Mişcarea, septembrie 1909 (Anul 1, nr. 1-24)

1909-09-26 / nr. 21

i ANUL I.—No 21. 5 BANI Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Săulescu 5. ARONAVES­TE In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an . . . 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 Iei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi Învăţătorii 50% ZIAR NATIONAL-LIBERAL înverşunarea piticilor Dl. Haret a fost cu drept cuvînt numit „omul şcoalei“. D-sa a fost In adevăr ministrul care a înţeles rolul covirşitor şi decisiv pe care-1 are instrucţia In propăşirea reală a unui popor. Ursita neamurilor se făureşte în şcoli. In ele se creazâ sentimentul naţional, sentimentul datoriilor­ şi drepturilor civice, al moralei şi ero­ismului unui neam. Şcoala dă ca­racterul şi aptitudinele unui popor. Pentru a ajunge la idealul mă­reţ ce se urmăreşte prin şcoli, tre­­bue să ai elementele­­necesare şi un program teoretic bine studiat. Nu se poate spune că d. Haret a neglijat programul. Care ministru al Instrucţiei a încercat mai multe metode şi mai multe reformări în Instrucţia noastră publică? De la d. Haret avem lucrul manual şi în­văţătura profesionala introduse în şcolile primare. D-sa a înfiinţat şco­lile profesionale de fete în atîtea oraşe şi şcolile inferioare de me­serii , a organizat programul Invă­­ţămîntului secundar superior aşa cum îl avem azi, şi acum proec­­tează o diferenţiare a Invăţămlntu­­lui pentru fete. Dl. Spiru Haret a modernizat cu alte cuvinte învăţămîntul. Acestea le-a mărturisit în con­gresul de la Focşani şi d. Meissner şi d. dr. Istrati. Totuşi „Ordinea“, ziarul partidului d-lui Istrate, nu recunoaşte, ceia ce şefii săi con­firma. „Ordinea“ numeşte într’un lim­baj degradat pe d. Haret un „bol­nav periculos“. Ziarul tachist atacă pe d. Haret pe tema că a căutat să fie în le­gături strînse cu preoţii şi învăţă­torii. Am spus însă că pentru a pu­tea urmări prin şcoala un adevărat ideal, e necesar a avea elementele necesare. Aceste elemente trebue formate Intr’un mod uniform. Şi ce e mai important în instruc­ţia publica de cât felul cum se dau primele noţiuni şi îndrumări, felul instrucţiei primare?. De aceia învăţătorii trebuesc mai de aproape conduşi de şefii lor su­periori. Şi apoi învăţătorul la noi e pe lîngă factor de lumină şi elementul cel mai impus în emanciparea eco­nomica a ţărănim­ei. In această grea muncă învăţătorii nu trebuiau numai supraveghiaţi şi controlaţi, ci şi încurajaţi. Meritau acei oameni neobosiţi şi plini de sarcini, un cuvînt de îm­bărbătare, o vorbă de însufleţire în uriaşa lor munca modesta, dar pli­nă de roade. Dl. Haret a înţeles frâmîntarea acestor oameni şi rolul său de pă­rinte în această luptâ. „Ordinea" Invinueşte însă pe a­­ceşti nepreţuiţi restauratori ai sta­tului românesc, de crimă, de insti­­gaţie şi pe d. Haret de şeful lor vinovat. Iată textual acuzarea foaei d-lui Tache Ionescu: H1„Cine întreţinea speranţa şi ura, erau agenţii Băncilor populare, tri­mişi sa propoveduiasca desrobirea săteanului. Şi aceşti oameni inculţi, ei înşişi trăind în nevoile consăte­nilor lor, nu puteau avea de­cit ura şi speranţele acestora“. Inculţi şi plini de ură sunt acei cari au luminat cei întâi cu facla culturei mintea întunecata a aces­tui popor ; acei cari luptă pentru a-1 scăpa din ghiara camerei isto­vitoare ; acei cari singuri au fost în stare să dea, prin conducerea obştiilor, ţăranului pămîntul de hra­nă, pe care ciocoimea n’a putut şi n’a vrut să o dea şi pe care par­tidul d-lui Badărău şi Tache Ione­scu l-a vândut Fişereştilor şi tutu­ror bandelor de venetici ce-i sala­­riau ! Inculţi şi plini de ură au fost a­­cei cari au dovedit în congresul de la Ploeşti că puterile acestui neam pot înfăptui schimbări­­uriaşe spre bine , şi despre care „Ordinea“ în acelaş număr în care insultă pe a­­genţii băncilor populare, spune că congresul a fost „un frumos exem­plu de muncă a poporului nostru şi o chezăşie a viitorului". Cum se prinde în vorbă limba ipocritului care trăieşte din şărbă­­tănie şi specula faptelor mari ale altora ! Din articolul plin de scîrboase insulte al „Ordinei“, d. Haret iese şi mai mare, cu atit mai mare cu cît schelălăitul (ca să întrebuinţăm o noţiune populară dar precisă) ad­versarilor, e mai răutăcios şi mai înfometat. E aci glasul de neputincioasa vrăjmăşie al piticilor în contra ti­tanului. Munca ce a depus-o d. Haret pen­tru regenerarea acestui neam o a­­preciazâ şi o admiră numai cei vred­nici a o pricepe şi sinceri In dra­gostea de neam. Aceasta muncă va face din actu­alul ministru al Instrucţiunei o fi­gură istorică şi venerata în cultul ce neamul romanesc l’a purtat în totdeauna oamenilor săi de jertfa şi ideal. Acest cult nu-l au şi nu-l înţeleg idolatrii d-lui Tache Ionescu. .. ---------- — in ni tmm ------------­ Multa paucis Pe aria „O noapte întreagă“ Pe mine foarte mult mă miră Şi nu ştiu ce-au vrut se 'nţeleagă, Costinerii când îşi dosiră Avere ’ntreagă, avere ’ntreagă. Şi lira mea de loc nu ştie, Miclescu ce-a vroit să dreagă Când şi-a păpat pe datorie Averea 'ntreagă, Averea 'ntreagă. Sau poate vrut-au să ajungă Pe creditori la cfit să-i tragă Și lor să le rămite ’n pungă Averea 'ntreagă, averea ’ntreagă. Cric-Crac Psichologia anta­gonismului politic E curioasă partea psihologică în fră­­mîntările de politică antagonistă, în spe­cial cum se face la noi. In afară de lupta mare de idei, in viaţa noastră politică sîntem veşnic în­fioraţi de un fel de aversiune nestăpî­­nită pentru adversari. Această tainică nemulţumire e ecoul grijei ce-l purtăm adversarului, care ne pindeşte. Intr'o luptă adevărată de idei n’ar trebui să aibă loc aversiunea. Să combaţi părerea protivnicului dacă nu te convinge, însă să o respecţi, căci ea este răsunetul sincer al unei menta­lităţi fireşti, şi apoi partidele politice reprezintă sforţările fiilor aceluiaş neam pentru binele comun. Insă in discuţiile înverşunate se tin­de în­totdeauna spre extremităţi şi de aci nu e de­cît un pas pănă la pasi­une. Iată de ce la noi luptele politice se dau cu aversiune. Şi apoi sunt mulţi nechemaţi cari se aruncă în politică, mulţi pescuitori în apă turbure a căror notă morală lasă de dorit. Aceştia sunt aceia, cari în adevăr poartă vina vrăjmăşiei cu care se face politica la noi şi care face adesea plicti­coasă această îndeletnicire. Cum ar putea tolera cei sinceri, cari din politica şi-au făcut un ideal şi un cimp de jertfă şi de glorie, infamia u­­nor parveniţi cari vînd interesele sfinte ale ţării pentru orgoliu şi pentru bani. De aceia presa noastră politică, ori­­cîte sforţări va face, nu va putea a­­junge nici­odată la superioritatea unor discuţii academice şi teoretice. In totdeauna invectivele şi atacurile directe vor fi armele ei primitive dar e­­ficace în luptele zilnice. Noţiunea războinică ce apare în tran­sparenţa cuvîntului politică, nu se va putea împăca, nici odată cu platonismul politic. lată de ce partidul liberal de pildă, după atîtea fapte de muncă şi sacrifi­ciu pentru ţară, a trebuit să îmbrace haina de zale în faţa adversarilor şi să-şi ri­dice paloşul ameninţător peste capul a­­celora, cari îi răsplăteau ostenelele cu insulte şi cari n’aduceau un schimb de cit pretenţii goale şi păcate grele. Vreai să faci binele pentru ţară, însă nu toţi înţeleg acel bine şi nu pe toţi îi interesează. Avem adversari politici cari nu sint îngrijiţi atît de ce foloase s’au adus ţă­­rei, pe cît de ce foloase pot avea ei din afacerile publice. Şi cu aceştia trebue să duci luptă lui Achite eroică şi barbară, luptă de exterminare şi purificare. Acesta