Mişcarea, decembrie 1909 (Anul 1, nr. 74-98)

1909-12-08 / nr. 80

ANUL I.­No. 80. BANI Redacţia şi administraţia Iaşi, Strada Siulescu 5. A BOS .4 taJK­AT In­ ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an . . . 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „­­Preoţii şi Învăţătorii 50% Hi DOUA DISCURSURI POLITICE Discuţia asupra respunsului la Mesagiul Tronului, a fost anul a­­cesta un prilej ca doi oameni poli­tici ai ţărei,—bărbaţi de stat şi de guvernămînt, cu vederi opuse,—să se rostiască cu toată sinceritatea a­­supra problemelor sociale de care este astăzi frămîntată ţara romi­­nească. Vorbim de d-nii P. P. Carp şi I. I. C. Brătianu actualii şefi ai celor două partide istorice cari s’au ros­tit în ultimele doua şedinţi ale Ca­merei, discursuri adevărat politice,­­despre care excelentul nostru con­frate din Capitala, „Viitorul“ pu­­blică următoarele judicioase apre­cieri : Rezumînd dezbaterile, ce s’au ur­mat la Cameră, timp de aproape 10 zile asupra răspunsului Adunării la mesajul Coroanei, se poate zice cu drept cuvînt, că iar numai în istoria luptelor noastre parlamen­tare concepția şi metoda conserva­toare au fost prezentate în mod a­tt de plastic şi cu atîta strălucire ca alaltăeri de d-1 Carp, şi iar dease­­meni cugetarea şi acţiunea liberala, au fost atit de larg si puternic mo­tivate, ca în discursul, cu care pre­şedintele consiliului, d-1 I. C. Bră­­tianu, a încheiat desbaterile. Din acest punct de vedere se poate zice fără nici o exagerare, că cele două cuvîntări, în cari şefii par­tidelor istorice au desfăşurat cu o desăvîrşită sinceritate şi cu o re­marcabilă Înălţime de cuget, vede­rile lor asupra situaţiei de azi, pre­cum şi a destinelor viitoare ale sta­tului nostru, au avut ceva simbolic. Sunt cuvîntări, a căror însemnă­tate, trec dincolo de preocupările orei prezente proectind lumina si­gura şi desluşitoare asupra desvol­­tării mai departe a acestei ţări, şi adincind înţelesul nevoilor, din care rezultă fie­ce pas înainte şi care urmează în mod firesc fiecărui pro­gres. Sunt cuvîntările unor oameni de stat cari stînd într’o măsură dife­­rită pe temeiul realităţii, se înalţă cu gîndirea pînă la cele mai înalte şi permanente interese şi năzuinţe ale ţarii, îmbrăţişînd adevăratele condiţiuni de dăinuire şi întărire ale regatului român şi căutînd să de­prindă şi să desluşiască din luptele şi frămintările politice şi sociale, a­­ceea ce este nevoie obşteasca, aceea­­ce este şi trebue să fie mai presus de deosebiri şi vicisitudini, aceea ce reprezintă şi asigura continuitatea istorica, aceea ce este propriu zis rom­înesc şi romînesc trebue să ră­­miie. Mult timp va dăinui în suflete a­­dînca impresie lasata de aceste două discursuri, nu odată pe viitor se va căuta în ele norme de sănă­toasă gîndire politică, şi mult vor fi contribuit ele la formarea acelei conştiinţe publice, care este în ul­tima instanţă, pavăza de apărare a statului şi aşezămintelor sale. Fără îndoiala, este o mare deo­sebire intre sistemul politic, pe care l’a expus în mod magistral, în tră­sături viguroase şi constructive, d. Carp, şi care se confunda cu însăşi personalitatea d-sale, şi acela pe care primul ministru la pus în pi­cioare în faţa Camerei, cu o admi­rabilă plasticitate şi întreaga sa pu­tere funcţională. Le desparte chiar o lume Întreagă aceste doua sisteme, o lume de ireductibilă convingere şi de nesdruncinată încredere în pu­terea dătătoare de viaţă a princi­piilor scumpe fie­cărui orator în parte. D-l Carp stă încă şi astăzi pe te­renul celei mai desăvârşite negaţiuni, faţă de