Magazin Sălăjean, aprilie 2011 (Anul 16, nr. 63-81)

2011-04-08 / nr. 68

Vineri) S'aprilie 'SOU Magazin Sălăjean Editorial Olivian Vădan Rămâne sau nu PDL la guvernare? Paradoxal, PDL are șanse (nu doar teoretice) ca, la anul, să câștige atât alegerile locale, cât și pe cele parlamentare. Punerea în scenă a acestui act nu pare o realitate improbabilă, chiar dacă, astăzi, în sondajele de opinie, pedeliștii se chinuie să atingă 17 la sută din încrederea populației. Probabil, mulți dintre noi se întreabă (oarecum, pe bună dreptate) dacă PDL mai merită sau nu să guverneze, ori dacă partidul condus din semiobscuritate de Băsescu ar trebui reales pentru binefacerile pe care le-a adus țării. Bineînțeles că nu vom ajunge, acum, la o concluzie în acest sens. Ceea ce ne interesează pe noi este dacă există o serie de factori care ar putea duce la situația în care PDL se va păstra la putere și după 2012. Iar acești factori există cu adevărat... Pornind de la realitatea potrivit căreia, în momentul de față, toate calculele sunt îndreptate împotriva pedeliștilor, este destul de greu să îngurgitezi ideea aici că, la anul, democrat­­liberalii vor rămâne pe aceleași scaune. Mă rog, pe aproape aceleași scaune. Cel puțin până în prezent, sub pretextul deciziilor luate în plină perioadă de austeritate, tot ceea ce a lăsat în urmă Guvernul lui Boc a fost pârjolirea României. De câțiva ani, în România, se spânzură, se taie în carne vie, se restructurează ori se desființează, ceea ce a dus la un exod al românilor. Ori, mai grav, situația a mai dezvoltat un fenomen, și anume cel al infracționalității. Astfel, oricât te-ai strădui, orice fel de calcule ai face, nimic din ce s­­a întâmplat în România ultimilor trei ani nu dă cn plus. Cu toate acestea, motivul pentru care PDL are șanse mari să câștige alegerile din 2012 ar putea să fie legat de faptul că acest partid a reformat și a sacrificat poporul prin măsuri de austeritate pentru a pune astfel bazele noii dezvoltări, însă, cine mai poate gândi atât de departe cu stomacul gol? Apoi, este absolut normal să luăm în calcul numele partidului aflat la guvernare în momentul organizării alegerilor. Da, fără nicio tentă ascunsă, aici vorbim despre o posibilă fraudare a alegerilor. Și nu luăm în considerare acuzațiile care apar din tabăra USL, ori că cineva din partid știe să moneze voturile înmulțindu-le cu șapte. Fondurile alocate preferențial primarilor PDL și UDMR este deja o formă de fraudare a viitoarelor alegeri. Nici nu mai contează că PSD și PNL ar fi făcut exact aceleași lucruri, acolo unde au primari și președinți de consilii județene. Problema constă în faptul că, deja, aceste gesturi fac parte din politica națională, înaintea tuturor alegerilor, indiferent de felul lor, cine împărțea feliile de pâine avea grijă ca miezul să ajungă acolo unde trebuie. Coaja și firimiturile erau, apoi, împărțite celor ce fac parte din categoria "insignifiant". Nu în ultimul rând, cred că PDL are șanse să câștige alegerile, bazându-mă pe "mintea scurtă" a românilor. Se știe că, odată ce a primit ceea ce și-a dorit, și anume "pâinea și circul", românul uită tot răul ce i s-a întâmplat. Deja Guvernul lui Boc a anunțat pentru 2012 creșteri salariate și circa 0,1 la sută miere și lapte pe râurile din România. Este evident că, la anul, în disperare de cauză, PDL va scoate la suprafață tot arsenalul de care dispune. Altfel, partidul va fi aruncat, fără doar și poate, în negura istoriei. Și, din anumite puncte de vedere, cred că locul lui este acolo. Marian Snittjeim fondat 1997 www.magazinsalajean.ro e-mail: redactie@magazinsalajean.ro publicitate@magazinsalajean.ro marketing@magazinsalajean.ro Adresa redacției: str. Nicolae Titulescu nr.l­tel/fax: 611364, 616807, 611446 Colectivul redacțional: