Magazin, ianuarie-iunie 1977 (Anul 21, nr. 1004-1029)

1977-01-01 / nr. 1004

Pagina a 4-a Fizicienii știu de mai mulți ani că, din­tre particulele elementare descoperite, peste 30 pot fi considerate de fapt perechi (peste 15 perechi), intrucit masele parti­culelor din fiecare asemenea pereche (pro­ton-antiproton, electron-pozitron, neu­tron-antineutron etc.) sunt perfect egale, însă sarcinile lor electrice, precum și alte însușiri fizice, sînt diametral opuse. Ciocnindu-se între ele, cele două parti­cule din fiecare astfel de pereche intră într-un proces de anihilare, adică se dis­trug reciproc, pentru ca în locul lor să apară doi fotoni (particule luminoase), sau mai clar spus, energia ascunsă in masa de repaus a acelor particule se transformă in radiații, adică in particule fără masă de repaus. Descoperirea antiparticulelor, dar mai cu seamă verificarea lor experimentală, a născut în mintea fizicienilor întrebarea firească dacă nu cumva in natura încon­jurătoare n-ar exista și atomi ale căror nuclee să conțină nu protoni, ci antipro­­toni, iar învelișurile să fie nu din elec­troni, ci din pozitroni. In această situație nu s-ar fi schimbat în prin­­­cipiu nimic, doar că asemenea ato­mi modificați, de pildă, ai hidrogenului s-ar fi putut numi „antihidrogen“, iar materia compusă de ei ar fi „antimate­rie“. Totuși, fizicienii sunt de părere că dacă ar exista antimaterie, nu pe Pămînt, ci chiar în Galaxie, ea nu s-ar putea men­ține mult timp în ,.conviețuire“ cu mate­ria obișnuită, căci ambele s-ar anihila reciproc, relativ repede, eliberind o ener­gie de o mie de ori mai mare decît ex­plozia unei mari bombe cu hidrogen. To­tuși, savanții admit drept posibilă, teore­tic, existența antimateriei in alte sec­toare ale Universului. Intr-adevăr, însă, aceste descoperiri au scos în vileag în orice caz profunda sime­trie de construcție a materiei universale și i-au făcut pe astrofizicieni să-și revi­zuiască vechile teorii cosmogonice. Tre­buie totuși remarcat că, in acce­leratoarele atomice de mare pu­tere s-au obținut practic nu nu­mai antiprotoni și antineutroni, ci chiar și antideutroni, care sunt nuclee de antihidrogen greu. Acum mai puțin de un deceniu, acceleratorul din Serpuhovo a putut pune în evidență nașterea chiar a unor nuclee de antiheliu. De aici, fizi­cienii încep să ajungă la deducția logică precum că în Univers, materia și anti­­materia trebuie să coexiste în cantități egale, intr-o simetrie perfectă. Alți astro­fizicieni presupun că diviziunea in mate­rie și antimaterie ar proveni din așa­­numitul fenomen de antigravitație (deo­camdată o noțiune ipotetică, considerată de mulți specialiști chiar fantastică). De altminteri, rezultatele experimentale din fizica particulelor elementare obligă pe partizanii simetriei universale să renunțe sau cel puțin să se îndoiască de ideea „exotică“ (așa cum a numit-o fizicianul G. L. Wardeng de la Dubna) a antigravi­­tației. Conform ipotezei din 1965 a lui O. Klein și H. Alvin, starea primară a materiei a fost o foarte rarefiată ambi­­plasmă, în care un proton și un antipro­ton reveneau la un milion de metri cubi, șansele de ciocnire ale particulei cu anti­particula fiind derizorii. Imensul glob de ambiplasmă (avind o rază de 1012 ani­­lumină) se concentrează sub efectul gra­vitației , iar cînd concentrația de materie crește în așa măsură incit o particulă re­vine la o sută de centimetri cubi, apare procesul de anihilare. Globul concentrat se