Magazin, ianuarie-iunie 2014 (Anul 57, nr. 1-26)

2014-01-09 / nr. 1-2

Spectacolul ci mo­ișterii 1 [UNK] [UNK]0&2 [UNK]O Hrană proaspătă ne­bună AT­A O­A se Plătește \l l\ X l\ să trimită pe -i- ’ 4 \-Vil \.Sună semințe de creson, busuioc, floarea soarelui și de napi, depuse pe un substrat de hârtie-filtru îmbibat cu apa și substanțe nutritive introdus în interiorul unei minifere care va fi depusă pe suprafața lunară de un modul cu o greutate de un kilogram; în condițiile lunare reproduse în laborator, sub influența razelor de soare, semințele au germinat în timp de 5-10 zile. Misiunea spațială va avea loc în 2015 în cadrul proiec­tului comercial Moon Expres Lander. Dacă experimentul va avea aceleași rezultate ca cele din laborator, vor fi expediate pe Lună minifere care vor conține o gamă largă de specii de semințe de legume. Astfel va putea fi determinată posibilitatea cultivării acestora de către viitorii astronauți-colonizatori într-o bază lunară. Succesul din laborator nu reprezintă o garanție a germi­nației și a dezvoltării plante­lor al căror material genetic poate fi afectat de radiații, simularea acestora nefind concludentă Dacă experimen­tele vor confirma speranțele cercetătorilor americani, s-ar putu renunța la proiectul producerii de hrană h­oplizată destinată astronauților din viitoarea bază lunară. A ub efectul unui rar feno­men meteorologic (pro­dus în condiții de frig) denumit inversiune ter­mică, această formațiune geologică s-a umplut­ la sfârșitul anului de ceață densă, oferind un spectacol impresionant, incredibil, care poate apărea în canion o dată sau de două ori pe an, dar pe porți­uni mici. Și asta ca urmare a încăl­zirii straturilor de aer superioare care se comprimă, acumulându-se sub cele calde, împiedicând ames­tecul aerului rece cu cel cald și dis­persia ceței. Producerea fenomenului este asociată unor condiții suplimenta­re: vânturi ușoare, nopți lungi și un cer senin. Vânturile împiedică ae­rul mai cald să se amestece cu cel rece, cerul deschis (dar mai ales fri­gul nocturn) favorizează accentua­rea procesului de răcire a aerului din adâncul canionului, iar nopțile lungi asigură perioada necesară de producere a fenomenului. Nr. 1-2 (2926) din 9 ianuarie 2014 în afara­ Sistemului , t­elescoapele terestre și spațiale scrutează neînce­tat Universul pentru a-i dezlega misterele, pentru a depista planete locuibile sau doar prezența apei, mediul pro­pice dezvoltării unor forme de viață. Recentele studii ale unor date furnizate de telescopul spa­țial american Hubble au pus în­­ evidență existența a 5 planete P J| II* * din afara sistemului nostru solar­­ ЛIII ș­ exoplanete — și prezența apei în ........... ■ atmosfera acestora. Astrele ga­zoase, denumite „Planetele Jupiter calde”, orbitează aproa­pe de stelele lor și au aproximativ mărimea lui Jupiter. Con­dițiile de mediu ale exoplanetelor sunt extreme, excluzând posibilitatea existenței unor forme de viață. Dar atmosfera lor conține apă, ceea ce acreditează ipoteza existenței unor forme de viață elementare. Au mai fost primite în ultimii ani semnale care sugerau existența apei în atmosfera unor exoplanete dar acestea nu au fost concludente, probabil din cauza atenuării sau distorsionării lor de praful cosmic. De această dată, semnalele au fost clare. Studiul exoplanetelor, care nu pot fi observate direct sau fotografiate întrucât se află la distanțe mult prea mari, e ex­trem de dificil. Dar evaluările în ceea ce privește mărimea lor, compoziția atmosferei, sunt accesibile. Hubble va mo­nitoriza în continuare atmosfera celor 5 exoplanete care ar putea adăposti forme de viață. In decembri 2013, o australiancă pa­sionată de acva­ristică a obser­vat între ape, la mică adân­cime, în timp ce pescuia în apropiere de coastele sta­tului Queesland, o meduză ciudată, o specie nemaiîntâlnită, pe care a reușit s-o captureze cu o plasă, eliminând pe­ricolul de a intra în contact cu această creatură toxică. Avea o lungime de aproximativ 60 de centimetri și era cea mai mare meduză pe care a observat-o în apele australiene. Captura a ajuns în final în acvariul Under Water World din Moobod­aba unde a fost studiată de specialiști. A­­ceștia nu a putut însă identifica specia. Au ajuns, printre altele, la concluzia că veninul ei era letal. La