,în următorii patru ani ,"găluștile" lui Tiberiu Marc, ce, pe plan administrativ, îi era superior în funcție ? Hai să fim serioși! Și din acest punct de vedere, gândul ne duce la unele chestiuni malefice, greu de digerat la prima vedere, însă destul de pertinente. Era clar, totuși, că Bara și-a pătat deja porția din ciolan, luând în considerare cele trei legislaturi ale sale. Cred că până și femeile de serviciu din clădirea Parlamentului au fost rotite pe posturi mai des, decât deputatul nostru. Așa că, sincer să fiu, a cam sosit timpul unei schimbări. Cu toate acestea, înlocuirea făcută nu este tocmai ortodoxă, în condițiile în care Iuliu Nola nici măcar nu a participat la alegerile interne din PSD. De aici, trag concluzia că acțiunea, privind "preliminarele" pesediste, nu a fost altceva decât o mare cacialma, un test pentru PSD, pentru a-și testa potențialul. Și, mai mult decât atât, pentru a rezolva unele probleme interne din partid. Dacă suntem puțin atenți, am putea vorbi de o oarecare epurare în PSD, un fel de tentativă de schimbare a imaginii, împroșcată cu prea mult noroi și fiere. Ei bine, toate acestea s-au petrecut pe spinarea și încrederea "plevei", îmbătată cu promisiuni deșarte și apă rece, ca în multe alte rânduri, în sfârșit, a sosit momentul să vorbim la trecut despre deputăția lui Liviu Bara. Viitorul este mai important decât orice altceva. Chiar dacă ar mai fi multe de spus despre el, încă deputatul, și se vor spune, chiar dacă n-a apucat să țină prea multe discursuri în plenul Camerei Deputaților, Bara are, totuși, meritele lui. O dată ce a fost mazilit, indiferent de câte declarații pro PSD va face, vă atenționez că este un individ care nu înghite astfel de "glume". Este mocan, ca și subsemnatul, însă, între cei doi, cu siguranță există câteva diferențe majore, în special, cea privind vârsta și "grosimea" conturilor din bănci. Haules, baules! SOCIAL - POLITIC Pag. 2 • MAGAZIN SĂLĂJEAN • COTIDIAN DE INFORMAȚIE, OPINIE ȘI PUBLICITATE • 14 OCTOMBRIE 2004, JOI Englezii ne înveți cum si ne protejim bătrânii în cadrul Programului de Dezvoltare - Asistență Socială, care se derulează în baza unui parteneriat între Consiliul local Zalău și Consiliul local North East Lincolnshire - Marea Britanie, în această perioadă, se află în vizită, în oraș, o delegație de englezi, în cadrul programului stabilit pentru perioada în care se vor afla în Zalău, a avut loc o întâlnire în cadrul căreia, pe lângă faptul că au fost prezentate concluziile vizitei delegației, compusă din primarul Radu Căpîlnașiu și viceprimarul Onorica Abrudanu, în Anglia, s-a discutat pe seama problematicilor legate de protecția bătrânilor, identificării și stabilirii problemelor cheie și a nevoilor existente în Zalău, stadiul derulării programului. De asemenea, în perioada șederii delegației din Marea Britanie, s-au desfășurat work-shop - uri la care au participat reprezentanți ai administrației locale, ai Direcției de Asistență Socială Comunitară (DASC), de la Crucea Roșie - Zalău, precum și de la Fundația "Acasă" și CITO Zalău, întâlniri în cadrul cărora au fost abordate tematici axate numai pe protecția persoanelor vârstnice. Ca o notă aparte, putem spune că, în timpul vizitei în Marea Britanie, partenerii englezi au apreciat, în mod deosebit, activitatea desfășurată în cadrul programului la nivelul Zalăului, prin intermediul DASC din cadrul Primăriei. Menționăm că programul se desfășoară și în alte cinci orașe din țară, respectiv Arad, Baia Mare, Cluj, Brașov și Sf. Gheorghe, este finanțat de Departamentul de Dezvoltare Internațională al Marii Britanii și are incluse patru tematici principale, și anume: persoane vârstnice, protecția copilului, consumul de droguri și sănătatea reproducerii. Programul va fi finalizat în luna noiembrie, când, la Arad, va avea loc o conferință, în cadrul căreia vor fi prezentate rezultatele proiectului la scară internațională. ■ C. GHIORGHIU Pilulele contraceptive scad riscul apariției cancerului . Potrivit unor studii Hatcher de la I recente, efectuate în Statele Unite și țări din Europa, privind eficiența și siguranța utilizării contraceptivelor orale pe termen lung, s-a ajuns la concluzia că utilizarea contraceptivelor este foarte sigură pentru sănătatea femeii și că balanța beneficii/riscuri este mult înclinată în favoarea beneficiilor. Aceste studii au demonstrat că pilulele contraceptive protejează împotriva apariției cancerelor genitale și că, pentru fiecare an de folosire, riscul îmbolnăvirii este redus cu 5 până la 10%. Un alt studiu, implementat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor SUA a arătat că folosirea, atât în prezent, cât și în trecut, a contraceptivelor orale de către femei, între 35 și 64 de ani nu mărește semnificativ riscul de cancer la sân. Dr. Robert Universitatea a Emory, SUA, studiat contracepția hormonală încă din anii 1960 și apreciază că sarcina implică de 7 ori mai multe riscuri decât folosirea pilulelor, fumatul este de 50 de ori m­a periculos, i iar șofatul implică de 12 ori mai multe riscuri. în aceste condiții, femeile trebuie să­­și asume responsabilitatea sănătății reproducerii, fiind important ca ele să se prezinte la medic, anual, pentru testul Babeș- Papanicolau, pentru depistarea cancerului de col uterin și să știe să-și palpeze sânii. E necesar, de asemenea, să se aibă în vedere și faptul că multe din formele de cancer de col uterin și de sân sunt vindecabile, dacă sunt depistate și tratate în stadii incipiente. ■ Tia SÎRCA

Next