Magazin, ianuarie-iunie 2022 (Anul 65, nr. 1-26)
2022-03-24 / nr. 12
SĂPTĂMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT PISICILE SUNT O ATRACȚIE INEFABILA atât pentru cei care se bucură de un animal de companie inteligent, cât și pentru cercetători, care simt că nu știu chiar totul din misterul care le înconjoară, și nu de ieri de azi, ci de milenii. Bazându-se pe observații amănunțite, cercetătorii au ajuns la concluzia că creierul pisicilor domestice se micșorează și totul este numai din vina oamenilor. Craniile de pisică de casă au devenit semnificativ mai mici în ultimii 10.000 de ani, la fel și creierul lor. Mii de ani de dependență umană au micșorat creierul pisicilor, cel puțin asta sugerează un studiu recent, publicat pe 26 ianuarie în revista Royal Society Open Science. Cercetătorii au comparat măsurătorile craniene (un indicator al mărimii creierului) ale pisicilor moderne de casă cu cele ale a doi dintre cei mai apropiați strămoși sălbatici ai lor, pisicile sălbatice africane (Felis lybica) și europene (Felis silvestris). Iată ce se menționează în rezumatul studiului amintit: Mărimea redusă a creierului, în comparație cu indivizii sălbatici, este argumentată arie caracteristică cheie a speciilor de mamifere domesticite și adesea citată ca o componentă-cheie a unui presupus „sindrom de domesticire”. Cu toate acestea, comparațiile cu dimensiunea creierului se bazează adesea pe literatură veche, inaccesibilă și, în unele cazuri, s-au făcut comparații între animale domestice și specii sălbatice despre care se crede că nu mai reprezintă adevărata specie progenitoare a speciilor domestice în cauză. Am mai descoperit că hibrizii de pisici domestice și pisici sălbatice europene au volume craniene care se grupează între acestea a celor două specii parentale. Așadar, echipa de cercetători a descoperit că dimensiunea craniului și, prin urmare, dimensiunea creierului la pisicile domestice s-a micșorat semnificativ în ultimii 10.000 de ani, în comparație cu strămoșii lor sălbatici. Acest lucru nu înseamnă neapărat că pisica ta din casă este mai proasta decât o pisică sălbatică. Conform unei ipoteze, asta înseamnă că procesul de îmblânzire la animalele domestice este posibil să fi schimbat modul în care se dezvoltă creierul acelor animale, sunt de părere cercetătorii. Aceste schimbări încep probabil atunci când animalul este încă în stadiul de embrion și abia începe să-și dezvolte celulele crestei neurale, un tip special de celulă unic pentru vertebrate, care joacă, printre altele, un rol-cheie în dezvoltarea sistemului nervos. „îmblânzirea în domesticirea animalelor poate să fi cauzat o diminuare a migrației și proliferării celulelor crestei neurale, ceea ce duce la scăderea excitabilității și a fricii”, scriu cercetătorii în studiul lor. „Diminuarea respectivă poate provoca, de asemenea, modificări corelate privind morfologia, răspunsul la stres și dimensiunea creierului”. In noul lor studiu, cercetătorii au reanalizat mai multe studii apărute în anii 1960 și 1970, comparând dimensiunea craniului pisicilor domestice și a celor sălbatice. Aceste lucrări mai vechi susțineau ideea că pisicile domesticite au prezentat o reducere semnificativă a dimensiunii creierului de-a lungul anilor. Cu toate acestea, unele dintre aceste studii au comparat pisicile moderne doar cu pisica sălbatică europeană, care nu mai este considerată a fi strilningul lor Hijpr. Autorii noii lucrați au dorit să actualizeze cercetările trecute, comparând pisicile de casă cu pisica sălbatică africană, despre care studiile genetice au confirmat că este cel mai apropiat strămoș viu al pisicilor domestice moderne. Echipa a constatat că vechile cercetări sunt încă viabile, în sensul că pisicile de casă prezintă într-adevăr o reducere cu până la 25% a dimensiunii craniului în comparație cu pisicile sălbatice