Mişcarea, septembrie 1910 (Anul 2, nr. 191-214)
1910-09-26 / nr. 211
/ . ANUL II.—No. 211. ♦5 RĂNI Redacţia şi administraţia ABOUAMENTI, In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an . . . 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 Iei Pe jumătate an . . Pe trei luni 10 Preoţii şi Învăţătorii rurali 50%MIŞCAREA ZIAR NAŢIONAL - LIBERAI. Iaşi, Strada Păcurari 3. (Saloanele Clubului Liberal) epistola 44u1&&dM; Dl Al. Băduan, şeful conservatorilor-democraţi din localitate, a publicat prin „Opinia“ de aseară o scrisoare prin care se pronunţă pentru aşezarea statuei lui Vodă-Cuza la piaţa Unirei. După cum vedem, stilul epistolar a intrat în usul unor anumiţi bărbaţi politici de la Iaşi. După epistola sentimentală a d-lui Matei Cantacuzin, a venit epistola şi mai sentimentală a d-lui Bădăpău. Decit un singur lucru : dacă sentimentalismul exagerat cadrează oarecum cu temperamentul d-lui Matei Cantacuzin, acest sentimentalism devine cel puţin straniu, cind îl vedem manifestîndu-se in acţiunile politice ale d-lui Bădărău. Notele de sentimentalism transcendental şi de naţionalism fanatic, sună fals cînd iesă din făptura politică a d-lui Bădărău. Dar ce spune dl Bădărău prin epistola ce o adresează „Opiniei“ ? Statuea Unirei —spune dl Bâdărău—nu-şi va împlini „misiunea" decit dacă va fi aşezată în Piaţa Unirei. Şi pentru ce nu şi-ar îndeplini „misiunea“ ? Dl Bădărău răspunde: „O statue poate face dovada de „conştiinţa iniţiatorilor pentru a ajuta cu o formă concreta fixarea „unui fapt istoric, naşterea unei 1p-agende sau sporirea ei. Faptul istoric al Unirii a fost fixat deja In. „Iaşi prin crearea pieţei Unirei, „care a contribuit şi la naşterea „legendei, prin lărgirea într’o piaţă „cu numele de „Unirea", a stradei „unde, legenda spune, că poporul „a jucat, la 24 Ianuarie 1859 hora „Unirii." Şi apoi urmează un pasaj sentimental. „Cîte generaţii au repetat această „horă , în acelaş loc —suspină dl Bă„dărăul-Clte serii de tinerei au „fost deja In pete tipar la serbările „noastre naţionale în piaţaUnirii, „şi cite fioruri înălţătoare de sunete s’au produs în mijlocul miciimei adunate într’atîtea rînduri în „acea piaţa, pentru a sărbători cel „mai mîndru act de conştiinţa naţională. „A aşeza statuia lui Cuza-Vodă „într’o alta piaţă, este a scădea împărţind’o, legenda unirei, simbolizată în domnitorul fericit pe numele căruia Ba realizat acest mare „act ; este deci a distruge o parte „din menirea statuei.“ Teoria d-lui Bădărău este de o ingeniositate foarte veselă. Dl Bădărău spune că o statue are o „misiune" -deşi se pare că misiunile, sunt pentru oameni şi menirile sunt pentru lucruri. Dar această menire nu este nici de a face dovada conştiinţei iniţiatorilor, nici de a fixa naşterea unei legende sau sporirea ei; menirea unei statui este de a eterniza un mare fapt istoric real. Elementul legendei nu are ce căuta în ridicarea unei statui, pentru că o statue nu are menirea de a eterniza o fantezie, ci de a eterniza o realitate. Pentru legenda sunt versurile, nu bronzul. Şi pornind de la faptul că Piaţa Unirei, personifica legenda Unirei, dl. Bădărău spune că a aşeza statuia lui Cuza-Vodă în altă piaţă, este a scădea legenda Unirei. In primul loc, în chestiunea pusă în discuţie, legendă nu poate avea nici un sens. Nu se discuta chestii de pe vremea fundarei Romei, nici macar de pe vremea descâlicătoarei, pentru că legenda sil poată avea o valoare istorică. Sunt fapte petrecute cu cincizeci de ani în urmă, care sunt în cunoştinţa tuturora şi