reformele agrare ale guver­nului, crede încă şi astăzi că n’a­­vem o chestie socială ci numai una administrativa, nu vrea să admită nici acum, că noi straturi s’au ri­dicat şi noi probleme cu ele îm­preuna, faţă de cari statul, prin or­ganul partidelor de guvernămînt, are datorii de îndeplinit, refuză şi’n momentul de faţă să accepte pre­facerile devenite necesare în orga­nizarea noastră politică-socială, şi vede anarhie, acolo unde nu este decît germinare de viaţă nouă, so­cială, dezordine, acolo, unde se ela­borează din plinul energiilor acestui popor noi forme de existenţă, mai înalte, mai drepte, mai omeneşti. Lucrul acesta l-a pus în lumină d-l Brătianu cu o admirabilă putere de analiză şi -a totalizat într’un portret politic în care se găsesc de­finite în mod maestru în trăsătu­rile lor cele mai esenţiale, clasele pe cari le reprezintă d-nul Carp, cu interesele lor, cu prejudecăţile lor. In faţa concepţiei conservatoare, căreia d-l Carp i-a dat cea mai în­­nalta expresiune, ce i s’ar fi putut da vreodată, aurind cu razele inte­ligenții sale dominatoare, grelele ur­me ce le-a lăsat asupra ei logica vremurilor, de care de atîtea ori a fost biruita, — d-l Brătianu a desfă­șurat în toată puterea ei creatoare, în toata virtutea ei, de a se adapta la timp tuturor problemelor şi îm­prejurărilor, concepţia naţional li­berală. Cu un accent de autoritate, ce decurgea în întregime dintr’un adine simţ de răspundere şi dintr’o adîncă conştiinţă a nevoilor de azi şi de mîine ale acestei ţări şi care prin spontaneitatea sa, a dominat întreaga camera, precum astăzi do­mină întreaga conştiinţă publică, şeful guvernului nu s’a mărginit să justifice în mod strălucit şi fara pu­tinţa de replica atît opera de pina acum din partidul liberal, cit şi o­­pera sa de mîine, ci a pus toate clasele, toate partidele, toate con­ştiinţele din ţară, cu robustul gest al omului, la care gîndirea şi ac­ţiunea formează o unitate indiso­lubilă, în faţa datoriei ce le incum­bă tuturora în procesul de trans­formare prin care trecem, dacă vrem ca aceasta criză să fie o criza de creştere şi să ieşim dintr’aşa, întă­riţi ca stat, ca naţiune, ca neam. Era mai mult de­cît un şef de guvern şi de partid care vorbia. Era omul care Incarna în toata intensitatea ei, puterea de voinţa a acestui popor, de a merge înainte şi cererea sa imperioasă, ca toată lumea să-şi facă datoria către el, deplin, fără şovăire şi cu adîncă convingere. Cînd a arătat, în cel mai frumos elogiu, ce se putea a­­duce d-lui Carp, ceea ce este aproa­pe tragic, în existenţa acestui şef de partid, care să găseşte strein în partidul său, cînd de alta parte în­­t’o evocare scăpărătoare de viaţă, a arătat ce admirabil organizm e partidul naţional liberal, de care e u­rmat şi ajutat cu o nemărginita încredere, aceasta n’a făcut o nici pentru a mîhni pe marele său ad­versar, nici pentru a se făli de el, ci preocupat tot de aceeaşi idee, ideea adevăratului om de stat, că oare forţele politice trebuiesc ast­fel organizate şi îndrumate, ca să dea maximum de folos în favoarea Statului. Da, este o depărtare mare între cele două concepţiuni, pe care le întrupează d-nii Carp şi Brătianu. Depărtarea ce este între cei doi poli ai gîndirei politice. Ceia ce însă a fost cea mai frumoasă caracte­ristică a acestei încrucişări de ar­me, a fost că prin toate deosebirile de idei şi ledinţe atît de vînjos ac­centuate de cei doi protivnici, a străbătut cu o egală putere grija a­­dîncâ şi caldă de viitorul Romîniei, dorinţa arzătoare de a vedea statul român atingînd cele mai înalte des­tine, rîvna