Mişcarea, septembrie 1909 (Anul 1, nr. 1-24)
1909-09-26 / nr. 21
i ANUL I.—No 21. 5 BANI Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Săulescu 5. ARONAVESTE In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an . . . 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 Iei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi Învăţătorii 50% ZIAR NATIONAL-LIBERAL înverşunarea piticilor Dl. Haret a fost cu drept cuvînt numit „omul şcoalei“. D-sa a fost In adevăr ministrul care a înţeles rolul covirşitor şi decisiv pe care-1 are instrucţia In propăşirea reală a unui popor. Ursita neamurilor se făureşte în şcoli. In ele se creazâ sentimentul naţional, sentimentul datoriilor şi drepturilor civice, al moralei şi eroismului unui neam. Şcoala dă caracterul şi aptitudinele unui popor. Pentru a ajunge la idealul măreţ ce se urmăreşte prin şcoli, trebue să ai elementelenecesare şi un program teoretic bine studiat. Nu se poate spune că d. Haret a neglijat programul. Care ministru al Instrucţiei a încercat mai multe metode şi mai multe reformări în Instrucţia noastră publică? De la d. Haret avem lucrul manual şi învăţătura profesionala introduse în şcolile primare. D-sa a înfiinţat şcolile profesionale de fete în atîtea oraşe şi şcolile inferioare de meserii , a organizat programul Invăţămîntului secundar superior aşa cum îl avem azi, şi acum proectează o diferenţiare a Invăţămlntului pentru fete. Dl. Spiru Haret a modernizat cu alte cuvinte învăţămîntul. Acestea le-a mărturisit în congresul de la Focşani şi d. Meissner şi d. dr. Istrati. Totuşi „Ordinea“, ziarul partidului d-lui Istrate, nu recunoaşte, ceia ce şefii săi confirma. „Ordinea“ numeşte într’un limbaj degradat pe d. Haret un „bolnav periculos“. Ziarul tachist atacă pe d. Haret pe tema că a căutat să fie în legături strînse cu preoţii şi învăţătorii. Am spus însă că pentru a putea urmări prin şcoala un adevărat ideal, e necesar a avea elementele necesare. Aceste elemente trebue formate Intr’un mod uniform. Şi ce e mai important în instrucţia publica de cât felul cum se dau primele noţiuni şi îndrumări, felul instrucţiei primare?. De aceia învăţătorii trebuesc mai de aproape conduşi de şefii lor superiori. Şi apoi învăţătorul la noi e pe lîngă factor de lumină şi elementul cel mai impus în emanciparea economica a ţărănimei. In această grea muncă învăţătorii nu trebuiau numai supraveghiaţi şi controlaţi, ci şi încurajaţi. Meritau acei oameni neobosiţi şi plini de sarcini, un cuvînt de îmbărbătare, o vorbă de însufleţire în uriaşa lor munca modesta, dar plină de roade. Dl. Haret a înţeles frâmîntarea acestor oameni şi rolul său de părinte în această luptâ. „Ordinea" Invinueşte însă pe aceşti nepreţuiţi restauratori ai statului românesc, de crimă, de instigaţie şi pe d. Haret de şeful lor vinovat. Iată textual acuzarea foaei d-lui Tache Ionescu: H1„Cine întreţinea speranţa şi ura, erau agenţii Băncilor populare, trimişi sa propoveduiasca desrobirea săteanului. Şi aceşti oameni inculţi, ei înşişi trăind în nevoile consătenilor lor, nu puteau avea decit ura şi speranţele acestora“. Inculţi şi plini de ură sunt acei cari au luminat cei întâi cu facla culturei mintea întunecata a acestui popor ; acei cari luptă pentru a-1 scăpa din ghiara camerei istovitoare ; acei cari singuri au fost în stare să dea, prin conducerea obştiilor, ţăranului pămîntul de hrană, pe care ciocoimea n’a putut şi n’a vrut să o dea şi pe care partidul d-lui Badărău şi Tache Ionescu l-a vândut Fişereştilor şi tuturor bandelor de venetici ce-i salariau ! Inculţi şi plini de ură au fost acei cari au dovedit în congresul de la Ploeşti că puterile acestui neam pot înfăptui schimbăriuriaşe spre bine , şi despre care „Ordinea“ în acelaş număr în care insultă pe agenţii băncilor populare, spune că congresul a fost „un frumos exemplu de muncă a poporului nostru şi o chezăşie a viitorului". Cum se prinde în vorbă limba ipocritului care trăieşte din şărbătănie şi specula faptelor mari ale altora ! Din articolul plin de scîrboase insulte al „Ordinei“, d. Haret iese şi mai mare, cu atit mai mare cu cît schelălăitul (ca să întrebuinţăm o noţiune populară dar precisă) adversarilor, e mai răutăcios şi mai înfometat. E aci glasul de neputincioasa vrăjmăşie al piticilor în contra titanului. Munca ce a depus-o d. Haret pentru regenerarea acestui neam o apreciazâ şi o admiră numai cei vrednici a o pricepe şi sinceri In dragostea de neam. Aceasta muncă va face din actualul ministru al Instrucţiunei o figură istorică şi venerata în cultul ce neamul romanesc l’a purtat în totdeauna oamenilor săi de jertfa şi ideal. Acest cult nu-l au şi nu-l înţeleg idolatrii d-lui Tache Ionescu. .. ---------- — in ni tmm ------------ Multa paucis Pe aria „O noapte întreagă“ Pe mine foarte mult mă miră Şi nu ştiu ce-au vrut se 'nţeleagă, Costinerii când îşi dosiră Avere ’ntreagă, avere ’ntreagă. Şi lira mea de loc nu ştie, Miclescu ce-a vroit să dreagă Când şi-a păpat pe datorie Averea 'ntreagă, Averea 'ntreagă. Sau poate vrut-au să ajungă Pe creditori la cfit să-i tragă Și lor să le rămite ’n pungă Averea 'ntreagă, averea ’ntreagă. Cric-Crac Psichologia antagonismului politic E curioasă partea psihologică în frămîntările de politică antagonistă, în special cum se face la noi. In afară de lupta mare de idei, in viaţa noastră politică sîntem veşnic înfioraţi de un fel de aversiune nestăpînită pentru adversari. Această tainică nemulţumire e ecoul grijei ce-l purtăm adversarului, care ne pindeşte. Intr'o luptă adevărată de idei n’ar trebui să aibă loc aversiunea. Să combaţi părerea protivnicului dacă nu te convinge, însă să o respecţi, căci ea este răsunetul sincer al unei mentalităţi fireşti, şi apoi partidele politice reprezintă sforţările fiilor aceluiaş neam pentru binele comun. Insă in discuţiile înverşunate se tinde întotdeauna spre extremităţi şi de aci nu e decît un pas pănă la pasiune. Iată de ce la noi luptele politice se dau cu aversiune. Şi apoi sunt mulţi nechemaţi cari se aruncă în politică, mulţi pescuitori în apă turbure a căror notă morală lasă de dorit. Aceştia sunt aceia, cari în adevăr poartă vina vrăjmăşiei cu care se face politica la noi şi care face adesea plicticoasă această îndeletnicire. Cum ar putea tolera cei sinceri, cari din politica şi-au făcut un ideal şi un cimp de jertfă şi de glorie, infamia unor parveniţi cari vînd interesele sfinte ale ţării pentru orgoliu şi pentru bani. De aceia presa noastră politică, oricîte sforţări va face, nu va putea ajunge niciodată la superioritatea unor discuţii academice şi teoretice. In totdeauna invectivele şi atacurile directe vor fi armele ei primitive dar eficace în luptele zilnice. Noţiunea războinică ce apare în transparenţa cuvîntului politică, nu se va putea împăca, nici odată cu platonismul politic. lată de ce partidul liberal de pildă, după atîtea fapte de muncă şi sacrificiu pentru ţară, a trebuit să îmbrace haina de zale în faţa adversarilor şi să-şi ridice paloşul ameninţător peste capul acelora, cari îi răsplăteau ostenelele cu insulte şi cari n’aduceau un schimb de cit pretenţii goale şi păcate grele. Vreai să faci binele pentru ţară, însă nu toţi înţeleg acel bine şi nu pe toţi îi interesează. Avem adversari politici cari nu sint îngrijiţi atît de ce foloase s’au adus ţărei, pe cît de ce foloase pot avea ei din afacerile publice. Şi cu aceştia trebue să duci luptă lui Achite eroică şi barbară, luptă de exterminare şi