încălzește și, la um moment dat, explo­dează, și începe să se lărgească im­petuos. Dar să lăsăm această ipoteză cosmogo­nică (una dintre ele), și să ne întoarcem la antimateria ce ar exista în Univers. Teoretic, ea ar putea pătrunde in hota­rele Galaxiei noastre, sau în sistemul nostru solar, totuși savanții nu cunosc nici un caz de antimeteorit sau antico­­metă (ca vehicul de aducere a antima­teriei), expugnate din așa-zisele „anti­stele“. Dacă am admite teoretic existența po­sibilă a unor planete (undeva, în cosmo­sul îndepărtat) cu populații biologic evo­luate pînă la stadiul civilizației (adică „anti-lumi“­­), pe lîngă că „întîlnirea“ dintre noi și „ei“ este aproape impro­babilă, ea nu ar fi posibilă și din toate celelalte puncte de vedere, nici pentru noi, nici pentru... ei ! Presupunerea existenței unor antilumi a fost determinată de o serie de specia­liști in teoria relativității în timpul stu­diului particularităților așa-numitului co­laps gravitațional și așa-numitelor găuri­­negre (black hole) ; aceștia deduc că an­­tilumile sunt simetrice lumii noastre obiș­nuite, doar că ele se deosebesc printr-o masă negativă, energie negativă și o scurgere inversă a timpului. E drept că față de celelalte două ipoteze de princi­piu, clare pentru fizicieni, inversiunea timpului este încă o noțiune indistinctă și ea e supusă încă unor aprinse discuții științifice (întrucît noțiunilor cu care e obișnuită omenirea de cînd există nu-i pot fi familiare atare ..antinoțiuni“, ac­ceptate doar mitologic, ca intr-o poveste mitică istorisită de Ailianos în a sa „Is­torie pestriță“, cu oamenii trăindu-și viața de-anduratelea, de la maturitate la copilărie, după ce au băut dintr-un anu­me rîu). Fizicianul american R. F. Stan­­nard s-a ocupat acum cîțiva ani îndea­proape de acest „univers faustian“, pre­supus de el ca o componentă nevăzută, inversă temporal, a Universului. Ca să ne menținem deocamdată în re­alitatea „palpabilă“, ne vom mărgini la obținerea concretă de antimaterie (anti­heliu-3) în marile laboratoare de la Ser­puhovo, încă in 1970, amintind că in tim­pul experienței au fost analizate însuși­rile a 200 miliarde de particule, printre care s-au descoperit doar 5 nuclee de an­tiheliu. V. NEAMȚU enciclopedie MIT SAU REALITATE? " Lumi și antilumi . Modele simetrice ale lumii "• Există într-adevăr „antimaterie" ? ® Caracterul relativist al „lumilor" și „antilumilor" „Antimaterie“ obținută in laborator (Serpuhovo) : Heliu-3 (sus) si Antiheliu-3. (Jos). Hortiterapia Cultivarea și îngrijirea florilor trec din sfera unor preocupări plăcute ale timpului liber in aceea a terapiei stress-ului, a te­rapiei persoanelor handicapate. Numeroa­se experimente dovedesc, așa cum decla­ră William Balard, coordonatorul progra­mului de hortiterapie din cadrul Universi­tății Clemson (Carolina de sud), referin­­du-se la cei handicapați de un defect fi­zic, la cei care se droghează sau pur și simplu la cei stressați de viața modernă urbană. Rezultatele încurajatoare, unele reabilitări spectaculoase pledează, după părerea specialistului, pentru extinderea hortiterapiei 1 Iodul și productivitatea oilor Cercetătorii australieni au găsit o nouă metodă de stimulare a creșterii produc­tivității oilor. Ei au introdus in nutreț un surplus de iod, care a determinat o secre­ție abundentă de tiroxină (secreție a glan­dei tiroide) ce stimulează creșterea. In urma acestei experiențe, la animalele­­cobal mieii au crescut mai rapid, iar