Mişcarea, septembrie 1909 (Anul 1, nr. 1-24)

1909-09-19 / nr. 15

I­L­ No 15. BANI Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Săulescu 5. A BOX A­­MEISTE In ţară pe un an . .20 lei Pe jumătate an . . . 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 Iei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi învăţătorii 50% NAŢIONAL- Asupra organizărei băncilor populare Cu prilejul Congresului băncilor populare ce se ţine la Ploeoli, s’a luat cu multă ardoare în presa dis­cuţia cooperaţiei în România şi in special a cooperaţiei de credit. Pe târîm economic ţărănimea noastră sta atît de rău, cum nu-şi inchipuesc nici spiritele cele mai pesimiste. Puţini cunosc în mod evident a­­devârata stare a micului nostru a­­gricultor. Dacă ne amintim, acum cîţi­va ani în urmă, Camera de Co­merţ din Botoşani publicînd o dare de seamă, asupra stărei economice a judeţelor Botoşani, Dorohoi şi Su­ceava, ne-a dat date uimitoare. E destul să pomenim că țăranul din jud. Suceava, după un an Încheiat de munca agricola, ramînea dator cu 37 de lei proprietarului și că­mătarilor. ||Asemenea cifre eloquente, care ilustrează în mod perfect mizeria neagra a satelor, ni se dau din fe­ricire în mod constant de specia­liştii ce au căutat să aprofundeze chestia agrară de la noi. In această direcţie a scris de pildă o serie de studii d. C. Stere în „Viaţa Românească“ sau de Nă­dejde în „Voinţa Naţională.“ Dis­cuţiile parlamentare din ultimii doi ani, s’au dat de altmintrelea pe a­­celaşi teren. Astă­zi s’a accentuat în mod vă­dit un curent în politica noastră pentru emanciparea economica a ur­gisitei noastre ţârănimi. Din frămîntările de idei ce au a­­vut loc pe această chestie, se evi­denţiază tot mai mult pentru ches­tia rurala soluţia cooperărei. De aceia spunem că cele ce se scriu acum în presa asupra cooperaţiei de credit, cu ocazia congresului băn­cilor populare, sunt pe atit de im­portante, pe cit sunt de controver­sate. Noi avem în prezent peste 2590 de bănci populare săteşti, cu un ca­pital de peste 60 de milioane de lei, şi progresia în care se înmulţesc aceste bănci de la 1900 este din an un an mai mare. Aceste cifre mereu crescânde ne predispun a crede că avintul băn­cilor populare e garanţia perfectei lor organizaţii. ’ Aici se dau discuţiile. In adevăr, de unde cămătarii stră­ini şi chiar proprietarii luau înain­te ţăranului procente de 50 la sută, alta dată 100°­o chiar şi s’au văzut îngrozitoare cazuri unde dobînda luata era de două ori cu­ capitalul; asta­zi procentele de-i iau băncile e de 12°/o şi acolo e tot capital ţărănesc, aşa că dobînda le revine tot lor. Aceasta înseamnă în adevăr sal­varea ţărănimei din ghiarele nemi­loasei uzure. Insă ceia ce se făcea înainte de cămătari era o nedreptate şi băn­cile au adus lucrurile la o stare normală. Ele însă trebuie să facă mai mult, nu numai să scoboare dobinzile fa­buloase, ci se creieze un credit larg şi lesnicios operaţiilor agricole şi diferitelor trebuinţi ale săteanului. Pentru aceasta ele încă trebuesc organizate, perfecţionate. E bine să analizam faptele sub proporţia lor normala. Băncile populare care reprezintă un enorm progres pentru creditul ţă­rănesc, n’au ajuns încă complecta lor desvoltare. Iată de ce recunoaştem de bine venite observaţiile ce d. I. G. Duca le-a făcut în congresul de la Plo­eşti, zicind că băncile populare nu merg cum ar fi de dorit, de­oare­ce conducătorii lor sînt ocupaţi în alte direcţii. Şi am mai avea de complectat spunînd că pe lîngă aceasta ne li­pseşte o educaţie cooperativă şi o cultura cooperativă. Preoţii şi învăţătorii cari se pun în­deobşte în fruntea lor, sînt lipsiţi de instrucţia necesara pentru a le