Magazin, ianuarie-iunie 1977 (Anul 21, nr. 1004-1029)
1977-01-01 / nr. 1004
Pagina a 4-a Fizicienii știu de mai mulți ani că, dintre particulele elementare descoperite, peste 30 pot fi considerate de fapt perechi (peste 15 perechi), intrucit masele particulelor din fiecare asemenea pereche (proton-antiproton, electron-pozitron, neutron-antineutron etc.) sunt perfect egale, însă sarcinile lor electrice, precum și alte însușiri fizice, sînt diametral opuse. Ciocnindu-se între ele, cele două particule din fiecare astfel de pereche intră într-un proces de anihilare, adică se distrug reciproc, pentru ca în locul lor să apară doi fotoni (particule luminoase), sau mai clar spus, energia ascunsă in masa de repaus a acelor particule se transformă in radiații, adică in particule fără masă de repaus. Descoperirea antiparticulelor, dar mai cu seamă verificarea lor experimentală, a născut în mintea fizicienilor întrebarea firească dacă nu cumva in natura înconjurătoare n-ar exista și atomi ale căror nuclee să conțină nu protoni, ci antiprotoni, iar învelișurile să fie nu din electroni, ci din pozitroni. In această situație nu s-ar fi schimbat în principiu nimic, doar că asemenea atomi modificați, de pildă, ai hidrogenului s-ar fi putut numi „antihidrogen“, iar materia compusă de ei ar fi „antimaterie“. Totuși, fizicienii sunt de părere că dacă ar exista antimaterie, nu pe Pămînt, ci chiar în Galaxie, ea nu s-ar putea menține mult timp în ,.conviețuire“ cu materia obișnuită, căci ambele s-ar anihila reciproc, relativ repede, eliberind o energie de o mie de ori mai mare decît explozia unei mari bombe cu hidrogen. Totuși, savanții admit drept posibilă, teoretic, existența antimateriei in alte sectoare ale Universului. Intr-adevăr, însă, aceste descoperiri au scos în vileag în orice caz profunda simetrie de construcție a materiei universale și i-au făcut pe astrofizicieni să-și revizuiască vechile teorii cosmogonice. Trebuie totuși remarcat că, in acceleratoarele atomice de mare putere s-au obținut practic nu numai antiprotoni și antineutroni, ci chiar și antideutroni, care sunt nuclee de antihidrogen greu. Acum mai puțin de un deceniu, acceleratorul din Serpuhovo a putut pune în evidență nașterea chiar a unor nuclee de antiheliu. De aici, fizicienii încep să ajungă la deducția logică precum că în Univers, materia și antimateria trebuie să coexiste în cantități egale, intr-o simetrie perfectă. Alți astrofizicieni presupun că diviziunea in materie și antimaterie ar proveni din așanumitul fenomen de antigravitație (deocamdată o noțiune ipotetică, considerată de mulți specialiști chiar fantastică). De altminteri, rezultatele experimentale din fizica particulelor elementare obligă pe partizanii simetriei universale să renunțe sau cel puțin să se îndoiască de ideea „exotică“ (așa cum a numit-o fizicianul G. L. Wardeng de la Dubna) a antigravitației. Conform ipotezei din 1965 a lui O. Klein și H. Alvin, starea primară a materiei a fost o foarte rarefiată ambiplasmă, în care un proton și un antiproton reveneau la un milion de metri cubi, șansele de ciocnire ale particulei cu antiparticula fiind derizorii. Imensul glob de ambiplasmă (avind o rază de 1012 anilumină) se concentrează sub efectul gravitației , iar cînd concentrația de materie crește în așa măsură incit o particulă revine la o sută de centimetri cubi, apare procesul de anihilare. Globul concentrat se încălzește și, la um moment dat, explodează, și începe să se lărgească impetuos. Dar să lăsăm această ipoteză cosmogonică (una dintre ele), și să ne întoarcem la antimateria ce ar exista în Univers. Teoretic, ea ar putea pătrunde in hotarele Galaxiei noastre, sau în sistemul nostru solar, totuși savanții nu cunosc nici un caz de antimeteorit sau anticometă (ca vehicul de aducere a antimateriei), expugnate din așa-zisele „antistele“. Dacă am admite teoretic existența posibilă a unor planete (undeva, în cosmosul îndepărtat) cu populații biologic evoluate pînă la stadiul civilizației (adică „anti-lumi“), pe lîngă că „întîlnirea“ dintre noi și „ei“ este aproape improbabilă, ea nu ar fi posibilă și din toate celelalte puncte de vedere, nici pentru noi, nici pentru... ei ! Presupunerea existenței unor antilumi a fost determinată de o serie de specialiști in teoria relativității în timpul studiului particularităților așa-numitului colaps gravitațional și așa-numitelor găurinegre (black hole) ; aceștia deduc că antilumile sunt simetrice lumii noastre obișnuite, doar că ele se deosebesc printr-o masă negativă, energie negativă