Mişcarea, noiembrie 1911 (Anul 3, nr. 238-262)

1911-11-26 / nr. 259

TEATRUL NAŢIONAL Representaţiile Societăţii Dramatice Sâmbătă 26 Nolembrie : „Taifun“. Duminică 27 Noembrie : „Taifun“. Biletele la librăria Iliescu şi la Casa Teatrului. TURNEUL LE BARGY 5 Decem­brie: „L’Ami des Femmes“, de Dumas. • Decembrie: „Le Respect de L’A- mour“ şi „Connais-Toi“ de Hervien. — Biletele la „Thalia" — Conta şi alţii, cinci din ordinul unui Mi­­hai Gr. Sturza, dat unor ispravnici fără scrupul, «mm s’a slobozit intrarea lor vn­­ară». Nu Intraţi, d-le Negruzzi, în ideile u­­nui Mihai Sturza, nu adoptaţi sistemul ispravnicilor de pe vremea lui—căci lu­craţi, d-le Negruzzi, în potriva ideilor şi simţimintelor... „înaintaşilor D-voastre . Părăsiţi ticăloşia sistemului unor oa­meni fără inimă, cari la ori ce pas iu­­besc într’un om care prin cultura sa a­­rată puterea de asimilare a minţei ro­­mineşti, care în trăsăturile figurei lui, dacă voiţi chiar în asperitatea relaţiu­­nelor lui, extenorizează suferinţele în­durate pentru cauza sfîntă a neamului nostru subjugat dincolo de Prut. * Cu aceeaşi sinceritate vom mai da d-lui C. Negruzzi încă un sfat. Va fi ul­timul pentru astăzi, va fi ultimul pentru totdeauna, pentru că e pentru prima şi ultima oară cînd înţălegem să dis­cutăm cu d-sa serios. Luaţi bine seama, d-le Negruzzi, că în viitor, în apărările ce vă veţi face să nu cădeţi victima ignoranţei sau pa­timei d-voastre. Cînd vroiţi să atacaţi partidul naţional-liberal, păziţi vă de a-l ataca tocmai în epoca în care părintele d-voastre, regretatul Leon Negruzzi, fă­cea parte din organizaţia acestui partid şi ocupa demnităţile cele mai înalte în oraşul Iaşi. Dacă nu puteţi fi stăpîn pe d-voastre, lăsaţi pe alţii să vă apere, dar să nu uitaţi să le recomandaţi, să-şi deschidă bine ochii la ceea ce scriu. Aşa, in ultimul articol ce ne adresaţi pentru a ne distruge, ne vorbiţi de ale­gerile ce se făceau de cătră liberali în timpul lui Radu Mihai. D-le Negruzzi, nu credem că patima de partid vă or­beşte întru atîta in­cit să vă facă să uitaţi sentimentul filial. Contimporanul lui Radu Mihai era părintele d-v, Leon Negruzzi. Alegerile pe care le făcea la Bucureşti Radu Miha, la Iaşi le făcea Leon Negruzzi. Apărăm menirea părin­telui d-v de injuria ce se face, in a­pa­rarea d-v, că liberalii în timpul admi­nistraţiei lui Leon Negruzzi, s’ar fi dedat la actele de abuz administrativ din tim­pul administraţiunei prefectului C. Ne­­gruzzi,sub ministerul lui Al. Marghiloman. Nu ! Nu vom lăsa să se aducă această injurie memoriei lui Leon Negruzzi. După moartea lui, ca şi In timpul vieţei lui, îl vom apar­a de loviturile conservato­rilor. II vom apara chiar In potriva fiului său ! Cît despre noi, despre trecutul parti­dului naţional-liberal, n’avem nevoe să-l mai apărăm. Ilustraţiunea faptelor lui şi a oamenilor care l’au servit, se do­vedeşte din insă­şi „ilustraţiunea,, nu­melui „Negruzzi*, care poate servi ca titlu astăzi în politica purtătorilor lui ...chiar conservatori, şi sunt consideraţi ca şi bolnavii atinşi de boale fizice ; ei sunt vizitaţi zilnic de mine, însoţit de medicii secundari şi in­terni, şi li se administrează medicamen­tele sau diferitele procedee fizice nece­sare. Din aceşti bolnavi acuţi iesă gru­pul bolnavilor convalescenţi cari sunt trecuţi în pavilioane sau saloane speciale de unde apoi vindecîndu-se sunt eliberaţi şi trimişi in familiile lor. Tratamentul bolnavilor acuţi, convalescenţi şi cronici este blind, iar constringerea corporală este cu desăvârşire abolită. Bolnavii cronici şi convalescenţi se bucură de o mare libertate, astfel am pacienţi care înhamă caii şi sunt trimişi de la ospiciu cu trăsura până la tram­vai ca să ducă sau să aducă pe cineva din personalul medical sau administrativ, alţi bolnavi sunt trimişi să facă mici curse sau să