Magazin, iulie-decembrie 1999 (Anul 42, nr. 26-52)

1999-07-01 / nr. 26

(Urmare din pagina 1 ) P­otrivit estimări­lor preliminare ale unor medii științifice de pes­te Ocean, șansa ca acest bolovan cosmic sa lo­vească Terra peste 40 de ani ar fi de una la un miliard, dar pericolul n­u se oprește aici. Simulări făcute pe calculator indica faptul că în următorii 600 de ani, asteroidul va in­tersecta de câteva ori orbita terestra, atunci existând infi­nit mai multe șanse ale unui impact catastrofal. „Este un pericol ce se întinde peste se­cole, ca o sabie a lui Damo­cles cosmică”, spune Brian Marsden, expert al Uniunii Astronomice Internaționale cu sediul la Londra, iar ingi­nerul american Paul Chodas, cercetător la programul de depistare a obiectelor spația­le prezumtiv periculoase pentru Pământ, din cadrul NASA, sprijină aceste afir­mații. Conform datelor tran­smise de specialiști, asteroi­­dul are o formă neregulata și un diametru de circa 800 m. Chiar dacă posibilitățile unui impact în 2039 sunt reduse, oamenii de știință nu le exclud. Aceleași simulări pe calculator indică faptul că un impact cu Terra ar provoca distrugeri considerabile pe o raza de câteva mii de kilo­metri și ar putea duce la schimbarea climei globale. Observațiile directe au fost realizate până la sfârșitul lui februarie, când asteroidul se apropia de Soare. Se speră că, după ce el va trece dinco­lo de discul solar, în periplul său cosmic, adică prin luna iunie, să fie făcute observații de o mai mare acuratețe, care să indice clar dacă trebuie sau nu sâ-l așteptăm, peste 40 de ani, pe acest musafir nedorit... (G.T.) clonarea umană DORIȚI SĂ AVEȚI UN URMAȘ MIHAELA DOROBANȚU________ ♦ Clonarea ființei umane — reproducerea identică a unui,, tipar ” existent ♦ Până de curând nu era nimic altceva decât pură fantezie științifică ♦ Astăzi ne aflăm incredibil de aproape de transformarea in realitate a încă unui vis ♦ Dar este acesta un vis bun sau un coșmar? Geniul din scaunul cu rotile Clonarea umană este absolut realiza­bilă, cel puțin pe hârtie. Se ia o celulă a or­ganismului care trebuie reprodus și se creează o copie perfectă a adultului, dotată cu exact același patrimoniu genetic. Peste tot în lume, cu excepția câtorva țări, prin­tre care de exemplu Coreea de Sud, o ase­menea „operație” este ilegală, dar geneti­cienii afirmă că se poate oricând realiza. Mai devreme sau mai târziu va trebui să ne obișnuim cu gândul că viața noastră se va intersecta - uneori fără chiar să o știm­­ cu cea a clonelor. Dar cine vor fi aceste clone? Adulții pe care i-au copiat? Sau vor parcurge ca și „originalul” etapele copilă­riei, vârstei adulte, maturității? Comisia de bioetică a Statelor Unite a decretat clona­rea ca ilegală pentru că, în plus, clonele ar avea grave probleme psihice cu efecte dezastruoase în exteriorul lor. Pentru alții, clonarea nu ridică nici un fel de problemă, ea fiind „practicată” de Natură și până acum. Chiar și printre oameni, dacă ne gândim la gemenii monozigoți (cei abso­lut identici, „ieșiți” dintr-un același ovul), trecând peste mica problemă a faptului că o clonă, dacă este să o considerăm drept un geamăn al cuiva, este­ un geamăn al unui adult deja existent. Intr-o încercare de a pătrunde încă puțin în hățișurile aces­tei extraordinare provocări, revista „Fo­cus” a imaginat șase scenarii, solicitând de fiecare dată părerea specialiștilor. Primul dintre acestea este cel care pornește de la ideea de a-l dona pe... Stephen Hawking, una dintre cele mai strălucitoare minți ale tuturor timpurilor, condamnat de o defi­ciență genetică să-și petreacă viața într-un scaun cu roțile și constrâns să vorbească printr-un sintetizator cuplat la computer. Să presupunem, pentru o clipă, că Hawking decide să se doneze. Ce va re­zulta? Alberto Oliverio, profesor de psi­hologie la celebra universitate „La Sapien­­za” de la Roma, este ferm: „Lumea nu va avea