Mişcarea, ianuarie 1912 (Anul 4, nr. 1-22)
1912-01-15 / nr. 10
gievici şi veni la mine după un trăsnet prelung şi îndepărtat, pe când se părea că cerul s’ar fi despicat în două. „Nu-i aşa ?“ El se puse lângă mine pe prag respira greu după călăritul atât de iuţit şi mă privi. Observai că mă fixa cu admiraţie. — „Natalia Vladimirovna, zise el, aşi da totul numai să stau mereu aşa şi să te privesc. Cât de frumoasă eşti astăzi!“ Ochii săi mă priveau cu extaz şi cu implorare faţa lui era palidă, în musteţile sale luceau stropi de ploae care iarăşi păreau că mă privesc plini de dragoste. — „Te iubesc, zise el şi sunt fericit că te pot privi. Ştiu că niciodată nu vei putea fi soţia mea, dar nu doresc nimic, nu vreau nimic—astăzi află numai că te iubesc ! Taci nu-mi răspunde, nu pune preţ pe mine, gândeştete numai că-mi eşti scumpă şi permite-mi să te privesc.“ Extazul îl vedeam şi eu. Priveam în figura-i însufleţită îi auzeam glasul, care din cauza zgomotului de ploaesuna atât de fermecător și nu mă puteam urni din loc. Ași fi vrut să privesc o vecie în ochii săi lucitori să ascult mereu glasul lui. —„Taci—ah, și asta-i bine !“ zise Petru Sergievici. „Taci mereu.“ Mie îmi era atât de bine un suflet. Râdeam de plăcere şi alergam prin ploaia torenţială, spre casă; el râdea asemenea şi alerga după mine sărind. Ajunsesem amândoi udaţi şi într’un suflet urcarăm scările zgomotos, şi ca nişte copii zburdalnici, ajunserăm în odaie. Tatăl meu şi fratele care nu erau deprinşi să mă vadă veselă mă priveau uimiţi şi începură să râdă şi dânşii. Nourii năvalnici se restrânseră, tunetul amuţise, dar în barba lui Petru Sergievici mai străluceau încă picăturile de ploae Toată seara el cânta, fluera cântece vesele şi se juca zburdalnic cu cânele, îl gonea prin odaie, aşa că era cât pe ce să trântească pe servitorii cu maşina de făcut ceai. La masă însă mânca mult, vorbea prostii şi asigura că simţi un gust primavaratic în gură când mănânci iarna castraveţi proaspeţi. Când mă dusei să mă culc aprinsei o lumânare, deschisei fereastra mea şi o simţire nespusă imi stăpânea sufletul. Mă gândeam că sunt liberă, sănătoasă, nobilă, şi avută—a fi nobilă şi avută, cât era de frumos, o Doamne!... Apoi mă ascunsei mai bine în pat, căci pe fereasta deschisă venea în odaie o răcoare uşoară şi rouă, şi căutam să stabilesc dacii iubesc sau nu pe Petru Sergievici... Şi fără a ajunge la vreun rezultat adormit... Când însă în dimineaţa doua petele tremurânde ale soarelui şi umbrele crengelor de tei jucau pe patul meu, stătea în culori vii în faţa sufletului meu întâmplarea de em. Viaţa îmi părea bogată, variată, plină de farmec. Mă îmbracai cântând şi alergai în grădină... Şi ce a fost apoi? Apoi—a fost—nimic... Iarna când locuiam în oraş, Petru Sergievici venea foarte rar la noi. Cunoştinţele de vară sunt plăcute numai la ţară, vara, la oraş, iarna, ele îşi perd jumătate din farmec, când le oferi iarna ceaiul li se pare ca şi cum ar purta hainele altora şi ca şi cum ar ţinea prea mult linguriţa în ciai. Petru Sergievici vorbia şi la oraş câteodată despre iubire dar aici suna cu totul altfel decât la ţară. In oraş simţiam peretele ce ne despărţea şi mai mult: eu sunt nobilă şi avută, el e sarac şi