cumpere obiecte urgente la debitele din apropierea asilului. Pen­tru aceşti bolnavi asilul Socola este tipul asilelor din Scoţia numiţi „open-door“ (adică uşi şi ferestre deschise). Bolnavii covalescenţi şi cronici sunt puşi—fără constrîngere—să lucreze. Ast­fel avem la Socola diferite ateliere de cismărie, croitorie, ţesetorie şi alte lu­crări manuale. Dar cel mai mare număr de bolnavi sunt puşi în timpul primă­­verei, verei şi­­toamnei la lucrări agri­cole, la care ei singuri se cer. Punînd la lucru pe bolnavii covalescenţi şi cronici urmărim un modest scop şi anume tera­peutic şi gospodăresc; terapeutic adică a face din asilul Socola un adevărat spi­tal pentru îngrijirea medicală de aproape a bolnavilor, precum şi a face o gospo­dărie aşa cum se găseşte în asilele mo­derne şi bine organizate din străinătate. Munca la cîmp am început-o în anul 1906 şi de atunci în fiecare an am să­­manat şi recoltat popuşoi, fasole, car­tofe, ceapă,b usturoi, varză, morcovi, sfeclă, harbuji, pepeni galbeni, castraveţi, ţelină etc. O parte din produsul acestei munci a servit pentru asii, iar o parte a fost vîndut din care am creat un mic fond numit: „Fondul asilului Socola.“ Din acest fond am făcut la Socola multe îm­bunătăţiri, din care unele urgente şi chiar absolut indispensabile. Astfel am făcut o pivniţă ca pentru o gospodărie de 500 persoane; am făcut o seră caldă şi una rece (cu toate accesoriile) pentru­­flori; am făcut o florărie în jurul tuturor pa­vilioanelor ; am mai făcut şi 2 şuri in­dispensabile roarei gospodării de la So­cola. Am plantat una mie de arbori fruc­tiferi, care anul viitor vor fi pe rod, 300 arbori de ornament, am mai plantat şi un hectar de viţă americană care anul acesta a fost pe rod şi care aproape tot a fost mîncat de bolnavi, după învoirea mea expresă. Am făcut în fine şi o mică fermă în care avem şapte capete de vite, 20 porci şi alte animale domestice. Ast­fel în­cit cu munca mea, a personalului , a bolnavilor, am ajuns că în 6 anii am transformat cu totul aspectul sălbatec şi de loc viran a asilului Socola. Trebue să adaog că tot din fondul a­­silului, s'a cumpărat uneori şi în cazuri urgente chiar medicamente şi obiecte absolut necesare, ca sonde pentru hră­nit bolnavii cari refuză alimentele. Nu pot trece cu vederea introducerea în a­­situl Socola a pemlului adică de a se plăti bolnavilor munca lor cînd ies vin­decaţi din asii. In fine fiind dat că distracţiile au in­fluenţa bine făcătoare asupra bolnavilor, de aceia am cumpărat obiecte de dis­tracţie precum: domino, loto, jocuri de cărţi, violină, flaut, clarinet, fluere, cobză etc. Aceste distracţii au loc serbătorile , iar la serbătorile mari se fac mici au­diţii muzicale şi recitări într-o sală spe­cială, numită sala de spectacole amena­jate cu scenă, cortine, culise etc. Bilanţul „Fondului Socola“ s-a încheiat anul trecut cu un beneficiu de 3000 lei cari sunt la subsemnatul. Veniturile şi cheltuelele sunt trecute în un registru ad-hoc, ele sunt manipulate de medicii mei secundari după ordinul şi aprobarea mea, aşa cum cred eu de cuviinţă şi a­­ceasta în faţa personalului. In resumat după o muncă încordată de 6 ani am ajuns să organisez asilul Socola aşa cum sunt organizate cele mai moderne asile din străinătate —în care procentul de vindecare şi ameliorare este de 52 — 60 la sută, şi cred că nu lipsesc de modestie dacă voiu declara că bol­navii cari au fost condamnaţi în alte părţi, au fost vindecaţi la Socola. In ce priveşte ordinea şi curăţenia în diferite pavilioane, inspecţiile făcute de parchetul general, parchetul tribunalului şi ale Epitropiei Sfintului Spiridon arată că sunt exemplare. Asilul este întreţinut de Stat, are un buget special şi este administrat de E­­pitropia Sft. Spiridon. Dr. Brăescu Medic Primar şi Director al asilului Socola 23 Noembrie 1911 lassy