conduce. Trebue să o facem, căci altmin­trelea vom vedea înmulţirea cazu­rilor de lichidare a băncilor, cari s’au văzut deja pe ici pe colo. Băncile n’au apoi contabili, se­cretari şi censori competinţi şi nu rar se vad contabili la bănci fii de­­ ţărani cu 3—4 clase primare, cari habar n’au de operaţiile elementare ale contabilităţii. De aci vine şi ne­încrederea ţăranilor în aceste so­cietăţi. Trebue să se recunoască apoi că aceste bănci populare sunt cu totul centralizate, conduse şi îndrumate numai din capitală. O reala mişcare cooperativă nu poate prospera decît sub scutul dis­­centralizărei. Prin broşuri, printr’o foaie spe­cială, prin cursuri libere sau obli­gatorii, ar trebui formată instrucţia şi educaţia cooperatismului. Numai ast­fel iniţiativa privată se va desvolta în această direcţie. Pana în prezent cooperaţia la noi e condusă aproape numai de stat şi aceasta e pe lingă o greutate în desvoltarea ei lesnicioasă şi un impediment, căci cum am spus ne duce la centralizare. Aici ar fi locul să amintim și de cheslia federalizam băncilor popu­lare, care a prins prin unele locuri. Enunţăm aceste păreri cu mo­destia unor desiderate, cari merita a fi studiate. .. Multa paucis „Minciuna stă cu Re­gele la masă“. 1907 de „A. Vlăhuţă. „D-l A. A. Bădărău a luat dejunul la Palat“. L­a rele. Trecută e, deci numai e la modă A lui Vlăhuţă prea frumoasă odă.— De-aceia să se zică eu propun: Minciuna stă cu regii... la dejun. ** * v D-l A. A. B. procura­torul general al lui Mo­chi Fischer, etc.“ Ziarele. Ştiind ce pot cocotele din Capitală, De-un timp Încoace Mochi are-o plictisală : — Mă las de tine—Alecuie drăguţă De nu ţi-i scoate iute condicuţa...“ * * * din „Traista cu vorbe“ de Gh. Ghibănescu. Nu-i neamţ şi nici englez cun spuneţi voi Ci Cook este curat tachist cu noi. Dovada : eu un document am cunoscut Că Cook e ’n „Tirgul cook-ului născut, Cric-Crac. „Curierul meseriaşului­ A apărut in Iaşi «Curierul meseria­şului», sub direcţiunea d-lui I. Breabăn, tipograf. Acest organ de publicitate are menirea să apere şi să susţină drep­turile şi interesele clasei meseriaşilor din Iaşi. Noi salutăm cu simpatie apariţiunea acestui organ de publicitate care, sus­­ţinind cauză meseriaşilor, poate să fie de un real folos pe tărîmul economic şi so­cial. In articolul-program „Curierul me­seriaşului“ arată că va păstr­a, ca să zicem aşa, un caracter profesional. ■S3 IIII In adevăr acesta e caracterul ce tre­bue să şi-l impue un organ al mesei ia­şilor, căci pina acum, prea de multe ori s’a speculat politiceşte asupra intereselor lor. Acest organ de publicitate cu acest caracter va desminţi, odată pentru tot­deauna, pretenţiunile unora, că clasa me­seriaşilor din Iaşi este acaparată de una din grupările politice locale, care în prin­cipiel ei cîrmuitoare lipseşte tocmai de principiul naţionalizărei meseriilor, care este principiul de viaţă al meseriaşilor, mai cu samă, aci, în partea de nord a Moldovei. Toate problemele ce «Curierul mese­riaşului» va agita cu privire la ridica­rea şi desvoltarea clasei meseriaşilor, toate neajunsurile ce el va semnala în legea organică a meseriilor, toate do­leanţele ce va exprima, le vom examina în amănunt şi vor face obiectul studiu­lui nostru cel mai serios, fără nici o altă preocupare de­cit aceea ce rezultă din convingerea­­ că clasa meseriaşilor fiind o clasă muncitoare şi dar produc­tivă, are o menire însemnată in viaţa noastră economică şi socială. Ca atare ea trebue să aibă şi o altă chemare in viaţa politică. Noi am întreprins o conştiincioasă anchetă asupra situaţiunei meseriaşilor din Iaşi pe care, în curind o vom da publicităţei. „Curierul meseriaşului­­ va suplea cu competinţă