Mişcarea, noiembrie 1911 (Anul 3, nr. 238-262)
1911-11-26 / nr. 259
TEATRUL NAŢIONAL Representaţiile Societăţii Dramatice Sâmbătă 26 Nolembrie : „Taifun“. Duminică 27 Noembrie : „Taifun“. Biletele la librăria Iliescu şi la Casa Teatrului. TURNEUL LE BARGY 5 Decembrie: „L’Ami des Femmes“, de Dumas. • Decembrie: „Le Respect de L’A- mour“ şi „Connais-Toi“ de Hervien. — Biletele la „Thalia" — Conta şi alţii, cinci din ordinul unui Mihai Gr. Sturza, dat unor ispravnici fără scrupul, «mm s’a slobozit intrarea lor vnară». Nu Intraţi, d-le Negruzzi, în ideile unui Mihai Sturza, nu adoptaţi sistemul ispravnicilor de pe vremea lui—căci lucraţi, d-le Negruzzi, în potriva ideilor şi simţimintelor... „înaintaşilor D-voastre . Părăsiţi ticăloşia sistemului unor oameni fără inimă, cari la ori ce pas iubesc într’un om care prin cultura sa arată puterea de asimilare a minţei romineşti, care în trăsăturile figurei lui, dacă voiţi chiar în asperitatea relaţiunelor lui, extenorizează suferinţele îndurate pentru cauza sfîntă a neamului nostru subjugat dincolo de Prut. * Cu aceeaşi sinceritate vom mai da d-lui C. Negruzzi încă un sfat. Va fi ultimul pentru astăzi, va fi ultimul pentru totdeauna, pentru că e pentru prima şi ultima oară cînd înţălegem să discutăm cu d-sa serios. Luaţi bine seama, d-le Negruzzi, că în viitor, în apărările ce vă veţi face să nu cădeţi victima ignoranţei sau patimei d-voastre. Cînd vroiţi să atacaţi partidul naţional-liberal, păziţi vă de a-l ataca tocmai în epoca în care părintele d-voastre, regretatul Leon Negruzzi, făcea parte din organizaţia acestui partid şi ocupa demnităţile cele mai înalte în oraşul Iaşi. Dacă nu puteţi fi stăpîn pe d-voastre, lăsaţi pe alţii să vă apere, dar să nu uitaţi să le recomandaţi, să-şi deschidă bine ochii la ceea ce scriu. Aşa, in ultimul articol ce ne adresaţi pentru a ne distruge, ne vorbiţi de alegerile ce se făceau de cătră liberali în timpul lui Radu Mihai. D-le Negruzzi, nu credem că patima de partid vă orbeşte întru atîta incit să vă facă să uitaţi sentimentul filial. Contimporanul lui Radu Mihai era părintele d-v, Leon Negruzzi. Alegerile pe care le făcea la Bucureşti Radu Miha, la Iaşi le făcea Leon Negruzzi. Apărăm menirea părintelui d-v de injuria ce se face, in apararea d-v, că liberalii în timpul administraţiei lui Leon Negruzzi, s’ar fi dedat la actele de abuz administrativ din timpul administraţiunei prefectului C. Negruzzi,sub ministerul lui Al. Marghiloman. Nu ! Nu vom lăsa să se aducă această injurie memoriei lui Leon Negruzzi. După moartea lui, ca şi In timpul vieţei lui, îl vom apara de loviturile conservatorilor. II vom apara chiar In potriva fiului său ! Cît despre noi, despre trecutul partidului naţional-liberal, n’avem nevoe să-l mai apărăm. Ilustraţiunea faptelor lui şi a oamenilor care l’au servit, se dovedeşte din insăşi „ilustraţiunea,, numelui „Negruzzi*, care poate servi ca titlu astăzi în politica purtătorilor lui ...chiar conservatori, şi sunt consideraţi ca şi bolnavii atinşi de boale fizice ; ei sunt vizitaţi zilnic de mine, însoţit de medicii secundari şi interni, şi li se administrează medicamentele sau diferitele procedee fizice necesare. Din aceşti bolnavi acuţi iesă grupul bolnavilor convalescenţi cari sunt trecuţi în pavilioane sau saloane speciale de unde apoi vindecîndu-se sunt eliberaţi şi trimişi in familiile lor. Tratamentul bolnavilor acuţi, convalescenţi şi cronici este blind, iar constringerea corporală este cu desăvârşire abolită. Bolnavii cronici şi convalescenţi se bucură de o mare libertate, astfel am pacienţi care înhamă caii şi sunt trimişi de la ospiciu cu trăsura până la tramvai ca să ducă sau să aducă pe cineva din personalul medical sau administrativ, alţi bolnavi sunt trimişi să facă mici curse sau să