nu-i macar de viţă—e un fecior de diacon, e numai ajutor de judecător de instrucţie, nimic alta; socoteam zidul acesta imposibil de trecut, eu din cauza inexperienţei şi a tinereţei mele, el,—Dumnezeu ştie de ce, şi când ne vizita la oraş atuncia zimbia silit, critica elita, şi tăcea mut, dacă mai era cineva în salon. Nu există ziduri ce nu se pot trece şi nu se pot doborî, dar eroii moderni sunt, pe cât îi cunosc, prea timizi, aprinşi, leneşi şi nesuferiţi şi prea repede se împacă cu ideia că sunt nenorocoşi, să -şi-iau înşelat viaţa. În loc să lupte, dânşii critică, zic că lumea e rea şi uită pe lângă acestea că propria lor critică trece treptat spre cea mai mare linişte. Am fost iubită, norocul mi-a fost aproape, părea că locueşte lângă mine; trăiam ziua fără a mă pricepe pe mine singură, fără să ştiu ce aştept, ce vreau de la viaţă; vremea însă trecea... Mulţi oameni treceau cu iubirea lor pe lângă mine ; erau zile voioase, nopţi calde, privighitorile cântau, mirosea a fân de curând sosit — şi toată dulceaţa asta în amintirea sa ceva atât de minunat, trecea în viaţa mea aşa de repede ca la toţi oamenii, fără nici o urmă, atât de puţin preţuit, flotant ca un nor... Unde-i totul? Tata a murit, eu am îmbătrânit... Tot ce mi-a plăcut altă dată, tot ce m’a linguşit, tot ce m’a umplut de speranţă — zgomotul ploaiei, bubuitul tunetului, ideia de fericire, discuţia despre iubire — totul nu-i decât o amintire şi văd o suprafaţă pustie dinainte-mi: nici un suflet viu nu se mişcă pe ea, colo însă, pe orizont, e întuneric înfiorător... Dacă blestemă cineva, mă gândesc! ăsta poate să fie numai Petru Sergeievici, căci numai el mă vizitează din când în când... Dacă privesc iarna arborii şi mă gândesc cum au fost de verzi, atuncea şoptesc: „o, dragii mei!...“ Şi când văd oameni cu cari mi-am petrecut primăvara, atuncea mi se face jale în inimă şi spun tot aşa. El a fost mutat de mult la oraş, prin protecţia tatălui meu. A cam îmbătrânit şi-i cam încovoiat. De mult a încetat să-şi mai declare iubirea, nu mai vorbeşte prostii, nu’şi mai iubeşte sluga, suferă de ceva, e cam blazat, nu-i prea pasă mult de viaţă şi vegetează aşa... Intr’o seară s’a pus aici lângă sobă şi privia tăcut la foc. Eu nu ştiam ce să vorbesc şi întrebai: — „Ei, ce mai e nou ?“ — „Nimic...“ răspunse el. Apoi se făcu tăcere. Lumina roşie a focului se juca pe faţa-i tristă... Mie îmi veni în gând trecutul şi deodată umerii mi se ridicară, capul mi se lăsă în jos şi plânsei amar. Simţeam o milă insuportabilă cu mine singură şi cu omul acesta şi doriam cu patimă iarăşi ceea ce e trecut şi care ne interzice viaţa acum. Şi acum nu mă mai gândiam că sânt nobilă şi avută. Plângeam în hohote, îmi strângeam tâmplele cu mâna şi şopteam: „ah, Doamne, Doamne, o viaţă greşită...“ El mai stătea aici, tăcea şi nu-mi spuse: „Nu plânge...