la toate lipsurile studiilor şi observaţiunilor noastre. Sun­tem convinşi că în chipul acesta de pre­gătire se vor presenta altminteri, ca pînă acum, reformele privitoare la me­seriaşi. In fruntea ministerului de industrie şi de comerţ stă d. Al. Djuvara, un de­mocrat şi un muncitor hotărît, care a­­cordă o atenţiune deosebită organizărei meseriilor noastre. Ancheta asupra me­seriaşilor, publicată în anul trecut sub auspiciile ministerulu de industrie şi de comerţ, merită să fie ţinută in seamă in discuţiunile ce vor urma, cu atit mai mult cu cit cuprinde multe obser­­vaţiuni ale Camerei de comerţ şi de meserii din Iaşi. Discuţiunea va fi bine venită; glasul meseriaşilor e util si fie auzit,—căci, in sesiunea viitoare, de­sigur, parlamentul liberal va avea să se ocupe de modifi­carea legei meseriilor. De aceea repetam : nu putem de­cit să salutăm cu simpatie apariţiunea u­­nui organ al meseriaşilor. Nădăjduim că el nu se va pierde in lupte interne şi că credincios liniei sale de conduită va fi numai un organ al meseriașilor­ de­asupra tuturor partidelor politice. S­AMBAT­A 19 SEPTEMBRIE (2 OCT.) 1909 sBANI apjjt ."WJA3W^anW5to« »"T­SSSSSI DIRECtok POLITIC G. G. MÂRZESCU APARE ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia în paginăIii-a . 1 leu Linia în pagină Ill-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40 bani :FON 121 -1 Studii economice şi sociale Asociaţiunile agricole în Portugalia — După D. Luiz de Castro, fost ministru de lucrări publice — III. Societăţile de asigurare contra mortalităţei vitelor de muncă In 1865, preotul Joâs Laurenţo da Ro­cha, întemeiază la St.­Jorge das Doze Ribeiras (Angra de Heroismo, Atores) o Societate de bine­facere mutuală contra pierderei vitelor, prima societate de a­­cest gen în Portugalia. Societăţile de a­­sigurarea mutuală contra mortalităţei vi­telor bovine de Uleiros, de Armeria, de Abeoro, de Isua, in districtul Castello Branco, de Chamusco în Ribatejo, de Verride, de Santo Verao, de Penello, de Maiorca în alte localități din districtul Coimbra, datează din 1867, 1874, 1878. La Montenior au fost ridicate la rangul de instituțiuni comunale sub numele de Sociedudes de Lavoura. Art. 82 din ordonanța comunală pri­vitoare la aceste societăţi cuprinde ur­mătoare dispoziţie curioasă: „Cind o co­­­muna va avea de creat o Sociedade de „Lavoura, ea va publica hotârirea ei prin „afipte, declarind că vor face parte din „aceasta societate toţi agricultorii care „posed cel puţin o pereche de boi, ori „care ar fi valoarea lor, afara de­­ cei, „care In spaţiul de 20 zile, vor cere sa „fie escluşi“. Societatea de asigurare mutuală din Maiorca se numeşte Societatea agricolă de indemnizare a vitelor (Sociedade a­­gricolo pecuaria indemnisadora). Ea es­­e condusă după Statute alcătuite foarte bine In 1877. Membrii plătesc 200—300 reis (1 leu—1 leu şi 50 bani) la intrare şi 15 reis (7 bani şi jum.) pentru fiecare cap de vita înscrisă. Indemnnităţile sunt repartizate intre toţi membrii, dar n’au a varsa cotizaţii fixe. Toate aceste societăţi mutuale sunt rudimentare, afectînd forme legale foarte variate pentru că nu există o lege spe­cială pentru a le reglementa ; dar ele găsesc în legislaţiunea asupra ajutoare­lor mutuale şi în Codurile civile şi co­merciale tot ceea ce poate să le­ pri­vească jundiceşte —ceea ce e prea puţin. Statistica lor este foarte greu de orga­nizat pentru ca sunt constituiţi după un contract public sau printr’un simplu litiu particular, independent de orice interven­­ţiune oficială. Nici una din aceste societăţi nu im­pune plata cotizaţiilor fixe şi periodice, ceea ce facilitează mult organizarea şi administraţia, şi face inutilă