Secretariat: Florentina Chiș Mica publicitate: Carmen Bololoi Marketing­ Publicitate: Carmen Mureșan Corector: Mirela Deac Consiliere juridică: Jr. Cornel Merișan Financiar-contabil: Cleopatra Potroviță Distribuție: Ștefan Bordeianu Szucs Ștefan­­ Editor: S.C. SIMAR S.R.JL. ZALĂU ISSN 1453-1283 Tiparul executat la Tipografia “Informația Zilei” S­atu-Mare * npr ASOCIAT« PATKÓSA IA * ‘drtL, niiTOKriAKiorti; www.apelro.ro Cotidianul “Magazin Sălăjean" este membru al Asociației Patronale a Editorilor Locali (APEL) Potrivit art. 205 și 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului aparține autorului. De asemenea, în cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține. Director: Daniel Mureșan Redactor-șef: Olivian Vădan Redactori: Marius Morar Daniel Săuca Mirela Moldoveanu Mihaela Oprea Adela Mureșan T­ehnoredactare: Călin Pavăl Silviu Mocan Sălăjenii se îndoapă cu antibiotice, „după ureche” Mihaela Moldovan Statele lumii au marcat, ieri, la nivel internațional, Ziua Mondială a Sănătății, pentru 2011 tema propusă de Organizația Mondială Sănătății (OMS) fiind com­a­baterea rezistenței antimi­­crobiene, sub motto-ul "Dacă nu luăm măsuri azi, nu vom mai putea trata mâine!". Rezistența antimicrobiană apare când microorganismele (bacterii, virusuri, fungi sau paraziți, n.r.) își modifică modul de răspuns la administrarea de antimicrobiene, făcându-le ineficiente, a informat directorul Direcției de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaș, într-o conferință de presă. Rezistența antimicrobiană este consecința folosirii inadecvate a antibioticelor și apare ca urmare a unor mutații sau achiziții de noi gene. Când microorganismele devin rezistente la majoritatea antibioticelor anterior eficiente, aceasta devine cea mai îngrijorătoare problemă, întrucât infecția poate fi letală, se poate răspândi și necesită costuri foarte mari pentru sistemele de sănătate. Rezistența la antibiotice este facilitată de folosirea lor neadecvată, de întreruperea tratamentului înainte de termen sau de luarea unor doze mai mici decât este indicat. Un studiu efectuat la nivel de UE arată că România este singura țară unde mai puțin de opt cetățeni din zece obțin antibiotice prescrise de medic. „România se încadrează în tabloul sudic-mediteranean în privința cunoștințelor pe care populația le are despre antibiotice, având cele mai multe persoane care au obținut antibiotice fără să treacă pe la medic", a declarat Ligia Marincaș. Potrivit acesteia, pentru a preveni rezistența la antibiotice, este indicată cumpărarea lor doar pe bază de rețetă, administrarea dozelor prescrise de medicul curant, urmarea tratamentului până la capăt, fără întreruperea lui când starea de sănătate se îmbunătățește, precum și spălarea frecventă a mâinilor, pentru a împiedica răspândirea bacteriilor. Bani pentru cartofii "bolnavi" Adela Mureșan Cultivatorii de cartofi din Sălaj care au obținut producții mai mici din cauza putregaiului inelar și al putregaiului brun al cartofului vor primi, ca despăgubire, un ajutor financiar de la stat. Proiectul de hotărâre de Guvern prevede acordarea sprijinului financiar pentru producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale, persoanele juridice, grupurile de producători sau organizații de producători care dețin suprafețe de teren însămânțate cu sămânță de cartof certificată în scopul producerii de cartofi de sămânță sau cartofi de consum a căror producție a fost afectată de organismele de carantină. Despăgubirile se vor acorda în baza confirmării bolilor de carantină, emise de inspectorii fitosanitari din cadrul unității fitosanitare către producătorii agricoli. Suma maximă anuală pe unitatea de măsură, respectiv pe kilogram, aferentă perioadei 2011-2013, este stabilită pe