purificare. Acesta ar fi în orizont larg psichologia antagonismului şi impulsivităţei politice. Ca în orice chestie filosofică, consideraţiile sunt multiple. Pentru a-ţi permite această impulsivitate, trebue să pleci de la un motiv just. Acesta trebue analizat întîi de toate; și acesta lipsește de pildă „Epocei” care a făcut în atîtea rînduri „fiasco" in campaniile sale. din zborul vremii Conservatorul e folositor ? In urma iniţiativei d-lui Dujardin Beaumetz, de a se clădi la Paris un palat special pentru bursierii conservatoarelor de muzica şi declamaţie, Compedia, ziar care apare in capitala Franţei şi se ocupă exclusiv cu cele teatrale, a intervievat prin unul din reporterii săi, mai multe din celebrităţile scenei pariziene, asupra utilitaţei sau neatilitatei conservatoarelor-Ziarul ne dă răspunsurile d-lor Antoine de la Odeon, Renaud de la Opera Feraudy fost profesor la Conservator, Gemier, Albert Lambert fiul şi alţii. Printre aceste răspunsuri, unele sunt îndoelnice, căci cei ce le-au dat susţin cu studiul declamaţiei în Conservatoare, nu e nici folositor, nici nefolositor, de vreme ce aceste studii nici nu pot creia talente, nici nu pot contribui la desvoltarea lor. Aceasta desvoltare nu vine decit mai tîrziu, cînd experienţa formată prin uzul necontenit al treptelor scenei, complectează pe artist şi desavîrşeşte maturitatea talentului. Alţii, cum e dl. Gemier, se rostesc cu totul negativ asupra foloaselor învăţâmlntului artei dramatice In Conservator. Dacă elevul nu e un talent, Conservatorul nu’l va face să fie, de vreme ce în materie de ori-ce artă, aptitudinele nu se formează, ci se nasc. Iar dacă elevul este într’adevăr un talent, Conservatorul departe de a contribui, la formarea și desvoltarea sa personala, va contribui din potrivă la împedicarea acestora,prin faptul că personalitatea artistică a elevului va fi cu încetul absorbită de aceia a profesorilor săi, aşa că mai tîrziu, scena va avea un iniţiator şi nu un creator de rol. Din două talente—adaugă dl. Gemier ca să’şi concretizeze părerea printr’un exemplucare şi-ar începe cariera dramatică, unul intrlnd în Conservator, iar altul urcînd deadreptul treptele scenei, cu mult mai folositor va fi peste zece ani acest din urmă, decît cel dintâi. Căci acest din urmă, nu va perde nici o clipă, ci va cîştigatoată experienţa necesară formărei personalităţei sale artistice, pe cîtă vreme cei dintăi va fi să’şi piardă multă vreme, ca să’şi redobindească personalitatea şi să’i redea originalitatea pierdută prin deprinderea de a’şi imita şi urma profesorii. Alţiii cum e dl. Albert Lambert fiul, se rostesc in mod cu tot favorabil şi susţin necesitatea absolută a Conservatoarelor fără de care mai tîrziu n’ar fi de loc cu putinţă realizarea artei dramatice In teatru. După dl. Albert Lambert, Conservatorul dă cunoştinţa tradiţiilor şi a convenţiunelor de scenă, peste cari nici unui talent, oricît SAMBATA 26 SEPTEMBRIE(9 OCT.)’ 1909 DIRECTOR POLITIC G. G. BARZESCU APARE ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia în pagina II-a . 1 leu Linia în pagina IlI-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40 bani — TELEFON 121 —. ar fi de mare, nu este îngăduit să treacă. Cit despre personalitatea artistică după dl. Albert Lambert, ea nu va fi de loc întunecată In elevul bun şi de talent, dacă va avea norocul să dea peste buni profesori In Conservator. Din potrivă, aceştia vor şti să observe nuanţele şi aptitudinele aparte ale tinerei individualităţi, le va uşura desvoltarea prin prielnice sfaturi, fără să caute a suprapune ceva din personalitatea lor iu acea a noului artist; şi chiar de-ar căuta s’o facă, n’ar isbuti dacă elevul ar avea intr’adevăr chemarea unei adevarate personalităţi