“ înţelese că soarta noastră era de plâns şi acuma a venit timpul. Vedeam în ochii săi că-i făceam rău şi că el asemenea îmi făcea rău şi pe mine mă supăra omul acesta nenorocit şi sfios care nu s’a priceput să aranjeze nici viaţa mea, nici a sa. Când l’am condus mi se păru că-şi pune blana foarte încet şi ca şi cum ar face aceasta cu voinţă. El îmi sărută mâna în tăcere de câteva ori şi privi lung faţa mea plânsă. Se gândia de sigur la furtună, la ploaie, la râsul nostru voios, la figura mea de atuncea... Vroia să-mi spuie ceva şi ar fi fost vesel daca’ar fi putut — dar n’a spus nimic, ci dând numai din cap şi-mi strânse mâna multă vreme. D-zeu cu dânsul. După ce a plecat, mă întorsei în odaie şi mă pusei pe covor în faţa sobei- Cărbunii roşi se acoperiseră cu cenuşă şi începură să se stingă. Gerul scârţâia şi mai furios la ferestre şi vântul cânta un cântec melancolic în hornul sobei. Servitoarea intră în odaie, credea c’am adormit și mă strigă pe nume... Trad. de Fidelio Mişcarea Literară şi artistică Vieaţa Românească în No. 12 Decemb. apărut azi, cuprinde: Puhoenii de M. Sadoveanu, Poezii de T. Arghezi, Modele franceze ale teatrului lui Alexandri de Ch. Drouhet, Frig de G. Topîrceanu, o scrisoare găsită în zapadă de G. Galaction, Despee Sionism de R. Rosetti, Iliada, cititul XVI trad. de G. Murnu, Chestiuni demografice de N. T. Ionescu, Documente omeneşti (Dragostea) de M. Sd., Un popas de C. Hogaş, Note pe marginea cărţilor (Ch. Baudelaire), Donaţiunele sanitare în romănia de doctorii Stănculeanu şi Mihail, Din lumea balcanică de Ilie Bărbulescu, Cronica literară de I. G. Duca, Cronica Teatrală de T. Arghezi, Cronica internă de C. S., Cronica veselă (Elegie) de M. Sevastos, Miscellanea de P. Nicola, Recenzii, Revista Revistelor.Ve ştie satul. Pe scena teatrului „Modern“ din Bucureşti se va reprezenta ca comedie orginală de Al. V. Jean,—Sub care se ascunde d. Al. Vasilescu, autorul comediei, „Un manifest studenţesc“ şi al piesei, „Deputatul Ţărănimei“. * T* *-*alzac pare a trebui să se numere printre înaintemergătorii lui Schopenhauer. In adevăr, în romanul său «Louis Lambert» găsim desvoltat un sistem filosofic asemănător în liniile fundamentale cu al lui Schopenhauer. Miezul sistemului pesimistului german este că esenţa omului stă în „Voinţă“ şi „Intelect“. Voinţa aceasta nu trebue confundată cu manifestările ei empirice; ea are predomnirea (Primatul), iar intelectul —afarăde unele cazuri— este unelta prin care voinţa îşi aduce la îndeplinire hotărârile. Louis Lambert al lui Balzac susţine că voinţa este mediul (le milieu) în care cugetare îşi face evoluţia. Dă numele de „volition“ actului prin care omul se foloseşte de voinţa sa, iar cugetarea (la pensés) o socoate ca produs al voinţei. „Ca să cugetăm trebuie să voim“, —zice el.— „Multe fiinţi au voinţă, dar nu s’au ridicat până la cugetare“. Schopenhauer tocmai asupra acestei deosebiri între fiinţele inferioare şi cele superioare stătite mult. Constatarea legăturei între Balzac și Schopenhauer o face un german în „Frankfurter Zeitung“. O domnişoară de piano franceză şi germană. Informaţii la atelierul M. Demek str. Lăpuşneanu. mișcarea TABLETE On)ul~Mii)citii). Nu ştiu unde am cetit cândva o caracterizare spirituală a „Omului-Maximă“,—adică a acelui individ care trece prin cercurile sociale în cari se învârteşte vorbind numai în pilde şi axiome. Este un tip fără îndoială interesant care prins şi redat în trăsături reuşite ar putea fi eroul unei opere literare sau dramatice. Alăturea de „omul-maximă“ putem pune pe „omul-minciună“. Pe acesta din urmă am avut prilejul să-l