mor­talitatea s-a redus la jumătate. De ase­menea, lina oilor tratate cu iod a crescut mult mai repede decît la celelalte. MAGAZIN O MIE DE GALAXII SUB OBSERVAȚIE (Urmare din pagina 1) spectrală, împing granițele cunoașterii Universului la distanțe de mii de ani-lumină și fac loc pe plan teoretic unor noi ipoteze: în ultimii ani, undele radio emise din diferite zone ale Uni­versului, și recepționate de marile radio­­telescoape au permis astrofizicienilor să descifreze enigme care pînă nu de mult nu erau nici măcar bănuite de oamenii de știință. Prin marile sale performanțe tehnice radiotelescopul sovietic RATAN- 600, intrat recent în funcțiune in Cauca­­zul de Nord, a reușit încă de la primele experimente să înregistreze semnale ex­trem de slabe emise de cel mai îndepărtat corp ceresc cunoscut de om — quasarul 00­172 — semnale pornite în peregrinarea lor integalactică într-o perioadă cînd nu exista încă planeta Terra și nu exista încă nici Soarele ! După cum afirmă specialiștii, fiecare corp ceresc din Metagalaxie — întreaga lume­ înconjurătoare — dacă temperatura lui diferă cu puțin de zero absolut (—273”) emite unde radio. Caracterul și „nuanțe­le“ acestor unde oferă posibilitatea stabi­lirii temperaturii corpurilor cerești, com­poziția lor chimică, existența câmpurilor magnetice ș.a. Prin urmare, una din primele experi­mentări ale RATAN-ului a avut ca țintă planeta Jupiter pentru a-i cunoaște struc­tura (despre Jupiter se presupune că nu are o scoarță tare) și compoziția chimică a atmosferei. In prezent, se prelucrează informațiile obținute. Cercetătorul sovietic I. Pari­sh, doctor în științe matematice, conducătorul acestor experimente, a de­clarat presei cîteva din datele interesante relevate de observațiile efectuate asupra sateliților lui Jupiter și anume că tempe­ratura de pe suprafața lor e mult mai ri­dicată decît cea care fusese estimată an­terior (—140 °) pe baza măsurătorilor prin radio și a calculelor teoretice. Pe Gani­­mede, de exemplu, temperatura este de „numai“ —70“, adică apropiată de tempe­ratura ce se întîlnește pe Pămînt. Dar o recentă surpriză a RATAN-ului pare să zdruncine chiar din temelii ac­tualele reprezentări cu privire la geneza și evoluția galaxiilor, de pildă, așa-numita teorie a „Universului fierbinte“. Potrivit acestei teorii, Metagalaxia s-ar fi format acum 10—20 miliarde de ani în urma Marii Explozii, datorită căreia a apărut și a în­ceput să umple spațiul cosmic radiația electromagnetică termică. Odată cu scur­gerea timpului, Universul a continuat să se extindă, iar temperatura radiației să scadă, (astăzi ea fiind de numai 2,7 grade K). Radiația care „rătăcea“ prin cosmos a fost denumită „radiație relictă“ (adică rămasă de demult). Interesant este faptul că această radia­ție „memorizează“ fenomene care au avut loc cu miliarde de ani in urmă. După opi­nia susținătorilor acestei teorii, galaxiile au început să se formeze datorită faptu­lui că în materia cosmică inițial pulveri­zată (in urma exploziei) s-ar fi format cu timpul nuclee de materie cosmică concen­trată, in jurul cărora au început să se con­centreze insulele stelare. Potrivit unor a­­semenea păreri, astrofizicienii considerau că radiația relictă care ajunge astăzi pe Pămînt urma să fie neuniformă. Verifica­rea se impunea... Ca urmare, noul radio­­telescop RATAN-600 — capabil să distin­gă cu precizie pe firmament sursele de radiații chiar dacă după unghiul de obser­vație dintre ele sînt