ar fi în orizont larg psicholo­gia antagonismului şi impulsivităţei po­litice. Ca în ori­ce chestie filosofică, con­sideraţiile sunt multiple. Pentru a-ţi permite această impulsi­vitate, trebue să pleci de la un motiv just. Acesta trebue analizat întîi de toate; și acesta lipsește de pildă „Epocei” care a făcut în atîtea rînduri „fiasco" in campaniile sale. din zborul vremii Conservatorul e folositor ? In urma iniţiativei d-lui Dujardin Beau­­metz, de­ a se clădi la Paris un palat spe­cial pentru bursierii conservatoarelor de mu­zica şi declamaţie, Compedia, ziar care a­­pare in capitala Franţei şi se ocupă exclu­siv cu cele teatrale, a intervievat prin unul din reporterii săi, mai multe din celebrită­ţile scenei pariziene, asupra utilitaţei sau neatilitatei conservatoarelor-Ziarul ne dă răspunsurile d-lor Antoine de la Odeon, Renaud de la Opera Ferau­­dy fost profesor la Conservator, Gemier, Albert Lambert fiul şi alţii. Printre aceste răspunsuri, unele sunt în­­­doelnice, căci cei ce le-au dat susţin cu stu­diul declamaţiei în Conservatoare, nu e nici folositor, nici nefolositor, de vreme ce aceste studii nici nu pot creia talente, nici nu pot contribui la desvoltarea lor. Aceasta des­­voltare nu vine de­cit mai tîrziu, cînd ex­perienţa formată prin uzul necontenit al treptelor scenei, complectează pe artist şi desavîrşeşte maturitatea talentului. Alţii, cum e dl. Gemier, se rostesc cu to­tul negativ asupra foloaselor învăţâmlntului artei dramatice In Conservator. Dacă elevul nu e un talent, Conservato­rul nu’l va face să fie, de vreme ce în ma­terie de ori-ce artă, aptitudinele nu se for­mează, ci se nasc. Iar dacă elevul este într’adevăr un ta­lent, Conservatorul departe de­ a contribui, la formarea și desvoltarea sa personala, va con­tribui din potrivă la împedicarea acestora,prin faptul că personalitatea artistică a elevului va fi cu încetul absorbită de­ aceia a profe­sorilor săi, aşa că mai tîrziu, scena va a­­vea un iniţiator şi nu un creator de rol. Din două talente—adaugă dl. Gemier ca să’şi concretizeze părerea printr’un exem­plu­­care şi-ar începe cariera dramatică, u­­nul intrlnd în Conservator, iar altul urcînd deadreptul treptele scenei, cu mult mai fo­lositor va fi peste zece ani acest din urmă, de­cît cel dintâi. Căci acest din urmă, nu va perde nici o clipă, ci va cîştiga­­toată ex­perienţa necesară formărei personalităţei sale artistice, pe cîtă vreme cei dintăi va fi să’şi piardă multă vreme, ca să’şi redobin­­dească personalitatea şi să’i redea origina­­litatea pierdută prin deprinderea de a’şi i­­mita şi urma profesorii. Alţiii cum e dl. Albert Lambert fiul, se rostesc in mod cu tot favorabil şi susţin necesitatea absolută a Conservatoarelor­ fără de care mai tîrziu n’ar fi de loc cu putinţă realizarea artei dramatice In teatru. După dl. Albert Lambert, Conservatorul dă cunoştinţa tradiţiilor şi­ a convenţiunelor de scenă, peste cari nici unui talent, ori­cît SAMBATA 26 SEPTEMBRIE­(9 OCT.)’ 1909 DIRECTOR POLITIC G. G. BARZESCU APARE ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia în pagina II-a . 1 leu Linia în pagina IlI-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40 bani — TELEFON 121 —. ar fi de mare, nu este îngăduit să treacă. Cit despre personalitatea artistică după dl. Albert Lambert, ea nu va fi de loc în­tunecată In elevul bun şi de talent, dacă va avea norocul să dea peste buni profesori In Conservator. Din potrivă, aceştia vor şti să observe nuanţele şi aptitudinele aparte ale tinerei individualităţi, le va uşura des­voltarea prin prielnice sfaturi, fără să caute a suprapune ceva din personalitatea lor iu acea a noului artist; şi chiar de-ar căuta s’o facă, n’ar isbuti dacă elevul ar avea intr’adevăr chemarea unei adevarate personalităţi