Magazin, ianuarie-iunie 1990 (Anul 33, nr. 1-26)
1990-01-06 / nr. 1
• SAPTAMINAL CULTURAL-ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT • ÎNTOARCEREA fiecăruia LA UNELTELE SALE La televizor a apărut, printre alții, un student care ținea intr-o mină un stilou și un pix, iar in cealaltă un glonț. El a ridicat deasupra capului stiloul și pixul și a spus apăsat : „Acestea sunt armele noastre". Apoi, arătind și glonțul, a adăugat : „Nu acesta", iată cum înțelepciunea izvorăște din același suflet tinăr din cae s-a ivit și eroismul ! Revoluția din decembrie a fost grandioasă și dramatică, reușind să impună definitiv în conștiința lumii ideea că românii, așa răbdători cum par, sunt de fapt, atunci cînd imprejurările o cer, oameni de un curaj extraordinar. Iar fervoarea cu care este regîndită în momentul de față organizarea societății dovedește că după aproape jumătate de secol de paralizie a vieții politice românii nu și-au pierdut aptitudinea de militanți — de adevărați militanți — în probleme de interes public. Trebuie înțeles însă, de către toată lumea, că în prezent prima urgență o constituie întoarcerea fiecăruia la uneltele sale. Minerul trebuie să scoată cărbuni, scriitorul să scrie, țăranul să-și hrănească vitele, elevul să învețe, medicul să îngrijească bolnavi. In maria l lor majoritate, , oamenii așa au făcut, revenind la locurile lor de muncă. Dar mai există încă destui cetățeni care nu au depășit starea de febrilitate generată de revoluție și continu Si să practice o agitație sterilă. Ei nu-.. . mai îndeplinesc obligațiile profesionale, angajîndu-se în dispute fără sfîrșit, adeseori chiar în timpul programului de lucru, și înțelegind în mod greșit libertatea ce ne o Insubordonare față de organizarea procesului muncii. Nu așa se servește involuția ! Nu așa se valorifică marile posttt| ! 'ți pe care revoluția le-a deschis ! In fond, '. '..ținea în sine era ceea ce ne indigna în timpul regimului dictatorial dinaintea revoluției. Nemulțumirea noastră avea ca obiect faptul că trebuia de multe ori să muricim in mod absurd, că nu era respectată competența profesională, că se tindea spre o uniformizare forțată a valorilor, prin promovarea sistematică a mediocrității. Mai exact spus, ne indigna profund faptul că nu eram lăsați să muncim, așa cum am fi vrut și așa cum am fi putut. Acum se tinde spre o organizare a societății care să valorifice cît mai mult din experiența, pregătirea, talentul fiecăruia dintre noi. In concluzie, în perioada care urmează se va munci mai mult decît înainte de revoluție. Se va munci cu pasiune, cu bucurie, cu dragoste, dar se va munci mai mult. De aceea este bine și imperios necesar ca fiecare să se întoarcă la uneltele sale. Aceasta nu înseamnă nici pe departe o renunțare la preocupările de ordin politic, însă aceste preocupări trebuie să aibă ca acoperire in aur, în toate domeniile, lucrul bine făcut Totodată, trebuie înțeles că procesul muncii nu se poate desfășura haotic,că este nevoie, așa cum a fost nevoie de-a lungul intregii istorii, de oameni care să-l coordoneze, și că acești oameni trebuie luați în seamă. Se renunță la o disciplină a muncii rigidă — la acel autoritarism caricatural care salva pînă nu demult numai aparențele —, dar nu se poate renunța la adevărata disciplină a muncii, care înseamnă organizare inteligentă, rațională, eficientă. După ce lucrurile se vor așeza, după ce societatea românească își va cristaliza noua structură, va veni vremea cînd fiecare dintre noi va avea drept legitimație munca sa. Va veni vremea cînd vom fi priviți in ochi și întrebați : „Tu ce ai făcut în perioada aceasta ?“ și va trebui să avem ce arăta. ALEX. ȘTEFANESCU wrap brivire In acest număr, m Dosare redeschise SUROGATUL ALIMENTAR .„numai cu cianura n-au încercat • Ipoteze Strania materie născută din supernovă • Medicina la zi Iarna, vorbind despre ortopedie (Pagina a 2-a) • Cine ne-a creștinat pe noi, românii, și cînd ? (Pagina a 4-a) • Biografia unui cîntec: „Deșteaptă-te române“ (Pagina a 5-a) Civilizația românească Un savant de origine română, părintele navigației spațiale (Pagina a 4-a) (Pagina a S-a) (Pagina a t-a) " ,;.4 T TIRGU-MU5Ï I PARADOXUL KHOWATTULUI-ORĂ u o consfătuire energetică internațională, sunt câțiva ani de atunci, cineva își intitulase intervenția : „Spune-mi cită energie consumi (în economie, dar, mai ales, nemijlocit pentru om), ca să-ți spun cum trăiești...