Organisarea asini de alienaţi Socola Asilul de alienaţi Socola a fost con­struit de Stat, (Ministerul de interne) a fost gata in anul 1899 şi a costat un milion şi jumătate lei. După un interval de 5 ani de la con­struirea asilului, în urma lucrărilor mele *) şi a stăruinţilor mele pe lîngă fostul director general al serviciului sa­nitar superior, regretatul dr. Manolescu, am început în 1904 să fac instalaţiile necesare, aşa că la 12 Octombrie 1905 asilul a fost deschis şi pacientele de la ospiciul Golia au fost transferate şi instalate în noul asil. In Aprilie 1906 s’au adus şi pacienţii de la mînăstirea Neamţ şi 140 bolnavi au fost trimişi de ospiciul Măicuţa din Bucureşti. Asilul Socola are 15 pavilioane şi a­­sista între 320—350 bolnavi pe an. A­­silul este organizat după tipul asilelor din Scoţia şi Germania —ţări unde asi­­lele sunt cele mai bine organizate. Bolnavii sunt împărţiţi în trei mari categorii: acuţi, convalescenţi şi cronici. Bolnavii acuţi sunt trataţi după sistemul german „Betbehandlung11 (repaos în pat) *) Tratamentul psihoselor acute prin repaosul în pat.­Cercetări asupra sucului gastric în confuzie mentală şi în me­lancolie.—Asistenţa alienaţilor în Sco­ţia.—Cum sunt consideraţi şi trataţi alienaţii în Romănia. S’a deschis splendida şi noua berărie a fabricei „ZIMBRU“ pe Piaţa Cuza-Voda No. 3 Lia­m din Prin legea din 19 Aprilie 1909 (art. 1) comuna București este autorizată a constitui o societate anonimă romînă pentru construirea, exploatarea de linii noi de tramvai şi pentru transformarea și exploatarea liniilor actuale, după ex­pirarea concesiei vechi. Societatea se constitue şi lucrează, an­­gajînd capitaluri mari, fâcînd ca liniile noi de tramvae să fie aproape gata. Co­­muna, în calitate de asociată pentru o pătrime din capital, îşi face primul văr­­sămint, fiind aproape gata a da şi cu­rentul electric pentru funcţionarea tram­­vaelor, clădindu-se şi uzina trebuitoare la aceasta, cînd deodată şi pe neaştep­tate, la 16 iunie anul curent, intervine jurnalul Consiliului de Miniştri, provo­cat fiind de Administraţia comunală, care opreşte lucrările, anuiind statutele zisei societăţi, redactate de comună şi aprobate de Consiliul comunal şi de Con­siliul de Miniştri, conform art. 3 din le­gea specială. Prima chestiune care se ridică în a­­ceastă afacere, unică până acum la ge­nul ei, este acea de a şti dacă suszisa societate îşi datoreşte existenţa ei însăş legei din 1909, sau dacă comuna este autorizată numai prin această lege a contracta o societate conform dreptului comun. Cum că această societate îşi datoreşte existenţa ei numai legei speciale care a creat-o, aceasta rezultâ, pentru noi nu numai din titlul sau rubrica legi, care face parte din ea (Legea pentru înfiin­ţarea unei societăţi conjug­ale, etc.), dar şi din scopul ce-şi propune această lege cu totul excepţională. In adevăr, nu este vorba, în specie, de o societate ordinară care­­să urmărească numai beneficii, ci de societate sui generis, cu un caracter special. Şi că aşa este o dovedeşte chiar faptul că s’a recurs la o lege specială, căci dacă ar fi fost vorba de a se îm­puternici numai comuna a contracta o societate conform dreptului comun, nu era nevoe de această lege. Cit pentru împrejurarea că în art. 1 al legei constitutive se zice : .Comuna București este autorizată a constitui o societate, etc.“, aceasta este un mod im­propriu de a se exprima, care se vede întrebuinţat şi în legea de la 16 Mai 191­9, relativă la înfiinţarea unei socie­tăţi comunale pentru construirea de lo­cuinţe ieftine în :Şu£ureşti (art. 1). Nu se poate, raţionalmente şi juridic vorbind, trage argument dintr’un cuvint alunecat într’o lege spre a se răsturna întreaga economie a legei şi scopul ce şi-a propus acea lege. Intre regulele de interpretare ale unei legi, pe cari le prevăd toţi autorii, fi­gurează înainte de toate motivul si sco­pul legiuitorului hratig legis). „Motivul legei, zice principele juris­consulţilor, Savigny, poate fi invocat cu folos şi cu încredere de cite ori este vorba de a se determina natura regulei cuprinse In lege, adecă, dacă ea apar­ţine dreptului absolut sau dreptul su­­pletiv, dacă face parte din jus commune sau jus singulare. 