artistice. Rezultă din toate aceste, un singur prin­cipiu de sinteză: In materie de artă, de on ce artă, eşti şi te desvolţi singur, dacă eşti un talent, iar chemarea talentelor e să facă ele însă­şi şcoală, nu să urmeze la şcoli străine. Harold Preşedintele camerei de comerţ din Bucureşti Avuntul ce l’au luat camerile de co­merţ în ţară, a fost uimitor în ultimii ani şi acest avunt nu poate fi de cît spre mulţumirea celor cari urmăresc cu inte­res desvoltarea economică. Eri ni s’a anunţat din Bucureşti că d. D. Hagi Tudorache a fost ales din u­­nanimitate preşedinte al Camerei de co­merţ şi industrie din capitală. Acest fapt nu mai poate trece­­astăzi fără a i se da atenţia cuvenită. Nu sunt prea departe timpurile cînd asemenea alegeri treceau aproape neob­servate, fără ca nici măcar cercurile co­merciale şi industriale să se fi dat vreo importanţă. De astă dată insă lucrurile se prezintă cu totul altfel. Regretatul G. G. Assan a ştiut să ri­dice atit de sus prestigiul acestei insti­­tuţiuni, şi a reuşit să dea o aşa strălu­cire şi importanţă demnităţii de preşe­dinte, în­cit toată lumea se interesa in mod viu de această alegere. Suntem convinşi ca noul ales, d. Dim. Hagi Tudorache, işi da perfect de bine seama de marea răspundere morală ce o ia asupra sa. Dar tocmai aceasta ne este o garanţie că d-sa îşi va da toate silinţele să continue firul muncei prede­cesorului său. Şi, dată fiind energia, bu­­­­năvoinţa şi puterea de muncă a d-sale, privim cu deplină încredere la viitorul acestei instituţii, fiind siguri că ea nu va mai da nici un moment îndărăt. D. Hagi Tudorache, descendent al u­­neia din cele mai vechi familii de comer­cianţi din Capitală, cunoaşte bine toate păsurile comerţului şi ale industriei, mare industriaş şi comerciant, d-sa ştie bine ce este de făcut şi ce se poate face pentru continuarea operei pre­decesorului său. Pe viitor se impune ca la toate Ca­merile de Comerţ din ţară să se pună acelaş spirit de discernămint, ca acum in Capitală, la încredinţarea acestei im­portante demnităţi în mina celor mai vrednici , c ci rolul Oamenlor de Comerţ e foarte important pe viitor. BĂNCILE POPULARE — Congresul din­­Botoşani — Astăzi se deschide la Botoşani al doi­lea congres din anul acesta al băncilor populare, uimind ca peste citeva zile să se deschidă la Craiova al treilea con­gres, şi anume ai băncilor populare din Oltenia. Urăm acestor doua mari adu­nări mult spor la lucru, astfel ca de o parte desbatente să fie substanţiale, şi de alta să-şi aibă încheierea in rezolu­­ţiuni practice. Ele vor putea fi cu atit mai metodice, sub raportul discuţiei, şi cu atit mai rodnice, sub raportul resul­­tatelor, cu cit în desfăşurarea lor se va ţine seamă de învăţămintele congresului din Ploeşti. Cu vremea şi pe temeiul ex­perienţei se va putea ajunge la desba­­teri tot mai disciplinare şi in acelaş timp mai obiective, aşa ca să se menţie strict in cadrul ordinei de zi şi să fie consa­crate cit mai mult scopului propriu zis ce-l au şi trebue să’l aibă in vedere băn­cile populare şi congresele lor. A fost o idee fericită ca in loc să se convoace un congres general al băncilor populare, care şi pentru motive pur tech­­nice, ar fi fost foarte anevoe de condus, s’au convocat delegaţii băncilor in congre­se regionale. Prin aceasta s’a înlesnit mai întâi sarcina conducerei desbateri­­lor, care nu e atit de simplă cum s’ar putea crede, şi s’a făcut cu putinţă, ceea ce era un lucru capital, ca discuţia, la care iau parte atîţia inşi, să nu se piar­dă in prea multe amănunte sau In prea multe generalităţi, şi să devie haotică. Afară de aceasta, mulţumită unor con­grese regionale se poate mai lesne clasa rezultatele ce le-au dat băncile populare şi se poate dobindi o vedere mai clară asupra neajunsurilor ce