categorii de cartofi și gradul de contaminare și este în cazul cartofului de sămânță cuprinsă între 0,5 lei/kg și 2,6 lei/kg, iar pentru cartoful de consum se acordă despăgubire de 1,5 lei/kg. Pentru a primi acești bani, agricultorii trebuie să fie înscriși în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu suprafețele de teren pe care le exploatează, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat. Se preconizează că plățile pentru ajutorul de stat se efectuează începând cu data de 16 noiembrie, după încheierea anului pentru care se solicită ajutor de la stat. Schema de ajutor de stat se aplică beneficiarilor care au depus cereri în perioada 2011-2013. "Nu vor beneficia de acest ajutor de la stat sălăjenii care nu pot face dovada provenienței sămânței de cartofi și nici cei care au cultivat cartofi pentru consumul propriu, pe o suprafață mică, de 3-5 ari, nedeclarată și unde nu se pot face verificări. 12 la sută din probele trimise din Sălaj fac dovada că și în județul nostru sunt cartofi infestați cu putregaiul brun și putregaiul inelar, în special la producători din zona Crasna, Bănișor și Sâg. Pe cele 1.500-2.000 de hectare însămânțate până la această dată în județ cu cartofi, potrivit verificărilor specialiștilor s-a folosit sămânță de cartofi certificată", ne-a declarat Ioan Bujilă, directorul Direcției Agricole pentru Dezvoltare Rurală Sălaj. Producătorii sălăjeni pot depune declarațiile pentru cota de lapte Adela Mureșan Declarațiile anuale privind livrările și vânzările de lapte pentru anul 2010-2011 ale cumpărătorilor și ale producătorilor deținători de cotă de lapte se depun la centrele APIA până în data de 14 mai 2011. Producătorilor de lapte care nu depun în termenul stabilit declarația anuală privind cantitățile comercializate, li se aplică penalitatea de retragere a cotei individuale de lapte la rezerva națională. Sancțiunea retragerii cotelor individuale nu va fi aplicată dacă producătorii deținători de cotă vor transmite împreună cu declarația anuală și o justificare scrisă, datată și semnată, asupra imposibilității transmiterii acestei declarații în termenul legal. Potrivit informațiilor furnizate de Ioan Iacoș, specialist în administrarea cotei de lapte din cadrul APIA Sălaj, pentru cumpărătorii de lapte care nu depun la termen declarația anuală privind cantitățile achiziționate, sunt calculate penalități pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 14 mai. Penalitatea reprezintă suma corespunzătoare taxei datorate pentru o depășire de 0,02 la sută din cantitățile de lapte care i-au fost livrate de producători pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Și cumpărătorul care nu trimite declarația anuală riscă să piardă dreptul de a achiziționa lapte de la deținătorii de cotă, prin retragerea aprobării, în județul Sălaj sunt 4.577 de producători și 14 persoane care depun declarațiile provenite din convenții temporare. La nivelul centrelor locale APIA repartizarea producătorilor de lapte este următoarea: Cehu Silvaniei - 838, Crasna - 740, Ileanda-426, Jibou-555, Șimleu Silvaniei-1263, Zalău-656, Zimbor-99. Ioan Iacoș a arătat că până la această dată în Sălaj s-au editat și împărțit formularele și listele nominale pe producători în centrul din Cehu Silvaniei. După primirea declarațiilor de la producători, datele vor fi înregistrate și procesate electronic, și ulterior transmise la nivel național. "Interesul nostru este ca producătorul să nu fie supus depășirii cotei de lapte, pentru a nu fi penalizat. Uniunea Europeană ne sancționează cu 28,34 euro pentru fiecare 100 de litri de lapte care depășesc cota aprobată. Anul de cotă se încheie în 30 septembrie, până atunci se procesează toate datele referitoare la România și a apoi se transmit la UE".

Next