care nu pot fi prezentate în cadrul fantastic al legendelor populare. Legenda spune—scrie dl. Bădarău — că poporul a jucat la 24 ianuarie hora Unirei în strada unde actualminte se află Piaţa Unirei. Lucrul acesta însă nu-i spune legenda, ci-i spun oamenii de pe vremuri şi aceşti oameni spun că pentru întâia oară hora Unirei nu s’a jucat în Piaţa Unirei, ci în piaţa din faţa Palatului Administrativ. Incit, argumentarea d-lui Bădărâu cade la primul contact cu realitatea istorica a faptelor. Dl. Bădărău însă are o scuză puternică a argumentărei sale. D-să pune chestiunea pe tema legendelor de care nu ne putem atinge, pentru a servi o realitate care vine în avantajul d-sale. D-sa crede că a găsit prilejul să cocheteze puţin cu gruparea naţionalistă a d-lui Cuza şi Iorga, pentru a risipi, mă-Ilii 1 ^ f* on Sr» parloT atunoijfcrt» pomnească ce împresoară firma conservator-democrată. In dosul sentimentalismului fantastic care transpiră din demagogica sa epistolie naționalistă, se ascunde o combinație de foarte vulgară negustorie politică. DIN ȘAGA Lichidare „Evenimentul“ văzând că cu chestia apei nu o poate scoate la capăt, s-a agațat de chestia petrolului. Dacă nici asta nu va succede, probabil că mâne va aborda chestia laptelui, sau a altui lichid. Cum vedem „Evenimentul“ ține să lichideze cu orice preț afacerea cu guvernul. Contra cancerului Duminică s-a deschis la Paris congresul internaţional pentru combaterea cancerului. România este reprezentată la acest congres, prin d-l Haralamb Lecca autorul cunoscutei piese „Cancer la inimă“... Flirt ——... — — --«~«—i«a«ataaOi31KS8B8M5EMi^*a,,IM*1°*T*^— *** -------------- Deziluzia Il-M Badărâu Nimeni nu crede în recunoştinţinţa omenească. Al. Bădărău. Dl. Bădărău este amarii peste măsură. Ultimile evenimente politice, desavoarea sa de către însăşi şeful partidului, campania pornită din sinul partidului conservator-democrat în potriva d-sale, toate aceste i au deziluzionat complect. La atacurile ce i s’au adus prin presa acestui partid, d. Bădărău nu a putut şi nu poate răspunde, din consideraţiuni lesne de înţeles. De aceia d-sa a căutat un prilej, un mijloc, pentru a’şi descarcă sufletul de amărăciune şi l’a găsit, trimiţind „Opiniei" o scrisoare prin care se rosteşte în chestia aşezărei statuei lui Cuza- Vodă. Interesele electorale, cer ca statuia aceasta să fie aşezată în Piaţa Unirei şi nu era nevoe ca d. Bădărău să se obosească a seri acea scrisoare. Dar nu pentru aceasta a trimis d-sa scrisoarea „Opiniei“. Dl. Bădărău s’a folosit cum am zis de acest prilej, pentru a plasa un lung şi dureros oftat, pentru a arunca o săgeată în potriva acelor ce s’au răsvrătit în potriva d-sale. Şi într’adevăr, d. Bădărău mărturiseşte că : „nimeni nu crede în recunoştinţa omenească“. Această declaraţie oglindeşte starea sufletească a d-lui Bădărău. D sa crede că are motive serioase să se plîngă de ingratitudinea foştilor săi tovarăşi şi mai ales pe d. Tache Ionescu. Dar dacă şeful conservatorilor democraţi ieşeni şi-a însuşit atribuţiuni cari nu i se cuvin, a cui e vina ! Dacă d. Bădărău formulează declaraţiuni cari angajează pe şeful partidului, fără consimfimîntul acestuia, cine este iarăşi de vină. Dl. Bădărău a găsit ceia ce a căutat, a ajuns acolo unde era fatal să ajungă. Acesta este sfîrşitul fatal al băşicilor de săpun, al oamenilor cari se urcă în chip anormal la situaţiuni ce nu le convin. Şi acum plînge cu lacrimi amare pe ruinile unei glorii apuse. Pungă ’n pace! Doliul familiei conservatoare... Conservatorii de