cunosc nu din cetite, ci din viaţa reală şi trebue să mărturisesc că am avut o deosebită plăcere a-l urmări mai de aproape spre a-i cunoaşte mentalitatea. „Omul-minciună“ iesă din cadrul oamenilor minciunoşi şi trece cu desăvârşire peste limitele „minciunelor convenţionale“ ale societăţei noastre. El se deosebeşte în totul de minciunoşii de toate zilele căci altfel ar fi banal ca şi aceştia şi n’ar mai comporta interesul şi aspectul ce-l prezintă. Un om minciunos nu-i un lucru rar, — căci la urma urmei în greutăţile luptei pentru existenţă, care este omul care n’a minţit, o singură dată macar, în viaţa lui? «Omul-minciună» nu este deci un minciunos obicinuit. El nu minte calculat ca să-şi apere un interes oare-care. Minciuna pentru dânsul ia forma unei calităţi— noi i-am putea spune mânie. El minte pontan,—atât de spontan în cât aproape, nu are timpul să-şi fixeze minciuna ce vrea s’o spuie. Tocmai această spontaneitate constituie tragi-comicul seu.. Din acest punct de vedere el este cu mult mai superior minciunosului ce ni l-a zugrăvit cu toată puterea de satirizare, maestrul Caragiale care i-a pus numele de „Mitică“. „Omul-minciună“ este mai grav decit modestul „Mitică“. Calitatea sa de a minţi este un mijloc ca să treacă drept inteligent şi de spirit, fără a avea cel mai mic folos pe urma minciunelor sale brevetate ! El minte fără nici un interes— şi minte sub toate formele , povestind aventuri netrăite, comunicând apropouri, inventate ce-i dreptul ca un talent deosebit, descriindu-şi impresiile unei lecturi ce n’a făcut-o, sau exprimându-şi părerea asupra unei piese la care n’a asistat. „Omul-minciună“ este deci în toată aparenţa sa, un fel de om superior, a toateştiutor şi a toate-cunoscător; el e inteligent şi prost, plăcut sau antipatic, agreabil sau nesuferit, în sfârşit el e tot şi nimic! Cercetat însă din alt punct de vedere nevoia asta de a minţi în permanenţă, mod subit, şi fără nici o umbră de interes, ar putea fi motivată ca o descărcare nervoasă—dacă ar fi să trecem în domeniul ştiinţei. Credem însă că cetitorii l-au recunoscut şi din trăsăturile noastre de până aicea, încât ne oprim ca să facem loc.... «omului-minciună» care, neastâmpărat cum e, circulă mereu!... Araici nici prin capul celui mai desperat poet. Ce are a face şipul cu ceasul ar fi o zicală cu acelaşi înţeles ca: ce are a face scripca cu epurile. Monsieur Gregoire a dat unui tovarăş un vehement răspuns din care Téfélé a reținut cuvintele: „eni accestia tut ac ces tuipoc bumi purepae gata dus“. Ce-o fi însemnând vorbele lor ? Dumnezeu să le dezlege mințile! Ce-au împuşcat eroii in a treia zi de vânătoare?—„De abia atinserăm cifra de 14 opuri“ !... Și după ce petrecură în „deplin umor“, după ce băură „în nesănătatea lupilor“ se întoarseră Tartarinii „admirând zăpada depusă pe crăcile arborilor, ce transforma pădurea sub razele soarelui în adevărate bolte feerice căptuşite cu tot soiul de pietre sclipitoare“. . Deseori găsesc năzdrăvănii în „Evenimentul“, dar nici una nu se poate compara cu aceste impresii de vânătoare. Ba îmi aduc aminte de nişte aberaţii literare, în care apărea „luna senzuală cuprinsă de pofte sexuale“. Oribil, domnilor, oribil. LITERATURA GRECENISTA „La Vînătoare