înduioşătoare de a ve­dea o Românie înfrățită. Multa paucis Motto: Comerţul sa­tisface cerinţele omu­lui rafinat. G. D. Şerban („Opinia“)­Vorbele mai sus citate,— Autorul fiind dat— Ar putea fi corectate : „Omului... parafinat“. Motto: Nu vom face istoricul comerţului în­­cepînd de la naşterea lui. Tot Gh. D. Şerban şi tot ("„Opinia“) Bine faci că te opreşti. Căci asemenea poveşti, Le-am­ primi cu exclamarea: „Naşterea şi lumânarea“!... Creditul a exercitat totdeauna asupra oa­menilor o influenţă a­­meţitoare. Iar Şerban şi iar „Opinia“ Manole Buznea a cetit Faimosul de mai sus citat Şi cum era cam ch­irchilit Lui Gh. Şerban i-a declarat : „Simt puţintel cam ., creditat...“ Cric-Crac POLITICE ♦ Discursul d lui Carp, cel mai fru­mos discurs poate ce l-a rostit în ulti­mii două­zeci de ani şeful partidului conservator, a deşteptat un viu interes şi a făcut o deosebită impresie în cer­curile parlamentare. D. Carp a atins u­­na din cele mai înalte culmi ale do­rinţei şi cugetărei politice. Ceea ce nu s’a înțeles, încă, este nota agresivă ce a avut’o în partea politicei externe, la a­­dresa unor state. Orientarea politicei noastre de afară se poate justifica, şi e deplin justificată de mult prin pacinica noastră desvol­tare şi creșterea sigură a greutăței cu­­vîntului României, fără să se cadă în­tr’o notă extremă. Dealtmintrelea, acea­sta nu cadrează nici cu situaţia de fapt a relaţiunilor noastre. D. Carp a ră­mas aici, vădit, la un punct de vedere care nu mai corespunde împrejurărilor reale de acum. ♦ Cînd şi-a terminat discursul, dl. Carp a fost aplaudat de toţi deputaţii tachişti. Ni place a crede, ca d. Carp n’a tras nici o concluzie din aceste aplauze. Mai aplaudat de cît a fost în faimoasa şe­dinţa din camera conservatoare din tim­pul răscoalelor, cind majoritatea lakislâ î’a sărbătorit ca pe un salvator,—se poate? — Cu toate că tachiştii—inclusiv şeful­­au aplaudat cu multă... frenezie discursul d-lui Carp.—Ordinea de astăzi nu se poate opri de a nu releva discursul d-lui Fleva „cel mai în măsură“ orator care a convins întreaga redacţie a d-lui Bă­­dărău că „guvernul e în decadenţă“. „O Mobil“ esclamă astăzi, foarte jalnic „Ordinea“ d lui Bădărău... Ce vo fi stăpânit oare pe patronul d-lui Blumeyifeld, că-i aşa de... duios ?.. ---------- ■ ...se®?®*« -----­ Cinematograful men Ziarele conservatoare se bucură foarte mult că d. Emil Miclescu, fostul direc­tor al C. F. R., s-a înscris în partidul de sub şefia d-lui Carp. „Conservatorul“ consacră chiar un articol cu litere com­pacte noului adept şi se laudă cu a­­ceastă achiziţiune, spunind că d. Emil Miclescu va fi o mîndrie a partidului conservator.­­Dacă am fi duşmani ai d-lui P. P. Carp am spune curat că ne pere bine de această nouă achiziţiune , dar pentru că suntem­ prieteni foarte sinceri, mărturisim că bucuria «Conser­­servatorului“ nu numai că nu ne bu­cură de loc, dar ne şi întristează. Se știe că d. Miclescu, pe cmd era di­rector al căilor ferate, era un excelent organizator de deraieri de trenuri. Ori, d. Miclescu s’a înscris in parti­dul conservator tocmai pentru a aduce cu trenul, mai degrabă, pe d. P. P. Carp la putere. Își poate deci închipui ordine perico­lul intrării d-lui Miclescu în partidul carpist. Deci cum rămîne cu bucuria «Con­servatorului», dacă noul şef de tren n’are experienţa necesară de a duce ca­rul opoziţional la putere ? Ca reacţionar ce este d. Carp va cere reintroducerea poştalionului, a poştii lui Vilner dacă voiţi,—numai să nu se mai întîmple vre­o deraiare. D. Miclescu ar putea răsturna poşta în şanţ, dar pe­ricolele