foarte aproape una de alta (operație în care radiotelescoapele de pînă acum rămîneau în urma telescoa­­pelor optice) — a fost orientat spre un sector anume în care se află o îngrămă­dire de aproape 1 000 de galaxii. Timp de 20 de zile, uriașa sa antenă a studiat sis­tematic sectorul respectiv, măsurînd nive­lul radiației relicte. După prelucrarea rezultatelor observațiilor, lucrările teoreti­cienilor au primit următorul verdict : toa­te reprezentările actuale cu privire la me­canismul formării galaxiilor trebuie revi­zuite ! Nu încape nici o îndoială că este vorba de o revizuire dialectică, determinată și de astă­ dată de dezvoltarea la care a ajuns tehnologia de observare, o revizuire ce va confirma tot mai mult teoria cognoscibili­­tății lumii, potrivit căreia nu există lu­cruri care nu pot fi cunoscute ci care n-au fost încă cunoscute. Nr. 1004 din 1 ianuarie 1977 Muzeul, centru de cercetare a istoriei științei și tehnicii Sesiunea anuală de comunicări științifice (decembrie, 1976) a Muzeului tehnic din Capitală, a reunit într-un program de ți­nută, cercetători ai istoriei științei și teh­nicii din municipiile care posedă muzee sau colecții de specialitate : Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Ploiești, Iași, București. Au reținut atenția, lucrările privind „Viața și opera lui G. Constanti­­nescu“ (Ioan Mareș și Maria Istrati-Bălă­­nici), „Navele-școală românești in dezvol­tarea marinei naționale“ (Nicolae Donici), „Turbinele Kaplan in România“ (Maria Bondar), „Aparate de inregistrare-redare a sunetului de la harpa eoliană la magne­tofon“ (Marcel Ițicovici, Eugenia Ursescu și Pamfilia Pietraru), „Problemele tehni­ce ale Bucureștilor și arhiva prof. ing. D. Leonida“ (Doina Georgeta Vi­șan) etc. S-a apreciat atit documentarea exhaustivă, cit și faptul că toate lucrările prezentate la sesiune valorifică in mod original o serie de exponate și documente aflate in patri­moniul respectivelor instituții muzeale. Trebuie menționat că asemenea manifes­tări de larg interes devin tot mai mult e­­lemente eficiente in acțiunea de educație cultural-științifică și patriotică a maselor. Imaginea sectorului „electricitate“ din Mu­zeul tehnic — București. Fișier • Peștii zburători se pot pro­pulsa din apă pe distanțe de 10—10 m ; • Rechinii mari pot depăși 50 km/oră ; • Păstrăvii și somonii în drumul lor pentru depunerea icrelor par­curg distanțe de 3 000 de km, fără să mănînce, înfruntînd furia toren­telor și reușind să sară peste cas­cade (unele de 2 metri înălțime). Pentru a lupta contra torentelor rapide, iar un efort sărind din apă cu viteze de peste 50 km/oră . • Anghila europeană parcurge peste 3 000 km din fluviile euro­pene pină in preajma insulelor Bermude (Marea Sargasselor).­­După datele culese la Muzeul de științe naturale „Grigore An­­tipa“) „Detectivul" electronic „E un zgomot in motor“, spune de re­gulă cineva, detectind auditiv o perturba­re în mersul motorului auto sau al unei alte mașini... Evident, și mecanicul il aude. Marea greutate însă e de a ști de unde vine, de a-l localiza, fără a chel­tui timp cu demontări și încercări repe­tate. Cercetătorii sovietici au căutat un mijloc rapid de reperare a corpului străin pătruns în interiorul motorului. „Detecti­vul“ fără ezitări, precis și rapid, a fost de curind... lansat. E un amplificator tranzistorizat de joasă frecvență care are ieșirea conectată la receptorul unui te­lefon, iar senzorii la motor. Fără cuvinte

Next