artistice. Rezultă din toate aceste, un singur principiu de sinteză: In materie de artă, de on ce artă, eşti şi te desvolţi singur, dacă eşti un talent, iar chemarea talentelor e să facă ele însăşi şcoală, nu să urmeze la şcoli străine. Harold Preşedintele camerei de comerţ din Bucureşti Avuntul ce l’au luat camerile de comerţ în ţară, a fost uimitor în ultimii ani şi acest avunt nu poate fi de cît spre mulţumirea celor cari urmăresc cu interes desvoltarea economică. Eri ni s’a anunţat din Bucureşti că d. D. Hagi Tudorache a fost ales din unanimitate preşedinte al Camerei de comerţ şi industrie din capitală. Acest fapt nu mai poate treceastăzi fără a i se da atenţia cuvenită. Nu sunt prea departe timpurile cînd asemenea alegeri treceau aproape neobservate, fără ca nici măcar cercurile comerciale şi industriale să se fi dat vreo importanţă. De astă dată insă lucrurile se prezintă cu totul altfel. Regretatul G. G. Assan a ştiut să ridice atit de sus prestigiul acestei instituţiuni, şi a reuşit să dea o aşa strălucire şi importanţă demnităţii de preşedinte, încit toată lumea se interesa in mod viu de această alegere. Suntem convinşi ca noul ales, d. Dim. Hagi Tudorache, işi da perfect de bine seama de marea răspundere morală ce o ia asupra sa. Dar tocmai aceasta ne este o garanţie că d-sa îşi va da toate silinţele să continue firul muncei predecesorului său. Şi, dată fiind energia, bunăvoinţa şi puterea de muncă a d-sale, privim cu deplină încredere la viitorul acestei instituţii, fiind siguri că ea nu va mai da nici un moment îndărăt. D. Hagi Tudorache, descendent al uneia din cele mai vechi familii de comercianţi din Capitală, cunoaşte bine toate păsurile comerţului şi ale industriei, mare industriaş şi comerciant, d-sa ştie bine ce este de făcut şi ce se poate face pentru continuarea operei predecesorului său. Pe viitor se impune ca la toate Camerile de Comerţ din ţară să se pună acelaş spirit de discernămint, ca acum in Capitală, la încredinţarea acestei importante demnităţi în mina celor mai vrednici , c ci rolul Oamenlor de Comerţ e foarte important pe viitor. BĂNCILE POPULARE — Congresul dinBotoşani — Astăzi se deschide la Botoşani al doilea congres din anul acesta al băncilor populare, uimind ca peste citeva zile să se deschidă la Craiova al treilea congres, şi anume ai băncilor populare din Oltenia. Urăm acestor doua mari adunări mult spor la lucru, astfel ca de o parte desbatente să fie substanţiale, şi de alta să-şi aibă încheierea in rezoluţiuni practice. Ele vor putea fi cu atit mai metodice, sub raportul discuţiei, şi cu atit mai rodnice, sub raportul resultatelor, cu cit în desfăşurarea lor se va ţine seamă de învăţămintele congresului din Ploeşti. Cu vremea şi pe temeiul experienţei se va putea ajunge la desbateri tot mai disciplinare şi in acelaş timp mai obiective, aşa ca să se menţie strict in cadrul ordinei de zi şi să fie consacrate cit mai mult scopului propriu zis ce-l au şi trebue să’l aibă in vedere băncile populare şi congresele lor. A fost o idee fericită ca in loc să se convoace un congres general al băncilor populare, care şi pentru motive pur technice, ar fi fost foarte anevoe de condus, s’au convocat delegaţii băncilor in congrese regionale. Prin aceasta s’a înlesnit mai întâi sarcina conducerei desbaterilor, care nu e atit de simplă cum s’ar putea crede, şi s’a făcut cu putinţă, ceea ce era un lucru capital, ca discuţia, la care iau parte atîţia inşi, să nu se piardă in prea multe amănunte sau In prea multe generalităţi, şi să devie haotică. Afară de aceasta, mulţumită unor congrese regionale se poate mai lesne clasa rezultatele ce le-au dat băncile populare şi se poate dobindi o vedere mai clară asupra neajunsurilor