ţinerea re­gulata a scriptelor şi a cheltuelilor in­­herente ; dar aceasta prezintă mari in­conveniente, ca lipsă de fonduri, incer­titudinea contribuţiei a fie­cărui asociat, —ceea ce este foarte grav— şi întirzie­­rea in plata indemnităţilor. D. Pedro Ferreira dos Santos, autorul broşurei «Călăuza practică a asociaţiu­­nelor agricole în Por­tugalia“, este acela care a elaborat statutele celei mai bune şi mai moderne din asociaţiunele de a­­cest gen ce exista in Portugalia . Societa­tea de asigurare pentru casa bovină, în­temeiata in 1904 la Povohde (Vizeu) după cele mai bune modele din străinătate a­­plicabile mediului portughez. Pentru a augmenta avantagiele aces­tor binefăcătoare initiative m­utualiste in Portugalia, ar trebui federate în diver­sele regiuni unde aceste societăţi abundă cum este de exemplu Cam­bra. IV. Societăţile de credit agricol înainte de întemeierea Societăţei de binefacere mutuală contra pierderei vi­telor, despre care am vorbit, s’a organi­zat la Angra do Heroizmo, capitala in­sulei Ferreira, cea intăi casă de econo­mie cunoscuta In Portugalia, afară de acea de Monte Pia Gerat din Lisabona, care datează din 1846. Ea a fost întemeiată de Nicolau A­­nastacio de Bellencourt, care mai tirziu, în 1856, pe cind era guvernator civil la Aveiro, fondase o instituţie de acelaş gen şi are norocul de a lasa numele sau le­gat de două opere meritorii care se gă­sesc, după jumătate de secol de existenţă în plină prosperitate, râspîndind binefa­cerile lor in regiunele unde funcţionează. Aceste case nu sunt exclusiv agricole este adevărat , dar aceia din Aveiro, ca şi aceia din Aegra, unde mediul e per­fect rural, primesc frecvent vizita agri­cultorilor, a căror cereri de fonduri au intotdeauna preferință. Agosthino José Freire publică, in 1836, un decret ministerial ce poate fi numit decret de propagandă pentru casele de economie. Antonio de Oliveira Marryca, un însemnat economist portughez, pre­zintă parlamentului in 1839 un proiect pentru înfiinţarea instituţiunelor de acest gen. „In fine, Sebastiao Ribeiro de La, in 1844, fonda casa de economie din Li­sabona, întreprindere care avu o viaţă efemeră. Acei 3 oameni curagioşi nu gă­siră de­cit un spirit generos şi patrio­tic care ştiu sâ-i Înţeleagă: acela fu fon­datorul caselor de economie din Aveiro şi Angra de Heroismo. Istoricul acestor case — Jayme de Magachaes Linia — scrie ca timp de 50 ani, de­şi ajutind mii de familii, casa din Aveiro a ciştigat o avere de aproa­pe 35 pontos de reis — 175.000 iei — avere care, cu capitalul acţionarilor —de altminteri neînsemnat — este garanţia principală a depozitelor şi resursa si­gură pentru un dezastru neprevăzut sau pentru a para una din acele freqvente perderi cauzate de scontul tratelor. Pentru a arăta desvoltarea acestei in­stituţiuni, e de ajuns să indicăm con­tul depozitelor şi a fondului de garan­ţie calculat din 10 în 10 ani şi pe anul din urmă. Mişcarea transacţiunelor în timpul ge­ranţei din urmă a fost de 1.103.201.265 reis. Aceste cifre sunt suficiente pentru a demonstra importanţa unui stabiliment început ia condiţiuni atit de modeste şi condus cu atita devotament şi cu atita desinteresare timp de 50 ani, Aveiro re­vendică această casă de economie ca un titlu de glorie. Chipul cel mai simplu şi cel mai re­pede pentru a organiza astâ­zi un sta­biliment de credit rural de acest gen se găsește astă­zi in legea organică a sindicatelor agricole, despre care vom vorbi in numărul viitor. Anii 1859 1869 1879 1889 1907 Depozite Reis 1­­3.605.550 40.563.885 111.470.340 212.370.640 227.151.840 Fonduri de garanție Reis 192.490 1.502.875 18.363.655 34.964.040 49.601.820 1­­1 leu valorează un