unei deraieri sînt cu mult mai dureroase decît ale unei simple­­răstur­­nări de căruţă. lată deci că intrarea d-lui Miclescu în partidul conservator nu numai că nu este un eveniment însemnat, dar este chiar un indiciu că opoziţia şi-a asi­gurat deraierile, pentru îndepărtatele vremuri cînd va veni la putere. Şi să se zică că noi nu sîntem prie­teni ai d-lu Carp, cînd facem mărtu­risirea că nu ne pare bine de achiziţia pe care a facut-o în persoana d-lui Mic­­lescu. RADAMES --------------------------------------------­ DIN ZBORUL VREMII )Arta şi banii Găsim în calendarul „Bibliotecei pentru topi“ pe anul 1910, notele de mai jos pu­blicate sub titlul „Arta şi banii“. Dacă e să cumpăram chipul cum străină­tatea apreciează şi răsplăteşte arta, cu cele ce se petrec la noi în această direcţie, am găsi poate explicarea pentru ce ţara noas­tră nu e tocmai bogată in producţiuni ar­tistice. Ar trebui ca oamenii noştrii politici să dea mai serioasă atenţie, chestiunea artelor la noi,­­ ţară de care atenţie vom pierde pe zi ce merge dreptul de­ a ne socoti un po­por civilizat. Dar, să dam cuvin­tul acelor notiţe: „Artiştii au căpătat o importanţă aşa de mare ca publicul se interesează, din zi în zi mai mult, de tot ceea ce stă in legătură cu ei . Interiorul lor, viaţa lor privată, obi­ceiurile lor sunt cunoscute de toţi. Ceiace ar trebui să aţîţe insă mai mult curiositatea generală sunt sumele fabuloase pe care le cîştigă artiştii cu prilejul diferitelor concerte şi angajamente. Zulum Bouffar o celebră stea de operele era plătită la teatrul Gaite cu 54.000 lei pe an ceia ce venea 150 lei pe seară. Paulin Menier, neuitatul Choppart din Cu­rierul de Lyon primea 60.000 lei pe an — Geoffroy comic epic, ciştiga 1000 lei lună pe la Palais-Royal. Lui Frédérick Lem­aitre i se plătea 200 lei pentru fiecare reprezentaţie. Trebue să spunem insă că niciodată, artiş­tii n’au fost aşa plătiţi cum sunt în zilele noastre. Sumele cele mai mari au fost atinse de Sarah Bernhardt, care in turneurile sale a făcut reţetele cele mai prodigioase ce se pot imagina. Primul turneu al Sarei în A­­merica, organizat de impresariul Gray, ţinu timp de patru luni şi aduse ilustrei tragidio­ane suma de 600.000 Iei. Coquelin într’un turneu organizat de în­săşi Sarah Bernhardt primea 3000 lei pe seară. Alături de aceştia se poate socoti şi M-me Régane care, in America, în timpul turneu­lui organizat de vicontele de Braga primea seral 2000 lei. Jeana Granier, care, în străinătate, atinse sume fantastice, la Paris nu contractează angajamente decît cel puţin 800 lei pe zi cu un minimum de 100 reprezentaţii. De obicei se spune cînd e vorba de un tenor mare că : „are în gît 100.000 franci“. Relativ la aceasta se impune numai­de­cît numele celebrului Carusso. D. Couried dă pe fiecare an 1 milion lei lui Carusso, cu condiţia să nu evite decit cu învoirea lui. Pentru această frumoasă sumă Carusso cîntă de 10 ori pe an. Totuşi, că să nu piar­ MARȚI 8 (21) DECEMVRIE 1909 w Dfinixrob Politic g. G. M Arz­es­cu .UMÎi'K X'il.SiiJ Brunauri Comerciale Linia în pagina ii-a . 1 leu Linia in pagina 111-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40 bani ===== TELEFON 121 = = dă vremea Carusso a găsit mijlocul de a mai ciştiga aproape 30.000 lei anual cîntînd vreo 20 bucăţi pentru o Societate de fono­grafe. Alături de el, stau iluştrii cintareţi ca Chaliapine care primeşte 10.000 iei pe zi, d-na Melba care cîştigă 80.000 lei pentru 10 reprezentaţii. Adelina Patti, pentru o singură represen­­taţie în America a primit 25.000 lei. La Pa­ris la Eden-Concert i se dete 15.000 lei ca să ciute numai trei cavatine mici cari du­­raază abia cinci minute fiecare! 