ce sunt de inlăturat şi a iniţiativelor bune ce sunt de încurajat. Congresul regional face să predomine, prin el însuşi, chestiunile practice, şi dacă la congresul din Ploeşti s’a făcut încă prea multă sinteză, putem fi siguri că la Botoşani şi Craiova se va pune mai multă greutate pe interesele imediate ale băncilor populare, ca organizare, activitate şi desvoltare. O idee nu mai puţin fericită» ar fi credem dacă pe viitor s’ar simplifica ordinea de zi, in sensul ca să fie mai puţin bogată şi în schimb, să se poată da o cit mai mare întindere discuţiei asupra diferitelor puncte, avindu-se grijă mai ales ca referatele ce deschid desbateriie la fiecare punct din programul congresului, să determine prin nota lor practică şi prin solida lor documentaţiune, o discuţie cit mai strînsă, care să fie şi să rămie în chestie dela început pinâ la sfirşit.iBăncile populare au eşit din perioada entuziasmului şi au intrat în perioada muzicei pozitive. Acuma e nevoe de mai puţin patos şi de mai multă preciziune în vederi şi in propuneri. Discuţia trebue să se dea In senzul posibilului şi al practicului, şi pentru aceasta este nevoe să i se dea de la început o bază solida prin rapoarte tipărite, care cuprinzînd fapte precum şi desiderate desluşit formulate, vor indruma de la sine pe diferiţii vorbitori să nu ia fiecare lucrurile de la Adam, să fie concis şi să spue numai ce e util. Mai este apoi de examinat, dacă n’ar fi bine ca constituirea biroului să aparţie congresului. Nu emitem nici o părere in această privinţă. Credem însă că este un punct care îşi are însemnătatea sa. Congresele, dacă e vorba să fie aşezăminte folositoare, de la care să pornească îndemnuri şi iniţiative puternice şi care să reprezinte adevărate etape de desvoltare, trebue să se desfăşoare ,în deplina libertate şi să aibă impresia conducerei de sine, care precum se ştie ascute simţul de răspundere. Şi putem fi siguri de la început că congresul va alege pe cei mai proprii, apreciind mai cu deosebire spiritul de ponderaţiune, darul de conducere şi prestigiul inteligenţei. Totul este ca congresul să’şi apară sieşi ca un organism viu, de sine stătător. Conştiinţa neadunărei sale li va da puterea de a’şi impune disciplina necesară, de a’şi concentra sforţările In mod unitar şi de a nu perde din vedere o clipă măcar ca e chemat să facă operă sănătoasă şi trainică. Alegerea biroului este mult mai mult decît o simplă formalitate. Este prima şi covîrşitoarea impresie sub care Începe activitatea adunărei. Cum am zis, este o chestiune care trebue cercetată. Congresele băncilor populare s’au dovedit a fi de cel mai mare folos pentru mersul înainte al acestor așezăminte. E nevoe deci să li se dea o organizare care să corespundă chemăiei lor, adică o organizare liberală și democratică. ’NOTE ZILNICE FRIZUTRELE• • •• N’am mai văzut de mult pe clasica dansează Cleo de Mérodé—care a fost pe la noi—și nu ştiu cum se mai frizează astăzi, cind progresul, In sborul și in dorul lui de a renovatul, a luat In primire și... frizura. Probabil că celebra dansatoare Îşi păstrează aceiaşi formă de frizură, ca să-şi acopere, zice-se, un defect ce-l are la una din urechele-i drăgălaşe. Şi dacă face aceasta—toată lumea o va recunoaşte, lumea femenină mai cu seamă,—frizura ei, odinioară atât de imitată de acest sex care din frumos cum este vrea să fie tot „mai frumos“—ea nu mai este astăzi de loc la modă. Căci nu se putea ca o femeie care vreme îndelungată s'a frizat aranjîndu’și părul în jos, pănă peste urechi, nu Se putea ca acuma să nu dea o altă directivă acestui pâr mătăsos, —negru și lucitor ca pana corbului sau blond ca spicul griului în razele soarelui— pe care și-l aranjează astăzi ridicindu-l în diferite etaje...