schimb normal de 180 reis, deci 100 reis valorează 55 bani. Conto cu­prinde un milion de reis. DIN ZBORUL VREMII Mediocrităţile E un adevăr netăgăduit că trăim într’o societate conruptă, unde lipsa de scrupul şi legănarea şovad­nică a caracterelor sunt semnele obicinuite ale isboundei, nu lupta pentru trai. Sunt rari de tot aceia cari merg drept înainte, către bine şi adevar, nesocotind dacă drumul lor e neted, sau dacă vor tre­bui sâ’şi su­gereze picioarele pe cărări ne­­umblate, pline de gloduri şi mărăcini. Ei sint astăzi, precum au fost în toate timpu­rile factorii puternici ai progresului, marti­rii sublimi ai ştiinţei şi moralei omeneşti, Cristi sau Galiiei, şi unii şi alţii şi-au ex­plorat tărîmurile fără critire, nepăsători de asprimile mediului şi călăuziţi de cea mai­­na­ta virtute, pe care n’au cunoscut-o în chip desăvirşit de cit marile genii : abne­­gaţiea de sine. Această energie sufletească, sublimă, tind ea are drept obiect „binele", a legitimat celebra formulă morala: „Fais qu’ou doit, advienne qu’ou pourra“. E dureros, însă, cind de aceste virtuţi su­fleteşti, măreţe tu raceala lor s­usterâ, se agaţă mediocritatea de toate zilele. Inchipuiţi-vâ un biet muritor, slab de cap, neputincios, lipsit de ori­ce aptitudini deosebite. Mediocritate patentată—acest ob­scur membru al marelui furnicar omenesc,— şi-ar Îndeplini admirabil chemarea pe iunie, respectlnd legile armonice ale existenţei, lnsă individul In chestie ar deveni inutil,— şi, poate, chiar primejdios,—dacă ar cerca să infringă aceste legi. Căci, omul medio­cru, printr’o curioasa îndrumare, ameţit de înălţimi neaccesibile tuturora, se întinplă să încerce a eşi din sfera sa proprie de acţiune. Şi-atunci, sbâtîndu-se să intreacâ cu ori­ce preţ puterile sale, el apelează fără şovăire la pasiunile cele mai josnice. Abă­tut din cafea cea netedă, lipsit de armele necesare, omul mediocru nu cruţă nimic, ca să-şi facă loc printre cei puternici. Minciu­na, calomniea, veninul purulent ce umple sufletul neputincioşilor, sunt in genere, mij­loacele caracteristice de luptă. Nu mizeria, nu conflictele sociale de tot soiul, ci această dezastroasa necumpănire de forţe, a scos la iveală pe acei anormali hidoşi, de care as­tă­zi patologia sociala se alarmează cu drept cu­vînt! Sunt efectele logice, ce au decurs din căl­carea celui mai înţelept precept, miezul în­­­tregei filosofii socratice: „cunoaşte-te pe tine însu­ţi“. Ca ilustrare a celor de mai sus, se pot a­­duce pilde celebre, din toate ramurile de manifestare ale activităţei omeneşti,—lăsînd bine Înţeles deoparte pontica, cimpul cel mai vast şi mai puternic pentru recolta unor a­­semenea ciuperce cu pretenţii de trandafiri, întocmai ca cioara din fabulă. Literaturile, au scos şi ele la iveală ti­puri celebre de asemenea anormali. In „Don Quichotte“, Cervantes nu face de­cit eterni­zarea tipului, despre care vorbim. Mai mult de cit ori­unde, din nenorocire, la noi bovitue flagelul acestor omide intelec­tuale. Deosebiţi de rataţi prin persistenţa lor veninoasă, ei sunt cu mult mai primej­­dioşi de cit aceştia. Dureroasele lor con­­vulsiuni intelectuale, de multe ori, trec drept isprăvi demne de luat în seamă, In faţa pu­blicului nostru neformat Încă. Harold O scrisoare a d-lui senator Gr Gr. Burghelea Iubite Domnule Mârzescu, Recurg la bună-voinţa Domniei-tale şi te rog a dispune să apară în „Miş­carea“ următoarele : Reîntors de curind din străinătate ob­serv că unele ziare, doritoare de a lu­mina opinia publică, caută a mă ames­teca şi pe mine in daraverurile dintre d. V. V. Miclescu cu creditorii săi. Aceste ziare afirmă cu toată siguranța, ca de obicei, că eu am luat parte la r«-

Next