cumpere obiecte urgente la debitele din apropierea asilului. Pentru aceşti bolnavi asilul Socola este tipul asilelor din Scoţia numiţi „open-door“ (adică uşi şi ferestre deschise). Bolnavii covalescenţi şi cronici sunt puşi—fără constrîngere—să lucreze. Astfel avem la Socola diferite ateliere de cismărie, croitorie, ţesetorie şi alte lucrări manuale. Dar cel mai mare număr de bolnavi sunt puşi în timpul primăverei, verei şitoamnei la lucrări agricole, la care ei singuri se cer. Punînd la lucru pe bolnavii covalescenţi şi cronici urmărim un modest scop şi anume terapeutic şi gospodăresc; terapeutic adică a face din asilul Socola un adevărat spital pentru îngrijirea medicală de aproape a bolnavilor, precum şi a face o gospodărie aşa cum se găseşte în asilele moderne şi bine organizate din străinătate. Munca la cîmp am început-o în anul 1906 şi de atunci în fiecare an am sămanat şi recoltat popuşoi, fasole, cartofe, ceapă,b usturoi, varză, morcovi, sfeclă, harbuji, pepeni galbeni, castraveţi, ţelină etc. O parte din produsul acestei munci a servit pentru asii, iar o parte a fost vîndut din care am creat un mic fond numit: „Fondul asilului Socola.“ Din acest fond am făcut la Socola multe îmbunătăţiri, din care unele urgente şi chiar absolut indispensabile. Astfel am făcut o pivniţă ca pentru o gospodărie de 500 persoane; am făcut o seră caldă şi una rece (cu toate accesoriile) pentruflori; am făcut o florărie în jurul tuturor pavilioanelor ; am mai făcut şi 2 şuri indispensabile roarei gospodării de la Socola. Am plantat una mie de arbori fructiferi, care anul viitor vor fi pe rod, 300 arbori de ornament, am mai plantat şi un hectar de viţă americană care anul acesta a fost pe rod şi care aproape tot a fost mîncat de bolnavi, după învoirea mea expresă. Am făcut în fine şi o mică fermă în care avem şapte capete de vite, 20 porci şi alte animale domestice. Astfel încit cu munca mea, a personalului , a bolnavilor, am ajuns că în 6 anii am transformat cu totul aspectul sălbatec şi de loc viran a asilului Socola. Trebue să adaog că tot din fondul asilului, s'a cumpărat uneori şi în cazuri urgente chiar medicamente şi obiecte absolut necesare, ca sonde pentru hrănit bolnavii cari refuză alimentele. Nu pot trece cu vederea introducerea în asitul Socola a pemlului adică de a se plăti bolnavilor munca lor cînd ies vindecaţi din asii. In fine fiind dat că distracţiile au influenţa bine făcătoare asupra bolnavilor, de aceia am cumpărat obiecte de distracţie precum: domino, loto, jocuri de cărţi, violină, flaut, clarinet, fluere, cobză etc. Aceste distracţii au loc serbătorile , iar la serbătorile mari se fac mici audiţii muzicale şi recitări într-o sală specială, numită sala de spectacole amenajate cu scenă, cortine, culise etc. Bilanţul „Fondului Socola“ s-a încheiat anul trecut cu un beneficiu de 3000 lei cari sunt la subsemnatul. Veniturile şi cheltuelele sunt trecute în un registru ad-hoc, ele sunt manipulate de medicii mei secundari după ordinul şi aprobarea mea, aşa cum cred eu de cuviinţă şi aceasta în faţa personalului. In resumat după o muncă încordată de 6 ani am ajuns să organisez asilul Socola aşa cum sunt organizate cele mai moderne asile din străinătate —în care procentul de vindecare şi ameliorare este de 52 — 60 la sută, şi cred că nu lipsesc de modestie dacă voiu declara că bolnavii cari au fost condamnaţi în alte părţi, au fost vindecaţi la Socola. In ce priveşte ordinea şi curăţenia în diferite pavilioane, inspecţiile făcute de parchetul general, parchetul tribunalului şi ale Epitropiei Sfintului Spiridon arată că sunt exemplare. Asilul este întreţinut de Stat, are un buget special şi este administrat de Epitropia Sft. Spiridon. Dr. Brăescu Medic Primar şi Director al asilului Socola 23 Noembrie 