Trifeşti-Damachi“ „Evenimentul* publică, sub acest titlu, o bucată literară umoristico-sentimentală iscălită, léfélé. Nu-l cunoşteam pe acest literat grecenist, dar bănuim că e un don Juan, des de întâlnit prin cofetării şi cafenele, un don Juan care, în tovărăşia a trei sau patru prieteni—ejusdem farinae—, a făcut o aşa de interesantă vânătoare, încât s’a simţit obligat să-şi împărtăşească impresiile şi cetitorilor „Evenimentului“. Vreţi să ştiţi cine sunt eroii ? „Gregoire pronumit şi „Théâtre... Ies paysans“ vorbea franţuzeşte foarte repede şi ’n grabă mânca cuvintele) şi Vasilică un tânăr prea tânăr“. Din aceste rânduri aflaţi porecla lui Gregoire—lucru foarte interesant. De ce i-o fi zicând „Théâtre... Ies paysans“?. Fiindcă vorbeşte repede franţuzeşte! Frumoasă explicare. Am un prieten care vorbeşte foarte repede româneşte, am să-l poreclesc de azi înainte „Teatru .. . ţarani“. Să vedem dac’o prinde. Pacat că n’am prieteni ca Téfélé. »Vasilică e un tânăr prea tânăr“. Asta e o înţepătură satirică, cred. Al patrulea tovarăş le era un baset pe care îl mângâia Gregoire cam astfel: „băetu are să meargă cu tata la vizunie de vulpe, tata are să tragă cu puşca bang bang gata tiin gata dus“. Iată „băetu“ şi „tata“ în duioasă conversaţie. Despre aceste mângâeri zice Téfélé: „Mă stricam de râs, fără a râde“. Curios râs ! Nu râzi şi cu toate aceste testrici de râs... Numai în „Evenimentul“ poţi găsi asemenea rătăciri intelectuale. „Uitasem să spun că ceasul neamţului care veşnic trebuia întors, era o sticlă de cognac cu capac de metal cu ghioiituri. Ceasul era vinovatul, nu neamţul“. Comparaţia asta nu poate să treacă O STEA PARISIANA Artista YVETTE QUILBERT care va cânta la Iaşi in seara de 30 Ianuarie la Teatrul Naţional, în programul ce l’am anuţat. INFORMAŢII = Cantacuziniştii fac în secţiunile camerei o opoziţie supărătoare pentru guvern legei asupra bunurilor de mînă moartă. Din această cauză discuţiunea proiectului a avut un caracter aprins care a făcut pe d. Ion Lahovary să admită oarecari modificări. == In seria de infamii, Adevărul anunţă că, după ce a depus demisiile membrilor opoziţiei în Senat, d. Ion I. C. Brătianu ar fi continuat să călătorească cu permisele de liber parcurs pe căile ferate. E o infamie şi o invenţie mai multă pe care nimeni na pututo admite nici macar sub forma unei glume de prost gust. Comitetul central al societăţii generale a avocaţilor din România se va întruni pe la sfârşitul lunei în Bucureşti pentru a stabili punctele care se vor discuta în congresul ce se va ţinea în vacanţa paştelui la Craiova. Examenele de capacitate pentru desen se vor ţinea la Bucureşti în ziua de 1 Aprilie 1912, iar cele de caligrafie la 20 Aprilie a. c. . Ministerul de finanţe a numit o comisiune compusă din d-nii C. Ionescu, directorul contribuţiilor, I. Angelescu, directorul contabilităţei generale a statului, şi şi un arhitect care să viziteze localurile administraţiilor financiare din ţară şi să avizeze asupra măsurilor ce trebuesc luate spre a se putea avea localuri proprii. Toate consiliile generele din ţară au fost convocate în ziua de 5 Februarie spre a se ocupa cu votarea bugetelor speciale ale drumurilor şi alte chesti privitoare la