un geniu în plus, ci un nefericit. Pro­babil chiar o persoană psihic instabilă”. Ipoteticul caz al donării lui Hawking ilustrează una din dilemele fundamentale: una este să accepți un copil cu o maladie genetică ereditară, alta este să programezi (cu bună știință!) nașterea unei ființe despre care ești sigur că va purta o gravă tară ere­ditară! Dar mintea lui? Va sfârși prin a­­ se altera, este de părere specialistul ita­lian. „Tatăl” donat ar trebui să-și privească propria exis­tență ca pe o videocasetă - o metodă care uneori are succes în psiho­terapie dar care constituie o experiență nu foarte plăcută. Și căreia nici măcar un ge­niu ca Stephen Hawking nu i-ar rezista... Fiica­­ soție Un genetician britanic, Richard Seed, a anunțat intenția sa de a-și dona propria soție. Ce va rezulta? O fiică, sau o nouă soție? Ce va prevala­ instinctul patern na­tural care îl va îndemna să-și protejeze co­pilul sau se va îndrăgosti de noua ființă? Oliverio înclină spre prima variantă, dar asemănarea cu mama poate crea probleme enorme atât tatălui, care se va simți vino­vat de porniri incestuoase, cât și fetiței care se va confrunta cu „complexul Elec­­trei”, dorința de a „scăpa” de mama a cărei copie este. O situație care o determină pe Marisa Fiumano, psihanalist, să atragă atenția și asupra faptului că „a fi o copie nu face nimănui plăcere”! Copilul favorit Dar dacă într-o familie, fie mama, fie tatăl decid să se doneze? Sau amândoi? Se va declanșa o competiție între părinți și copiii donați, în care fiecare va avea por­nirea de a-și sprijini propria copie. Iar dacă în aceeași familie există și copii na­turali, lucrurile devin și mai complicate, aceștia simțindu-se inferiori fraților­ clo­­nați, cărora, de fapt, le sunt nepoți! Ca să nu mai vorbim de... crizele de identitate! Când vor apărea întrebări inevitabile: „ce-ți sunt eu, frate sau tată?” Micul Adolf Unul din argumentele cel mai des invocate în discuțiile privind clonarea umană este cel al posibilității „reproduce­rii” unui Hitler. Dar aici apare și un alt as­pect: copiile nu sunt niciodată perfect identice cu originalul! Pentru că ele de­pind nu doar de patrimoniul genetic, ci și de mediul în care se formează și se nasc. Subtile și aparent minore diferențe în nu­mărul neuronilor, de pildă, și al legăturilor pe care aceștia le formează. Un al doilea Hitler nu trebuie neapărat să fie copia la indigo a primului! „Va avea același patri­moniu genetic, dar aceasta nu înseamnă automat că va trăi aceeași viață”, spune filozoful Luigi Lombardi Valauri. Chiar dacă ar fi vorba să urmeze o „școală SS”, micuțul Adolf ar putea foarte bine refuza ereditatea paternă. La fel cum s-a întâm­plat cu Svetlana, fiica lui Stalin, care a fugit tocmai pentru a scăpa de fantasmele tatălui său. Nebunia! Din punct de vedere fizic, clonele au aceleași puncte slabe ca și „părinții” lor. Ce se va întâmpla dacă ei vor decide să evite bolile înaintașilor lor, de exemplu? Și ar fi chiar firesc să se întâmple așa! Și-ar umple casa de medicamente și de aici până la excese nu este decât un pas. Excesul de teamă duce la nesiguranță. Teroarea bolilor care trebuie evitate îi va transforma în ipohondri și le va ruina viața! Tatăl - stăpânul suprem Doar clonele pot deveni victimele exceselor? Ei bine, efectul asupra părinților este și mai dezastruos! Clo­narea propriei ființe poate declanșa o dorință, o manie a puterii. Inclusiv ideea de a pune clonele să facă lu­crurile cele mai grele și mai neplăcute. Dar, atrage atenția psihanalistul Alessan­dro Meluzzi, nu trebuie uitat că oriunde există sclavi, mai devreme sau mai târziu aceștia sfârșesc fie prin a fugi, fie prin a se răscula împotriva stăpânilor... Și atunci, nu am risca care să devenim un fel de „ucenici vrăjitori” care s-au amestecat în firea normală a lucrurilor într-o asemenea măsură încât nici întoarcerea bătrânului maestru din poveste nu va mai avea