1911 lassy Organisarea asini de alienaţi Socola Asilul de alienaţi Socola a fost construit de Stat, (Ministerul de interne) a fost gata in anul 1899 şi a costat un milion şi jumătate lei. După un interval de 5 ani de la construirea asilului, în urma lucrărilor mele *) şi a stăruinţilor mele pe lîngă fostul director general al serviciului sanitar superior, regretatul dr. Manolescu, am început în 1904 să fac instalaţiile necesare, aşa că la 12 Octombrie 1905 asilul a fost deschis şi pacientele de la ospiciul Golia au fost transferate şi instalate în noul asil. In Aprilie 1906 s’au adus şi pacienţii de la mînăstirea Neamţ şi 140 bolnavi au fost trimişi de ospiciul Măicuţa din Bucureşti. Asilul Socola are 15 pavilioane şi asista între 320—350 bolnavi pe an. Asilul este organizat după tipul asilelor din Scoţia şi Germania —ţări unde asilele sunt cele mai bine organizate. Bolnavii sunt împărţiţi în trei mari categorii: acuţi, convalescenţi şi cronici. Bolnavii acuţi sunt trataţi după sistemul german „Betbehandlung11 (repaos în pat) *) Tratamentul psihoselor acute prin repaosul în pat.Cercetări asupra sucului gastric în confuzie mentală şi în melancolie.—Asistenţa alienaţilor în Scoţia.—Cum sunt consideraţi şi trataţi alienaţii în Romănia. S’a deschis splendida şi noua berărie a fabricei „ZIMBRU“ pe Piaţa Cuza-Voda No. 3 Liam din Prin legea din 19 Aprilie 1909 (art. 1) comuna București este autorizată a constitui o societate anonimă romînă pentru construirea, exploatarea de linii noi de tramvai şi pentru transformarea și exploatarea liniilor actuale, după expirarea concesiei vechi. Societatea se constitue şi lucrează, angajînd capitaluri mari, fâcînd ca liniile noi de tramvae să fie aproape gata. Comuna, în calitate de asociată pentru o pătrime din capital, îşi face primul vărsămint, fiind aproape gata a da şi curentul electric pentru funcţionarea tramvaelor, clădindu-se şi uzina trebuitoare la aceasta, cînd deodată şi pe neaşteptate, la 16 iunie anul curent, intervine jurnalul Consiliului de Miniştri, provocat fiind de Administraţia comunală, care opreşte lucrările, anuiind statutele zisei societăţi, redactate de comună şi aprobate de Consiliul comunal şi de Consiliul de Miniştri, conform art. 3 din legea specială. Prima chestiune care se ridică în această afacere, unică până acum la genul ei, este acea de a şti dacă suszisa societate îşi datoreşte existenţa ei însăş legei din 1909, sau dacă comuna este autorizată numai prin această lege a contracta o societate conform dreptului comun. Cum că această societate îşi datoreşte existenţa ei numai legei speciale care a creat-o, aceasta rezultâ, pentru noi nu numai din titlul sau rubrica legi, care face parte din ea (Legea pentru înfiinţarea unei societăţi conjugale, etc.), dar şi din scopul ce-şi propune această lege cu totul excepţională. In adevăr, nu este vorba, în specie, de o societate ordinară caresă urmărească numai beneficii, ci de societate sui generis, cu un caracter special. Şi că aşa este o dovedeşte chiar faptul că s’a recurs la o lege specială, căci dacă ar fi fost vorba de a se împuternici numai comuna a contracta o societate conform dreptului comun, nu era nevoe de această lege. Cit pentru împrejurarea că în art. 1 al legei constitutive se zice : .Comuna București este autorizată a constitui o societate, etc.“, aceasta este un mod impropriu de a se exprima, care se vede întrebuinţat şi în legea de la 16 Mai 1919, relativă la înfiinţarea unei societăţi comunale pentru construirea de locuinţe ieftine în :Şu£ureşti (art. 1). Nu se poate, raţionalmente şi juridic vorbind, trage argument dintr’un cuvint alunecat într’o lege spre a se răsturna întreaga economie a legei şi scopul ce şi-a propus acea lege. Intre regulele de interpretare ale unei legi, pe cari le prevăd toţi autorii, figurează înainte de toate motivul si scopul legiuitorului hratig legis). „Motivul legei, zice principele jurisconsulţilor, Savigny, poate fi invocat cu folos şi cu încredere de cite ori este vorba de a se determina natura regulei cuprinse In lege, adecă, dacă ea aparţine dreptului absolut sau dreptul supletiv, dacă face parte din jus commune sau jus singulare. 