și o scurgere inversă a timpului. E drept că față de celelalte două ipoteze de principiu, clare pentru fizicieni, inversiunea timpului este încă o noțiune indistinctă și ea e supusă încă unor aprinse discuții științifice (întrucît noțiunilor cu care e obișnuită omenirea de cînd există nu-i pot fi familiare atare ..antinoțiuni“, acceptate doar mitologic, ca intr-o poveste mitică istorisită de Ailianos în a sa „Istorie pestriță“, cu oamenii trăindu-și viața de-anduratelea, de la maturitate la copilărie, după ce au băut dintr-un anume rîu). Fizicianul american R. F. Stannard s-a ocupat acum cîțiva ani îndeaproape de acest „univers faustian“, presupus de el ca o componentă nevăzută, inversă temporal, a Universului. Ca să ne menținem deocamdată în realitatea „palpabilă“, ne vom mărgini la obținerea concretă de antimaterie (antiheliu-3) în marile laboratoare de la Serpuhovo, încă in 1970, amintind că in timpul experienței au fost analizate însușirile a 200 miliarde de particule, printre care s-au descoperit doar 5 nuclee de antiheliu. V. NEAMȚU enciclopedie MIT SAU REALITATE? " Lumi și antilumi . Modele simetrice ale lumii "• Există într-adevăr „antimaterie" ? ® Caracterul relativist al „lumilor" și „antilumilor" „Antimaterie“ obținută in laborator (Serpuhovo) : Heliu-3 (sus) si Antiheliu-3. (Jos). Hortiterapia Cultivarea și îngrijirea florilor trec din sfera unor preocupări plăcute ale timpului liber in aceea a terapiei stress-ului, a terapiei persoanelor handicapate. Numeroase experimente dovedesc, așa cum declară William Balard, coordonatorul programului de hortiterapie din cadrul Universității Clemson (Carolina de sud), referindu-se la cei handicapați de un defect fizic, la cei care se droghează sau pur și simplu la cei stressați de viața modernă urbană. Rezultatele încurajatoare, unele reabilitări spectaculoase pledează, după părerea specialistului, pentru extinderea hortiterapiei 1 Iodul și productivitatea oilor Cercetătorii australieni au găsit o nouă metodă de stimulare a creșterii productivității oilor. Ei au introdus in nutreț un surplus de iod, care a determinat o secreție abundentă de tiroxină (secreție a glandei tiroide) ce stimulează creșterea. In urma acestei experiențe, la animalelecobal mieii au crescut mai rapid, iar mortalitatea s-a redus la jumătate. De asemenea, lina oilor tratate cu iod a crescut mult mai repede decît la celelalte. MAGAZIN O MIE DE GALAXII SUB OBSERVAȚIE (Urmare din pagina 1) spectrală, împing granițele cunoașterii Universului la distanțe de mii de ani-lumină și fac loc pe plan teoretic unor noi ipoteze: în ultimii ani, undele radio emise din diferite zone ale Universului, și recepționate de marile radiotelescoape au permis astrofizicienilor să descifreze enigme care pînă nu de mult nu erau nici măcar bănuite de oamenii de știință. Prin marile sale performanțe tehnice radiotelescopul sovietic RATAN- 600, intrat recent în funcțiune in Caucazul de Nord, a reușit încă de la primele experimente să înregistreze semnale extrem de slabe emise de cel mai îndepărtat corp ceresc cunoscut de om — quasarul 00172 — semnale pornite în peregrinarea lor integalactică într-o perioadă cînd nu exista încă planeta Terra și nu exista încă nici Soarele ! După cum afirmă specialiștii, fiecare corp ceresc din Metagalaxie — întreaga lume înconjurătoare — dacă temperatura lui diferă cu puțin de zero absolut (—273”) emite unde radio. Caracterul și „nuanțele“ acestor unde oferă posibilitatea stabilirii temperaturii corpurilor cerești, compoziția lor chimică, existența câmpurilor magnetice ș.a. Prin urmare, una din primele experimentări ale RATAN-ului a avut ca țintă planeta Jupiter pentru a-i cunoaște structura (despre Jupiter se presupune că nu are o scoarță tare) și compoziția chimică a atmosferei. In prezent, se prelucrează informațiile obținute. Cercetătorul sovietic I. Parish, doctor în științe matematice, conducătorul acestor experimente, a declarat presei cîteva din datele interesante relevate de observațiile efectuate asupra sateliților lui Jupiter și anume că temperatura de pe suprafața lor e mult mai ridicată decît cea care fusese estimată anterior (—140 °) pe baza măsurătorilor prin radio și a calculelor teoretice. Pe Ganimede, de exemplu, temperatura este de „numai“ —70“, adică apropiată de temperatura ce se întîlnește pe Pămînt. Dar o recentă surpriză a RATAN-ului pare să zdruncine chiar din temelii actualele reprezentări cu privire la geneza și evoluția galaxiilor, de pildă, așa-numita teorie a „Universului fierbinte“. Potrivit acestei