un mo­ment dat, unul dintre ei și-a amintit de un bio­log american care a capturat în aceeași zo­nă a Pacificului, în ur­mă cu mai bine de un veac, o meduză nemai­întâlnită pe care a descris-o și a desenat-o, documentele figurând în analele acvariului. Stupoare! Era vorba de aceeași specie considerată dispărută. Cum a fost posibil ca timp de un veac să nu fi fost observat nici un exemplar? Care e numărul populației? Speranța de viață? Care sunt locurile în care se ascunde? întrebări obsedante pentru spe­cialiști care continuă să studieze exem­plarul întreținând speranța că vor fi capturate noi exemplare. O nouă meduză ucigași capturată după 100 de ani BîiuiuIuU шл flu­l II ai c­uju­lifJn1­iilü1 Un grup de cercetători australieni de la Universitatea Nouvelle-Galles a studiat comportamentul unui pește fără solzi, bizar (specia Alticus arnoldorum) din insula tropicală Guam, arhipelagul Mariane, Pacific. Acesta prezintă două particularități distincte: are capacitatea excepțională de a se camufla, de a-și schimba culoarea (culorile) pielii „împrumutând-o” pe cea a mediului în care trăiește în anumite perioade, iar pe de altă parte, de a adaptându-se fără probleme, pe uscat unde preferă solul pietros din zona litoralului. Cele mai multe exemplare observate aveau aproximativ aceleași culori cu cele ale pământului și pietrelor, un atu formidabil în condițiile în care în preajma sa se află prădători. Pentru a verifica eficacitatea acestui atu, cercetătorii au recurs la copii din silicon. Unele aveau culori diferite de cele ale solului, altele aveau culorile acestuia. Ambele tipuri de sosii au fost plasate pe terenul arid și pe nisipul țărmului, în zone în care își făceau des prezența prădătorii (păsări, reptile, crabi...). Rezultatul experimentului a fost cel scontat: toți peștii falși de pe nisip au fost atacați, în timp ce „congenerii” de pe terenul arid au fost neatinși timp de o săptămână, cât a durat experimentul. Peștii vor fi supuși, în laborator, unor investigații complexe pentru a se determina mecanismele biologice care îi permit să se camufleze într-un timp scurt și cele care îi asigură adaptarea în mediul terestru. ■ ­Brățara de „foc” Un tânăr cercetător de la Massachussetts Institute of Technology a inventat o brățară capabilă să încălzească o parte a mâinii prin mici impulsuri electrice ce produc descărcări de căldură care dau senzația încălzirii întregului corp. Un dispozitiv care ne duce cu gândul la sticla cu apă fierbinte vârâtă sub plapumă la nivelul tălpilor. A fost asigurat și efectul invers, al răcirii corpului pe vreme caniculară; în plus,­­ brățara măsoară permanent temperaturile corporale și cele ambientale.­ ­ Amprente feminine în grote­ șul aparțin cunoscutele „amprente negative” ale degete­lor care apar pe pereții unor grote ornamentate din Paleolitic. O echipă de paleontologi de la Universitatea din Pennsylva­nia a studiat un număr de 32 de amprente din grote aflate pe teritoriul Spaniei și Franței (rezultate prin lipirea degetelor răsfirate pe rocă și răspândirea unui pigment lichid) pentru a afla cărui sex aparțin. Singura cale identificată a fost utilizarea unui algoritm care pune în evidență raportul dintre lungimea indexului și a inelarului, raport care indică sexul indivizilor. în cazul femeilor, lungimea indexului ar fi influențată de nivelul de estrogeni, iar în cazul bărbatului, al inelarului, de nivelul de testoteron. S-a ajuns astfel la concluzia că 75% dintre palmele preisto­rice aparțineau femeilor. Studii pe baza unor algorit­mi au mai fost efectuate din 2006, dar niciodată cu rezultate de o precizie absolută. Ligament redescoperit O echipă de ortopezi belgieni care făcea disecții de mare finețe, au identificat pare de necrezut­, un ligament al ge­nunchilor care fusese menționat în 1889 de un chirurg francez și care, de­ atunci, un alt mare semn de stupefacție, a fost com­­­plet uitat, rămânând în anoni­mat până în urmă cu două luni. Ligamentul anterolateral are o lungime de 4,5 centimetri când genunchii sunt în semi-flexiune,­­ și 3,8 centimetri cât sunt în extensie. Este studiat în diferite ipostaze ale mișcării genunchilor, rolul său fiind cu siguranță im­portant în asigurarea stabilității în timpul răsucirii genunchilor. Pagină realizată de DORIN MĂRAN

Next