cum să reinstaureze ordinea? Speranțe spulberate? jj­ ( \ j ! /îmbătrânește D !) _j_i fi prea repede! MARIAN GRIGORE Celebra Dolly, oița obținută prin clonarea unei celule prelevate de la o oaie adultă, a stârnit multe speranțe pri­vind posibilitatea transpunerii acestei tehnici la om, chiar dacă (din motive bine justificate), cel puțin pentru mo­ment, o asemenea perspectivă stârnește îngrijorare și proteste bazate pe consi­derente deontologice în lumea specialiș­tilor. Iată însă că, la trei ani de la nașterea sa, Dolly își decepționează admiratorii, întrucât o cercetare recentă a ADN-ului ei celular a arătat că are o vârstă gene­tică de... nouă ani! Deci, cei trei pe care i-a trăit ea, plus cei trăiți de către dona­­toarea celulei donate, până în momen­tul prelevării acesteia. Așadar, donând un bătrân spre a-i da o „nouă viață”, s-ar obține un copil ale cărui celule ar avea o speranță de viață de exact atâți ani câți ar mai fi avut de trăit, din punct de ve­dere genetic, „originalul”. Fenomenul era de așteptat și are o explicație cât se poate de simplă: fiecare celulă are în ADN-ul său un lanț de secvențe necodante (telo­­merii), care au rolul de a marca locul din care începe lectura informației ge­netice în cursul procesului de diviziune celulară. Or, cum punctul care marchea­ză acest „început” se află la mijlocul te­­lomerului, la fiecare diviziune se pierde, practic, o porțiune de ADN, respectiv partea din telomer care nu mai este citi­tă. Acesta este mecanismul biologic care ritmează și programează viața și moar­tea celulelor, după un anumit număr maxim de diviziuni. Și preluând ADN-ul unei celule provenite de la un individ matur, este inevitabil că acesta va avea deja lanțul de telomeri consumat parțial. De unde și rapida îmbătrânire a produ­sului clonării. Să notăm însă că, într-un mod și mai neplăcut, această informație geneti­că „prescurtată” se va regăsi și în celulele germinale ale clonei obținute, creându-se o întreagă linie genetică de urmași cu o durată programată de viață redusă. Ceea ce ar constitui un grav și real pericol pentru ansamblul speciei umane. Căldură (prea) mare Anne Hofmeister, cer­cetător la Universita­tea din Washington a făcut o descoperire oarecum surprinzătoa­re: nucleul de fier al Terrei este mai „cald” cu aproximativ 500 grade decât se credea până acum. Și cum căldura trebuie chel­tuită, atunci când există în exces, se așteaptă ca acest lucru să se manifeste prin intermediul unui „supliment” de ieșiri ale magmei vulcanice prin mantaua terestră. Zbor spre prima lumină Chiar și pentru ca­­lifornienii obișnuiți cu imagi­nile cele mai neaș­teptate, o cupolă de observator traversând prin aer a constituit totuși un eveniment insolit. Acesta s-a pe­trecut pe 22 ianuarie, când un elicopter­ ma­­са [UNK]а a transportat cu­pola protectoare pe celebrul Mount Wilson, unde aceasta a fost „așezată” deasupra telescoa­­pelor de un metru a căror rețea înconjoară acum vechiul și ce­lebrul telescop Hooker, aflat la origi­nea atâtor descoperiri epocale din istoria astronomiei. Când cele șase telescoape vor primi „prima lu­mină”, imaginile com­binate, obținute în spectrele vizibil și in­­fraroșu apropiat, vor permite observarea unor stele binare, care, din cauza apro­pierii foarte mari dintre ele, nu au putut fi observate până acum.­­ China... în spațiu Un ziar din Shanghai a anunțat recent un zbor cu echipaj uman „până la sfârșitul se­colului”. Știrea nu este un eveniment izolat, întrucât se anunțase deja crearea unei baze spațiale lângă Beijing și efectuarea unui stagiu de pregă­tire de către doi cos­monauți chinezi în cu­noscutul Oraș al Stelelor de lângă Moscova. China nedispunând încă de o rachetă suficient de puternică pentru lansarea unei stații spațiale locuite (cel puțin din ceea ce se știe oficial), unii se întreabă cum vor proceda. Și nici nu mai este mult până la sfârșitul secolului...

Next