2) Şi mai departe acelaş jurisconsult adaogă : „O lege defectuoasă se interpretă prin motivele sale". 3) Or, ne întrebăm , care a fost şi care a putut fi în specie motivele şi scopul legei din 1909 ? A înfiinţa o societate de o natură specială şi excepţională, sau a se referi pur şi simplu la dreptul comun ? Se poate să ne înşelăm, dar ni se pare că a pune chestiunea este a o rezolva. Cutezăm, în adevăr, a afirma că n’a trecut prin mintea nimărui, nici a autorului legei, nici a puţinilor autori cari au luat parte la discuţia ei, nici a Camerelor cari au votat-o, nici a Comunei, nici a Consiliului de Miniştri care a aprobat statutele, nici a acelora cari au subscris acţiunile, nici a terţiilor, cari mai în urmă au contractat cu societatea, că ar fi fost vorba, în specie de a se îndeplini formele obişnuite ale codului de comerţ. De aceea legea nici nu adaugă că Societatea este scutită de îndeplinirea acestor formalităţi, ceea ce ar fi fost foarte uşor de adaos, şi ceeace ar fost admis de Corpurile legiuitoare ţară cea mai mică discuţie. Înfiinţarea societăţii prin lege rezultă, deci, din scopul ce şi-a propus această lege şi din intenţia neindoelnică a legiuitorului. ) „Dev Gebrauch des Gesetsgrnndes ist eueral unbedennhlich und wichtig, wo is darauf ankommt, die Natur der in dem Gesetz enthaltenen Rechlsregel zu bestimmen : nämlich, ob sie eine absolute oder vermittelnde ist, desgleichen, ob sie die jus epmouine oder slngnlare angesehen werden muss“. Savigny, System des hentigen römischen Recht», § 34. p. 220 (Berlin 1840). 2) Savigny, op. cit., 1, § 35, p. 224, Ut, B In zadar s’ar zice, și^s’a zis chiar ca această lege n’a putut constitui societatea, fiindcă, din capul locului, n’ar fi existat decit un singur asociat, comuna, pe cloci legea cere mai mulţi contractanţi , căci, de fapt lucrurile stau altfel. In adevăr, de o parte era comuna, ca societară principal interesată ('/" sau or« cel mult din capital), iar de altă parte erau particularii, cari aveau să subscrie şi cari au subscris chiar restul acţiunilor. De aceea vedem că statutele deroagă în unele privinţe de la dreptul comun, tocmai pentru că este vorba în specie de o societate cîrmuită de o lege specială, iar nu de codul de comerţ. Şi fiind că statutele derogau de la codul comercial, ele au fost supuse aprobărei Consiliului de Miniştri, ceea ce dreptul comun nu cere. Aceasta dovedeşte şi mai mult că avem a face cu o societate specială, constituită printr’o lege ad hoc, iar nu cu o societate ordinară. Dar, spre a scurta discuția, să presupunem pentru un moment că legea din 1909 n’ar fi o lege creatoare a societăței, ci ar fi împuternicitnumai pe comună a contracta o societate ordinară, supusă dreptului comun. In asemenea împrejurări, societatea fiind lipsită de formele legei comerciale, chestiunea ce se pune în primul rând e următoarea: Care este situaţia juridică a acestei societăţi ? Credem, după matură reflexie, că, în dreptul nostru, ca şi în acel italian, societatea îşi are o fiinţă legală şi se bucură de toate drepturile şi obligaţiile în genere, pentru că, intre altele, ea poate fi (disolvata fart. 93, 99 C. com.), declarată în starea de (faliment fart. 88£ C. com.), etc. Or, neantul nu are nevoe de disolvare, și nici poata fi disolvat sau declarat falit. Sprijinim această părere, la care ne raliăm în totul, tocmai cu autoritatea acelora cari au dat