africane și europene. Cercetătorii au examinat, de asemenea, o serie de specii hibride de pisici sălbatice/domesticite și au descoperit că aceste măsurători craniene sunt valabile pentru speciile sălbatice și cele domestice. Toate acestea arată că domesticirea a avut un efect semnificativ asupra evoluției pisicilor în ultimele câteva mii de ani, un fenomen observat și la multe alte specii de animale domestice. „Schimbările aduse volumului cranian au fost bine documentate la specii (domesticite), inclusiv oi, iepuri, câini și multe altele”, au scris cercetătorii, înțelegerea acestui lucru nu numai că aduce o lumină asupra unora dintre schimbările de dezvoltare pe care le aduce domesticirea animalelor sălbatice, dar rndică și îngrijorări cu privirre. Speciile sălbatice care sunt „amenințate de hibridizarea cu animale domestice”, au concluzionat cercetătorii. De ce nu urlă pisicile? Dacă tot am amintit recenta teorie legată de creierul pisicilor domestice, să mai prezentăm și studiul care explică de ce nu urlă pisicile ca tigrii sau leii. Majoritatea pisicilor mari, cum ar fi leii și tigrii, pot răcni, urla, pentru a-și anunța prezența și pentru a-și apăra teritoriul, dar pisicile de casă sunt reduse la simpaticele mieunaturi și torsuri liniștite și calmante. Deci, de ce nu pot urla sau rage pisicile de casă? Se pare că are de-a face cu fiziologia cutiei vocale și a gâtului pisicii, care ajută la crearea acestor vocalizări feline, este de părere John Wible, curator al mamiferelor la Muzeul Carnegie de Istorie Naturală din Pittsburgh. Torsul este un sunet unic, deoarece este creat atât atunci când pisica inspiră, cât și atunci când expiră. Vocalizarea pare să fi evoluat mai întâi la pisici și este larg răspândită în familia Felidae, afirmă Wible. Pisicile care torc includ pisica de casă, râsul, puma și ghepardul. „Urletul este mult mai rar în rândul pisicilor și a evoluat într-o anumită linie de feline mari”, a spus Wible pentru LiveScience. Aceste pisici alcătuiesc genul Panthera, care include lei, tigri, jaguari și leoparzi. La fel ca la oameni, sunetele pe care le emit pisicile provin din caseta lor vocală, numită laringe. Diferența dintre pisicile care torc și pisicile care urlă pornește de aici, deși exact modul în care pisicile fac aceste sunete nu este clar, a spus Wilebe. De unde vin răgetele? Răgetele vin din oasele îndoite din gât. Vocea mamiferelor vine din cutia care se află în gât, unde aerul care trece prin structurile sale creează sunete. Oasele hioide și corzile vocale sunt două părți esențiale ale laringelui care produc vocalizări la pisici. Una dintre diferențele semnificative dintre speciile care urlă și speciile care torc constă în hioid. „Felinele care urlă au un aranjament unic pentru o pereche de oase ale aparatului hioid, numite epihioide”, a spus Wibbe. „Mai degrabă decât osul, epihioidul este un ligament elastic alungit”. Cartilajul flexibil permite animalelor să coboare cutia vocală în gât, producând un sunet mai profund. Urletele provin din variații ale casetei vocale. Indiferent de evoluțiile fiziologice care au dus la torsul pisicii, „trebuie să fi oferit un oarecare avantaj evolutiv pentru a fi menținut în descendența pisicii”, a spus Wilbe. Oamenii de știință nu sunt siguri exact care este rolul său în sălbăticie. Teoriile includ sugestia că torsul este un mecanism de vindecare sau de calmare sau că ar putea ajuta la ascunderea pisoiilor de prădători. „PIsicile mele de casă torc ca semn de mulțumire” spuse Wilde, „dar nu știu dacă este același lucru pentru speciile sălbatice de pisici care torc”. GEORGE CUȘNARENCU 99 CERCETĂTORII SUNT UIMIȚI DE DIVERSITATEA NATURII ȘI ÎNCEARCĂ SĂ EXPLICE O MARE PARTE DIN MISTERELE ACESTEI LUMI. ÎN ACEST NUMĂR NE OPRIM LA OBSERVAȚIILE LEGATE DE CREIERUL PISICILOR. CUM A EVOLUAT EL ÎN ULTIMII 10.000 DE ANI? §ȘI S3 и 1 I TÂRGU-