“ Criza energetică instituise un moment nou. Consumurile tehnologice se cereau regîndite, industriile energofage trebuiau puse la zid, la zidul lucidității— Nimănui nu i-a trecut însă prin minte — exceptînd mințile primitive — să instaureze o politică de reducere a consumului electro-casnic. Am avut neșansa istorică, cvasifalimentară, a unei astfel de politici, cu performanța antieuropeană (anticulturală și antiumană) de a ne apropia vertiginos de un consum electrocasnic de numai 6—7 la sută din total, iar grație sistematicelor întreruperi de la sistem să ne îndreptăm chiar spre abisul unui 5 la sută, record de pauperitate. Au existat voci, și Conștiințe, întîi, care se străduiau să demonstreze — asemenea doctorului ing. Vlad Dumitrescu în intilnirile sale cu cititorii revistei — că o scădere a numărului de lucși, sub un anume standard unanim acceptat, într-o încăpere. In plus, insuficient încălzită, prezintă un efect interactiv, psihologic, de distrucție umana. La o temperatură de sub 18 grade Celsius, senzația de iluminare insuficientă se accentuează, iar în condiții de semiîntuneric, o temperatură scăzută conduce la o stare de nesiguranță, de neliniște, teamă. Efectul conex : o stare de morbiditate în creștere. Rezultatele la învățătură ale copiilor — în scădere. Disfuncții ale vieții cotidiene, familiale t~ din ce în ce mai numeroase și grave. Sentimentul de nedreptățiră, în plus, reducea drastic forța creativă. De aici, și sensul însemnării : revenirea la tariful de 65 bani pen- DOREL DORIAN (Continuare in pagina a S-a) V ? Vom naște copiii pe care ni-i dorim Una din „indicațiile" degradante impuse de vechiul regim corpului medical din țara noastră, și intens supravegheată pentru a fi anume transpusă în practică era controlul ginecologic obligatoriu al femeilor din întreprinderi pentru depistarea precoce a sarcinilor. Pretextul mascat fiind descoperirea virtualelor boli ale aparatului genital. Cu forța, pe bază de tabel era dus la cabinetul ginecologic așa-numitul „lot fertil“ — denumire ce corespunde zootehniei și nicidecum medicinii umane. Fiecare femeie, tînără sau matură era astfel umilită de două-trei ori pe an, jignită adinc în demnitatea ei de om, frustrată de libertatea de a decide dacă vrea sau nu să aducă un copil pe lume. Multe tinere femei s-au sinucis, altele au rămas mutilate pe viață sau au murit infectate în urma avorturilor, lăsîndu-și familiile îndoliate. Controalele ginecologice pentru depistarea sarcinilor deveniseră, în plus, un mijloc de îmbolnăvire a femeilor cu germenii patogeni ai bolilor transmisibile. Deoarece mănușile chirurgicale deveniseră o raritate, ca și substanțele necesare dezinfectării acestor mănuși, femeile erau controlate ginecologic într-un regim de totală lipsă de igienă. Medicii nu numai că erau nevoiți să folosească o singură pereche de mănuși pentru examinarea unei grupe de femei, adeseori făcind acest control cu mina goală, dar ei nu aveau la dispoziție nici măcar dezinfectanți necesari pentru a asigura asepsia după fiecare control. De aici sporirea numărului de boli ale aparatului genital, infecțiile tot mai puțin stăpînite care amenințau viața viitoarei mame și a nou-născutului. Am văzut destule cabinete din acestea cu femei pămîntii la ușă, așteptind umilite, jignite de a fi tratate nu ca femei ci ca animale, cu medici ce îmi mărturiseau îngroziți despre ceea ce erau obligați să facă. Am auzit din gura acestor medici nenumărate mărturii incredibile despre copiii abandonați, despre copiii născuți handicapați, despre copiii lăsați să moară. Asta într-o țară ai cărei oameni și-au iubit dintotdeauna copiii ca pe lumina ochilor. Absurdul decret a căzut..Au căzut atîtea alte decrete profund potrivnice moralei poporului român. Vom naște, în sfîrșit, copiii pe care ni-i dorim... MIRELA ROZNOVEANU T 4