ambele nuanţe terminând repertorul campaniilor de răsturnare, s’au adunat pe acasă începând a-şi căuta de ale gospodăriei. Chestiunile cari formează actualminte subiectul unor aprinse discuţiuni în familia conservatoare sunt trei la număr. Poate veni dl. Carp singur la putere, trebue să se convină la o inaparare, sau acceptă situaţia cea mai probabilă de a solicita un nou termen de patru ani... de glndire. Nici asupra uneia din aceste chestiuni nu se poate stabili un acord şi de aceea spiritele sunt foarte înaîrjite. Takiştii anemiaţi compleet de greutăţile celor patru ani de opozit*' ameninţă pe şefainCarpiştii ’la" rîndul lor ameninţaţi a sărbători jubileul de 15 ani de opoziţie, sunt nu mai puţin disperaţi şi dăinuesc de azi pe mîine. Întreţinuţi cu baloanele de oxigen preparate In laboratorul de la Ţibăneşti... Iar în lipsa altor preocupări, combinaţiunile deputse se ţin lanţ. Din aceste combinaţiuni se degajează Insă un fapt: dl. Carp nu poate şi nu se Incumeteazâ să cugete că ar putea lua singur la un moment dat conducerea destinelor ţârei. Noroc încă că dispun de mult timp pentru a găsi soluţia limpezirea situaţiei... Drapelul negru va filfii încă multă vreme pe balcoanele cluburilor conservatoare de ambele nuanţe!.. POLITICE „Conservatorul„ ne aduce astăzi în discuţie, pe prima pagină, chestiunea „descompunere“. Aceasta cu prilejul unei recenzii asupra unui volum de al olandezului Multatuli, din care reproduce în primul rînd teoria „descompunerei“. De aici constatăm ca „îmbătrtnt“, „uzat“, „mort“, „putrezit" ele. Şi acestea toate le reproduce tocmai... „Conservatorul“—care şi-a pierdut instinctul de... conservare! — Comisiunile numite de ministerul domeniilor pentru aplicarea legii prin care se regulează proprietatea imobiliară în Dobrogea au lucrat în tot cursul verei şi acuma vor înainta rapoarte asupra celor constatate. După cîte aflăm se vor face deposedări de vre-o 3 mii de hectare. Mulţi însă dintre locuitorii autochtoni, cari posedă terenuri în mod ilegal, dar cari s’au constatat că îşi cultivă singuri pămîntul şi au familii grele, vor fi îngăduiţi să stăpînească aceste terenuri. De altminteri şi interesul este ca Dobrogea să fie populată cu astfel de oameni. Putem anunţa tot odată că vor fi deposedaţi şi toţi veteranii împroprietăriţi în 1904 şi anii următori şi cari nu s’au stabilit în Dobrogea spre a-şi cultiva pămîntul. Pămînturile deposidate, Statul le va împărţi din nou locuitorilor autochtoni obişnuiţi cu situaţiunea Dobrogei. • Cunoscutul autor de anecdote d. T. D. Speranţă şi-a schimbat genul— schindu-şi hazurile în proză. Prima anecdotă în proză a d-lui Te. De. Spe. a apărut astăzi in «Ordinea» la locul de onoare, cu titlul „ Tot cine vine!“ «Ordinea» a făcut o bună achiziţiune, publicînd nouile creaţii ale d-lui Te. De. Spe. care face astfel adevărată politică tachistă... DUMINICA 26.SEPTEMBRIE 1910 SUB DIRECȚIUNEA UNUI COMITET APARE ZIK.3 MIC financiuri Comerciale Linia în pagina H-a . 1 leu Linia în pagina IlI-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40 bani = TELEFON 121 ===== FOI VOLANTE presa revolver. Fără îndoială că cuiva căzându-i în mână o anumită gazetă „independentă“ din Capitală, trebue să se înfioare de grozăvia stilului în care este redactată şi să se cutremure de starea de decreptitudine morală în care se află majoritatea oamenilor noştri de stat cari... n’au adoptat cravata roşie. Stai să te întrebi citind această gazetă : Ori cel ce scrie şi-a pierdut lumina minţei, ori este un îndrăzneţ apostol