2) Şi mai departe acelaş jurisconsult a­­daogă : „O lege defectuoasă se interpretă prin motivele sale". 3) Or, ne întrebăm , care a fost şi care a putut fi în specie motivele şi scopul legei din 1909 ? A înfiinţa o societate de o natură specială şi excepţională, sau a se referi pur şi simplu la dreptul comun ? Se poate să ne înşelăm, dar ni se pare că a pune chestiunea este a o re­zolva. Cutezăm, în adevăr, a afirma că n’a trecut prin mintea nimărui, nici a autorului legei, nici a puţinilor autori cari au luat parte la discuţia ei, nici a Camerelor cari au votat-o, nici a Co­munei, nici a Consiliului de Miniştri care a aprobat statutele, nici a acelora cari au subscris acţiunile, nici a terţiilor, cari mai în urmă au contractat cu so­cietatea, că ar fi fost vorba, în specie de a se îndeplini formele obişnuite ale codului de comerţ. De aceea legea nici nu adaugă că Societatea este scutită de îndeplinirea acestor formalităţi, ceea ce ar fi fost foarte uşor de adaos, şi ceea­ce ar fost admis de Corpurile legiui­toare ţară cea mai mică discuţie. Înfiin­ţarea societăţii prin lege rezultă, deci, din scopul ce şi-a propus această lege şi din intenţia neindoelnică a legiuito­rului.­ ­) „Dev Gebrauch des Gesetsgrnndes ist eueral unbedennhlich und wichtig, wo is darauf ankommt, die Natur der in dem Gesetz enthaltenen Rechlsregel zu bestim­men : nämlich, ob sie eine absolute oder vermittelnde ist, desgleichen, ob sie die jus epmouine oder slngnlare angesehen wer­den muss“. Savigny, System des hentigen römischen Recht», § 34. p. 220 (Berlin 1840). 2) Savigny, op. cit., 1, § 35, p. 224, Ut, B In zadar s’ar zice, și^s’a zis chiar ca această lege n’a putut constitui societa­tea, fiindcă, din capul locului, n’ar fi existat decit un singur asociat, comuna, pe cloci legea cere mai mulţi contrac­tanţi , căci, de fapt lucrurile stau altfel. In adevăr, de o parte era comuna, ca societară principal interesată ('/" sau o­r« cel mult din capital), iar de altă parte erau particularii, cari aveau să sub­­scrie şi cari au subscris chiar restul ac­ţiunilor. De aceea vedem că statutele deroagă în unele privinţe de la dreptul comun, tocmai pentru că este vorba în specie de o­ societate cîrmuită de o lege specială, iar nu de codul de comerţ. Şi fiind că statutele derogau de la codul comercial, ele au fost supuse aprobărei Consiliului de Miniştri, ceea ce dreptul comun nu cere. Aceasta dovedeşte şi mai mult că a­­vem a face cu o societate specială, con­stituită printr’o lege ad hoc, iar nu cu o societate ordinară. Dar, spre a scurta discuția, să presupu­nem pentru un moment că legea din 1909 n’ar fi o lege creatoare a societă­­ței, ci ar fi împuternicit­­numai pe co­mună a contracta o societate ordinară, supusă dreptului comun. In asemenea împrejurări, societatea fiind lipsită de formele legei comerciale, chestiunea ce se pune în primul rând e următoarea: Care este situaţia juridică a acestei societăţi ? Credem, după ma­tură reflexie, că, în dreptul nostru, ca şi în acel italian, societatea îşi are o fiinţă legală şi se bucură de toate drep­turile şi obligaţiile în genere, pentru că, intre altele, ea poate fi (disolvata fart. 93, 99 C. com­.), declarată în starea de (faliment fart. 88£ C. com.), etc. Or, ne­antul nu are nevoe de disolvare, și nici poata fi disolvat sau declarat falit. Sprijinim această părere, la care ne raliăm în totul, tocmai cu autoritatea a­­celora cari au dat consultaţie în sens contrar, şi