1000 lei pe minută! Alături de marii cîntăreţi, virtuoşii pia­nului şi vioarei cunoscură de asemenea suc­cese de felul acesta-Ilustrul pianist Paderevski, în urma unui concert dat în saloanele miliardarului ame­rican Astor, primi suma de 10.000 lei. Raoul Pougno eminentul profesor de la conservato­rul „Femina“ primește pentru fiecare con­cert 2000 lei. Kubelik violonistul, 3000 lei, iar Isage cîştigă 250.000 lei pe sezon­ De asemenea artiştii de pe la cate­ con­­certuri nu stau mai prejos. Yvette Guilbert la Paris are 800 lei seral, la Londra şi la Berlin i se plăteşte aproape 2000 lei. Polin, pretinde 400 Iei pe zi, Mayol 3000 lei pe lună la Paris şi 15.000 -18.000 în provincie, etc. etc. N’am dat aci, de­cît o slabă ochire asu­pra cîştigurilor mari. Sunt mulţi alţi artişti cari ating sum­e tot aşa de importante. trei premiaţi Cum s’a distribuit premiul Nobel.—«Poe­ta laureata».- Pictorul Kanlback.— Pictură modernă.—Din istoria an­tică. --Serbâtorirea lui Marconi. In cursul evenimentelor de mare în­­semnătate premiul Nobel liberat la Sto­­ckolm a avut darul şi anul acesta sâ capete o importanţă deosebită. Şi nu numai prin faptul că încorona­­rea unor mari talente face să fie toată lumea preocupată de ele, dar şi prin acea că se ivesc concurenţi de o straş­nică reputaţie europeană, cum a fost, de pildă, Analele France in faţa Selmei Lagerloff. De astă dată amorul propriu naţional al decernatorilor premiului a triumfat. France a căzut în faţa scriitoarei fine Lagerloff, care a fost încoronată cu marele premiu Nobel. Cunoscută mai mult din traducerile apărute în franţuzeşte şi italieneşte, Sel­ma Lagerloff e iuna din figurile cele mai interesante din literatura scandinavă actuală. Nu-i deci nimic minunat ca geniul lui Anatole France să fi fost pus pe planul al doilea, sau pe acelaş plan, faţă de scriitoarea suedeză, de­oare­ce, cum am spus şi­ altă dată, France are mulţi ina­mici pretutindeni. Un alt premiat ilustru al premiului Nobel este şi marele om de ştiinţă şi inventator Marconi, despre ale cărui in­­venţiuni s'a vorbit şi se vorbeşte încă atîta în lumea întreagă. Deşi tânăr încă Marconi apare în rai­dul oamenilor ingenioşi de astă­­ ca ui­na din cele mai puternice figuri ale ge­niului uman. Cu el apare poate una din cele mai mari descoperiri ale omului, mulţămită căreia s’au schimbat multe din obişnui­tele prevederi ale trecutului. Era o datorie a decernatorilor pre­miului să nu-l uite de data aceasta pe Marconi, mai ales că el departe de a se fi culcat pe laurii izbânzii îşi duce mai departe cercetările, perfecţionând apara­tele telegrafiei fără fir din ce în ce mai mult. Şi serbâtorirea aceasta a lui Marconi, pe lângâ însemnătatea ei universală are şi una naţională, încoronându-se încă o dată geniul poporului italian, acest no­bil factor de întindere a luminei civili­zaţiei de-a lungul veacurilor. Cu acest prilej Marconi va fi sărbă­torit atit la Stockolm, de decernatorii premiului Nobel, cît şi în Italia, unde se pregătesc mari festivităţi in cinstea ingeniosului inventator şi om de ştiinţă. * In acelaş timp ne vine o veste tristă de la Viena; marele pictor Kaulback li­nul din cei mai puternici stăpîni ai de­­semnului a murit acolo, în vîrstă de 64 de ani. Kaulback e poate intre pictorii mo­derni, una din rarele excepţii pe care le-a putut păstra acest veaer de continuu siucium şi de continuă încordare a no­utăţilor. El rămîne conştiincios desenator şi de aci înclinaţia aceea deosebită a lui

Next