al adevărului şi zugrăveşte situaţia şi oamenii în adevarata lor culoare ? Ei bine, nici cel ce scrie nu este „încă11 un nebun în înţelesul brutal al cuvântului, nici oamenii nu sunt aşa cum îi zugrăveşte el. Mentalitatea publicului este astfel întocmită, încât pentru a fi cucerită, pentru a fi alimentată îi trebue sau sensaţii picante, cancanuri, dar cele mai gustate sunt brutalităţile de condei, violenţele şi atacurile personale, într’un cuvint: presa revolver. Aşa fiind, ziaristul care nu-şi face un apostolat din mânuirea unui condei, care se adăposteşte sub scutul libertăţilor presei pentru a-şi asigura o existenţă cu oricare bacon sau alt negustor de delicatese şi comestibile, ce voiţi să facă ? Se adaptează şi el spiritului public, îşi modelează şi-şi cizelează fraza pe calapodul care e la modă, care se întreabă, căci altcum riscă să rămînă cu marfa nevăndută. Dar oare modistele nu-şi dau samă că forma abracadabrantă a pălăriilor de toamnă se abate de la cele mai elementare reguli estetice ? ** * * * * * ** " V da, aşa cere publicul. Şi exemplul se poate lesne aplica negustorilor de ziare. De aceia nu vă miraţi că ziarul care trafichează în numele cinstei şi al adevărului, e gustat ca un fagure de miere de Mii-Je de cititori abrutizaţi de proza Abrudenilor. Când spiritul public se va preface, presa revolver va înceta de a mai exista. Pănă atunci această buruiană otrăvitoare va creşte şi va înflori în terenul prielnic al inconştienţei... Florin. -------------------------------------------- D IN S B O R U L VR EMI I paradoxe medicate. De curând mi-a căzut în mână o statistică franceză după care în secolul din urmă media vieţii omeneşti creşte simţitor. „Cercetările savantului autor al acestei statistice, dovedesc că acest progres este paralel cu cel realizat de ştiinţele medicale. De unde în secolii trecuţi, conchide autorul un om se considera ajuns la mijlocul vieţii la o vârstă numai de 27 ani şi bătrân la 40, astăzi la 53 de ani, omul bine îngrijit mai păstrează încă mlădierea mişcărilor şi sagacitatea spiritului. Nu toţi cugetătorii au asupra medicinei păreri tot atât de optimiste. Aşa, după multe ilustraţii medicale chiar, arta lui Esculap, ajută foarte puţin omului şi celorlalte animale. Totul s’ar reduce, după aceştia, la paliative uşoare, care să constituie numai un tratament simptomatic, şi să înlesnească naturei organice rezistenţa necesară pentru înfrîngerea răului şi redobîndirea echilibrului normal. Afară de cîteva specifice, cum ar fi chinina pentru friguri, ori mercurul pentru răul napolitan, puţine medicamente ar avea proprietăţi curative,—tot restul s’ar reduce în medicină la artificii profesionale şi singura parte cu adevarat ştiinţifică, ar fi chirurgia. Şi mai severi pentru medicină decit medicii, au fost unii filosofi, mari filosofi, cum e de pildă Friederich Nietzsche... După acesta medicina, departe de a contribui la îmbunătăţirea rasei, contribuie la scăderea vigoarei sale. Ca să ajungă la concluzia sa, filosoful german începe prin a acorda medicinei oarecare indulgenţe şi a-i recunoaşte puterea de a întirzia oarecum sfîrşitul fatal la bolnavii atinşi de afecţiuni organice cronice, cum e tuberculoza, spre exemplu. Dar aceasta n’ar fi da cît o întîrziere, care de multe ori dă răgaz suferindului să se reproducă, și să-și perpetueze astfel scăzuta sa energie vitală. Și cum pa de altă parte absoluta sănătate e un deziderat cu totul închipuit, medicina n’ar face, de cît să prelungească din generație în generație un rău ce ar