intre alţii, cu autoritatea ne­contestată a profesorului Cesare Vivante care susţine, cu drept cuvânt, şi dove­deşte cu un lux de argumentare exis­tenţa şi personalitatea juridică a unei societăţi neregulat constituită, societa­te pe care­ autorii francezi o botează cu numele de societate de fapt. a) Reproducem numai o mică parte din bogata argumentare a ilustrului profe­sor de la Soma : „Societatea neregulată, care a exerci­tat un ti­mp îndelungat activitatea sa co­mercială, spre a se sfârși prin trio lichi­dare onorabilă sau prin faliiment, a trăit ca fiinţă juridică, deşi schioapă sia pur c­andidante), înscrierea lichidărei sale, (i­spivărei sale, falimentului său fip re­gistrele societăţilor şi ale falimentelor care trefiue sâ se facă, cu toate consti­tuirea ei, n’a fost regulat înregistrată, confirmă ideea ca societatea există ca p­ersoană juridică cu toată neregularita­­ea ei, şi că ea are toate drepturile unei societăţi­­regulate, pe care legea nu i contestă. Actul de deces a unei per­soane dovedeşte cu suficienţă că acea persoană a trăit, cu toate că nu i s’a dat un act de naştere. (La registratio­ns di un defunto dimostra abbaslama chiaramente che esso fia vissule ancor­­che gli manchi la registrations del p­atto di nascitaj. *) Aiurea, gpplps autor zice: „Lipsa formelor legale nu atrage inexis­tenţa societăţei, de cite ori ea îşi trage origina sau dintr’un contract, avlnd toate elementele esenţiale (consimţimînt, ca­pacitate, mize, etc.). Cu tot viciul de mai sus, societatea există ca contract şi ca persoană juridică, pentru că legea nu cuprinde nici o sancţiune cu privire la viciile de formă. Ea există şi este cîr­­muită de regulele înscrise In cod In privinţa t’preţelor corespondente ale so­cietăţilor neregulate, afară de sancţiunile exprese ale legei cu privire la neregu­­laritate* *). Şi mai departe : „Această configuraţie a societăţilor ne­regulate serveşte tuturor societăţilor ; ea se aplică chiar societăţilor anonime, co­operativelor, societăţilor de asigurare mutuală, etc. In zadar s’ar căuta pentru iregularităţile de formă o sancţiune de nulitate ; interpretul nu poate să adaoge Ia lege, care a admis In mod expres nulitate numai cînd a voit. Mai mult încă însăşi legea recunoaşte în mod ex­plicit (esplicitamente) aceste societăţi ne­regulate, fiindcă înainte chiar de­­con­­stituirea lor legală, ea face să se nască în persoana administratorilor şi a aso­ciaţilor obligaţiile şi drepturile ce derivă din contractul de societate ; ea obligă pe asociaţi să răspundă de afacerile con­tractate în numele societăţei, până a­­tunci cînd aceştia vor cere­a­­­liberaţi de subscriile lor ; ea expune societatea neregulată la declararea în stare de fa­liment (art. 863 c. com­. ital., al nostru 884), şi la titlul falimentelor, unde le­gea se ocupă de societăţile neregulate, ea împuterniceşte pe sindic a cere de la acţionari vărsămintele neefectuate (art. 852 C. com­. ital., al nostru 872, etc.“ *). Am subliniat anume cuvintele socie­tăţii anonime, cari se văd la Începutul acestei citaţii, pentru a arăta că autorul nostru nu face nici o distincţie între so­cietăţile în nume colectiv şi acele ano­nime. In fine, cu privire la lipsa actului scris al societăţei, tot Vivante spune : „Contractul scris este baza normală a tuturor publicaţiilor ulterioare. Acest act nu trebue însă să fie considerat ca esen­ţial in aşa mod In tot lipsa lui să a­­tragă inexistenţa societăţei. Codul nu sancţionează, in adevăr, printr’o nulitate lipsa actului scris, sancţiune care ar conferi acestui act caracterul unui ele­ment constitutiv neapărat existenţei so­­cietăţei. Mai mult încă, însăşi legea declară că, în absenţa unui act scris, societatea este lipsită numai de o exis­tenţă legală, adecă regulată (art. 98 C. com­. ital., al nostru tot 98). Legea pre­vede ipoteza unor