sunt de inlătu­­rat şi a iniţiativelor bune ce sunt de în­curajat. Congresul regional face să pre­domine, prin el însuşi, chestiunile prac­tice, şi dacă la congresul din Ploeşti s’a făcut încă prea multă sinteză, putem fi siguri că la Botoşani şi Craiova se va pune mai multă greutate pe interesele imediate ale băncilor populare, ca orga­nizare, activitate şi desvoltare. O idee nu mai puţin fericită» ar fi cre­dem dacă pe viitor s’ar simplifica ordi­nea de zi, in sensul ca să fie mai puţin bogată şi în schimb, să se poată da o cit mai mare întindere discuţiei asupra diferitelor puncte, avindu-se grijă mai ales ca referatele ce deschid desbateriie la fiecare punct din programul congre­sului, să determine prin nota lor prac­tică şi prin solida lor documentaţiune, o discuţie cit mai strînsă, care să fie şi să rămie în chestie dela început pinâ la sfirşit.­­iBăncile populare au eşit din perioada entuziasmului şi au intrat în perioada muzicei pozitive. Acuma e nevoe de mai puţin patos şi de mai multă preciziune în vederi şi in propuneri. Discuţia tre­bue să se dea In senzul posibilului şi al practicului, şi pentru aceasta este nevoe să i se dea de la început o bază solida prin rapoarte tipărite, care cuprinzînd fapte precum şi desiderate desluşit for­mulate, vor indruma de la sine pe dife­riţii vorbitori să nu ia fiecare lucrurile de la Adam, să fie concis şi să spue nu­mai ce e util. Mai este apoi de examinat, dacă n’ar fi bine ca constituirea biroului să apar­­ţie congresului. Nu emitem nici o pă­rere in această privinţă. Credem însă că este un punct care îşi are însemnătatea sa. Congresele, dacă e vorba să fie aşe­zăminte folositoare, de la care să por­nească îndemnuri şi iniţiative puternice şi care să reprezinte adevărate etape de desvoltare, trebue să se desfăşoare ,în deplina libertate şi să aibă impresia con­ducerei de sine, care precum se ştie as­cute simţul de răspundere. Şi putem fi siguri de la început că congresul va a­­lege pe cei mai proprii, apreciind mai cu deosebire spiritul de ponderaţiune, darul de conducere şi prestigiul inteli­genţei. Totul este ca congresul să’şi a­­pară sie­şi ca un organism viu, de sine stătător. Conştiinţa nead­unărei sale li va da puterea de a’şi impune disciplina necesară, de a’şi concentra sforţările In mod unitar şi de a nu perde din vedere o clipă măcar ca e chemat să facă operă sănătoasă şi trainică. Alegerea biroului este mult mai mult de­cît o simplă formalitate. Este prima şi covîrşitoarea impresie sub care Începe activitatea adunărei. Cum am zis, este o chestiune care trebue cercetată. Congresele băncilor po­pulare s’au dovedit a fi de cel mai mare folos pentru mersul înainte al acestor așezăminte. E nevoe deci să li se dea o organizare care să corespundă chemă­­iei lor, adică o organizare liberală și democratică. ’NOTE ZILNICE FRIZUTRELE• • •• N’am mai văzut de mult pe clasica dansează Cleo de Mérodé—care a fost pe la noi—și nu ştiu cum se mai fri­zează astăzi, cind progresul, In sborul și in dorul lui de a renova­­tul, a luat In primire și... frizura. Probabil că celebra dansatoare Îşi păstrează aceiaşi formă de frizură, ca să-şi acopere, zice-se, un defect ce-l are la una din urechele-i dră­gălaşe. Şi dacă face aceasta—toată lu­mea o va recunoaşte, lumea femenină mai cu seamă,—frizura ei, odinioară a­­tât de imitată de acest sex care din fru­mos cum este vrea să fie tot „mai fru­mos“—ea nu mai este astăzi de loc la modă. Căci nu se putea ca o femeie care vreme îndelungată s'a frizat aranjîndu’și părul în jos, pănă peste urechi, nu Se putea ca acuma să nu dea o altă direc­tivă acestui pâr mătăsos, —negru și lu­citor ca pana corbului­ sau blond ca spi­cul griului în razele soarelui— pe care și-l aranjează astăzi ridicindu-l în dife­rite etaje...

Next