fi fost mai salutar, să fie strrpit de la început. HAROLD. -„SCHATTENBILDER“ DE HERBERT EULENBERG •= — Editura Bruno Cassirer, Berlin — II Cartea fantasticului critic Berbert Eulenberg este prea interesantă ca gen nou în critica literară, ca sâ nu conţina astăzi a mai vorbi de ea. Cele ce ne oferă volumul „Schattenbilder“ nu este o biografie a marilor cugetători pe care i-am înşirat ieri şi nici o sintetică analiză a operelor lor.Scriitorul acesta e un artist de mare talent şi schiţele sale sunt pagini artistice unice în literatura modernă. Ca formă aceste schiţe sunt adevărate poeme in proză ; ca fond ele denotă un spirit de observaţiune cu totul superior şi o vastă cultură clasică, cizelată în cea mai frumoasă frazare modernă. Acest stil limpede, fluid, frapant in bogăţiea de imagini, variază din portret în portret, de la autor la autor. Bucata întitulată „Tinarul Goethe“ sau schiţa despre „Oskar Wilde“ sunt incomparabile ca frumuseţă şi nu le vom putea aprecia decît cetindu-le în extenso. Schiţele critice din volumul „Portrete in umbră“ nu sunt analize profunde, ci reflecţiuni bizare, o strălucire aparte a geniilor despre care ni se vorbeşte, o oglindire magică a personagiilor’ portretate. Simţi în cetirea acestor schiţe criticoliterare o aromă ciudata, un parfum misterios, acea atmosferă curată în care au plutit altădată clasicul Goethe, liricul Heine realistul Zola, sugestivul Dostoievschi, anticul Homer şi ceilalţi mai cugetători despre cari aflăm detalii atât de caracteristice, văd eu" zice Ellgenberg şi asuel ne suflăm într’un muzeu dertă superioară în care simţeşti o nemărginită plăcere sufletească . Vezi par’că chipuri de o frumuseţă clasică, priviri olimpice, figuri atât caracteristice şi impozante, cum nu ţi le-ai fi putut imagina vreodată. Câteodata ai impresia că figurile lui Eulenberg sunt sculptate în marmură, alte ori ţi se par turnate în bronz, şi de multe ori ţi se par zugrăvite într’un colorit care nu suferă termen de comparaţie. In poema „Der junge Goethe" te simţi par’că obsedat de sugestiva figură a olimpicului din Weimar. Asculţi par’ca un basm vrăjit, un capriciu plin de avânt romantic. Pe Shakespeare autorul il vede rătăcind prin uliţele veneţiene ca’n «visul unei nopţi de vară» călând pe Romeo şi Julietta... Problema operei lui Grillparz I, descrierea momentului când Wieland află vestea sinuciderei colegului său Kleist şi diferitele amănunte pe cari ni le comunică autorul, pasionează pe lector la fiece pagină. Spiritul caustic al lui Eulenberg, fina-i ironie şi avântul său poetic, apare de altfel şi din poetica-i prefaţă scrisă în versuri plastice, care începe astfel : „Băiatule, iar vrei să faci poesii, Şi nu ceva profund de tot să scrii ? Rişti a le face iarăşi caraghios. Nu vrei să fi şi tu mai serios ? De ce nu vinzi frumoasele-ţi obiecte, Vrei să remăie toate „scrieri complecte“ ? Ascult’al editorului oftat : „Tinere, tu nu eşti, „cel chemat“. In treizeci şi două strofe de felul acesta—mult mai frumoase şi mai îngrijite decât traducerea această fugitivă, Eulenberg îşi stigmatizează caracterul întregei sale opere. Descrierea sublimei scene în care vedem pe Giordano Bruno în temniţă este o nocturna eminamente poetică care farmecă pe lector. întregul tablou mistic este creaţiunea unui original de mare talent. In mimerile noastre viitoare vom transcrie citeva din aceste excelente „Portrete în umbră“ cari, graţie talentului lui Eulenberg, apar într’o lumină atit de vie... Wards. -----..— w*^««ubG33SGSS9£MSS»*"—’—-----**“«—