societăţi existente chiar in lipsa unui act scris şi dispune că a­­ceste societăţi răspund faţă de terţii de obligaţiile contractate, cu toată lipsa unui asemenea act (art. 99 C. com­. ital., al­ nostru 98)­ (Lipsă actului scris ar pu­­tea fi înlocuită prin hjotărîrea magistra­tului, care ar declara că societatea există şi această hotărâre va fi baza publicaţiilor ulterioare" 7). De aceeaşi părere este şi Manara, care vorbind de societăţile neregulate, In ge­nere, fără a face vre-o distincţie între ele, se exprima in termenii următori: „Dacă există un contract valid de so­­cietate între părţile contractante şi dacă societatea, se prezintă In public şi con­­tractează obligaţii d­e terţiile persoane, ea există? aşa cum se manifestă. Ea nu este legal constituită cînd formalităţile prescrise de lege n’au fost îndeplinite. Ea există, cu toate acestea, şi este cl­­­inuită de aceleaşi regule cari ctrmuesc societăţile regulate similare *). De asemenea, congresul societăţilor ps acţiuni ţinut la Paris tn anul 1889, după lutfgi "dezbateri, s’a pronunţat în contra nulităţei, ca o sancţiune ă iterăgularită­­ţei unei societăţi pe acţii dm In doiwitaja­rea ei, şi" ro­e­p­ia votată de congres a fost um­pătoarea: „La nulité he doit pas étre la sancţiotp legale de la violation des reales constitu­­tives d* la sqciété*. La gessi congres au luat parte cei mai autorizați comercialiști, între cari Eyom Caen și Tfialler, ambii profesori la fa­cultatea de drept din Paris. Ambii pro­fesori s’au pronunţat categoric contra oricărei intervenţii a autorităţei publice, sub orice formă ar fi, pentru a desfiinţa societatea,neregulat constituită. Mai mult Încă, profesorul Lyon-Caen propusese săi. se îndulcească inconvenientele pe care i le prezintă iutilitatea prin posibilitatea de a se putea acoperi viciul unităţei, îe urma constituirei aparente a socie­­tăiţei. Faţă cu cele mai sus expuse, raţio­­nind, bine­înţeles, în­­ipoteza dreptului comun, iar nu cu acea a unei legi spe­ciale, existenţa societăţei pentru exploa­tarea tramvailor din Bucureşti nu poate de nimenea fi contestată,­­mai ales în le­gislaţia noastră, care, precum se ştie, este împrumutată de la acea italiană, şi cu atît mai puţin de comună, care este parte interesată şi fondatoare­­). Venim acum la statutele societăței, pe cari unii le consideră ca contrare nu nu­mai codului comercial, dar chi­ăr însăși legei constitutive din 1909. Una din pretinsele violări a acestor sta-6) C. Vivante, op. cit., II, No. 231, p. 67 68. 7) . Cesare Vivante, op. cit., II, No. 328, pag. 62.—Curtea de casație a decis însă că actul scris al unei societăţi în nume co­lectiv nu poate fi opus terţiilor, dacă n'a fost publicat. Vezi Bulet, Cas., anul 1899, p. 1057; Dreptul din 1900, No. 13 (cu nota lui Degré), precum şi alte decizii citate la tom. IX al Coment. noastre de drept civil, p. 464, nota 2, unde am aduns şi noi aceiaşi soluţie In privinţa terţiilor. 8) . Manara, La società anonime irrego­­lare (Diritto comerciale), disp. 15 (anul 1897). Cum că aceasta este părerea lui Ma­­nara, rezultă şi din citaţia facutä de C. Vi­vante, op. cit., II, p. 67, nota 12. 9) Cpr. C. Bucureşti, care, cu privire la o societate în nume colectiv, a decis că socie­tatea chiar neregulat constituită are fiinţă legală între asociaţi şi că, dînşii nu se pot, nici într’un caz, prevală de lipsa neîndepli­­nirei formalităţilor legale. Dreptul din 1910, No. 51, considerent de la pag. 410. Părerea d-lui I­. Alexandrescu, decanul facultaţei de drept din Iaşi. 3) Vivante observă, cu drept cuvint (II, p. 68, nota 8), că expresia­ societate nere­gulată (iregolare) e mult mai exacţi decit acea de societate de fapt (societă di fatto). 4) Cesare Vivante, Trattato di dirUto comerciale, II, No. 331 bis, p. 70 (ed. a 3-a). 5) C. Vivante, op- cit., II, No. 330, p. 64.

Next