consultaţie în sens contrar, şi intre alţii, cu autoritatea necontestată a profesorului Cesare Vivante care susţine, cu drept cuvânt, şi dovedeşte cu un lux de argumentare existenţa şi personalitatea juridică a unei societăţi neregulat constituită, societate pe care autorii francezi o botează cu numele de societate de fapt. a) Reproducem numai o mică parte din bogata argumentare a ilustrului profesor de la Soma : „Societatea neregulată, care a exercitat un timp îndelungat activitatea sa comercială, spre a se sfârși prin trio lichidare onorabilă sau prin faliiment, a trăit ca fiinţă juridică, deşi schioapă sia pur candidante), înscrierea lichidărei sale, (ispivărei sale, falimentului său fip registrele societăţilor şi ale falimentelor care trefiue sâ se facă, cu toate constituirea ei, n’a fost regulat înregistrată, confirmă ideea ca societatea există ca persoană juridică cu toată neregularitaea ei, şi că ea are toate drepturile unei societăţiregulate, pe care legea nu i contestă. Actul de deces a unei persoane dovedeşte cu suficienţă că acea persoană a trăit, cu toate că nu i s’a dat un act de naştere. (La registrations di un defunto dimostra abbaslama chiaramente che esso fia vissule ancorche gli manchi la registrations del patto di nascitaj. *) Aiurea, gpplps autor zice: „Lipsa formelor legale nu atrage inexistenţa societăţei, de cite ori ea îşi trage origina sau dintr’un contract, avlnd toate elementele esenţiale (consimţimînt, capacitate, mize, etc.). Cu tot viciul de mai sus, societatea există ca contract şi ca persoană juridică, pentru că legea nu cuprinde nici o sancţiune cu privire la viciile de formă. Ea există şi este cîrmuită de regulele înscrise In cod In privinţa t’preţelor corespondente ale societăţilor neregulate, afară de sancţiunile exprese ale legei cu privire la neregularitate* *). Şi mai departe : „Această configuraţie a societăţilor neregulate serveşte tuturor societăţilor ; ea se aplică chiar societăţilor anonime, cooperativelor, societăţilor de asigurare mutuală, etc. In zadar s’ar căuta pentru iregularităţile de formă o sancţiune de nulitate ; interpretul nu poate să adaoge Ia lege, care a admis In mod expres nulitate numai cînd a voit. Mai mult încă însăşi legea recunoaşte în mod explicit (esplicitamente) aceste societăţi neregulate, fiindcă înainte chiar deconstituirea lor legală, ea face să se nască în persoana administratorilor şi a asociaţilor obligaţiile şi drepturile ce derivă din contractul de societate ; ea obligă pe asociaţi să răspundă de afacerile contractate în numele societăţei, până atunci cînd aceştia vor cerealiberaţi de subscriile lor ; ea expune societatea neregulată la declararea în stare de faliment (art. 863 c. com. ital., al nostru 884), şi la titlul falimentelor, unde legea se ocupă de societăţile neregulate, ea împuterniceşte pe sindic a cere de la acţionari vărsămintele neefectuate (art. 852 C. com. ital., al nostru 872, etc.“ *). Am subliniat anume cuvintele societăţii anonime, cari se văd la Începutul acestei citaţii, pentru a arăta că autorul nostru nu face nici o distincţie între societăţile în nume colectiv şi acele anonime. In fine, cu privire la lipsa actului scris al societăţei, tot Vivante spune : „Contractul scris este baza normală a tuturor publicaţiilor ulterioare. Acest act nu trebue însă să fie considerat ca esenţial in aşa mod In tot lipsa lui să atragă inexistenţa societăţei. Codul nu sancţionează, in adevăr, printr’o nulitate lipsa actului scris, sancţiune care ar conferi acestui act caracterul unui element constitutiv neapărat existenţei societăţei. Mai mult încă, însăşi legea declară că, în absenţa unui act scris, societatea este lipsită numai de o existenţă legală, adecă regulată (art. 98 C. com. ital., al nostru tot 98). Legea prevede