drumuri. La revizoratul şcolar s’a primit o petiţiune semnată de mai mulţi locuitori din satul Chicerea corn. Tomeşti prin care cer să se înfiinţeze în acel sat o şcoală, deoarece şcoala existentă se află la o mare distanţă, fapt care face imposibilă frequentarea copiilor mai ales în timp de iarnă. „ Mai mulţi hoţi rămaşi necunoscuţi s’au introdus ori noaptea în casa locuitorului Neculai Ştefanachi din corn. Golăeşti pe care l’au maltrat şi jefuit de o însemnată sumă de bani. — Unul din lucrătorii tipografiei asociate de la Vălenii de Munte ne atrage atenţia că nici pănă astăzi nu i s’a plătit dividendul cuvenit pe ziua de 1 Iulie 1910. Asupra acestui fapt de resort... comercial atragem atenţia d-lui N. Iorga «apostolul» acestei societăţi în comandită. = D-na Maria C. Buţureanu va ţine Luni, 16 Ianuarie la cercul didactic o conferinţă vorbind despre: Ce ar putea face femeile pentru Iaşi. = I. P. S. Mitropolitul Pimen al Moldovei a alcătuit un album cuprinzând fotografiile obiectelor sacre aflate în monastirele din eparhia Moldovei. Unul din aceste albume a fost donat Universităţii. — Mâne se întruneşte în capitală comisiunea pentru reforma învăţământului secundar şi superior. Din această comisiune fac parte din Iaşi d-nii profesori Ion Simionescu, doctor Bogdan şi doctor Riegler. „ D. Ioan Peretz, inspectorul general al învăţământului secundar şi superior, a plecat aseară la Vaslui, pentru inspectarea şcoalelor din acel oraş. „ Mâine dimineaţă vor sosi în localitate I. P. S. S. Mitropolitul Pimen al Moldovei şi d. C. Meisner, secretarul general al ministerului de culte şi instrucţiune publică. = Ministerul de război a decis ca cercurile militare să fie recunoscute persoane morale. = Ministerul de interne a invitat pe judecătorii de ocoale rurale ca să participe la conferinţele culturale săteşti. „ Examenele de capacitate pentru maeştrii de gimnastică se vor ţinea în Bucureşti, în luna Martie a. c. D. dr. Rigani, inspector sanitar, va sosi Luni în localitate în vederea dispensariilor medicale ce urmează a se construi în oraşul nostru. = D. general Lambrino, comandantul corpului 4 de armată, cu acceleratul de astă-seară va pleca în Capitală în interes de serviciu. = In oraş au fost înregistrate pe ziua de astâzi trei cazuri noi de scarlatina şi unul de anghina difterică. LABORATORUL Chimie analitică şi Microscopie Clinică Dr. A. RATIANU Doctor în chimie de la Universitatea din Geneva, fost director al laboratorului de chimie al comunei Iaşi, specialist în lucrări de chimie analitică cu aplicaţiune la patologia generală. Iaşi, Strada Golia No. 46 — EXECUTA — Analize complecte de urină din punct de vedere Chimic, Microscopic şi Bacteriologic. Analize chimice de lapte de la doici. Analize bacteriologice de spute asupra bacilului tuberculosei. Analize de false membrane asupra bacilului difteric. Analize de secreţiuni uretrale asupra Gronococului Neiser şi orice alte examene de lichide sau producte patologice. Analize de îngrăşăminte pentru agricultură din punct de vedere a conţinutului în fosfaţi. Analize de vinuri, lapte, ape potabile, făinuri. Analize de stofe din punct de vedere a compoziţiei şi a determinărei cantitative a lânei, bumbacului, matasei, etc. DE