teorii, Metagalaxia s-ar fi format acum 10—20 miliarde de ani în urma Marii Explozii, datorită căreia a apărut și a început să umple spațiul cosmic radiația electromagnetică termică. Odată cu scurgerea timpului, Universul a continuat să se extindă, iar temperatura radiației să scadă, (astăzi ea fiind de numai 2,7 grade K). Radiația care „rătăcea“ prin cosmos a fost denumită „radiație relictă“ (adică rămasă de demult). Interesant este faptul că această radiație „memorizează“ fenomene care au avut loc cu miliarde de ani in urmă. După opinia susținătorilor acestei teorii, galaxiile au început să se formeze datorită faptului că în materia cosmică inițial pulverizată (in urma exploziei) s-ar fi format cu timpul nuclee de materie cosmică concentrată, in jurul cărora au început să se concentreze insulele stelare. Potrivit unor asemenea păreri, astrofizicienii considerau că radiația relictă care ajunge astăzi pe Pămînt urma să fie neuniformă. Verificarea se impunea... Ca urmare, noul radiotelescop RATAN-600 — capabil să distingă cu precizie pe firmament sursele de radiații chiar dacă după unghiul de observație dintre ele sînt foarte aproape una de alta (operație în care radiotelescoapele de pînă acum rămîneau în urma telescoapelor optice) — a fost orientat spre un sector anume în care se află o îngrămădire de aproape 1 000 de galaxii. Timp de 20 de zile, uriașa sa antenă a studiat sistematic sectorul respectiv, măsurînd nivelul radiației relicte. După prelucrarea rezultatelor observațiilor, lucrările teoreticienilor au primit următorul verdict : toate reprezentările actuale cu privire la mecanismul formării galaxiilor trebuie revizuite ! Nu încape nici o îndoială că este vorba de o revizuire dialectică, determinată și de astă dată de dezvoltarea la care a ajuns tehnologia de observare, o revizuire ce va confirma tot mai mult teoria cognoscibilității lumii, potrivit căreia nu există lucruri care nu pot fi cunoscute ci care n-au fost încă cunoscute. Nr. 1004 din 1 ianuarie 1977 Muzeul, centru de cercetare a istoriei științei și tehnicii Sesiunea anuală de comunicări științifice (decembrie, 1976) a Muzeului tehnic din Capitală, a reunit într-un program de ținută, cercetători ai istoriei științei și tehnicii din municipiile care posedă muzee sau colecții de specialitate : Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Ploiești, Iași, București. Au reținut atenția, lucrările privind „Viața și opera lui G. Constantinescu“ (Ioan Mareș și Maria Istrati-Bălănici), „Navele-școală românești in dezvoltarea marinei naționale“ (Nicolae Donici), „Turbinele Kaplan in România“ (Maria Bondar), „Aparate de inregistrare-redare a sunetului de la harpa eoliană la magnetofon“ (Marcel Ițicovici, Eugenia Ursescu și Pamfilia Pietraru), „Problemele tehnice ale Bucureștilor și arhiva prof. ing. D. Leonida“ (Doina Georgeta Vișan) etc. S-a apreciat atit documentarea exhaustivă, cit și faptul că toate lucrările prezentate la sesiune valorifică in mod original o serie de exponate și documente aflate in patrimoniul respectivelor instituții muzeale. Trebuie menționat că asemenea manifestări de larg interes devin tot mai mult elemente eficiente in acțiunea de educație cultural-științifică și patriotică a maselor. Imaginea sectorului „electricitate“ din Muzeul tehnic — București. Fișier • Peștii zburători se pot propulsa din apă pe distanțe de 10—10 m ; • Rechinii mari pot depăși 50 km/oră ; • Păstrăvii și somonii în drumul lor pentru depunerea icrelor parcurg distanțe de 3 000 de km, fără să mănînce, înfruntînd furia torentelor și reușind să sară peste cascade (unele de 2 metri înălțime). Pentru a lupta contra torentelor rapide, iar un efort sărind din apă cu viteze de peste 50 km/oră . • Anghila europeană parcurge peste 3 000 km din fluviile europene pină in preajma insulelor Bermude (Marea Sargasselor).După datele culese la Muzeul de științe naturale „Grigore Antipa“) „Detectivul" electronic „E un zgomot in motor“, spune de regulă cineva, detectind auditiv o perturbare în mersul motorului auto sau al unei alte mașini... Evident, și mecanicul il aude. Marea greutate însă e de a ști de unde vine, de a-l localiza, fără a cheltui timp cu demontări și încercări repetate. Cercetătorii sovietici au căutat un mijloc rapid de reperare a corpului străin pătruns în interiorul motorului. „Detectivul“ fără ezitări, precis și rapid, a fost de curind... lansat. E un amplificator tranzistorizat de joasă frecvență care are ieșirea conectată la receptorul unui telefon, iar senzorii la motor. Fără cuvinte