ipoteza unor societăţi existente chiar in lipsa unui act scris şi dispune că aceste societăţi răspund faţă de terţii de obligaţiile contractate, cu toată lipsa unui asemenea act (art. 99 C. com. ital., al nostru 98) (Lipsă actului scris ar putea fi înlocuită prin hjotărîrea magistratului, care ar declara că societatea există şi această hotărâre va fi baza publicaţiilor ulterioare" 7). De aceeaşi părere este şi Manara, care vorbind de societăţile neregulate, In genere, fără a face vre-o distincţie între ele, se exprima in termenii următori: „Dacă există un contract valid de societate între părţile contractante şi dacă societatea, se prezintă In public şi contractează obligaţii de terţiile persoane, ea există? aşa cum se manifestă. Ea nu este legal constituită cînd formalităţile prescrise de lege n’au fost îndeplinite. Ea există, cu toate acestea, şi este clinuită de aceleaşi regule cari ctrmuesc societăţile regulate similare *). De asemenea, congresul societăţilor ps acţiuni ţinut la Paris tn anul 1889, după lutfgi "dezbateri, s’a pronunţat în contra nulităţei, ca o sancţiune ă iterăgularităţei unei societăţi pe acţii dm In doiwitajarea ei, şi" roepia votată de congres a fost umpătoarea: „La nulité he doit pas étre la sancţiotp legale de la violation des reales constitutives d* la sqciété*. La gessi congres au luat parte cei mai autorizați comercialiști, între cari Eyom Caen și Tfialler, ambii profesori la facultatea de drept din Paris. Ambii profesori s’au pronunţat categoric contra oricărei intervenţii a autorităţei publice, sub orice formă ar fi, pentru a desfiinţa societatea,neregulat constituită. Mai mult Încă, profesorul Lyon-Caen propusese săi. se îndulcească inconvenientele pe care i le prezintă iutilitatea prin posibilitatea de a se putea acoperi viciul unităţei, îe urma constituirei aparente a societăiţei. Faţă cu cele mai sus expuse, raţionind, bineînţeles, înipoteza dreptului comun, iar nu cu acea a unei legi speciale, existenţa societăţei pentru exploatarea tramvailor din Bucureşti nu poate de nimenea fi contestată,mai ales în legislaţia noastră, care, precum se ştie, este împrumutată de la acea italiană, şi cu atît mai puţin de comună, care este parte interesată şi fondatoare). Venim acum la statutele societăței, pe cari unii le consideră ca contrare nu numai codului comercial, dar chiăr însăși legei constitutive din 1909. Una din pretinsele violări a acestor sta-6) C. Vivante, op. cit., II, No. 231, p. 67 68. 7) . Cesare Vivante, op. cit., II, No. 328, pag. 62.—Curtea de casație a decis însă că actul scris al unei societăţi în nume colectiv nu poate fi opus terţiilor, dacă n'a fost publicat. Vezi Bulet, Cas., anul 1899, p. 1057; Dreptul din 1900, No. 13 (cu nota lui Degré), precum şi alte decizii citate la tom. IX al Coment. noastre de drept civil, p. 464, nota 2, unde am aduns şi noi aceiaşi soluţie In privinţa terţiilor. 8) . Manara, La società anonime irregolare (Diritto comerciale), disp. 15 (anul 1897). Cum că aceasta este părerea lui Manara, rezultă şi din citaţia facutä de C. Vivante, op. cit., II, p. 67, nota 12. 9) Cpr. C. Bucureşti, care, cu privire la o societate în nume colectiv, a decis că societatea chiar neregulat constituită are fiinţă legală între asociaţi şi că, dînşii nu se pot, nici într’un caz, prevală de lipsa neîndeplinirei formalităţilor legale. Dreptul din 1910, No. 51, considerent de la pag. 410. Părerea d-lui I. Alexandrescu, decanul facultaţei de drept din Iaşi. 3) Vivante observă, cu drept cuvint (II, p. 68, nota 8), că expresia societate neregulată (iregolare) e mult mai exacţi decit acea de societate de fapt (societă di fatto). 4) Cesare Vivante, Trattato di dirUto comerciale, II, No. 331 bis, p. 70 (ed. a 3-a). 5) C. Vivante, op- cit., II, No. 330, p. 64.